marți, 19 martie 2013

Papa Francisc: “Vreau o biserică săracă, pentru săraci”


‘Îmi doresc o biserică săracă, pentru săraci’, a afirmat sâmbătă papa Francisc, în cadrul unei întâlniri avute la Vatican cu jurnaliştii, explicând în acelaşi timp de ce şi-a ales acest nume în calitate de nou suveran pontif, referindu-se Sfântul Francisc de Assisi, sfântul săracilor, relatează AFP.

‘Francisc este numele păcii şi l-am ales pentru că era în inima mea’, a afirmat papa în cadrul întâlnirii cu jurnaliştii care au asigurat acoperirea mediatică a procesului de alegere a noului suveran pontif.
‘În timpul alegerii, mă aflam alături de arhiepiscopul de Sao Paulo, Claudio Hummes, un bun prieten (…) Atunci când lucrurile au devenit încordate, el m-a liniştit. Când voturile (în favoarea mea) au ajuns la două treimi, el m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: ‘Şi nu-i uita pe săraci’, a povestit papa.
‘Imediat, legat de săraci, m-am gândit la Francisc de Assisi, la războaie (…) la omul sărac, la omul păcii’, a mai relatat papa Francisc.
Sursa: www.financiarul.ro

2 comentarii:

  1. Vrea o biserica saraca, atunci cum ii mai ajuta pe saraci? In prezent e cea mai bogata institutie de pe pamant, cum devine ea saraca? Va imparti averile Vaticanului? Nimic din ce vorbeste papa asta nu are nici o logica! Si pana acum doar vorbe, asa cum anticipam. Propaganda! Sa vedem si noi un gest maret, ca de exemplu un drum in Africa si o donatie pe masura aurului pe care sta, pentru saracii de acolo. Astept cu nerabdare un asemenea semn, adica as vrea sa contrazica tot ce s.a profetit si eu sa imi cer scuze si sa maa rog pentru iertare!

    RăspundețiȘtergere