Se afișează postările cu eticheta o sferă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta o sferă. Afișați toate postările

marți, 7 august 2012

Teoria Conspiraţiei: România din nou în sfera de influenţă a Rusiei

Cel mai recent scenariu apocaliptic prezice reintrarea ţării nostre în sfera de influenţă a Rusiei, cu acceptul Statelor Unite. Conform unui articol publicat pe site-ul radioului Vocea Rusiei, îndepărtarea lui Băsescu ar fi fost dorită chiar de americani, dovadă prezenţa generalului Wesley Clark pe postul de consilier al premierului Ponta. 

Primul argument care conferă o oareşce credibilitate acestui scenariu constă în precedentul acord, de la Yalta, prin care România a fost cedată URSS după al Doilea Război Mondial. La aceea oră părea imposibil ca marile democraţii ale lumii să bată palma cu Stalin pentru extinderea bolşevismului până la fluviul Oder. Istoria a demonstrat însă că teroarea impusă de Moscova statelor europene a fost făcută cu aprobarea tacită a Occidentului, în ciuda protestelor de formă.



În plus, în sprijinul teoriei se aduce argumentul că oferirea României de către SUA se face în schimbul Siriei. Înlăturarea lui Assad de la putere, aduce mari pierderi Kremlinului, care îşi pierde unul dintre puţinii aliaţi pe care-i mai avea înregiune şi un partener comercial important, mai ales pe partea de tehnică militară. Pentru că SUA va bloca de acum înainte prezenţa Rusiei în geopolitica din Orientul Mijlociu, este posibil să fi oferit la schimb un cap de pod în UE, pentru a menaja orgoliul Moscovei.

Cei care îi consideră pe adepţii teoriilor conspiraţioniste ca fiind bolnavi de scenarită spun că România a ieşitdefinitiv de pe orbita sovietică din momentul în care a devenit membră NATO şi UE. Iar în viziunea lor o reorientare promoscovită a Guvernului de la Bucureşti nu poate avea loc fără ieşirea din UE şi NATO. Însă o apropiere de Rusia nu ar putea fi privită drept o abandonare a angajamentelor asumate faţă de aceste organisme internaţionale, mai ales că la bază va sta cooperarea economică.

Vocea Rusiei susţine validarea referendumului

Din punct de vedere comercial, o apropiere de Rusia ar avea efecte spectaculoase pe termen scurt şi mediu. Pentru o industrie nerestructurată şi energofagă, aşa cum este cea românească, energie la preţuri mai mici şi materie primă din Rusia ar genera o creştere în ritm alert a PIB-ului. La aceasta s-ar adăuga deschiderea pieţei reprezentate de Comunitatea Statelor Independente coordonată de la Kremlin. Costurile părţii ruse nici nu ar fi mari, mai ales că din România se va putea exporta liber mai departe în UE.

Un asemenea scenariu este promovat de către Vocea Rusiei. Acest post de radio este tot mai des amintit, atât în presa autohtonă, cât şi la nivelul politicienilor. Miza conflictului dintre Traian Băsescu şi PDL pe de-o parte şi Ponta şi USL pe de alta ar fi un câştig însemnat geopolitic pentru Rusia, în cazul în care s-ar obţine demiterea lui Băsescu.

Deocamdată sunt câteva elemente care nu par a fi întâmplătoare sau simple coincidenţe:

În primul rând vorbim de un plan bine articulat şi conceput la începutul lunii aprilie, chiar înainte de numirea lui Victor Ponta în funcţiunea de premier.

Care a fost rolul lui Wesley Clark, fost general în armata SUA, actualmente consilier al lui Ponta în elaborarea şi punerea în aplicare a acestui blitzkrieg?

Numirea lui Victor Marga, fără nicio experienţă în diplomaţie şi filorus, pe postul de ministru de externe. Care a fost menirea lui, din moment ce a fost remaniat la numai trei luni de la numire?

Frecvenţa şi orientarea cât mai evidentă pro-USL a articolelor publicate de Vocea Rusiei.

Imediat după referendum, Vocea Rusiei comenta: "Echipa de la USL mai are şanse reale să-l demită pe Traian Băsescu, dar pentru a reuşi trebuie să acţioneze în forţă şi să renunţe la comportamentul defetist". La mai puţin de o săptămână, se spunea la acelaşi post că "USL a acţionat într-un mod perseverent şi a renunţat la atitudini defetiste".

Pe 30 iulie, folosindu-se de declaraţiile premierului Ungariei, Viktor Orban, Vocea Rusiei dădea conducerii de la Bucureşti următoarea idee. "Imixtiunea externă ar putea fi invocată pentru a justifica validarea referendumului de către Curtea Constituţională chiar şi în lipsă de cvorum.

Parlamentul poate decide repetarea referendumului pentru atingerea cvorumului. Până la urmă, există şi opţiunea organizării unor proteste de stradă".Politicienii USL au preluat entuaziaşti propunerea de validare a referendumului pe baza boicotării votului, mai ales la chemarea Ungariei.

Eforturile de a valida referendumul, pe baza evaluarii bazinului electoral rezident în România cu ajutorul lui "Nea Vasile", "ciocănitor în porţi", în scopul reducerii cu 1,4 milioane a listei electorale permanente.

Declaraţia lui Crin Antonescu: "Dacă acest referendum nu avea loc, dacă această suspendare nu avea loc, din toamnă riscam să avem chiar violenţe sociale". O anticipaţie demnă de "adevărata nepoată a mamei Omida", dacă n-ar fi o ameninţare cu provocarea de mişcări sociale.

Conform postului TV Digi 24, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, s-a deplasat la sediul Ministerului de Interne, imediat după anunţul privind demisia lui Ioan Rus. Oficial, ambasadorul SUA a urmărit cu atenţie întreaga evoluţie a crizei politice din România şi a solicitat respectarea Constituţiei şi a statului de drept.


Vise irealizabile legate de România Mare

Sub acest titlu, ultimul articol al Vocii Rusiei atrage atenţia că "în contextul creşterii tensiunii interetnice în Republica Moldova, ca urmare a ideilor unioniste (unirea cu România) şi deciziei autorităţilor Ucrainei de a interzice accesul pe teritoriul său al activiştilor români, membri ai mişcărilor separatiste, în presă şi în societate a crescut interesul faţă de politica „distribuirii de paşapoarte" practicată de guvernul român."

Problema Rusiei este că protecţia drepturilor românilor din Ucraina se transformă de obicei în cererea stabilirii unei autonomii culturale, apoi teritoriale, iar până la crearea României Mari după modelul din 1918 mai rămân de făcut doar câţiva paşi.

Însă "jurnaliştii" ruşi au grijă să pună această acţiune a autorităţilor pe seama unui acord secret al lui Traian Băsescu cu autorităţile de la Chişinău: Traian Băsescu simplifică procesul privind eliberarea paşapoartelor româneşti, iar beneficiarii lor îl sprijină în mod obligatoriu la alegeri. Pe măsură ce preşedintele României pierdea din popularitate în patrie, programul de acordare de paşapoarte „etnicilor români" irita din ce în ce mai mult societatea română din ţară.

De când România a intrat în UE, ideea refacerii României Mari se confruntă cu unele dificultăţi. Refuzul oficial al României la orice pretenţii teritoriale faţă de statele vecine a fost una din condiţiile aderării ei la UE, drept care Bucureştiul oficial poate vorbi numai despre „speranţa privind integrarea tuturor românilor într-o familie europeană unică". În pofida dificultăţilor geopolitice, în ultimii ani procesul acordării de paşapoarte româneşti în Moldova şi Ucraina s-a intensificat. Cauza acestui fenomen, pe lângă ambiţiile politice ale Bucureştiului, este cu totul alta.

"În ajunul referendumului desfăşurat cu puţin timp în urmă privind demisia preşedintelui României Traian Băsescu, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a cerut cetăţenilor români care locuiesc în Moldova să boicoteze acest referendum pentru a-l declara „invalid" din cauza prezenţei reduse la vot", demască radioul finanţat de Moscova.

Astfel că o schimbare, în sensul înăspririi politicii de acordare de paşapoarte românilor născuţi în afara graniţelor actuale, va fi una dintre măsurile de bun simţ pe care le va lua USL. Mai ales că "pe măsura agravării crizei economice din Europa, atractivitatea cetăţeniei române se va reduce la zero. Experţii revistei Der Spiegel menţionează că în pofida eforturilor României, potrivit sondajelor, numai 2% din locuitorii Moldovei se consideră români. Se pare că această cifră, dezamăgitoare pentru susţinătorii României Mari, nu poate fi schimbată, aşa cum nu poate fi schimbată atitudinea negativă a Europei faţă de încercările revizioniste ale unor politicieni români." Bineînţeles că prin revizionism este înţeles Traian Băsescu.


marți, 17 iulie 2012

DESPRE ENERGIE


De la JESHUA (prin Judith Coates)


Preaiubitilor, voi vorbi cu voi despre energie.
Imaginati-va pentru un moment o sfera de orice marime. Noi vom lua in considerare o sfera de 30 cm. ca exemplu, dar ea poate fi atat de mare cat doriti voi. In interiorul acestei sfere exista multe puncte interconectate prin energia lor, astfel incat, aparenta este de sfera densa, solida. 


Cu adevarat, intre fiecare punct de energie exista mult spatiu, confirmat si de catre oamenii vostri de stiinta. In universul vostru exista mai mult spatiu decat obiecte materializate sub diverse forme mai dense de energie. Voi ati adus sfera si toate punctele din interiorul ei. Voi ati spus ca sfera experientei este infinita, ceea ce inseamna si ca producerea de sfere are o deschidere fara bariere. Totusi, realitatea voastra intelege si accepta limitele si spune ca totul trebuie sa aiba un inceput, un mijloc si un sfarsit. Fiecare cutie trebuie sa aiba laturi. Dar eu va vorbesc despre energia infinita. Voi interactionati in orice punct cu sfera infinita si deoarece distanta de la un punct la altul este perceputa ca o linie, voi vedeti aceasta ca fiind un timp liniar si cosiderati ca se poate vorbi despre vieti trecute, vieti viitoare, viata prezenta, legaturi prezente etc.". Eu afirm ca, totusi, totul se intampla in acelasi timp, care reprezinta un non-timp. Acum, in aceasta realitate care sperie mintea putin, pentru motive de siguranta, voi doriti sa stiti :" Cat de departe este granita pana la care pot merge, inainte de a cadea? Eu doresc o granita undeva, astfel incat sa ma stiu in siguranta, in interiorul acelei granite". Va garantez ca voi sunteti intotdeauna in deplina siguranta. Cand motivarea timpului, asa cum l-ati construit in aceasta realitate, va fi fost indeplinita - cu alte cuvinte, in momentul in care veti realiza ca nu sunteti ingraditi de timp - timpul nu va mai exista. Inainte de incarnare, voi ati fost de acord ca (in calitatea voastra de energie) veti interactiona cu alte puncte energetice in ceea ce se numeste grup de suflete, in ceea ce pare a fi alte grupuri de suflete. Cei care sunt in rezonanta unul cu altul, din punct de vedere al nivelului vibrational, au fost de acord ca vor veni si se vor regasi unul pe altul, necontand unde sau in ce zona geografica sau tara sau locatie se vor afla. 


Exista o chemare care va indeamna undeva sa va intalniti cu prietenii grupului de suflet cu care ati fost de acord ca va veti incarna in acelasi timp. Voi ati facut asta din nou si din nou, de multe ori, astfel incat ati putut juca impreuna, v-ati putut sustine unul pe altul, facilitand miscarea inainte, spre iluminarea colectivului. Deci, inca o data, ati fost de acord ca, indiferent unde va locui corpul fizic, va veti regasi ca energie cu toti ceilalti care s-au trezit si au simtit profund in inima lor ca viata umana este buna, dar ca asta nu este tot. Acesta nu este mesajul lumii, ci este mesajul Adevarului. Ca particula de energie, voi nu puteti sa ajutati, ci sa atrageti ca un magnet alte energii care iau forme diferite. Voi ati construit asta in realitatea voastra deoarece ati dorit sa jucati sub diferite aparente, diferite experiente si apoi sa le analizati. Adesea acestea au fost judecate intr-un mod negativ. 


Incepeti prin a va numara binecuvantarile. Priviti in jur chiar acum si vedeti toate binecuvantarile pe care le-ati avut in experienta voastra. Priviti partea pozitiva a oricarui lucru. Daca nu vedeti partea sa pozitiva acum, rasuciti-l. Spuneti :" O.k, asta este experienta. Iata cum arata ea pentru mine acum. Acum o voi vedea in mod diferit.". Priviti-o din toate unghiurile. Daca nu apare chiar acum, cautati pana gasiti binecuvantarea din ea ; aceasta nu se va ascunde de voi. Voi ati magnetizat-o. Voi ati adus-o catre voi. Voi sunteti creatorul a orice experimentati; de aceea voi sunteti maestrul. 
Nu exista nimic, nici o conditie, nici un lucru, nici o experienta care sa fie mai puternica decat voi. Voi sunteti maestrul lor. De-a lungul vietilor, din cauza tristetii de a fi departe de Acasa si inafara Iubirii, voi v-ati intarit sentimentul de a va simti fara valoare. Adevarul este ca voi sunteti foarte puternici. Numai cei mai puternici, numai maestri, pot cheama catre ei ceea ce este mai dificil si mai provocator. 
Sa aprofundam subiectul. Doar maestrii ar avea curajul sa spuna :" O.k, sa incerc aceasta experienta. As dori sa cunosc aceasta experienta din interior spre exterior ; nu doar sa privesc ca altcineva experimenteaza ; doresc sa o cunosc din interior". Si atunci, dorinta este indeplinita si voi ati putea experimenta provocari diverse, care sunt, in fapt, binecuvantari, daruri. 


Voi sunteti intr-o infinita sfera de energie care functioneaza neintrerupt, care creaza fara intrerupere, trecand de limitari. Cand incepeti sa realizati cat de puternici sunteti, exista o libertate care apare, o libertate pe care lumea nu o cunoaste, o libertate care spune :" Nu trebuie sa ma ingrijorez despre ce imi aduce ziua, pentru ca eu stiu ca totul va fi bine. Lumea cunoaste doar un set de paradigme care au fost traite iar si iar si au fost completate. Trebuie inteles ca lumea cunoaste doar ceea ce deja a fost experimentat. Dimineata, cand va treziti si afirmati :" Aceasta zi este un dar. Aceasta zi este a mea. Eu am creat aceasta zi pentru mine insumi", atunci, va luati libertatea de a trai intr-o noua paradigma a bucuriei, a sigurantei in cunosterea ca voi niciodata nu ati parasit Acasa cu adevarat. V-ati extins ca o banda de cauciuc, poate, intr-o realitate care crede ca ar putea fi altceva decat iubire, si aceasta banda poate reveni in locul Iubirii, locul numit Acasa. Permiteti-va sa vedeti corpul ca fiind energie, pentru ca, intr-adevar asta si este. Pare ca acesta are limitari dar, cu adevarat, voi sunteti energia care se misca permanent in jurul corpului. Chiar daca credeti ca stati pe un scaun sau intinsi pe pat, acea energie din voi se misca intotdeauna, luand diferite forme. Cateva dintre aceste forme le mentineti pentru un timp. Alte formatiuni isi continua miscarea in alte formatiuni. 


 Voi faceti un miracol prin aducerea corpului in forma pe care o stiti constient ca fiind corpul vostru. Este un miracol ca voi o purtati moment de moment iar cand va treziti dimineata, din nou va plasati concentrarea asupra corpului. Inainte de a se trezui, corpul vostru se misca in jur, ca energie care este, fiind amorf si fara forma. Daca cineva intra in camera, vede, totusi, forma (corpul). De ce? Pentru ca se asteapta sa vada acea forma, asa cum a vazut-o mereu.
Adevarul este ca, voi sunteti energia care se misca tot timpul. Fiecare parte a corpului se misca. In timp ce va vorbesc, chiar acum, exista sinapse in creierul vostru care se aprind, se inchid, permitand mesajului sa fie preluat intr-un anumit mod. Fiecare muschi, fiecare organ din corp se misca ca si executa schimbari, formandu-se si reformandu-se. Voi stiti asta de la oamenii vostri de stiinta care studiaza anatomia si functionarea corpului. Stomacul si intestinele sunt foarte ocupate tot timpul, procesand hrana.


Inima pompeaza sangele. Ea se contracta, se destinde, se odihneste, din nou se contracta etc. Intr-adevar, voi sunteti o minge de energie plina de mobilitate, modelata intr-o forma care sa va fie utila existentei pe planeta, capabila sa interactioneze si sa reactioneze. Voi va schimbati si va preschimbati permanent, chiar daca procesele care se desfasoara in voi nu va mai preocupa in mod constient.
Daca nu v-ati vazut un prieten de cativa ani si va intalniti cu el dupa 10 sau 20 de ani, constatati ca si-a schimbat mult fizionomia. Cum s-ar fi intamplat asta daca el ar fi fost un corp rigid? O forma rigida, ar trebui sa fie intotdeauna aceasi forma. Cateodata nici macar nu il mai recunoasteti. As dori sa intelegeti cat de maleabil, cat de schimbabil este corpul vostru. Ce a determinat aceste schimbari profunde? Poate va surprinde, dar , in primul rand, schimbarile le-au provocat gandurile.Desigur, sunt si alti factori, dar gandurile sunt de departe cauza principala. Ati auzit ca gandurile creaza realitatea voastra. Cu adevarat, asta este ceea ce se intampla. Calitatea gandurilor este determinanta. Cel care este convins ca viata este o pemanenta lupta pentru existenta, ca a reusi inseamna a-i invinge pe ceilalti, atunci, sa nu se mire ca nu mai este iubit, ca nu prietenii l-au parasit si ca figura lui a capatat trasaturi aspre, dure. Cel care insa se trezeste dimineata cu buna dispozitie, dorinta si curiozitatea de a afla ce i-a pregatit aceasta noua zi, va simti ca are mai multi prieteni, ca totul ii merge din plin. 


Treziti-va maine dimineata cu zambetul pe buze, asa, fara motiv, si imaginati-va ca veti trai o zi minunata. Va garantez ca veti avea, cu adevarat, o zi minunata. 
Perioada pe care o traiti, voi, fiinte umane, este un dar minunat care merita sa fie traita 
din plin. Cand voi realizati ca nu lumea v-a facut, ca voi ati facut lumea, atunci ea nu mai are nici o putere asupra voastra. Voi sunteti cel care v-ati construit pe voi. Si daca voi sunteti constructorul vostru si nu va place ceea ce experimentati, schimbati scenariul, faceti alta alegere! Daca ceea ce doriti sa schimbati este de mai mare anvergura, incepeti cu primul pas, fara a va grabi si fara a va stresa.Important este sa incepeti si sa continuati! Nu va speriati de marimea problemei pe care v-ati propus s-o rezolvati.

ATITUDINEA CONTEAZA CEL MAI MULT. Urcusuri si coborasuri vor exista, inevitabil, dar, dincolo de un deal, urmeaza totdeauna o vale. Neabatandu-va de la calea voastra, veti ajunge acolo unde v-ati propus. Nu faceti din viata voastra un concurs, o intrecere cu altii. Singurul lucru pe care trebuie sa nu-l pierdeti este dorinta de a ajunge acolo unde v-ati propus. Tot ceea ce faceti, faceti-l cu buna dispozitie, cu placerea de a-l face. Unealta voastra cea mai pretioasa este bucuria.


Toate activitatile, toate schimbarile (de locuinta, de hrana, de parteneriate, de servicii, de imbracaminte etc) sunt, pana la urma, schimbari de energie. Starea voastra nu este una solida, rigida. Aceasta este una din minunatele libertati care vine odata cu constientizarea ca, ceea ce exista in acest moment, intr-o anumita forma sau conditie, indiferent ce este, poate fi schimbat prin orice cale doriti sa o faceti. Fiecare are dreptul sa faca alegeri si nimeni nu are dreptul sa-l judece pentru aceasta. Toate caile duc ACASA, la Dumnezeu, si niciuna nu este gresita. Desigur, unele cai sunt mai directe si mai drepte, altele mai intortochiate, dar, pana la urma, toate duc in acelasi loc. Calea pe care ti-o alegi tu nu este neaparat buna si pentru celalat. Unii mananca vegetale, altii carne, alti de toate. 
Daca tu iesti in aceasta viata vegetarian, nu-l certa pe cel care consuma carne, caci s-ar putea ca tu, intr-o viata anterioara sa fi consumat carne iar celalat sa fi fost vegetarian. Tot astfel se poate vorbi despre sistemul de credinte, de gradul de cultura, de sexualitate etc. Important este sa va amintiti mereu ca voi toti, si fiecare in parte, sunteti ENERGII. ENERGII DIVINE. Tuturor energiilor le este caracteristica MISCAREA. (Energia potentiala si energia cinetica, din fizica noastra, au aplicabilitate la nivelul 3D n.m.)


Nimic nu este vreodata stabil, cu exceptia Iubirii. Permiteti-va sa traiti in bucurie. Permiteti-va sa va treziti dimineata razand; radeti de cat de prostuti ati fost cu o zi inainte, ca v-ati ingrijorat de indiferent ce a fost si spuneti :" Eu vad diferit acum, ieri nu vedeam prea clar lucrurile’’. Radeti de ignoranta voastra de ieri, de prostia voastra de ieri, caci astazi este o noua zi iar voi sunteti o noua fiinta; voi vedeti lucrurile diferit. 
Cand va luati libertatea de a fi diferiti de ceea ce ati fost ieri, aceasta atitudine va apropie mai mult de ACASA. 


A fost o schimbare in energia vechii paradigme si voi ati terminat cu aceasta. Vizualizati sfera infinita de energie, punctele de lumina, punctele de energie, legaturile dintre aceste puncte si cum lucreaza ele intotdeauna impreuna. 
Vizualizati-va corpul ca fiind energie, mereu schimbandu-se, miscandu-se, foarte fluid si acceptati ca nu lumea v-a construit pe voi. Voi sunteti in schimbare. Voi sunteti Energia care creaza tot ceea ce este forma si non-forma.


SI ASA SA FIE !


Sursa: http://www.oakbridge.com

duminică, 8 iulie 2012

Mistere : Sferele Klerksdorp, Africa de Sud


Se presupune că au o vechime de 3,8 milioane de ani si au fost descoperite în jurul anilor ‘80 de către mineri în mina de argint Wonderstone, din Africa de Sud.
Dimensiunea unei sfere variază de la 0,5 cm la 10 cm diametru iar culoarea de la maro închis, brun roşcat, la roşu.



Cel puţin 200 de asemenea sfere Klerksdorp, denumite aşa după locul unde au fost descoperite, au fost extrase dintr-un strat de rocă datată ca fiind din era precambriană.
Parte dintre aceste biluţe sunt compuse dintr-un aliaj de nichel-oţel, care nu se găseşte în mod natural.
Altele au o coajă subţire de aproximativ un 1-2 cm grosime, umplute cu un material spongios ciudat şi se dezintegrează în praf la contactul cu aerul.
Misterul lor este amplificat de nişte șanțuri paralele, gravate foarte fin de jur-împrejur, care conform opiniei specialiștilor nu puteau apărea în urma unor procese naturale.
Un curator al muzeului Klerksdorp, din Africa de Sud, a observat că una dintre sferele expuse se rotește ușor
în jurul propriei axe, fără intervenția vreunei vibrații exterioare.

“Sferele sunt un mister total. Ele arată un moment oarecare din istoria pământului, dar nu ştim să-l deducem. Lângă această stâncă a existat cândva viaţă inteligentă. Dar,din păcate, se vorbește foarte puțin despre aceste misterioase bijuterii ‘extraterestre’”, a declarat curatorul.



Источник:http://www.2012en.ro/2012/07/mistere-sferele-klerksdorp-africa-de-sud/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FaMYX+%282012+Era+Noastra%29


vineri, 22 iunie 2012

Exercitii de dezvoltare mentala - Sfera mentala - supravegherea gandurilor - concentrarea sau focalizarea pe un singur gand - vidul mental - Initiere in hermetism - Franz Bardon


Sfera mentala este sfera gandurilor in care isi are originea lumea ideilor. Fiecare gand este precedat de o idee care in functie de proprietatile sale primeste o forma si ajunge la constiinta eului prin principiul eteric, matricea mentala, ca expresie a gandului intr-o forma de imagine plastica. Astfel omul, el insusi, nu este creatorul gandurilor, ci originea lor trebuie cautata in sfera akasica sau planul mental. Spiritul omului este ca o antena, este receptorul gandurilor din lumea ideilor in concordanta cu situatia in care se afla. Lumea ideilor fiind toate in tot, fiecare idee noua, orice inventie noua, pe scurt tot ce crede omul ca a creat singur a fost luat din lumea ideilor. Capacitatea de a produce idei noi depinde de maturitatea si atitudinea spirtului. Doar ideile abstracte au elemente si emanatii de polaritate pure, pentru ca descind direct din lumea cauzala a ideilor. Orice lucru facut in planul fizic isi are cauza si originea in lumea ideilor prin gandire si constiinta spirituala, si sunt reflectate acolo. 

supravegherea/ urmarirea constienta a gandurilor:

• Asezati-va comod intr-un scaun sau culcati-va pe o canapea; relaxativa intregul corp, inchideti ochii si urmariti 5 minute sirul gandurilor, incercand sa le retineti. La inceput veti observa aparitia unor ganduri ce tin de viata de zi cu zi, de servici, casa, griji etc. In fata acestor ganduri comportati-va ca un critic linistit, liber si independent. In functie si de situatia sau starea in care sunteti, aceste exercitii vor fi mai usoare sau mai grele. Nu este voie sa se piarda sirul gandurilor; sa nu uiti de tine, sa le urmaresti atent si constient. Nu este voie sa adormi! Daca obosesti mai bine intrerupi si lasi pe alta data cand crezi ca oboseala nu va interveni. Elevul atent va observa cum la inceput, gandurile il ataca, trec pe langa el intr-un tempo rapid, incat ii este foarte greu sa le retina pe toate. De la un exercitiu la altul va observa insa ca gandurile nu vor mai aparea atat de haotic, vor deveni mai regulate, pana cand vor deveni numai cateva ganduri care vin dintr-un mediu indepartat.. 

concentrarea sau focalizarea pe un singur gand:

• a) In viata de zi cu zi; consta in eliminarea din psihic a gandurilor nedorite si care apar cu o incapatanare crescanda. De exemplu, trebuie sa fim in stare sa nu ne mai preocupe munca si grijile serviciului atunci cand ne intoarcem de la lucru in sanul familiei. Toate gandurile ce nu tin de viata particulara trebuie sa le indepartam si sa reusim sa devenim alt om. Si invers: la servici trebuie sa ne concentram numai la acesta, sa nu ingaduim mintii sa rataceasca in alta parte: la casa, familie, viata particulara sau altundeva. Acest lucru trebuie exersat pana devine obisnuinta• 

b) Focalizarea propriu-zisa; Mentine un timp mai indelungat un singur gand sau o idee si indeparteaza pe toate celelalte care ar vrea sa iasa la suprafata. Pentru aceasta se alege dupa preferinta un gand sau o idee de care trebuie sa ne tinem tare. Toate celelalte care nu au de-a face cu cel ales pentru exercitiu trebuie indepartate cu toata puterea. La inceput acest lucru va reusi doar pentru cateva secunde, mai tarziu vor fi minute. In final trebuie ajuns la minimum 10 min. 

golul desavarsit in gandire sau golul/vidul mental:

• Culcati-va comod pe un pat, canapea sau asezati-va pe un balansoar, relaxandu-va intregul corp. Inchideti ochii si inlaturati orice gand care apare. Nu are voie sa patrunda in psihicul dvs decat golul. Aceasta stare de gol trebuie sa o mentineti fara a uita de voi insiva. La inceput veti reusi doar pentru cateva secunde, dar prin exercitii repetate veti reusi tot mai bine. Scopul exercitiului este atins doar cand reusiti sa ramaneti in starea aceasta 10 minute fara sa uitati de voi sau sa adormiti. 

Initiere in hermetism - Franz Bardon


marți, 29 mai 2012

NASA a observat sferă gigantică de aproape de Soare în timp ce devierea Eruption Solar - 25 mai 2012

NASA a observat o sfera gigantica in jurul Soarelui, în timp ce cerceta Eruptiile solare -. 25 mai 2012. Teoriile conspiraţioniste pretind ca  misterioasa "Death Star"  a fost filmata pe video aproape de suprafaţa soarelui.
Intrebarea este daca poate fi sau nu o nava extraterestra?

Planeta Nibiru-X-aproape de Soare? (May.26.2012)



vineri, 28 octombrie 2011

Japonia prezinta maşină sferica care zboară

Prima maşină sferica din lume care zboară   a fost elaborat şi prezentat de către Ministerul japonez al Apărării. Ea poate zbura in toate directiile, pluteste ca un elicopter şi chiar poate sa se rostogolească pe pamant ... continua lectură la  tokyotimes.jp
Sursa şi autor:  tokyotimes.jp  *   (youtube)
Sursa: thetruthbehindthescenes.wordpress.com

vineri, 22 iulie 2011

Incredibil: o sferă de sticlă va fi plasată în două locuri în acelaşi timp!

Incredibil: o sferă de sticlă va fi plasată în două locuri în acelaşi timp!
Mecanica cuantică a născut dintotdeauna o mulţime de polemici, dar odată cu progresul ştiinţific aceasta pare demonstrabilă. Ultima încercare vine din partea unor oameni de ştiinţă europeni care vor să plaseze o sferă din sticlă în două locuri în acelaşi timp.
Un experiment ambiţios care urmăreşte poziţionarea unei sfere de sticlă în două locuri deodată ar putea constitui cel mai important test al teoriei cuantice de până acum. Experimentul va plasa o sferă care conţine milioane de atomi – lucru care o face mai mare decât multe virusuri – într-o stare de superpoziţie în locuri diferite, spun cercetatorii din Europa.
Fizicienii s-au întrebat dacă obiectele mari pot urma legile cuantice, încă de când Erwin Schrödinger a sugerat că o pisică poate exista într-o stare de superpoziţie, fiind atât vie, cât şi moartă.
Pentru a demonstra acest lucru, oamenii de ştiinţă vor pune o sferă cu un diametru de 40 nanometri sub acţiunea unui laser, în timp ce obiectul este ţinut într-o cavitate de dimensiuni mici. Acţiune va forţa sfera să se mişte dintr-o parte în alta a cavităţii. Dar, având în vedere că lumina în natură este cuantică, tot aşa va fi şi poziţia sferei, forţând obiectul într-o stare de superpoziţie cuantică.
Experimentul va trebui să fie efectuat în vid şi la temperaturi extrem de scăzute, astfel încât sfera să nu fie deranjată de zgomotul termic sau de moleculele de aer, susţine Oriol Romero-Isart de la Institutul Max Planck de optică cuantică din Germania, conducătorul cercetării.
Anul trecut, Aaron O’Connell şi colegii săi de la Universitatea din California, Santa Barbara, au demonstrat că ar trebui să fie posibilă crearea unei superpoziţii a unei bucăţi de metal lungă de 60 de micrometri. Cu toate acestea, separarea fizică asociată cu două stări ale benzii a fost doar de 1 femtometru, o distanţă aproximativ egală cu lăţimea unui nucleu de atom.
Aaron O’Connell a oferit mai multe detalii despre experimentul său într-o prezentare ţinută la conferinţa TED:

Noul experiment, pe de altă parte, va pune sfera de sticlă în două locuri diferite în acelaşi timp, fără să există vreo parte care să se suprapună. “În propunerea nostră, centrul masei este pus într-o suprapunere de locaţii spaţiale, separate de o distanţă mai mare decât obiectul în sine”, a declarat Romero-Isart.
Deşi experimentele anterioare de măsurare a undei unui atom au atins o bună separare, punând fulerena şi alte molecule ce conţin câteva sute de atomi în stări distincte de suprapunere, noul studiu va îndeplini acest lucru cu obiecte microscopice.
Acest lucru va fi deosebit de valoros în furnizarea de teste pentru mecanica cuantică, spun cercetatorii. Observarea comportamentului unor astfel de obiecte foarte mari care respectă legile cuantice ofera speranţa găsirii unor moduri prin care să demonstreze practic teoria cuantică.
Sursa: NewScientist