Revolutia Cetatenilor, lectia Ecuadorului despre alternativa progresista la criza neo-liberala

Sala Bolivar din Londra (incinta Ambasadei Venezuelei, n. tr.) a fost umpluta pana la refuz marti seara de persoane care au venit sa afle despre dezvoltarile progresiste care au loc in prezent in Ecuador si pentru a oferi solidaritate impotriva incercarilor de a le rasturna. Sprijinita de sindicatul Unite the Union, revista Tribune, alaturi de comitetul organizator al Conferintei anuale a Americii Latine printre altii, intalnirea a fost una dintre primele din Marea Britanie dedicate explorarii ideilor cuprinse in politicile radical sociale, de mediu si justitie economica, cunoscute sub numele de Revolutia Cetatenilor.

Intalnirea a avut loc inainte ca ecuadorienii sa-si aleaga presedintele. Previzionand ce se afla in joc in aceste alegeri, expertul in problemele Americii Latine, Stephanie Pearce de la QMW University, a explicat faptul ca “Aceste alegeri vor decide daca progesul social va continua sau nu sa avanseze in Ecuador sau daca Ecuadorul se intoarce la fundamentalismul pietei libere care a cauzat atat de mult rau” in trecutul recent. Stephanie Pearce a aratat ca Rafael Correa, ca presedinte actual a controlat schimbarile dramatice si progresiste in tara, “este clar favoritul pentru a castiga. Sondajele l-au plasat la aproximativ 65%, iar cel mai apropiat rival al sau, un fost director bancar, de-abia atinge 15%.”

Discursul de fond a fost tinut de catre José María Guijarro, un consilier al Ministerului de Externe Ecuadorian. Guijarro a subliniat faptul ca dezvoltarile in curs de desfasurare de-a lungul Americii Latine contracareaza 500 de ani de dominatie coloniala si permit regiunii sa-si castige in sfarsit independenta autentica.

Guijarro a explicat faptul ca, in ultimele decade, era neo-liberalismului a afectat de fapt continentul cu 20 de ani de stagnare economica, aruncand mii de oameni in saracie. Mentiunea era la adresa impactului specific si devastator al acestor politici in Ecuador. El a explicat ca intre 1998 si 1999, “sistemul financiar al Ecuadorului s-a prabusit si peste jumatate din toate economiile populatiei s-au evaporat”, iar “produsul intern brut s-a micsorat la o treime”. Oferind ajutor pentru cei care urmaresc schimbarea politica in Europa, el a explicat faptul ca “s-a creat o rezistenta sociala foarte puternica, care initial s-a desfasurat in strada, dar mai apoi s-a tradus intr-o noua realitate politica.”

Pentru a contracara aceste politici, Guijirro a explicat cum au trebuit sa fie evitate principiile de baza ale neo-liberalilor. La baza Revolutiei Cetatenilor se afla “planificarea economica si investitia sociala”, care trebuie sa “creeze standarde decente de viata pentru toata lumea” si sa indeparteze economia de la un model care “se traducea in procente uriase de persoane traind in saracie si intr-o saracie extrema.”

Sub un nou model de dezvoltare condus de stat, a explicat consilierul, “anumite companii au fost nationalizate, astfel incat astazi, principalele surse de bunastare ale Ecuadorului merg catre populatie”. Guijarro a adaugat faptul ca pentru a stimula cresterea “avem acum noi planificari economice si un rol mai mare pentru stat, chiar daca si sectorul privat inca mai are un rol, acesta nu domina economia noastra si viata oamenilor in acelasi mod.” Ecuador are cel mai mare nivel de investitii de stat din America de Sud iar acest lucru a dus la o crestere economica de peste 5% de-a lungul ultimilor 5 ani.
Cat priveste celelalte guverne progresiste din America Latina, Guijirro a explicat faptul ca acest program progresist “a creat dusmani interni si externi” si in special din partea bancherilor, oligarhilor si corporatiilor media detinute de companii cu interese economice puternice in alte sectoare. El a spus “bineinteles, nu sunt prea multumiti de noua noastra directie… dar suntem aici sa guvernam in interesul majoritatii” si “ni se pare ca o medalie de onoare faptul ca acestor oameni nu le place ce facem noi.”

De asemenea, Guijarro a vorbit despre conceptul de dezvoltare sustenabila, care este ideea principala a noului model ecuadorian. Ecuador joaca astazi un rol principal in incercarile de a preveni schimbarile de clima dramatice si, a subliniat Guijarro, prima tara din lume care “garanteaza drepturile la natura in Constitutia sa”, o masura adoptata in 2008. Desi a recunoscut dificultatile in a defini acest lucru in mod concret in politici, el a vorbit despre inovativa Initiativa Yasuni, prima propunere din lume de a nu exploata o rezerva nationala imensa de petrol pentru a ajuta la prevenirea schimbarilor climaterice, ca exemplu al modului in care Ecuadorul incearca sa transforme totul in realitate.

Parlamentarul Chris Williamson a oferit un contrast al situatiei din Europa cu cea din America Latina. Descriind panorama europeana, el a afirmat faptul ca “investitiile se prabusesc, dezvoltarea e la pamant, somajul creste.” El a mai afirmat ca se pot invata multe de la Ecuador, acolo unde “presedintele Correa a sustinut cresterea economica condusa de stat” si “a marit cheltuielile sociale”. De aceea, a explicat el, “ei nu au avut o recesiune, saracia s-a redus cu o treime in doar 5 ani”. Tot el a observat ca in Marea Britanie “copiii clasei muncitoare intorc spatele universitatilor” in timp ce in Ecuador numarul celor dezavantajati care urmeaza o facultate este din ce in ce mai mare, “datorita educatiei gratuite introdusa de guvernarea Correa”. El a afirmat ca incurajarea ar trebui sa ia forma dovezilor ca “exista o cale alternativa” in care “statul poate sa actioneze in numele majoritatii si nu doar pentru o minoritate care deja se descurca bine.”

Autorul Robin Blackburn, care recent l-a intervievat pe presedintele Correa pentru publicatia New Left Review, a aratat similitudinile dintre Europa de astazi si Ecuadorul din trecutul sau recent. El a explicat ca “acum 15 ani, Ecuadorul trecea printr-o explozie sociala la fel ca si Grecia astazi. Ceea ce cunoastem noi ca fiind ‘socialismul secolului al XXI-lea’”, care matura America Latina implementeaza politici cerute de miscarile sociale din Marea Britanie. Ca exemplu, el a descris succesul guvernarii Correa in marirea fondurilor sociale pentru a fi cheltuite de “guvernul care acum colecta impozite datorate de catre companii”, “o inovatie radicala in lumea capitalista”, glumea el, avand in vedere evaziunea fiscala ale unor companii cum este de exemplu Starbucks.

De asemenea a mai subliniat faptul ca Ecuadorul a demonstrat ca “guvernul are puterea de a anula o datorie”, fiind o lectie evidenta pentru Grecia, Spania si Irlanda. El a explicat modul in care, sub conducerea lui Correa, Ecuadorul a respins datoria penalizatoare datorata institutiilor financiare internationale care insemna de trei ori mai mult decat se cheltuise anterior pe restituirea datoriei decat pentru servicii sociale.

Ideea centrala a acestui nou drum spre progres, a adaugat Robin Blackburn, a fost faptul ca “Ecuadorul este astazi capabil sa actioneze independent de dominarea Statelor Unite si a combatut ideea conform careia continentul este curtea din spate a Statelor Unite.”

Lindsay German, membra a Stop the War Coalition a continuat pe aceasta tema, descriind politicile progresiste impotriva razboiului si a agresiunii implementate de catre guvernarea lui Correa. Acestea au inclus decizia de a inchide o baza militara Americana importanta in 2010, pentru a rezista mai bine presiunii constante asupra guvernelor din trecut. Ea a explicat faptul ca inchiderea unei astfel de baze militare este foarte dificila si este vazuta ca “o actiune de razboi”care este “luata in serios” de catre Statele Unite. Ea a reamintit audientei ca amestecuri externe au luat forma unor lovituri de stat in Paraguay si Honduras in ultimii ani, dar a subliniat faptul ca este vorba doar despre varful unui aisberg, avand in vedere ca “interventiile Statelor Unite raman ascunse de cele mai multe ori.”

Agresiunea constanta impotriva tarilor avea ca obiectiv evident controlul asupra resurselor lor naturale, dar, a explicat ea, avea ca scop de asemenea si impunerea asupra tarilor a unui plan economic avantajos pentru tarile mai puternice. Acest lucru, a explicat ea, arata modul in care “razboiul si planurile neo-liberale merg mana in mana” si Ecuadorul era o “provocare pentru amandoua”. De asemenea, a mai adaugat ea, era un “afront total” la adresa celor care sustineau austeritatea faptul ca exista locuri in lume “in care nu exista saracie si unde educatia si sanatatea sunt gratuite de drept”.

Dr Francisco Dominguez, autor al cartii Right-Wing Politics in the New Latin America (Politici de dreapta in noua America Latina), a subliniat faptul ca este nevoie constanta de solidaritate, in afara de a invata din schimbarile progresiste care au loc in America Latina. El a explicat faptul ca “dreptul, in America Latina nu este democratic si nu a fost vreodata”. Dovada sta in “trupele mortii” si guvernarile care au “ucis peste o suta de mii de oameni” in dictaturile din ultimele decade. Astazi, aripa dreapta continua sa vrea sa submineze progresul social, ajutata de “organizatia americana National Endowment for Democracy, care canalizeaza milioane de dolari din fonduri guvernamentale catre tot felul de organism din regiune”. El a adaugat ca unul dintre principalii destinatari ai fondurilor Departementului de stat american in acest mod a fost International Republican Institutute, condus de beligerantul senator american John McCain.

Dr Dominguez a explicat faptul ca “dreapta nu poate produce coalitii majoritare din cauza faptului de ceea ce a facut stanga au beneficiat multi oameni. Astfel, calea nedemocrata este de multe ori preferata.” In cazul Ecuadorului, s-a incercat o lovitura de stat pentru a-l inlatura pe presedintele Correa in 2010, care a esuat dupa ce au fost ucise mai multe persoane inclusiv o garda de corp prezidentiala.

De asemenea, el a mai afirmat ca importanta asigurarii unei opozitii impotriva interventiei Statelor Unite si ale altor guverne este cel mai bine ilustrata de “transformarile uriase care se afla in desfasurare” de-a lungul Americii Latine. El a explicat faptul ca “in 1990, saracia in regiune era de 48%. La sfarsitul anului 2011, rata saraciei se afla la 30%, asta insemnand mai mult de o suta de milioane de oameni scosi din saracie prin intermediul politicilor democratice si de incluziune sociala”.

Juan Carlos Piedra de la Miscarea Ecuadoriana din Regatul Unit al Marii Britanii, un grup al comunitatii ecuadoriene care a organizat intalnirea, a descries importanta politicilor progresiste ale lui Correa cu privire la migratie si cetatenie. Unul din 10 ecuadorieni au plecat din Ecuador in urma colapsului financiar. Astazi, guvernarea Correa “furnizeaza resurse pentru milioanele de ecuadorieni din afara pentru a-i organiza si pentru a-i sprijini la angajare, imigrare si limba engleza” si pentru a-i ajuta sa se integreze in societatea engleza sau sa se intoarca acasa daca doresc asta. Juan Carlos a aratat faptul ca planul de echitate este foarte puternic in Ecuadorul de astazi si discriminarea sexuala este acum ilegala, iar egalitatea intre sexe o prioritate.

El a incheiat intalnirea afirmand ca Revolutia Cetatenilor “ne ofera demintate si ne face sa fim mandri din nou ca suntem ecuadorieni”. El i-a incurajat pe europeni sa invete din alternativa oferita de Ecuador deoarece demonstreaza ca schimbarea adevarata poate fi obtinuta oriunde. (autor: Lee Brown -leftfutures.org)

Traducerea: Alina Stredie
sursa: gandeste.org

           gandeste.org

Asistăm la o demoralizare colectivă!

Domnule profesor, istoria se repetă, sociologia românească devine din nou Cenuşăreasă la fel ca în perioada comunistă. Mai avem nevoie de sociologi?

Rolul sociologiei este cel mai bine definit de Dimitrie Gusti, fondatorul Şcolii Sociologice de la Bucureşti. El a spus că „sociologia este ştiinţa naţiunii”, înţelegând prin aceasta ştiinţa societăţii în care sociologul trăieşte, pentru că, vedeţi, realitatea politică este peste tot la fel pe glob şi există o singură fizică, valabilă în toate zonele lumii. Societatea este însă foarte diversă, de aceea sociologiile au caracter naţional, în sensul de contextual. Sociologiile au ca principală misiune întocmirea hărţilor sociale. Pentru că aşa cum avem nevoie de harta geografică a României, avem nevoie şi de o hartă socială, deoarece actorii politici caută să schimbe realitatea socială în care trăiesc şi e nevoie să înţeleagă ce se întâmplă, care este configuraţia societăţii româneşti şi de-aici să tragă concluziile necesare. În al doilea rând, sociologia trebuie să şi explice de ce în societatea noastră se întâmplă lucrurile într-un fel sau altul şi de asemenea să încerce să facă şi predicţii, să dezvolte sugestii pentru politici sociale, deoarece sistemul politic nu are doar funcţia de a dezvolta o politică economică, ci şi un pachet mare de politici sociale.

Se uită politicianul într-o oglindă pe care i-o puneţi la dispoziţie şi se sperie de ceea ce vede? Se vede urât şi neputincios şi adoptă apoi politica struţului?

Nu neapărat, problema este că avem de-a face cu un proces social-economic, iar factorul politic poate influenţa negativ sau pozitiv acest proces. Vreau să vă dau un exemplu: în 1991, noi, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, am lansat un program de cercetare a sărăciei în România, în ideea că tranziţia va fi dură şi că unul dintre efectele ei va fi şi sărăcirea societăţii, neştiind însă în ce proporţie. Am făcut cercetări. M-am întâlnit pe-atunci cu prim-ministrul, iar acesta mi-a spus: ”Măi, Cătălin, de unde scoateţi voi atâţia săraci? Eu n-am văzut niciun sărac clătinându-se pe stradă de foame!”. Ăsta era punctul de vedere al prim-ministrului… Ca să vedeţi că de multe ori factorul politic nu înţelege ce se întâmplă. În cei 23 de ani de existenţă am publicat studii ştiinţifice şi ceea ce numim noi rapoarte. Rapoarte ce reprezină analize ale unor probleme grave ale societăţii româneşti, prezentate într-o formă „citibilă” de către publicul larg, de către politicieni. Uneori, politicul şi-a manifestat interesul faţă de aceste rapoarte.

În ultimii trei ani însă, guvernarea a strâmbat din nas şi a fost foarte supărată pe aceste rapoarte…

Noi nu criticam guvernul, ci ofeream o imagine a societăţii, „iată ce se întâmplă!”.

Ne putem raporta acum la anii ’90? Întreb, deoarece am văzut destui oameni clătinându-se pe stradă de foame…

E destul de greu să compari. Coşul zilnic demonstrează un lucru extrem de îngrijorător. Dinamica acestui coş zilnic minimal pentru a trăi a ajuns la nivelul celui din ’89 de-abia acum cinci ani, în 2008, şi a început iarăşi să se deterioreze. Tranziţia a fost foarte dură pe ansamblu. Am asistat timp de douăzeci de ani la un proces masiv de sărăcire a segmentului salarial al societăţii noastre. Din păcate a crescut enorm segmentul de populaţie nesalariată. Vă daţi seama, în 1989 erau 8.400.000 de salariaţi, salariul reprezentând o sursă foarte importantă de venit pentru majoritatea gospodăriilor. Acum avem mai puţin de jumătate, aproape 4.200.000 de salariaţi. A dispărut o masă mare de salariaţi. Unde s-au dus aceştia? Au mai migrat unii, alţii au intrat în economia gri sau neagră, asistăm la o subocupare mai ales în zona rurală, deci din punctul de vedere al stării societăţii, tranziţia a fost extrem de dură.

Decidentul, confruntat cu oglinda despre care vorbeam, a avut grijă să vă „tragă pe linie moartă”…

Ce se întâmplă? Aici era o discuţie în legătură cu evaluarea sociologilor. În ultimii ani, secţia de resort a ministerului a fost dominată de un grup de sociologi care au dus o politică de dezagregare a acestei ştiinţe, de deturnare a ei, de creare a unei rupturi de realitatea socială. Obiectivul propus sociologiei de acest grup este să publice în Occident. Foarte bine, să publice acolo, numai că vei publica doar anumite teme de interes mai general. Temele care sunt de interes critic pentru România au fost devalorizate, depunctate, iar tinerii sociologi sunt năuci, ei trebuie să publice în Occident, ăsta e obiectivul lor, nu să-şi realizeze misiunea lor de sociologi, şi anume cercetarea societăţii româneşti.

Pe cine deranjează? Devine ea o piedică în calea globalizării, a ştergerii identităţii naţionale?

Ce se întâmplă? Haideţi să luăm ţările importante. În Anglia, o mare producătoare de sociologie, peste 90% dintre cercetările în domeniu se referă la realitatea Angliei şi publică masiv despre realităţile de acolo. Francezii de asemenea… Doar 10% sunt cercetări cu teme mai comode care se publică în alte ţări occidentale. Şi sociologia noastră ar trebui să meargă pe această linie, adică 90% din efortul nostru să fie orientat spre cercetarea realităţii societăţii noastre.

Cercetarea se face numai că există acest grup care promovează un „mondialism gol” şi o politică de denigrare a cercetării de relevanţă românească.

Este un grup care în schimbul burselor şi granturilor obţinute apără interese oculte, de pulverizare-atomizare a „românescului” şi în acest domeniu?

Nu ştiu cât la sută este finanţare, cât la sută este prostie şi cât ambiţie personală. Nu sunt încă date suficiente. Problema este că ei, în vreo cinci-şase ani, au ocupat puncte de control politic în Ministerul Educaţiei. Trebuie schimbată acum această mentalitate, această politică distructivă în sociologie…

În primul rând trebuie ca în minister să se schimbe radical viziunea de evaluare a sociologiei, să nu mai fie evaluată sociologia la fel ca fizica.

Apar tot soiul de politruci care - ei şi numai ei - deţin adevărul absolut şi ne prezintă din când în când „adevărata” stare a naţiunii, cum stăm cu PIB-ul, cu arieratele, numai despre coşul zilnic şi prăpastia creată între instituţii şi oameni nu vorbeşte nimeni…

Institutul nostru (n.r. - Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii) a lansat pentru 2013 un mare program de cercetare - „Diagnoza stării sociale a României” - pentru că nu există o analiză clară, care este starea societăţii româneşti, nu în sistem politic, ci cum trăiesc cu adevărat oamenii.

Noi am propus guvernului să susţină un asemenea program, pentru că el nu se poate face în lipsa unor resurse. Politica de desfiinţare a cercetării sociologice a fost dusă la extrem prin finanţările prosteşti ale vechii guvernări. E nevoie măcar acum în ceasul al 12-lea de o analiză ştiinţifică corectă a realităţii pe care o trăim.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, sigur, starea de bine în social depinde în bună măsură de planul economic. Economia noastră se află într-o criză structurală ce s-a consolidat de-a lungul întregii perioade de tranziţie. Agricultura este destructurată - trebuie să fie găsite căile de restructurare şi de creştere a potenţialului ei -, iar pe de altă parte, industria a fost în mare parte distrusă. Este necesar un amplu program de reconstrucţie economică, problema este extrem de complexă…

Dar le puteţi pune în faţă decidenţilor o radiografie pertinentă a socialului nostru în anul de graţie 2013…

Asta o putem face, putem da şi unele sugestii, dar problemele sunt extraordinar de complexe şi factorul politic este în situaţia de a lua deciziile care ne-ar putea scoate din criză.

În procesul de schimbare social-economică, unul dintre efectele extrem de negative este creşterea inegalităţii, a polarizării societăţii. Ne tot comparăm cu Bulgaria, care suferă la fel ca noi, dar noi am devenit cea mai polarizată societate din Europa. Programul construcţiei europene este promovarea - să zicem - a unei societăţi mai echilibrate. E interesant că în ultimii ani Uniunea Europeană vorbeşte tot mai mult despre ceea ce se cheamă „o societate bună”. Cum ar arăta ea? Nu neapărat una prosperă, dar echilibrată social, de asemenea se vrea o stare de spirit pozitivă şi o apropiere între cetăţeni şi instituţiile publice.

Noi moştenim o stare nu numai de dezamăgire, ci şi un sentiment de „n-ai ce face”. Sentimentul de „n-ai ce face” este generat de faptul că instituţiile nu sunt interesate de părerea cetăţenilor pe care-ar trebui să-i servească. Cetăţenii n-au nicio modalitate de a influenţa mersul sistemului public. Aici este o mare problemă, asistăm la o demoralizare colectivă. Şi aici, pe lângă reconstrucţia economiei, trebuie să luăm în calcul şi acest obiectiv. Moralul este o parte foarte importantă a dezvoltării sociale. La televizor vezi mereu: ”Dom’le, aşa se întâmplă! Şi ce să faci?”. Apoi mai există o expresie extrem de păguboasă, şi-anume: „Tot aşa va fi, nimic nu se va-ntâmpla!”.

Există o ruptură între colectivitate şi instituţiile publice. Democraţia înseamnă că populaţia participă la decizii şi are un sentiment de încredere în instituţiile pe care le-a votat. Neîncrederea este însă dominantă la acestă oră în socialul românesc, iar guvernarea actuală mai are încă o misiune extraordinar de grea: aceea de a recâştiga încrederea populaţiei în instituţiile statului.

autor: Marcel Bărbătei

sursa: Site-ul personal al acad. prof. dr. Cătălin Zamfir. // cotidianul.ro

http://gandeste.org

Rovana Plumb explică timbrul de mediu. Moise Guran: Se încalcă garantarea proprietăţii

Taxa auto se transformă în timbru de mediu, ceea ce înseamnă că se iau în calcul toate emisiile de dioxid de carbon şi nu 30 la sută din valoarea lor, cum era până acum. Valoarea timbrului va fi plătită de persoana care cumpără o maşină înmatriculată în România înainte de 2007, conform tvrnews.ro.

Timbrul de mediu se va aplica pentru maşinile înmatriculate în România înainte de 2007 doar în situaţia în care ele vor fi vândute, iar noul proprietar va plăti acest timbru, a explicat joi seara ministrul Mediului, Rovana Plumb, într-o discuţie cu jurnalistul Moise Guran, la emisiunea Ora de Business.

Moise Guran spune că valoarea mare a timbrului de mediu pune  proprietarul unei maşini vechi în imposibilitatea de a-şi vinde maşina. Jurnalistul citează articolul 44 din Constituţie, potrivit căruia “dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate”, dar şi articolul 56 privind contribuţiile financiare, care stipulează că sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

“Dacă eu nu pot să vând o maşină care este proprietatea mea, ceea ce înseamnă că nu mai am dreptul de dispoziţie asupra ei, nu se cheamă că nu mai am proprietatea garantată în ţara noastră? [...] Este un drept gol de conţinut”, afirmă Moise Guran.

Sursa: www.financiarul.ro

Companiile detinute de salariati, miracole economice?

Salariaţii au cumpărat fabrica şi au transformat-o în poveste de succes - 3 cazuri
Dintre nenumăratele companii cumpărate de asociaţiile salariaţilor (PAS), puţine au rezistat pe pieţele lor şi pe piaţa de capital. La puţine dintre ele, PAS-urile au fost acţionarii care să le dezvolte şi să le transforme în poveşti de succes. La trei dintre acestea PAS-urile constituie încă forţa care le propulsează. Chiar dacă, formal, ar fi putut să se dizolve, iar salariaţii să-şi vândă acţiunile, aşa cum au făcut în majoriatea celorlalte cazuri. În toate cele 3 reţete de succes, ingredientele obligatorii au fost directorii şi, în general, liderii responsabili.

Orice analist întrebat despre viitorul unei companii controlate de asociaţia salariaţilor (PAS)nu răspunde decât cu un cuvânt: preluarea, pentru că o astfel de companie suferă din principiu de suportul de finanţare al dezvoltării, care nu vine de la firma acționară majoritară, sau de la investitorul strategic, cum i se mai spune.

Şi atunci,  numai un management foarte performant, dacă nu şi inspirat, poate suplini finanţarea prietenoasă, atâta cât poate fi numită aşa, a unui acţionar majoritar bogat.

Cu atât mai remarcabile sunt reuşitele companiilor controlate de PAS și la care aceste asociații insistă să le asigure viitorul.

La producătoarea de piese auto Compa Sibiu, la fosta glorie a telefoniei româneştiElectromagnetica Bucureşti şi la producătoarea  de bere Bermas Suceava, asociaţiile salariaţilor (PAS) nu au fost folosite ca vehicule de investiţii ale unor moguli de piaţă locali sau naţionali, nici ca instrumente de preluare mascată, eventual ostilă.

Evoluţii diferite

În plină criză, acum patru ani, cele mai valoroase cinci pachete deţinute de asociaţiile PAS erau la companiile Compa Sibiu, Timpuri Noi Bucureşti, Atelierele Griviţa, Electromagnetica Bucureşti şi Artego Tg. Jiu.

Cele cinci concentrau 73% din valoarea acţiunilor la cele 23 de companii controlate de PAS la Bursă.

Fosta mare producătoare de compresoare Timpuri Noi şi-a vândut terenul de peste 5 hectare, aflat ca la un kilometru de supermagazinul Unirea din centrul Capitalei. Mai există şi acum, acolo, un PAS, controlat de un director şi de doi trei parteneri.

După spargerea bulei imobiliare româneşti, Atelierele Griviţa nu mai valorează acum la bursă decât 19 milioane de lei şi aproape tot atât şi pachetul PAS. Compania este captivă, depinzând în proporţie de peste 80 % de comenzile transportatorului falimentar CFR Călători.

Pe de altă parte, Compa, Electromagnetica şi Bermas valorează mult mai mult decât preţul terenurilor lor cu vad comercial, spre deosebire de nenumăratele cazuri de la bursă, care au făcut ştiri de presă atunci când şi-au vândut terenurile.

Se vorbeşte puţin despre ele, sunt ilustre necunoscute pentru mulţi români, dar constituie de 20 de ani nişte miracole economice într-un mediu de afaceri ostil, în care sportul naţional preferat rămâne vânătoarea de active care aduc bogăţi rapide.

Compa Sibiu (simbol bursier CMP) este o companie care valorează 100 de milioane de lei laBursa de Valori Bucureşti (BVB) şi pe care exporturile de aproape 100 de milioane de euro de anul trecut o plasează în topul celor mai mari 100 exportatori români.

Electromagnetica Bucureşti (ELMA) are una dintre cele mai dramatice poveşti de succes din ultimii 20 de ani. A devenit furnizor şi producător de energie electrică, după ce nu a mai putut supravieţui în umbra Romtelecom şi după ce produsese zeci de ani centrale telefonice sub licenţa Bell ITT.

ELMA  valorează 114 milioane de lei la bursă. Regimul de dinainte de 1989 îi refuzase investiţiile pentru dezvoltarea centralelor electronice, iar după 1989 invazia exportatorilor a surprins Electromagnetica fără replică.

Bermas Suceava (BRM) este o companie mică, are o cotă de piaţă de abia 1% din berea care se bea în România, vinde mai ales în nordul Moldovei, dar cel puţin aici este un concurent de temut pentru coloşii acestei pieţe şi rezistă cu succes ofensivei acestora.

Varianta dizolvării

Există mai  multe alte PAS-uri care şi-au dezvoltat companiile şi nu au asistat neputincioase la desfiinţarea lor, ci dimpotrivă, au reuşit mulţi ani să alimenteze atractivitatea bursieră a companiilor lor, prin performanţele economice ale acestora.

Între cele din urmă, de pildă, se numără PAS de la Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS), o faimoasă, pe vremuri, producătoare de electrocasnice,  de la producătoarea de uleiuri alimentare Argus Constanţa (UARG), sau de la producătoarea de materiale abraziveCarbochim Constanţa (CBC). Peste tot, însă PAS-urile s- au dizolvat, mulţi salariaţi au vândut acţiunile şi şi-au lăsat companiile vulnerabile la atacurile speculative şi la preluările ostile.

Acestea nu fac obiectul principal al acestui reportaj, tocmai pentru că fac obiectul unor lupte între acţionari încă în derulare inclusiv, mascat, în instanţele juridice.

O poveste de piaţă similară o trăieşte producătoarea de benzi industriale de cauciuc (mai ales pentru exploatările miniere) Artego Tg Jiu, o companie de aproape 52 de milioane de lei, care şi-a dublat valoarea în ultimele două luni, tocmai pentru că este aşteptată dizolvarea PAS şi deci începutul luptei pentru control.

Artego merită o abordare ulterioară separată.

Secretul reţetei

Ca să reuşească, chiar dacă sunt controlate de PAS, companiile respective trebuie să profite de echipe de conducere responsabile şi abile, care să ştie să cârmuiască firmele inclusiv prin perioadele dificile de restructurări şi concedieri, de căutare a noi linii de afaceri sau de revitalizare a celor vechi.

Compa, Electromagnetica şi Bermas au avut norocul să aibă astfel de echipe de conducere, care nu numai că şi-au asumat cu succes responsabilitatea dezvoltării lor încă din în perioada tulbure de la începutul anilor ‘90, ci continuă s-o facă şi acum şi nu dau semn că vor să confirme opiniile analiştilor.

Liderii companiilor respective, aceiaşi cu liderii PAS-urilor, au demonstrat, pe parcursul anilor că vor binele companiei  şi i-au convins pe acţionarii salariaţi de capacitatea lor de a-l asigura, încât chiar şi atunci când au fost nevoiţi să accepte concedierile, mulţi foşti salariaţi au rămas acţionari, potrivit oficialilor companiilor.

„Cei ce nu şi-au cesionat drepturile altor angajaţi au înţeles valoarea acţiunilor companiei. Şi nici dividendele nu au fost de refuzat“, răspunde Elena Anisoi, director general al Bermas Suceava (BRM), întrebării ECONOMICA.NET. Bermas nu a fost în situaţia să concedieze decât atunci când a înlocuit tehnologiile învechite.

Mai de demult, însă, au fost vremuri în care privatizarea era sinonimul concedierilor în percepţia publică, iar Electromagnetica, de pildă, a fost nevoită să treacă prin mai multe valuri de restructurări, în căutarea unei noi linii de afaceri principale.

„De la început a trebuit să ne luptăm cu suspiciunea că, odată deveniţi patroni, şefii se vor comporta ca atare şi vor da afară sau vor vinde fabrica altora. Am ales calea transparenţei totale, am propus nişte reguli ale jocului clare, le-am respectat şi s-a dovedit că PAS-ul a fost şansa cea mare a fabricii. Mai ales în anii grei când au căzut comenzile de la Romtelecom“, rememorează Ioan Stancu, liderul de sindicat de la Electromagnetica.

În acei ani, compania bucureşteană  ar fi fost o pradă uşoară pentru vânătorii de tunuri imobiliare. Echipa de conducere a reuşit, totuşi, să transforme pericolul în afacere şi a dezvoltat un parc de afaceri, amenajând spaţii de birouri moderne, bune de închiriat, şi devenind un jucător de luat în seamă pe această piaţă.

O menţiune specială o merită Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS), chiar dacă acum nu mai există PAS acolo.

„Au fost salariaţi care nu şi-au vândut acţiunile, deşi locurile lor de muncă nu au putut fi salvate în procesul de restructurare  de care a fost nevoie în anii ‘90, pentru reorientarea afacerilor companiei şi pentru păstrarea şi dezvoltarea acelor direcţii care să asigure profit“,  a declarat Ion Gavrilă, fostul preşedinte al consiliului de administraţie şi fost director general, pentruECONOMICA.NET.

Ioan Gavrilă este acum director adjunct, şi caută să-şi conserve influenţa asupra destinului companiei, odată cu pachetul de aproape 10% din acţiunile ELGS. Compania este controlată de un om de afaceri  controversat, Cătălin Chelu, şi de partenerii săi.

PAS-uri de viitor

Chiar după ce asociaţiile PAS de la Compa, Electromagnetica şi Bermas şi-au plătit datoriile, cu ajutorul cărora cumpăraseră pachetele majoritare sau de control, directorii lor au convins că reţeta PAS este în continuare câştigătoare şi că, mai bine decât să se dizolve, PAS-urile pot fi alianţele care să asigure apărarea în faţa preluărilor nu neapărat prietenoase.

„De ce să le dizolvăm şi să ne vindem acţiunile unor hiene de piaţă? Am modificat statutele şi am continuat să ne unim puterile ca să ne asigurăm dividendele“, spune  Elena Anisoi, de la Bermas (BRM).

BRM este controlată chiar de două PAS-uri, apărute pe măsură ce salariaţii au reuşit să strângă bani, şi care au 51,7 % din acţiuni. Nu există nici un alt acţionar semnificativ, niciunul cu mai mult de 5% din acţiuni, dovadă că nu există perspective de preluare, cel puţin în viitorul previzibil.

„Nu-i mare filozofie“, explică secretul reţetei de persuasiune, pentru  ECONOMICA.NET, Elena Anisoi, care este director la Bermas încă din 1990. „Ne-am făcut întotdeauna bugete realiste şi ne-am urmat planurile cu picioarele pe pământ. Ne-am finanţat cu credite bancare atât cât ne-a ţinut plapuma şi am capitalizat profiturile. Am explicat întotdeauna oamenilor oportunităţile, nevoile şi pericolele. Aşa am reuşit“, adaugă managerul moldovean.

Liderii Compa Sibiu (CMP) au mobilizat de fiecare dată forţele companiei în direcţia dezvoltării şi au reuşit, de cele mai multe ori, să convingă  acţionarii salariaţi să renunţe la dividende în favoarea finanţării dezvoltării.

CMP are, începând din 2004, „o politică de a nu se mai repartiza profitul pentru plata de dividende, întreg profitul urmând a se repartiza la surse proprii de dezvoltare. A fost necesară adoptarea acestei politici pentru a se asigura sursele necesare investiţiilor noi, cunoscându-se expunerea societăţii faţă de bănci şi firmele de leasing“, spune Ioan Deac, de 20 de ani director gemneral al Compa.

PAS Electromagnetica a început un joc ceva mai dificil, pentru că nu mai are decât puţin peste 30% din acţiuni, alte 21 % fiind ale societăţii de investiţii financiare SIF Oltenia, cu care, cel puţin deocamdată, se află în bune relaţii.

„De ne-o ajuta Dumnezeu şi acţionariatul, o să continuăm să dezvoltăm linia de afaceri a corpurilor de iluminat cu led-uri şi să construim microhidrocentrale şi să le modernizăm pe cele pe care le operăm“, spune Eugen Scheuşan, de 22 de ani director la Electromagnetica (ELMA).

Declaraţia directorului ELMA caută, de fapt,  să atragă atenţia partenerilor de la SIF Oltenia, dar şi să atragă şi pe micii acţionari de partea strategiei sale de dezvoltare. Acţionari mici au aproape 50% din acţiuni. Mulţi sunt foşti membri PAS, sau apropiaţi ai acestora, şi sunt încă sensibili la cuvântul conducătorului lor.

Performanţe pe scurt

Compa Sibiu a făcut din exporturi 82 % din  cifra de afaceri de peste 475 de milioane de lei (circa 110 milioane de euro), din care peste 33 de milioane de euro au fost obţinute din vânzarea către Bosh a „componentelor pentru ştergător de parbriz”, 27, 5 milioane de euro din exportul de corpuri de injectoare şi 22 de milioane de euro din vânzarea către Honeywell a componentelor  pentru turbosuflante.

Profitul net al CMP, de  17,3 milioane de lei din 2011, a fost cu 82,5% mai mare decât cel din 2010.

Electromagnetica Bucureşti scoate curent din lanţul de microhidrocentrale de pe Valea Sucevei, vrea să se extindă participând la noi licitaţii ale Hidroelectrica, dar pariază şi pe corpurile de iluminat cu led-uri. Încă mai scoate cei mai mulţi bani din comerţul cu electricitate (are o cotă de piaţă de circa 2%) şi îşi bazează managementul de trezorerie şi pe chiriile luate din Electromagnetica Business Park.

Ca furnizor de electricitate, Electromagnetica a beneficiat şi de contractul cu energia ieftină de la Hidroelectrica. Dividendul mic, cu un randament de puţin peste 2% se explică şi prin  temerea că o eventuală renegociere a contractului cu Hidroelectrica îi va afecta semnificativ rezultatele.

ELMA a avut anul trecut afaceri de 495 de milioane de lei, care i-au adus un profit net de  15 milioane de lei, din care şi dă dividende în valoare de 2,7 milioane  lei.

Bermas Suceava îşi conservă porţia pe piaţa berii din România, cota de piaţă  deţinută de societate fiind de 1%.

Compania a dat peste 1,9 milioane de lei dividende,  cam tot profitul net, obţinut din afaceri de 23 de milioane de lei.

Compania este mică, dar bătaia pentru dividendele sale a fost mare, chiar şi în ultima zi de tranzacţionare „cu dividend“. Randamentul dividendului, de 6,1% (raportul preţ acţiune pe dividend pe acţiune) este suficient de superior dobânzilor bancare ca să fie mulţumitor.

Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS) este prezentă în acest articol ca reprezentantă a categoriei companiilor valoroase scoase în bătaia puştii prin desfiinţarea PAS.

Gloria de altădată a electrocasnicelor românești face bani buni acum cu aspiratoarele şi a găsit o nouă nişă profitabilă cu un un dispozitiv de absorbţie şi ventilaţie a fumului şi a gazelor arse din coşuri, din cele amplaste pe hornuri ca să mărească tirajul cu ajutorul vântului vantului intr-un aliat de nadejde in asigurarea ventilarii.

În 2010 şi 2009 Electroargeş au acordat dividende de 2,1 milioane de lei din profiturile anilor anterior, de 4,7 milioane de lei. Apoi a urmat preluarea de către firmele lui Cătălin Chelu, scandalul privind neefectuarea de către acestea a opfertei de preluare obligatorie  prin lege, și o majorare de capital controversată, în urma căreia care apare un nou acționar semnificativ, Bran Oil, din același oraș cu gălățeanul Cătălin Chelu.

„Din profit noi am dat dividende acţionarilor, inclusiv actualilor şi foştilor salariaţi chiar şi în primii ani de criză. Fără falsă modestie,  noi am intuit criza care avea să vină şi am căutat noi pieţe de desfacere. Am fost din Polonia până în Maroc, pentru că bănuiam că recesiunea avea să diminueze comenzile de la clienţii tradiţionali“, povesteşte Ion Gavrilă, acum director general adjunct, la insistenţele redactorului ECONOMICA.NET.

Ion Gavrilă nu a dorit iniţial să declare nimic, ci să lase mailul trimis de redacţia noastră să-şi facă circuitul către uitare, pentru că la ELGS atmosfera este încordată.

Atmosfera a devenit încărcată după ce lupta pentru controlul companiei a fost câştigată de Cătălin Chelu, a cărui reputaţie este mai degrabă de mare jucător pe piaţa de capital decât de dezvoltator de companii. Multe din companiile din portofoliul care îl controlează Cătălin Chelu au fost folosite ca simple vehicule de investiţii.

Omul de afaceri gălăţean se află într-un litigiu prelungit cu SIF Oltenia şi la Argus  Constanţa, o altă firmă de succes controlată până nu foarte de mult de PAS. ARGUS  a fost una dintre preferatele investitorilor la Bursă dar acum litigiul o ţine suspendată de la tranzacţionare.

Încă din septembrie anul trecut, CNVM, autoritatea pietei de capital, a suspendat Argus de la tranzacţionare pe motiv că nu este clar cine administrează societatea.

Autor: Adrian N. Ionescu

sursa: economica.net / gandeste.org

DAR RAȚIU, CE NE DĂ?

Asistăm (neputincioși?) la trasformarea României într-o țară din lumea a treia, furnizoare de materii prime. România, altădată exportatoare de utilaje și materii finite pe diverse piețe de pe mapamond, a fost adusă de către politicienii noștri în situația să importe și produse de primă necesitate, din țări în care exportam bunuri industriale și agroalimentare.

         Utilajele de foraj petrolier, utilajele pentru combinate chimice,  tractoarele ce se construiau în România și care au adus faimă țării noastre, flota de pescuit oceanic, au rămas de domeniul trecutului. Zăcăminte  strategice din subsolul țării, printre care uraniu, hidrocarburi, aur și argint  au fost concesionate spre exploatare unor firme străine. Kilometrul de autostradă în România, costă de 4 – 5 ori mai mult decât în alte țări. Iar prețurile la servicii și la produsele alimentare, cresc zi de zi. Și toate aceste nenorociri s-au abătut peste noi din cauza comisioanelor grase, pe care le încasează politicienii noștri de la companiile străine. Care politicieni, la rândul lor, își clădesc imperii imobiliare în țară și în străinătate, pe spinarea plătitorilor de impozite.  

        Cum a fost posibil să se întâmple acest lucru, fără nicio reacție din partea celor mulți, sărăciți și deznădăjduiți? A fost posibil prin spălarea creierului, la nivel de masă. Este știut că mijloacele de informare sunt manevrate de marile trusturi, cu scopul manipulării indivizilor după necesitate. Masele sunt dirijate ca oile în strungă, pe o direcție prestabilită. Pentru acest lucru, indivizilor li se crează, prin mass-media, o sferă de interes falsă, exclusivă, ferită de informații cu adevărat importante. Să luăm, spre exemplu, câteva tilturi din ziare.

“Andreea Marin dat 1000 de euro, ca să iasă pe furiș din aeroport. Homosexualitea la Hollywood. Antonia s-a împăcat cu soțul ei. Silvia Pop s-a făcut de râs. Decizia pe care a luat-o Daniela Crudu. Un preot din Constanța râgâie și scoate dracii din oameni. Nicoleta Luciu a învățat să schieze. Uite ce bine arată Ilinca Vandici în lenjerie intimă! Regina prostituției executată în China. Alexandra Cuhulescu s-a spălat pe dinți cu o periuță de dinți scăpată în wc. Fundul uneia dintre cele mai bune cântărețe este sexy rău! Inna cam dezbrăcată și neepilată. Secretul femeii cu cel mai mare fund din lume. Dragoste și sex. Raluca Dumitru, la spital după ce a pozat goală la – 15 grade C. Orgie sexuală în școală. Înjurături în alte limbi,  etc.”  La televiziunea autohtonă, lucrurile stau asemănător. Mass-media din țara noastră vinde reclame, ambalate în țiplă contrafăcută.

        Cu timpul, consumatorul de media rămâne încredințat că știrile ce  i se adresează, sunt cu adevărat importante pentru el. Iar ca efect secundar, începe să manifeste aversiune față de cei care nu gândesc ca dânsul. Având mintea dopată cu lucruri de nimic, nu mai rămâne loc pe hard disk-ul său cerebral pentru întrebări deranjante: de ce trăiește în sărăcie, comparativ cu alți europeni; cum se face că la capitolul sănătate și speranță de viață, România se află pe ultimul loc din Europa; de ce au dispărut fondurile de pensii, depuse din salarii personale înainte de evenimentele din decembrie ’89;  unde s-au volatilizat banii europeni, încasați de statul român pentru plata despăgubirilor pentru averile lăsate de refugiații din Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța și Dobrogea, ce trebuiau virați celor în drept conform Legii 290/2003, votată în Parlamentul României; cum de au acumulat politicienii noștri averile impresionante pe care le dețin, etc.

        Vă amintiți, desigur, sloganurile “Noi nu ne vindem țara”, “Noi muncim, nu gândim” și fatidicul “Moarte intelectualilor!”, lansate în primii ani ai democrației postdecembriste.Într-adevăr, vânzarea țării nu a fost lasată pe mâna celor ce strigau pe stradă. Vânzarea a fost făcută mai târziu de către politicieni, în schimbul unor comisioane oneroase. “Noi muncim, nu gândim” este “idealul” spre care ne împing marile trusturi, prin mass-media autohtonă. Iar prin sloganul „Moarte intelectualilor!”, bănuiesc ca se pregătea terenul pentru un nou tip de intelectual postdecembrist, cunoscut îndeobște sub denumirea Copy Paste.

Din păcate, poporul nostru este obișnuit să aștepte, cu mâna întinsă, mila celor care îl jecmănesc. Psihologia de masă a românilor, continuă să fie păgubitoare. Înca nu ne-am debarasat de acel penibil „Dar Rațiu, ce ne dă?”, clamat de masele de manifestanți pro FSN,  în anul 1990.

Sursa: jurnalparanormal.ro