Întotdeauna m-a fascinat căutarea... a ceea ce sunt eu cu adevărat. Am găsit această minunată prezentare, vocea este a lui Gangaji, care citeşte un pasaj din cartea ei "The Diamond in Your Pocket" (Diamantul din buzunarul tău). Muzica a fost compusă de Lisa Gerrard şi Patrick Cassidy (piesa Elegy, de pe albumul Immortal Memory). Imaginile sunt din seria de documentare BBC Planet Earth, episodul Mountains:
Orice gând ai avut despre tine însuţi, indiferent că te-ai subapreciat sau supraapreciat, nu reprezintă cine eşti tu de fapt. Este doar un gând.
Adevărul despre cine eşti nu poate fi gândit, pentru că este sursa tuturor gândurilor. Adevărul despre cine eşti nu poate fi numit sau definit.
Cuvinte precum suflet, lumină, Dumnezeu, adevăr, sine, conştiinţă, inteligenţă universală sau divinitate, deşi evocă binecuvântarea adevărului, sunt extrem de nepotrivite ca descrierea imensităţii a cine eşti tu cu adevărat.
Oricum te-ai defini pe tine copil, adolescent, mamă, tată, o persoană vârstnică, o persoană sănătoasă,o persoană bolnavă, o persoană suferindă sau iluminată, întotdeauna în spatele acestor cuvinte se află adevărul despre tine. Nu îţi este străin. Îţi este atât de aproape încât nu-ţi vine să crezi că eşti tu.
Adevărul despre cine eşti este neîntinat de vreun concept despre cine ai fi, indiferent că acel concept este ignorant sau iluminat, fără valoare sau măreţ. Adevărul despre cine eşti este liber de toate conceptele.
Deja eşti liber, iar ceea ce te împiedică să realizezi că eşti atât de liber este ataşamentul tău faţă de vreun gând despre cine eşti. Acest gând nu te împiedică să fii cu adevărat cine eşti. Deja eşti asta. Te împiedică doar să vezi cine eşti.
Te invit să îţi laşi atenţia să se scufunde în ceea ce a fost mereu aici, aşteptând deschis să fie văzut de propriul sine.
Cine eşti tu cu adevărat? Eşti vreo imagine care îţi apare în minte? Eşti vreo senzaţie care îţi apare în corp? Eşti vreo emoţie care îţi trece prin minte şi corp?
Eşti ceva ce altcineva a spus că eşti? Sau eşti răzvrătirea împotriva a ceea ce altcineva a spus că eşti?
Acestea sunt căteva dintre multele cărări de identificare greşită. Toate aceste definiţii vin şi pleacă, se nasc şi mor. Adevărul despre cine eşti nu apare şi dispare. Este prezent dinainte de naştere, pe parcursul vieţii şi după moarte.
Ca să descoperi adevărul despre cine eşti nu este doar posibil, ci este dreptul tău din naştere. Iar gânduri cum că această descoperire nu este pentru tine, sau că acum nu este momentul, sau că nu eşti demn să afli, sau că nu eşti pregătit, sau că deja ştii cine eşti, sunt doar trucuri ale minţii.
Este momentul să investighezi acest EU-gând şi să-i observi validitatea. În timpul acestei examinări, apare o deschidere a inteligenţei conştiente pe care o reprezinţi spre a se recunoaşte, în sfârşit, pe sine.
Cea mai importantă întrebare pe care poţi vreodată să ţi-o pui este: Cine sunt eu? Într-un fel aceasta a fost o întrebare la care ai încercat să-ţi răspunzi în fiecare stadiu al vieţii. Oricare activitate, fie ea individuală sau colectivă, are la bază ca şi motivaţie investigarea în vederea autodefinirii.
De obicei cauţi un răspuns pozitiv, care să te satisfacă şi fugi de răspunsurile negative, care nu-ţi convin. Odată ce această întrebare devine clară, potenţialul şi puterea ei direcţionează căutările pentru aflarea adevărului, care este cu final deschis, viu, a cărui profunzime de pătrundere e tot mai mare.
Ai experimentat atât succesul cât şi înfrîngerea. La un moment dat, mai devreme sau mai tîrziu, îţi dai seama cine eşti, şi oricum ai defini asta, nu este satisfăcător. Dacă răspunsul la întrebare nu este unul sincer, şi nu doar unul convenţional, vei fi în continuare flămând să-l afli.
Pentru că. indiferent de cum te definesc ceilalţi, bineintenţionaţi sau nu şi indiferent de cum te defineşti tu însuţi, nici o definiţie nu îţi dă o certitudine durabilă.
Momentul în care îţi dai seama că nici un răspuns nu este satisfăcător pentru această întrebare este crucial. Este deseori denumit ca fiind momentul în care eşti copt spiritual, momentul maturităţii spirituale.
În acest punct, poţi să începi să descoperi cine eşti cu adevărat. Prin puterea şi simplitatea ei, întrebarea "Cine sunt EU?" proiectează mintea înapoi la rădăcinile identificării personale, presupunerea fundamentală: "EU sunt cineva."
Decât să luam automat această presupunere ca fiind adevărată, poţi cerceta mai adânc. Nu este greu să observi că acest prim gând, "EU sunt cineva", duce la tot felul de strategii: să fii un cineva mai bun, mai protejat, un cineva cu mai multă plăcere, mai mult comfort, mai realizat.
Dar când chiar acest gând fundamental este pus la îndoială, mintea întâlneşte EU-l care se presupune a fi separat de ceea ce îl caută. Aceasta se numeşte investigarea propriului EU.
Cea mai fundamentală întrebare: "Cine sunt EU?", este cea mai ignorată. Ne petrecem cea mai mare parte a zilelor spunându-ne nouă sau altora că suntem cineva important, cineva neimportant, cineva mare, cineva mic, cineva tânăr, cineva bătrân, fără să punem niciodată la îndoială cea mai fundamentală presupunere: Cine eşti tu, cu adevărat?
De unde ştii: asta este cine eşti? Este adevărat? Chiar? Când îţi îndrepţi atenţia către întrebare: Cine sunt EU? probabil că vezi o entitate care are faţa şi corpul tău. Dar cine este conştient de acea entitate? Eşti tu obiectul, sau, eşti tu conştiinţa acelui obiect? Obiectul vine şi pleacă.
Părintele, copilul, iubitul, abandonatul, iluminatul, victoriosul, şi înfrântul. Aceste identificări vin şi pleacă. Atenţia acestor identificări este mereu prezentă. Să te confunzi cu un obiect cu atenţie duce la plăcere extremă sau la durere extremă şi la un ciclu infinit de suferinţă.
Când te decizi să nu te mai identifici greşit şi descoperi direct şi complet că tu eşti însăsi acea atenţie şi nu aceste definiţii impertinente, căutarea ta de către tine ia sfârşit.
Când întrebarea "Cine?" este condusă inocent, pur, pe toată calea până înapoi la sursă, are loc o revelaţie imensă, uimitoare: Acolo nu există nici o entitate! Există doar acea indefinibilă, nelimitată recunoaştere a propriului tău eu ca fiind inseparabil de tot ce îl înconjoară.
Eşti liber.
Eşti întreg.
Eşti infinit.
Nu ai un capăt, nu ai limite.
Orice idee despre tine apare în interiorul tău şi va dispărea tot în interiorul tău. Tu eşti atenţia, iar atenţia este conştiinţă. Lasă chiar acum să moară toate definiţiile pe care ţi le-ai dat.
Lasă-le să piară şi observă ce rămâne. Vezi ce nu s-a născut niciodată şi ce nu va muri nicicând.
Simte uşurarea dată de renunţarea la corvoada autodefinirii. Simte irealitatea acestei corvezi.
Simte bucuria care există acolo.
Odihneşte-te în infinita pace a propriei tale naturi înainte ca vreun gând despre EU să se ivească.
Sursa: http://roaim.de.vu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu