Câinele viu, cu capul tăiat
Experienţa oribilă, cu capul de câine tăiat
În anii următori, experimentele asupra psihicului uman şi încercările de a crea un dispozitiv pentru manipularea oamenilor au continuat. Proiectul inginerului Kajinski a fost preluat de cercetători mult mai puţin scrupuloşi şi au fost realizate o serie de experimente de-a dreptul monstruoase. Din primele decenii ale secolului XX, oamenii de ştiinţă ruşi, la ordinul expres al liderilor vremii, s-au străduit să creeze un super-soldat, cu puteri supraomeneşti, invincibil, care să nu simtă durerea şi oboseala. Astfel, o echipă de savanţi condusă de medicii chirurgi Serghei Briuhonenko şi Nikolai Terebinski propuneau o idee de-a dreptul şocantă: subiectului să i se programeze moartea clinică, creierul să-i fie spălat, toate amintirile şterse şi apoi, după anumite procedee, să fie reînviat. Individul devenea astfel altcineva, un om cu o nouă identitate, cu alte obiceiuri, cu abilităţi fenomenale, care răspundea numai la ordinele directe ale "stăpânului” său.
Pentru desăvârşirea acestei idei, savanţii şi-au început cercetările şi experimentele medicale pe câini. Înainte de toate trebuia demonstrat că un creier poate funcţiona independent de trup, la comenzi trimise prin intermediul unui aparat. Astfel a fost creat un dispozitiv care imita funcţiile inimii, capabil să menţină în viaţă capul unui câine, separat de trupul acestuia. Instrumentul a fost prezentat în premieră la Congresul internaţional de fiziologie de la Moscova, în 1940. Un cap de câine, despărţit de trup, a fost adus pe o măsuţă, şi profesorul Serghei Briuhonenko a demonstrat oamenilor de ştiinţă cum acesta poate răspunde la stimuli. Medicul a lovit masa cu un ciocănel şi capul patrupedului a tresărit. Apoi i-a îndreptat spre ochi o sursă puternică de lumină şi câinele a clipit. În faţa tuturor, capul animalului a fost chiar hrănit cu o bucăţică de carne. Câinele a înghiţit de îndată delicatesa care a ţâşnit afară printr-un tub conectat la cap. Experimentul a şocat întreaga comunitate a oamenilor de ştiinţă.
Schema dispozitivului lui Serghei Briuhonenko
După această demonstraţie, proiectul celor doi chirurgi a fost anulat. Conform declaraţiilor oficiale, motivul era costul mult prea ridicat. Dar, la scurt timp după spectaculosul experiment, medicul Terebinski a suferit un accident straniu, în urma căruia şi-a pierdut viaţa, iar profesorul Briuhonenko a fost internat într-un spital de boli psihice. Nu există dovezi în legătură cu finalizarea proiectului "super-soldat”, totuşi, nu putem să nu ne întrebăm dacă, în laboratoarele secrete, teribilul experiment nu a fost continuat şi pe subiecţi umani. Deşi pare o idee desprinsă din cărţile ştiinţifico-fantastice, planul lui Stalin de a crea o armată de zombi, o armată de super-soldaţi manipulaţi printr-un dispozitiv psihotronic, avea toate premisele să poată fi pus în aplicare.
Dacă proiectul a continuat sau nu, probabil nu vom afla niciodată. Cert este că după destrămarea URSS-ului, când parte din dosarele experimentelor ştiinţifice top-secret au fost desecretizate, marele public a aflat despre experimentul Briuhonenko. VA URMA

http://zborul-spre-acasa.blogspot.ro
citeste partea a III-a aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu