Traiul intr-o societate industrializată implică un mod de viaţă sedentar, fapt ce determine suprasolicitarea
anumitor grupe musculare şi apariţia disconfortului in zona cefei şi a spatelui.
Dezvoltarea evolutivă către poziţia bipedă a expus corpul uman unor riscuri. Poziţia verticală împovărează
jumătatea inferioară a corpului, solicitând partea inferioară a spatelui şi zona pelvisului. Odată cu înaintarea în vârstă, acest lucru provoacă complicaţii, precum platfus, varice, hernie de disc şi, mai ales, probleme lombare. în plus, specificul profesiunii şi caracterul muncii amplifică disfuncţiile sistemelor muscular şi osos. Omul a învăţat timp de sute de mii de ani să stea drept, dar e suficient să petreacă la birou 40 de ore pe săptămână pe scaun, ca să apară durerile de spate pentru care evoluţia nu l-a pregătit.
Artrita
Deteriorările care se producîn timp în corpul uman pot duce la artrită, afecţiune articulară cronică des întâlnită. Cea mai comună afecţiune este osteoartrita. Osteoartrita afectează de obicei articulaţiile mâinilor, genunchilor, şoldurilor şi coloana vertebrală. Aceasta debutează cu pocnituri în cartilajul articular, însoţite de durere ş rigiditate. De obicei este provocată de mişcările repetate, care necesită mult efort, cum sunt aplecarea sau ghemuirea.
Leziunile sau traumele fizice pot contribui, de asemenea, la dezvoltarea acestei afecţiuni. Presiunile pot eroda cartilajul osos din interiorul articulaţiilor. Acesta serveşte în mod normal drept amortizor în zona dintre os şi articulaţie, uşurând mişcarea. Degenerarea cartilajului şi fărâmiţarea ţesutului articular provoacă dureri la orice mişcare, iaroasele se îngroaşă şi încep să se erodeze.
De ce sunt necesare exerciţiile fizice?
Indiferent de vârstă, activitatea fizică regulată are efecte pozitive asupra întregului sistem osteomuscular.
În timpul copilăriei, sportul şi jocurile ajută la dezvoltarea fizică şi socială.
La maturitate, exerciţiile fizice şi ridicarea de greutăţi uşoare pot mentine şi proteja corpul. La bătrâneţe, există antrenamente specifice care pot revitaliza o persoană. O activitate cardiovasculară moderată, conformă cu propriile posibilităţi şi cu vârsta, sporeşte capacitatea de oxigenare a organismului.
Stai drept!
Există exerciţii care pot preveni afecţiunile articulaţiilor şi ale diverselor grupe de muşchi. Efectele negative provocate de sedentarism pot fi evitate prin activităţi regulate, precum ridicarea de greutăţi uşoare, yoga şi Pilates. Exerciţiile adecvate pot preveni afecţiunile lombare şi poziţiile incorecte. Aceste exerciţii sunt importante în cazul persoanelor în vârstă, conducând la „regenerarea" corpului. Mingile medicinale s-aufolosit initial în terapiile de recuperare, după care au fost adoptate tot mai mult de persoane de toate vârstele. Acestea întăresc în mod eficient muşchii abdominali care susţin coloana vertebrală. Persoanele care suferă de dureri uşoare, precum osteoartrita, nu pot practica, de cele mai multe ori, astfel de exerciţii. O alternativă pentru aceste persoane o reprezintă sportul în apă, cum este, de pildă, aqua-gym-ul.
Sursa:www.cerceteaza.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu