Misteriosul tunel extraterestru de la Iaşi

Amatorii de mistere se vor bucura aflând că există o descoperire uluitoare în Iaşi, chiar în "inima" oraşului, anunţată în urmă cu 24 de ani de o echipă formată din profesori universitari şi studenţi, care au publicat ştirea într-o revistă locală. "Povestea" a fost însă rapid "îngropată" şi ascunsă publicului...

O întâmplare de-a dreptul șocantă s-a petrecut în toamna anului 1989 la Iași, unde o echipă de muncitori lucra la renovarea unei case. În momentul în care au dărmat un perete interior a fost descoperit un puț care era acoperit cu o placă metalică ieșită din comun. Autoritățile au fost anunțate și mai mulți cercetători au fost aduși la fața locului pentru a analiza placa metalică. 
Concluzia a fost una ciudată pentru că această placă metalică era făcută dintr-un aliaj necunoscut, mai mult de atât era ornată cu 14 ființe dintre care 4 erau asemănătoare cu oamenii. Acești oameni stranii aduceau mai mult cu niște roboți, care erau dotați cu o coadă destul de lungă.

Ansamblul de simboluri se compune din 2 rânduri inelare: cel interior compus din motive asemănătoare gliptelor mayaşe şi cel exterior conţinând posibile reprezentări ale saurienilor din mezozoic.

După ridicarea plăcii metalice a apărut gura unui puț. Specialiștii au coborât în puț, la capătul căruia au descoperit o cameră cu pereții din granit, cu o suprafaţă de 17-18 mp şi o înălţime de 3 m. Totul părea extrem de ciudat și nefiresc, camera era goală, dar conform spuselor oamenilor de știință încă se mai simțea prezenţa unor fiinţe stranii. 

Dintr-un perete al camerei se făcea un alt tunel. Pasajul are o înălţime de 2.40m, o lăţime de 1.60m , o lungime de 450m şi o înclinaţie de fix 30 grade. Pasajul se termină într-o cameră îmbrăcată în blocuri de granit şi tavanul glazurat. Diferenţa de nivel între această cameră şi placa de metal este de 90m.

În această cameră, într-unul dintre pereți, s-a descoperit o scobitură în formă de pâlnie. Pe aici trecea apa unui izvor. Nimic ieșit din comun până în clipa în care apa a fost prelevată pentru a fi supusă testelor de laborator. 

S-a dovedit a fi o apă magică, unii susțineau că este vorba despre apa care prelungește viața cu foarte mulți ani. Astfel, mai mulți bolnavi cu diverse boli au fost tratați cu această apă și spre surprinderea tuturor ei s-au făcut bine într-un timp record.

Povestea plăcii misterioase și al celor două încăperi din granit din Iași a fost uitată și în prezent nu se știe ce s-a întâmplat nici cu apa magică, dar nici cu restul descoperirilor. Probabil că "lipsa de interes" a autorităților a făcut ca această descoperire impresionantă să rămână lăsată sub semnul tăcerii.



Comentariul unui cititor confirmă uimitoarea descoperire în care au fost implicaţi un grup format din profesori universitari şi studenti, dar care a fost prompt "îngropată" şi "dată uitării" pentru a nu "deranja":

"La acea vreme, o editură studenţescă şi ceva profesori universitari au făcut cunoscută această descoperire, dar au fost reduşi la tăcere cu editură cu tot ! Locaţia nu este la o casă, ci este exact lângă policlinica cu boltă, de pe strada Lăpuşneanu (este alături de fostul Cinema Tineretului), unde este o parcare şi are cel putin 3 m de beton pavat". 

"Dar aţi omis să menţionaţi şi acele obiecte geometrice din cameră, ce levitau în poziţii nefireşti ! Mai sunt multe de spus, dar poate chiar şi în ziua de azi ne depăşeşte cu mult ceea ce cred că este acolo (comentariul este doar ceea ce îmi amintesc că am citit din [revista publicată de] editura studenţescă)..."

Preluat de la efemeride.ro
http://roaim.co.nr

14 octombrie: SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA de la Iasi

În luna octombrie, în ziua a paisprezecea, Cuvioasa Maica noastra Parascheva cea noua.
Aceasta cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: “Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie”. Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.

Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat” si saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.
Deci multi ani rabdând în aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratându-se în vis: “Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria”. Însa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da; caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta, îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.
Despre aceea, ca sfintele moaste ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo în orasul Constantinopol, povestesc Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica, “Patriarhul Constantinopolului Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvânt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau în Patriarhie, le-a trimis aici catre stapânitorul Moldoaviei”.
Iata ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: “Sfânta Parascheva, precum aflam din cartile bisericesti, era stapâna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câstigat marele Apocavcos, Voievodul însusi stapânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a câstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei mari; ca din însasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea turcilor si crestinilor. Însa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le însoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. Între alte lucruri se înfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaste”.
Aceasta stramutare de atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate sfintele moaste, asa: “Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea Sfântului si de viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si închinat în Sfânta si cea de o fiinta si nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toata Moldavia, fiind râvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene, dupa dumnezeiasca îngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osârdie si prea multa dorinta aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Aceasta stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu prea fericitii trei mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a toata Moldavia; iar binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui Dumnezeu stapân al nostru si domnitor a toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind aceasta nepretuita vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat în cea noua zidita biserica a Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântatorul si Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu celui laudat în Treime si spre vesnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelasi an s-a nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile îndelungate si viata de multi ani. Amin”.
Din traditie avem povestiri de multe minuni savârsite de cuvioasa în anii cei dinaintea noastra, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu slavitorul sfintilor Sai; înca si în zilele noastre nu conteneste a face minuni celora ce cu credinta alearga la ea. Caci câti neputinciosi au evlavie la sfintele moaste, alergând cu credinta sau din acoperamânturile puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând si purtând, dobândesc vindecare! Si la neplouare, sau alta nevoie mare, facând litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de cerere. Ci si în patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a fost prefacuta în biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine marirea în vecii vecilor. Amin.
In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii “Sfintii Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.
Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.
In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.
De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in “Targul Romanului”. Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.
Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:
“Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia.” (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).
Sursa: Saccsiv’s Weblog

IASI – 14 DECEMBRIE 1989 ÎNCEPUTUL REVOLUTIEI

Moto;
Moldova a produs multe proiecte, de aici au pornit multe idei, preluate de alte spatii din România.
Gloria schimbãrii este egoistã si prea doritã pentru a putea fi împãrtitã cu fratii de la Iasi.
MIHAI DORIN – istoric

Întîmplãrile de la Iasi din ziua de 14 decembrie 1989 sunt de regulã amintite în treacãt, ca o revoltã care a fost înãbusitã în fasã, sau sunt complet ignorate atunci cînd este deschisã cronologia

revolutiei. Unele articole, studii si volume, desi pledeazã pentru o implicare a Uniunii Sovietice în
schimbarea de regim din România, uitã sã analizeze tentativa de revoltã din orasul aflat doar la
cîtiva kilometri de URSS. Altele, cu toate cã îsi construiesc argumentatia pe alegerea orasuluiTimisoara drept loc al scînteii revolutionare, pentru cã acolo fusese activist Ion Iliescu, uitã cã
acesta fusese si prim-secretar la Iasi. în sfîrsit, importanta acordatã orasului Timisoara, ca început al
evenimentelor violente ce au caracterizat revolutia românã, face din Iasi un episod neînsemnat, în
primul rînd pentru cã miscarea de acolo a esuat. Este nedrept. Solutia pentru stabilirea rolului jucat
de orasul Iasi în afara sau la începutul revolutiei este, din punct de vedere logic, foarte simplã:
trebuie gãsitã, dacã existã, legãtura între evenimentele din capitala Moldovei 51 cele din capitala
Banatului. Au existat anumite fenomene care sunt comune evenimentelor din cele douã orase?
Putem identifica date care sã lãmureascã faptul cã tentativa de revoltã de la Iasi a fost o încercare a
cuiva – poporul român, un grup de conspiratori, sovieticii sau americanii – care a reusit apoi sã o
ducã la final abia la Timisoara? Vorn încerca sã descifram pas cu pas misterul începutului
revolutiei.
Teama lui Ceausescu de invazie

Timp de mai multe luni din anul 1989, Nicolae Ceausescu a fost preocupat de posibilitatea
ca statele Tratatului de la Varsovia sau numai URSS sã invadeze România. De fiecare datã, pe toate
canalele a primit acelasi rãspuns — URSS a renuntat definitiv la doctrina interventiei militare în
statele comuniste europene, atitudine care constituie o garantie pentru dorinta sa de a se întelege cu
Statele Unite, în ce priveste celelalte membre ale Tratatului de la Varsovia, Ceausescu a fost
informat de DIA cã acestea nu mai sunt în stare sã organizeze si sã sustinã logistic o actiune de tipul
celei din Cehoslovacia din 1968, fortele lor militare fiind în proces de dezorganizare si de pierdere a
capacitãtii operationale, în particular, fortele armate ale Ungariei trecuserã la desfiintarea publicã a
unor unitãti de tancuri si notificaserã Statelor Unite si Uniunii Sovietice disponibilitatea de a se
conforma proiectului „Cer deschis”, care ar fi permis monitorizarea miscãrilor de trupe si tehnicã
din regiune. Aceste gesturi aveau însã o anumitã relativitate, în ce priveste cazul România, deoarece
informatia despre nivelul întelegerilor sovieto-ameri-cane venise de mult, si miza pe o eventualã
contradictie între cele douã Mari Puteri nu putea fi luatã în calcul. Dimpotrivã, în ciuda
disproportiei numerice între forte, strategii statelor Tratatului de la Varsovia stiau cã o eventualã
invazie în România va ridica cel putin douã tipuri de rezistentã: l. Confruntare armatã cu trupele
române, care, desi slãbite si prost înzestrate, îsi pãstrau comanda centralizatã si unitatea de actiune
(ceea ce începuse deja sã se degradeze în armatele statelor vecine) si 2. Solidarizarea populatiei în
jurul lui Nicolae Ceausescu, în loc sã-1 înlãture. De aceea, orice interventie fr România trebuia fie
sã ia caracterul unei lovituri de palat, date de oamenii Moscovei, fie sã actioneze prin subversiune
cu ajutorul utior unitãti ale fortelor speciale, fie sã provoace o revolta popularã. în vedere situatia
specialã a Puterii în tara noastrã, combinatã cu inactivitatea massei, URSS era nevoitã sã încerce de
la una la toate cele trei metode.
Marele semn de întrebare care persistã asupra felului în care a reactionat regimul comunist
din România la primele tentative de interventie, atît la Iasi cît si la Timisoara, este desenat de
contradictia între convingerea autorului cã Nicolae Ceausescu stia ce se întîmplã în Europa de Est,cã era informat asupra deciziei de a fi înlãturat, si mãsurile pe care orice om normal în fata unui
pericol iminent si cu atît mai mult un dictator cramponat de scaunul sãu le-ar fi luat pentru a se
apãra. Or, aparenta de surprizã a incidentelor din Timisoara, care justificã deruta si improvizatia
dictatorului român în fata producerii incidentelor, conduce spre imaginea unei inconstiente sau a
unei ruperi bruste de realitate din partea lui Nicolae Ceausescu. Sã încercãm, fiecare dintre noi, sã
ne punem în situatia lui. Aflãm cã Statele Unite si URSS s-au înteles sã ne înlãture, vedem cum au
fost înlãturati ceilalti lideri comunisti prin lovituri de palat sau lovituri de stat, suntem informati
despre manevrele militare desfãsurate de trupele URSS si ale Tratatului de la Varsovia la granitele
noastre. O minimã prevedere ne obligã sã luãm anumite mãsuri, cum ar fi trecerea Armatei,
Securitãtii si Militiei în stare de alarmã, informarea amplã a cetãtenilor prin intermediul presei,
îmbunãtãtirea aprovizionãrii populatiei cu alimente, cresterea activitãtii diplomatice pentru a
preveni si împiedica interventia, negocierea unei solutii. Ceausescu nu face nimic din toate astea.
Majoritatea trupelor unitãtilor de infanterie, dar si subunitãti de Militie sunt în continuare dislocate
la centrele judetene de strîn-gere a recoltei (peste 80 000 de militari în termen, o treime din
efective); instruirea efectivelor si mai ales tragerile cu armamentul din dotare sunt suspendate de
mult si nu se reiau; planurile de reparatii si de aprovizionare cu combustibil pentru tehnica de luptã
nu se respectã; organele de ordine interioarã intrã în alarmã pe timpul congresului din noiembrie,
apoi sunt scoase din misiuni, singura actiune fiind constituirea patrulelor mixte, subofiter plus
militari în termen înarmati, dar fãrã munitie, care bîntuie noaptea pe strãzile marilor orase;
subunitãtile de cercetare ale Armatei rãmîn în cazãrmi, în loc sã treacã la operatii de verificare a
terenului si scotocire; populatia nu primeste alimente si nu se face nimic pentru aprovizionarea cu
benzinã a benzinãriilor; încãlzirea locuintelor lasã în continuare de dorit; la televizor programul este
redus la douã ore, acoperite cu propagandã de cea mai proastã facturã, reluatã din procedeele anilor
‘50.
Ce se întîmpla cu Puterea în România? Ea pare dominatã de inconstientã. Nu avem alt
rãspuns decît acela dat si în cazul dictatorilor anteriori, Carol al II-lea si Ion Antonescu:
concentrarea Puterii la vîrf în mîna unui om a condus la blocajul total al statului, reprezentat de
ansamblul mecanismelor sale decizionale, actionale si administrative, astfel încît orice miscare pe
harta politicã si administrativã a statului ajunsese sã depindã de capacitatea organizatoricã, de
viziunile personale, de fondul cultural si nu în ultimã instantã de starea de sãnãtate a liderului
absolut. Situatia a fost si mai mult adîncitã de faptul cã indivizii aflati în aparatul de vîrf al statului,
în imediata apropiere a lui Ceausescu sau în structurile cu care el lucra direct, deveniserã cu totii
constienti de evolutia evenimentelor din Europa, dar si de situatia internã a tãrii, si asteptau
paralizati sã se întîmple ceva, foarte greu de înteles ce anume. Sã plece Ceausescu singur? Sã arate
cu degetul spre unul dintre ei pentru a-1 desemna ca succesor? Sã facã un infarct sau o comotie
cerebralã? Sã-1 împuste careva din Securitate sau din Armatã si ei sã rãsufle usurati? La acest
tablou suprarealist nu exista atunci decît alternativa interventiei sovietice. Sã fi fost vreunul din
anturajul lui Ceausescu atît de nebun încît sã creadã cã o interventie strãinã, conventionalã sau
neconventionalã, odatã petrecutã ca expresie a inactivitãtii IOT, a inutilitãtilor lor pentru o
schimbare, i-ar mai fi pãstrat în functii? Este absurd, în fata acestei situatii absurde nu ne rãmîne
decît sã ne continuãm investigatia, în efortul de a întelege ceva din mecanismele care au facilitat si
provocat revolutia din decembrie, încercînd sâ dãm rãspunsuri pe rînd la întrebãrile de mai sus.
Teama de invazie a lui Ceausescu era realã si avem informatii cã era preocupat de acest
subiect, însã, de la început, Ceausescu nu a vãzut mai departe de imaginea unei invazii de tip
Cehoslovacia *968, fãrã sã înteleagã faptul cã existau deja metode mult mai moderne, evoluate de
actiune. El a pus loviturile de stat din celelalte tãri comuniste pe seama infiltrãrii superioare si
controlului sovietic din acele partide, lucru pe care îl considera prea putin avansat în România. Pe
de altã parte, în acea perioadã criticã s-a derulat un fenomen dintre cele mai curioase si suspecte: pe
de o parte veneau informatii alarmante de la grãniceri si Securitate, inclusiv de la retelele românesti
care operau în Basarabia, despre miscãrile de trupe sovietice pe întreaga linie a granitei, de la siret
la Galati, iar DIA rãspundea cã sunt miscãri nesemnificative, iar Milea îi transmitea asta mai
departe lui Ceausescu. Acesta a rãmas în alertã, însã cel putin pînã la 21 decembrie 1989 nu a crezut posibilã o invazie sovieticã, nu din considerente militare, ci din convingerea lui cã „poporul român
se va ridica la unison”. Asta nu 1-a împiedicat sa foloseascã argumentul pericolului de invazie
pentru a-1 determina pe ministrul Vasile Milea sã actioneze împotriva revoltelor populare de la
Timisoara si Bucuresti.

Sursa: Identitate Nationala

Proorocie despre un masacru in 2011 in Romania

Pustnicul N. se nevoia mai mult pe Muntele Giumalau. Avea darul lui Dumnezeu, de a se face nevazut. In anul 2001, i-a spus fratelui I:

- Peste doua saptamani, o sa fie un eveniment important intr-o tara indepartata. Efectul daunator in Romania va fi in anul 2001. Ai sa fii in Iasi, sa nu te sperii….[1] Roaga-te lui Dumnezeu sa nu te prinda anul 2011 in oras, pentru ca va fi mare varsare de sange[2]. O  sa randuiasca Dumnezeu si o sa stai in Muntele Rarau, in 2011.

Fratele I. avea 60 de ani si a intrebat:

- Mai este mult pana in 2011. O sa traisc pana atunci?

- O sa traiesti. O sa ma rog ca sa locuiesti pe Muntele Rarau.

Cu un an mai inainte de a se muta la viata cea vesnica[3], pustnicul N. i-a spus fratelui I., ziua in care sa vina si cum sa-l inmormanteze. In ziua pe care o prorocise, a fost gasit adormit intru Domnul si ingropat de fratele I. si maica T., dupa obiceiul pustnicesc, pe Muntele Giumalau, in locasul pe care si l-a sapat singur. Pustnicul N. nu a vrut sa i sa puna cruce pe mormant, ca sa nu stie nimeni locul unde este ingropat si i-a dat canon fratelui I, sa nu-i spuna nimanui numele..

---

[1] Este vorba de atacul terorist din 11 septembrie 2001, asupra celor doua blocuri gemene din New York, care, dupa cum spunea presedintele Bush, au schimbat soarta lumii (in mai rau pentru crestinii ortodocsi).

[2] Cum vor putea trai adevaratii crestini in vremurile antihristice? Cu ajutorul lui Dumnezeu, cum au trait in toate timpurile. Dumnezeu este cel care ne ajuta, ne hraneste, ne da sanatate, putere, ne apara si ne mantuieste. Conducatorii si guvernele risipesc darurile lui Dumnezeu. Cine va participa in fiecare duminica si sarbatoare la Sfanta Liturghie, va implini canonul de rugaciuni, va posti, va face milostenie, se va spovedi si impartasi, va primi ajutorul lui Dumnezeu. Iar cine isi va pune nadejdea in oameni, se va chinui si in aceasta viata, si-n viata cea vesnica. Pentru ca spune Duhul Sfant: Blestemat este omul ce se increde in om.

[3] Pustnicul N. s-a mutat la viata cea vesnica in anul 2002, fiind in varsta de 108 ani.

extras din cartea Pustnicii nevazuti ai Athosului, Editura Panaghia

http://apologeticum.wordpress.com/2010/06/25/proorocie-despre-un-masacru-in-2011-in-romania/

Un alt pustnic confirma proorocia despre “macelul” din 2011             

Pustnicul Zosima

Despre pustnicul Zosima, am aflat ca a fost monah la Manastirea Rarau. L-a cunoscut pe parintele Daniil Tudor – Staret la Manastirea Rarau, intre anii 1954 – 1958. A plecat pe Muntele Rarau, fiind prigonit de autoritatile comuniste.

Fratele I. l-a intrebat in anul 2007 pe Pustnicul Zosima:
- Parinte, ce o sa fie in Romania in anul 2011?
- O sa fie mare macel in orase*. O sa fie mai rau decat ti-a spus parintele Pustnic N. Roaga-te sa te pazeasca Dumnezeu, ca este greu de scapat de ce o sa fie.
Fratele I. a insistat sa afle mai mult:
- Ce o sa fie, revolta, razboi sau cutremur?
Zosima i-a raspuns:
- O sa traiesti si o sa vezi. Sa te rogi lui Dumnezeu neincetat.

Sihastrul Zosima a spus sa nu luam documentele biometrice si ca este foarte bine ca la manastirile de pe Muntele Rarau se slujeste zilnic Sfanta Liturghie.

* Este canonul romanilor pentru cele peste 25.000.000 de avorturi si alte mari pacate. Criza economica, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de munca, neplata integrala a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a sute de mii de case si a multor masini achizitionate in leasing, fara a li se restitui banii platiti; patimile si pacatele, vor scoate milioane de romani in strada, avand loc acest mare macel in Rornania. Indrumam pe crestini nostri, sa mearga la Biserica si la Sfintele Manastiri, sa se roage pentru pace si mantuire, sa posteasca, sa se spovedeasca si Impartascasca si sa nu participe la aceste revolte. Sunt Parinti care spun ca Romania va fi atat de distrusa, incat nu va mai prezenta interes pentru a fi angrenata de marile puteri, care se vor confrunta dupa puțin timp in cel de al III-lea Razboi Mondial, care va incepe prin atacul armatei ruse asupra Turciei si stramtorilor Dardanele si Bosfor.

extras din cartea Pustnicii nevazuti ai Athosului, Editura Panaghia

http://apologeticum.wordpress.com/2010/06/30/un-alt-pustnic-confirma-proorocia-despre-macelul-din-2011/