Vor putea chinezii să învingă în viitoarele războaie?

Foto: EPA

Există stereotipuri care definesc în mare imaginea Chinei în lume. Se consideră că acest popor nu ştie şi nu vrea să lupte; nu este capabil de expansiune; cultura chineză presupune pasivitate şi pacifism politic extern.

În literatura politică adesea se indică canoane confucianiste, din care ar rezulta înclinaţia chinezilor spre compromis şi evitarea conflictelor. Astfel de opinii nu sunt fondate. Creştinismul în propovăduirea păcii, iubirii pentru aproape şi iertării duşmanului merge mult mai departe decât orice altă religie. Dar acest lucru nu a împiedicat Europa să fie cândva cea mai militarizată regiune a planetei, iar ţările europene să lupte şi să subordoneze multe ţări şi popoare.

Expansiunea teritorială a Chinei nu a fost reţinută de factori culturali, ideologici sau religioşi, ci de cei naturali şi militari. Imperiul Chinez, încă din timpul dinastiei Han, a graniţele normale, avansarea viitoare nefiind posibilă. Zona de stepă şi deşert, munţii şi pădurile dese au fost obstacole greu de trecut pentru armatele imperiilor agricole, iar menţinerea locurilor cucerite în aceste regiune era pur şi simplu ireală din cauza dificultăţilor de aprovizionare şi control.

Cu toate acestea, în decursul multor secole ale istoriei sale, Imperiul Chinez a încercat regulat să se extindă în afara frontierei dictate de natură. Însă campaniile grele şi costisitoare în Coreean, Indochina, Asia Centrală, Tibet s-au încheiat fie cu un eşec, fie teritoriile câştigate nu au putut fi păstrate pentru mult timp.

Situaţia s-a schimbat odată cu venirea la putere a dinastiei Qing, obişnuită cu campaniile în condiţiile aspre de vreme din Manchu şi Mongolia. Din păcate, rolul de hegemonie regională a dus la rămânerea în urmă în organizarea militară. Spre deosebire de Europa, în care în secolele 15-17 au avut loc revoluţii în domeniul militar, care au constat nu atât în răspândirea armelor de foc, cât în schimbarea tacticii şi sistemului de dirijare a trupelor, China a rămas în urmă.

Succesul redus al Chinei în războaiele din secolele XIX-XX şi stereotipul că armata nu are soldaţi buni este doar urmarea factorilor politici, economici şi de organizare. Dacă e să evaluăm calităţile morale şi psihologice ale soldaţilor chinezi, nu este nevoie să căutăm mai departe exemple: mii de chinezi au luat parte la războiul civil din Rusia. Fiind incluşi într-o organizaţie militară eficientă, aceşti oameni au demonstrat calităţi individuale deosebite.

Atitudinea Chinei faţă de război şi expansiune este atât o problemă de politică mondială, cât şi de politică internă. În urma transformării Chinei într-o superputere economică va avea loc inevitabil şi transformarea ei într-o mare forţă militară a lumii. În prezent, în societatea chineză creşte numărul celor care pledează pentru o apărare mai dură a intereselor lor, inclusiv pe cale armată. Conducerea Chinei este adesea acuzată de slăbiciune şi lipsă de fermitate.

Ca şi în alte ţări, politica statului chinez este produsul unui complex complicat de factori politici şi economici. Ca şi în orice altă ţară, sub influenţa acestor factori, ea se poate schimba în orice direcţie.

Sursa: romanian.ruvr.ru