- Lângă oraşul Piatra Neamţ se află unul dintre cele mai frumoase locuri din ţară, dar care rămâne, în mod ciudat, cunoscut mai ales din auzite. Pentru majoritatea dintre noi, numele Petrodava este mai ştiut, cu siguranţă, decât locul concret în care s-a aflat această cetate cu sonoritate dacică. Este la fel ca şi în cazul altor cetăţi despre care am auzit la şcoală, dar ale căror rămăşiţe nu le-am vizitat niciodată.
Mihael Balint
Cu toate acestea, Ptolemeu (ortografiat în greacă Κλαύδιος Πτολεμαῖος, iar în latină Claudius Ptolomaeus), tocmai din oraşul Alexandria, aflat în partea mediteraneeană a Egiptului african, localitate în care a trăit mare parte din viaţa petrecută pe pământ, aproximativ între anii 87 şi 165 ai erei lui Cristos, îi ştia atât numele, cât şi coordonatele geografice.
Astfel, în lucrarea Geographia, rămasă de căpătâi pentru ştiinţă vreme de multe secole, în care se foloseşte de o reţea asemănătoare paralelelor şi meridianelor din topografia de astăzi, Ptolemeu scrie că Petrodava se află la latitudinea de 53 45 şi longitudinea 47 40.
Această precizare este făcută în cadrul descrierii Daciei, pentru care enumeră 43 de „oraşe (cetăţi) mai răsărite“, între care Petrodava este pe locul al optulea, după altele precum Rukkonion, Dokidava, Patridava, dar înainte de Napuka, Ulpianon, Zermizerga (Nermisega), Argidava, chiar Zarmizegethusa basileion (latitudine 47 50, longitudine 45 15).
Efortul de a păşi şi de a petrece puţină vreme în locul menţionat de Ptolemeu nu este foarte mare, dar poate fi răsplătit cu emoţii dintre cele mai profunde.
Astăzi el nu este decât un vârf de munte, Bâtca Doamnei, pe care se află o fâneaţă înconjurată de vegetaţie forestieră, prea puţine indicii vizibile şi multe vestigii acoperite cu pământ, spre conservare, pentru vremuri în care cineva va avea forţa să facă ceva cu ele.
Acest vârf de munte se află la circa 4 km de centrul oraşului Piatra Neamţ, de care ţine din punct de vedere administrativ, şi este accesibil până la câteva sute de metri pe drum asfaltat şi, apoi, pe drum de tip forestier, pe care cei cu garda potrivit de înaltă se pot aventura chiar şi pe patru roţi. Ca să ajungi acolo, trebuie să treci Bistriţa. Cel mai uşor pe aşa-numitul Pod de la Căprioara. Odată trecut acest pod, atmosfera de oraş aglomerat este înlocuită cu aceea a unei păduri străbătute de şosea, în care doar pe la început se mai încăpăţânează să existe câteva case.
De la barajul hidrocentralei, Bâtca Doamnei se vede aşa cum îi spune numele, ca o bâtcă, modelată abrupt de apa Bistriţei, pe o latură, şi de apa pârâului Bâtca Doamnei, pe o altă latură perpendiculară.
Nu mult după intrarea în satul Bâtca Doamnei, astăzi o anexă a oraşului Piatra Neamţ, după clădirea fostei şcoli în care a funcţionat apoi o cabană şi o cârciumă, astăzi nefolosită, un drum de munte începe urcuşul spre vârf. Mai întâi destul de lin, după care, pe final, scările construite în urmă cu câteva zeci de ani devin aproape indispensabile.
Un gard rustic ţine de urât unei sculpturi rămase, într-o rână, de pe vremea unei tabere de creaţie din vremurile „concentraţionarismului“.
O poartă nouă şi ciudată – de fapt, doar scheletul de lemn al unui panou care nu a mai fost montat, te întâmpină înainte de intrarea pe platou. Acelaşi cadru care marchează intersecţia de jos. O pereche de stejari domină mai-micii corni, aluni sau arbuşti de păducel.
Priveliştea se deschide amplă mai întâi spre oraş şi spre munţii Cozla şi Pietricica,după care, pe partea cealaltă, spre o imensă Vale a Bistriţei, barată doar de masivul Ceahlăul, pe vârful căruia poate fi distinsă chiar şi cabana Dochia în zilele senine.
Deşi te afli la altitudinea de 457 de metri, din cauza distanţei, comprimate şi ea, ai senzaţia că te afli la nivelul platoului de pe Ceahlău, care depăşeşte, însă, 1.900 metri.
Ceaţa lăsată după-amiaza pe vale făcea ca munţii – înşiraţi individual acum, după ce altădată păreau dintr-o singură bucată – să prindă un contur lăptos, cu o umbră „holografică“, bine delimitată în spaţiu.
Trei bucăţi de zid, scunde, reconstituite cu un mortar modern, sunt singurele care trimit vizitatorul spre imaginea unor ruine antice. În rest, iarbă, flori de câmp şi vreun arbore care se detaşează din pădurea înconjurătoare.
Un stejar stă solitar într-o parte a platoului, având coronamentul contorsionat cum nu prea au aceşti copaci semeţi.
Înconjurat, de la nivelul picioarelor, din toate părţile de cer, oricine ajunge aici, cufundat în liniştea muntelui, se simte mai aproape de lucrurile importante ale vieţii.
La adăpostul muntelui, pe lacul de acumulare de la poale se văd zeci de lebede şi sute de raţe sălbatice. De altfel, de câte ori am urcat până aici am văzut că animalele au o atracţie firească spre acest loc liniştit, dar, totodată, dominant. Joi, 15 noiembrie, un grup de porumbei a ţinut să îi facă ocolul de câteva ori, după ce pe acolo trecuse, imperial, un uliu.
La sfârşitul lunii aprilie 2008, data unei vizite anterioare, trei cai slobozi se simţeau de minune pe înălţime.
Pietrenii care erau adolescenţi pe la sfârşitul anilor ’50 sau încă vreo zece ani mai târziu, au avut ocazia să muncească pe şantierul arheologic deschis de cercetători aici. Acum îşi amintesc cum, după ce săpăturile au fost terminate, totul a fost acoperit cu pământ, conform regulilor arheologice, spre conservare.
Ce au descoperit arheologii
Nu doar dacii au avut o aşezare importantă la Petrodava, ci şi cucutenienii, adică cei ce locuiau aceste zone cu 5.000-6.000 de ani înainte de vremurile noastre şi aparţineau unei rase preindoeuropene. Adică aceştia din urmă erau diferiţi, din punct de vedere al rasei, de oamenii epocii bronzului şi urmaşii lor, care i-au asimilat sau i-au exterminat, sau, cel mai probabil, i-au şi asimilat, şi exterminat, în parte.
Conform preferinţelor cucuteniene, o aşezarea de tip special trebuia să fie protejată natural din mai multe părţi. Bâtca Doamnei este un loc ideal.
Localizarea Petrodavei menţionate de Ptolemeu a început cu Constantin Daicoviciu. „În 1954, academicianul Constantin Daicoviciu aprecia că la Bâtca avem de a face cu o cetate dacică fortificată artificial“, a precizat istoricul Lucian Uţă de la Muzeul de Istorie Piatra Neamţ.
Anterior, preotul Constantin Matasă, cel care a pus bazele cercetării culturii Cucuteni în zonă, a identificat aşezarea eneolitică. „Primele cercetări pe înălţimea Bâtca Doamnei au fost realizate în 1928 de către preotul Constantin Matasă, fondatorul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ, Până în 1938, rezultatele nu au fost însă satisfăcătoare“, apreciază muzeograful Uţă.
Singurele săpături arheologice ample au fost realizate până în perioada 1957-1967.„În 1957 au început săpături ample care au dat la iveală câteva terase şi un bogat material arheologic. Din 1961 până în 1967, s-au desfăşurat cercetări arheologice de către Muzeul din Piatra Neamţ împreună cu Institutul de Istorie şi Arheologie Iaşi, muzeele din Suceava sau Bacău. Materialele arheologice provenite din aceste săpături se pot vedea la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ“, a declarat Lucian Uţă.
Cetatea Bâtca Doamnei
Conform paginii de internet a Muzeului de Istorie Piatra Neamţ, „primul nivel de locuire aparţine epocii neolitice, fazei Cucuteni A, suprapus de un strat subţire din epoca bronzului, de vestigiile dacice cărora le aparţine cetatea, şi de o ultimă fază aparţinând feudalismului timpuriu (secolele XIII-XIV)“.
Vestigiile dacice de pe Bâtca Doamnei ocupă o suprafaţă de aproape 20.000 m pătraţi, pe platoul central şi terasele vestice, iar în unele cazuri şi suprafeţele nivelate în mod special pentru construcţii. „Nivelul de locuire antică este destul de superficial, uneori cu o grosime de sub 25 cm, şi ca atare a avut mult de suferit de pe urma construcţiilor feudale, a tranşeelor săpate în cursul celor două războaie mondiale şi a plantaţiilor de conifere.
Arheologic, s-au determinat două nivele de locuire: unul datând din secolul al II-lea î.Hr., celălalt corespunzător perioadei dintre secolele I î.Hr. şi I d.Hr.
În prima fază s-au făcut puţine construcţii de piatră, întreaga suprafaţă locuită fiind protejată de o palisadă cu o grosime de peste 6 m şi întărituri de piatră în punctele cele mai expuse unor eventuale atacuri.
Ulterior, traseul acestei palisade a fost acoperit cu un zid de piatră, a cărui grosime depăşeşte 3,5 m. S-a folosit piatra locală, fasonată sumar prin dăltuire, iar temelia a fost amenajată şi consolidată prin două straturi de pietriş şi lut, aplicate direct pe stânca de bază. Paramentul exterior, îngrijit executat din blocuri de dimensiuni care se reduc de la bază în sus, are aspectul unui opus quadratum; spre interior se află un alt parament iar între ele un emplecton din pietre şi pământ, conferind aşezării aspectul unui oppidum.
Zidul de piatră se întindea ca un patrulater neregulat în jurul construcţiilor din interior şi se păstrează astăzi în mai bune condiţii doar pe latura sudică.
Spre miazăzi, de-a lungul zidului de incintă, s-a ridicat şi o palisadă de protecţie întărită cu bârne şi nuiele, aceasta fiind latura cea mai vulnerabilă, unde se afla şi intrarea în cetate. Nu se ştie dacă zidul a avut bastioane şi turnuri de apărare, în condiţiile actuale doar în colţul sud-estic putându-se identifica urmele unui turn, dar şi acestea destul de răvăşite.
Starea proastă de conservare a vestigiilor a determinat şi o anumită doză de scepticism din partea unor cercetători, care consideră că nu ar fi vorba de ziduri de incintă, ci de ziduri pentru consolidarea teraselor şi a celorlalte lucrări de amenajare a terenului.
Oricum, zidul exterior protejează mai multe construcţii concentrate îndeosebi pe platoul central, printre care şi mai multe locuinţe cu pereţi de bârne şi temelii de piatră“, mai precizează sursa citată.
Sanctuar identic cu cele din Munţii Orăştiei
FOTO: Unul din sanctuarele din cetatea dacică Sarmizegetusa
„Dar cel mai important edificiu este sanctuarul alcătuit din aliniamente de tamburi de piatră, asemănătoare până la identitate cu cele descoperite în centrele dacice din Munţii Orăştiei.
Indiferent dacă este vorba de un singur sanctuar cu aliniamente situate la nivele diferite, sau de două, după cum susţinea N. Gostar, prezenţa acestor tamburi de gresie, situaţi la distanţe egale de 1,9 m şi pe care geto-dacii ridicau coloanele de lemn în vârful cărora ardeau ofrandele aduse zeilor, relevă importanţa centrului de locuire de pe Bâtca Doamnei, cu un rol bine precizat în viaţa spirituală a populaţiei din zonă.
Aceasta deoarece studiile arheologice efectuate în aria de locuire geto-dacică au impus concluzia că sanctuarele sunt destul de rare, ele apărând doar în aşezările cu un ridicat potenţial economic şi militar, cu evidente veleităţi de hegemonie într-o regiune sau alta.
Bogăţia vestigiilor, amploarea construcţiilor, tăria fortificaţiilor şi în general, capacitatea de a reproduce la proporţii reduse tot ceea ce s-a găsit în «inima fortificată a lumii dacice» din Munţii Orăştiei, conferă aşezării de pe Bâtca Doamnei atributele unui centru de primă importanţă, într-o zonă de intensă locuire geto-dacică aşa cum este Valea Bistriţei.
Ajunsă încă din secolul al II-lea î.Hr. la un înalt grad de dezvoltare, aşezarea de pe malul Bistriţei cunoaşte în timpul lui Burebista şi mai apoi al lui Decebal o îndelungată perioadă de înflorire.
Foarte probabil că, odată cu încheierea celui de-al doilea război daco-roman sau imediat după aceea, survine şi sfârşitul fortificaţiei de pe Bâtca Doamnei, romanii fiind direct interesaţi în lichidarea acestui avanpost care periclita securitatea frontierei răsăritene a provinciei Dacia.
Zidurile de pe Bâtca Doamnei s-au năruit sub presiunea unei forţe care supusese aproape toate marile imperii ale antichităţii, dar populaţia din ţinutul Kogheonului s-a hrănit veacuri de-a rândul din libertatea codrilor, revenind de fiecare dată pe vechile sale vetre“, menţionează neamt.ro.
Asteroid botezat Piatra Neamţ, ca oraş urmaş al Petrodavei
Centrul mondial care monitorizează asteroizii, Minor Planet Center, din Statele Unite ale Americii, a acceptat, recent, botezarea unui asteroid cu numele Piatra Neamţ.
Iniţiativa a aparţinut unuia dintre cei doi descoperitori ai asteroidului, Alfredo Caronia, un italian stabilit de doi ani la Piatra Neamţ.
„Am descoperit trei asteroizi, pe care i-am botezat cu numele tatălui, U. Caronia, pe primul şi cu prenumele mamei, Ubaldina, pe cel de-al doilea. Al treilea a rămas doar cu codul ştiinţific de identificare până când am descoperit ce oraş frumos este Piatra Neamţ şi am vrut să îi dau acest nume“, precizează Alfredo Caronia.
Acesta mai spune că Minor Planet Center nu a aceptat numele decât în virtutea unor explicaţii istorice, care fac trimitere la localizarea cetăţii Petrodava de către astronomul şi geograful antic Ptolemeu. „Oraşul Piatra Neamţ este capitala judeţului Neamţ din regiunea Moldova, estul României. Este oraşul de reşedinţă curentă pentru cel de-al doilea descoperitor. Ruinele marelui oraş dacic Petrodava, menţionat de Ptolemeu în lucrarea sa Geografia, sunt situate lângă Piatra Neamţ“, se arată în descrierea numelui asteroidului din catalogul Minor Planet Center.
Descoperirile au fost făcute la observatorul unei asociaţii de astronomi amatori din Pistoia, Italia, numită Grupul Iubitorior de Astronomie din Montagna Pistoiese (Gruppo Astrofili Montagna Pistoiese), în 1998. După venirea la Piatra Neamţ, Alfredo a pus bazele unui nou cerc de astronomi, Astroclubul Galileo SARM. Acest club şi-a propus să îşi construiască propriul observator astronomic, în care să continue descoperirea de asteriozi şi monitorizarea meteorilor.
Un asteroid poate avea diametrul de la doi metri până la o sută de kilometri. Ei sunt asemenea unor planete, dar au dimensiuni mai mici şi, din această cauză, nu pot avea atmosferă proprie. „Se consideră că în sistemul solar sunt aproximativ un miliard de asteroizi, dintre care sunt cunoscuţi mai puţin de 20%“, explică Stelian Mitrea, un membru al Astroclubul Galileo.
Mihael Balint
Sursa: www.financiarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu