Există mai mulți factori care influențează dezvoltarea și progresia afecțiunilor cardiovasculare şi a declinului mintal. Majoritatea experților sunt de acord că alimentația joacă un rol important în prevenirea degradării creierului şi a afecţiunilor inimii.
,,Chiar și cele mai bune medicamente reduc bolile de inimă cu 25%, același lucru îl poate face și dieta mediteraneană,” spune Walter Willett, șeful departamentului de Nutriție de la Harvard School of Public Health.
Potrivit unui studiu de lungă durată, acest stil de alimentaţie reduce considerabil riscul problemelor de inimă şi în special al atacului de cord, în cazul vârstnicilor, obezilor sau diabeticilor.
Cercetarea s-a întins pe o perioadă de 5 ani şi a inclus aproximativ 7.500 de spanioli care aveau un risc crescut al bolilor de inimă. Cei care au adoptat dieta mediteraneană şi-au redus cu 30% riscul, faţă de cei care au urmat un regim alimentar sărac în grăsimi.
Cercetătorii britanici au testat efectele dietei mediteraneene asupra creierului în cazul mai multor persoane în jurul vârstei de 64 de ani. Participanţii la studiu au primit teste cu ajutorul cărora le-au fost evaluate abilităţile mintale pe o perioadă de 4 ani. Rezulatatele au scos în evidenţă că cei care urmau o dietă mediteraneană aveau un risc de declin mintal mai mic cu 19%.
Dieta mediteraneană include multe fructe, peşte, carne de pui, fasole, roşii, salate, ulei de măsline, alune, nuci, migdale şi vin. Elementul cheie al acestui stil de alimentaţie este omega 3 cunoscut pentru beneficiile sale asupra creierului şi sistemului nervos.
Sursa: http://www.doctorulzilei.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu