CINE sunt primele 50 de persoane din anturajul lui Traian Băsescu

de Gabriel Popoiu

Pesedistul Codrin Ștefănescu a anunţat finalizarea „Cărţii negre a regimului Băsescu”, o antologie a tuturor afacerilor şi intermedierilor dubioase făcute pe bani publici de oamenii din anturajul preşedintelui suspendat, al cărei autor este Consiliul Naţional al PSD. Potrivit lui Codrin Ștefănescu, cartea va fi dată curând publicităţii.

Monica Macovei si Vasile Blaga nu lipsesc de pe lista/ Sursa foto: INTACT IMAGES

Conform unui comunicat remis inpolitics.ro, „În această seară (ieri seară – n.r), departamentele din cadrul Consiliului Naţional al PSD vor finaliza „Cartea neagră a regimului Băsescu”. Acest prim volum dezvăluie informaţii de care Traian Băsescu a avut în permanenţă cunoştinţă. Ele fac referire la conexiuni cu instituţiile şi societăţile de stat, afaceri de familie şi intermedierea contractelor pe bani publici pentru camarila de partid, în urma cărora s-au încasat, în zona privată, sume exorbitante de miliarde de euro din bani publici.

În material sunt prezentate, în capitole separate, primele 50 de persoane din anturajul lui Traian Băsescu, care au deţinut funcţii importante în administraţia centrală şi locală. Printre ei se numără: Mircea Hava – corupţie şi clientelism politic, Ghe. Seculici – afaceri cu bani publici, Gheorghe Falcă – corupţie , abuz în serviciu, Cristian Boureanu – contracte cu statul, Valerian Vreme – Contracte cu instituţiile statului, Gabriel Berca – afaceri cu „băieţii deştepţi” din energie, Ioan Oltean – trafic de influenţă, Vasile Blaga – afaceri cu petrol, trafic de influenţă, Sulfina Barbu – contracte cu bani publici, Cezar Preda – contracte cu bani publici, Stelian Fuia – afaceri imobiliare (…) şi Monica Macovei – retrocedări ilegale în favoarea familiei, presiuni şi abuz în serviciu. „Cartea neagră a regimului Băsescu” este o radiografie cutremurătoare a corupţiei instituţionalizate, practicată de PDL, prin sfidarea tuturor legilor în vigoare şi în dispreţul total faţă de opinia publică.”

Potrivit Secretarului Consiliului Naţional al PSD, documentul este structurat pe judeţe şi prezintă lista cu liderii PDL, fiind realizat în baza informaţiilor şi materialelor primite, în ultimii doi ani, de la ONG-uri, sindicate, patronate, jurnalişti şi organizaţii judeţene PSD.

Sursa: http://www.ghimpele.ro

Descoperire surprinzătoare legată de primii strămoşi ai americanilor

Vârfuri de săgeţi şi de lănci datând din urmă cu cel puţin 13.200 de ani, descoperite în peşteri din nord-vestul Statelor Unite, au repus sub semnul întrebării teoria potrivit căreia oamenii din populaţiile Clovis au alcătuit nucleul primilor americani, se afirmă într-un studiu publicat joi.

Aceste vârfuri de silex, denumite proiectile de "Western Stemmed", descoperite în peşterile din Paisley din statul Oregon, au fost fabricate potrivit unei tehnici complet diferite de aceea care caracterizează cultura Clovis, au explicat autorii studiului, publicat în revista americană Science din 13 iulie.

Aceiaşi oameni de ştiinţă au confirmat faptul că ADN-ul uman extras din excremente umane uscate găsite în sedimentele din acele peşteri datează din aceeaşi perioadă.

Savanţii, coordonaţi de Dennis Jenkins de la Universitatea şi Muzeul de Istorie Naturală din Oregon, au efectuat 190 de datări cu carbon radioactiv pentru oase, crenguţe de pelin şi alte vestigii, care indică toate spre aceeaşi perioadă din istorie.

Niciun vestigiu aparţinând culturii Clovis nu a fost găsit în peşterile din Paisley, au subliniat cercetătorii.

Aceste datări noi ale proiectilelor "Western Stemmed" au adus câteva informaţii noi în dezbaterile din ultimele decenii. Ele par să indice faptul că aceste populaţii s-ar fi dezvoltat în mod separat.

Potrivit lui Dennis Jenkins, populaţiile din cultura Clovis ar fi apărut în sud-estul Statelor Unite înainte de a migra spre vest, în timp ce populaţiile din cultura "Western Stemmed" ar fi apărut mai devreme în vest şi s-au deplasat apoi către est.

"Pe baza datărilor noastre, este imposibil ca populaţiile Western Stemmed să fi derivat din cultura Clovis", a spus Dennis Jenkins.

"Aceste date ne fac să credem că, dimpotrivă, ne-am afla aici, în vestul Statelor Unite, în prezenţa vestigiilor unei culturi cel puţin la fel de veche ca şi cultura Clovis, dacă nu chiar mai veche decât aceasta. Se pare că avem două culturi diferite care au coexistat în America fără să se amestece timp de câteva sute de ani", a adăugat el.

Popularea Americii de populaţiile Clovis reprezintă teoria dominantă de la descoperirea din 1932 a celor mai vechi indicii despre prezenţa umană pe continent, în situl Blackwater Draw, din apropiere de satul Clovis din statul american New-Mexico.

Pentru profesorul Eske Willerslev de la Centrul pentru GeoGenetică de la Universitatea Copenhaga din Danemarca, unul dintre autorii studiului, "rezultatele acestui studiu aduc lovitura de graţie teoriei Clovis".

"Din punct de vedere cultural, biologic şi cronologic, această teorie nu mai este valabilă", a adăugat el.

După părerea sa, există două ipoteze, însă savantul danez consideră că este prematur să spună care dintre ele i se pare a fi cea mai probabilă.

Potrivit celei dintâi, America era populată, cu câteva mii de ani înainte de apariţia populaţiilor Clovis, de imigranţii care au creat tehnologii de fabricare a uneltelor şi vârfuri de săgeţi, din care au decurs apoi meşteşugurile şi tradiţiile populaţiilor Clovis şi "Western Stemmed".

Potrivit celei de-a doua teorii, au existat două migraţii în America de Nord, iar una dintre ele era anterioară migraţiei populaţiei Clovis cu cel puţin o mie de ani.

Un studiu realizat de geneticieni de la facultatea de medicină din cadrul Universităţii Harvard, publicat miercuri în revista britanică Nature, a determinat, analizând câteva mii de variaţii genetice ale amerindienilor, că America a fost populată prin trei valuri migratoare venind din Siberia, iar primul dintre ele s-a produs în urmă cu peste 15.000 de ani.

Sursa:  REALITATEA.NET

Primii colonizatori ai Terrei au revenit - Nu suntem singuri

In conditiile in care Terra isi continua vertiginos drumul spre autodistrugere si intr-un moment in care nu se intrezareau sanse de a stopa cineva din interior alunecarea rapida spre acest moment, ajutorul a sosit din afara, de la aceia care au mai vizitat cu lung timp in urma planeta nostra. Multe dintre misiunile extraterestre prezente pe Terra de-a lungul istoriei sale au revenit si sunt inca aici, in incercarea de a salva omenirea de la un dezastru iminent.

Nivelul de vibratii al actualei umanitati este scazut, motiv din care vibratia Terrei este joasa, campul magnetic global este si el slab, magnetosfera s-a diminuat, deci planeta nu mai are o protectie corespunzatoare in fata pericolelor prezentate de corpurile ceresti care ajung in apropierea sa, comete, ateroizi si alte obiecte. Acesta este unul dintre motivele pentru care am primit sprijinul unor misiuni extraterestre.

Traim un momet special in prezent: mometul in care se incheie un ciclu cosmic de 26 000de ani si planeta trece prin ceea ce unii oameni de stiinta au numit punctul zero. Terra, care evolueaza pe o traiectorie in forma de spirala, a ajuns in punctul din care a pornit la inceputul ciclului, dar pe un nivel superior din punct de vedere energetic celui de plecare, cu un nivel vibrational de aproximativ 49 de ori mai mare decat cel actual. Omenirea nu a atins in prezent aceasta performanta si nu vibreaza la o asemenea frecventa, dar a inceput sa urce usor, cu ajutorul celor prezenti pentru a ne ajuta.

Perioada in care se va realiza trecerea critica prin punctul zero a inceput in anul 1982 si se va sfarsi in anul 2017 si se numeste Apocaliptica. Observam ca este vorba de 36 de ani, repatizati simetric fata de anul 2000, 17 ani inainte si 17 ani dupa. In perioadele de Apocalips (in cazul Terrei cu o ciclicitate de 26 000 de ani, perioada ai carei parametri fizici corespund miscarii de precesie) este vorba de acumulari de vibratii care se insumeaza, rezultanta lor reprezentand bilantul respectivului ciclu. De rezultanta aceasta depinde directia pe care urmeaza sa o ia civilizatia de pe planeta respectiva. Principiul este acelasi pentu orice sistem si planeta, manifestarile fiind insa diferite, in functie de conditiile specifice fiecareia.

De asemenea, chiar si perioadele apocaliptice ale Terrei difera, dar ceea ce este imprtant este faptul ca acest moment ofera omului posibilitatea de a avea acces la o alta vibratie, la alti parametrii ai trairii, ai existentei universale. Catastrofele prezentate in Scriptura pot fi evitate daca omenirea se trezeste si se straduieste mai mult, mai ales ca nu suntem singuri...Multe dintre ele au si fost evitate...

Sa revenim insa la misiunile extraterestre prezente pe Geea. Acestea sunt mai multe si isi au cartierele generale pe teritoriul diferitor tari, in functie de zona in care au mai aterizat in trecut, pe care au locuit-o si pe care o cunosc mai bine.

In urmatoarele randuri ma voi referi la acele misiuni care se desfasoara in zona spatiului romanesc, pentru ca eu de acestea am cunostinta.

Nu voi reveni asupra amanuntului foarte impotant conform caruia civilizatia sumeriana a aterizat prima data si s-a dezvoltat in spatiul Carpato-Danubiano- Pontic, ci voi considera acest fapt deja cunoscut si acceptat. Am dezvoltat subiectul, aducand dovezile aferente, in alte doua articole, deci nu voi mai reveni. Voi face insa precizarea ca civilizatia sumeriana este cea dintai sosita in acest spatiu. Pe Terra au mai sosit apoi si alte civilizatii extraterestre, una condusa de Iehova, alta de Samiaza ...

Civilizatia care a intemeiat viitorul Imperiu Sumerian a aterizat in aceasta zona si a fost condusa de un mare lider numit Remus. Tot in aceasta zona a locuit pentru o perioada si viitoarea populatie a Egiptului, care a pastrat in memorie existenta acestui mare conducator al lor. El apare in mitologia egipteana sub forma unui de soim si se numeste Seker-Remus.

Se poate observa cu usurinta ca numele viitoarei tari pe care civilizatia extraterestra din spatiul carpatic a intemeiat-o dupa Potop, este Sumer si reprezinta insusi numele conducatorului lor Remus, citit invers. Tara in care Remus a aterizat cand a sosit pe Terra, avea o alta forma... Era mult mai mare decat zona romaneasca, cuprinzand nordul Bulgariei, Republica Moldova, Serbia, Croatia, Bosnia si Hertegovina si Muntenegru. Trec insa peste aceste aspecte istorico-geografice, precizand ca ele vor face obiectul altor articole si revin asupra a ceea ce civilizatia sumeriana a creat pe teritoriul romanesc, pe timpul perioadei

indelungate in care l-a locuit.

Terra detine sisteme pe care extraterestrii le-au construit in epoca in care locuiau la propriu pe planeta, rolul lor fiind acela al conectarii cu informatia, cu vibratia universla. Spatiul ramanesc nu este singurul loc in care a fost creata si lasata o astfel de tehnologie care nu poate fi pusa in functiune decat cand oamenii se vor trezi, totul tinand de vibratie, asa cum voi arata in continuare.

Numaroase masuratori realizate de catre oamenii de stiinta americani si nu numai, au confirmat faptul ca zona de maxim magnetic si energetic se afla in spatiul romanesc si acest lucru devine clar si credibil nu numai datorita masuratorilor dar si a celor ce urmaeaza sa le aflati.

Civilizatia sumeriana a creat in zona in care locuia un sistem unitar de comunicare cu Universul, planeta noastra fiind pe atunci in legatura cu toate celelalte planete ale Sistemului Solar si nu numai.

In zona muntilor Bucegi (estul Carpatilor Meridionali), mai toate varfurile muntoase ascund emitatoare, punctul central fiind Masivul Caraiman, care joaca rolul de amplificator. In interiorul acestor munti sunt ingropate aceste elemente de tehnologie bazate pe cristale, posibilitatea lor de folosire fiind numai mentala. Emitatoarele sunt coloane de cristal de circa 1000 de metri inaltime si 70 de metri in diametru, imbracate cu un manson format din stancile muntilor. In jurul acestora se afla diverse sali, arhive si laboratoare populate

in prezent de membrii acestor expeditii.

Am afirmat anterior ca tehnologia extraterestra lasata de catre civilizatia sumeriana nu poate fi utilizata decat mental. Nimic mai logic si mai inteligent din partea constructorilor, acestia eliminand riscul de a fi folosita de catre persoane nepregatite, in scopuri distructive. O protectie mai buna a lor nici ca se putea. Fiinta umana poseda un camp biomagnetic propriu si o vibratie proprie. La un anumit nivel vibrational, bineinteles inalt, cristalele lichide din emisfera dreapta a creierului se activeaza, omul devenind atat emitator cat si un excelent receptor al energiei. Pentru a se activa insa aceste cristale lichide este necesar ca persoana sa aiba o viata spirituala si sa traiasca curat. Este singurul mod in care vibratia poate creste si

omul se poate trezi. Din nefericire numarul celor care s-au trezit este foarte mic si din acest motiv, vibratia cumulata a tuturor pamantenilor este inca la un nivel nemultumitor.

Exista deci o conexiune interrelationala intre cristalele lichide din creierul uman si cristalele uriase din munti. Inaltarea nivelului vibrational al omului aciveaza aceste cristale si ele emitand pe o frcventa intra in concordanta cu frecventa de emisie a cristalelor uriase, oferind accesul la tehnologia respectiva. Oricum, nu suntem capabili sa punem in functiune aceste emitatoare enorme. Daca vom reusi sa o facem, efectul benefic al campurilor de virbratie emise s-ar face simtit pe o raza de 630 de kilometri, folosindu-ne tuturor. In prezent, vibratiile joase sunt dominante la nivelul civilizatiei umane si declansarea brusca a unui

astfel de vulcan de lumina ar duce la inlaturarea tuturor acestor zone cu vibratie scazuta, deci orase intregi ar disparea cu desavarsire.

Sfinxul si Babele sunt doua stanci din muntii Bucegi, cu venerabila varsta de 26 000 de ani, care au fost construite de catre oameni, dar nu cu mana ci prin puterea lui mentala. Sfinxul din Muntii Carpati are aceiasi provenienta si tehnica de constructie ca piramida lui Kheops. El ascunde in interior un cristal si impreuna cu Babele, cele doua stanci alcatuiesc instalatii extraterestre. Sfinxul, atat cel din Bucegi cat si cel din Egipt confera accesul la adevarate arhive subterane, dar acesta este un alt subiect...

De asemenea, au ramas din perioada civilizatiei sumeriene sapte orase, ascunse privirii noastre si o retea de canale de legatura intre aceste orase, folosite de catre daci in vremuri de restriste. Ei se refugiau prin aceste canale ori de cate ori situatia o cerea, fiind condusi de catre un initiat care cunostea reteaua. O parte dintre aceste canale au o inclinare verticala, coborand pana in anumite sali, arhive si laboratoare subterane. Dovada prezentei acestei retele o constituie galeria subterana de o lungime de aproape 100 de kilometri

care impanzeste zona Moldovei si a Republicii Moldova, unde tunelele descoperite au primit o intrebuintare practica: au devenit depozite pentru pastrarea vinurilor.

Nu putini au fost cei care au incercat sa forteze descoperirea acestor taine, cautand prin pesteri intrarile in orase, dar au simtit pe propria piele ce inseamna sa-ti doresti a obtine ceva fara sa meriti, fara sa atingi nivelul de intelepciune necesar accesului la aceasta tehnologie.

O alta zona deosebita este cea a Muntelui Rarau (Carpatii Orientali), in care se afla locul de maxima vibratiei a Terrei in prezent. Misiunea extraterestra din acest spatiu isi are sediul sus, deasupra piscurilor numite Pietrele Doamnei si de aici se transmit mesaje celor de pe Marte, prin intermediul unei piramide invizibile cu ochiul liber, dar perceptibila anumitor aparate speciale.

Masivul din partea stanga a stancilor este hangar pentru vehiculele extraterestre ale misiunii extraterestre prezente acolo, afirma scriitoarea mai multor lucrari pe aceasta tema, care semneaza sub pseudonimul Melfior-Ra.Daca oamenii interesati ar face inregistrari pe pelicula, ar vedea multe care nu le sunt date sa le vada; de asemenea, cu aparate foarte fine, s-ar putea inregistra semnale auditive.

In ceea ce priveste zona Muntelui Retezat (masiv muntos situat la 45007'-45026' lat.N / 22006'-23014' lg.E, cu o suprafata de 750-800 km2), existenta unei misiuni extraterestre acolo a fost semnalata prin aparitia unei serii de fenomene ciudate.

Din descrierile turistilor aflam ca, in plina zi - pe la orele 11 - din luna iulie 1994, in zona lacului Stevia -Poiana Gemenilor (5-6 km N-E de Vf.Radesu Mare), a tâsnit dintr-o data din spatele unui perete stâncosdestul de abrupt, nenumarate raze de lumini de diferite culori, care se invârteau precum spitele unei roti (30de minute), timp in care un vuiet ca acela produs de furtuna rasuna in intreaga vale (vezi Vf. Papusa, situat la 4 km S-E). Doua luni mai târziu, turistii care si-au asezat cortul in Poiana Gemenilor, in timp ce mâncau de prânz, au fost infasurati intr-o perdea de raze colorate. Se spune ca in Retezat pluteste o atmosfera

stranie; toti locuitorii se prefac nestiutori, dar privirile ii tradeaza - se tem.

De asemenea, tot la semnalarea turistilor despre existenta unor energii stranii absolut inexplicabile in zona Vârfului Gugu care, in anumite ore din noapte "dispare" cu desavârsire, un numar de 7 specialisti s-au deplasat in acea zona, stabilindu-si tabara - in noaptea de 4 august 1991 - in apropiere de Vf.Gugu. Cuacea ocazie, membrii comisiei au consemnat aparitia unei "explozii luminoase" care parea ca iese chiar din munte, in apropierea cabanei si lacului Bucura din Muntii Retezat. Culmea este ca "explozia luminoasa" care a tâsnit spre cer, a luat cu ea Vârful Gugu! Intreaga noapte, membrii comisiei nu au putut atipi din

pricina unor "apasari atmosferice", care le provocau o acuta surescitare.

Dupa "pulverizarea" avionului IL-14 care se indrepta in directia Vf.Gugu - noaptea de 13-14 august 1991 - in Curmatura Bucurii (Retezat), in aceeasi zona, la poalele Vf. Gugu, s-a deplasat cea de-a doua comisie constituita din 10 specialisti care, in cele doua zile de observatii 17-18 august 1991, au consemnat spaime fara motiv, acute senzatii de sufocare, in special noaptea, asociate exploziilor luminoase, linistea unui peisaj devenit brusc "martian" si impresia ca sunt supravegheati de "ceva", "cineva" cu staruinta.

Acestea sunt doar cateva dintre dovezile prezentei misiunilor extraterestre in zona romaneasca. Fapul ca se afla aici in prezent nu este cel mai important lucru. Ceea ce este cu adevarat important este implicarea nostra in lucrarea desfasurata pentru a putea depasi aceasta perioada dificila, fara probleme. Ramane de vazut daca uriaselor eforturi depuse de ei le vom raspunde cu un minim de bunavointa si lupta pentru viata nostra si a intregii planete si mai ales cum vom depasi ca umanitate actuala perioada apocaliptica.

Bibliografie:

· "Viata pe Geea", vol. I - editura Solteris, Piatra Neamt, 1996

· Constantin N. Barbulescu - "Primele forme ale scrierii de pe mapamond sunt rezultatul dezvoltarii unui popor civilizator" (art)

· "Sa ridicam valul de pe tainele neamului" - Alexandra Tone (art) Revista fenomenelor paranormale

sursa: http://www.evolutiespirituala.ro

Sursa: http://trezirea-constiintei.blogspot.ro

Poveste de la inceputul timpului

autor: Adrian Nicolae

Foto (22)

Numele meu este Chidon. Multi m-au numit „un salbatic”, Mi-am parasit tribul cu multe ierni in urma si am plecat spre ceea ce batranii spuneau ca ar fi locul in care ne-am nascut toti… gradina de dincolo de marea cea mare si de peste muntii cei inalti de la soare-rasare, acolo unde locuiesc zeii. De atunci au trecut multe, multe ierni. Oare cine le mai poate tine socoteala? Am plecat pe un drum fara intoarcere, catre cei care ne-au creat, vrand sa le cer socoteala pentru napasta aruncata asupra celor de un sange cu mine. Aceasta este povestea mea.

Potopul 

Nu intotdeauna am fost un pribeag. La inceput, inainte ca zeii sa ne pedepseasca, eram un vanator. Unul iscusit chiar. Puteam dobori singur uriasii imblaniti din pesteri si din paduri, la fel de bine cum puteam culca la pamant salbaticiunile iuti ca vantul si pasarile care se inalta catre ceruri. Nu ma temeam sa intru in barlogul stapanilor padurii, atunci cand isi dormeau somnul cel lung de peste iarna, si sa ii strapung cu sulitele din lemn auriu, cu varful ascutit facut din cea mai buna piatra. Eram un aparator pentru cei din satul meu de langa lacul ce mare si, cat de curand, ar fi urmat sa fiu initiat in randul razboinicilor. Zeii au avut, insa, un alt plan pentru mine.


Pamantul se schimba. O simteam cu totii, desi ne era teama sa o spunem cu voce tare pentru a nu mania si mai mult spiritele. Vanatul era din ce in ce mai rar, iar norii se strangeau tot mai des asupra tribului nostru. Batranii spuneau ca purtam vina uciderii gigantilor blanosi cu colti uriasi de fildes, din oasele carora se construiau odinioara sate intregi si din carnea carora puteai hrani un trib pentru o iarna intreaga. Nu vazusem niciodata unul. De fapt, de generatii, nimeni nu le mai daduse de urma. Ii mai vedeam doar in pesterile sacre, unde stramosii le desenasera imaginile pe peretii de stanca. Mergeam acolo ori de cate ori natura murea si aparea prima zapada. Aprindeam focuri si ii chemam din nou pe campiile noastre. Vraciul se lasa patruns de spiritele salbaticiunilor si isi lasa urmele palmelor pe pereti, alaturi de cele ale multimii de vraci de dinainte de timpul nostru. Cantecul lui si umbrele aruncate de limbile focului faceau acei uriasi sa se miste parca din nou, iar speranta noastra renastea. Dar, iarna si vara, asteptarea era in zadar. Ei nu mai veneau si se parea ca, odata cu ei, pleaca si celelalte salbaticiuni. De fiecare data, ne avantam tot mai departe in cautarea vanatului si, la final, asta mi-a fost si scaparea.


Oh, zei! Nicicand nu voi putea uita acea zi, in care tot ceea ce imi era drag a disparut fara urma. Trecuse inca o iarna, iar hrana pe care o pastrasem in pamantul tare si inghetat era pe terminate. Iarba incepea sa rasara, semn ca vanatorii trebuiau sa porneasca iar pe urmele salbaticiunilor, si toti ne gandeam la departarile in care ar fi trebuit sa ajungem in cautarea lor. Nu stiam ca nu aveam sa ne mai intoarceam vreodata. Vraciul a dansat toata noaptea, chemand spiritele padurii si ne-a daruit, noua, vanatorilor, imaginea din piatra a "mamei tuturor creaturilor", zeita fara de chip, cu pantecul larg si formele rotunde. Ea ar fi trebuit sa ne asigure o vanatoare imbelsugata si hrana destula pentru a trece inca o iarna. Dar poate ca vraciul stia ceea ce avea sa se intample. Vanatul nu se aratase in viziunile sale. Mi-a spus doar ca spiritele sunt alaturi de mine si ca, in curand, aveam sa aflu lucruri pe care nimeni altcineva nu le mai cunoscuse.




Mi-am parasit atunci tribul si am privit pentru ultima oara apele albastre ale lacului langa care copilarisem. Vraciul, alaturi de copiii si femeile noastre, ne-a condus pana departe, urandu-ne sa ne intoarcem toti teferi. Am mers, apoi, alaturi de ceilalti vanatori, cale de multe zile si nopti, pana cand muntii cei inalti si padurosi ne-au aparut in toata maretia lor. Aici, in intunecimile padurii, ar fi urmat sa infruntam salbaticiunile si sa asiguram hrana celor de un neam cu noi. Am adus ofrande spiritelor, asa cum faceam de fiecare data inainte de a patrunde in padurile fara de sfarsit, si am cautat o grota in care sa ne petrecem noptile, feriti de primejdii. Dar in fata pericolului ce avea sa vina nu exista scapare. Asa s-a intamplat ca intr-una dintre nopti, atunci cand venise randul meu sa ingrijesc focul si sa pazesc intrarea in pestera, pamantul a inceput sa se schimbe. In aer se simtea parca mania zeilor. O liniste adanca inghetase padurea si nici urletele animalelor, nici cantecul pasarilor, nici macar zgomotele micilor insecte nu se mai auzeau. Copacii incremenisera si doar vantul abia se auzea printre frunzele intunecate. Atunci a inceput totul.


Intai, s-a auzit un zgomot asurzitor, ca si cum toate fiintele pamantului ar fi tropotit intr-o fuga nebuna. Apoi, muntele prinse a mugi asemenea unui animal ranit de moarte, iar pamantul incepu a se ridica si a se lasa ca si cum o mana uriasa l-ar fi framantat cu furie. Arborii cadeau in gurile uriase ce se cascau in piatra, stancile intrau in pamantul crapat si muntii pareau sa danseze intr-un dans nebun si ucigator. Am fost aruncat ca o frunza peste pietre si, atunci cand mi-am revenit, am inteles ca niciunul dintre vanatorii tribului meu nu mai era in viata. Pestera in care se ascunsesera nu mai exista. In locul ei nu ramasese decat o gramada de stanci, aruncata salbatic peste trupurile celor de un sange cu mine. Insa raul cel mare nu venise inca.


O ploaie, cum nu mai vazusem nicicand, incepu sa toarne cu furie peste ceea ce ramasese in urma maniei zeilor, iar gandul mi-a zburat imediat la cei ramasi acasa. Am inceput sa alerg pe drumul de intoarcere, fara oprire, manat doar de dorinta de a-i vedea teferi. Prin ploaia care nu avea sa se opreasca timp de multe nopti si zile, am alergat neintrerupt pana cand am ajuns la marginea ultimei inaltimi. De acolo ar fi trebuit sa vad pana in departare si pana la marginea lacului nostru. Dar campiile si dealurile verzi nu mai erau. Nu mai era nici lacul si nici urma de om nu parea sa se vada. In locul a tot ceea ce fusese verde pana mai ieri, nu mai era decat o intindere uriasa de apa care crestea in continuare, vazand cu ochii. Trupuri fara de viata, de oameni si animale de-a valma, pluteau la suprafata si inaintau odata cu suvoiul de neoprit. Atunci am inteles ca din tribul meu si din celelalte triburi, fie ele razboinice sau pasnice, nu mai traia nimeni, iar groaza de a fi ramas singurul om de pe pamant m-a cuprins pentru intaia data. La ea se adauga si cea de a fi inghitit de apele care cresteau zi de zi, noapte de noapte, fara a da vreun semn ca se vor opri vreodata. In zadar am asteptat ca vreun om sa se arate. In fiecare zi, trebuia sa ma afund tot mai mult in paduri de teama valurilor ce veneau inspre mine, muscand din munte si din pamant asemenea unei salbaticiuni turbate.

Nu mai era decat un singur lucru de facut. Sa caut pe acei zei care trimisesera napasta asupra oamenilor si sa le cer socoteala.

Oamenii ciudati de peste mare 

Am asteptat ca ploaia sa se opreasca, ascuns prin grote, hranindu-ma cu radacini si cu putinele fructe gasite prin paduri, pentru ca, la prima raza curata de lumina, sa pornesc la drum. Spre soare-rasare drumul imi era inchis de revarsarea de ape, asa ca am ales sa ma indrept acolo de unde veneau suvoaiele, spre miazazi. Stiam ca este un drum pe care nu ma voi mai intoarce niciodata. Si de ce as mai fi facut-o? Nimeni si nimic din ceea ce cunoscusem pana in ziua potopului nu mai exista.


Inarmat doar cu o sulita, am pornit la drum strabatand in cale munti, dealuri si paduri pana la un rau urias ce parea sa imi inchida din nou calea. Nu era insa piedica menita sa ma opreasca. Tribul meu stapanea de multa vreme arta fabricarii barcilor dintr-un trunchi de copac si, nu o data, in copilarie, fusesem purtat pe apele lacului de catre barbatii care se indeletniceau cu prinderea pestilor, a scoicilor si a altor vietati din ape. Dar asta o faceau doar batranii si copiii. Noi, tinerii, eram invatati sa manuim sulitele si arcurile in luptele impotriva salbaticiunilor si a celor care incercau sa ne fure bunurile. Am ales atunci un trunchi cazut si l-am impins in ape - sa-mi fauresc o ambarcatiune ar fi durat multe nopti si zile - si am lovit apa in nestire cu picioarele, pentru a ajunge la capatul celalalt. Valurile ma purtasera mult, insa, inspre rasarit, asa ca drumul ales era pierdut. Soarele ma insotea ziua, in timp ce noaptea ma orientam dupa stele. Nu aveam cum sa gresesc. In timpul vanatorilor, acestea erau astrele dupa care ne gaseam drumul, iar ele nu ne inselasera niciodata.


Paduri intunecoase se intindeau cat vedeam cu ochii si munti noi, nestiuti, se aratau in cale. In schimb, nu se intalnea nici urma de oameni. Parea ca toti fusesera inghititi de ape. Atunci a fost pentru prima data cand am simtit ca imi voi urma semenii in lumea umbrelor. Dar nu a fost sa fie. Pesemne, zeii imi conduceau pasii acolo unde vroiau ei. Lipsit de hrana, mancand doar radacini si ierburi amare, puterile imi erau pe sfarsite. Zi de zi, eram nevoit sa merg din ce in ce mai putin si nici urma de vanat. Stiam doar ca trebuie sa continui, iar in fata mea se inaltau, de acum, cei mai inalti munti pe care ii vazusem vreodata. Am inceput, atunci, sa strabat inaltimile inzapezite, pe cararile salbaticiunilor, sperand sa gasesc un singur om care sa fi scapat furiei zeilor. Nimeni, insa, nu parea sa fi trecut vreodata pe aici. Deznadejdea si teama ma cuprinsesera cu furie. Oare eram singurul om de pe Pamant? Trebuia sa lupt sau sa aleg sa merg alaturi de ai mei printre umbre? O grota imi fu adapost pentru una dintre friguroasele nopti de pe munte. Ca hrana nu aveam decat cateva radacini, iar focul era singurul care imi mai alina singuratatea. Am adormit visandu-i pe cei dragi, sfarsitul lor ingrozitor si intrebandu-ma de ce am fost eu singurul crutat. Fara sa stiu, zeii aveau sa imi raspunda chiar in zorii zilei.


Ca vanator, puteam adulmeca vanatul de la distanta. Puteam intelege urmele si puteam simti pana si cel mai mic zgomot. Cunosteam fiecare glas al padurii si nu ar fi fost nimic care sa ma surprinda. Pana si somnul imi era slab, astfel incat sa fiu pregatit pentru orice atac. Dar, de aceasta data, nu am simtit nimic. Cand am deschis ochii, am vazut ca eram inconjurat de mai multi barbati cu infatisare ciudata, care ma priveau ca pe un animal nemaivazut. Mainile mi-au fost legate cu o impletitura din plante, aceeasi impletitura din care pareau facute si vestmintele necunoscutilor. Vorbeau un grai strain si, din cate intelegeam, se intrebau ce sa faca cu mine. Pe de o parte, ma ingrozea gandul ca voi fi ucis si lasat prada salbaticiunilor. Pe de alta parte, insa, nu puteam decat sa ma bucur de vederea unor oameni dupa atatea nopti si zile in care statusem singur. Insemna ca zeii nu ma parasisera. Au hotarat pana la urma sa ma lase in viata si sa ma duca, asemenea unui animal legat, pana in tribul lor, si ce trib nemaivazut aveau...



Totul imi parea necunoscut si nou. Nu intelegeam mare lucru din ceea ce vedeam. Femeile lor scurmau pamantul pentru a scoate un noroi galben. Apoi, il modelau si il aruncau in foc. Abia dupa o noapte intreaga scoteau de acolo burdufuri asa cum nu vazusem niciodata. O minune a zeilor, fara indoiala. Dar, oare, la ce le foloseau? Nu erau mai bune burdufurile noastre din piele? Cum ar fi putut sa alerge dupa salbaticiuni, purtand asa ceva in brate? Dar ceea ce am inteles mai tarziu, si era si mai misterios, era ca nimeni din acest trib nu parea sa mearga in cautarea vanatului. Acesti oameni ciudati aveau, in schimb, propriile lor salbaticiuni. Le tineau pe langa colibele de lut si plante uscate, in ciuda coarnelor lor lungi si ascutite si, din cand in cand, le mulgeau pentru a le lua laptele. Nu am inteles cum reuseau sa il pastreze. Intregul miracol avea loc departe de ochii mei, intr-o coliba a carei intrare era pazita. De acolo ieseau femei care purtau in burdufuri laptele intarit pe care il imparteau apoi tuturor. Era ca si cum incercau sa apere misterul de cineva care incercase sa il mai fure in trecut.



Pe mine m-au tinut intr-o cusca, privindu-ma ca pe o ciudatenie, temandu-se, poate, sa nu scap si sa nu ii atac. Intr-adevar, toti pareau mai mici de statura si aveau pielea mai neagra decat a mea. As fi putut dobori multi dintre ei fara prea mare cazna. Soarele ii arsese, cu siguranta, dar atunci nu intelegeam de ce. Abia dupa ce a trecut omatul si padurea a devenit din nou verde, am priceput misterul lor. Oamenii de peste muntele cel mare culegeau roadele ierburilor, seminte mici, pe care le adunau cu grija si le strangeau in burdufuri. Totul sub un soare arzator, din zori si pana in noapte. Era, fara indoiala, o munca chinuitoare. In sat, femeile si copiii zdrobeau cu pietre semintele si faceau un praf alb pe care il asezau cu grija intr-o coliba din mijlocul satului. Oare ce faceau cu el? Aveau sa treaca multe nopti si zile pana sa aflu. Acum, insa, ceva avea sa se petreaca si in mijlocul acestui trib.


Nori negri si grei se abateau asupra celor ce ma tineau prizonier. Barbatii discutau aprins, in jurul focului, noapte de noapte, si toti aratau inspre rasarit. Isi pregateau armele si faceau de straja cu randul. Ceva parea sa ii sperie. Toti incercau sa puna la adapost hrana si nu isi mai lasau femeile si copiii sa se indeparteze de sat. Cu siguranta, asta nu arata nimic bun. Ii urmaream cu atentie si, parca, nici nu ma mai intrebam ce avea sa se intample cu mine. Iar temerile lor s-au adeverit.


A fost nevoie de o singura noapte ca razboinici cu fata ascunsa, veniti de niciunde, sa ucida pe cei care pazeau focul si care ar fi trebuit sa ii trezeasca pe ceilalti. Totul s-a intamplat in liniste, fara ca macar cineva sa auda un zgomot. Din cusca mea, priveam inspaimantat si nu puteam scoate niciun sunet. Abia cand toti pazitorii focului au fost ucisi, strigatul de lupta al strainilor a izbucnit din toate piepturile. Armele lor au inceput sa se agite si sagetile din arcurile lor puternice sa zboare inspre acoperisuri. Parea ca se aflau peste tot. Au navalit ca salbaticiunile in colibe, ucigand barbatii si legand femeile. Dadeau foc lucrurilor care nu le erau de trebuinta, ca si cum ar fi vrut sa stearga totul de pe fata pamantului. Cautau hrana, iar atunci cand au gasit-o au izbucnit in strigate de multumire. Pe mine m-au eliberat doar ca sa ma alature celor care urmau sa ia calea rasaritului, alaturi de ei. Se vedea limpede ca si pentru ei eram o ciudatenie, altfel m-ar fi ucis pe loc.


La primele raze ale soarelui am pornit intr-un sir lung, femei, copii si... eu, insotiti de ciudatii razboinici cu fetele acoperite. Ne-au purtat cale de trei zile si nopti prin trecatori si carari de munte, pana cand am ajuns la marea cea mare. Am inteles ca acesta era mesajul zeilor si stiam ca aveam sa scap cu viata. Ma adusesera pana aici, iar de acum incolo aveau sa imi poarte pasii catre raspunsurile pe care le asteptam. Strainii ne-au dus pe toti, asemenea animalelor legate, pana la malul marii, acolo unde alti barbati asteptau alaturi de ambarcatiuni cum nu mai vazusem vreodata. Trunchiuri de copaci, cioplite atent si legate intre ele, impodobite cu o tesatura uriasa umflata de vant, aveau sa ne poarte pe celalalt mal, la umbra unor copaci nemaivazuti. Iar de aici, calatoria mea abia avea sa inceapa...

CITESTE AICI CONTINUAREA POVESTII LUI CHIDON, SALBATICUL CARE A SUPRAVIETUIT POTOPULUI
Sursa: descopera.ro