De mai mulţi ani, cei care militează împotriva avortului au avertizat că o nouă tehnologie de îmbunătăţire a gustului alimentelor şi băuturilor foloseşte, în cadrul procesului de fabricare, celule care provin de la fetuşi avortaţi.
Compania biotehnologică Senomyx, care a adoptat acest nou proces, a semnat în ultimii ani contracte de colaborare cu Pepsi Co., Ajinomoto Co. (producătorul aspartamului şi al lipiciului de carne), Nestle şi alte companii de alimente şi băuturi, scrie Mercola.com.
Obiectivul principal pentru multe din aceste companii producătoare de alimente procesate este acela de a face alimentele şi băuturile mai gustoase, în timp ce reduc conţinutul de zahăr şi sare.
Senomyx refuză să dezvăluie detalii ale procesului, însă cererile companiei de obţinere a brevetelor indică faptul că utilizează celule renale umane, cunoscute sub numele de HEK293 şi care provin dintr-un fetus avortat.
Trebuie menţionat faptul că nicio celulă renală sau vreo parte a acesteia nu se află efectiv în produsul finit. Aceste celule sunt mai degrabă o parte a procesului, fiind implementate pentru a distinge arome noi.
În urmă cu doi ani, grupurile anti-avort au lansat campanii de boicotare împotriva corporaţiei Pepsi Co, cerându-i să renunţe la aromele derivate din acest proces ce presupune utilizarea celulelor renale embrionare avortate.
Totodată, se pune problema siguranţei acestor potenţiatori de aromă obţinuţi cu ajutorul biotehnologiei.
- Biotehnologia “găteşte” noi arome
Senomyx este o companie de cercetare şi dezvoltare, care este “dedicată descoperirii unor arome noi, astfel încât să se poată reduce nivelul de zahăr şi sare utilizat în cadrul unor produse”. Acest aspect include producerea unor arome noi, cum ar fi Arome Savuroase şi Arome de Răcire, precum şi noi modulatori de aromă, printre care blocanţii gustului amar şi potenţiatori ai gustului dulce şi sărat.
Senomyx este de asemenea implicată într-un proiect de a dezvolta şi descoperi noi îndulcitori cu o potenţă mare, pentru a înlocui siropul cu un conţinut mare de fructoză, îndulcitorii artificiali şi plantele naturale cu rol de îndulcire.
Astfel, Senomyx a dezvoltat compuşi brevetaţi de “îmbunătăţire a aromei”, folosind “sisteme de dozare pe baza receptorilor de gust propriu”. Este un sistem de testare a gustului care furnizează cercetătorilor răspunsurile biochimice şi afişările electronice necesare atunci când un ingredient al aromei interacţionează cu receptorul lor brevetat.
Aşa cum sunt descrise de Senomyx, “aromele sunt substanţe care conferă gusturi. Persoanele experimentează senzaţia gustului atunci când aromele din produsele alimentare şi din băuturi interacţionează cu receptorii de gust din gura omului.
Ca un rezultat al acestor interacţiuni, semnalele sunt trimise către creier unde este înregistrată o senzaţie specifică unui gust. Momentan, există cinci gusturi diferite: umami, care este gustul savuros al glutamatului, dulce, sărat, amar şi acru.
Senomyx a descoperit mulţi din receptorii esenţiali, care mediază gustul la oameni. Am creat sisteme de dozare pe baza receptorilor de gust propriu care furnizează o citire biochimică sau electronică, atunci când un ingredient din aromă interacţionează cu receptorul.”
Potrivit unui articol din The New Yorker, publicat în luna mai a anului 2011, fabrica Pepsi din New York, deţine un robot echipat cu papile gustative umane care să “prezică” în mod credibil care sunt preferinţele oamenilor. Pentru a crea un tester de gust robotizat, cercetătorii de la Pepsi Co au injectat secvenţele genetice ale celor patru receptori de gust cunoscuţi în celule de cultură, iar apoi le-au conectat la calculatorul robotului. Robotul (care a înlocuit oamenii ce testau gustul în cadrul testelor iniţiale) poate testa aproximativ 40.000 de mostre de gust pe zi.
- Ce sunt aceşti “potenţiatori de aromă” modificaţi genetic, şi sunt ei siguri pentru sănătatea umană?
Potrivit unui raport CBS din iunie 2011, 70 din 77 de brevete Senomyx depuse în acel moment se refereau la utilizarea HEK293. Acestea sunt celule renale embrionare, colectate dintr-un fetus sănătos avortat. “HEK” este codul pentru celulele renale, iar “293” reprezintă faptul că au provenit de la cel de-al 293-lea experiment.
Aceste celule au fost clonate de câteva decenii, deoarece oferă o modalitate sigură de producere a unor proteine noi, folosind ingineria genetică. Senomyx a proiectat celulele HEK293 pentru a funcţiona ca nişte celule ale receptorilor umani de gust,asemănătoare cu cele utilizate în crearea robotului de testare a gustului de la fabrica Pepsi Co.
Celulele HEK sunt utilizate la scară largă şi în cadrul cercetării farmaceutice şi a biologiei celulei, pentru aceleaşi motive sau pentru altele asemănătoare. Cu toate acestea, este pentru prima dată când celulele HEK au fost utilizate în cadrul industriei alimentare. De asemenea, există şi problema că nu se ştie exact cum sunt create aceste arome noi.
Potrivit raportului CBS: “Aşadar, care este cu exactitate ingredientul magic ce va apărea în noua versiune a băuturilor Pepsi şi cum este acesta creat? Din păcate, răspunsurile la aceste întrebări sunt greu de găsit. Senomyx se referă la ele doar ca la nişte “potenţiatori” sau “ingrediente”. Produsele funcţionează prin declanşarea receptorilor de pe limbă şi prin păcălirea papilelor gustative de a simţi gustul dulce, sau pe cel sărat, sau pe cel răcoros.
Aşadar, sunt aceste ingrediente secrete sigure pentru sănătatea umană? Nici acest lucru nu este ştiut de nimeni. Mulţi din potenţiatorii săi de aromă au “primit” statutul GRANT (recunoscut în mod general ca şi un produs sigur), dar aceasta nu înseamnă nimic mai mult decât faptul că Pepsi şi-a făcut propria evaluare şi apoi a concluzionat că totul este în regulă.”
Lipsa cerinţelor de etichetare este o problemă deosebit de gravă. Din moment ce aceşti compuşi (indiferent care sunt ei) sunt utilizaţi în cantităţi minime, nu este obligatoriu ca aceştia să fie listaţi pe etichetă. Compuşii se vor încadra în categoria generică de arome artificiale şi/sau naturale.
Potrivit raportului CBS din 2010, în acel moment, potenţiatorii de aromă de la Senomyx erau deja vânduţi în afara SUA. De exemplu, în 2010, Nestle folosea un potenţiator de aromă MSG în produsele sale Maggi (supe, sosuri, condimente şi tăiţei instant), iar Ajinomoto folosea de asemenea un ingredient asemănător în produsele sale destinate pieţei chineze.
- Consecinţele alterării alimentare sunt mai mult o regulă decât o excepţie
Există multe motive pentru care este mai bine să alegi alimente naturale integrale în locul alternativelor procesate, dar unul dintre cele mai importante aspecte este acela că alimentele de tip junk food conţin aditivi ce măresc cantitatea de toxine din organism, care, la rândul ei, poate creşte riscul de dezvoltare a cancerului.Deocamdată nu există nicio cercetare medicală care să sprijine afirmaţia că manipularea papilelor gustative în modul în care o fac produsele Senomyx este un proces sigur şi sănătos pe termen lung.
O mare parte din ceea ce mâncăm astăzi seamănă foarte puţin cu alimentele reale. Multe produse sunt încarcăte cu materiale de umplutură non-nutritive şi proiectate în mod special pentru a “ocupa spaţiu”, pentru a te face să crezi că obţii mai mult decât în mod real, împreună cu un număr nelimitat de aditivi. Mulţi aditivi au fost asociaţi cu o serie de efecte dăunătoare asupra stării de spirit, comportamentului, funcţionării metabolice şi biochimiei organismului.
Oare ce tip de mutaţii şi disfuncţionalităţi genetice creăm pentru noi înşine şi pentru generaţiile viitoare, atunci când cea mai mare parte din alimentaţia noastră este alcătuită din alimente artificiale şi puternic procesate, care conţin substanţe ce nu au mai fost niciodată consumate de oameni?
- Cum să îmbunătăţeşti, într-un mod natural, aroma alimentelor tale
Specialiştii recomandă ca hrana noastră să se bazeze pe alimente reale şi să nu uităm de semnul de egalitate dintre “hrană” şi “substanţele nutritive vii”. Acestea din urmă sunt cele care hrănesc celulele, ne îmbunătăţesc sănătatea şi ne sprijină viaţa.
Când consumăm alimente reale, în loc de “produse alimentare”, cum ar fi cele “îmbunătăţite” de tehnologia Senomyx, nu avem nevoie de arome sau potenţiatori de arome artificiali, creaţi în laborator, deoarece mâncarea adevărată are un gust autentic, natural.
Faptul că alimentele procesate au un gust bun reprezintă apogeul unei ştiinţe profitabile a aditivilor, aromelor şi potenţiatorilor artificiali, fără de care cea mai mare parte a produselor procesate ar arăta şi ar avea un gust asemănător cu cel al cartonului tocat.
Alimentele reale au în mod natural nişte culori vii, texturi bogate şi un gust fin, autentic. Dacă vrem să adăugăm un plus de savoare mâncării, natura ne furnizează ierburi şi condimente, care nu numai că au o varietate de arome, dar au şi numeroase proprietăţi care fac mâncarea să fie şi mai sănătoasă.
Sursa: www.financiarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu