Stafia din Piatra Mare

Fenomen similar portalurilor

- Portalurile - trecerea dintre lumile paralele -

- Se vorbeste mult in ultima vreme, atat in cercurile stiintifice, cat si printre amatorii de lumi paralele, despre calatoriile in timp, gaurile de vierme din spatiul cosmic si portalurile inter-dimensionale. Cercetatorii au descoperit chiar ecuatia care atesta posibilitatea existentei universurilor paralele. Lor li se adauga multe texte vechi, de arhiva, precum si experiente bizare, traite de oameni care au vazut aievea portaluri sau au asistat la disparitii supranaturale. În randurile care urmeaza va prezentam povestea unui iubitor de munte roman, care s-a confruntat cu o asemenea aparitie uluitoare -

Un portal are rolul de a lega doua puncte di­ferite, separate de intinderea (continuum-ul) spatio-temporala. Portalurile pot lega doua puncte distincte din cadrul aceluiasi univers, doua puncte distincte din doua universuri paralele, doua planuri de existenta separate sau doua puncte separate de dimensiune temporala.

Pe plan stiintific, portalurile se aseamana cu "gau­rile de vierme” sau pot functiona avand la baza "gauri de vierme”. În fizica, "gaurile de vierme” sunt spatii de trecere, "scurtaturi” intre spatiu si timp. Exista doua tipuri de "gauri de vierme”: cele care pot fi traversate si cele care nu se pot traversa. "Gaurile de vierme” care pot fi traversate permit calatoria cu o viteza mai mare decat viteza luminii. În timpul calatoriei prin "gaura de vier­me”, se foloseste o viteza mai mica decat viteza lu­minii, iar timpul de traversare prin gaura respectiva este mai mic decat timpul in care o raza de lu­mina ar calatori intre cele doua puncte in afara "gaurii de vierme”.

Poarta din Carpati

Marturii ale existentei portalurilor au exis­tat din cele mai vechi timpuri. Desi martorii nu au putut localiza ambele puncte pe care le leaga intre ele portalul, acestia au putut vedea poarta existenta in locul descoperit in mod accidental. O astfel de marturie este si cea a domnului E.H., care va fi redata in mod partial in cele ce urmeaza. Aceasta este, pro­babil, cea mai cunoscuta marturie a ob­servarii unei porti pe teritoriul Romaniei. Domnul inginer E.H. iesise la pensie in anul 1988 si hotarase sa se dedice cat mai mult posibil pasiunii sale pen­tru drumetii montane. În anul 1990, aceasta pasiune l-a adus fata in fata cu o poarta aflata in zona ma­sivului Piatra Mare.

"Era ziua de 22 septembrie 1990, pe la ora 11. Plecasem pe unul din traseele mele favo­rite, Piatra Mare pe la Şapte Scari. Pa­rasisem cursul izvorului si incepusem un fel de... ratacire intentionata, ca sa mai schimb ceva din monotonia cararii. Drumeagul meu urca catre o culme impadurita si, la un mo­ment dat, am zarit ceva bizar, ca o sclipire, in dreapta mea; soarele reflectat intr-un obiect. Cand am zarit-o prima data, lucirea era un­deva cam la vreo 20, 30 de metri catre culme. Am inceput sa urc, dar n-am mai vazut nimic. În mod evi­dent, eram in alt unghi fata de lumina soare­lui.

Dupa cateva minute de urcat, am inceput sa-mi pun oarece intrebari: eram intr-un mic luminis, totul imi era vizibil, dar nu vedeam nici un obiect capabil sa reflecte lumina. Eram pe cale sa plec mai departe, cand am vazut... Era o forma eliptica, verticala, pe care nu o sesizam decat prin modificarea luminii. Pe sosele, din cauza caldurii la sol, peisajul este deformat, unduit, ca si cum ar fi privit prin­tr-un geam curb. Acelasi lucru, cu o de­for­mare in unghiuri drepte, il aveam eu in fata ochilor. Era un brad in spatele formei: portiunea de trunchi din spatele elipsei ciudate era deformata, voalata. M-am apropiat si am constatat cu uimire ca nu vedeam nici un obiect material care sa poata genera un asemenea efect. În locul respectiv nu era nimic. Un nimic care arata ca o diafragma, o suprafata eliptica intinsa in aer, aparent concava. Mai uimitor era faptul ca din spate, forma respectiva nu mai exista. M-am interpus intre ea si bradul despre care v-am mai spus si n-am mai vazut-o. Nici nu mai stiam unde 

era. A trebuit sa revin in pozitia initiala pentru a o revedea”.

Experimente cu elipsa

"Elipsa avea cam 1 metru, 1 metru si 20 in dia­metrul mare, adica inaltimea, si maximum 40 de cen­timetri in cel mic, in latime. Baza era cam la 25-30 de centimetri de sol. Plutea. Era perfect transparenta, in afara de fenomenul de unduire, de voalare a spatiului din spatele ei. Marginile erau foarte netede, adica fe­no­menul de alterare optica se termina brusc.

M-am fatait cateva clipe in jurul ei si apoi am in­cercat sa o ating. Din fericire, un fel de instinct m-a facut sa iau mai intai o creanga de brad de pe jos. Pri­ma data am atins marginile elipsei. Creanga intampina o rezistenta elastica, ca si cum as fi apasat un balon. Elipsa se deforma foarte putin in locul in care apasam eu, dar rezistenta era de netrecut, dupa doar cativa cen­timetri castigati.

Atunci am apropiat creanga de centrul elipsei. Nu am intampinat nici un fel de rezistenta: creanga intra fara probleme in forma aceea ciudata, dar nu mai era vizibila.

Era ca un fel de gaura in care varful crengii dis­pa­ruse total; in tot acest timp, continuam sa vad perfect peisajul unduit din spate. Creanga avea vreo 50 de centimetri lungime si disparuse pe jumatate inauntru. Cand am retras-o, am vazut cu groaza ca nu mai avea decat 20 de centimetri lungime. Portiunea intrata in forma aceea disparuse cu totul. Capatul era perfect sectionat, ca si cum un ferastrau de mare precizie ar fi functionat de partea cealalta. Atunci m-am gandit ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost mana mea in locul cren­gii...

Am repetat operatia cu alte crengi, apoi am legat o piatra cu sfoara si am aruncat-o in elipsa; rezultatul a fost de fiecare data acelasi: orice patrundea in acea forma nu se mai intorcea. Se facuse cam tarziu si m-am hotarat sa plec mai departe, catre cabana. Ca sa re­cunosc locul, am insemnat toti brazii din luminis cu un cutit.

Am ajuns la cabana putin dupa pranz. Îl cunosteam pe cabanier si i-am povestit toata intamplarea. Omul ma stia, asa ca nu si-a batut joc de mine. Mi-a spus ca el n-a vazut niciodata asa ceva in padure, dar ca totul e posibil si ca nu s-ar mira daca ar fi vor­ba de vreo noua dracovenie de-a arma­tei”.

Stafia din padure

"Seara, la masa, s-a apropiat de mine Şte­fan, baiatul cabanierului, un pusti de 12 ani. Îl cunosteam destul de bine si din cauza asta a venit la masa mea fara timiditate.

- Am auzit ce ati vorbit la pranz cu tata, mi-a spus el. Ştiti, eu am vazut stafia din padure!

Am inceput sa-l descos si am aflat ca Şte­fan era impreuna cu doi ciobani, cand a zarit prima data elipsa. Curios din fire, a revenit de mai multe ori in acel loc; tot de la el am aflat ca forma trece prin cel putin doua faze distincte: cand are aspect transparent (starea in care o vazusem eu), ea permite intrarea unor obiecte; cand, asa cum o vazuse Ştefan o singura data, devine albicioasa si ceva mai mare, functioneaza in sens invers, adica este inchisa pentru noi si lasa obiecte din partea cealalta sa treaca prin ea.

M-am intors in Piatra Mare dupa doua saptamani. De data asta, am mers direct la cabana, l-am luat pe Ştefan si am plecat catre locul cu pricina. Cu noi a venit si un baiat de la o stana din apropiere, unul dintre cei care il insotisera pe Ştefan in preumblarile sale prin padure. Pe drum, el mi-a povestit o intamplare si mai stranie legata de elipsa: cu doua luni in urma, din ea ar fi iesit ("tasnit” spusese baiatul) ceva ca o minge mare, alba; aceasta s-ar fi rostogolit fara directie prin padure si orice incercare a ciobanului de a o gasi ar fi esuat.

Ajunsi in luminis, dezamagirea noastra a fost imensa: nu mai era nici un fel de elipsa. Pur si simplu disparuse. Numai brazii mar­cati de mine imi dadeau certitudinea ca nu visasem.

Pe tot timpul iernii am ramas in Bucuresti si, treptat, forma din padure mi-a iesit din minte. Apoi, in februarie 1991, un prieten caruia ii po­ves­tisem toata intamplarea mi-a facut o vizita. Era foarte agitat si mi-a aratat o revista germana in care aparea un material despre fenomene similare celui observat de mine. Articolul mentiona existenta unei or­ga­­nizatii care studia ciudatele elipse, O.D.R.G. ("Open Doors Research Group”, "Grupul pentru Cerc­etarea Portilor Deschise”). Le-am scris o scrisoare in care povesteam tot ce vazusem si auzisem si, in luna aprilie, am primit din partea lor un colet.

Îmi scrisesera o scrisoare de multumire pentru informatiile furnizate, asigurandu-ma ca Poarta vazuta de mine a intrat pe listele lor. Pe langa scrisoare, imi trimisesera mai multe materiale din care am aflat totul despre Portile Deschise. Am ramas de atunci in corespondenta si tot ce urmeaza este rodul informatiilor pri­mite de mine.”

Caracteristicile portilor

"Forme precum aceea vazuta de mine ar fi aparut din timpuri imemoriale, ele fiind pre­zente, sub diferite descrieri, in nenumarate texte vechi. În anul 1962, Barry Roscott, un inginer englez, a vazut o Poarta in timpul plimbarilor sale prin imprejurimile orasului Manchester. Poarta a ramas deschisa timp de 2 luni, iar Roscott a apucat sa faca mai multe observatii si experimente. În urma acestei experiente, s-a infiintat grupul O.D.R.G., care si-a facut mem­bri in toate colturile lumii. Din 1963 pana as­tazi, O.D.R.G. a inregistrat nu mai putin de 283 de Porti Deschise pe Terra. Cele mai multe par a fi in S.U.A., iar cele mai recente provin din Rusia (18 Porti observate intre anii 1988 si 1995), Polonia (3 Porti) si Romania (Poarta observata de mine in masivul Piatra Mare).

În medie, o Poarta ramane deschisa intre 2 luni si un an. S-a observat o legatura intre du­rata ei si marime. Cu cat o Poarta este mai mare, cu atat are sanse sa existe mai mult timp. Portile de un an au cel putin 1 metru latime. Majoritatea au forma eliptica observata de mine (verticala sau orizontala), dar au fost consemnate si porti circulare. O poarta trece prin 4 faze distincte: deschidere, stare de acces, stare de sursa si inchidere. Fazele 2 si 3 nu apar neaparat in aceasta ordine. Nimeni nu a asistat pana astazi la deschiderea unei Porti sau la inchiderea ei. Tot ce se stie, gratie unor obser­vatii facute pe teren, este faptul ca la deschidere este prezenta o radiatie extrem de intensa, care poate fi daunatoare organismelor biologice. Starea de acces este cea in care am observat-o eu: Poarta este deschisa pentru lumea noastra, noi putem introduce in ea orice obiect sau fiinta, dar nimic nu vine din partea cealalta. În aceasta stare, ea este transparenta, prezentand doar fenomenele de modificare 

optica descrise mai sus. Starea de sursa este cea descrisa de Ştefan; in aceasta faza, Poarta, de o culoare albicioasa, nu permite accesul din partea noastra, ci functioneaza ca o usa deschisa pentru cealalta par­te. Din ea pot iesi obiecte (fiinte?) descrise in­totdeauna ca fiind de forma unor mingi albi­cioase, care se deplaseaza cu foarte mare vite­za, rostogolindu-se pe sol sau planand la mica inaltime. Faza de inchidere, niciodata observata, pare a genera aceeasi radiatie foarte intensa”.

"Acum ajungem la cel mai important aspect: ce sunt Portile? O.D.R.G. a pornit prin excludere: ce nu sunt Portile? Nu sunt, in nici un caz, opera omului. Daca ele ar fi facut parte din vreun proiect militar secret, aparitia lor n-ar fi fost intamplatoare.

O.D.R.G. sustine ipoteza potrivit careia ele ar fi alterari intentionate ale intinderii spatio-temporale, permitand comunicarea intre universuri paralele. O alta civilizatie, extraterestra, ar poseda aceasta teh­nologie extrem de avansata si ar ex­plora alte lumi prin intermediul Porti­lor. Mingile descri­se ar fi un fel de sonde expediate in lumea noastra, ca­pabile sa inregis­treze date despre universul nostru.

În stare de acces, Portile ar prezenta mo­mente de absorbtie, in care obiecte ma­teriale din lumea noastra ar fi «su­pte» de elipsa. Exis­ta descrieri ale acestor momente, cand Portile in­tra intr-o stare vibratorie si orice obiect din veci­na­tatea lor imediata este absorbit. Nu pot decat sa ma bucur ca n-am prins Poarta din Piatra Mare intr-un aseme­nea moment...

O.D.R.G. investigheaza si cazuri de disparitii inex­pli­cabile: extrem de multe persoane au disparut, ca din senin, in timpul unor banale plimbari prin natura. În foarte multe cazuri, exista martori care povestesc si­tuatii aparent absurde: cutare se plimba cu ei in pa­dure, la un moment dat a luat-o putin inainte si... a dis­parut. Toate cercetarile (implicand si politia) n-au dat nici un re­zul­tat. O.D.R.G. a in­re­gistrat 27 de ca­zuri de dis­paritii care pot fi puse pe seama Portilor, fiindca mar­turiile le­­ga­te de aceste ca­­zuri cu­prind descrieri ale unor Porti.

Daca lucru­rile incep sa fie mai cla­re in pri­vinta Porti­lor, ra­ma­ne un sin­gur mare mis­ter: ce se afla din­colo?”. 

AS

Sursa: www.esoterism.ro