Se afișează postările cu eticheta De ce. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta De ce. Afișați toate postările

vineri, 31 august 2012

DE CE NU ESTE IUBITA ROMANIA?



Păi,din destule motive!

Teritoriul pe care se află România pare să fi fost Vatra Lumii, locul din care s-a răspândit civilizaţia umană! La Bugiuleşti(Vâlcea), Nicolăescu-Plopşor a descoperit un femur uman vechi de două milioane de ani. Pe Valea Oltului au fost descoperite urmele unor locuinţe vechi de un milion de ani, iar la Tărtăria, pe Mureş, au fost descoperite trei tăbliţe continând cea mai veche scriere din lume , cu o vechime de sapte mii de aniAşezarea de la Româneşti - Dâmboviţa datează din anii 30.000 î.e.n. Aici a fost inventat arcul, s-a născut legenda lui Prometeu, au apărut primele mine şi furnale din Europa , aici s-au format popoarele indo-europene.

De aici au pornit o serie de popoare ca pelasgii, sciţii, cimmerienii , ilirii, ligulii, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni,hitiţii, carienii, italicii sau frigienii ), etc. Aici s-au pus bazele Troiei şi apoi ale Romei . De altfel , vechea Romă a existat pe locul actualului oraş Roman , iar cuvântul Roma este de origine tracică.


Traco-dacii reprezintă cea mai veche cultură de pe Terra , anterioară sumerului şi totodată cea mai numeroasă şi mai extinsă populaţie a antichităţii. Puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria,Austria, Germania, Polonia, Italia,Franţa, Spania,Turcia Europeană), Tadjikistan , Asia Mică, Africa. Chiar şi burii din Africa de Sud sunt neam dacic ! Cu multe secole înainte de cucerirea romană , dacii reuşiseră să obţină un an de 365,242197 zile, faţă de anul astronomic modern de 365,242198 zile, sau faţă de cel Iulian al alexandrinului Sosigenes de 365,25 zile . Homer a remarcat unitatea lingvistică, etnică şi de civilizaţie a tracilor începând cu mileniul V î.e.n., de când acest spaţiu a iradiat cultură . Tot el ne spune că numai ei ştiau să lupte călare şi să folosească arcul ca armă de luptă .

Traco- macedonenii au creat şi primul imperiu din Europa , cel al lui Alexandru Macedon , care a creat şi cultura "elenistică". Dascălul său , Aristotel din Stagiro-Makedonia , era tot un traco-macedonean .

Scrisul a apărut mai întâi în spaţiul tracic, apoi în cel greco-roman . Primii poeţi au fost tot de origine tracă . Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine deosebită , toate convenţiile fiind încheiate doar verbal.De pildă, lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ aşezat la poartă. De remarcat că acelaşi obicei îl aveau şi mayasii ! Oare cine îi invăţase să traiască într-un asemenea identic spirit de cinste?

Dacia a avut cea mai veche agricultură din Europa. Dacii erau singurul popor din lume care foloseau cercul pentru măsurarea timpului (vezi actualele ceasuri)! Minele de aur din Dacia erau cele mai bogate din Europa . Numai tezaurul regal al lui Decebal , jefuit de romani , conţinea 1640 de tone de aur şi 3310 tone de argint. Cu el, Imperiul Roman a scăpat de faliment , permiţând ca locuitorii Romei să fie scutiţi de impozite timp de un an , să primească fiecare câte 650 de denari şi să se finanţeze , timp de 123 de zile serbările de la Roma cu peste 10.000 de gladiatori si 11.000 de fiare sălbatice!


Primul popor antic European care a realizat o unificare a tuturor triburilor având aceeasi etnie a fost cel dac. Ocupaţia romană a întrerupt procesul de unificare naţională pentru 1812 ani ... Unde ar fi fost acum România, fără aceste vicisitudini ale istoriei? De reţinut: pentru cucerirea Daciei , Traian a fost nevoit să mobilizeze peste 60% din armata imperiului! In secolele VI-V î.e.n. , civilizaţia dacică era atât de dezvoltată , încât se putea măsura cu cea persană a lui Darius (522-486 ien.). Herodot afirma că "tracii sunt cel mai numeros popor după inzi".In această zonă, se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18.000 de ani) , cea mai veche activitate de minerit din lume, cel mai vechi topor-tarnăcop de miner , cel mai vechi harpoon , şi cel mai vechi vârf de lance cu două caneluri(tip baionetă) din lume (toate peste 18.000 de ani vechime) , cea mai veche activitate din metalurgia aramei din lume (8.000 de ani), cea mai veche exploatare şi prelucrare a aurului din Europa şi cea mai veche scriere din lume (7000 de ani). 

Limba română este cea mai unitară limbă din Europa ,vorbită de cel mai mare număr de oameni şi cuprinde cel mai mare număr de cuvinte de origine latină în raport cu celelalte limbi neolatine.In fapt,romanii descindeau din marea şi nobila gintă a traco-dacilor . Pe la 1400 î.e.n. în Dacia nord-dunareană a apărut cea dintai şcoală cu local propriu de pe Terra , ANDRONICONUL, unde preoţii zalmoxieni predau toate disciplinele universitare , începând cu teologia, astronomia şi astologia. Pitagora şi elevii săi şi-au completat studiile universitare la şcoala zalmoxiană întrucât după mărturiile lui Platon şi Socrate , în Dacia nord-dunareană erau cei mai învăţaţi medici din lume , superiori medicilor greci. Hesion scria că Zalmoxa "a promovat o învaţatură despre un trai nou, mai înţelept decât al grecilor". Tot Zalmoxa a introdus în şcoala sa studiul Dreptului , Belaginele , care stau la baza civilizaţiei umane . Pe atunci, evreii erau încă sclavi in Egipt! Platon, Socrate, Orfeu,Achile,Traian vorbeau limba daco-tracă. In Dacia se scria cu litere latine, care erau şi litere dacice! In această limbă comună i-a scris Decebal lui Traian pe o iască de fag . Marele lingvist italian Giaccomo Devoto stabileşte "începutul tranziţiei daco-romane dincolo de anul 2000 î.e.n.", când evreii nu existau nici măcar ca păstori

De unde vine denumirea de Dacia? De la prima regină a statului dac străbun, Dacia-Dokia-Sorita,slujitoarea Soarelui,Marele Zeu,care a fost preoteasă şi regină pe la 3.000 î.e.n . La impactul cu romanii,dacii credeau în nemurirea sufletului şi erau deja monoteişti. Din punct de vedere al concepţiei filosofico-religioase , erau şi au rămas net superiori romanilor. Ei nu credeau decât într-un singur om-zeu, Zalmolxis, care avea să devină model pentru Iisus Hristos mai târziu, aşa cum Kybele-Kotys avea să devină sursa de inspiraţie pentru Fecioara Maria . Geţii cinsteau crucea văzând că una din cele mai frumoase constelaţii din emisfera boreală ( 50 de stele vizibile) are principalele stele dispuse în cruce, în dreptul Căii Lactee. Numele constelaţiei Lebăda este astfel un omagiu adus Păsării Divine pentru daci.

Iată ce ne arată Platon în "Charmides" , unul din celebrele lui dialoguri, din care extragem un pasaj absolut senzaţional: "Aşa stau lucrurile,Charmides, şi cu descântecul nostru. L-am învătat, cu prilejul unei expediţii, de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis , despre care se zice că au şi darul de a te face nemuritor! Căci,spunea el, toate se trag din suflet , atât cele rele, cât şi cele bune, ale trupului şi ale fiintei noastre întregi , revărsându-se din suflet , aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să îi dăm îngrijire,dacă vrem că,deopotrivă,capul,cât şi restul trupului să o ducă bine. Iar sufletul spunea el, se îngrijeşte cu anumite descântece, care sunt , la rândul lor , spusele şi gândurile frumoase!"

Freud şi psihanaliza lui? Evreii au "descoperit iar America" după mii de ani!

Si încă o informaţie care ne lasă fără grai : într-o locuinţă de pe dealul Grădiştei a fost descoperită o trusă medicală cu bisturiu şi pensetă din bronz; la Piatra Rosie , un scalpellum tot din bronz, iar la Poiana sonde medicale şi un schelet cu craniul trepanat! Religia geţilor spunea că la naşterea celor doi Fraţi Divini, Apollo şi Artemis, care a avut loc la solstiţiul de iarnă, Domnul Ceresc a luminat şi a încălzit pămantul, încat zapezile s-au topit şi au înflorit merii . 

In acelaşi timp, numele Zeitei Mame , Maria-Maris însemna şi "floare de măr". De atunci , de când au înflorit merii iarna, Anul Nou , care era la 1 martie a fost mutat la 1 ianuarie , dată preluată mai târziu şi de romani . Ei bine, evreii au preluat de la traco-daci şi data de 1 martie ca An Nou , dar şi pe Fecioara Maria, devenită biblică. S-a mai spus apoi ca Iisus Hristos a fost influenţat, în filosofia sa,de esenieni. Numai ca esenienii au fost iniţiaţi de traci, de preoţii lui Zalmoxe. Acest lucru este recunoscut pană şi de Jose Phus Flavius , fostul răzvrătit iudeu împotriva Romei, devenit...mare istoric în "Antichitaţile iudaice":"Ei nu trăiesc prea diferit de lume , dar viaţa lor aminteste în cel mai înalt grad de cea a dacilor numiţi pleistai ".

După cum ne arată Jose Phus Flavius , în "Razboiul iudaic" , esenienii constituiau practic prima confererie de tip comunist din istorie : dispreţuiau bogaţia , între ei nu vindeau şi nu cumpărau nimic , jurau sa respecte dreptatea faţă de oameni , trăiau în "frăţii" cărora işi predau toate veniturile şi bunurile , gestionate in comun , respingeau prezenta femeilor (temandu-se de desfrânarea şi trădarea lor). Intenţii şi obiceiuri pozitive pe care , ulterior , evreii le vor adapta negativ în viitoarele lor "frăţii" masonice. 

Realitatea de care evreii , cei mai mari falsificatori ai istoriei, fug ca dracul de tămaie , este ca filosofia pozitivă creştină s-a născut pe teritoriul Daciei , ei nefăcând altceva decât să o preia in folos propriu pentru a distruge din interior Imperiul Roman şi a-şi justifica pretenţiile de "popor ales" , dornic de a stăpani Lumea ! 

Aşa cum Biblia a fost "prelucrată",timp de 1000 de ani, în folos propriu , aşa şi dovezile istorice privind primordialitatea universală a Traco-Daciei de Centru al Lumii , au fost distruse cu perseverenţă pe parcursul ultimelor două milenii!

Istoria mai are multe mistere şi unul dintre acestea , absolut senzaţional, poate fi modul în care două popoare înrudite , traco-dacii şi romanii , care dominau lumea antică , au putut fi asmuţite unul împotriva celuilalt . Oare , întâmplător, vizionarul Indian Sundar Sing a prevestit , prin anii '30, ca România va fi Noul Pămant al Făgăduinţei , iar Bucureştiul Noul Ierusalim ? In care se va afla Casa Popoarelor descrisă în Biblie şi realizată întocmai de Ceauşescu sub denumirea de Casa Poporului!





NOTA: Am primit acest articol prin e-mail. Nu cunoastem sursa articolului, dar ni s-a parut interesant.














luni, 20 august 2012

De ce îl susțin Germania și SUA pe Băsescu?


De ce îl susțin Germania și SUA pe Băsescu?
Care este interesul german si american in sustinerea presedintelui suspendat, Traian Băsescu, în pofida voinţei românilor exprimată copleşitor la vot (voinţă de care cel puţin americanii nu par să ţină cont)?
1. Interesul german: Dupa dezastrul de la Fukusima -Japonia, Germania anunta un program pe 10 ani pentru renuntarea la centralele nucleare (Atentie mare, Verzii germani au participare in parlament si sunt utili PPE la guvernare). In ultima saptamana au aparut diverse informatii potrivit cărora Germania anunta un sprijin dat Romaniei in constructia de centrale nucleare. Daca ne gandim ca astazi cu 2 reactoare Romania exporta energie electrica rezulta clar dorinta Germaniei de a muta energia nucleara din Germania in Romania. Oare cine a negociat un astfel de plan “ideal” pentru Romania ?
Atentie totodata la ce a aparut la Fukusima: fluturi mutanti!
Practic s-a pus la bataie terenul Romaniei si de ce nu sanatatea viitoarelor generatii. Ce nu e bun pentru Germania e bun pentru România.
Concluzie: Cine este oare garantul viiitorului ecologic, verde german !!!!

2. Interesul american 
Probabil in acelasi proiect era nevoie de securizarea zonei si atunci au aparut americanii cu scutul antiracheta, dar nu numai . Pentru protectia zonei era nevoie si de avioane F16 si atunci rezulta si interesul vanzarii de armament .
Practic americanii securizand zona vor controla militar centralele nucleare, dar atentie au si alt scop si anume controlul energetic al Europei dupa construirea acestor centarle. Practic in contrapartida la rusi care controleaza Europa prin gaze, americanii vor controla prin curent electric
Din nou cineva a garantat acest plan. Oare cine?

3. Interesul privat
Aici apare interventia privata la Rosia Montana de fapt grupul Soros, care cunoscand acest plan dorea sa controleze economic. Practic nu ii interesa aurul de la Rosia Montana ci minereurile de uraniu si altele din zona, uraniu necesar acestor centrale nucleare. Practic zona privata devenea furnizor principal acestui proiect.
Oare cine s-a implicat in aprobarea si demararea proiectului Rosia Montana? .

Pentru a nu se deconspira planul s-a inceput mai intai cu Rosia Montana pentru securizarea uraniului, apoi construirea bazelor de la Deveselu si apoi cumpararea de avioane si la sfarsit anuntul de construire de centrale nucleare, pe bani germani si americani.
Romania fiind la marginea Europei si avand lantul Carpatic era asezarea ideala pentru aceste centrale, din punctul lor de vedere ,dar pentru noi care stim ca este o zona cu grad inalt seismic nu cred ca ne da un confort deosebit. Practic Europa
devine verde datorita Romaniei.
Oare cine stie toate aceste acorduri si cine a acceptat si cu ce pret a acceptat. Aici se vede de ce se accepta orice derapaj democratic in Romania si cine este cel sustinut si ales sa ne conduca si de ce !!!

Cred ca este un rationament corect si demonstrat prin ceea ce se intampla in ultimul an si mai ales in ultimele luni in România!
Ce scrie agenţia Agerpres, preluată de revista Capital
“Guvernul german intenţionează să sprijine construirea de centrale nucleare în ţări străine prin intermediul unor garanţii financiare, unul din statele vizate fiind România, relatează, joi, Deutsche Welle pe pagina sa de internet.
Totuşi, activiştii de mediu spun că planul contravine promisiunilor Germaniei de a renunţa la orice formă de energie nucleară şi că Berlinul nu ia în considerare toate riscurile, printre care şi acela că reactoarele a căror construcţie este plănuită în România vor fi situate într-o zonă cu risc seismic.
Dezastrul de la Fukushima care a urmat cutremului şi valului tsunami ce au lovit Japonia în martie 2011 a transmis unde de şoc în întreaga lume. În Germania, au avut loc proteste publice masive împotriva energiei nucleare, fapt ce a determinat guvernul să-şi schimbe radical politica energetică şi să promită să renunţe total la energia nucleară până în 2022″.

luni, 6 august 2012

De ce si cum se produc cutremurele


Potrivit unui studiu publicat in revista “Science”, cutremurele de intensitate mica, asa-numitele seisme “tacute”, dureaza zile, saptamani sau chiar luni de zile, pana cand elibereaza intreaga energie, in vreme ce cutremurele majore nu tin mai mult de cateva zeci de secunde si rar depasesc un minut. De pilda, cutremurul din San Francisco din 1906 de exemplu a durat 40 de secunde, iar cel din Alaska din 24 ianuarie 1964 a tinut peste 7 minute. Multe cutremure produc o miscare a solului asemanatoare cu leganatul unui vapor. In functie de intensitatea cutremurului, solul este miscat in valuri fine sau smucit cu putere.
Cele mai devastatoare cutremure din lume se produc la jonctiunea a doua placi tectonice convergente, in momentul in care una dintre acestea aluneca sub cealalta, prin procesul de subductie. O echipa de cercetatori, condusa de Teh-Ru Alex Song, de la Institutul Carnegie din Statele Unite (Departamentul pentru Magnetism Terestru) a descoperit in premiera ca invelisul de la varful acestor placi coincide cu zonele in care se produc seisme de intensitate mica sau unde au loc activitati telurice non-vulcanice, care sunt concentrate in zone cu temperaturi de peste 450 de grade Celsius.
Pentru realizarea acestui nou studiu, oamenii de stiinta au analizat informatiile adunate timp de 20 ani de activitate seismica in sudul Mexicului, unde placa tectonica denumita Cocos a alunecat sub placa nord-americana. “Putem afla multe amanunte despre structura pamantului, in functie de viteza, puterea si interferentele diferitelor unde seismice” – a explicat Song, care a adaugat ca, in mod normal, undele P sunt cele mai rapide. Acest tip de unde, denumite si unde de comprimare, se propaga cu o viteza de aproximativ 1 pana la 5 mile pe secunda (1.6 pana la 8 kilometri/secunda), depinzand de materialul prin care se deplaseaza. Ele pot traversa substante solide, lichide si gazoase si astfel pot patrunde prin scoarta pamantului. Atunci cand se deplaseaza prin roca, undele pun in miscare particule minuscule de roca, inainte si inapoi, indepartandu-le si apropiindu-le, pe directia pe care circula unda. De regula, undele seismice P ajung la suprafata terestra sub forma unei bufnituri bruste.
Un al doilea tip de unde, denumite si unde S sau unde de taiere, ajung la suprafata putin in urma undelor P. In timp ce aceste unde sunt in miscare, ele deplaseaza in afara particule de roca, impingandu-le perpendicular cu calea undelor. Astfel rezulta prima perioada de ondulare asociata cutremurelor. Spre deosebire de undele P, undele S nu se deplaseaza direct prin pamant. Ele circula doar prin materiale solide, astfel incat sunt oprite de stratul lichid din interiorul pamantului. De altfel, in mod constant se produc unde seismice foarte slabe care se deplaseaza de-a lungul planetei.
Scoarta terestra nu este nici neteda si nici continua. Crapaturi adanci ce ajung pana la manta fragmenteaza litosfera in mai multe placi tectonice. Formarea placilor tectonice este datorita presiunii create de curentii magmatici din mantaua Pamantului asupra scoartei terestre. Acestia se formeaza ca rezultat a ridicarii magmei fierbinti spre partea superioara a mantalei, urmand sa ia locul magmei mai reci care, la randul ei va cobori in adancime.
Placile tectonice sunt mobile, ele deplasandu-se pe suprafata mantalei cu 3-4 cm/an. In timpul deplasarii placilor tectonice, acestea inevitabil vor intalni alte placi tectonice in cale. Acestea se vor ciocni iar placa mai grea va intra sub placa mai usoara, se va afunda in mantaua Pamantului si se va topi. Acest proces se numeste subductie. Crapatura scoartei pe unde placa patrunde in manta se numeste fosa. Cele mai puternice cutremure din ultimul timp, Indonezia, 2004, Alaska, 1964, Chile, 1960, au avut loc in zona faliilor de subductie. In prezent, cei mai numerosi si mai periculosi si activi vulcani de pe Terra sunt situati in zonele de subductie din jurul Oceanului Pacific, cunoscute sub numele de “Centura de Foc a Pacificului”.
Litosfera planetei este strabatuta de aproximativ 51.500 de kilometri de zone de subductie, iar miscarea acestora duce la deplasari medii de 5 centimetri. Totusi, in locurile in care marginile a doua placi se lipesc si au loc cutremure, deplasarile sunt de pana la 20 de metri si asta pe distante de sute de kilometri. Zona Vrancea este considerata de specialisti drept un stadiu final al unei foste zone de subductie. Toate seismele vrancene majore au acelasi tip de plan de falie, orientat NE-SV. In plus, s-a constatat tendintele de grupare a seismelor vrancene minore catre anumite adancimi “preferate”, care ar fi de circa 80 km, circa 95-100 km, circa 125 km, circa 133-136 km, si apoi 150s/-5 km. Acest tip de adancimi corespund cu zonele de falii vechi formate in partea “scufundata” din vechea placa subdusa formata in zona Carpatilor Orientali, cu milioane de ani in urma. Cele mai puternice cutremure din zona Vrancea, care au determinat si numeroase pierderi de vieti omenesti, s-au inregistrat la 26 noiembrie 1802, 10 noiembrie 1940 (a avut adancimea focarului de 122 km si magnitudinea de 7,4 pe scara Richter) si 4 martie 1977 (adancimea focarului fiind de 93 km si magnitudinea de 7,2 pe scara Richter).
Potrivit unor cercetatori, se pare ca zonele de subductie responsabile de producerea celor mai puternice cutremure sunt acelea care contin aceste bazine cu sedimente. Recent, seismologul Mark Brandon facea chiar o comparatie foarte plastica: “”Fenomenul este similar cu ce i se intampla unui borcan de maioneza tinut in frigider. Daca mancati maioneza zilnic, borcanul se deschide usor. Dar daca ramane mult timp nedeschis, capacul se va lipi de borcan, fiind necesara lovirea acestuia de masa. In cazul pamantului, cutremurele distrug adeziunea din zona de subductie”
Expertii pot calcula distanta dintre orice punct de pe suprafata pamantului si epicentrul cutremurului, mai exact punctul unde vibratiile isi au originea, prin intermediul seismografului. Pe baza acestor informatii, ei pur si simplu noteaza cat timp a trecut intre aparitia celor doua unde iar dupa aceea verifica un tabel care le arata distanta pe care undele au parcurs-o, bazandu-se pe intarzierea undelor. Adunandu-se aceste informatii din trei sau mai multe puncte, se poate localiza epicentrul, prin procesul numit trilateratie.

Seismologii inregistreaza anual in jur de cinci sute de mii de cutremure,adica un cutremur pe minut. Majoritatea acestor vibratii raman neobservate, fiind detectate doar de specialisti. Socurile seismice se produc ca urmare a unor procese de fracturare si frecare intre compartimentele scoartei terestre, in aceasta situatie fiind eliberata o cantitate  mare de energie, care se masoara in ergi si este utilizata pentru calcularea magnitudinii cutremurului. Magnitudinea se masoara cu ajutorul unei scari logaritmice, numita scara Richter, cuprinsa intre 0,3 si 9 grade.
Prin cartografierea si observarea periodica a activitatii seismice se pot identifica zonele seismice si frecventa cutremurelor, dar in present nu exista nicio metoda stiintifica de predictie a momentului producerii unui seism. Seismografele sunt cele mai precise aparate de avertizare a cutremurelor. O alta metoda de observare a miscarii pamantului este trimiterea unor semnale de pe sateliti la diferite statii de receptie terestre.
Clasificarea seismelor in functie de magnitudine:
I – Instrumental (cutremurul nu este simtit, pasarile si animalele sunt nelinistite.
Inregistrat doar de seismografe) – intre 1 si 2 grade
II – Slab sesizabil (seismul este simtit numai de catre putine persoane care se gasesc in repaus, in special la etajele superioare) – intre 2 si 3 grade
III – Perceptibil (seism simtit de catre unele persoane din interiorul cladirilor) – intre 3 si 4 grade
IV – Moderat (cutremurul este simtit de catre mai multe persoane din interiorul cladirilor si de unele aflate in exterior) – 4 grade
V – Serios (seismul este simtit de catre aproape de toata lumea, multi sunt sculati din somn) – intre 4 si 5 grade
VI – Puternic (cutremurul este simtit de catre toata lumea, multi se sperie si fug din locuinte, unele mobile grele se deplaseaza) – intre 5 si 6 grade
VII – Foarte puternic (cei mai multi oameni parasesc locuintele, fiind simtit si de persoanele aflate la volan. Stricaciuni considerabile in cladiri prost construite) – 6 grade
VIII – Distructiv (casele se deplaseaza pe fundatiile lor, peretii usori sunt aruncati in afara, unii pereti de caramida se prabusesc) – intre 6 si 7 grade
IX – Ruinator (seismul creeaza panica generala, stricaciuni considerabile si in structuri special construite, dar si crapaturi mari in teren) – 7 grade
X – Dezastruos (sunt distruse cele mai multe structuri din caramida si se produc mari alunecari de teren) – intre 7 si 8 grade
XI – Foarte dezastruos (putine cladiri din caramida raman in picioare. Sunt distruse poduri. Sinele de cale ferata sunt indoite puternic) – 8 grade
XII – Catastrofic (distrugerea este aproape totala. Obiectele sunt azvarlite in sus. Au loc modificari ale reliefului) – mai mare de 8 grade
Ce trebuie sa facem in timpul unui unui cutremur
Aceste recomandari se refera la o multitudine de situatii care se pot regasi in mod frecvent atat intr-o cladire de invatamant cat si in mediul construit inconjurator, pe durata calatoriilor zilnice, sau in locuri publice.Utilizatorii acestor recomandari pot fi deopotriva copiii sau adultii.
– sa ne pastram calmul, sa nu intram in panica, sa-i linistim si pe ceilalti, sa protejam copiii, batranii si femeile, sa nu ne speriem de zgomotele din jur.
– sa prevenim tendintele de a se parasi sala de clasa, de curs, laboratorul, locuinta etc. deoarece durata redusa a fazei seismice initiale va face ca faza puternica a miscarii sa surprinda grupurile de persoane pe scari, in aglomeratie si panica, conducand la accidente nedorite.
– daca ne aflam in fata unei cladiri, sa ramanem departe de aceasta, sa ne ferim de tencuieli, caramizi, cosuri, parapete, cornise, geamuri, care de obicei se pot prabusi in strada.
– daca ne aflam inauntru sa ramanem acolo, departe de ferestre care se pot sparge; sa stam inspre centrul cladirii, langa un perete structural rezistent.
– sa ne protejam sub o grinda, toc de usa solid, birou, masa, iar copiii sub bancile din clasa sau mese, care sunt suficient de rezistente spre a feri de caderea unor lampi, obiecte, mobile suprapuse, tencuieli ornamentale etc.
– sa ne sprijinim cu palmele pe podea sau sa ne tinem cu mainile de piciorul mesei sau tocul usii, spre a ne asigura stabilitatea.
In lipsa unor astfel de posibilitati de a ne mentine sub soc stabilitatea, ne putem proteja stand la podea langa un perete solid, ghemuit pe genunchi si coate, cu fata in jos: cu palmele impreunate ne protejam capul (ceafa), iar cu antebratele pe lateral, fata.
Profesorii trebuie sa indice elevilor oportunitatea si maniera corecta de a aplica aceste masuri si sa inspire increderea in eficienta autoprotectiei.
– sa inchidem sursele de foc cat putem de repede, iar daca a luat foc ceva, sa intervenim imediat dupa ce a trecut socul puternic.
– daca suntem intr-un atelier, sa aplicam imediat, dupa caz, masurile de protectie specifice locului dvs. de activitate.
– sa nu fugim pe usa, sa nu sarim pe fereastra, sa nu alergam pe scari, sa nu utilizam liftul, dar daca putem sa deschidem usa spre exterior, spre a preveni blocarea acesteia, in vederea eventualei evacuari dupa terminarea miscarii seismice si verificarea starii scarilor si a zonei de la iesire, sa evitam aglomeratia.
– sa nu alergati in strada sau pe strada, sa ne deplasam calm spre un loc deschis si sigur, sa ne ferim de versantii de unde pot cadea roci sau de unde pot avea loc alunecari de teren.
– daca seismul ne surprinde in autoturism, sa oprim cat putem de repede intr-un loc deschis, evitand cladirile prea apropiate de strada, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene si stati ianuntru, sa ne ferim de firele de curent electric cazute.
– daca suntem intr-un mijloc de transport in comun sau in tren, sa stam pe locul nostru pana se termina miscarea seismica. Conducatorul trebuie sa opreasca si sa deschida usile, dar nu este indicat sa ne imbulzim la coborare sau sa spargenm ferestrele. In metrou sa ne pastram calmul si sa ascultam recomandarile personalului trenului, daca acesta s-a oprit intre statii in tunel, fara a parasi vagoanele.
– daca ne aflam intr-un loc public cu aglomerari de persoane (teatru, cinematograf,mall, biserica, stadion, sala de sedinte) sa nu alergam catre iesire; imbulzeala produce mai multe victime decat cutremurul, sa stam calm si sa ne linistim vecinii de pe rand.

Sursa:  www.2012en.ro 


Источник:http://www.2012en.ro/2012/08/de-ce-si-cum-se-produc-cutremurele/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FaMYX+%282012+Era+Noastra%29



Источник:http://www.2012en.ro/2012/08/de-ce-si-cum-se-produc-cutremurele/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FaMYX+%282012+Era+Noastra%29

miercuri, 1 august 2012

De ce Vestul e sub conducere nazistă, iar "elita" e în faza negării


de Benjamin Fulford

Vizita pe care am făcut-o în Canada şi conversaţiile lungi pe care le-am avut cu diferiţi bancheri, editori de ziare şi cu alte persoane care încă mai activează în interiorul "presei oficiale", mi-a arătat că există şi acum o stare de negare accentuată a realitătilor lumii in care traim si a ceea ce se petrece cu adevărat in statele occidentale teroriste. 

De exemplu, editorul unui important ziar din America de Nord, i-a explicat clar acestui scriitor (Fulford se referă la el) că este absolut necesar să creadă povestea oficială cu privire la 9/11, precum şi tot ceea ce guvernele occidentale teroriste au declarat de-a lungul timpului, deoarece alternativa ar fi ca el să-şi restructureze radical viziunea asupra lumii, pe care şi-a structurat-o până acum. 

Bancherii şi alte asa-zise personalităti "de elită", au urmărit să spoiască din nou adevărul si au impins discutiile in zona "încălzirii globale bazată pe emisiile de CO2", dar s-au oprit imediat şi au schimbat subiectul atunci când li s-au prezentat dovezi clare cum că totul nu este decât o fraudă. 

La rândul său, conducătorul unui laborator important de cercetare medicală, a explicat foarte clar că dacă ar discuta în mod deschis si ar urmări să afle adevărul despre anumite lucruri cutremurătoare, cum ar fi bio-armele (HIV, SARS, "gripa aviara", etc) adică acei virusi răspândiţi într-un mod criminal de către cabalisti, asta ar însemna încheierea tuturor subvenţiilor de cercetare acordate institutului său. Adică şomajul, pentru el şi colegii săi.

Ceea ce au în comun acesti extrem de inteligenţi şi bine îndoctrinaţi vestici, este interesul financiar (locuri de muncă, salarii şi statutul social ridicat), o familie care trebuie intretinută, precum şi teama de a discuta deschis despre lovitura fascistă de stat care a avut loc în Occident. Tuturor le e teamă că vor ajunge someri, că vor trai in sărăcie si că vor fi persecutati ! 

Cu toate acestea, atunci când îi vezi că evită anumite cuvinte şi fraze cheie (de exemplu, in discutii folosesc denumirea de "oligarhi" în loc de "cabalişti"), este clar faptul că, din punctul lor de vedere, lumea începe să se destrame, în ciuda disperării si nevoilor personale profunde, care îi fac să se agate de povestea "oficială" a Vestului. Ei sunt ca acei comunişti fideli care discutau intr-un mod inflăcărat despre binefacerile si nemurirea comunismului, chiar înainte de căderea Uniunii Sovietice.

Dar haosul care va sosi odată cu toamna îi va sili pe acest gen de oameni să se confrunte cu realitatea în cele din urmă.

De exemplu, editorul de ziar, după multe discuţii, a fost dispus să creadă că 9/11 a fost un atentat pus la cael de serviciile secrete americane, dar a avut probleme cu conceperea faptului ca o astfel de conspiraţie masivă chiar ar fi posibilă. Cu toate acestea, când i-au fost prezentate detaliat diferite aspecte financiare concludente, precum si anumite date si evenimente istorice (Green Hilton Memorial, BIS, procesele împotriva Federal Reserve Board, faptul că Patriot Act este identică aproape în totalitate cu "Constituţia nazistă", etc), el si-a exprimat dorinţa de a începe expunerea acestor lucruri în ziarul său. 

Acest scriitor (Fulford) a fost de acord să-i furnizeze, cu titlul imprumut, documente concrete si verificabile care expun clar vinovătia cabalei criminale. Dacă totul merge bine, expunerea sistematică a fraudelor financiare din spatele Federal Reserve şi a Bancii Centrale Europene, vor începe să fie publicate de această gazetă începând cu luna septembrie. Cu toate acestea, nu este exclus ca editorul ziarului să constate că la un moment dat, o anumita "presiune de sus", il forţează să schimbe macazu' cu privire la oferta sa de a ajuta la expunerea a ceea ce se întâmplă cu adevărat.

Şeful echipei de cercetare medicală, la rândul său, a promis să verifice discret din punct de vedere ştiinţific, dacă este adevărat că SARS si alte boli recente au fost facute de om si că sunt, de fapt, arme biologice. Cu toate acestea, si el poate constata că cercetarea atentă a acestor lucruri îi poate aduce niste musafiri pe care nu şi-i doreşte: vizita anumitor comisii de disciplină sau a celor care îi controlează subvenţiile. Vom vedea ce va fi. 

Acest cercetător şi echipa lui, câştigător a multor premii importante, a fost unul dintre cei cărora li s-a tăiat finanţarea în ultimii ani până când au fost de acord să-si oprească cercetările în domeniul prelungirii duratei de viaţă. 

În schimb, el este acum forţat (de teama pierderii finanţarii), să facă cercetare în domeniul bolilor care vor necesita o terapie cu medicamente scumpe pentru a fi "tratate". Dar, in cazul în care el si echipa sa pot găsi finanţare alternativă, spune că va reveni la cercetarea privind prelungirea duratei de viaţă.

Problema bancilor a fost un caz aparte si am reusit foarte greu sa-i lămurim pe cei ce trebuiau lămuriti, dar acestia au recunoscut in final că lăcomia agresivă şi incompententa personalului au pus semnul "pericol" in fata întregului sistem bancar. De asemenea, ei si-au exprimat surpriza că arestările în masă ale bancherilor importanti nu au început. Iar până se va produce acest lucru, ei au spus că vor continua să "urmărească banii."

Un alt aspect pe care toţi acesti extrem de educaţi şi inteligenţi "elitişti" ni l-a arătat în mod involuntar a fost acela că, de îndată ce sursa principală de bani din Vest se va modifica, oamenii cu un interes financiar puternic o vor coti peste noapte, schimbandu-si uniforma actuală cu aceea care va fi scoasă pe piată la momentul respectiv. Cu alte cuvinte, ei isi vor schimba viziunea asupra lumii, sau cel puţin viziunea lor oficială si publică, pentru a se potrivi cu a celor care le controlează statele de plată.

Acesta este motivul pentru care cabala oculta malefică face absolut tot ce ii stă în putere, pentru a preveni indepărtarea ei de la controlul, crearea şi distribuirea de euro şi de dolari. Ei ştiu că de îndată ce acest lucru se întâmplă, tot castelul din cărţi de joc, pe care l-au construit până acum, se va prăbuşi. Deci vor continua să lupte, lovind si tipand, pentru a-si păstra privilegiile până la sfarsit.

Cu toate acestea, după cum se spune, negarea ( deNIaL ) nu este un râu în Africa, iar adevărul este inevitabil: anume că drepturile istorice asupra rezervelor de aur din lume (bastionul final al BIS şi a băncilor centrale din Vest) nu aparţine cabalistilor care le-au folosit. 

Chiar dacă băncile centrale occidentale spun ca nu mai functionează pe baza asa-numitului "standard de aur", ei totusi nu au bani, deoarece ţările occidentale, per ansamblu, au făcut un împrumut continuu de la restul lumii în ultimii 30 de ani. 

Liniile de credit care au făcut posibil acest lucru au cam secat şi multe ţări occidentale au ajuns la concluzia, indreptătită, că doar produsele "reale" pot fi folosite, de acum incolo, pentru schimburile comerciale cu restul lumii.

Cu alte cuvinte, majoritatea banilor din lume, care este susţinută de realitatea fizică (proprietăti imobiliare, fabrici, materii prime, produse finite), nu mai este sub controlul lor, iar banii frauduloşi pe care încă îi mai deţin sunt tot mai evitaţi. Alianţa celor 150 de naţiuni, BRICS, deţine acum aproape toate atuurile.

Cele mai noi si credibile informaţii, disponibile în acest moment , indică faptul că în această toamnă va fi o schimbare majoră. La ora actuală intregul sistem financiar occidental este tinut laolaltă cu banda adeziva si elastic, până când vor avea loc schimbările de regim, aşteptate, în noiembrie, în China şi SUA. Cu toate acestea, există în septembrie un mare termen-limită financiar care ar putea forţa schimbările să aibă loc mai devreme decât atunci.

Săptămâna viitoare, acest scriitor (Fulford) va fi înapoi în Asia şi va avea întâlniri cu oficiali din China şi din Coreea de Nord, iar ulterior va raporta cu privire la aceste reuniuni. Chinezii au spus deja ca pe noul dictator nord-coreean Kim Jong-ONU îl "cam strang cizmele pe care tocmai le-a încăltat" ...

Vor fi, de asemenea, discuţii detaliate cu privire la natura şi istoria societăţii secrete japoneze, cunoscuta sub numele de "yatagarasu" sau "cioara cu trei picioare", pe baza informaţiilor obţinute în timpul discuţiilor cu membrii acestui grup, din Tokyo şi Kyoto.


Sursa: aim.pro.tc

vineri, 29 iunie 2012

Întrebări pentru suflet!


Postat Maria
 Copiii mici pun o multime de intrebari, iar asta-i o mare, mare abilitate, pe care noi o pierdem prin vartejul experientelor vietii. Pentru un copil mic, ”de ce?” exprima tocmai frumusetea si abilitatea naturala a inocentei, care „stie” ca intrebarile primesc intotdeauna raspuns. Asta-i o cunoastere a sufletului, de care noi, adultii, ne indepartam, pe care o ignoram pentru ca ne inchipuim ca „stiutori”, din cauza plinatatii Egoului. El ne spune ca „stim”, dar ceea ce stim se poate sa fie doar experienta anterioara a Egoului. Stim ceea ce invatam, ceea ce memoram, ceea ce ne spun altii ca este, dar cele mai multe dintre raspunsurile din trecut sunt expresii ale experientelor intamplate acolo, in trecut. Azi si acum se poate sa avem nevoie de alte raspunsuri si, pentru ca sa le primim, avem nevoie sa ne redobandim calitatea inocentei interioare, calitatea fantastica a copilului – aceea de a intreba. De data asta, insa, nu ne mai intrebam parintii, prietenii, nu-i mai punem intrebari lumii exterioare, ci propriului nostru suflet. La varsta adulta, macar unii dintre noi inteleg ca raspunsurile pot veni prin intermediul lumii exterioare, ca lumea palpabila, materiala, este ca o structura prin care se manifesta raspunsul sufletului, dar nu-i ea cauza raspunsului. Propriul nostru suflet raspunde intotdeauna – cu o singura conditie; sa intrebam. Deepak Chopra, in cartea sa Putere, libertate si gratie divina (Editura For You), recomanda o reteta simpla pentru „accesarea campului de inteligenta” al vietii, care contine raspunsurile la toate intrebarile noastre. „In fiecare dimineata, inainte sa intrati intr-o perioada de tacere sau de meditatie, concentrati-va atentia asupra inimii si puneti intrebarea (....). Universul este un camp de posibilitati, obligat sa faca alegeri, in momentul in care ii puneti intrebari. In clipa in care puneti intrebari, raspunsurile incep sa apara.(....) Va aparea un indiciu, care raspunde la aceste intrebari. Raspunsurile pot veni sub forma unei intuitii, a unei inspiratii, a unei intalniri intamplatoare, a unui impuls creativ neasteptat. Raspunsurile pot veni prin intermediul sincronicitatii si al coincidentei, printr-o relatie, printr-o situatie, o circumstanta sau un eveniment”. Chopra adauga insistent: ”Nu cautati raspunsuri, ci puneti intrebari”. Insistenta sa vine, as zice, tocmai din intelegerea faptului ca existenta noastra este, in intregime, un taram al raspunsurilor – iar intrebarile, fara nici o exceptie, sunt adresate lumii sufletului. Lumea manifesta, miscarile din existenta, furtunile, linistea si seninatatea cerului, evenimentele vietii de zi cu zi, bune sau rele, frumoase sau urate nu sunt altceva decat raspunsuri la intrebarile pe care ni le punem, dar – in cea mai mare parte a timpului - inconstient. Nu doar ca nu avem constienta propriei intrebari – dar, iata, se poate ca nu intelegem existenta insasi, ca raspuns la intrebarile noastre. De aceea vorbim astazi, nu doar despre a ne redobandi abilitatea inocenta de a intreba, ci de a intreba in mod constient si a primi existenta, fiecare eveniment, fiecare traire, fiecare fiinta, ca pe un instrument prin care sufletul unic al vietii – propriul nostru suflet – ne arata raspunsul. Sa intrebam constient si apoi sa asteptam constient, in stare de perfecta trezie, manifestarea raspunsului; raspunsurile se manifesta fie in interior, fie in evenimentele vietii exterioare (in comportamente, in evenimente). Existenta insasi ar putea fi raspunsul la intrebarile pe care ni le-am pus, dar am uitat! 

marți, 3 aprilie 2012

CUM SI DE CE A FOST DECONECTAT ADN-UL NOSTRU ?


Acest articol apartine blogului Biblioteca Secreta 
Inchipuiti-va ca v-ati trezi intr-o dimineata si ca ati realiza ca aveti capacitati supraomenesti in stare latenta care asteaptau sa fie descoperite. Ca odata ce v-ati activat aceste capacitati, ati putea obtine tot ce ati dorit in viata, ati putea trai o viata fara momente dramatice, ati putea avea corpul ideal din punct de vedere fizic, ati deveni imuni in fata oricarei boli si ati putea inversa procesul de imbatranire.

Imaginati-va cum ar fi daca ati realiza ca v-ati putea schimba de fapt amprenta vietii, ADN-ul, care sa va permita marirea potentialului creativ, sa puteti accesa subconstientul devenind intuitiv, clarvazator si sa descoperiti instantaneu scopul vietii dumneavoastra. Exista acum o metoda care va va permite sa faceti toate aceste lucruri si chiar mai mult de atat, proces numit Activarea ADN.

Ce inseamna de fapt Activarea ADN?
Majoritatea stiu ca ADN reprezinta o “amprenta a vietii” care se afla in fiecare celula din corp. In plus la fiecare helix dublu cu 2 catene ale ADN din cromozom, mai sunt adaugate 10 catene eterice de ADN pentru fiecare om, care au fost dezactivate si in stare latenta inca de la inceputul istoriei. Fiecare catena adaugata are capacitatea de a permite persoanei sa aiba realizari mai mari. Oamenii de stiinta au admis faptul ca in momentul de fata folosim doar 3% din ADN-ul cu 2 catene pe care il avem.
Astfel, traim intr-o societate in care oamenii sunt bolnavi, nefericiti, stresati, provoaca razboaie, se indeparteaza de sentimentul iubirii si au interupt legatura cu universul. Cei mai multi trebuie sa mediteze timp indelungat pentru a putea trai experienta mistica – atat de grava este ruptura in momentul de fata.

Imaginati-va ca activati 100% ADN-ul cu 2 catene si inca 10 catene suplimentare. Veti ajunge sa folositi 10% din creierul dumneavoastra, devenind o fiinta cu multiple capacitati psihice, telepatice si cu putere de manifestare dincolo de imaginatie. In plus, veti opri procesul de imbatranire si veti arata si va veti simti mai tineri. Aceasta este amprenta divina initiala, ceea ce omul ERA inainte. S-a scris referitor la faptul ca Iisus a avut 12 catene din ADN activate.

Portiuni din lantul ADN pe care stiinta l-a identificat ca fiind “helix dublu” reprezinta doar portiunile de suprafata din componentele chimice, elementale si electrice ale catenelor ADN active. Totusi, stiinta trebuie sa identifice spectrul multidimensional al comportarii ADN si sa fie constienta de faptul ca in structurile ADN detectabile exista nivele de structura si functie care coordoneaza functionarea intregii amprente genetice care in momentul de fata nu sunt depistabile prin metoda stiintifica moderna.

Amprenta umana de ADN se va infatisa intotdeauna analizei din exterior ca fiind o configuratie cu helix dublu alcatuita din 2 catene. Dar ceea ce scapa intelegerii este faptul ca in interiorul helixului dublu exista si se vor mai dezvolta treptat catene suplimentare cu helix dublu care se unesc si vor adauga codul lor de functionare in structura amprentei ADN active. Pe masura ce stiinta inainteaza in intelegerea spectrului multidimensional, intelegerea structurii arborelui si a functiei ADN se vor dezvolta treptat.

Daca studiati istoria veche a omenirii, veti vedea cum predecesorii nu erau “primitivi” asa cum v-ar face sa credeti anumiti istorici si anumite guverne. De fapt, ei erau mult mai avansati decat noi in ziua de azi. Acestia comunicau telepatic si erau de fapt zei. Deci, dupa cum banuiti, ar fi destul de greu sa controlati o astfel de persoana…

La un moment dat, de-a lungul istoriei, cateva fiinte care s-au autodenumit “zei” nu si-au putut invinge natura umana, prin urmare au decis sa faca o manipulare genetica care a dus la separarea creierului. Acest lucru a insemnat separarea partii analitice din ratiunea persoanei de cea intuitiva si emotionala, iar problemele legate de aceasta intamplare pot fi inca observate si in zilele noastre.

Apoi au deconectat 10 din 12 catene ale ADN, dar le-au lasat acolo. Unele din acestea o reprezinta substanta ADN pe care stiinta o numeste ADN-ul “blocat”, acel ADN care se afla acolo in celule dumneavoastra, celalalt este ADN-ul eteric care exista in vibratii mai inalte, armonioase pe care nu le puteti vedea cu ochiul liber. Imediat ce acele 10 catene eterice de ADN au fost deconectate, oamenii care urmau sa se nasca dupa acest moment descifrau cu greu gandurile. Apoi, aceste fiinte care s-au autonumit zei au introdus limbajul.

Prin urmare, cele 10 catene ale ADN au fost deconectate, iar implanturile au fost puse in corpurile eterice pentru a le impiedica sa se contopeasca din nou. Catenele au fost de asemenea deconectate de la sistemul endocrin din corpul fizic, ceea ce impiedica crearea unei substante chimice care activeaza glanda pituitara, pineala si hipotalamusul. Astfel, aceste glande s-au micsorat din cauza neintrebuintarii lor, iar oamenii de stiinta nu isi dau seama la ce pot fi folosite

Cea mai mare parte a omenirii a fost lasata cu capacitatea de a activa glandele si 10 catene ale ADN, dar doar daca ei s-ar ocupa de acest lucru si daca ar sti cum sa o faca. Si asta este ceea ce face Perfectiunea ADN – reactiveaza aceste catene de ADN, astfel incat persoana respectiva sa isi poata da seama de adevaratul potential genetic si de amprenta originala. Iar activarea ADN-ului va va permite de asemenea sa va intrebuintati in cele din urma creierul in proportie de 100%. Istoria umanitatii este interesanta si va incurajez sa experimentati aceste cunostinte prin cercetarea dumneavoastra plina de sarg. Rasa noastra nu a fost afectata doar de falsificarea genetica si de experimentare, dar a fost aproape in totalitate exterminata datorita distorsiunilor din reteaua planetara.


Pamantul este si el un organism viu si capteaza energie de la Sursa la fel ca orice organism viu sau ca orice structura planetara. Noi, in calitate de fiinte care traim pe Pamant, nu putem decat sa captam in corpurile noastre vibratiile pe care le atrage Pamantul de la Sursa. Daca retelele Pamantului sunt deteriorate, atunci fiecare forma de viata de pe Pamant va avea un sablon ADN deteriorat. Distorsiunile retelei planetare din anul 3470 IH in Masacrul din Babel a cauzat mutatii in sablonul uman ADN, ceea ce a dus la scurtarea perioadei de viata a omului, a blocat perceptia senzoriala superioara, a provocat pierderea memoriei rasei si a amestecat tiparele originale ale limbii care sunt formate pe corespondenta literelor de foc ale ADN. Rasa noastra a suferit de amnezie, a murit tanara si se afla in continuu conflict babilonic inca de atunci. Acest eveniment istoric a fost notat in istorie ca povestea biblica “Turnul Babel”