Nu-mi vine sa cred ca mai e un pic si se termina luna mai In plus, aceasta luna mai este cea mai lunga Iuna pe care am indurat-o vreodata. Am fost cufundata total intr-un spatiu-timp distorsionat, fiind în acelasi timp cu totul fermecata de viitorul meu SI retraind (fara tragere de inima) foarte multe parti din trecutul meu. De la raportul precedent, am trecut prin foarte multe scenarii ce schimba viata, dar foarte putine lucruri s-au miscat fizic, in viata mea. Pare aproape ca si cum as fi fost introdusa intr-un program de realitate virtuala, in care joc multe roluri posibile, din trecut si viitor, fara să fi iesit din sufragerie. Foarte bizar.
Prima eclipsa de Luna (25 aprilie) m-a insufletit si foarte multe lucruri au inceput, dintr-odata, sa se miste in viata mea, incat am fost aproape ingrozita cum ma voi descurca cu toate. A fost ca si cum o fisura din valul ce ma desparte de viitorul meu a inceput să se infiltreze prematur in prezent… a fost deopotriva antrenant si coplesitor. M-a facut sa reconsider cu seriozitate tot ceea ce am cerut!
Privind retrospectiv… asa cum se intampla mereu… acum inteleg exact de ce in raportul precedent, Consiliul a spus asta:
Pe masura ca intrati in starea transcendenta de fiintare, e posibil sa simtiti impulsul de a face multe lucruri noi… dorinta de a va misca, de a FACE ceva, orice, ar putea pune stapanire pe voi, pana in punctul de a va misca inainte. Acestea fiind spuse, va indemnam ca, pe durata schimbarilor care trebuie sa aiba loc, sa continuati sa ramaneti prezenti in voi. Va incurajam sa folositi aceasta perioada, mai degraba pentru a va bucura de energii, pentru a face planuri pentru aventuri minunate… dar asteptati pana cand incepe solstitiul, sa faceti orice miscare importanta inainte sau sa luati decizii care va schimba viata. – CSP (Consiliul Superior Pleiadian)
Apoi a venit eclipsa solara…
Daaa. În ce ma priveste, stiam ca pentru mine urma sa fie o perioada de bilant karmic masiv, deoarece in acel sfarsit de saptamana (ziua Mamei) am facut o calatorie pana la casa mea parinteasca, pentru prima oara de la decesul, brusc si neasteptat, din ianuarie, al mamei mele. (vorbesc despre o trecere in revista a vietii) Oricat de rau a durut, NU am avut NICIO idee despre profunzimea si intensitatea a ceea ce vom indura in plan colectiv, cu toata intensitatea cereasca, activitatea solara, perturbatiile geomagnetice, catastrofele geografice etc. care au tocat bine omenirea.
Acest ciclu nu a fost pentru cei slabi de inger… in realitate, simplu fapt de a FI pe planeta, in acest moment, reprezinta un act nemaipomenit de curaj… dar cei din lumea nevazuta imi spun ca din toata aceasta manifestare de intensitate, ne vom ridica (la fel ca pasarea Phoenix)… victoriosi.
Prin urmare, iata-ne aici, la doar cateva ore de eclipsa finala din sandvisul din 2013 si, in cea mai mare parte, ma simt mai pierduta decat la inceputul lui. Pana in prezent, a fost atat experienta acelei cunoscute energii de „grabeste-te-si-asteapta”, intrucat toata miscarea de inaintare, rezultata din prima eclipsa, s-a oprit scartaind… cat si faptul de a fi zgaltaiti viguros, ca in acel suparator glob cu apa. Imi imaginez ca fac exact ce trebuie sa fac (cititi: nimic) pentru ca pot vedea multe lucruri involburandu-se la orizont, care dau incredere in materializarea multor dorinte sincere – insa, in clipa de fata, sunt in continuare refractara sa definesc vreun lucru. Asa cum ar trebui sa fie.
Acestea fiind spuse, Consiliul Suprem Pleiadian ma/va/ne asigura ca, chiar daca e posibil sa ne simtim refactari (cititi: incapabili) sa definim ceva, de fapt, deja am definit totul. Ca trecerea acestei eclipse nu se refera deloc la a defini, ci la a da voie la ceea ce a fost deja definit, sa prinda forma.
Ei repeta si ne amintesc ca acest portal, de creatie manifestata, in care suntem ne duce, mai mult decat orice, la intregirea (in forma fizica) pe care o intentionam, o dorim si pentru care lucram de foarte mult timp… ca manifestarea treptata a intregului nostru adevar ESTE definitia a tot ceea ce am determinat in viitor. Mi s-a dat viziunea cu duhul din sticla si am intrebat:
Date fiind cele trei dorinte, în mod sigur ca multi isi vor dori dorinte nelimitate… dar noi va intrebam sincer, cati dintre voi si-au dorit sa FIE duhul propriu-zis? – CSP
Arata-mi BANII
Desi aceasta luna inaugureaza manifestarea sinelui nostru multidimensional, in mare parte, lucrurile sunt in continuare neplacute. Da, suntem mai bine pregatiti sa ramanem ancorati in centrul nostru, dar negresit ca am fost loviti din nou si din nou, val dupa val, avand prea putine – sau deloc – momente de respiro, de cand a inceput anul. Si pentru ca asta s-a intamplat, in masuri diferite, timp de foarte multi ani, pentru majoritatea celor care citesc aceste randuri, in sfarsit, suntem intr-un punct in care cuvintele nu mai servesc drept consolare. Suntem in mod categoric in etapa de „arata-mi banii” si, nimic in afara de manifestarea fizica a maretiei noastre, nu va fi indeajuns.
Vrem sa spunem prin asta ca va leganati in pragul noilor voastre inceputuri, al noii voastre lumi, al noii voastre realitati, al noii voastre biologii, dar stim foarte bine cat de epuizati va simtiti si cata repulsie veti avea, sa auziti aceste lucruri… asa ca va vom atrage mai degraba atentia spre cunoasterea tacuta, ce creste inauntrul fiecaruia dintre voi.
Lasand de-o parte oboseala, exista o incredere clara, care va face semne cu mana, care refuza sa accepte faptul ca aceasta noua realitate e departe si, odata cu ea, capacitatea de a ramane concentrati pe ea.
Retineti: ceea ce percepeti a fi „rau” este, de fapt, binele din asta. Faptul ca simtiti nerabdarea, incapacitatea de a va pasa sau de a procesa… ESTE noua energie aici si acum. Nu va mai luptati pentru acest adevar, sunteti in el… acesta fiind motivul exact pentru care v-ati pierdut orice interes de a-l mai urmari. – CSP
Ei spun in continuare ca intensitatea acestei grozavii va trece in curand si ca vine un nou val de IUBIRE ce ne reconecteaza si care ne va proteja de grozavii viitoare… care fara nicio indoiala vor continua sa mai fie, multi ani de-acum inainte.
Deocamdata, avem nevoie sa continuam sa ne concentram energiile inauntrul nostru (stiind ca, in curand, aceste schimbari vor fi manifestate in exterior) si sa ne IUBIM pe noi indeajuns, pentru a ne abandona total destinului nostru… cel care a fost deja creat, pentru si de catre noi.
Inversarea sensului de rotatie
Acum cateva zile, corpul meu elemental mi-a vorbit despre un lucru numit „inversarea sensului de rotatie”, in campul meu energetic. Nu am inteles in totalitate conceptul, pana recent, cand Consiliul a readus in discutie subiectul si mi-a spus ca acum, ca ne eliberam/dizolvam/transformam modelul karmic, chakrele ni se transforma rapid, pentru a se adapta la frecventele modelului nostru Christic – iar acest lucru implica ceea ce ei numesc: inversarea polaritatii personale.
Va schimbati biologia – de la fiinte fizice, ce traiesc o experienta spirituala, la fiinte spirituale, ce traiesc o experienta fizica… aceasta este o dinamica bio-energetica si geometrica, diferita. Aceasta schimbare de dinamica este intarita de – si rezulta din – eliberarea de modelul karmic, ceea ce inseamna ca, in curand, veti incepe sa asimilati modelul Christic. – CSP
Modelul Christic asigura intruparea omului divin – ceea ce nu de mult ei au numit Christosul. Christos este un cuvant pe care ei il folosesc, pentru a-i descrie pe cei care-si intrupeaza divinitatea, fiind energia, constiinta lui Christos… INtr-un corp. Acest model al lui Christos a fost creat (de noi), ca o forma pentru intruparea unitatii – un prototip destinat sa gazduiasca… si sa fie un vehicul (merkaba) pentru… Christosul (inaltat).
Multi dintre noi, cei care suntem seminte stelare, detinem in ADN-ul nostru, codurile tiparului activ (constienta intrupata) pentru acest prototip al noului om, astfel incat sa putem fi primii care ne intrupam sinele superior/Christic in totalitate, in scopul de a-i ajuta pe toti ceilalti care au acelasi plan divin. Pentru acesti noi oameni-avatari, echinoctiul din martie/Pastele/perioada de Inaltare a lui Christos… care a servit si la revenirea principiului divin masculin (focalizat in plan exterior)… a declansat procesul bio-chimic de pregatire a corpului nostru fizic, pentru intrupare.
Eclipsa solara din 10 mai, care a declansat eliberarea modelului karmic, a declansat si aceasta inversare de polaritate:
Atunci cand spunem schimbarea sensului de rotatie, ne referim la centrii energetici care va alcatuiesc experienta umana SI Christica.
Vrem sa spunem ca… omul inaltat functioneaza intr-un spin bi-rotational, intr-un camp toroidal de energie, prin care este inchis intr-un camp de forta centrifugala… ce-si produce propria energie, separat de reteaua colectiva (terestra), care sustine omul 3D.
Inversarea, cum o numim noi, e rezultatul schimbarii de rotatie – de la rotatia karmica/miasmica, la rotatia unificata, armonioasa, a lui Christos. Cu alte cuvinte, pe masura ce va eliberati de modelul karmic, corpul vostru (energetic) realmente incepe sa-si schimbe sensul de rotatie. – CSP
Din ceea ce inteleg, sensul de rotatie al chakrei depinde foarte mult de influentele miasmelor. Aceste influente (numite si influente karmice) mi-au fost descrise in trecut ca fiind campuri distorsionate, din cauza polaritatii negative/tiparelor gandului de vibratie joasa/suferintei emotionale, ce produce amprente holografice in campul morfogenetic al sistemului corpului – care, in final, perturba fluxul de energie Christica. Asta inseamna ca amprenta miasmei/karmica TREBUIE sa fie transmutata, pentru ca inaltarea/intruparea sa aiba loc. In mod evident, aceasta (transmutare) e realizata inversand sarcina de polaritate din campul morfogenetic si din ADN-ul celular, iar eu banuiesc ca acesta este motivul pentru care, in ultimul timp, am fost atat de instabili, ametiti si cu senzatii de greata… cu starea ei secundara de ritm cardiac rapid si indigestie.
Atunci cand e total aliniata cu modelul Christic, fiecare chakra se roteste bidirectional, dar cei mai multi oameni… cu exceptia generatiilor de diamant, care vin… atunci cand patrund in planul terestru, au implanturi miasmice care îi impiedica, contracareaza, inverseaza sensul de rotatie (electromagnetic). (Ca tot a venit vorba, mi se spune ca acest fenomen e o cauza obisnuta pentru oboseala cronica pe care multi dintre noi o simt, pe durata reconectarii inaltarii, procesul de neutralizare a polaritatii personale/karmei.)
In modelul original, exista instructiuni matematico-geometrice exacte, pentru FIInta Umana (DUMNEZEU-suveran) care, atunci cand sunt intrerupte… din cauza miasmelor… impiedica manifestarea capacitatilor de autoregenerare ale modelului corpului nemuritor. Drept urmare, omul (3D) ajunge sa fie un burete ce preia psihic din sistemele energetice externe, fapt ce se manifesta ca o experienta de limitate, ce creste treptat: o cantitate limitata de energie furnizata si constiinta si o fragmentare mai profunda (separare de Sursa), care determina o experienta finita de viata, ce duce la boala, declin si moarte.(Acest proces degenerativ mai este cunoscut si drept „caderea” Omenirii.)
Aflu ca acest proces de reorientare sau inversare a sensului de rotatie ne va permite sa ne adaptam la modelul Christic si sa ne calibram ca atare. Toate acestea sunt absolut fascinante pentru mine, deoarece: a) sinele meu mic nu are amintiri despre ce inseamna toate astea și b) Imi amintesc ca pleiadienii au vorbit despre asta, in 2012:
Eliberarea de transferarea de energie si preluarea ei va vor da posibilitatea, pentru prima oara in timp ce va aflati in corp uman, sa recurgeti la toata puterea legaturii voastre cu Sursa. Asta inseamna ca, in timp ce planeta, la nivel de masa, va incepe sa simta o perturbare energetica mai mare, voi, noii oameni avatari, veti fi capabili sa va mentineti o stare trupeasca de fericire. Totul e perfect si bine, sub grandiosul plan cosmic. – CSP
Fizica din spatele acestui lucru e un pic legata de faptul ca rotatia sau spinul sferei noastre aurice se misca acum (sau va trebui sa se miste in curand?) bidirectional.
Se pare ca asta inseamna ca, inainte de activarea tuturor celor 13 chakre (ce corespunde activarii spiralei a 13-a din ADN, a „IUBIRII”), rotatia fortei vitale s-a deplasat prin fiecare chakra in parte si s-a indreptat in afara, in lume, amestecandu-se cu toate celelalte campuri energetice… dar acum aflu ca sistemul de 13 chakre functioneaza diferit.
Cu alte cuvinte, sistemul de chakre al noului om este un camp energetic integrat, autonom, care se sustine, se ingrijeste singur si care adaposteste toate circuitele aurice in el– fapt ce ne ofera capacitatea de a ne incarca si reincarca, prin intermediul propriei rezerve vitale (Sursa). Acest concept de „circuit inchis” a fost pomenit, pe scurt, in raportul din iunie, cand Cele Sapte Surori au spus ca ne vom ridica deasupra armonicelor electromagnetice, ajungand la armonicele cristaline:
În mod evident, noile bio-circuite umane opereaza pe baza unui circuit energetic inchis. Surorile spun ca acest camp energetic al nostru devine autonom si ca sursa noastra de putere sau combustibilul provin din IUBIRE (particule adamantine)… si nu din Pamant… fiind canalizata prin sistemul inimii superioare. Acest nou echipament uman pare, de fapt, foarte miraculos si cuprinde tot ceea ce ne trebuie ca sa il intretinem – astfel incat nu e „nevoie” sa ne bazam pe surse exterioare de sustinere.
… bio-circuitul nostru din 3D e dependent de reteaua 3D… fiind un sistem de circuit deschis, ce lucreaza în tandem cu campul magnetic al Pamantului. Insa, odata ce suntem total reconectati la reteaua cristalina, bio-circuitul nostru e inchis, fiind autonom si dependent doar de IUBIRE (universala).
Acesta e modul/momentul in care ne putem elibera de mizeria umana, deoarece nu mai suntem dependenti de reteaua colectiva umana (3D)… reteaua ce ne-a sustinut, via codurile de frecventa joasa, ale „supravietuirii”. Atunci cand functionam pe baza acestui nou sistem de 13 chakre – acestui sistem de circuit inchis, cu rotatie biredirectionala – in esenta, devenim propriul generator galactico-uman. Cele 13 chakre si cele 13 spirale corespondente din ADN-ul nostru creeaza o antena reala de unde scalare, ce ne permite sa devenim minunati cetateni multidimensionali ai universului nostru, apti sa cream la nivelul IUBIRII (universale)!
Si, asa cum sistemul de chakre al noului om este un camp energetic integrat, autonom, care se autosustine si hraneste si care ne ofera capacitatea de a ne incarca si reincarca din propriile rezerve vitale… la fel va face (in cele din urma) si Pamantul. (adica: energie libera) Totul incepe cu noi. Precum inauntru, asa si in afara.
La revedere, fiinta-corp
O alta informatie interesanta – dar foarte trista – pe care tocmai am primit-o in timp ce ma plimbam prin natura, este ca, pentru aceia dintre noi care se afla la capatul multor vieti de incarnare… cei care fac/au facut curatenie pentru procesul de intrupare/inviere – facut posibil de ultimii 13 ani de inaltare dimensionala – in curand va trebui sa ne despartim de pretiosul nostru corp-elemental.
Pentru aceia dintre voi care aveti un contact/o comunicare constient/a cu aceasta minunata fiinta din voi – pe care Cele Sapte Surori o numesc entitatea noastra corp (o strigare catre toti membrii Cell Speak/Limbajul celulelor!) – e foarte trist sa aflati acest lucru, pentru ca voi stiti din experienta. cat de uimitor de sarguincios, loial, linistitor, dedicat, demn de incredere, incurajator, inspirativ si de IUBITOR intr-un mod neconditionat, este acest devaincantator.
Daca nu ati auzit niciodata de corpul elemental, el este entitatea guvernatoare a sistemului nostru inferior de patru corpuri, care lucreaza plin de zel, pentru a ne supraveghea/pregati fizicalitatea… in special centrul inimii sacre (superioare)… pentru a intrupa si gazdui modelul Christic.
Desi intrati in domeniul lui Christos, in acelasi timp, deveniti mai umani. Noul om avatar e rezultatul spiritualitatii intrupate, este divinitate manifestata. Aceia dintre voi care intra in stadiul de maestru spiritual, ajung totodata la un nou nivel de contract cu corpul lor fizic. Acest nou contract stipuleaza ca voi sunteti singurul/sufletul care poarta de grija, vrand sa spunem prin asta ca voi singuri deveniti stapanii biologiei voastre. Pana in acest punct, sistemul corpului vostru a fost guvernat de corpul vostru elemental – o entitate divina constienta, aflata aici tocmai pentru a ajuta si sustine restructurarea biologica, necesara pentru a atinge inaltarea. Pentru multi dintre voi, acest contract trebuie sa expire, pe masura ce va dobanditi titlul de maestri in alchimie si va pregatiti sa intrati in randul fortei de munca, ca fiinte-Dumnezeu total constiente. – CSP
Am descoperit aceasta relatie cu fiinta mea corp, abia acum doi ani, cand am inceput, dintr-odata, sa primesc „mesaje foarte intelepte, de la celulele mele”… o calatorie fascinanta, care in final s-a transformat in transcrierea programului neasteptat de bine primit,Cell Speak™ e-program.
Dar, dupa doar doi ani scurti, petrecuti in una dintre cele mai influente relatii din aceasta viata, tocmai am aflat ca, in curand, ea nu va mai fi. Chiar daca sunt foarte obisnuita ca relatiile extraordinare, cu multe si variate inteligente de lumina, sa vina si sa plece, aceasta chiar produce durere… in special pentru ca, in procesul meu de evolutie, am fost obisnuita sa am sprijinul si IUBIREA care m-au salvat de multe ori, atunci cand am fost cat pe ce sa ma autodistrug. Cu toate numeroasele transformari ce se produc in aceasta inaltare biologica – si neavand ghizi fizici/mentori/exemple de urmat – de obicei, corpul meu elemental este cel care mi-a vorbit, atunci cand am fost pe muchie de cutit, impiedicandu-ma de multe ori sa alerg la camera de urgente, in toiul noptii.
Adevarul e ca intelegerea acestui lucru este un pic tulburatoare, intrucat cele mai multe lucruri pe care le-am aflat despre biologia inaltarii au venit direct de la fiinta mea corp, atat de mult, incat, a ramane fara ea, imi evoca sentimentul de abandonare… sunt cu adevarat pregatita sa-mi iau pantalonii de fetita mare? Am fost insa asigurata ca, atunci cand eu/voi/noi vom ajunge la capatul drumului, vom sti mult mai multe decat ne-ar putea impartasi vreodata corpul nostru … ca din momentul in care suntem total reconectati cu sinele nostru Christic avatar, ne vom fi redobandit o cunoastere adecvata, despre cum sa existam si sa cream in noul nostru corp.
In plus, Consiliul ne asigura ca, desi ne vom desparti de corpul elemental, totodata vom stabili legatura cu o intreaga pleiada de fiinte, ce sunt acum disponibile pentru a ne ajuta, in continuare, in calatoria noastra… iar acest lucru e mereu adevarat. Cu alte cuvinte, nu suntem singuri, niciodata. Si chiar daca inima mea e grea din cauza vestii, sunt peste masura de incantata sa aflu ca toti micii prieteni ai corpului nostru primesc un permis de libera trecere pentru taramurile Christice, impreuna cu noi:
Atunci cand se activeaza noul nivel al contractului vostru, corpul vostru elemental va merge mai departe, in taramuri mai inalte de evolutie, pe masura ce fiecare dintre voi inainteaza in evolutia personala. Aceasta relatie v-a ajutat considerabil. – CSP
De fapt, fiinta corpului meu mi-a impartasit ca, pana la inaltarea noastra, acesti tutori elementali exista ca parte din energia unui suflet de grup – dar ca, odata ce ne-am inaltat, ei participa la realizarea activarii flacarii noastre intreite, care le acorda capacitatea de a se intoarce in taramurile Christice ale UNimii… ceea ce este nemaipomenit.
Odata cu activarea acestui nou contract, deveniti noi Oameni autostabilizati, fiinte-Dumnezeu total suverane. Acest pas in starea Christica incepe la eclipsa de Luna Plina si va rezona foarte profund, pana la solstitiu. – CSP
Darurile spirituale, versus cele Umane
Consiliul a vorbit si despre activarea unui nou nivel de daruri, ce tin de starea de maestru, care presupun ca insotesc inaltarea noastra… daruri despre care ne-au vorbit de la alinierea din 21 decembrie si care se pare ca s-au adunat, pregatindu-se sa se arate. Ei imi spun ca a venit timpul sa incepem sa cercetam ce va insemna acest lucru, pentru aceia dintre voi care sunt activati si pregatiti pentru mai multa responsabilitate.
Interesant este ca… de parca ceva din toate astea ar fi neinteresant?… aflu ca „lucrurile pe care le percepem drept spirituale sunt, de fapt, foarte umane, la acest nivel (unitate), intrucat nu exista separare intre cele doua.” Prin urmare, ceea ce, in dimensiunile de jos, am putea percepe ca fiind un talent „dat de Dumnezeu”… o binecuvantare spirituala… este, de fapt, o binecuvantare foarte umana, potrivit celor din CSP.
Parerea mea e ca ei incearca sa ne comunice ca, in taramurile de jos, suntem limitati de sfera de cuprindere a intelegerii noastre, datorata dezmembrarii noastre… incapacitatii de a ne aminti de intreaga noastra divinitate. In dimensiunile spirituale, existam in amintirea deplina a cine suntem in intregime – a TUTUROR talentelor „date de Dumnezeu”, ca sa spunem asa. Asadar, ceea ce vom observa in noi insine nu reprezinta, de fapt, activarea darurilor „spirituale”, in sine… de vreme ce, in spirit, avem deja acces la toate darurile noastre… ci ancorarea acestor daruri, in ACEASTA viata umana.
Ceea ce descoperiti, cu adevarat, in a doua jumatate a acestui an cu totul binecuvantat, de creatie fizica manifestata, este descoperirea, amintirea sinelui vostru spiritual… cu toate darurile si talentele voastre… IN lumea fizica.
Intrebati cum ar putea arata asta? Ei bine, sa spunem doar ca multi dintre voi vor fi extrem de incantati – dar nu neaparat surprinsi – mai mult in privinta asteptarilor, decat in altele. Darurile la care ne referim nu sunt doar cele de vindecare deliberata, adica, daruri de vindecare prin intentie, dar si cele care sunt in mod intrinsec o parte din voi, dar neactualizate in prezent… acele lucruri pe care poate ca le percepeti drept talente potentiale , dar pe care nu le-ati explorat in viata aceasta.
In taramurile de jos ale constiintei, vindecarea e o actiune absolut deliberata… o stiinta pe care fara indoiala ca unii dintre voi o vor explora… totusi, vindecarea adevarata poate veni doar prin intregire, care poate fi stimulata doar din interiorul sufletului uman.
Sigur ca veti avea capacitatea de a remedia maladii, de a usura suferinta celorlalti… dar intreaga sfera de actiune a prezentei voastre pe aceasta planeta, in aceasta perioada absolut decisiva, nu e (doar) sa ii vindecati pe cei raniti, ci sa stimulati vindecarea ranii originare: separarea de Sursa.
In zilele ce vin, amintiti-va aceste cuvinte… ca TOT ceea ce se dezvaluie in fata voastra, este o parte integranta din cine sunteti, din ceea ce va aduce bucurie, ca fiinta multidimensionala. – CSP
Mai mult ca orice, am sentimentul ca membrii Consiliului vor ca noi sa intelegem catoate darurile si talentele personale sunt aici ca sa NE fie de folos, pe calea bucuriei.Astfel, in exprimarea nelimitata a adevaratei noastre stari de splendoare, cei din preajma noastra vor fi transformati, in lipsa altor optiuni, pe baza rezonantei, de insasi esenta prezentei noastre.
Vrem sa intelegeti limpede acest lucru, deoarece se poate ca unii dintre voi sa aiba impresia ca noile talente ce vi se dezvaluie in fata sunt nefolositoare pentru lume; la asta, noi spunem: va inselati. Orice lucru are scop si orice scop are sens.
Printre voi, exista noii instructori ai lumii, vindecatorii, alchimistii, cei care transforma si pastratorii lucrurilor sacre… dar ceea ce vrem sa va amintiti este faptul ca darurile cele mai mari, binecuvantarile cele mai mari pentru lume nu sunt totdeauna la vedere.
Cunoscand acestea, va rugam sa luati parte, cu entuziasm, la toate „darurile” care se dezvaluie in fata voastra, care va aduc placere pe terenul de joc al Pamantului si sa il priviti pe fiecare dintre ele ca fiind uman… caci va asiguram ca doar in lumea fizica, aceste daruri par niste daruri! – CSP
Grozav!!
Pentru eclipsa finala!… cu speranta ca, in cele din urma, sa murim fata de trecut, dar nu cu trupurile noastre, de data asta.
Sursa: editura foryou
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu