sâmbătă, 30 iunie 2012

SUA: Stare de CATASTROFĂ în statul Colorado, devastat de incendii


Preşedintele Barack Obama a instituit vineri "starea de catastrofă" în statul Colorado (vest), unde incendiile au distrus sute case şi au condus la evacuarea a aproximativ 36.000 de persoane.

Preşedintele american urmează să efectueze o vizită în Colorado vineri, pentru a evalua pagubele. Instituirea stării de catastrofă permite alocarea de fonduri federale către autorităţile statului Colorado şi autorităţile locale.

Aproximativ jumătate dintre mijloacele federale de luptă împotriva incendiilor sunt mobilizate, în prezent, în acest stat. Incendiul face ravagii la Colorado Springs.

Pe de altă parte, în Colorado Springs a fost găsit un prim cadavru, iar o persoană a fost dată dispărută.

Şeful poliţiei din oraş Peter Carey a anunţat joi seara că a fost găsit un cadavru, iar o altă persoană, care locuia la aceeaşi adresă cu prima victimă a incendiului, a fost dată dispărută. 

Incendiul, numit "Waldo Canyon Fire", a pătruns marţi seara în interiorul oraşului Colorado Springs, situat la aproximativ 100 de kilometri la sud de Denver, capitala statului.

Sursa:  RTV.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu