luni, 23 iulie 2012

PASUL URMĂTOR - DEMITEREA LUI BĂSESCU - Ion Coja


Pasul hotărâtor este demiterea lui Băsescu la referendumul din 29 iulie. Votul nostru trebuie să împingă lucrurile spre acest deznodământ firesc și absolut necesar. Ne-am săturat de ei. Din păcate, nu-i putem demite pe toți printr-un singur referendum, printr-un singur gest public! Va trebui să-i luăm pe rând. Știe toată lumea cine va urma după Băsescu. Dar e musai ca Băsescu, capul răutăților din România, să dispară acum de pe scena politică, pentru ca prăbușirea sistemului politic mafiot să meargă până la capăt, dacă ne ajută bunul Dumnezeu!

Presa mercenară, inclusiv televiziunile, încearcă o diversiune parșivă și ticăloasă în sprijinul lui Băsescu, prezentând situația ca pe o luptă între Traian Băsescu și Crin Antonescu, inducând în mintea românilor ideea că la referendum vor avea de ales între Băsescu și cuplul Ponta-Antonescu! Nimic mai fals și mai periculos decât această interpretare a situației în care ne aflăm! Noi acum avem posibilitatea de a elimina din jocul politic pe unul dintre cei mai mari răufăcători din politica românească! Faptul că adversarii lui s-ar putea să fie mai mincinoși, mai hoți și mai incompetenți decât el nu trebuie să ne inducă în eroarea de a-i mai acorda lui Băsescu creditul nostru! Din fericire, nu aceasta este situația. Adversarii politici ai lui Băsescu au păcatele lor, incomparabil mai mici însă. Au făcut greșeli, dar răul făcut de ei țării și cetățenilor ei este, dacă pot spune așa, în limitele normalității. Aceste limite, Băsescu le-a depășit chiar înainte de a deveni președinte!

Avem acum ocazia acestui referendum și trebuie s-o folosim pentru a scăpa astfel de un individ care ne-a făcut mult rău și ne va mai face, dacă nu-i luăm din mână pârghiile puterii! Pentru ceilalți politicieni, tovarăși sau adversari, unii cu nimic mai de soi decât Băsescu, nu avem încotro și trebuie să așteptăm până la următorul soroc electoral, în toamnă. Imediat după demiterea lui Băsescu, societatea civilă va trebui să se aplece asupra candidaturii lui Crin Antonescu. Ar fi o mare rușine ca românii să aleagă încă un președinte, al patrulea, care nu are ce căuta în fruntea tării. Să sperăm că scurtul răgaz de câteva săptămâni nu ne va împiedica să ne edificăm corect asupra lui Crin Antonescu și a celorlalți candidați, în speranța ca măcar unul dintre ei să prezinte un palmares demn de a fi luat în seamă. Să ne fie clar așadar: votul nostru pentru demiterea lui Băsescu nu înseamnă un vot pentru Crin Antonescu! Nu înseamnă preferința pentru acesta! Votăm împotriva lui Traian Băsescu numai și numai prin raportare la isprăvile bine cunoscute ale lui Băsescu, unul dintre principalii vinovați pentru starea precară a națiunii române, a României de azi!

De ce trebuie demis Băsescu?

Nu au nicio valoare acuzațiile pe care i le aduce Parlamentul. Motivele pentru care Băsescu trebuie să cadă sunt cu totul altele, mult mai serioase, mai numeroase, și de ele trebuie să ținem seama în ziua referendumului. Mai întâi, amintim câteva dintre motivele pentru care Băsescu nici nu trebuia să ajungă în cea mai înaltă funcție! În mod normal, Băsescu nu trebuia să ajungă nici parlamentar și nici ministru!

1. În decembrie 1989, Traian Băsescu ocupa o funcție de director în Ministerul Transporturilor, la Constanța, în Port. Erau ani buni de când nu mai naviga. Era cunoscut printre colegi și subordonați ca un impostor în funcția respectivă. O funcție pe care nu o onora, nici prin comportament, nici prin pregătirea profesională destul de îndoielnică. Se știa că la câteva examene importante din cariera unui comandant Băsescu nici nu se prezentase, dar le promovase prin intervenția „organelor de partid”, a protectorilor săi din Securitate.
Apartenența lui Băsescu la Securitate este certă, a fost demonstrată public. Personal, am discutat acest subiect cu Ion (?) Cătuneanu, fost director în Portul Constanța, care după 1990 și-a recunoscut apartenența la Securitate în fața unui grup de prieteni constănțeni. Cătuneanu ne-a spus că a fost coleg cu Băsescu în structurile Securității. După părerea mea, acest detaliu biografic nu-l încriminează în mod automat pe Traian Băsescu. Nu este grav dacă Băsescu a colaborat cu Securitatea sau dacă a lucrat efectiv în Securitate, ca ofițer! Problema este despre ce Securitate vorbim! După decembrie 1989 a devenit clar că Securitatea nu a fost un monolit, cu oameni de aceeași factură, toți o apă și un pământ. A devenit clar că unii dintre securiști, nu puțini, au făcut parte din Securitatea trădătoare, din Securitatea aservită unor servicii secrete străine, care n-au rămas străine de ce a urmat după 1990 în România. Avem toate motivele să credem că toată cariera politică a lui Traian Băsescu, atât de neașteptată, este datorată sprijinului ocult primit de el din partea unor astfel de instituții și structuri. Evident, nici pe departe Băsescu nu este singurul om politic aflat în această situație. Îi țin companie ceilalți doi președinți de după 1990, precum și importanți lideri politici sau din mass media. Partea proastă este că au primit acest sprijin ca să facă mult rău României și românilor.

2. În ianuarie 1990, Băsescu a fost printre primii directori demiși la cererea colegilor și a subordonaților. S-a aflat pe lista de directori demiși semnată de ministrul Burada. După câteva zile, acesta a fost „sfătuit” și, practic, obligat să revină asupra demiterii lui Traian Băsescu, revocând ordinul. Subalternii au protestat vehement, contestându-l în continuare, inclusiv în justiție. Băsescu a fost obligat să cedeze și să plece din Constanța, alungat propriu zis de foștii colegi și subordonați. În mod semnificativ, la alegerile parlamentare nu a candidat niciodată în Constanța, unde multă lume știa bine câte parale face. Era vestit printre marinari ca un comandant de vas extrem de priceput în relațiile cu vama din port...  A venit la București, unde aceiași protectori discreți și eficienți l-au plasat sub pulpana lui Petre Roman și Ion Iliescu. Așa a început o carieră politică de care n-ar fi avut parte dacă n-ar fi primit constant ajutorul unor entități secrete, imposibil de identificat de publicul larg, de alegători.

3. Ca ministru la Transporturi (din mai 1990, până în octombrie 1992 și după 1996), se face vinovat de multe abuzuri și nereguli. Iată câteva:

- A permis și a coordonat deplasarea minerilor la București, la mineriadele din iunie 1990 și septembrie 1991. Un simplu ordin al ministrului putea să împiedice venirea minerilor. Dimpotrivă: Băsescu i-a pedepsit pe subalternii care, din proprie inițiativă, au încercat să oprească năvala minerilor.

- A demarat acțiunile complexe de sabotare a CFR-ului. Din ordinul lui a fost suspendat primul tren de călători, pe ruta Craiova-Cluj. La concurență cu CFR, au apărut firme particulare de transport auto. Aceste firme sunt, cele mai multe, controlate prin interpuși de Traian Băsescu și alți foști miniștri la Transporturi. Pentru ca acestor firme să le meargă bine, au fost suspendate o mulțime de trenuri, au intrat în reparații nesfârșite liniile cele mai circulate, viteza trenurilor a devenit exasperant de mică și astfel, lumea a preferat transportul auto. Linia Constanța-București este cel mai bun exemplu pentru ce s-a întâmplat și se întâmplă în toată țara. Se urmărește distrugerea CFR și privatizarea a ceea ce nu poate fi distrus!

- A descurajat și amânat orice proiect de construcție a unor autostrăzi noi. A decis că „România nu are nevoie de autostrăzi”! A supravegheat personal reparațiile la autostrada Pitești, lipsa lui de pricepere vădindu-se imediat, prin calitatea proastă a lucrărilor.

- A introdus sistemul de dijmuire în transportul internațional auto, sistem perpetuat până azi.

- S-a implicat direct sau prin interpuși în falimentarea flotei comerciale și înstrăinarea acesteia. Dosarul Flota, ajuns în justiție, n-a fost finalizat, deoarece Băsescu a știut să-și facă complice persoane din conducerea celorlalte partide parlamentare, precum Micky spagă, de aceeași teapă!

- Demascat de dl Gabriel Ștefănescu, șeful corpului de control din minister, Băsescu a trecut la represalii, concediindu-l pe funcționarul corect și curajos.

- Altă persoană care l-a demascat pe Băsescu a fost Mihai Erbașu. Mihai Erbașu a murit asasinat în propria casă, a doua zi după ce l-a criticat pe Băsescu la OTV și a promis că va aduce la următoarea emisiune a lui Dan Diaconescu dovezile certe ale fărădelegilor și abuzurilor săvârșite de Traian Băsescu de-a lungul ultimilor ani, ca ministru și ca primar general al Capitalei. Îi sugerez lui Dan Diaconescu să scoată din arhiva OTV și să prezinte emisiunile făcute cu Mihai Erbașu și Gabriel Ștefănescu pe tema abuzurilor lui Traian Băsescu. Mă îndoiesc însă că Dan Diaconescu va urma sugestia mea. Face în momentul de față o propagandă fățișă în favoarea lui Băsescu. Păcat...

- Alegerea sa ca primar și președinte s-a făcut prin fraudă electorală. Băsescu și oamenii lui au inventat procedee inedite de furt electoral, au inovat în domeniu. La asemenea lucruri le merge bine mintea! Căci prost nu e Băsescu, dimpotrivă, este inteligent și mai ales viclean! Predispus genetic spre infracțiune, spre eludarea legii, a normelor și regulilor bunei creșteri, ale corectitudinii! Lasă să se înțeleagă că această „dimensiune” golănească și interlopă a personalității sale a dobândit-o la gura portului, ca băiat de port!... Eu nu recunosc în acest comportament stilul constănțean, mentalitatea celor născuți pe malul mării. Traian Băsescu nu e constănțean! Nu e născut la Constanța, cei șapte ani de acasă nu i-a petrecut la Constanța, iar constănțenii, când au avut prilejul, l-au alungat dintre ei! Prin felul lui de a răzbi în viață, mințind și păcălind, având mereu ceva de ascuns, Băsescu nu e de-al nostru!

4. Ca președinte, și-a dat arama pe față în nenumărate ocazii:

- Răpirea ziariștilor din Irak a fost o manevră tembelă și criminală deopotrivă. Chiar și azi, dacă s-ar face o anchetă serioasă, s-ar putea dovedi că Băsescu a fost de acord cu această diversiune prin care a sperat să pozeze în salvator al Patriei! Se pare că au gândit-o alții, dar el a fost în permanență în cunoștință de ce se întâmplă. La data aceea, țara era guvernată de coaliția PSD-PNL, cu Călin Tăriceanu prim ministru, iar Băsescu șoma la Cotroceni, nu-l băga nimeni în seamă!

- La referendumul din 2007 a evitat un scrutin corect, introducând în mod abuziv și a doua întrebare pentru alegătorii naivi: dacă sunt de acord cu reducerea Parlamentului, la o singură Cameră, cu numai 300 de parlamentari? Întrebare capcană, care atrăgea simpatia naivilor și a deturnat atenția electoratului de la miza reală. Băsescu încearcă acum o manevră similară prin răspândirea ideii că lumea are de ales între el și Crin Antonescu... Repet: manevră abilă, dar perfect ticăloasă, care denotă lașitate și fuga de răspundere pentru faptele sale.

- După alegerile din 2008 a refuzat să dea funcția de prim ministru majorității parlamentare, care îl propusese pe Klaus Johannis. L-a numit în mod perfect neconstituțional pe Emil Boc, care-și dovedise deja incompetența, și a demarat acțiunea de racolare, prin șantaj și șpagă, a parlamentarilor traseiști dispuși să se alăture PDL-ului, pentru a inversa raportul politic din Parlament, stabilit democratic prin votul nostru. Așa a ajuns să inventeze un nou partid, UNPR, într-un dispreț total pentru voința electoratului și litera Constituției!

- Lui Băsescu îi aparține ideea de a interzice oamenilor săi din Parlament să participe la votul secret, neavând încredere că aceștia vor vota la ordinul primit. Moment extrem de rușinos, fără pereche în viața parlamentară din toată lumea!

- A luat o serie de măsuri care au discreditat și dezonorat armata. A dispus trecerea în rezervă a unor ofițeri superiori de valoare, veritabili profesioniști, caractere autentice, și a ridicat la gradul de generali o seamă de impostori, în frunte cu fostul ministru al Armatei.

- În disprețul opiniei publice, a adevăratei intelectualități, i-a numit pe Vladimir Tismăneanu și Horia Patapievici în funcții pentru care aceștia nu aveau nicio competență, dimpotrivă, erau contraindicați în modul cel mai categoric cu putință.

- În schimb, a eliminat-o din viața politică pe dna Mona Muscă atunci când, din sondaje, a reieșit că lumea prețuia tot mult mai mult eleganța și competența unei adevărate doamne în comparație cu mârlănia și bădărănia prezidentului nimerit în funcția supremă prin tertipuri și minciună. Mona Muscă nu a făcut poliție politică. Eu însumi și toți colegii mei de la Universitatea București, care aveam ore cu studenții străini, am acceptat să informăm ierarhic – în cazul nostru la prodecan, dacă ni se părea ceva suspect la vreun student străin! Era știut că sub eticheta de student intrau în țară mulți veritabili teroriști! N-am semnat niciun angajament în acest sens, dar dacă ni s-ar fi cerut să semnăm, n-am fi avut nimic împotrivă! Presa noastră a avut atunci un comportament dezgustător, făcându-se complice la mârșăvia lui Băsescu. Ca și colegii de partid ai bietei femei... Căci acesta este pericolul cel mai mare pe care îl reprezintă Băsescu: proliferează în societate, în rândurile tineretului mai ales, modelul lui de succes: prin fraudă, bădărănie, viclenie, diversiune, nerușinare!

- În anii de guvernare ai lui Emil Boc, când Traian Băsescu a controlat tot ce se făcea în țară, guvernul a contractat cele mai mari împrumuturi din istoria României. În aceeași perioadă, guvernul a procedat și la cea mai severă scădere de salarii și pensii din istoria României! Unde s-au dus aceste fonduri uriașe? Cât timp va mai sta la Cotroceni, lui Băsescu nu i se va cere socoteală pentru acest jaf!

- Nu putem uita și ierta recomandarea prezidențială făcută tinerilor români aflați în dificultate, nemulțumiți de ce le oferă societatea: să emigreze, să plece în străinătate!...

- Cel mai vinovat și inacceptabil gest politic al lui Băsescu îl constituie declarațiile repetate făcute de acest saltimbanc politic, potrivit cărora România trebuie să cedeze din suveranitatea națională în favoarea „guvernului” de la Bruxelles sau din alte capitale, exponente ale Noii Ordini Mondiale. Niciun alt președinte european nu s-a arătat atât de dispus să accepte acest raport de subordonare și aservire națională. Cui a cerut nevrednicul Băsescu mandat pentru asemenea declarații iresponsabile? Nu este acesta un gest de trădare națională? Sau de iresponsabilitate majoră? Ce trebuie să mai facă acest individ ca să fie îndepărtat de la orice funcție publică și tras la răspundere pentru faptele lui, incompatibile cu legea penală și cu exigențele funcției prezidențiale?

- Și-a permis să iasă în public cu declarații neconstituționale, de susținere a unor proiecte economice precum Roșia Montană! Interpelat de activiști voluntari ai interesului național, când aceștia i-au pomenit de obligațiile pe care fiecare generație le are față de urmași, față de nepoți, neisprăvitul le-a râs în nas: care nepot?! Exact cu aceeași mentalitate a țiganului nomad, pe care nimic nu-l leagă de vatra satului, de țară:
        - Măi, țigane, sări că-ți arde satul!
        - Nu-i nimic! Mă mut în altul!
Chiar are patrie acest Băsescu? Iar acea patrie este România? Mă îndoiesc!

Post scriptum

Oameni buni, să nu ne facem griji prea mari și prea devreme pentru cel care va urma să-i ia locul Băsescului în toamnă, la Cotroceni. Să rezolvăm la referendum problema Băsescu și vom vedea ce va fi mai departe! Sunt convins că vor apărea candidaturi noi, valabile, demne de funcția respectivă, din partea societății civile. Știu bine că vreo trei dintre generalii pe care i-a îndepărtat Băsescu din Armată ar fi foarte potriviți cu funcția supremă. Academia Română și mediul academic ne oferă de asemenea câteva candidaturi valabile, mai valabile decât cele cu care ne amenință clasa politică. Personal, mă gândesc cu plăcere și speranță la Dumitru Prunariu și la încă trei-patru posibili candidați, oameni tineri, români de care să fim mândri și mulțumiți. Dar mă văd obligat să fac următoarea constatare: deși nu mi-a plăcut niciodată de Crin Antonescu, impresie pe care am făcut-o public în mai mult rânduri, trebuie să recunosc că prestația sa din ultimele zile, prestația la Cotroceni, mă satisface. Declarațiile lui limpezi în apărarea demnității și suveranității funcției de președinte al României în raport cu funcționărimea de la Bruxelles m-au surprins în modul cel mai plăcut. Sper că le va confirma în continuare. Doamne, ajută!



Despre Ion Coja 

„Îl respect și mi-e drag ca o scuturare de meri, pentru că se pricepe de minune să le scoată apa proștilor din urechi”. Fănuș Neagu, „Cartea cu prieteni”

Profesorul Ion Coja s-a născut la Constanţa, pe 22 octombrie 1942, într-o familie de mocani ardeleni, veniţi cu oile în Dobrogea la începutul secolului XX. Bunicii săi sunt originari din Bran, Răşinari şi Săcele. Acest detaliu biografic explică, în mare măsură, sensibilitatea şi ataşamentul deosebit al profesorului Ion Coja pentru problemele Ardealului.
Ion Coja este absolvent al prestigiosului Liceu Mircea cel Bătrân, promoţia 1960. Termină la Bucureşti Facultatea de Litere în 1965 şi este oprit asistent la Catedra de lingvistică generală, la recomandarea şi insistenţele lui Alexandru Graur. Desfăşoară din martie 1966 şi până azi o activitate didactică prin care a reuşit să se facă iubit şi apreciat de studenţii săi şi de colegi. Buna sa pregătire ştiinţifică a ştiut s-o împletească cu o exemplară atitudine civică şi politică, afirmându-se în toate împrejurările ca un spirit liber, ca un model de curaj şi principialitate în relaţiile cu autorităţile comuniste şi post-comuniste, în faţa cărora nu a ezitat să susţină şi deseori să impună cauza adevărului istoric şi social-politic.
Paralel cu activitatea didactică şi ştiinţifică, Ion Coja s-a afirmat şi ca autor de literatură şi publicistică, publicând o serie de romane şi piese de teatru apreciate pentru originalitate, îndrăzneală și perfecţiune stilistică. A publicat sute de articole pe teme dintre cele mai delicate sau mai riscante, străduindu-se să fie mereu de partea adevărului şi a dreptăţii. În 1979 a primit premiul Academiei Române pentru piesa de teatru „Credinţa”, un text în care nu s-a temut să facă, pentru prima dată în anii de dictatură, o veritabilă apologie a rolului jucat de Brătieni şi de însuşi Carol I în istoria românilor.


Nonconformismul l-a făcut celebru pe Ion Coja printre studenţi şi scriitori, problemele ridicate de el în adunările de partid ale PCR sau ale obştii scriitoriceşti stârnind deseori ecouri în presa liberă din Occident. Mulţi l-au considerat pe Ion Coja un disident, un anticomunist, dar această etichetă nu i se potriveşte. Căci Ion Coja nu a ezitat să recunoască epocii Ceauşescu anumite merite şi realizări. Deşi înainte de 1990 nu a scris niciun rând de laudă la adresa regimului ceauşist, ci dimpotrivă, l-a criticat ori de câte ori i s-a ivit prilejul, după 1990, Ion Coja a fost primul şi multă vreme singurul publicist şi om politic care a cerut ca lui Nicolae Ceauşescu să i se aplice o judecată corectă şi să i se recunoască meritele, reale, nu puţine, pe care le-a avut, mai ales în comparaţie cu conducătorii de care România a avut parte după 1990.
Adevărata etichetă care i se potriveşte lui Ion Coja este aceea de patriot, naţionalist, combatant statornic şi tenace pentru interesele neamului românesc, pentru afirmarea şi creşterea a tot ce este românesc. Îi place să afirme: „Sunt român şi nimic din ce este românesc nu-mi este străin”! Recunoaşte cu plăcere că a avut doi mentori, doi oameni care i-au orientat viaţa spirituală: Alexandru Graur şi Petre Ţuţea.
După 1990, se numără printre cei dintâi care au priceput şi au demascat caracterul antiromânesc al aşa zisei „revoluţii” şi al guvernării instalate prin crimă şi minciună. Nu pregetă nici o clipă şi se alătură celor care au iniţiat „Vatra românească”, în replică la provocările iredentismului udemerist. Este ales prim-vicepreşedinte al Uniunii „Vatra românească” şi se impune ca ideolog al acestei organizaţii patriotice, al cărei rol în stoparea şi temperarea activităţilor revizioniste maghiare a fost decisiv în primii ani de după decembrie 1989.
În anii 1992 și 1996 este senator pe lista Partidului Democrat Agrar. Apreciat de colegii de partid pentru activitatea parlamentară, este ales prim vicepreşedinte al PDAR şi desemnat candidat al PDAR pentru alegerile prezidenţiale din 1996. Nu apucă să candideze propriu-zis, fiind înlăturat din competiţie în urma unor diversiuni care au dus în final şi la desfiinţarea partidului, devenit incomod pentru regizorii vieţii noastre politice. Ca senator, Ion Coja s-a remarcat prin numeroase intervenţii oportune şi energice, mai ales prin campania iniţiată împotriva legiferării dreptului străinilor de a cumpăra pământ în România.
Paralel cu activitatea din „Vatra românească”, Ion Coja înfiinţează Liga pentru Combaterea Antiromânismului LICAR, organizaţie care se implică radical în apărarea drepturilor elementare ale românilor, ca populaţie majoritară şi făuritoare a statului român. Reacţionează cu argumentele cele mai temeinice la acuzaţia că românii ar fi participat la Holocaust şi se impune ca apărător al demnităţii româneşti, în ciuda complotului mediatic al clasei politice, dispusă să accepte orice umilinţă, orice tranzacţie, numai să-şi păstreze privilegiile. Intransigent şi categoric atunci când sunt afectate interesele româneşti, Ion Coja a susţinut întotdeauna dreptul oricărui popor, al oricărei comunităţi etnice sau religioase de a-şi afirma existenţa şi identitatea în limitele adevărului istoric şi al reglementărilor democratice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu