In timpurile acestea unde echilibrul se castiga greu si pavaza impotriva exceselor si a poftelor nimicitoare aproape ca nu mai exista, aici unde orice concept cat de cat colorat este ingurgitat fara filtre si simt spiritual, unde sufletul si mintea parca intra intr-un conflict incercand una sa o cucereasca pe celalata, aici unde „susul” poate fi oricand acceptat ca fiind “josul” si viceversa, unde noima si sensurile profunde se corup, aici, in aceasta contemporaneitate, omul se pierde de sine insusi, se indeparteaza de Sacru apropiindu-se de...plastic,tabla si ulcele pentru a-si construi salvarea, fericirea si starea de bine. O absurditate in care ne scaldam cu totii, fiecare in proportiile, marimile si micimile lui.
Multi se intreaba de unde pleaca aceasta ploaie ce a contaminat intreaga planeta – anxietatea. Statisticile spun ca peste 20% din populatia de pe suprafata planetei sufera de anxietate si in jur de 15% atacuri de panica. Nu mai punem sindromul bipolar, depresia, paranoia si psihoza. Poate fi usor de remarcat ca intreaga planeta cu cateva mici exceptii (cei de prin munti,jungle si insule) se indreapta catre o subrezire periculoasa a mintii.
Aceasta subrezime este provocata de tendinta permanenta a omului de a se dezradacina si de a-si renega propria natura. Pare ca daca lumea inconjuratoare este mai sclipicioasa, colorata si apetisanta, adevarata noastra valoare se pune in raport direct cu acestea. Deci omul isi dobandeste valoarea si maretia prin acumularea acestor lucruri sau prin orice alta forma de “tapetare” a propriului Ego. Implicit, in acest malaxor al dorintelor, dependentelor si atasamentelor, sufletul este macinat si sistemul nervos pus cu botul pe labe. Nevrozele, anxietatile, depresiile nu se intalnesc numai la cei bogati ci in toate paturile sociale. De ce? Pentru ca problema este aceeasi. Nimic nu poate incalzi sufletul si potoli pofta mintii din ceea ce se se afla in afara noastra, in fata ochilor nostrii, in exteriorul nostru. La fel cum tristetea nu isi gaseste malul in alcool sau depresia in actiuni necugetate tot asa nici viata noastra cu toate fericirile ei nu isi poate gasi matca in lucrurile materiale, cele din lumea Cezarului. Ne uitam sufletul in hambar, il agatam intr-un cui si-l punem acolo la asteptat iar din cauza asta, trupul si mintea au impresia ca tin loc de mantuire si de spiritualizare. Poti sa te distrezi cat vrei, sa bei, sa petreci,sa calatoresti, sa faci ce te taie mintea si sufletul tau tot gol si neumplut ramane, tot lipseste ceva. Trece o zi, trec doua, o saptamana si bucuria pamanteasca trece, dispare si oricand la orice adiere ea poate fi preschimbata. 
Omul este creat sa functioneze de la interior catre exterior. Daca analizam bine propria natura vom vedea ca asa este. Tot ceea ce ne conduce existenta este din interior catre exterior. Deci bucuria, fericirea adevarata nu poate fi produsa de stimuli exteriori. Exteriorul, realitatea inconjuratoare nu este decat un stimul pentru suflet si nimic mai mult. Natura, cerul, stelele sunt si ele stimuli ce racordeaza sufletul la anumite rezonante de ordin sacru, deci tot sufletesc.Acum, un Mercedes, o vila, un serviciu de top sau orice altceva nu iti poate oferi rezonanta sacrului. Ca ti le doresti cu toata inima si inchipuirea ta (sarac fiind) sau ca deja le-ai obtinut nu are de a face cu nimic din ceea ce esti tu cu adevarat ca om.
A spera, a visa, a plasmui, a dori, este normal pentru om caci acestea reprezinta in oglinda, natura cazuta si totodata inversata a omului in dorinta lui inconstienta de intoarcere acasa. Fara un drum, o cale, o coordonare, un dresaj al omului vechi nu se poate intra pe calea evolutiei. Stagnarea, baltirea intr-o stare incerta, incapacitatea asumarii decizilor, dualitatea si dezechilibrul in schimbarile de viata croseteaza o rezonanta pur anxioasa intre suflet si minte. Deci acestea intra intr-un conflict, in razboi una cu cealalta. Vedem ce-i de facut in articolul urmator.
Totul sta ca marturie chiar in noi insine, numai de noi depinde sa accesam aceste marturii din mostenire!
Va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu