Sayonara FMI?

- Pe 3 ianuarie, doi economişti ai FMI publicau un raport devastator pentru imaginea instituţiei din care fac parte: în calculele matematice ale FMI s-a strecurat o greşeală care a aruncat în austeritate 26 de ţări.

Fără a intra în detaliile tehnice ale ecuaţiei matematice în discuţie, este înfiorător că, timp de câţiva ani, FMI şi-a construit strategiile bugetare pe o eroare penibilă pentru o astfel de instituţie.

Să fie oare acesta motivul real care a stat la baza discuţiilor din cadrul recentului încheiat Forum Economic Mondial şi în urma cărora s-a sugerat că tendinţa de globalizare a economiilor ar trebui înlocuită cu una de naţionalizare?

Şi când vorbim de naţionalizare nu este vorba de trecerea în patrimoniul statului a companiilor private, ci de subsumarea priorităţilor internaţionale (impuse de instituţii ca FMI) celor naţionale.

Revenind la respectiva eroare apărută în ecuaţia numitului “multiplicator fiscal”, trebuie subliniat că gafa a stat la baza presiunilor exercitate constant de FMI asupra ţărilor care au apelat la ajutorul său, obligându-le să urmeze constant politici guvernamentale de maximă austeritate.

Consecinţa? În loc de redresare economică ţările respective au cunoscut adâncirea în recesiune.

O ştire care la vremea respectivă a trecut aproape neobservată în vâltoarea evenimentelor, dar care dă mult de gândit. Cu atât mai mult cu cât, în acest moment, România este în plină negociere cu delegaţia Fondului, sosită la Bucureşti pentru a vedea dacă “merităm” (sau nu) prelungirea actualului acord.

În mod surprinzător, etapa discuţiilor cu reprezentanţii parlamentarilor români de anul acesta a depăşit cadrul formal şi s-a transformat într-o adevărată confruntare. Fără a mai dori să asculte aprecierile condescendente ale delegaţiei, parlamentarii le-au spus-o de la obraz: Nu mai dorim să fim supuşi FMI!

Cu alte cuvinte, România nu mai are nevoie de banii voştri, ceea ce, dacă este să ne luăm după datele puse la dispoziţie de BNR, este şi adevărat.

Dobânda la care se poate împrumuta ţara noastră de pe pieţele externe este suficient de mică pentru a nu mai avea nevoie şi de ajutorul “dezinteresat” al Fondului.

Practic, acordul stand-by aflat în derulare, în condiţiile în care nu s-a apelat la acesta, a reprezentat un certificat de bună purtare, care a consolidat încrederea investitorilor străini în potenţialul economic al României.

În plus, după cum recunoşteau cei din delegaţia FMI la finalul vizitei de la Bucureşti,principalul obiectiv structural, de încadrare într-un deficit de sub trei procente, a fost atins. Cu ce eforturi şi sacrificii însă din partea noastră a fost atins acest obiectiv, este însă o altă discuţie.

Cert este însă că, în ciuda promisiunilor electorale, executivul USL îşi dă în fiecare zi cu stângul în dreptul nefăcând altceva decât să urmărească stoic foia de parcurs convenită cu FMI, trecând astfel în derizoriu aşa numitele “măsuri reparatorii” luate.

Să fie aceasta o strategie menită a adormi vigilenţa FMI până în vară, când va trebui renegociat noul acord? Sau este, pur şi simplu, incapacitatea de a onora promisiunile făcute populaţiei datorită unui buget ca un şvaiţer?

Probabil că ambele răspunsuri sunt corecte şi ţin de o anumită strategie politică bazată pe alte calcule electorale, care vizează alegerile prezidenţiale din 2014. În acel moment, reprezentantul alianţei de guvernământ – dacă va mai exista alianţa – va trebui să se confrunte cu locomotiva politică a fostului partid de la putere.

Or, până atunci actualii guvernanţi trebuie să demonstreze prin orice mijloace căguvernarea Boc, gestionată mai mult sau mai puţin discret de la Palatul Cotroceni de către Traian Băsescu, a făcut erori grave, care au adus ţara pe marginea prăpastiei economice.

Asta înseamnă că de la creşterea zero înregistrată la finalul lui 2012, România va trebui ca în momentul alegerilor prezidenţiale să se laude cu o creştere economică.Pentru aceasta, însă, actuala putere are nevoie de linişte socială, pe care o poate cumpăra prin pansamente economice aplicate pe rănile lăsate de anii de austeritate impuşi de FMI şi de o repoziţionare internaţională care să nu permită imixtiuni, chiar şi discrete, în ceea ce priveşte ce se întâmplă în campania electorală.

Asta poate însemna chiar şi ruperea relaţiilor cu FMI ca semn de independenţă şi trecerea României din rândul statelor vasale organismelor internaţionale în rândul celor care au un cuvânt de spus la masa Uniunii Europene.

Dănuţ Dudu

Sursa:   www.financiarul.ro