marți, 2 octombrie 2012

Fantomele soldatilor morti in al-II-lea Razboi Mondial fotografiate in Indonezia Источник:


În 2010, Maiorul John Tulloch, fost combatant în cel de-al Doilea Război Mondial, se afla într-o excursie pe drumul dinspre Sandakan înspre Ranau, Malaezia, atunci când a realizat fotografia care avea să îl cutremure. Aceeaşi rută este celebră pentru marşurile şi atrocităţile comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când prizonieri ai Trupelor Aliate erau torturaţi şi ucişi fie pe parcursul traseului, fie la destinaţia din Ranau, scrie Daily Mail preluat de Mediafax.
În timp ce se afla într-un autovehicul 4×4 Tulloch fotografia peisajul, iar la un moment dat a reuşit să suprindă şi o imagine cu drumul pe care circula. Atunci când a verificat fotografiile făcute în expediţia sa, maiorul a rămas înmărmurit. În imaginea în care este surprinsă această rută apar 18 siluete scheletice în şir indian care par să imite celebrul marş al morţii din 1945 în care au fost ucişi mii de soldaţi ai Aliaţilor.
Siluetele sunt bine conturate, în aşa fel încât se poate observa că acestea seamănă foarte mult cu soldaţii care erau conduşi pe ultimul lor drum în urmă cu 67 de ani.
“Conduceam pe acelaşi drum pe care se desfăşura în timpul războiului marşul morţii iar eu fotografiam de zor. Cred că am făcut atunci 200 de fotografii. Când am verificat pozele nu am remarcat de la început această poză. La o nouă verificare am fost uimit să descopăr acele siluete. M-am uitat de nenumărate ori pe acea fotografie, dar de fiecare dată rămân foarte speriat. Ceea ce am văzut sunt siluetele a 17 sau 18 figuri fantomatice care ies din junglă şi se îndreaptă pe drum spre Ranau. Nu am avut cuvinte să descriu fotografia atunci când am făcut descoperirea”, povesteşte John Tulloch.`
Deşi fotografia făcută de către Tulloch este impresionantă, tot acesta susţine că există o explicaţie plauzibilă pentru siluetele din imagine.
“Pe măsură ce conduceam, ghidul meu care se afla la volanul maşinii a pus un prosop pe bord. E drept că acest prosop avea un model cam ciudat şi cred că s-a reflectat pe parbrizul maşinii atunci când am făcut fotografia. Am numit fotografia aceasta, «reflecţia morţii într-un marş»”, a spus Tulloch.
Aproximativ 2400 de soldaţi al Aliaţilor au fost ucişi în 1945, de către inamicii lor japonezi pe drumul dintre Sandakan şi Ranau din Malaezia, traseu cunoscut ca “marşul morţii”. Prizonierii erau foraţaţi să parcurgă aproximativ 257 de kilometri pe jos şi desculţi. Cei care nu rezistau acestui traseu erau omorâţi pe loc, decapitaţi ori împuşcaţi. Doar şase persoane au reuşit să supravieţuiască “marşului morţii” deoarece au izbutit să fugă.
Evenimentele de pe drumul dintre cele două localităţi malaeziene sunt considerate cele mai mari atrocităţi desfăşurate împotriva trupelor australiene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sursa: www.2012en.ro


Источник:http://www.2012en.ro/2012/10/fantomele-soldatilor-morti-in-al-ii-lea-razboi-mondial-fotografiate-in-indonezia/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FaMYX+%282012+Era+Noastra%29



Источник:http://www.2012en.ro/2012/10/fantomele-soldatilor-morti-in-al-ii-lea-razboi-mondial-fotografiate-in-indonezia/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FaMYX+%282012+Era+Noastra%29

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu