Adevărul Despre Sărbătoarea Sânzienelor în Tradiţia Creştină

Avem în tradiţia românească numeroase sărbători de natură religioasă, fiecare cu data şi semnificaţia ei. 24 iunie este ziua cunoscută sub numele de Sânziene, Drăgaica sau Amuţitul Cucului. Această zi are şi un caracter predictibil din punct de vedere meteorologic. Se spune că în anul în care cucul încetează să mai cânte în perioada Sânzienelor va fi secetă.

Florile de Sânziene şi tradiţiile păgâne

Interesant de menţionat este faptul că această sărbătoare a fost instituită la data de 24 iunie pentru a anula alte sărbători de cartacter păgân. Amintim aici în special festivităţile de tip agricol dedicate solstiţiului de vară. Studiind izvoarele folclorice aflăm că Sânzienele sunt o sărbătoare inpirată şi închinată cultului Zeiţei Silvestra, denumită şi Sancta Diana. Florile de sânzâiene au fost de la început asociate cu figuri divine antropomorfe. Potrivit calendarului popular, Sânzienele sunt văzute ca nişte femei frumoase sau ca nişte divinităţi oculte care slujesc soarelui. Ele mai sunt descrise în anumite zone ale ţării ca fiinţe misterioase care umblă munţi în noaptea de 23 spre 24 iunie. Se spune despre sânzienele că aduc belşug şi bunăstare, iar despre Rusalii că aduc numai lucruri rele. În anumite locuri, ţăranii români cinsteau această dată ca fiind cea mai prielnică pentru culegerea plantelor medicinale.

Sursă Imagine: cammely.wordpress.com

Sărbătoarea Sânzâienelor este o sărbătoare creştină

Alăturarea sărbătorii naşterii lui Ioan Botezătorul cu aceste credinţe popular păgâne este aşadar total nepotrivită. Avem aici de-a face cu două evenimente total diferite în semnificaţie şi cult. Una este de natură creştină, iar cealaltă de natură păgânească, ocultă. Bucovina şi Moldova sunt astăzi două din puţinele regiuni în care ziua de 24 iunie are un aspect religios. Este data bisericească la care desfăşoară procesiunea scoaterii moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Naşterea lui Ioan Botezătorul

În Biserica Ortodoxă, această sărbătoare omagiază naşterea lui Ioan Botezătorul, în popor pomenită ca „Drăgaica”. Este important de reţinut că în ceea ce-i priveşte pe sfinţi, ziua de sărbătorire a lor este de fapt data morţii şi nu a naşterii. Cu totul exceptională este pomenirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorului şi a Fecioarei Maria, Maica Domnului. Aceste două personalităţi sunt singurele care beneficiază de o asemenea sărbătorire. Ambii au avut şi au în continuare un rol decisiv în mântuirea noastră, şi naşterea lor reprezintă pentru noi un prilej de bucurie sfântă, un dar de la Dumnezeu. Pe lângă toate acestea, Maica Domnului şi Ioan Botezătorul sunt omagiaţi şi cu ocazia zămislirii lor sau a altor evenimente importante legate de viaţa lor, a Mântuitorului şi implicit a noastră. În acest caz, amintim despre sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul sau Aflarea Capului acestuia.

Sursă Imagine: www.razbointrucuvant.ro

Sfântul Ioan Botezătorul este cel care stă de-a stânga lui Iisus Hristos în ceruri. Potrivit spuselor Mântuitorului, Sf. Ioan Botezătorul este cel mai mare om născut din femeie. El se află atât de aproape de Iisus lângă scaunul Său de domnie datorită personalităţii şi vieţii sale excepţionale. Ioan Botezătorul face rugăciuni către Mântuitorul Iisus Hristos pentru noi toţi în chip neîncetat, întocmai ca Maica Domnului. Sărbătorim naşterea lui mai ales pentru că acest eveniment este consemnat în chip detaliat în Sfânta Scriptură, la Evanghelistul Luca. Ioan Botezătorul s-a născut cu şase luni înaintea lui Iisus, de aceea i se şi spune „Înaintemergătorul”. El este cel care propovăduieşte pe Domnul şi cel care face netede cărările Lui.

Sursa: http://lataifas.ro
Articol semnalat pe mail

Creștinii sărbătoresc mâine, 8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică

Credincioşii ortodocşi şi catolici prăznuiesc sâmbătă Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, aşa cum este numită în popor, prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.

Sfânta Scriptură nu relatează acest eveniment, dar scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Cea mai importantă sursă o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea.

Părinţii Fecioarei Maria sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Astfel, avea să se împlinească proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă – împărătească şi preoţească.

Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana erau ironizaţi şi batjocoriţi de oameni, lipsa urmaşilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. Totuşi, ei nu s-au răzvrătit împotriva Domnului, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, ci s-au rugat în continuare, nădăjduind în bunătatea Sa.

Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i “blestemaţi”.

Întristaţi, cei doi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare în post şi rugăciune. Ioachim i-a spus soţiei sale, Ana: “Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil”. Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima şi-l va da să slujească în biserica slavei Sale.

Îngerul Gavriil i s-a arătat fiecăruia spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un “vas ales lui Dumnezeu” (Luca 1, 4-23).

Astfel, potrivit tradiţiei, când Maria a împlinit trei ani, Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 14 sau 15 ani.

Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită şi de copţii egipteni şi de iacobiţii sirieni, separaţi de Biserica Ortodoxă după Sinodul al patrulea ecumenic. Având în vedere că ei n-au împrumutat aproape nimic de la ortodocşi după despărţirea lor de Biserica Ecumenică, înseamnă că sărbătoarea era cunoscută şi înainte de această despărţire. Începutul ei trebuie pus deci între Sinodul III ecumenic (431) şi Sinodul IV ecumenic (451).

În Apus, sărbătoarea este adoptată în timpul papei Serghie I (687-701). Data de 8 septembrie, aleasă pentru prăznuire, reprezintă ziua sfinţirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construită la Ierusalim de împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Bătrânii spun că în această zi, rândunelele pleacă spre ţările calde, insectele încep să se ascundă în pământ iar frigul îşi face simţită prezenţa. De aici şi proverbul: “O trecut Sântămaria, leapădă şi pălăria!”. Este vremea în care au loc târguri şi iarmaroace.

Din această zi începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.

Potrivit tradiţiei populare, în această zi, ca de altfel ca la orice mare praznic nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă ca să nu atragi răul Se crede că bărbaţii care încalcă această tradiţie se vor lovi, iar femeilor fie li se va arde mâncarea pe foc, fie cratiţa cu mâncare se va vărsa peste copii arzându-i.

Tot ziua de 8 septembrie, cea a Naşterii Maicii Domnului, este ajutătoare celor care se roagă să rămână însărcinate, să nască uşor şi să aibă un copil sănătos. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului a să-şi găsească perecehea potrivită, mai spun bătrânii.

Sursa:

http://www.actualmm.ro

http://www.gandul.info

8 SEPTEMBRIE-NASTEREA MAICII DOMNULUI. PREDICA PAR CLEOPA. LA MULTI ANI CELOR CARE POARTA NUMELE SFINTEI FECIOARE!

Trebuie sa stim fratilor, ca afara de cununa Duminicilor de peste an si afara de cununa sarbatorilor Domnului Hristos, anul duhovnicesc mai cuprinde si cununa sarbatorilor Sfintilor. Cea dintai mare sarbatoare din cununa Sfintilor de peste an este sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului, praznuita la 8 septembrie, adica ziua de astazi. Se si cuvenea, de altfel, sa intalnim sfintenia Maicii Domnului din cele dintai zile ale anului nou bisericesc, Maica Domnului fiind sfintenia omeneasca cea mai inalta, cunoscuta si cinstita in Biserica.
Este drept, stirile Bisericii privind sarbatoarea de astazi nu se intemeiaza pe Scriptura canonica, ci in intregime numai pe Traditia Bisericii, dar pentru acesta, ea nu este mai putin indreptatita. Astfel, din Traditie stim ca parintii Maicii Domnului erau Dreptii Ioachim si Ana; tot din Traditie stim ca erau sterpi si ca erau in varsta. In sfarsit, din Traditie, de asemenea, aflam ca ei doreau totusi, aprig, un copil si ca Maica Domnului a fost rodul rugaciunilor, lacrimilor si frangerilor inimii parintilor ei, un rod al indurarii lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut si dobandit prin rugaciune. Un copil cu o chemare dumnezeiasca pe umeri: chemarea de a fi mama care a dat trup de om lui Dumnezeu, Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Si asa a venit pe lume aceea ce a fost, este si va fi, fiica Parintelui Ceresc, Mama Fiului si mireasa Duhului Sfant, Imparateasa tuturor Sfintilor, sprijinitoarea pacatosilor, atotputernica ajutatoare si rugatoare pentru toti oamenii, Maica indumnezeirii si mantuirii noastre a tuturora, mai cinstita decat Heruvimii si mai marita decat serafimii, careia, rugandu-ne, ii zicem: “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin”.
Predică la Naşterea Maicii Domnului a par Ilie Cleopa



( 8 septembrie )
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea;
că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru… (Troparul praznicului)
Iubiţi credincioşi,
Gîndindu-mă la cinstea şi slava cea mare cu care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe dînsa puterile cereşti, apoi, cugetînd şi la slujbele şi rugăciunile care i se aduc ei de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pămînt, precum şi la cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu, silinţa gîndului mă îndeamnă, ca astăzi, la luminatul praznic al Naşterii Maicii Domnului, să adaug şi eu nepriceputul, o mică picătură lîngă noianul cel mare al laudelor ei. Şi iată ce am a zice:
Iubiţii mei fraţi în Hristos, v-aţi gîndit vreodată pentru care pricină Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, care au alcătuit sinaxarul, au rînduit ca praznicele împărăteşti, care împodobesc crugul anului, să înceapă cu Naşterea Maicii Domnului şi să se sfîrşească cu Adormirea ei? După cum se ştie, în prima lună a anului nou bisericesc, în a opta zi a lunii septembrie, prăznuim Naşterea Maicii Domnului, iar în luna ultimă a anului bisericesc, la 15 august, prăznuim Adormirea ei. Pricina cea tainică, pentru care anul bisericesc începe şi se sfîrşeşte cu praznicele Maicii Domnului, este aceasta că prin mijlocirea Maicii Domnului, Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe şi a termina planul mîntuirii neamului omenesc din robia diavolului şi din munca iadului.
Să ştiţi, fraţii mei, că acest plan al lui Dumnezeu de a mîntui lumea prin mijlocirea Maicii Domnului, l-a arătat Dumnezeu în chip tainic şi umbros chiar de la începutul lumii, cînd a zis Evei că sămînţa ei va zdrobi capul şarpelui (Facere 3, 15). Căci despre Hristos se zice: sămînţa femeii, ca Unul ce nu S-a născut din sămînţă de bărbat. Încă de la începutul lumii, Preabunul Dumnezeu a arătat în chip tainic prin Eva cea veche, pe cea nouă, duhovnicească, adică pe Maica Domnului ce avea să nască, la plinirea vremii, pe noul Adam, Hristos, Care, prin întruparea Lui, a zdrobit capul şarpelui şi al morţii şi al păcatului, căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (I Corinteni 15, 22).
Dar să ştiţi, fraţilor, că în planul mîntuirii neamului omenesc, Maica Domnului a mai fost închipuită de porumbiţa lui Noe. Căci precum aceea a adus lui Noe vestea cea bună a încetării potopului, aşa şi Maica Domnului – porumbiţa cea aleasă de Dumnezeu şi de Duhul Sfînt -, prin naşterea lui Hristos, a adus în lume vestea cea mare a răscumpărării din robia păcatului. Iarăşi, pe Maica Domnului a închipuit-o scara lui Iacov, pe care se suiau şi se coborau îngerii lui Dumnezeu (Facere 28, 12), căci Maica Domnului a fost scara pe care S-a pogorît Dumnezeu pînă la noi şi prin care firea noastră s-a suit pînă la dreapta lui Dumnezeu (Canonul Acatistului Maicii Domnului).
Pe Maica Domnului a mai închipuit-o rugul cel aprins, care ardea şi nu se mistuia de flacăra focului dumnezeirii (Ieşire 3, 2), căci ea a fost rugul cel duhovnicesc care a primit în sine focul dumnezeirii şi nu s-a ars de el (Sfîntul Ioan Damaschin, Bogorodişna gl. 1, Mînăstirea Neamţ, 1816). Maica Domnului a fost închipuită şi prin toiagul lui Aaron care a odrăslit (Numerii 17, 8), căci şi ea a răsărit din părinţi sterpi şi neroditori şi întru feciorie petrecînd, de la Duhul Sfînt a zămislit şi a născut pe Hristos (Luca 1, 35). Pe Maica Domnului a închipuit-o sfeşnicul cel cu şapte lumini (Ieşire 37, 17-24) fiindcă ea a strălucit în lume cu toate cele şapte daruri ale Duhului Sfînt. Maica Domnului a mai fost închipuită prin cădelniţa cea cu totul de aur (Ieşire 37, 16; 40, 26-27), fiindcă ea a purtat în sine focul dumnezeirii.
Maica Domnului a fost închipuită prin cortul sicriului şi prin tablele Legii Vechi (Ieşire 40, 20-22), căci ea este cortul cel sfînt şi sicriu însufleţit şi tablă a Legii Darului (Canon de panihidă, pesna a 8-a). Maica Domnului a fost închipuită şi prin uşa cea încuiată, pe care a văzut-o Proorocul Iezechiel, căci prin ea a trecut singur Dumnezeu şi încuiată a lăsat-o, nestricînd cheile fecioriei ei (Iezechiel 44, 2). Maica Domnului este împărăteasa cea preasfîntă, preafrumoasă şi preaîmpodobită, pe care fericitul ei strămoş, David proorocul şi împăratul a văzut-o prin Duhul Sfînt, stînd de-a dreapta scaunului dumnezeirii, fiindcă Cel ce stăpîneşte fulgerele cerului în ea s-a oprit şi a locuit (Psalm 44, 11). Maica Domnului a mai fost închipuită prin norul cel uşor, prin care S-a pogorît la noi Dumnezeu.
Maica Domnului este muntele cel sfînt, întru care a binevoit Dumnezeu (Isaia 2, 2). Maica Domnului este norul cel în chipul porfirii, cu raze de aur, întru care s-a ascuns soarele cel înţelegător, Hristos Dumnezeul nostru. Maica Domnului a fost închipuită şi prin chivotul Legii Vechi înaintea căruia a săltat de bucurie David proorocul şi împăratul (II Regi 6, 2-5).
Iubiţi credincioşi,
Din cele prea multe mărturii şi simboluri care închipuiesc pe Maica Domnului, v-am adus aici cîteva spre a vă da seama că taina şi temelia praznicului de astăzi îşi are obîrşie foarte veche şi este vestită de patriarhii şi proorocii lui Dumnezeu.
Acum este vremea să arătăm, măcar pe scurt, cum s-a împlinit în Legea Harului această dumnezeiască faptă a naşterii Maicii Domnului. În Palestina, în oraşul Nazaret, era un om ce se chema Ioachim şi soţia lui, Ana. Aceşti soţi erau drepţi şi plini de toată fapta cea bună, fiind de neam cinstit şi împărătesc. Dar aveau mare mîhnire în această viaţă, căci nu aveau copii. Şi, în acea vreme, cei ce nu aveau copii erau socotiţi ca oameni urgisiţi de Dumnezeu şi blestemaţi, după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: “Blestemat este cel ce nu are sămînţă în Sion şi nu are urmaşi în Ierusalim”. De la asemenea oameni, nimeni nu avea voie să primească hrană, iar în biserică nu erau luaţi în seamă şi nu li se primeau jertfele pe care le aduceau lui Dumnezeu.
Într-una din zile, fiind un mare praznic al iudeilor, s-au dus şi Ioachim cu soţia sa Ana la biserică şi, pentru multa lor osîrdie, au vrut să dea şi ei ceva jertfă lui Dumnezeu din averile lor. Dar preotul nu a voit să le primească şi cu cuvinte grele îi mustră, zicîndu-le: “Pentru ce îndrăzniţi să aduceţi jertfă lui Dumnezeu, fiind voi sterpi şi neroditori?” Atunci Ioachim şi Ana, umplîndu-se de ruşine şi de mîhnire, au ieşit afară din biserică. Şi mergînd spre casă foarte întristaţi, a zis Ioachim către soţia sa Ana: “Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi sîntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil”.
Deci, se despărţiră unul de altul, iar Ana se duse acasă, la Nazaret. Şi, după ce făcu multă milostenie, a intrat în grădină şi acolo a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicînd: “Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvîntul ai făcut cerul şi pămîntul şi toate cîte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvîntat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrîneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roadă pîntecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale” (I Regi 1, 11).
Deci, acestea grăind Ana, cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu; la fel şi Ioachim, bărbatul ei, mult rugîndu-se în munte şi plîngînd cu durere din inimă, a auzit Dumnezeu rugăciunea şi suspinurile lor. Apoi trimiţînd pe arhanghelul Gavriil la Ioachim în munte, i-a zis: “Bucură-te, Ioachime, şi te veseleşte că am venit să-ţi vestesc că vei avea o fiică ce va naşte în feciorie pe Împăratul lumii, Dumnezeu! Deci, lasă întristarea şi amărăciunea sufletului tău şi te du la casa ta, că a auzit Dumnezeu rugăciunea ta. Numai să ai nădejde tare în cuvîntul meu şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu”.
Acestea zicînd îngerul lui Dumnezeu, s-a dus în grabă şi la Ana şi îi zise aceste cuvinte: “Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi, iată, vei naşte o fiică şi-i vei pune numele Maria, de care toate popoarele pămîntului se vor bucura”. Deci, Ioachim, auzind cuvîntul arhanghelului Gavriil, se duse vesel la casa sa şi află pe Ana foarte bucuroasă pentru vestea primită de la înger. Apoi Ana, rămînînd însărcinată, după nouă luni a născut o fiică, pe care, după obiceiul Legii Vechi, la opt zile o duseră la preotul bisericii spre a-i pune numele. Deci, cu chip tainic, i s-a dat pruncii acest nume de Maria, căci Maria înseamnă împărăteasă, ca ceea ce avea să fie Împărăteasa îngerilor şi Doamna întregii lumi. Încă şi altă taină ascunde în sine numele de Maria. Numele acesta se compune din cinci litere ce închipuiesc tainic numele celor cinci mari şi renumite femei din Vechiul Testament. Astfel, litera “M” arată pe “Mariam”, sora lui Moise şi a lui Aaron. Litera “A” este Avigheia, femeia lui Nova. Litera “R” este Rahila, soţia lui Iacob. Litera “I” este Iudit, văduva cea sfîntă; litera “A” este Ana, femeia lui Elcana.
Prin aceasta se înţelege că toate darurile şi faptele bune cu care au fost încununate aceste femei, pe toate la un loc le întruneşte dumnezeiasca pruncă Maria, întrecîndu-le cu neasemănare. Fiindcă Mariam, sora lui Moise strălucea cu două daruri: cu fecioria şi cu proorocia; iar în cea plină de dar, Maria, fecioria şi proorocia rămîn de-a pururea. Avigheia s-a măritat întru smerenie, iar fecioara Maria, mai ales pentru smerenie este lăudată, că a căutat Dumnezeu spre smerenia roabei Sale (Luca 1, 48). Rahila a fost vestită prin frumuseţea ei, iar Fecioara Maria este însăşi podoaba şi frumuseţea cerului. Iudita a fost vestită pentru că prin înţelepciunea ei a omorît pe Olofern (Cartea Iuditei 13, 9) iar Fecioara Maria s-a făcut pe sine sălaş al înţelepciunii şi al Cuvîntului lui Dumnezeu (Sfîntul Ioan Damaschin, Bogorodişna, gl.3), care prin puterea Lui a omorît pe Olofern cel fără de trup, adică pe diavolul.
Ana fiind stearpă s-a slăvit, pentru că a devenit maica marelui Samuel (I Regi 1, 20) dar şi Preasfînta Fecioară Maria este mult mai vestită, căci nu stearpă, ci fecioară fiind, a devenit Maica marelui Emanuel (Isaia 7, 14). Dar, fraţii mei, ce asemănare s-ar putea face între darurile sfinţilor şi ale drepţilor şi între aceea care a fost şi este comoara tuturor darurilor Sfîntului Duh? Căci, după mărturia Fericitului Ieronim, toţi sfinţii au luat de la Dumnezeu numai cîte o parte din daruri, iar Preasfînta Fecioară Maria a fost plinirea tuturor darurilor.
Iubiţi credincioşi,
Ziua de astăzi a sosit la noi cu lumină duhovnicească, cu bucurie sfîntă, fiindcă astăzi se naşte Maica luminii şi a bucuriei. Astăzi se vesteşte mila şi izbăvirea neamului omenesc, căci s-a născut Maica milei şi a milostivirii. Nu prăznuim astăzi naşterea vreunui sfînt, ci naşterea aceleia ce este mai sfîntă decît toţi sfinţii. Nu sobor de îngeri se cinsteşte astăzi, ci naşterea Împărătesei îngerilor. Nu maică de împărat pămîntesc se naşte, ci însăşi Maica Domnului şi Dumnezeului slavei. Astăzi, Împărăteasa făpturii şi Doamna lumii, din pîntece sterp şi neroditor a răsărit. Şi cine va putea, după vrednicie, să cinstească naşterea ei? Însăşi Biserica lui Hristos arată că este cu neputinţă acest lucru, zicînd: “Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie, căci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume a cînta ţie, de Dumnezeu Născătoare” (Axionul din ziua Botezului Domnului).
Deci, fraţii mei, dacă David, împăratul şi proorocul, a săltat bucurîndu-se şi s-a veselit foarte, înaintea chivotului Legii Vechi, care tainic închipuia pe Maica Domnului (II Regi 6, 5), apoi cîtă bucurie şi veselie se cade nouă să avem azi, cînd, nu tainic şi cu închipuire, ci într-adevăr prăznuim Naşterea Maicii Domnului, chivotul cel viu şi însufleţit, întru care Dumnezeu a locuit? Dacă cele întunecate şi tainice, atîta veselie au adus preafericitului strămoş al Maicii Domnului, apoi cîtă bucurie are el acum în cer, şi cîtă bucurie şi mîngîiere se cuvine să avem şi noi astăzi, cei de pe pămînt, cînd a răsărit în lume prunca lui Dumnezeu, Fecioara Maria, prin care S-a arătat Soarele mîntuirii neamului omenesc?
Cu adevărat astăzi, Preabunul şi Preînduratul Dumnezeu, a cercetat cu milă zidirea Sa şi a bucurat cu mare bucurie, nu numai pe David împăratul şi proorocul, ci şi pe dumnezeieştii ei părinţi Ioachim şi Ana, care cu atîtea lacrimi şi suspine se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod. Dar şi toată făptura omenească s-a bucurat, de vreme ce tot neamul omenesc aştepta să se nască în lume Sfînta Fecioară, care la vreme avea să nască pe Emanuel, ce se tîlcuieşte “Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14).
Astăzi prăznuim naşterea Împărătesei cerului şi a pămîntului, ca rod al rugăciunii, al milosteniei şi al facerii de bine, cîştigată de la Dumnezeu de Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Deci cum trebuie să prăznuim noi astăzi şi cu cîtă cinste şi evlavie, cu cîtă sfinţenie şi curăţie? Astăzi cei sterpi şi neroditori să se mîngîie cu nădejdea că, prin milostenii şi faceri de bine, prin post şi rugăciune, vor dobîndi şi ei copii de la Dumnezeu.
Astăzi cei tineri să se înfrîneze şi cu curăţie şi cinste să prăznuiască naşterea Maicii Domnului. Astăzi fecioarele şi copiii să salte de bucurie că le vine în lume Maica fecioriei. Astăzi bătrînii şi bolnavii să se bucure că sprijinitoarea bătrînilor şi mîngîierea bolnavilor a venit în lume. Astăzi cei căzuţi în păcate grele şi cei deznădăjduiţi de mîntuirea lor, cu nădejde să se mîngîie, că ridicarea celor căzuţi şi nădejdea celor deznădăjduiţi pe pămînt s-a născut. Fiecare din cei ce sînteţi de faţă să vă gîndiţi cîtă osteneală şi milostenie au făcut şi cîte lacrimi au vărsat dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana, ca să le dea Dumnezeu copii. Apoi, prin cîtă osîrdie şi rugăciune din adîncul inimii au dobîndit o fiică, pe Preasfînta Fecioară Maria, de a cărei naştere s-au bucurat cerul şi pămîntul.
Şi acum să vă fac o întrebare. Oare cîtă muncă şi urgie, cîtă pedeapsă vor lua de la Dumnezeu acei părinţi care, nu numai că nu se roagă lui Dumnezeu să le dea copii, ci îi omoară prin avorturi sau prin alte mijloace împiedică naşterea fiilor lor? Dacă pentru uciderea unui singur om cu voia, dumnezeieştile canoane pedepsesc cu 20 de ani de canonisire şi oprire de la Sfînta Împărtăşanie, apoi în ce fel trebuie canonisiţi acei creştini care ucid cu voia, nu unul, ci doi, trei şi chiar mai mulţi copii? Poate veţi zice că copilul avortat nu era de nouă luni şi deci păcatul nu ar fi deplin. Să nu gîndiţi aşa ceva, că mare neadevăr gîndiţi.
Dumnezeieştii Părinţi spun că precum atunci cînd fulgeră sau tună, deodată se vede şi lumina, aşa şi la împreunarea soţilor, în acea clipă cînd s-au împreunat, cu puterea lui Dumnezeu se zămisleşte în pîntecele mamei şi sufletul şi trupul şi începe a lua fiinţă copilul. Iar cine după împreunare, chiar şi după un ceas, va încerca în vreun fel să împiedice naşterea, ucigaş de om este şi mare osîndă va primi. La fel păcătuiesc şi cei ce se feresc a zămisli copii. Aceştia să-şi aducă aminte că pe Onan, feciorul patriarhului Iuda, numai pentru acest păcat l-a omorît Dumnezeu (Facere 38, 10).
Luaţi aminte, fraţilor, că cel ce face avort sau în alt chip împiedică naşterea copiilor, nu odată, ci de două ori este ucigaş. Cel ce ucide vreun om care a fost botezat, poate să-i omoare numai trupul său, dar dacă acel om a fost în dreaptă credinţă şi în fapte bune, sufletul său rămîne viu în veci, fiindcă se duce din moarte la viaţă. Dar cei ce omoară copiii mai înainte de dumnezeiescul Botez, de două ori sînt ucigaşi, căci atît trupurile lor cît şi sufletele le lipsesc de fericirea cea veşnică, după mărturia Mîntuitorului care zice: Cel ce crede şi se va boteza se va mîntui, iar cel ce nu crede se va osîndi (Marcu 16, 16).
Iubiţi credincioşi,
Astăzi, însă, se cade să ne veselim, căci s-a născut pe pămînt Maica Vieţii, Fecioara Maria, cea mai sfîntă fiinţă omenească pe care a ales-o Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, ca să nască pe Iisus Hristos de la Duhul Sfînt în Betleemul Iudeii. Să se bucure astăzi pruncii şi fecioarele, copiii şi tinerii, mamele şi văduvele, preoţii şi călugării că ni s-a născut nouă mamă duhovnicească şi cea dintîi rugătoare, mîngîietoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi.
Să mergem deci în Nazaretul Galileii, să-i aducem laude îngereşti, pruncii şi Fecioarei Maria, Preacuratei de Dumnezeu Născătoarei, care s-a născut din Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, la bătrîneţile lor. Însă, pentru a lăuda pe prunca şi Fecioara Maria, trebuie să avem inimă fără răutate, ca pruncii, şi viaţă curată şi neîntinată de păcate trupeşti. Pentru a lăuda pe aceea care avea să fie Maica Fiului lui Dumnezeu, trebuie să avem inimă de mamă, blîndeţe şi răbdare de mamă, iubire şi milă de mamă către toţi. Altfel, rugăciunile noastre, darurile noastre, dacă ies din inimi pline de păcate, de ură şi de răutate, nu vor fi primite de Preasfînta Fecioară Maria.
Cu aceste gînduri de bucurie şi nădejde şi cu inimi pline de milă şi smerenie, să intrăm în sfintele biserici şi, sărutînd icoana Maicii Domnului, să-i adresăm cu credinţă această scurtă rugăciune: Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mîntuim prin tine de nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc. Amin.

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

“Asistam la sfarsitul unei lumi si, poate, la nasterea uneia noi” – Ervin Laszlo

“Sfarsitul timpurilor” in viziunea unor savanti – Ervin Laszlo, Stanislav Grof si Peter Russell, in dialog cu Horia Turcanu

Stiinta contemporana acrediteaza profetiile legate de sfarsitul lumii. Nu va fi, insa, un final de existenta, ci o uriasa schimbare de constiinta. Anul 2012, un punct critic al istoriei . …Ervin Laszlo
“Asistam la sfarsitul unei lumi si, poate, la nasterea uneia noi”
Ervin Laszlo este filosof si scriitor. Fost profesor de filosofie, stiinta sistemelor si futurologie la universitati celebre din SUA, Europa si Orientul Indepartat. A scris vreo 70 de carti al caror subiect este faptul ca traim intr-un univers in care suntem interconectati intre noi si conectati miraculos la toate elementele realitatii. A fost de doua ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Este fondatorul Consiliului Inteleptilor Lumii, care reuneste cei mai faimosi oameni de stiinta ai planetei, fondatorul Clubului de la Budapesta si al Grupului de Cercetare Generala a Evolutiei, membru al unei liste lungi de institutii academice si universitare din intreaga lume. Traieste in Toscana, pe un deal, intr-un sat minuscul, intr-o casa care, acum vreo 200 de ani, era o capela manastireasca. Parintii lui erau din Transilvania. De la Cluj.
 - Vorbiti despre o lume a carei schimbare este iminenta sau va disparea. Ce inseamna acest lucru?
- Inseamna ca ne indreptam catre cea mai mare transformare din istoria omenirii. Si daca vrem sa nu disparem, sa continuam sa existam pe aceasta planeta si sa ne dezvoltam, trebuie sa reanalizam notiunile de univers, fiinta umana, progres si dezvoltare. E tarziu, dar trebuie sa aflam cine suntem. Lumea pe care am construit-o, ca reflexie a felului in care vedem noi universul si pe noi insine, nu se mai poate sustine in nici un fel. Trebuie reformat totul, lumea business-ului bazata pe exploatarea nebuneasca a resurselor si pe supra-productie, politicile industriale care conduc la dezastru ecologic, la incalzirea globala si la cresterea periculoasa a nivelului oceanului planetar. Politicile economice internationale care au fragmentat lumea in prea saraci si prea bogati, care au condus la mase imense de emigranti care fug de foame si de epidemii. Politicile militare care consuma resurse inimaginabile in folosul unor structuri financiare. Lumea se afla in pragul unui colaps economic, social si politic care genereaza haos si violenta. Este o lume pe care noi am creat-o si care acum se prabuseste.
- Ce legatura au prognozele stiintifice cu profetiile despre anul 2012?
- Exista mai multe surse esoterice ale unor profetii despre “sfarsitul timpului”, dar cea mai interesanta si cea mai precisa este calendarul Maya alcatuit de preoti-astronomi in secolul 15 si a carui reprezentare sapata in piatra este arhicunoscuta. Acest calendar acopera intervale uriase de timp calculate cu o precizie care ii uluieste pe astronomii contemporani. Sfarsitul “celei de-a Patra Lumi” a fost calculat de mayasi la data de 21 decembrie 2012, iar in fapt, tinand cont de ajustarile intre calendare, ar fi vorba despre 28 octombrie 2011. Acest lucru nu inseamna neaparat un sfarsit, ci mai curand o transformare fundamentala a lumii in care traim. O transformare care a inceput deja. Oameni foarte avizati afirma ca avem de-a face cu o renastere a umanitatii pe un nou nivel spiritual, asta daca cumva planeta nu va fi prea distrusa pana atunci. Aceasta data coincide cu profetiile mistice ale mai multor sisteme spirituale, cum ar fi cel al indienilor Hopi, cel Vedic, islamic sau Kabala evreiasca. In esenta, este vorba despre incheierea unui an galactic de aproape 26 de mii de ani si inceputul unuia nou. Filosoful mistic Terence McKenna a elaborat matematic modelul unei asa-numite “unde a timpului” si a aratat care au fost timpuri din istoria planetei in care aceasta unda a determinat innoiri fundamentale si schimbari dinamice enorme. Este interesant ca o perioada de mari schimbari in aceasta curba a timpului s-a petrecut in perioada Revolutiei Neolitice (15.000 i.Hr.), atunci cand s-au nascut agricultura si primele asezari umane, urmatoarea a fost in jurul anului 500 i.Hr., timpul marilor figuri mistice ale istoriei ca Lao-Tzu, Platon, Zoroastru, Budha si altii. Intuiti deja ca aceasta curba confirma evenimente care se petrec deja in lume si culmineaza din nou cu decembrie 2012. Interesante sunt si confirmarile din astronomie, care indica pentru 2012 mari perturbari ale activitatii solare. Daca magnitudinea lor va fi confirmata de realitate, atunci sistemele energetice terestre vor inregistra pagube de miliarde de dolari, iar refacerea sistemelor va dura intre 5 si 10 ani. La sfarsitul anului 2008 NASA anunta descoperirea unei gauri in campul magnetic al pamantului de zece ori mai mare decat cea estimata, ceea ce confirma calculele despre schimbarea polaritatii magnetice a planetei in jurul aceleiasi date a anului 2012. Nici o profetie nu este infailibila si nici o predictie stiintifica, dar aici avem de-a face cu date care sunt semnificative in context. Daca luam in considerare si tendintele actuale din societate, politica, economie etc., atunci trebuie sa consideram sfarsitul lui 2012 cel putin drept un punct critic in istoria umanitatii.
- Vorbiti despre o schimbare fundamentala la nivelul constiintei. Ce fel de Constiinta ar fi aceea care sa schimbe lumea? Si cum ar putea fi lumea noua?
- Mistici, filosofi, lideri spirituali si sociologi au dat raspunsuri interesante la aceasta intrebare: ce fel de constiinta ar fi urmatorul stadiu al umanitatii? Cred ca un raspuns sugestiv il ofera misticul american Richard Bucke care vorbeste despre o constiinta cosmica, depasind ceea ce numim in zilele noastre “constiinta de sine”. In esenta, in zilele noastre stiinta re-descopera cu mijloacele ei ceea ce misticii si vizionarii au stiut dintotdeauna despre Univers, si anume faptul ca Universul este viu, constient si ca ceea ce suntem noi cu adevarat este mult mai mult decat a crezut stiinta de viziune mecanicista. Noi nu suntem fiinte separate unele de altele, ci comunicam intre noi si cu intregul Univers pe niveluri infinit de complexe, pe care abia incepem sa le intelegem. …
O noua lume, cladita de un nou nivel de constiinta, ar fi cladita pe respectul fata de celalalt si fata de univers, care este viu, o lume ecologica, ale carei sisteme sunt orientate catre natura, catre a simti mai mult decat catre a avea si a face, in care celalalt nu mai este perceput ca adversar, ci ca un partener. Este o lume in care umanitatea traieste armonic cu mediul, constienta ca este o parte a universului viu. Este greu de trasat harta unui alt nivel de constiinta, dar o alta privire asupra universului genereaza un alt fel de stiinta, un alt fel de medicina, un alt fel de invatamant, relatii sociale etc. Important este ca schimbarea a inceput deja, chiar daca nu toti isi dau seama si chiar daca nu avem garantia ca nu e prea tarziu.
Stanislav Grof
“Singura solutie este intoarcerea catre interior”

Doctorul Stanislav Grof este unul dintre cei mai importanti cercetatori ai Constiintei din secolul XX. Este fondatorul curentului transpersonal in psihologie si acela care a reusit sa introduca spiritualitatea ca dimensiune fundamentala a psihicului omenesc, in lumea psihologiei academice. Este unul dintre pionierii studiilor privind forta vindecatoare a starilor de constiinta extinsa si creatorul unei tehnici de accesare a acestor stari, numita Respiratie Holotropica. Considerat un geniu in domeniul sau, Stanislav Grof este un om de o blandete, o simplitate si o generozitate extraordinare.

- Sunteti om de stiinta si totusi cartile dvs. infatiseaza un univers de natura spirituala. Cum se vede “criza” prin care trece umanitatea din perspectiva psihologiei?
- Una dintre transformarile fundamentale prin care trecem este una de viziune. Stiinta tindea sa se opuna spiritualitatii, considerata ca fiind de ne-dovedit, pentru ca se baza pe perceptia subiectiva. Or, subiectivitatea nu era luata in considerare, neputand fi masurata. Asa s-a intamplat ca experienta spirituala, mistica, veche de cand umanitatea, a fost exclusa din ecuatie. Dar, intre timp, stiinta incepe sa descopere ca subiectivitatea creeaza universul, la propriu. Numai ca pare tarziu. Lumea pe care am creat-o are atributele stiintei clasice, mecanice. Este o lume rece, calculata, dura, guvernata de “legi” inguste, in care oamenii sunt considerati corpuri intr-un univers de corpuri si drept urmare se simt singuri si izolati. Am creat o lume din care orice principiu mai inalt – il poti numi Dumnezeu, de pilda – a fost exclus. Suntem deci singuri, iar consecinta e frica. Compensam frica in fata unui Univers urias si gol, prin consumul compulsiv, prin a avea, a face, si cream o lume care raspunde acestui mod de a privi lucrurile. Tratam planeta asa cum ne tratam pe noi insine si pe ceilalti: ca pe ceva care trebuie supus, invins, exploatat, controlat si chiar ucis daca e nevoie, pentru satisfacerea “nevoilor”. Criza prin care trece umanitatea este o criza interioara si astfel psihologica si spirituala, dar care a generat o criza exterioara atat de grava, incat pune in pericol existenta noastra ca specie. Umanitatea aflata in criza isi distruge casa si intrebarea este daca ne vom da seama la timp.
- Ce e de facut?
- In ultimii 40 de ani ani am fost implicat in cercetari asupra constiintei si am putut constata ca suferinta vine din modul de a percepe universul. Trairea unei expansiuni a constiintei conduce frecvent la transformari profunde ale individului, la reducerea semnificativa a agresivitatii, la cresterea intelegerii, a compasiunii si a tolerantei, dar, mai ales, la cresterea capacitatii de a se bucura de viata. Cu cat bucuria de a trai creste, cu atat scade credinta ca trebuie sa ai din ce in ce mai mult, si apare o spiritualitate de natura universala bazata pe ideea ca toata creatia e un tot format prin legatura profunda cu alti oameni, cu alte specii, cu natura si cu intregul univers. Nu am nici o indoiala ca aceasta transformare este nu numai posibila, dar inerenta. Suntem condamnati sa ne intoarcem la Adevar. Intrebarea este daca se va intampla acest lucru inainte sa se strice ceva de nereparat in echilibrul vietii pe planeta. Multi oameni se afla in punctul in care realizeaza esecul filosofiei de viata pe care au urmat-o si incep sa caute alternativa spirituala care echivaleaza cu o intoarcere acasa, dupa o lunga ratacire. Am fost invatati ca trebuie sa facem mereu ceva ca sa fim fericiti, ca trebuie sa indeplinim ceva, sa vanam ceva, sa avem ceva, un obiect, o pozitie sociala, un partener anume, deci ca fericirea este mereu in viitor si in exterior. Aceasta conceptie ne plaseaza intr-un provizorat permanent. Este o strategie mereu perdanta pentru ca niciodata nu ne aduce ce dorim. Singura solutie este intoarcerea catre interior si descoperirea satisfactiei existentiale in dimensiunea spirituala a existentei.
- Care ar fi primul pas?
- Uneori acest prim pas il face fiinta noastra, prin declansarea unei crize psiho-spirituale. Psihologia oficiala a tratat aceste crize drept crize psihotice, patologice si le-a suprimat cu medicamente dure, sub diagnostice neclare, dar in realitate, fiinta noastra interioara declansa un mecanism de auto-vindecare, de auto-reglare in fata unei situatii in care lumea interioara ajungea sa fie in divergenta cu restul universului. Acum, intreaga umanitate se afla intr-o stare de urgenta spirituala care pune sub semnul intrebarii o intreaga perspectiva asupra vietii si descopera ca modul materialist de a vedea lumea nu este suficient. Asa se explica intoarcerea catre meditatie, catre spiritualitate, catre credinta, catre medicina naturista si holistica, interesul imens pentru psihologia transpersonala. Omenirea pare ca face singura acest pas. Pentru fiecare dintre noi vine timpul sa privim in interior cu onestitate, atunci cand simtim “criza”. Criza este semnul transformarii, ceva trebuie sa moara, pentru ca apoi sa renasca. La nivelul unei persoane, dar si la nivelul intregii umanitati.
- Vorbiti despre transformarea umanitatii ca despre o chestiune de timp. Ce crede despre anul 2012 un cercetator al Constiintei ca Stanislav Grof?
- Este un subiect care ma pasioneaza pentru ca orice profetie are legatura cu o stare de constiinta extinsa. Au existat dintotdeauna mijloace pentru ca profetii, samanii, preotii, misticii sa intre in asemenea stari. Toate sistemele mistice ale planetei vorbesc despre aceeasi realitate. Asa se face ca profetiile tuturor continentelor despre “sfarsitul timpurilor” sunt aceleasi, inclusiv in crestinism, unde “apocalipsa”, etimologic, inseamna nu sfarsit, ci “ridicarea valului”. Profetiile mayase sunt remarcabile, nu pentru ca spun ceva nou, ci pentru extraordinara precizie a sistemului lor astronomic si astrologic, calculat pe miliarde de ani inapoi in timp, dar care se opresc pe o anumita data a anului 2012. Faptul ca misticii lumii, separati de mii de kilometri si uneori de mii de ani in timp, vad aceleasi lucruri in incursiunile lor spirituale, este deja extrem de interesant pentru un cercetator al constiintei ca mine. Dar cand descoperi ca de fapt, un intreg calendar intins pe milioane de ani este de fapt un algoritm de evolutie al Constiintei, vazut ca esenta a universului, acest lucru este senzational. Nu incape nici o indoiala. Cunoasterea mayasa despre natura universului, a constiintei si a timpului depaseste cunoasterea stiintifica de azi. La acea data astronomica precisa, la care se trece intr-un nou ciclu galactic si cosmic, mayasii vorbesc despre sfarsitul timpului. Dar timpul, asa cum incepem sa ne dam si noi seama astazi, este creatia Constiintei. Sfarsitul timpului este, dupa parerea mea, sfarsitul unui tip de perceptie, sfarsitul unei lumi asa cum o cunoastem noi: o lume a violentei si a lacomiei, egotica, corupta, sfasiata de conflicte. Dupa parerea mea, mayasii vorbesc deci despre un proces de moarte/renastere, o transformare interioara masiva a umanitatii, dincolo de care timpul liniar nu mai exista, asa cum nu exista in starile de constiinta extinsa, sau in relatarile marilor mistici. Pentru mine, cel mai important argument provine din propriile mele cercetari. Foarte pe scurt, am constatat ca starile prin care trece constiinta omeneasca sunt legate in mod sincronic de evenimentele cosmice. Am lucrat cu experti in domeniu si am ajuns la concluzia ca evenimentele interioare si cele cosmice se reflecta total intre ele. Relatia intre Univers si Constiinta este o ecuatie. Universul este Constiinta. Evenimentele astronomice sunt intr-o relatie profunda cu evenimentele interioare ale constiintei omenesti individuale si colective, astfel ca, pentru mine, cu elementele pe care le am, nu incape nici un dubiu ca schimbarile majore au inceput deja si ca lumea acestui secol va fi spirituala sau deloc.
“O schimbare a Constiintei este o schimbare a felului in care privim lumea. Cartile lui Stanislav Grof sau Ervin Laszlo sunt dintre acelea care au puterea de a ne schimba viziunea.”

sursa
http://www.formula-as.ro/2009/895/planete-culturale-30/sfarsitul-timpurilor-in-viziunea-unor-savanti-ervin-laszlo-stanislav-grof-si-peter-russell-in-dialog-cu-horia-turcanu-11869

Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !