sâmbătă, 12 aprilie 2014

Duminica de Florii în superstiţii, tradiţii şi obiceiuri

floriiDuminica Floriilor este ziua în care creştinii sărbătoresc intrarea Domnului în Ierusalim şi este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, zi în care Iisus Hristos l-a înviat pe Lazăr, la patru zile după ce a murit. Floriile se celebrează în duminica dinaintea Paştelui şi în această zi sunt sărbătoriţi toţi cei care poartă nume de flori.
Sărbătoarea de Florii are o mare însemnătate religioasă pentru toţi credincioşii, dar de-a lungul timpului i s-au adăugat şi numeroase superstiţii populare. De fapt, această zi era iniţial dedicată zeiţei romane Flora, însă, după un timp, ea s-a celebrat în amintirea intrării Mântuitorului în Ierusalim. Legenda mai spune că, în timpurile în care Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului, plângând, şi-a pus opinci de fier, a luat un toiag de oţel şi a plecat să-şi găsească fiul. Pe drum, a ajuns la o apă şi a rugat o salcie să-i facă punte. Pentru aceasta, a binecuvântat-o să nu poată fi făcuţi cărbuni din lemnul ei şi să fie dusă în fiecare an la biserică de Florii. De aceea, în această zi oamenii duc la biserică flori şi ramuri de salcie, pentru a fi sfinţite.
Potrivit credinţei populare, “mâţişorii” sfinţiţi de preot, în biserică, în Duminica Floriilor, au puteri magice: împletiţi în coroniţe şi aşezaţi deasupra uşilor, la ferestre şi la icoane, ei apără familia de boli şi de alte rele, aducând spor şi noroc. La ţară, ramurile de salcie înmugurită sunt legate în jurul pomilor fructiferi, ca să rodească din plin şi sunt amestecate în hrana animalelor, ca să le păzească sănătatea şi productivitatea.
Tradiţia cere ca de Florii mormintele să fie curăţate şi stropite cu apă sfinţită, iar crucile să fie împodobite cu flori de primăvară şi cu crenguţe sfinţite de salcie. Se dau de pomană, pentru sufletele celor plecaţi dintre cei vii, plăcinte şi gogoşi.
Fetele nu trebuie să îşi spele părul, iar tinerele nemăritate din Banat şi Transilvania trebuie să pună o oglindă şi o cămaşă sub un păr altoit. Superstiţiile spun că la miezul nopţii fetele trebuie să fiarbă busuioc în apă, iar dimineaţa să se spele pe cap cu această fiertură. Astfel vor avea un păr frumos şi strălucitor.
 În România există mai multe tradiţii şi obiceiuri de care încă se mai ţine cont de Florii.
Duminica de Florii în superstiţii, tradiţii şi obiceiuri rss 1asig cultura
În România există mai multe tradiţii şi obiceiuri de care încă se mai ţine cont de Florii
Lovitul copiilor cu ramuri de salcie, aerisirea zestrei şi agăţarea de mărţişoare pe pomi înfloriţi sunt doar câteva dintre obiceiurile specifice zilei de Florii. Bătrânii spun că dacă le respecţi întocmai, vei avea parte de dragoste sănătate şi prosperitate.
Tradiţia spune ca, de Florii, mărţişoarele purtate până în această zi trebuie puse pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea să fie scoasă din gospodărie, pentru aerisire
În unele sate fetele fierb busuioc în apă de cu seara, iar dimineaţa se spală pe cap cu această fiertură. Se zice că astfel le creşte părul frumos şi strălucitor, iar băieţii se vor uita după ele ca la un pom roditor
O veche vorbă din popor spune că acela care se spală pe cap în ziua de Florii, riscă să albească.
Dacă nu cinsteşti Floriile aşa cum cere datina, te vei umple de pistrui.
Tradiţia creştină cere să mergem la Sfânta Liturghie şi să împodobim cu fire de salcie icoanele, pentru a întâmpina Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Se zice că aceste ramuri sfinţite trebuie păstrate tot timpul anului, pentru că ajută la tămăduirea bolilor;
De Florii creştinii din Orientul Mijlociul împodobesc cu flori candelele, le aprind şi le aşează pe frunzele de palmieri.
În unele zone părinţii îşi lovesc copiii cu ramuri de salcie când se întorc de la biserică. Credinţa spune că astfel ei vor creşte isteţi şi sănătoşi.
Grecii sărbătoresc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, împletind ramuri de salcie în formă de cruci.
Tradiţia creştină spune că dacă-ţi pui o dorinţă după ce ai ţinut post şi te-ai împărtăşit în ziua de Florii, aceasta se va împlini întocmai.
În vechime, bătrânele se loveau cu tulpinile de salcie sfinţite de preot, pentru a nu le mai durea şalele
În Moldova femeile prepară plăcinte, pe care le dau de pomană săracilor. Este o zi în care, în fiecare zonă, se împarte pentru sufletul celor plecaţi dintre cei vii.
În Transilvania şi Banat tot în ajun, fetele mari pun o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit, ca răsăritul soarelui să le găsească acolo. Aceste obiecte sunt folosite apoi în farmecele de dragoste şi de sănătate.
În Oltenia tinerii care s-au căsătorit în anul care a trecut, îmbrăcaţi în hainele din ziua nunţii, merg la biserică, unde, îngenunchind pe un petic de pânză albă, sunt spovediţi de preot. După ce se mărturisesc la preot, aceştia merg la naşii de cununie, la socrii mari şi mici pentru a-şi cere iertare. Obiceiul e cunoscut sub numele de “Iertarea de Florii” sau “Spovedania pe petic alb”.
Cine se încinge peste mijloc cu salcie sfinţită, va fi ferit de dureri, iar cine înghite în aceasta zi trei mâţişori de salcie sfinţită nu va suferi de dureri de gât. Salcia se foloseşte şi în scopuri comerciale, animalele, înainte de a fi duse la târg la vânzare, trebuie atinse cu salcia, pentru a atrage cumpărătorii.
Mâţişorii se folosesc pentru a îndepărta furtunile şi grindina. Vara, când vremea este urâtă, se pun mâţişori pe foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele. Nu se munceşte în această zi, iar masa trebuie să fie întinsă tot timpul. Se mănâncă peşte, fiind dezlegare de peşte.
Pentru că se crede că acum încep să înflorească urzicile, acestea nu se mai folosesc ca alimente, iar sărbătoarea se numeşte şi „Nunta urzicilor”. Urzicile, mâncate în special în post, sunt considerate foarte sănătoase.
De asemenea, daca nu vrei sa-ti incarci constiinta cu un pacat mare (pe cruce, Mantuitorul a fost batut cu urzici) este interzis sa mananci urzici in Saptamana Mare.
Se mai spune că dacă se aud broaştele cântând până la Florii, vara care urmează va fi frumoasă. La fel, cum e vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte.
În majoritatea localităţilor din Alba, în Duminica Floriilor, după slujbă, copiii însoţiţi de dascăli şi preot, împreună cu credincioşii străbat uliţele localităţilor cu salcie înmugurită în mână, cântând „Verşul Floriilor”, ca apoi să le depună în faţa altarului. Procesiunea simbolizează intrarea lui Iisus în Ierusalim. Ramurile de salcie sfinţite la Biserică se împart credincioşilor, care le pun, sub formă de cununiţă, la icoane sau deasupra porţilor, la intrarea în curţi.
In ajunul Floriilor, in Muntenia si Dobrogea se efectueaza un ceremonial complex, structurat dupa modelul colindelor, dedicat unei zeitati a vegetatiei - Lazarica.

Este un obicei practicat numai de fete. Una dintre fete, participanta la ceremonial, numita Lazarita, se imbraca mireasa.

Aceasta, impreuna cu alte fete cu care formeaza o mica ceata, colinda in fata ferestrelor caselor, unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pasi domoli, inainte si inapoi, in cercul format de colindatoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazar sau Lazarica: plecarea lui Lazar de acasa cu oile, urcarea in copac pentru a da animalelor frunza, moartea neasteptata prin caderea din copac, cautarea si gasirea trupului neinsufletit de catre surioarele lui, aducerea acasa, scaldatul ritual in lapte dulce, imbracarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

Dupa acest scenariu, tipic pentru renovarea timpului anual sau sezonal, urma sarbatoarea prepascala a Floriilor.

Sarbatoarea ofera numeroase practici populare legate de cultul mortilor: pomeni, infigerea ramurilor de salcie in morminte, amenajarea si curatirea mormintelor, acte de divinatie in care se solicita ajutorul spiritelor mortilor.

 

Şi să nu uităm: în Duminica Floriilor îi sărbătorim pe toţi cei cu nume de floare! Aşadar, mult soare şi senin în viaţă, iar norocul să vă înflorească destinul! La mulţi ani!
Sursa: http://www.ziuaveche.ro/cultura-religie/cultura/duminica-de-florii-in-superstitii-traditii-si-obiceiuri-224956.html
http://www.ziarulunirea.ro/duminica-floriilor-simboluri-crestine-obiceiuri-si-traditii-populare-256659.html
http://ph-online.ro/actualitate/item/41329-supersti%C5%A3ii-de-florii-de-ce-nu-e-bine-s%C4%83-te-speli-pe-cap-%C5%9Fi-cu-ce-fac-fetele-farmece-de-dragoste

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu