O "lucrătură" politică, una care atinge armonia unei opere de artă. Aşa interpretează scriitorul Gabriel Liiceanu evenimentele din ultimele zile de pe scena politică din România în pragul referendumului. Într-o analiză pe contributors.ro, Liiceanu identifică un scenariu cu trei personaje, dintre care două sunt victime şi al treilea - "scenaristul însuşi" - este beneficiarul scenariului.
"Pe măsură ce mă uit mai atent la ce ni se-ntâmplă de la o vreme, nu pot să-mi înăbuș sentimentul de admirație în fața unei „opere politice” (numite, în termeni populari, „lucrătură”) care atinge armonia unei opere de artă. Avem un scenariu cu trei personaje, dintre care două sunt victime – un președinte (victima 1) și un popor (victima 2) –, iar al treilea personaj este scenaristul însuși (USL), pe care-l vom numi beneficiarul (scenariului). De ce este genial acest scenariu? Pentru că beneficiarul își atinge ținta (lichidarea victimei 1) activând în final victima 2 pe care, în prealabil, victima 1 încercase să o salveze. Genialitatea scenariului stă în încercarea beneficiarului (având mari șanse de reușită) de a distribui unul dintre personaje într-un rol perfect contradictoriu: victima finală a beneficiarului (victima 2, poporul român) este mai întâi aliata lui. Altfel spus, genialitatea scenariului stă în încercarea beneficiarului de a convinge poporul român să-și dea cu stângul în dreptul", scrie Liiceanu, pe contributors.ro.
Trece, apoi, la demascarea celor trei personaje.
"Beneficiarul scenariului are nevoie de toate pârghiile puterii ca să anihileze autonomia unei justiții care începe să dea semne de normalizare. Trebuie înlăturat urgent autorul declanșării acestui proces. Punctul său slab: pierderea popularității în urma unor măsuri de austeritate impuse de un context de criză. Fiind în primă instanță cel care suportă aceste măsuri și amețit de propaganda beneficiarului, poporul român nu întrevede momentul în care va profita de ele. El nu poate deocamdată accepta că în felul acesta este evitat un rău ulterior mai mare. Așadar, psihologic, terenul este pregătit pentru a-l transforma – pe cel ce-ncearcă să scoată țara din impas – în dușmanul ei. Prin tehnici de manipulare mediatică și de organizare sistematică a urii, transformarea acesta îi reușește beneficiarului", scrie Liiceanu.
Președintele devine, astfel, victima 1. "Clasa politică, simțindu-se global amenințată de perspectiva normalizării justiției, îl suspendă pe președinte și îl supune unui nou referendum. Campania împotriva victimei 1 capătă alura instigării și a linșajului public (vezi mitingurile beneficiarului, limbajul violenței, panourile care umplu țara). Victima 1 își conștientizează perfect statutul de victimă", explică eseistul.
În tot acest timp, explică Liiceanu, victima 2, poporul, nu e conșientă de statutul ei de viitoare victimă a beneficiarului, ci crede că este victima victimei 1.
"În acest scenariu, beneficiarul este cinic. El sacrifică liniștea actuală și perspectiva de dezvoltare a unui întreg popor (...), de dragul slujirii intereselor câțiva. Rolul victimei 2 (al poporului) este al perdantului prin excelență. Dacă acceptă să participe la linșajul victimei 1, amenajat în detaliu de beneficiar, victima 2 își trage covorul democrației de sub picioare și își pregătește lunga excursie prin purgatoriu pe harta unei istorii incerte. Ironia infinită a situației este că, dacă va juca rolul prescris de beneficiarul cinic, poporul român va accepta să se alieze cu cel care, în chip nepatriotic, a distribuit-o în rol de victimă. Scufița Roșie se lasă înghițită de lupul urcat în pat, care și-a pus boneta bunicii după ce a ingurgitat-o pe bunică. Se va mai găsi oare atunci, prin preajma istoriei noastre, vreun pădurar care să scoată din burta lupului pe cele două victime reconciliate prea târziu?", încheie Liiceanu.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu