Statele europene se implică tot mai mult în conducerea companiilor private. În fruntea plutonului se află chiar Franța și Germania
Cea mai importantă fuziune a ultimilor ani a eșuat luna trecută. Proprietarul Airbus, EADS, și grupul de aeronautică și apărare BAE System nu vor merge pe aceeași cale de acum încolo. Obiectivul operațiunii era de a elibera ambele companii de implicarea statului. Acum, Fratele cel Mare s-a întors.
Cancelarul german Angela Merkel urgentează planul guvernului de a achiziționa, prin intermediul KfW (banca publică de reconstrucție), 15% din EADS, prin preluarea pachetelor de care vor să scape grupul auto Daimler și câteva bănci private. Ceea ce va duce participația Germaniei la un nivel similar cu al celei deținute de guvernul francez.
Berlinul se teme, de ceva timp, să nu rămână în urma Parisului în privința producției Airbus, mai ales după ce nu s-a ținut de cuvânt cu acordarea unor credite guvernamentale necesare dezvoltării ultimului model de avion. Acum, însă, cancelarul pare să copieze modelul industrial francez, procurând pachete strategice ale unor concerne privatizate.
Interesantă schimbare de viziune, venită în contextul în care guvernul din Hexagon se implică mai mult ca niciodată în soarta producătorilor cu probleme din toate sectoarele. Acum câteva zile, când Germania parafa achiziția acțiunilor EADS, executivul francez acorda un împrumut de 7 miliarde de euro gigantului PSA Peugeot Citroën. Primea, la schimb, un loc în consiliul de administrație și garanția suspendării pentru ani buni a răscumpărării de titluri și a dividendelor.
Analiștii francezi stau acum cu ochii pe ministerul de finanțe, pentru a vedea cine va fi numit director „independent“ în cadrul companiei. Criticii se tem că acesta ar putea fi un reprezentant al APE (agenția care gestionează activele statului). În paralel, acțiunile Peugeot s-au prăbușit odată cu anunțul contribuției financiare a guvernului, investitorii considerând că astfel a apărut posibilitatea naționalizării, fie ea și parțială.
APE a luat naștere în 2004, pentru a coordona haosul rămas în holdingurile de stat după procesul masiv de privatizări de la începutul anilor ’90 (care venea după un val de naționalizări, în anii ‘80). În cele mai multe cazuri, statul și-a păstrat mici participații.
Privatizații, la momentul renaționalizării
Anul trecut, guvernul de centru-dreapta al președintelui Nicolas Sarkozy a oferit puteri sporite agenției, transformând-o în elementul central al noii sale politici industriale. Acum, instituția se află sub oblăduirea actualului ministru al industriei, Arnaud Montebourg, și a omologului său de la finanțe. Despre Montebourg circulă zvonuri că ar vrea să forțeze preluarea uneia dintre companiile în al cărei acționariat este implicat, uriașul holding Thales, de către alt grup aerospațial, Safran. La rândul său, Safran a ieșit recent dintr-o perioadă cumplită, ce data din 2005, de când a apărut ca urmare a unei alte fuziuni forțate de stat, dintre Snecma (un producător prosper de motoare de avion) și grupul de apărare și electronice Sagem.
Portofoliul APE cuprinde 58 de companii, iar participația sa în cadrul celor mai mari firme listate la bursă valorează peste 58 de miliarde de euro. Între acestea, se numără atât companii de utilități privatizate, precum EDF, France Télécom și GDF SUEZ, cât și nume ca Air France KLM, EADS, gigantul nuclear Areva și Renault. GDF SUEZ are o poveste interesantă. În 2007, fuziunea companiei publice de gaze GDF cu concernul privat Suez a fost lăudată ca un mare succes al procesului de privatizare. Astăzi, este văzută mai degrabă ca o naționalizare a Suez.
Raportul anual al APE, obținut de ziariștii de la publicația Le Figaro, va arăta că profiturile nete ale portofoliului cumulat al agenției au scăzut în 2011 cu 26% – de la 7,9 miliarde de euro la 5,8 miliarde. De asemenea, valoarea totală a activelor a scăzut cu aproape 13%, în condițiile în care bursa franceză pe de-a-ntregul a crescut în același interval cu 5%. Performanță nefericită, ce nu are însă de-a face atât cu prostul management al instituției, cât cu rezultatele slabe ale companiilor energetice EDF și GDF Suez, cauzate la rândul lor de cererea scăzută de energie de pe continent.
Multinaționalele, la pachet cu IMM-urile
Implicarea statului în industrie nu se oprește la marile companii. Luna trecută, guvernul de la Paris a anunțat lansarea Banque Publique d’Investissement (BPI), a cărei principală misiune este canalizarea fondurilor publice către firme cu potențial din mai toate sectoarele, prin achiziția de pachete minoritare de acțiuni, alături de diverse fonduri de investiții (BPI este rezultatul fuziunii dintre Fonds Stratégique d’Investissement, creat de administrația precedentă în vederea finanțării IMM-urilor, și OSEO, un alt creditor public).
Președintele francez François Hollande este de părere că BPI poate deveni versiunea locală a germanului Mittelstand (cum este generic numit sectorul nemțesc al întreprinderilor mici și mijlocii – n.trad.). Doar că BPI este mandatată și să „acționeze în vederea interesului public general“, ceea ce i-ar putea conferi prerogativa de a salva orice companie din Hexagon. Una dintre primele sale măsuri a fost investiția a 150 de milioane de dolari pentru preluarea unui pachet de 6% din CMA CGM, cel de-al treilea transportator maritim de containere din lume, creat prin fuziunea unei firme de stat cu un grup privat deținut majoritar de o familie turcă. Acum, lovită de cererea slabă de pe piață, compania are dificultăți în a-și refinanța creditele.
Să fie clar: nimeni nu sugerează că, din cauza recesiunii, Europa recurge la un megaproces de naționalizare, similar celui prin care au apărut giganții de stat IRI (Italia) sau INI (Spania), imediat după marea depresiune din anii ’30. Dimpotrivă, cele mai năpăstuite guverne de pe continent, cum sunt cele din Grecia, Portugalia și Spania, își doresc cu disperare să privatizeze activele deținute, pentru a mai acoperi din găurile din buget.
Pe de altă parte, atunci când guverne de centru-dreapta, cum sunt cel al Germaniei sau cum era, până de curând, cel al Franței, încep o campanie de achiziții în industrie, este evident că ceva plutește în aer. Să compari aceastră strategie cu cea prin care Barack Obama a decis să salveze General Motors nu este chiar potrivit. Guvernul american a „rezolvat“ sectorul auto printr-o operațiune rapidă de implicare scurtă, urmată de retragere. Implicarea statelor europene este mai puțin dramatică, însă este de durată.
Sursa : Capital.ro
2blackjack1.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu