Pare ceva prea îndrăzneț, dar însăși marii maeștri ai realității lor spuneau: ” îndrăznește și vei cuceri lumea”. Așa este , de fapt noi creăm realitatea proprie conform credințelor pe care le avem vizavi de ceea ce vrem și de ce putem avea. Totul în univers este abundență așa că putem cere orice și oricât, atât timp cât nu călcăm pe demnitatea și liberul arbitru al cuiva.
Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță
În momentul în care crezi ceva, acel gând devine realitate, adică se materializează conform credinței tale. Adică dacă spui că vrei să ai o viață extraordinară, și o zi magnifică, așa va fi.
Am să vă dau un exemplu personal, poate vă ajută în a trăi viața ca un dar și ca pe un miracol. De foarte mult timp îmi creez ziua conștient încă de dimineață chiar când mă trezesc. Așa că și azi înainte de a mă da jos din pat, mi-am zis: „Eu azi voi avea o zi minunată, voi întâlni oameni extraordinari și voi fi bucurie și prezență peste tot, pe unde voi ajunge”. Nu aveam nici un plan, deoarece abia m-am întors din concediu și aseară am zis că voi sta în relaxare. Când am ajuns în bucătărie, dimineață și am deschis frigiderul am realizat că bătea vântul, adică nu era mai nimic, așa că am decis să merg în piață cu copiii să facem cumpărături.
Am ajuns în piață, m-am apropiat de prima tarabă să cumpărăm ouă și caș la o doamnă care atunci când am ajuns noi în fața ei a devenit deodată extrem de drăguță, ne-a dat să degustăm diverse sortimente, ca și cum eram o veche cunoștință. Era o doamnă pe care nu o mai văzusem în acea piață vreodată. Am cumpărat ce aveam de cumpărat, și apoi ne-am apropiat de o altă tarabă să cumpărăm fructe. Cei de la taraba cu fructe ne-au invitat să gustăm fructele ca să cumpărăm ce e mai bun, ne-a adus sacoșele până lângă scări ca să nu cărăm noi mult, etc. Când am plecat de la aceștia din urmă fiul meu cel mare mă întreabă:“mamă dar ce erau cu oamenii aceștia de la piață, te cunoșteau de undeva? Iar eu i-am răspuns că la nivel de Sine toți suntem uniți și ne cunoaștem ca fiind aceeași specie”. Și atunci i-am explicat că eu de dimineață mi-am ales să întâlnesc oameni extraordinari, și cum eu am intrat pe un flux în care toți oamenii cu care mă întâlnesc sunt extraordinari și magnifici, ei se comportă cu mine așa cum cred eu despre ei.
Adică prin acea afirmație eu conțin în câmpuri o hologramă luminată prin credința mea în faptul că cei cu care mă întâlnesc sunt minunați, și când acea hologramă este luminată cei care intră în contact cu câmpurile mele devin conform credinței mele. Adică se manifestă prin ce au ei mai bun și mai frumos în ei, pentru a împlini credința mea.
Ce simplu și cât de ușor este să ajutăm pe cei din jurul nostru să scoată ce e au mai bun și mai frumos în ei, și astfel realitatea cotidiană în care trăim poate fi optimizată să ne fie bine la toți. Toți oamenii creatori merită să trăiască bine și frumos, dar realitatea noastră se creează conform credințelor noastre. De exemplu, dacă gândim că toți ne înșeală și au nu știu ce interese, așa se manifestă oamenii în realitatea noastră și apoi dăm vina pe Dumnezeu, soartă, sistem, etc. De fapt avem toată puterea din cer și de pe pământ prin credința pe care o avem. Credința în ceva este de fapt o alegere.
Aceeași energie ne trebuie și pentru a ajuta un om să-și manifeste divinitatea din el și pentru a ne împlini o dorință la care visăm de mult, dar încă nu credem că e posibil. Spor la lucru cu voi și trăiți conștient în tot ceea ce faceți. Așa este și așa să fie! Cu drag
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu