Vizită paşnică a preşedintelui Israelului la Moscova ori „calmul dinaintea furtunii”?

Shimon Peres. Foto: RIA Novosti

Vă prezentăm opinia cititorului nostru, domnul Mihail Gavril Popa, cu privire la scopurile vizitei preşedintelui israelian, Shimon Peres, în Rusia, pe data de 8 noiembrie.

"O vizită suspectă, dacă am putea caracteriza într-un singur cuvânt vizita din data de 8 şi 9 noiembrie 2012, a preşedintelui Israelului Shimon Peres, la invitaţia preşedintelui Federaţiei Ruse, domnul Vladimir PUTIN.

Momentul vizitei a fost fixat cu grijă cu mult timp înainte pentru a coincide cu alegerea noului preşedinte al SUA.

Oare de ce?

Nici n-apucă bine înaltul oaspete israelian să facă primii paşi de pe scările avionului prezidenţial, pe covorul cel roşu de la aeroport, pe pământul Moscovei, că presa internaţională a vuit deja cu ştirile privind două demisii la vârf, din cadrul apărării şi securităţii naţionale a celor mai mari puteri nucleare de pe planetă!

Intempestiv şi fără a da vreo explicaţie oficială adresată publicului larg, Şeful Statului Major al Forţelor Armate ale Rusiei, generalul Nikolai Makarov, şi-a înaintat demisia! De asemenea, în aceste zile

preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a demis şi pe ministrul Apărării, Anatoli Serdiukov, fiind numit în locul său Serghei Şoigu, care a ocupat postul de guvernator al regiunii Moscova.

Or, să fie oare o neînsemnată coincidenţă a hazardului că exact în ziua de 8 noiembrie 2012, când preşedintele Israelului aterizează la Moscova, pentru a se întâlni cu omologul său preşedintele Federaţiei

Rusiei, demisionează nu numai Şeful Statului Major al Forţelor Armate ale Rusiei, generalul Nikolai Makarov, dar şi adversarul său de peste Oceanul Atlantic, Şeful CIA, domnul David Petraeus?

De asemenea exact în ziua 8 noiembrie şeful CIA, David Petraeus, a trimis cererea sa de demisie preşedintelui SUA, explicându-şi demisia din „motive personale”.

Evident, dacă vom analiza minuţios contextul internaţional, nu putem să credem că cele trei evenimente nu pot să nu aibă o strânsă legătură cauzală, din data de 8 noiembrie, chiar cu riscul să fim acuzaţi de teoria conspiraţiei.

Ne întrebăm la modul cel mai serios, lăsând la o parte “legenda”, inventată de spionajul american, respectiv istorioara neconvingătoare pentru cei avizaţi în domeniul informativ, cu iz de telenovelă latino-americană pentru neofiţi, privind o presupusă legătură extraconjugală, dacă oare demisia Şefului CIA, domnul David Petraeus, nu are de fapt adevărata explicaţie în refuzul domniei sale de a prezenta date false privind capacităţile nucleare ale Iranului şi care să “justifice” atacarea Iranului de Israel şi colonia sa SUA, prin ingerinţele şi controlul absolut pe care-l exercită Israelul prin lobby-ul său evreiesc, din Congresul SUA?

Oare la justificarea juridică, potrivit normelor Dreptului Public Internaţional, a agresiunii împotriva Irakului lui Saddam Hussein de către George Bush, nu s-a împotrivit însuşi şeful CIA de atunci domnul George Tenet?

Astfel şeful CIA, George Tenet a infirmat categoric teoriile mincinoase ale lui Bush şi directorul CIA a arătat cu dovezi irefragabile că Irakul nu deţine armament de distrugere în masă, iar invazia americană în Irak este lipsită de orice fundament juridic sau de oportunitate? Cele două demisii actuale sunt evenimente de natură a îngrijora orice persoană responsabilă de pe planetă, cu atât mai mult pe acelea din statele satelite care ar putea fi târâte într-un posibil război din care nu sunt excluse loviturile nucleare, cum este România.

Străbunii noştri romanii spuneau: "Fereşte-te de darurile grecilor!".

Or, această “vizită de taină“ a oaspetelui evreu Shimon Peres în Rusia deja a şi oferit, cu o proverbială dărnicie punică, un “cadou” Rusiei, respectiv demisia înaltului oficial al Forţelor Armate ale Rusiei.

Oare nu au legătură demisiile celor doi înalţi oficiali, rus şi american, cu vizita la aceeaşi dată de 8 noiembrie la Moscova a lui Shimon Peres în scopul tatonării reacţiei Rusiei faţă de un posibil iminent război nuclear declanşat de Israel în Iran?

Evident, dacă la Moscova ar fi fost primit la data demisiei un cu totul alt şef de stat decât al Israelului, cum ar fi fost din Burundi, din Congo sau chiar însuşi Traian Băsescu ca preşedinte al României, stat membru al NATO, nu ne-am fi făcut chiar nici cea mai mică grijă.

O asemenea afirmaţie n-ar face-o nimeni, deoarece previzibil ar stârnii ilaritatea generală, cascade de hohote de râs şi pe bună dreptate!

Numai că preşedintele Israelului nu este preşedintele României. Cu atât mai mult cu cât fără să se teamă că ar putea fi declarat de ţările “cumpărate”, ca o persona non grata, ori măcar de oprobiul opiniei publice din ţările “cumpărate”, domnul Shimon Peres, la data de 10 octombrie 2007, la trei luni după ce a devenit preşedinte al statului Israel la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faţa a sute de reprezentanţi ai cercurilor diplomatice evreieşti, a făcut public o afirmaţie zguduitoare prin cinismul său, anume că: “Israel cumpără Manhattan, cumpără Ungaria, cumpără Romania, cumpăra Polonia…”.

Ne întrebăm oare Israelul vrea să “cumpere” chiar şi pe preşedintele Vladimir Putin, cum au fost “cumpăraţi“, aproape toţi preşedinţii Americii?

Evident “cumpărătorul” Shimon Peres nu şi-a găsit omul potrivit în Vladimir Putin şi nici poporul care să se lase vândut şi cumpărat de Israel sau de altcineva.

Am putea spune şi poate nu greşim că domnul preşedinte al Israelului a plecat la “cumpărături”.

Poate tot la asemenea “cumpărături”, în aceeaşi perioadă de timp a mai plecat şi prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, care a participat la ceremonia de comemorare a victimelor atacurilor teroriste de la Toulouse, dar care a fost admonestat prompt de vigilentul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, care i-a aplicat o binemeritată corecţie şi l-a acuzat că a participat la ceremonia de comemorare a victimelor atacurilor teroriste de la Toulouse exclusiv în scopuri politice, considerând că şeful guvernului israelian este „obsedat de Iran”.

La deschiderea la Moscova a Muzeului Evreiesc şi Centrului Toleranţei, Shimon Peres a declarat cu patetism: „Ştiu că şi Rusia este interesată ca arma nucleară să nu ajungă în mâna Iranului. În trecut, Rusia a îndeplinit un rol decisiv în salvarea lumii. Şi astăzi ea trebuie să influenţeze felul în care va arăta lumea de mâine. Ne rugăm ca preşedinţii Rusiei şi SUA, Vladimir Putin şi Barack Obama, să-şi unească eforturile şi să pună capăt terorii şi ameninţărilor”.

Ce s-ar putea înţelege dincolo de hieratismul limbajului diplomatic?

Atunci când preşedintele evreu afirmă că ştie că Rusia este interesată ca arma nucleară să nu ajungă în mâna Iranului este de fapt o dorinţă exclusivă a Israelului, iar nu a Rusiei.

Mai mult se poate întrevedea o ameninţare voalată, spunându-i preşedintelui Rusiei, că Rusia “trebuie”, ori nu Israelul şi nici SUA, nu au dreptul să spună preşedintelui Rusiei ce trebuie să facă şi ce nu trebuie să facă Rusia.

Se pare că preşedintele Israelului, a uitat că este în vizită la Kremlin, iar nu la Casa Albă unde

poate să spună preşedintelui SUA ce “trebuie” să facă SUA şi ce nu “trebuie” să facă.

Credem că remarca dincolo de aparenta politeţe a limbajului diplomatic, transpare un ton de ameninţare. În acest sens, avem în vedere ultimele ştiri îngrijorătoare privind o posibilă apariţie în Marea Neagră, lângă coastele Rusiei a navelor SUA echipate cu sistem antirachetă Aegis, o acţiune de provocare la adresa Rusiei şi care va stârni la Moscova o reacţie foarte dură, potrivit declaraţiei vice-premierul rus, Dmitri Rogozin, care afirmă că, sistemul american de apărare antirachetă joacă un rol destabilizator în relaţiile dintre Rusia şi ţările NATO şi provoacă o cursă a înarmărilor.

Această vizită a lui Shimon Peres la Moscova, are loc într-un context de maximă tensionare a relaţiilor internaţionale, când o impresionantă flotă de război a SUA a intrat deja în Golful Persic pe vremea mandatului "paşnicului" Obama. Or, cum Obama, a fost reales, acum poate nestingherit să continue ceea ce a început, adică atacarea Iranului.

Să fim circumspecţi, să nu ne lăsăm vrăjiţi de aparenţe fals-liniştitoare, care de obicei sunt înşelătoare. Probabil pentru a-i salva preşedintelui Obama imaginea publică de pacifist şi democrat, SUA vor juca farsa pseudo-pacifistă şi nu vor ataca prima dată Iranul, ci Israelul îi va face acest serviciu.

În această logică, vizita lui Shimon Peres la Moscova nu este o vizită de curtoazie, ci o tatonare a unei mari puteri din lume. În limba romană este proverbul popular: "A încerca marea cu degetul".

Un alt motiv al declanşării războiului contra Iranului, este diversiunea în scopul abaterii atenţiei opiniei internaţionale, precum şi a sabotării iniţiativei preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas, de a adresa Adunării Generale a ONU cererea de a recunoaşte Palestina ca membru cu drepturi depline al ONU.

Considerăm pe bună dreptate că în momentul actual, întregul edificiu al construcţiei politice internaţionale, postbelice este complet prăbuşit, iar instituţii ca ONU sau NATO nu mai pot să fie funcţionale.

Organizaţia Atlanticului de Nord, este o organizaţie defunctă, care şi-a dat obştescul sfârşit, nu creştinesc, în orice caz, cu ocazia delirului paranoic al preşedintelui George Bush, în acel ridicol Război împotriva terorismului, unde cele patru state membre ale NATO, respectiv, Franţa, Germania, Belgia şi Luxemburg, spre cinstea şi onoarea lor, au respins invocarea abuzivă de către SUA a art.5 din Tratatul de la Washington, care prevede: “Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individual sau colectiv recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini partea sau părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice”. SUA pe atunci invoca art.5 din Tratat, susţinând că Irakul, prin Saddam Hussein a ameninţat Turcia.

De asemenea, nici potrivit art.42, din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, care prevede: “În cazul în care Consiliul de Securitate va socoti că măsurile prevăzute în Articolul 41 nu ar fi adecvate ori că s-au dovedit a nu fi adecvate, el poate întreprinde, cu forţele aeriene, navale sau terestre, orice acţiune pe care o consideră necesară pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale. Această acţiune poate cuprinde demonstraţii, măsuri de blocadă şi alte operaţiuni executate de forţe aeriene, maritime sau terestre ale membrilor Naţiunilor Unite”.

Or, nu cred că Rusia şi China vor aproba vreodată o asemenea ilegitimă intervenţie militară în aceste state suverane.

Dimpotrivă, normele dreptului internaţional, inclusiv eternul IVS GENTIVM, recunoaşte dreptul natural şi suveran la autoapărare al popoarelor şi statelor lumii, drept subiectiv la existenţă consacrat în articolul 51, din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite care prevede: “Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui membru al Naţiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Măsurile luate de membri în exercitarea acestui drept de autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate, în temeiul prezentei Carte, de a întreprinde oricând acţiunile pe care le va socoti necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale”.

Toate aceste norme internaţionale pe care învingătorii, Naţiunile Unite le-au impus nu doar naţiunilor învinse, dar culmea chiar şi celorlalte naţiuni, care nu au participat la cea de a doua conflagraţie mondială, nu mai există, învingătorii nord-americani fiind primii care le încalcă.

Cât de mult a decăzut viaţa politică internaţională de astăzi, de cea a strămoşilor noştri, romanii antici, care vorbeau de IUS GENTIUM!

Azi nu mai există nimic sacru şi divin între oameni şi naţiuni, adevărul şi cinstea, respectarea normelor nescrise şi scrise ale Dreptului Internaţional nu mai există, fiind înlocuite cu ameninţările armate, şi dezinformările şi minciunile cele mai oribile.

Rămâne de văzut dacă va învinge calea înţelepciunii, raţională a păcii, ori cea a războiului, eu unul sunt sceptic, războiul este inevitabil. ALEA IACTA EST.

E o chestiune de timp, cel mult. Nimic mai mult.

Cel de al Treilea Război Mondial ar putea deja oricând izbucni.

Revenind, rămâne să vedem numărătoarea inversă a atacului Israelului asupra Iranului".

Sursa: romanian.ruvr.ru