Studiu medical: Antibioticele ingrasa si distrug sistemul imunitar

Organismul uman devine gazda a din ce in ce mai multe bacterii, lucru care nu este neaparat negativ, dupa cum declara specialistii.
Acestea mentin un echilibru, ajuta oamenii sa slabeasca si ii feresc pe copii de eczeme si alte probleme de sanatate. In cazul consumului excesiv si necontrolat de antibiotice, conform Daily Mail, aceste microorganisme devin rezistente si periculoase. In plus, apar si alte dezechilibre in corp.

Dr. Zhao Liping a inceput sa analizeze problemele legate de flora intestinala si bacteriile gazduite de acestea. In 2006 el s-a imbolnavit si s-a si ingrasat considerabil. A inceput sa analizeze mostre de fecale si a descoperit ca avea un nivel scazut de F.Prausnitzii, un microb care a dovedit in testele pe cobai ca ajuta la mentinerea unei greutati corporale mici.

S-a hotarat sa consume alimente care sa incurajeze repopularea florei intestinale, adaugand pepene amar si cereale integrale in dieta, in curand incepand sa scape de kilogramele in plus si crescandu-si nivelul de F.Prausnitzii pana la 14,4%, asa cum este si sanatos.

Probioticele sunt extrem de importante in orice alimentatie, ajutand la prevenirea bolilor si a ingrasarii. Cercetatorii de la Universitatea Swansea au administrat fie un medicament placebo fie o marca normala, comerciala, de probiotice, unui numar de 450 de mame timp de 3 luni, in ultimele luni de sarcina si, apoi, in primele 6 luni de viata ale copiilor.

Dupa 2 ani, riscul micutilor de a dezvolta eczeme era cu 60% mai scazut in cazul celor cu probiotice.

Chiar si H.pylori poate avea un rol bun in intestine, controland grelina, care este hormonul foamei. Copiii care primesc o multime de antibiotice au un risc mare de a deveni obezi. Ei mai pot dezvolta si probleme la nivelul plamanilor si infectii grave.

Sursa: rapcea.ro

MIEREA DE MANUKA

Cercetarile medicale realizate in ultimii 15 ani in Departamentul de Cercetare al Mierii la Universitatea Waikato din Noua Zeelanda indica faptul ca Mierea de Manuka are proprietati foarte puternice: antibacteriene, antimicrobiene, antivirale, antioxidante, antiseptice, antiinflamatorii si antifungice, facand-o extrem de eficienta in sustinerea sistemului imunitar si ameliorarea unei mari varietati de probleme de sanatate.

Mierea de Manuka este o miere mono-florala speciala produsa de albine din florile de Manuka (Leptospermum scoparium), o specie de Tea Tree. Manuka poate fi gasita numai in noua Zeelanda si unele zone ale Australiei.

A fost folosită de către triburile maori de secole pentru menţinerea echilibrului sistemului digestiv. Cercetările au demonstrat că mierea Manuka are proprietati active unice naturale care nu se găsesc la alte tipuri de miere. Această calitate deosebită este dată de UMF (UNIQUE MANUKA FACTOR). Fiecare lot de UMF Manuka Gold este testat pentru a garanta activităţiile sale unice. Numai mierea clasificata UMF 10+ si peste poate fi folosita in mod eficient pentru rezolvarea unor probleme de sanatate.

Aceaste particularităţi o fac foarte eficientă în tratamentul leziunilor puternice sau în combaterea stafilococilor aurii din plagurile infectate. Şi pe plan intern este eficientă în ameliorarea ulcerului gastric şi în mentinerea echilibrul organismului. Mierea Manuka conţine antioxidanti care distrug radicalii liberi din organism.

Cercetarile au dovedit ca Mierea de Manuka este eficienta in distrugerea urmatoarelor microorganisme bacteriene si fungice:

• Escherichia coli (E. coli)

• Staphylococcus aureus (Staph infections)

• Citrobacter freundii

• Proteus mirabilis

• Pseudomonas aeruginosa

• Salmonella typhimurium

• Streptococcus faecalis

• Streptococcus pyogenes

• Helicobacter Pylori (H. pylori, ulcere stomac)

• Methicillin-resistant Staphylococcus aureus (MRSA) – infectii de spital

• Vanocomycin-resistant Enterococci (VRE)

Exista si creme tratament pe baza de miere de Manuka care sunt deosebit de eficiente in tratarea problemelor pielii : rani deschise, arsuri, ulcere ale pielii, infectii de spital (Staphylococcus aureus ) , eczeme, psoriasis, dermatite, infectii cauzate de ciuperci .

Sursa: http://piatza.net

PROIECTUL 10:10:10

Acest articol apartine blogului Dincolo de limite
Proiectul 10:10:10 – Pastilă sau percepţie?

“Ultimul lucru pe care aş vrea să-l sugerez este că e normal să aruncăm cu reţete în stânga şi-n dreapta, fără a înţelege, de fapt, natura problemei. Insomnia, de exemplu, este un simptom, nu o boală. La fel ca şi durerea. Nu are nici o logică să prescrii analgezice unui pacient, înainte de a afla ce anume provoacă durerea.”

Dr. Judith Owens
Brown Research Center

“”Project 10-10-10: Pill or Perception, în regia lui Darren Manden şi Theresa Grainger, este un documentar provocator şi în mod cert neconvenţional, lansat în toamna anului 2011, care redeschide controversa generată de concepţiile holistice aplicate în medicina umană şi în practica spirituală, desigur, reliefând, prin interviuri dinamice şi inspirate, corelaţia dintre minte şi trup, respingând teoria subversivă a predeterminării genetice şi reiterând, dacă mai era nevoie, necesitatea stringentă a abandonării paradigmei chimico-farmaceutice actuale în “tratarea” stării de boală, în favoarea unei educaţii timpurii privind efectele complexe ale mediului social şi ale percepţiilor noastre asupra mediului, în menţinerea stării de sănătate pe termen lung.

Printre personalităţile intervievate de realizatorii acestui excelent documentar neozeelandez veţi avea plăcerea să redescoperiţi cunoştinţe mai vechi ca dr. Bruce H. Lipton sau dr. Joe Dispenza, dar şi pe mulţi alţi profesionişti ai domeniului, care dovedesc că au ceva concret de spus, contrar litaniilor propagandei medico-farmaceutice: Robin Kelly, Pat Armitstead, Daniel Astinotti , Dana Bilbe, John Francis, Theresa Grainger, Rob McIntyre, Richard Moat, Deborah Murtagh, Don Kaimi Pilipovich şi Camillia Temple.

Nu este greu de concluzionat, de către orice persoană cu un strop de bună credinţă, că medicina alopată actuală reprezintă un eşec total, dacă ar fi să ne referim numai la boala canceroasă şi la statisticile îngrozitoare care susţin că jumătate dintre femei şi două treimi dintre bărbaţi sunt afectaţi de ea.

Medicina alopată a devenit una dintre laturile inchiziţiei ştiinţifice, fiindcă refuză cu obstinaţie să accepte soluţii alternative, deşi chimizarea farmaceutică s-a dovedit a fi o invenţie criminală şi, mai ales, toate teoriile geneticii, care păreau să dea un lustru academic practicii medicale, s-au prăbuşit în faţa dovezilor tot mai concludente ale epigeneticii.

Termenul de epigenetică îi este adesea atribuit lui Conrad Waddington (1905-1975), care se pare că l-a inventat încă din 1942 (cu mult înainte ca Watson şi Crick să înceapă propagarea minciunilor determinismului genetic şi ale mutaţiilor strict aleatoare), când a definit noua disciplină ca “acea latură a biologiei care studiază interacţiunile cauzale dintre gene şi produsele lor, care dau fiinţă fenotipului”.

Mai grav este că izvoare ale epigeneticii apar în literatura de specialitate încă din secolul XIX (când un alt mincinos, Charles Darwin, impunea o altă ‘teorie’, ce a fost între timp bătută în cuie), deşi originile ei conceptuale se spune că s-ar regăsi la Aristotel (384-322 î.e.n.), care credea în epigeneză: dezvoltarea formelor individuale organice din ceva “neformat”.

Care au fost, în principal, minciunile propagate, care au căpătat aproape consistenţa unor mituri medicale, imposibil de combătut ?

Potrivit lui Bruce Lipton acestea ar putea fi următoarele:

- Percepţia-Mit 1 – Biologia este controlată de mecanica newtoniană bazată pe materie.
Revizuire – Biologia este controlată de forţele invizibile ale mecanicii cuantice.

- Percepţia-Mit 2 – Genele controlează viaţa
Revizuire – Noua ştiinţă a epigeneticii revelează faptul că mediul controlează genele.

- Percepţia-Mit 3 – “Supravieţuirea celui mai potrivit” conduce evoluţia.
Revizuire – Cooperarea conduce evoluţia.

- Percepţia-Mit 4 – Evoluţia este un proces întâmplător.
Revizuire – Organismele se dezvoltă pentru a se conforma mediului.

Dr. Jörn Walter (Saarland, Germania) enunţa următorul paralelism, caracteristic epocii informatice:

“Aş lua în considerare schema unui computer şi aş afirma că hard-disk-ul este ADN-ul şi, atunci, programele ar fi similare epigenomului. Putem accesa anumite informaţii de pe hard-disk, folosind programele din computer. Dar există, cu certitudine, anumite zone protejate de parole şi altele care pot fi accesate direct. Aş putea spune că abia acum începem să înţelegem de ce există aceste zone parolate şi de ce restul pot fi accesate fără restricţii.”

De ce reprezintă aceste teorii o ameninţare atât de puternică pentru comunitatea medicală convenţională ?

Răspunsul este destul de simplu: noile teorii ne scot de sub monopolul medico-farmaceutic, demonstrând efectele exclusiv nocive ale acestuia, din moment ce insistă să rămânem în acelaşi mediu social infestat, având drept singură speranţă de redresare a sănătăţii noastre – ruinată de ingerarea produselor de sinteză – aceleaşi otrăvuri chimice, frumos ambalate, pe care legislaţia actuală le protejează cu ferocitate, în detrimentul soluţiilor naturiste sau a educării nutriţioniste, toate resursele fiind dirijate în direcţia extirpării simptomelor şi, în nici un caz, a eliminării cauzelor fundamentale.

De altfel, cred că orice om, care a păşit vreodată într-un cabinet medical, a constatat că nu i s-a satisfăcut niciodată o simplă curiozitate, privind cauzele reale ale stării de boală, aproape orice medic evitând cu încăpăţânare subiectul, preferând să se axeze pe situaţia curentă a pacientului sau, mai simplu spus, numai pe simptome.

Dincolo de poveştile, aproape anecdotice, cu medici chirurgi care extirpau cu totul alte organe decât cele bolnave sau care poate că efectuau o operaţie corectă, dar omiteau să-şi recupereze instrumentarul chirurgical din abdomenul pacientului, problema a devenit atât de gravă încât este definită printr-un termen generic, provenit din limba greacă, iatrogeneză, însemnând “provocat de medic” şi care se referă la orice boală sau agravare a stării de sănătate a unui pacient provocată de acţiunea sau comportamentul unui medic.

Iatrogeneza este o noţiune destul de complexă, care nu se referă numai la un diagnostic eronat sau la o terapie incorectă, ci şi la comportamentul moral al medicului, care poate afecta grav starea psihică a unui pacient.

Trebuie să recunoaştem că profesia medicală a fost “drapată” într-o aură de respectabilitate aproape complet nemeritată, din moment ce medicii sunt educaţi în facultăţi în spiritul lipsei totale a empatiei faţă de pacient, iar mafia medicală îşi îngroapă erorile, simultan cu pacienţii, bucurându-se de o imunitate legală aproape la fel de consistentă ca cea a corpului judiciar.

În timp ce tot felul de seriale artistice, gen “ER” sau “Chicago Hope” sau “Grey’s Anatomy”, ne aruncă în faţă imaginea medicului-erou, care plânge în pumni pe culoarele spitalelor, disperat de pierderea unui pacient, realitatea este cu totul alta, a unor medici complet indiferenţi, pentru care un pacient poate să zacă în patul din salon sau, la fel de bine, câteva etaje mai jos, în sertarul de la morgă.

Bruce Lipton avansează în film cifra de 300.000 de oameni, care mor anual din cauza medicilor, referindu-se fireşte numai la SUA şi trebuie să recunoaştem că este un adevărat “progres”, din moment ce în 1999, un articol din The New Yorker al medicului Atul Gawande, “When Doctors Make Mistakes”, aprecia numărul victimelor satrapilor în halate albe la numai 120.000 pe an.

Numai Dumnezeu poate şti care este cifra reală pe plan mondial, dar vă rog să nu uitaţi că, dacă vorbim de sute de mii într-o singură ţară, atunci este foarte posibil să avem milioane de victime la nivel global, provocate tocmai de cei cărora le încredinţăm, cu naivitate, sănătatea şi viaţa noastră.

Poate v-ar ajuta să apreciaţi realitatea, faptul că un studiu publicat al satanicei Organizaţii Mondiale a Sănătăţii afirma că din circa 7 milioane de intervenţii chirurgicale anuale, efectuate pe plan mondial, jumătate nu sunt absolut deloc necesare, fiind efectuate numai fiindcă reprezintă o sursă de venit pentru medici sau companiile de asigurări sau fiindcă a crescut, între timp, numărul chirurgilor, care trebuie să-şi exerseze talentele pe pielea noastră sau dincolo de ea.

Iatrogeneza este un fenomen complex, putându-se diferenţia, în afară de iatrogeneza clinică – când pacientului i se aplică “măsuri terapeutice” exagerate, în baza unei temeri induse, faţă de afecţiunea de care suferă – şi iatrogeneza socială, prin care suntem transformaţi în consumatori de servicii medicale, în detrimentul capacităţii naturale de auto vindecare a organismului uman sau chiar iatrogeneza culturală, când suntem obligaţi să renunţăm, printr-o educaţie sistematică, la propriile noastre opinii, în favoarea aşa-zisului profesionalism medical.

De ce sunt atât de multe decese ?

O problemă atât de larg răspândită, ca iatrogeneza, are arareori o cauză unică, rapoartele statistice menţionând de regulă următoarele motivaţii:

- sisteme sau proceduri operaţionale eronate;
- procesul de licenţiere medicală acordă o atenţie infimă prevenirii erorilor medicale;
- eforturile de modificare a programelor de învăţământ, în sensul prevenirii, sunt blocate de organizaţiile medicale sau de furnizorii de asistenţă medicală;
- absenţa motivaţiei financiare pentru a creşte siguranţa şi calitatea serviciilor medicale oferite.

Cum s-ar putea traduce toate acestea ?

Realitatea este că viaţa umană nu are nici o valoare sau ceea ce este cel mai grav, în societatea capitalist-colonialistă, este faptul că viaţa umană este evaluată în bani.

Sincer vorbind nu ştiu unde vom ajunge, fiindcă practic nu există nici un fel de măsuri în acest sens, tragism revelat de o altă statistică a FDA, obţinută prin intermediul sistemului de raportare al reacţiilor adverse la drogurile sau produsele biologice de uz “terapeutic”, care arăta că, din 2000 şi până în 2010, numărul de raportări a crescut de la 266.866 la o valoare aproape triplă, de 758.890 de cazuri.

Dacă nu sunteţi convinşi de influenţa psihicului uman asupra stării de sănătate, vă reamintesc un alt factor tratat în derâdere de comunitatea medicală: stresul.

Vreme de zeci de ani, stresul a fost amintit de medici ca un factor “probabil” al bolii, fără a uita vreodată să menţioneze că nu există, totuşi, dovezi medicale în favoarea acestei “ipoteze”, în timp ce foloseau hormoni de stres (adrenalina) pentru a inhiba răspunsul imunitar al organismului în operaţiile de transplant de organe, deci era mai mult decât clar că o stare psihică de continuă teamă, întreţinută de mediul social nesigur şi în special de mass media, avea asupra organismului uman exact acelaşi efect: blocarea sistemului imunitar.

Până la urmă nu ar trebui să fim foarte scandalizaţi, fiindcă profesia medicală se conformează manipulării generalizate, prin promovarea unei false ştiinţe, fiindcă este mult mai lejer să menţii omenirea într-o stare de sclavie medicală, prin dependenţa de antibiotice, să spunem, deşi foarte multe teorii, deloc noi, cum ar fi cea a endosimbiozei, amintită fugitiv în film, pun bacteriile şi viruşii într-un cadru complet diferit de imaginea care ne-a fost imprimată prin “educaţie” (propagandă), de la Pasteur încoace.

Încă din anul 1905, botanistul rus Konstantin Mereschkovski avansa ideea originii bacteriene a mitocondriilor, care au fost, ulterior, încorporate în celule, prin endosimbioză.

Vă reamintesc că mitocondriile sunt organite celulare întâlnite în toate tipurile de celule, ce sunt denumite uneori “uzinele energetice ale celulei”, fiindcă ele generează mare parte din rezervele de adenozintrifosfat, folosit ca sursă de energie chimică.

Rolul lor însă este extrem de complex, fiind implicate în procesul comunicării prin semnale la nivel celular, în diferenţierea celulelor, dar şi în dezvoltarea ciclică a celulelor, fiindcă se pare că mitocondriile sunt cele care deţin “întrerupătorul” vieţii celulare.

În acest sens, tot mai mulţi cercetători susţin că apariţia cancerului s-ar datora, de fapt, oxigenării insuficiente a celulelor, fapt care le determină o mutaţie, pentru a putea supravieţui într-un mediu lipsit de oxigen, dar, simultan, astfel de celule blochează ceasul biologic aflat în mitocondrii, uitând să mai moară şi acumulându-se în tumori.

Ca să nu mai vorbim de teoriile lui Royal Raymond Rife – inventatorul unui microscop care mărea de 60.000 de ori, fără a distruge mediul de cultură, aşa cum o face microscopul electronic – care susţinea că bacteriile şi viruşii nu provin din exterior, ci se formează în corpul uman prin ciclul somatidelor, ambele organisme nefiind cauza, ci efectul bolii.

Rife a observat, la microscop, 16 stadii diferite ale aceluiaşi aşa-zis microb, evoluţii similare fazei larvare a fluturelui, “viruşii” fiind, de fapt, o altă fază evolutivă a unor “bacterii”, ce aparţin în mod natural organismului uman.

Poate că vă veţi ilumina iarăşi, dacă vă voi spune că majoritatea cărţilor şi studiilor, care contrazic teoria germenilor a lui Pasteur, au fost confiscate, iniţial, de trustul criminal de război, I.G. Farben, care avea ca principală sursă de finanţare banii familiei Rockefeller şi că nu este deloc întâmplător faptul că aproape toate marile concerne chimice s-au transformat, imediat, în concerne farmaceutice, cu venituri actuale mai mari decât ale industriei petroliere sau de armament şi că mai vechea noastră cunoştinţă, George H.W. Bush, actual fabricant de arme, a fost şi unul dintre directori concernului farmaceutic Eli Lilly, între 1977 şi 1979, după ce a părăsit CIA.

Celor curioşi le recomand să caute şi să studieze teoriile lui Wilhelm Reich, Gaston Naessens, Antoine Bechamp sau Günther Enderlein, care se înscriu la capitolul “istoria pierdută a medicinei”, ce redefinesc, de exemplu, sângele, ca pe un “ţesut fluid” şi introduc termenii de bioni şi microzime (sau somatide la Gaston), care demonstrează, din plin, rolul vital al microorganismelor proprii în procesele metabolice ale organismului uman.

Din acest punct de vedere, cred că veţi interpreta cu totul diferit asaltul asasin al antibioticelor asupra organismelor umane, pe care caută să le văduvească de prezenţa unor elemente indispensabile vieţii, al căror rol de semnalare a bolii a fost răstălmăcit, fiind “revopsit” în cel de declanşator al bolii şi, de parcă nu era suficient, animalele care fac parte din dieta noastră sunt crescute, prin dopaj, cu aceleaşi antibiotice.

Auto-suficienţa “ştiinţei medicale contemporane” este cel mai mare inamic al sănătăţii umane, fiindcă nu se bazează niciodată pe cercetări obiective şi mai ales oneste, ci numai pe încremenirea în paradigma chimică, în baza căreia îndrăznesc, de exemplu, să numească somatidele, ce par a fi precursorii ADN-ului uman, drept “artefacte, introduse accidental în organism”, îndepărtându-ne tot mai mult de medicina holistică şi de imaginea reală a complexei biologii umane, pentru a ne putea menţine într-o stare de dependenţă cronică de “actul medical”, a cărui incompetenţă terapeutică şi eficienţă asasină nu mai poate fi negată de nici o statistică oficială.”"

Un comentariu de Marian Matei
Sursa: antiiluzii.blogspot.com

Sursa: Dincolo de limite – Beyond the limits

Mierea de manuka, mai tare decât cele mai puternice antibiotice!

Mierea de manuka ar putea fi folosită în combaterea infecţiilor greu de tratat, care sunt rezistente la antibiotice. Experimentele efectuate în laborator au demonstrat că bacteriile găsite în răni sau aflate pe diferite suprafeţe ale spitalului pot fi eliminate cu ajutorul mierii.

Profesorul Rose Cooper de la Universitatea Cardiff din Wales a descoperit eficienţa acestui tip de miere produsă de albinele care folosesc copacii manuka, ce se găsesc doar în Noua Zeelandă.

O versiune specială a acestei mieri, filtrată şi fără impurităţi, este folosită deja în întreagă lume la fabricarea produsele moderne de îngrijire a rănilor. Calităţile antiseptice ale acestei mieri sunt cunoscute de localnici de sute de ani.

Cercetătorii au vrut să înţeleagă mai bine proprietăţile mierii de a lupta împotriva bacteriilor şi de a vedea dacă acestea ar putea ajuta la combaterea unor infecţii ce nu răspund la antibiotice, întâlnite adeseori în spitale.

Testele făcute de profesorul Cooper pe două tipuri de bacterii - streptococi şi preudomonas - a arătat că mierea de Manuka pot opri ataşarea bacteriilor la ţesutul uman, care este un pas important în iniţierea de infecţii acute. De asemenea, oprirea ataşamentului blochează formarea biofilmelor, care protejează bacteriile de antibiotice şi conduc la agravarea infecţiilor.

Lucrarea recentă a demonstrat că mierea poate face ca MRSA (infecţia cu Stafilococus aureus) să fie mai sensibilă la antibiotice, cum ar fi oxacilina. Profesorul Cooper a declarat că "acest lucru indică faptul că antibioticele existente pot fi mai eficiente împotriva infecţiilor rezistente atunci când sunt utilizate în combinaţie cu mierea de Manuka".

De asemenea, doctorul Rose Cooper a avertizat oamenii să nu încerce acest tratament la domiciliu cu miere cumpărată din comerţ: "Nu recomandăm mierea găsită în magazine. Noi folosim mierea creată special pentru medicină, ce nu poate fi găsită în comerţ".

Sursa: BBC News

http://www.descopera.ro/dnews/8160874-mierea-de-manuka-mai-tare-decat-cele-mai-puternice-antibiotice