Ieri, 13.03.2013, a fost ales un nou Papă. După mai bine de o lună, perioadă în care fel de fel de speculații s-au născut cu privire la viitorul Papă, iată-ne că într-o dată dominată de cifră 13, catolicii din întreaga lume au un conducător.
După cum scriam și ieri, noul șef de la Vatican este cardinalul argentinian Jorge Bergoglio, care și-a ales numele de Francisc I pentru a conduce Biserica Catolică.
Dacă facem o incursiune în timp și ne aducem aminte de profeția Sfântului Malachia este imposibil să nu știm că acesta a prevestit că cel de-al 266-lea papă va fi “negru”. Toată lumea s-a așteptat ca papa ales ieri să fie cardinalul Peter Turkson, doar pentru că este de culoare. Însă nu a fost așa și toată lumea a răsuflat ușurată pentru că Sfântul Malachia s-a înșelat iar Apocalipsa se amână într-un fel sau altul.
Lucrurile sunt puțin mai complexe de atât pentru că Jorge Bergoglio sau Francisc Iascunde un secret important pe care toată lumea l-a ignorat. El face parte din ordinul iezuiților și conform organizării acestei societăți secrete, Jorge Bergoglio poartă titlul de general al Americii Latine. Fiecare general al ordinului iezuiților este supranumit și “Black Pope” sau ” Papa Negru“.
Ordinul iezuiților sau Societatea lui Iisus
Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenți ai Universității din Paris, în frunte cu Ignațiu de Loyola. Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de Papa Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”. Totodată, Superiorul general al iezuiţilor (aşa-numitul “Papa negru”, “negru” semnificând activităţile malefice, ascunse) da ordine actualului papa. De altfel, ordinul iezuiţilor îşi are sediul tot în Roma, în apropierea Vaticanului.
Se mai spune că iezuiții superiori sunt adevărați vrăjitori, ei închinându-se lui Lucifer. Alberto Rivera, cel care a făcut parte în anii ’60 ai secolului trecut din conducerea ordinului iezuiţilor, a fost invitat la o “ceremonie neagră” în Spania, organizată de iezuiţi, în care participanţii purtau pelerine negre şi se închinau lui Lucifer.
De asemenea, se vehiculează ideea că iezuiții sunt una și aceeași persoană cu reprezentaţii masoneriei. Istoricul american James Parţon este de părere că „dacă veţi lua urma masoneriei, prin toate ordinele sale, până veţi ajunge înspre vârf, spre capul masonilor, veţi descoperi că individul din vârf şi şeful iezuiţilor, sunt una şi aceiaşi persoană.”
Sfântul Malachia avea totuși dreptate
Conform predicțiilor Sfântului Malachia ultimul papă de la Vatican va fi negru. Bineînțeles că nu culoarea pielii contează, ci faptul că este reprezentantul unui ordin malefic, care a ajuns în vârful piramidei de la Vatican. Astfel, Francisc I sau “Papa Negru” este pe cale să îndeplinească scopul suprem al iezuiților, acela de a conduce lumea cu ajutorul Papei, din interiorul templului lui Solomon.
Ordinul iezuiților, în frunte cu noul Papă, Francisc I, controlează numeroase servicii se crete din întreaga lume. Interesant faptul e că CIA, agenţia centrală americană, a fost creată de cavalerii de la Malta. Unul dintre fondatorii CIA a fost un romano-catolic fanatic irlandez, Bill Donovan, fratele său fiind preot dominican, Vincent Donovan. Aşadar, CIA a fost fondată sub oblăduirea Bisericii Romano-Catolice, care astfel are un control asupra sa. Totodată, iezuiţii sunt cei care au adus în rândurile CIA o mulţime de soldaţi nazişti, pe care iezuiţii i-a folosit pentru a-i ucide pe evrei în Europa. Astfel că CIA de azi este o armă, o armă de spionaj folosită de Vatican.
Apocalipsa
Un vechi proverb francez spune că “atunci când doi iezuiți se întâlnesc, diavolul este întotdeauna acolo pentru a face un trio“. Odată ce generalul iezuiților a devenit Papă, un Papă Negru, atunci putem spune că profeția Sfântului Malachia este pe cale să se petreacă, iar Apocalipsa va pune stăpânire pe întreaga planetă.

Sursa: Primit pe mail.
http://biblioteca-secreta.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu