O tradiţie ortodoxă, veche de prin secolul al IV-lea, păstrată până în zilele noastre, pomeneşte de "vămile cereşti" sau "vămile văzduhului", arătând amănunţit care sunt acestea şi cum e cercetat sufletul la fiecare dintre ele. Trecerea sufletului prin aceste vămi se face, potrivit multor texte, în răstimpul dintre a treia şi a noua zi după moarte. Vămile corespund, fiecare, unei anume patimi, unui anumit fel de fapte rele sau păcate, pe care le insuflă un anume diavol, care este însăşi întruchiparea ei. Aceasta credinţă e legată de identificarea patimilor cu duhurile rele care le insuflă. În icoane vămile sunt reprezentate sub chipul unei scări cu multe trepte, pe care urcă oamenii cu îngeri şi diavoli ce se aţin pe lângă ei încercând să-i tragă în sus ori în jos.
Fiecare diavol "vameş" - sau "judecător" - opreşte sufletul şi-i cere socoteală de păcatele care ţin de "jurisdicţia" lui. Şi asemenea unor vameşi corupţi, care cer mai mult decât se cuvine, diavolii îl învinuiesc adesea pe om pentru fapte pe care el nu le-a săvârşit. Cât priveşte felul în care plăteşte sufletul trecerea prin aceste vămi, există mai multe tâlcuiri. Unii Părinţi arată că sufletul plăteşte rupând din sine partea în care s-au înstăpânit duhurile rele. De aceea spune Sfântul Maxim Mărturisitorul că sufletul este tras şi sfăşiat" pe măsura relei familiarităţi pe care a câştigat-o cu (diavolii), prin mijlocirea vreunei patimi", iar alţi Părinţi arată că sufletul cu totul rău ajunge în cele din urmă pradă diavolilor. Din cele mai multe texte vedem însă spun că sufletul plăteşte "vama" cu faptele bune săvârşite în vremea cât a vieţuit pe pământ, iar dacă acestea întrec relele de care e învinuit, dacă are adică virtuţi cu asupra de măsură, este lăsat să treacă. Apărare şi sprijin primeşte sufletul acum de la sfinţii îngeri care-l însoţesc şi din rugăciunile şi slujbele ce se fac pentru el, pe care cu înţelepciune le-a rânduit Biserica în acest răstimp.
Textul anonim din secolul XI, citat mai sus, pomeneşte numai de "vameşii cei din văzduh" care întampină sufletul la vremea suirii sale la cer, în primele nouă zile de la moartea sa. Origen însă arată mai precis cum stau lucrurile: "După moartea noastră, când se face schimbarea vieţii de aici, la hotarele lumii cereşti sunt unii puşi ca nişte vameşi, ca să cerceteze cu cea mai mare grijă dacă nu cumva este în noi ceva de-al lor. Stăpânitorul acestei lumi mi se pare că este un asemenea vameş. [...] Cuvintele Apostolului: "Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, dare; celui cu vamă, vamă" (Rom. 13, 7), au şi un înţeles duhovnicesc. De aceea, să ştim că ne aflăm în mare primejdie de nu vom avea cu ce plăti vamă. Căci vom fi închişi din pricina datoriei, după cum se întâmplă şi cu datornicii din această lume, întemniţaţi şi osândiţi să robească pentru stăpânire, în schimbul celor datorate. Şi nu puţini sunt aceia ce vor fi ţinuţi de vameşi".
Alte texte spun că la trecerea prin vămi sufletul este împiedicat de stavile de natură spirituală, adică de patimile şi faptele sale rele, prin care diavolii îl prind ca şi cu un laţ; dimpotrivă, virtuţile şi faptele bune sunt chezăşia liberei sale treceri şi pavăză împotriva năvălirii lor. Sfântul Vasile cel Mare, tâlcuind acest verset din psalmul 7: "Doamne, Dumnezeul meu [...], mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte. Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu", scrie: "Aşadar, cel în primejdie de moarte, ştiind că unul este Cel ce mântuie, unul este Cel ce izbăveşte, zice: "în Tine am nădăjduit, mântuieşte-mă de slăbiciune şi izbăveşte-mă de robie!" Socot însă că atleţii viteji ai lui Dumnezeu au luptat din destul în toată viaţa lor cu duşmanii cei nevăzuţi; dar după ce au scăpat de toate prigonirile lor, când ajung la sfârşitul vieţii, sunt cercetaţi de stăpânitorul veacului, ca să-i ia în stăpânire de ar găsi că au răni de pe urma luptelor sau unele pete şi urme de păcat; dacă însă vor fi găsiţi fără răni şi fără pete, îi lasă să se odihnească liberi în Hristos, pentru că au fost nebiruiţi. Psalmistul se roagă deci atât pentru viaţa de aici, cât şi pentru viaţa ce va să fie; şi zice: Mântuieşte-mă, aici, de cei ce mă prigonesc, dar izbăveşte-mă acolo în vremea cercetării, ca nu cumva să răpeasca ca un leu sufletul meu. Şi acestea le poţi afla de la însuşi Domnul, când a grăit mai înainte de patima Sa: "Acum vine stăpânitorul lumii acesteia, şi în Mine nu va avea nimic". Domnul, nefăcând păcat, spunea ca în El nu are nimic; omului însă îi este de ajuns dacă va îndrăzni să spună: Vine stăpânitorul lumii acesteia şi în mine va avea puţine şi mici".
Sfântul Diadoh al Foticeii spune că "cel ce se va afla (la vremea ieşirii din viaţă) în frică, nu va trece slobod peste căpeteniile iadului. Fiindcă are, ca şi aceia, în frica sufletului o mărturie a păcatului său. Dar sufletul care se veseleşte în dragostea lui Dumnezeu în ceasul dezlegării de trup, se înalţă atunci cu îngerii păcii deasupra oştilor întunecate". Avva Isaia, la rândul său, suspina, zicând: Vai mie, vai mie că încă n-am fost eliberat de focul gheenei! Cei ce mă atrag spre ea rodesc încă în mine şi mişcă în inimă toate lucrurile ei. Cei ce mă scufunda în foc se mişcă în trupul meu, voind să rodească. Încă n-am cunoscut de acum unde voi merge în altă parte, încă nu mi s-a gătit calea dreapta, încă n-am fost eliberat de lucrările celor aflaţi în văzduh, ale celor ce mă vor impiedică, pentru lucrurile lor rele care sunt în mine". Însă tot el zice: "credinţa în El şi păzirea poruncilor Lui şi iubirea faţă de toţi, aceasta este pecetea cerută sufletului când iese din trup; precum a poruncit ucenicilor Săi, zicând: "în aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei. Dacă vă veţi iubi unii pe alţii" (In. 13, 35). Dar cine sunt cei despre care zice că vor cunoaşte, dacă nu Puterile ce vor sta la dreapta şi la stânga, adică îngerii şi diavolii? Căci de vor vedea vrăjmaşii semnul iubirii unit cu sufletul, se vor depărta de el cu frică. Şi atunci se vor bucura de el toate Puterile sfinte". Şi iarăşi, vorbind despre cel desăvârşit, spune că "cei din cer vor mărturisi despre el că a trecut peste stăpânitorii de-a stânga. Atunci pomenirea lui este cu cei din cer", şi-şi îndeamnă ucenicii "să se cerceteze în toată clipa de a trecut peste cei ce-l ţin în văzduh, de s-a eliberat de ei avându-i încă în jur".
Despre vămi şi vameşii din văzduh vorbeşte şi Sfântul Macarie cel Mare, spunând: "După cum vameşii, stând la strâmtorile drumurilor, opresc pe călători şi-i scutură de bani, tot aşa şi demonii pândesc sufletele şi le opresc atunci când ies din trup. Dacă ele nu sunt curate cu desăvârşire, le îngăduie să se ridice la sălaşele cereşti şi să ajungă preajma Stăpânului lor, ci sunt trase în jos de diavolii din văzduh".
Alţi Părinţi vorbesc încă şi mai limpede. Astfel, de la Sfantul Efrem Sirul aflăm următoarele: "Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfârşeşte, deodată i se leagă limba lui, i se schimbă ochii, îi tace gura, i se opreşte glasul şi oştile cele înfricoşătoare se pogoară, slujitorii dumnezeieşti cheamă sufletul să iasă din trup, demonul cere să ne tragă pe noi la judecată. [...] Atunci îngerii, luând sufletul, se duc prin văzduh, unde stau începătoriile, stăpâniile şi căpeteniile puterilor celor potrivnice, pâraşii noştri cei amari, vameşii cei cumpliţi, cei ce ţin socoteala faptelor, care întâmpinându-l în văzduh, cer seama şi îl iscodesc şi aduc înainte păcatele omului şi înscrisele lui, cele din tinereţe, cele din bătrâneţe, cele de voie şi cele fără de voie, cele prin fapte şi cele din gânduri, cele prin aduceri aminte. Multă frică este acolo, mult cutremur pentru sărmanul suflet, nepovestită este nevoia pe care o pătimeşte atunci de la mulţimea milioanelor de vrăjmaşi, fiind ţinut de dânşii, fiind frânt, clevetit, împins şi oprit să nu se sălăşluiască în lumină şi să nu intre în latura celor vii. Însă pe suflet îl duc sfinţii îngeri".
Şi mai limpede vorbeşte Sfântul Chirii al Alexandriei, într-una din omiliile sale, preluată de Sfântul Atanasie Sinaitul şi citată de Sfântul Ioan Damaschin: "Câtă frică şi cutremur şi câtă nevoie şi scârbă suferă sufletul când se desparte de trup şi după despărţire! Că vin către el îngeri buni şi mulţime de oaste cerească şi toate puterile cele potrivnice şi stăpânitorii întunericului, ţiitorii cei nelegiuiţi ai lumii, pâraşii noştri cei amari, vameşii cei cumpliţi ce sălăşluiesc în vazduh; şi însuşi ucigătorul sufletelor şi începătorul rautăţii, cel ce presară curse pe cale, balaurul cel mare, cel lepădat din credinţă, diavolul, îşi cască gura sa răcnind ca un leu şi căutând să-l înghită. Căci a lui e stăpânia şi puterea şi judecata iadului şi a morţii. Şi cei ce ţin socoteala faptelor, întâmpinând sufletul în văzduh, cer seamă şi iscodesc şi aduc înainte păcatele omului şi înscrisele lui, cele din tinereţe, cele din bătrânete, cele de voie şi cele fără de voie, cele prin fapte şi cele din gânduri, cele prin aduceri aminte. Multă frică este acolo, mult cutremur pentru ticălosul suflet, nepovestită este nevoia pe care o pătimeşte atunci de la mulţimea de vrăjmaşi, fiind ţinut de dânşii, clevetit, împins şi oprit să nu se sălăşluiască în lumină şi să nu intre în latura celor vii. Văzând îngrozirea acestora, se tulbură şi se zbuciumă şi cu durere se întoarce către îngeri, iar aceştia, luând sufletul, îl poartă prin vazduh, însă pe cale e oprit şi cercetat în multe vămi, şi întrebat pentru păcatele sale. Mai întâi de minciuni şi de clevetiri, de vorbirile deşarte, de grăirile cele de ruşine, de râsul peste măsură. [...] Şi iarăşi mai sus dracii întâmpină sufletul şi-l întreabă de desfrânare şi trufie. Vin după acestea dracii mâniei şi ai iuţimii, ai mândriei, ai nesupunerii, ai iubirii de arginţi, ai beţiei, ai vrajbei, ai descântecelor, ai lăcomiei, ai urii de fraţi, ai uciderii, ai furtişagului şi nemilostivirii. Scurt vorbind, pentru toată patima de care a bolit, este cercetat şi tras la socoteală. Ce groază şi ce spaimă nu va simţi sufletul în toată vremea până ce se va judeca desăvârşit. Puterile dumnezeieşti stau de faţă, înfăţişând toate cugetele bune, vorbele bune şi faptele bune ale sufletului. Iar sufletul stă cu frica în mijlocul îngerilor luminaţi, care-l ajută, şi-al demonilor care-l pârăsc, asteptând îndreptăţirea şi scăparea sa, ori osânda şi pierzarea. Deci, pe cel drept şi neîntinat, cu sârguinţă îl primesc îngerii şi neîmpiedicat urcă să se închine înaintea lui Dumnezeu".
* - material documentat
Sursa: 3d-realireal.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu