Meditatie globala pentru declansarea unei Revolutii a Luminii si a Noii Renasteri

UN RAPORT AL SRI CLARIFICA ROLUL KGB IN REVOLUTIE

Acest articol apartine blogului Fata nevazuta a lumii - 8 Septembrie, 2011 - 180 accesari

Intr-un raport al Serviciului Roman de Informatii, intitulat “Punct de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din Decembrie 1989″, exista un capitol dedicat implicarii KGB si GRU (serviciu de informatii al armatei), in colaborare cu alte agenturi de spionaj in derularea evenimentelor.

“Gardianul” va prezinta, in premiera, acest document, precum si fotografia unuia dintre principalii agenti ai KGB, realizata de serviciile de contraspionaj in timpul desfasurarii Revolutiei.

Ceausescu, lucrat de rusi

1. Datele si informatiile existente converg spre concluzia ca dispozitivul informativ si de diversiune sovietic a fost conectat la toate fazele evenimentelor.

Asa cum rezulta din instructajul facut, inca din 1982, de un cadru de informatii sovietic venit din Centrala in tara noastra, Romania era “lucrata” la nivelul unui stat inamic, mod de abordare care s-a pastrat, chiar s-a accentuat dupa venirea la conducere a lui MIHAIL GORBACIOV. In perioada premergatoare Revolutiei, activitatea rezidentelor sovietice – intensificata pe toate planurile – avea in vedere, mai mult decat inainte, obtinerea de informatii privind: starea sanatatii dictatorului, posibili succesori, conceptiile acestora, de unde se poate trage concluzia ca se urmarea doar schimbarea lui CEAUSESCU si mentinerea sistemului.

In contactele cu reteaua informativa, cadrele de spionaj dadeau asigurari ca “lucrurile se vor schimba”, iar in cateva cazuri au avansat ca data probabila “perioada Plugusorului” 1990.

Corespondentul Izvestia – agent KGB

Dupa intalnirea de la Berlin, cadrele de spionaj aflate in Romania si-au intensificat activitatea, iar unele dintre acestea, sub acoperirea de corespondenti de presa (exemplu: VICTOR VOLODIN – Izvestia, VLADIMIR VIDRASCU – Pravda), si-au sporit preocuparile pentru a obtine informatii privind starea de spirit a populatiei si alte aspecte negative ce ar fi putut fi exploatate. Articolele acestor cotidiane cu privire la Romania erau din ce in ce mai “critice”, iar Izvestia (care aparea si in Romania) a publicat scrisoarea celor sase.

“Turistii militari sovietici”

Incepand cu data de 9 decembrie 1989, numarul “turistilor” sovietici in autoturisme “particulare” a crescut vertiginos, de la circa 80 la peste 1.000 masini pe zi. Ocupantii (cate 2-3 in masina), in majoritate barbati cu constitutie atletica, in varsta de 25-40 ani, evitau in general locurile de cazare, dormind in autoturisme, iar in unele cazuri, rare, cand au solicitat servicii hoteliere, plateau in valuta. Masinile erau preponderent marcile “LADA” si “MOSKVICI”, se deplasau in coloana, de multe ori remarcandu-se ca aveau numere consecutive si stare tehnica asemanatoare (multe noi).

Majoritatea erau “in tranzit spre Iugoslavia”, dar unora nu li s-a permis intrarea in aceasta tara, intrucat la bordul masinilor s-au depistat arme. Cert este ca in timpul evenimentelor din Timisoara, in Romania se aflau numerosi “turisti” sovietici. In zilele de 15, 16 si 17 decembrie 1989, celor deja existenti li s-au adaugat cei care “se intorceau din Iugoslavia”, majoritatea cu autoturisme.

Exista si alte date care nu lasa dubii asupra calitatii ocupantilor lor.

Astfel, cu ocazia unor controale efectuate de organele de Politie ale judetului Dolj, din documentele prezentate a rezultat calitatea de militar a majoritatii “turistilor”. In acelasi judet, in dimineata zilei de 24 decembrie 1989, la C.P.U.N. s-a primit un telefon anonim care semnala apropierea unei coloane de masini de municipiul Craiova. Factorii militari au interpretat ca ar fi vorba de teroristi veniti cu misiunea de a ataca Combinatul Chimic Craiova, au trimis doua transportoare blindate, care au interceptat coloana si au deschis foc, ranind circa 20 persoane (doua decedand ulterior la spital) si avariind cinci autoturisme, dintre care unul a ars complet. Cadrele de la transportoare, care au controlat autoturismele avariate, fara prezenta altor persoane, nu au incheiat proces-verbal, care sa poata restabili integral adevarul, dar, ulterior, organele de Politie au constatat existenta mai multor truse medicale si cutite lungi, al caror numar depasea necesarul normal. Majoritatea ranitilor fiind internati intr-un spital din Turnu-Severin, s-a stabilit ca in ziua de 25 decembrie o cetateana sovietica a informat telefonic Ambasada fostei U.R.S.S., dupa care atasatul militar sovietic a vizitat de doua ori spitalul. In aprilie 1990, la organele de Politie din comuna Bradesti s-au prezentat trei cetateni sovietici, intre care o femeie care a afirmat ca are gradul de maior si s-a aflat in una dintre masinile respective, solicitand restituirea celor patru autoturisme.

Agentii GRU, cu uniforme ale Armatei Romane

La scurt timp dupa Revolutie, a fost accidentata masina in care se afla turistul sovietic LOUT ALEXANDER si inca un barbat. Cu ocazia reparatiilor efectuate la “Service”, in masina s-au gasit 12 uniforme militare romanesti MApN de camuflaj si un veston sovietic cu insemnele gradului de maior. Cei doi au afirmat ca sunt “ofiteri in rezerva” si au luptat anterior in Afganistan.

Pe raza judetului Mehedinti, in comuna Butoiesti, un alt autoturism sovietic a fost acrosat de un autotren TIR, provocand moartea unei persoane si ranirea grava a alteia. In autoturismul avariat s-au gasit 240 capse pirotehnice de fabricatie sovietica.

Semnificativa este “recomandarea” facuta, la catva timp dupa evenimente, de un cetatean moldovean, JIGAU ALEXEI, cadru didactic la Institutul Politehnic din Chisinau, ca romanii sa nu mai caute “teroristii”, intrucat acestia “sunt de mult plecati din Romania”. In context, a precizat ca, in timpul Revolutiei, fratele sau, cadru KGB, s-a aflat “in zona Craiovei, undeva intre Timisoara si Bucuresti”.

Diplomatii sovietici, evacuati

Exista, de asemenea, indicii ca pe timpul evenimentelor de la Timisoara s-a intensificat activitatea unor persoane cunoscute ca agenti sovietici si ca aceasta a fost coordonata cu cea a “turistilor”. Semnificativ este si faptul ca o asemenea persoana, dupa ce a contactat mai multi intelectuali din Timisoara participanti la evenimente, s-a deplasat in seara zilei de 21 decembrie 1989 la Bucuresti, unde, conform propriilor afirmatii, “a predat Ambasadei U.R.S.S. documente privind derularea evenimentelor”.

Sursa: Fata nevazuta a lumii….

„Protocoalele Inteleptilor Sionului” explica mecanismele revolutiei …

Iata ce putem citi in PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI:
„Când vom fi dat naştere (cu ajutorul tuturor mijloace­lor ascunse de care dispunem prin aurul care e în întregime în mâinile noastre) unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă gloatele întregi de muncitori, în aceeaşi zi, în toate ţările Europei.
Aceste gloate vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplicitatea neştiinţei lor, îi pizmuiesc încă din copilărie, şi ale căror bunuri le vor putea atunci jefui.
Ele însă nu se vor atinge de ai noştri deoarece momen­tul atacului ne va fi cunoscut dinainte şi vom fi luat măsuri pentru a ne pune la adăpost.”
Cititi va rog si:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Baza piramidei masoneriei = componenta a falsei NOI ORDINI MONDIALE. Si va fi sacrificata, aidoma Comisiei Trilaterale, Bilderberg, si a unor segmente din sistemul financiar – bancar …
O scurta explicatie a chestiunii NOM – fNOM
PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI se aplica actualmente cu presedintele Traian Basescu in forma lor cea mai clara …

Sursa: Saccsiv’s Weblog

IASI – 14 DECEMBRIE 1989 ÎNCEPUTUL REVOLUTIEI

Moto;
Moldova a produs multe proiecte, de aici au pornit multe idei, preluate de alte spatii din România.
Gloria schimbãrii este egoistã si prea doritã pentru a putea fi împãrtitã cu fratii de la Iasi.
MIHAI DORIN – istoric

Întîmplãrile de la Iasi din ziua de 14 decembrie 1989 sunt de regulã amintite în treacãt, ca o revoltã care a fost înãbusitã în fasã, sau sunt complet ignorate atunci cînd este deschisã cronologia

revolutiei. Unele articole, studii si volume, desi pledeazã pentru o implicare a Uniunii Sovietice în
schimbarea de regim din România, uitã sã analizeze tentativa de revoltã din orasul aflat doar la
cîtiva kilometri de URSS. Altele, cu toate cã îsi construiesc argumentatia pe alegerea orasuluiTimisoara drept loc al scînteii revolutionare, pentru cã acolo fusese activist Ion Iliescu, uitã cã
acesta fusese si prim-secretar la Iasi. în sfîrsit, importanta acordatã orasului Timisoara, ca început al
evenimentelor violente ce au caracterizat revolutia românã, face din Iasi un episod neînsemnat, în
primul rînd pentru cã miscarea de acolo a esuat. Este nedrept. Solutia pentru stabilirea rolului jucat
de orasul Iasi în afara sau la începutul revolutiei este, din punct de vedere logic, foarte simplã:
trebuie gãsitã, dacã existã, legãtura între evenimentele din capitala Moldovei 51 cele din capitala
Banatului. Au existat anumite fenomene care sunt comune evenimentelor din cele douã orase?
Putem identifica date care sã lãmureascã faptul cã tentativa de revoltã de la Iasi a fost o încercare a
cuiva – poporul român, un grup de conspiratori, sovieticii sau americanii – care a reusit apoi sã o
ducã la final abia la Timisoara? Vorn încerca sã descifram pas cu pas misterul începutului
revolutiei.
Teama lui Ceausescu de invazie

Timp de mai multe luni din anul 1989, Nicolae Ceausescu a fost preocupat de posibilitatea
ca statele Tratatului de la Varsovia sau numai URSS sã invadeze România. De fiecare datã, pe toate
canalele a primit acelasi rãspuns — URSS a renuntat definitiv la doctrina interventiei militare în
statele comuniste europene, atitudine care constituie o garantie pentru dorinta sa de a se întelege cu
Statele Unite, în ce priveste celelalte membre ale Tratatului de la Varsovia, Ceausescu a fost
informat de DIA cã acestea nu mai sunt în stare sã organizeze si sã sustinã logistic o actiune de tipul
celei din Cehoslovacia din 1968, fortele lor militare fiind în proces de dezorganizare si de pierdere a
capacitãtii operationale, în particular, fortele armate ale Ungariei trecuserã la desfiintarea publicã a
unor unitãti de tancuri si notificaserã Statelor Unite si Uniunii Sovietice disponibilitatea de a se
conforma proiectului „Cer deschis”, care ar fi permis monitorizarea miscãrilor de trupe si tehnicã
din regiune. Aceste gesturi aveau însã o anumitã relativitate, în ce priveste cazul România, deoarece
informatia despre nivelul întelegerilor sovieto-ameri-cane venise de mult, si miza pe o eventualã
contradictie între cele douã Mari Puteri nu putea fi luatã în calcul. Dimpotrivã, în ciuda
disproportiei numerice între forte, strategii statelor Tratatului de la Varsovia stiau cã o eventualã
invazie în România va ridica cel putin douã tipuri de rezistentã: l. Confruntare armatã cu trupele
române, care, desi slãbite si prost înzestrate, îsi pãstrau comanda centralizatã si unitatea de actiune
(ceea ce începuse deja sã se degradeze în armatele statelor vecine) si 2. Solidarizarea populatiei în
jurul lui Nicolae Ceausescu, în loc sã-1 înlãture. De aceea, orice interventie fr România trebuia fie
sã ia caracterul unei lovituri de palat, date de oamenii Moscovei, fie sã actioneze prin subversiune
cu ajutorul utior unitãti ale fortelor speciale, fie sã provoace o revolta popularã. în vedere situatia
specialã a Puterii în tara noastrã, combinatã cu inactivitatea massei, URSS era nevoitã sã încerce de
la una la toate cele trei metode.
Marele semn de întrebare care persistã asupra felului în care a reactionat regimul comunist
din România la primele tentative de interventie, atît la Iasi cît si la Timisoara, este desenat de
contradictia între convingerea autorului cã Nicolae Ceausescu stia ce se întîmplã în Europa de Est,cã era informat asupra deciziei de a fi înlãturat, si mãsurile pe care orice om normal în fata unui
pericol iminent si cu atît mai mult un dictator cramponat de scaunul sãu le-ar fi luat pentru a se
apãra. Or, aparenta de surprizã a incidentelor din Timisoara, care justificã deruta si improvizatia
dictatorului român în fata producerii incidentelor, conduce spre imaginea unei inconstiente sau a
unei ruperi bruste de realitate din partea lui Nicolae Ceausescu. Sã încercãm, fiecare dintre noi, sã
ne punem în situatia lui. Aflãm cã Statele Unite si URSS s-au înteles sã ne înlãture, vedem cum au
fost înlãturati ceilalti lideri comunisti prin lovituri de palat sau lovituri de stat, suntem informati
despre manevrele militare desfãsurate de trupele URSS si ale Tratatului de la Varsovia la granitele
noastre. O minimã prevedere ne obligã sã luãm anumite mãsuri, cum ar fi trecerea Armatei,
Securitãtii si Militiei în stare de alarmã, informarea amplã a cetãtenilor prin intermediul presei,
îmbunãtãtirea aprovizionãrii populatiei cu alimente, cresterea activitãtii diplomatice pentru a
preveni si împiedica interventia, negocierea unei solutii. Ceausescu nu face nimic din toate astea.
Majoritatea trupelor unitãtilor de infanterie, dar si subunitãti de Militie sunt în continuare dislocate
la centrele judetene de strîn-gere a recoltei (peste 80 000 de militari în termen, o treime din
efective); instruirea efectivelor si mai ales tragerile cu armamentul din dotare sunt suspendate de
mult si nu se reiau; planurile de reparatii si de aprovizionare cu combustibil pentru tehnica de luptã
nu se respectã; organele de ordine interioarã intrã în alarmã pe timpul congresului din noiembrie,
apoi sunt scoase din misiuni, singura actiune fiind constituirea patrulelor mixte, subofiter plus
militari în termen înarmati, dar fãrã munitie, care bîntuie noaptea pe strãzile marilor orase;
subunitãtile de cercetare ale Armatei rãmîn în cazãrmi, în loc sã treacã la operatii de verificare a
terenului si scotocire; populatia nu primeste alimente si nu se face nimic pentru aprovizionarea cu
benzinã a benzinãriilor; încãlzirea locuintelor lasã în continuare de dorit; la televizor programul este
redus la douã ore, acoperite cu propagandã de cea mai proastã facturã, reluatã din procedeele anilor
‘50.
Ce se întîmpla cu Puterea în România? Ea pare dominatã de inconstientã. Nu avem alt
rãspuns decît acela dat si în cazul dictatorilor anteriori, Carol al II-lea si Ion Antonescu:
concentrarea Puterii la vîrf în mîna unui om a condus la blocajul total al statului, reprezentat de
ansamblul mecanismelor sale decizionale, actionale si administrative, astfel încît orice miscare pe
harta politicã si administrativã a statului ajunsese sã depindã de capacitatea organizatoricã, de
viziunile personale, de fondul cultural si nu în ultimã instantã de starea de sãnãtate a liderului
absolut. Situatia a fost si mai mult adîncitã de faptul cã indivizii aflati în aparatul de vîrf al statului,
în imediata apropiere a lui Ceausescu sau în structurile cu care el lucra direct, deveniserã cu totii
constienti de evolutia evenimentelor din Europa, dar si de situatia internã a tãrii, si asteptau
paralizati sã se întîmple ceva, foarte greu de înteles ce anume. Sã plece Ceausescu singur? Sã arate
cu degetul spre unul dintre ei pentru a-1 desemna ca succesor? Sã facã un infarct sau o comotie
cerebralã? Sã-1 împuste careva din Securitate sau din Armatã si ei sã rãsufle usurati? La acest
tablou suprarealist nu exista atunci decît alternativa interventiei sovietice. Sã fi fost vreunul din
anturajul lui Ceausescu atît de nebun încît sã creadã cã o interventie strãinã, conventionalã sau
neconventionalã, odatã petrecutã ca expresie a inactivitãtii IOT, a inutilitãtilor lor pentru o
schimbare, i-ar mai fi pãstrat în functii? Este absurd, în fata acestei situatii absurde nu ne rãmîne
decît sã ne continuãm investigatia, în efortul de a întelege ceva din mecanismele care au facilitat si
provocat revolutia din decembrie, încercînd sâ dãm rãspunsuri pe rînd la întrebãrile de mai sus.
Teama de invazie a lui Ceausescu era realã si avem informatii cã era preocupat de acest
subiect, însã, de la început, Ceausescu nu a vãzut mai departe de imaginea unei invazii de tip
Cehoslovacia *968, fãrã sã înteleagã faptul cã existau deja metode mult mai moderne, evoluate de
actiune. El a pus loviturile de stat din celelalte tãri comuniste pe seama infiltrãrii superioare si
controlului sovietic din acele partide, lucru pe care îl considera prea putin avansat în România. Pe
de altã parte, în acea perioadã criticã s-a derulat un fenomen dintre cele mai curioase si suspecte: pe
de o parte veneau informatii alarmante de la grãniceri si Securitate, inclusiv de la retelele românesti
care operau în Basarabia, despre miscãrile de trupe sovietice pe întreaga linie a granitei, de la siret
la Galati, iar DIA rãspundea cã sunt miscãri nesemnificative, iar Milea îi transmitea asta mai
departe lui Ceausescu. Acesta a rãmas în alertã, însã cel putin pînã la 21 decembrie 1989 nu a crezut posibilã o invazie sovieticã, nu din considerente militare, ci din convingerea lui cã „poporul român
se va ridica la unison”. Asta nu 1-a împiedicat sa foloseascã argumentul pericolului de invazie
pentru a-1 determina pe ministrul Vasile Milea sã actioneze împotriva revoltelor populare de la
Timisoara si Bucuresti.

Sursa: Identitate Nationala