luni, 31 octombrie 2011

Revolutia „Occupy Wall Street” – cine e VLAD TEICHBERG?

Iata ce aflam din articolul Brave New World. Mission Control (in paranteze drepte sunt comentariile traducatorului):
Curajoasa Lume Noua,
Controlul Misiunii
de Andrew Marantz
31 octombrie 2011 [interesant ca a aparut pe net inainte, ieri sau alalta-ieri]
Pe ecrane, un protestatar din miscarea Occupy Orlando cerea donatii in natura: “avem suficient deodorant, dar am putea folosi sapun.” Un al doilea protestatar, purtand o masca Guy Fawkes a intrat in cadru pentru a anunta aceasta “stire de ultima ora”: “Suntem peste tot! (globali). 1700 de privitori acum!”. Multimea din fata camerei de comert din Orlando a ovationat. [cred ca trebuie comentata putin si semnificatia mastii, o vad peste tot, trebuie sa aiba un simbolism].


Foto: http://publicintelligence.net/wp-content/uploads/2011/10/anonymous-global-protest-1.jpg
Feed-ul video fusese preluat de pe globalrevolution.tv, placa turnanta pentru transmisia live a protestelor populiste care au inceput cu Occupy Wall Street. Canalul, gazduit de Livestream.com, atrage intre 1000 si 20 000 de vizitatori la fiecare moment. “Revolutia nu va fi televizata” – a spus protestatarul mascat – “ea va fi… pe Internet.”
Revolutia este transmisa dintr-o darapanata cladire de birouri din NoHo (cartier din nordul Manhattanului, la Est de Broadway si marginit la Sud de Houston Street).
A.J. Muste Institute, o organizatie pacifista care a cumparat cladirea in 1974, o inchiriaza celor de la Global Revolution, un colectiv media nou-nascut, pentru (in jur de) 400 $ pe luna.
Joia trecuta, seara, un tanar cu un tricou pe care scria “SUNT UN CETATEAN CARE SE REVOLTA” era la butoane, monitorizand feed-urile primite din tara. Dupa filmarea din Orlando, a difuzat alt clip, filmat mai spre inceputul saptamanii trecute, cu Naomi Klein, criticul globalizarii corporate, care se adresa adunarii din San Fransisco: “Ocuparea nu se refera la un loc, ci la o stare de spirit.”
Global Revolution se prezinta pe sine ca o organizatie non-ierarhica, dar, daca cineva e la conducere, atunci acela ar trebui sa fie Vlad Teichberg, fost traider de derivate (instrumente financiare, contracte intre doua parti care specifica toate conditiile – in special, datele si valorile rezultante ale variabilelor – prin care platile se vor efectua. Aceasta forma de trading beneficiaza de multe scutiri, in SUA si statele dezvoltate).
“Proprietarii cladiri trebuiau sa stie ca se va intampla asta, cand ne-au invitat, dar noi am cam ocupat tot spatiul.” declara Teichberg, aprinzandu-si o tigara cu o bricheta cu steagul american.
Primele saptamani ale protestului, Global Revolution se desfasura sub o mare prelata din parcul Zuccotti, folosind hot spot-uri wireless. Acum doua saptamani, grupul, enervat (frustrat) de cantitatea de echipament pe care o pierdea din cauza ploii si a furturilor, s-a mutat in NoHo. Studioul este o dezordine de fire legate de pereti, lazi de incarcatoare de baterii si laptopuri peste tot. Pe o tabla, o lista cu ce e de facut include “fa un tutorial despre live streaming”.
Teichberg s-a nascut in Moscova si s-a mutat cu parintii in cartierul Queens  la varsta de 10 ani. A fost la Universitatea Princeton, unde a scris o teza despre teoria numerelor, apoi s-a dus pe Wall Street, unde a lucrat pentru Deutsche Bank. “Credeam ca globalizarea urma sa creeze egalitate in lume” a declarat. [Cat de naiv sa fii sa crezi asta?] Dupa 9/11, vederile sale s-au schimbat: “Politizarea atentatului, folosirea lui pentru a incepe razboaie si Patriot Act si toate astea… – era evident ca ne indreptam spre drumul gresit.” A parasit finantele, a ajutat la formarea unui colectiv media la nivel local si si-a varsat economiile in Rezistenta.
Dupa parerea lui, el ajuta la alimentarea unei Revolutii Globale care a inceput pe 17 decembrie in Tunisia. In februarie, a fost la Madrid sa puna camere in mainile protestatarilor de acolo. Apoi s-a intors la New York pentru a construi ceea ce el numeste “camera Kalashnikov”-uri in pregatire pentru “ocupatia americana”. El vede filmarea in direct ca pe o verificare/vanatoare/control asupra brutalitatii fortelor de ordine. “Daca toata lumea se uita, statul nu poate pur si simplu sa zdrobeasca oameni. Asta e ceea ce a impiedicat Piata Tahir din Cairo sa se transforme in Tiananmen”. [In Piata Tiananmen din Beijing, un numar estimat de la cateva sute la o mie de protestatari, au fost masacrati – mai multe detalii: aici ].
Global Revolution subzista dintr-un val de mici donatii. Teichberg si cohorta lui cumpara computere ieftine de pe internet, le repara si le trimit ocupantilor din intreaga tara.
Teichberg traieste intr-un “squat” (garsoniera sau foarte mic apartament) impreuna cu sotia sa, Nikki, care asteapta primul lor copil. S-au casatorit acum sapte saptamani la festivalul Burning Man din Black Rock Desert, Nevada, iar slujba a fost oficiata de reverendul Billy…
   Iata si ce aflam din articolul Vlad Teichberg Live Q&A: Meet A Member Of Occupy Wall Street’s Media Team:
Intalneste un membru din echipa media a Miscarii Occupy Wall Street
Vlad Teichberg, 39 de ani, ocupa Wall Street de ani, lucrand ca un trader de derivate pana in 2008. In aceste zile, totusi, isi petrece timpul asistand Miscarea Ocupa Wall Street, raliindu-se in prezent impotriva fostilor lui angajatori.
Vital pentru raspandirea rapida a aceastei miscari a fost fluxul constant de media sociala de la evenimente.
Teichberg este un membru fondator al Global Revolution TV, un site de live streaming al Miscarii, care lucreaza zi si noapte pentru a pentru a difuza videoclipuri despre ceea ce se întâmplă pe străzi pentru publicul larg. Clipurile se transmit live pe site-ul lui si apoi sunt puse pe YouTube.
După un marş de solidaritate cu protestatarii veniti din Oakland în New York City, de exemplu, Global Revolution a lucrat rapid pentru a pune un videoclip care arată conflictul politiei cu protestatarii.
Născut la Moscova, familia lui Teichberg s-a mutat la New York, când avea 10 ani.
Familia sa a fost nevoita să părăsească Uniunea Sovietică după ce tatăl său a scurs presei mai multe detalii despre studenţii evrei care primeau mai greu admiterea la colegiu decât ceilalţi studenţi.
[un pic cam greu de crezut.. sau cel putin suspect]
In New York, a studiat la Liceul de Stiinta din Bronx şi apoi Princeton University, unde s-a specializat în matematică. A parasit rapid scoala pentru a lucra pe Wall Street, apoi s-a întors la şcoală, a absolvit, iar apoi din nou s-a trezit  pe Wall Street.
Deranjat de Patriot Act şi de mediului politic ce a urmat 9 / 11, Vlad  a co-fondat colectivul „siragului margelelor de sticla”  în timp ce lucrape Wall Street, un auto-proclamat “colectiv multi-disciplinar de artă non-profit”, care a produs mai multe filme care s-au concentrat asupra a ceea ce el numeşte “suprimarea de disidenţă (sau de non-conformism) în statele Unite ale Americii.”
Dupa primăvara arabă, Vlad Teichberg a călătorit în Spania, în luna mai a acestui an. Initial, se astepta sa formeze oamenii sa lucreze la revolutiile din Africa [exact asa e exprimarea], dar s-a trezit in mijlocul revoltei de la AcampadaSol din Spania. Acolo, el a co-fondat colectivul media AcampadaSol şi a contribuit la operarea live stream-ului de acolo, transmitand in direct peste tot in lume, evenimentele.
Acum, el lucreaza la Miscarea Ocupa Wall Street, ca un membru al colectivului de media.

Iata si transcriptul:
Nu veţi putea să staţi acasă, nu veţi putea să vă băgaţi în priză/aprindeţi/şi să abandonaţi televizoarele… pentru că în ştirea noastră principală Revoluţia Nu Va Fi Televizată…în cazul Mişcării de Ocupare, ea va fi pe…Internet.
Mişcarea a început cu un anunţ pe Adbusters: „Pe 17 septembrie, vrem să vedem 20 000 de oameni cum vin în torent spre Manhattanul de Jos, îşi stabilesc corturi, bucătării, baricade paşnice şi ocupă Wall Street pentru câteva luni”. După ce mişcarea a folosit Internetul pentru a se lansa, l-a folosit şi pentru a creşte, formând peste 400 de grupuri pe facebook, cu mai mult de 2000 de membri, cel puţin un grup pentru fiecare stat. Un site devotat singurului scop de a strânge oamenii împreună pentru a-şi forma  propriile lor Mişcări de Ocupare şi pentru a-i găsi şi pe alţii să li se alăture. Nenumărate conturi de Tweeter „ocupate”, ţin la curent, la fiecare secundă, membrii şi observatorii cu mersul lucrurilor, la fel şi tweeturi de încurajare ale celor care n-au putut să participe la proteste, şi un site video, care transmite live evenimentele, dar şi postează filmările protestatarilor prezenţi – toate acestea au fost puse la punct pentru a fi siguri că putem şti exact ce se întâmplă şi filmări precum cea arătată mai devreme în care Marşul de Solidaritate dintre protestatarii din New York şi Oakland a produs răspunsuri agresive din partea NYPD sunt văzute de lumea întreagă.
Alături de mine se află omul responsabil pentru acel video, precum şi pentru multe altele ca parte din GlobalRevolution.tv, Vlad Teichberg.
-         Îmi pare bine să vă cunosc, domnule!
-         Şi mie!
-         Ar exista „mişcarea asta” dacă n-ar fi social media şi capacitatea de a transmite live pe Internet?
-         Păi, problemele fundamentale cu care ne confruntăm sunt destul de adânci. Deci dacă ar fi avut loc revoluţia informaţiei sau nu, (…). Dar singurul lucru pe care revoluţia informaţiei l-a făcut, a fost că ne-a făcut pe toţi, cei mici, egali. Ca atunci când tiparul lui Gutenberg a fost inventat. Ceva s-a schimbat. Şi acum, toată lumea are acces să „vadă” informaţie şi noi devenim egali deci aceleaşi nevoi pentru ierarhia pe care o aveam înainte, sunt cele superioare.
-         Urmărirea lui Rodney King de către poliţie a început chiar înainte de miezul nopţii, sâmbătă  2 martie, 1991. A fost televizată pe la 10:20 pm, luni, 4 mai a acelui an – deci cam la 48 ore după ce bătăile au început. Nu era ştirea principală şi când a fost difuzată, mass-media nu-i ştia numele lui Rodney King. A fost o durată de 48 ore, acum 20 de ani. În timp ce ne aflăm aici, acum, încă n-au trecut 48 ore de când Scott L. Olsen a fost lovit de mitralii/şrapnel în Oakland. În acelaşi timp avem marşuri ale protestatarilor în alte oraşe, primarul Oakland se va adresa Mişcării Ocupaţi Oakland în seara asta, este în desfăşurare o investigaţie internă a poliţiei şi posibilitatea declanşării grevelor generale în oraşe mari din ţară. Este vreun mod de a exagera importanţa vitezei live-streamingului şi a Internetului în general la această mişcare?
-         Nu cred că asta e cel mai important lucru. Cel mai important lucru este defapt conversaţia pe care o avem chiar acum despre viitorul societăţii noastre. Şi toate aceste unelte sunt acolo pentru a facilita conversaţia. Importantă este dezbaterea care are loc în fiecare piaţă din ţara noastră / fiecare pătrăţică de pe pământul nostru. Si spre ce ne îndreptăm.
-         Cum reuşeşti asta din punct de vedere financiar? Cât de simplu e să finanţezi asta acum, decât era acum 5 ani de ex? Costă, nu?
-         Da şi nu… Adică da, bineînţeles, costă ceva dar desigur, foarte puţin. Folosim o companie numită WideStream (sau ceva de genul) care ne-a furnizat trei conturi pentru streaming, practic avem nevoie de un laptop, o cameră web şi un hotspot wi-fi. Doar de atât e nevoie.
-         Şi tu primeşti…foloseşti propria ta judecată despre ce să pui pe site, pui totul de-a valma simultan, cum poţi să jonglezi cu toate astea când atâtea lucruri se întâmplă simultan?
-         Nu poţi fi editorul în timp real. De asta această acoperire media e aşa perfectă…pentru că spune adevărul. Adică nu există nicio întrebare dacă e editat sau nu, ce se vede, aia şi este.
-         Dar trebuie să iei decizii între evenimente din Boston şi evenimente din altă parte…(…)?
-         Sigur. Ce se întâmplă acum cu grupul nostru…. noi am început asta în New York Şi a mers în New York destul de bine. Ne-a împiedicat să fim (atacaţi) de poliţie, ne-a permis să arătăm lumii că suntem fiinţe umane, la fel ca şi ei şi asa mai departe. Acum, noi nu suntem echipaţi să mergem şi să împuşcăm peste tot, deci practic, am convins (WideStream?) să ofere aceste conturi tuturor, pentru că ce s-a întâmplat cu secţiunea noastră e foarte interesant – advertiserii au spus că nu vor să facă reclamă pe canalul nostru. Şi WideStream a trebuit să facă o alegere: va accepta o pierdere financiară, să ne ofere cont gratis? Şi au făcut ce trebuia. Şi apoi au decis să facă asta pentru toti.. deci, deodată această opţiune a devenit valabilă pentru fiecare Ocupare din lume. Şi noi am început acum trei săptămâni să spunem tuturor care ocupau, să-şi pună pe picioare un centru media. Şi aşa s-a întâmplat. Deci practic noi nu suntem în conducerea a nimic, decât că oamenii au început s-o facă. Singurul lucru pe care putem să-l facem acum e să-i învăţăm cum s-o facă cum trebuie.
-         Ultimul lucru: spune-mi cu ce te ocupai înainte? Sună puţin ironic şi chiar amuzant în acest context…
-         Am fost traider de derivate (…) Chestia e că oamenii mă întreabă mult despre asta…am fost să devin un trader de derivate înainte să devină un lucru toxic. La început, ne-a fost prezentată la fel ca (…) ca un mod de-a face lumea mai bună. Bineînţeles, asta combinată cu corupţia şi lăcomia, a devenit altceva.
-         Da, acum cred că eşti pe ceva care va face lumea un loc mai bun… Doamnelor şi domnilor, a fost Vlad Teichberg alături de noi…
Iata si ce aflam din articolul The Email Archive of the #OccupyWallStreet Movement: Anarchists, Socialists, Unions, Democrats and Their Plans:
Arhiva e-mailurilor de la #OccupyWallStreetMovement: Anarhisti, Socialisti, Sindicate, Democrati si Planurile lor.
de Thomas Ryan
Pe 10 august 2011, grupul de hackeri “Anonimii” a anuntat ca se vor alatura protestelor Occupy Wall Street. Asta mi-a starnit interesul in monitorizarea #OccupyWallStreet. [nu stiu de ce pun ei #-ul in fata..]
Am intrebat un coleg daca e interesat sa studieze protestul cu mine. La inceput, parea dezorganizat si noi am crezut ca vor fi cam cateva sute de persoane.
Pe masura ce am inceput sa-i monitorizam cresterea, am recrutat alte persoane pentru a ne ajuta să înceapă colectarea  datelor disponibile prin intermediul mass-media sociale.
Am inceput  cartografierea actorilor-cheie, şi monitorizarea eforturilor Anonimilor de a organiza proteste în sistemul de transport public al San Francisco Bay Area (# opBART), în scopul de a detecta tipare şi pe cei care influenţeaza desfasurarea lucrurilor.
Apoi, la sfârşitul lunii august, am fost alertaţi de către un cercetător coleg că informaţiile cu privire USDoR ( US Day of Rage / Ziua americana de Furie, la care este conectata Miscarea Ocupa Wall Street ) au fost postate pe Shamuk şi Al-Jahad, două site-uri de recrutare Al-Qaeda. Am început să iau  protestele mai în serios, şi am dedicat mai mult timp pentru cercetare şi monitorizare.
Câteva zile mai târziu, Anonimii au anunţat că vor lansa noul lor instrument – DDOS (Distributed Denial of Service). Din cauza posturilor Al-Qaeda, am contactat Oficiul de Teren FBI din New York, astfel incat acestea ar putea investiga ameninţarea potenţială. Din acel moment, am decis ca avem nevoie pentru a include elementul uman de Intelligence (HUMINT), şi sa ne infiltram printre protestatari, pentru a trasa legăturile lor cu Anonimii şi cu postări pe Shamuk şi Al-Jahad.
Câţiva dintre noi am participat la intalnirile si cursurile de formare pre-protest. Trainingul de Nesupunere Civica a fost predat de Elliot „Smokey” Madison, un anarhist din New York, membru al Colectivului Legii Poporului, un grup de voluntari care „ofera consultanta” protestatarilor cu privinta la aspecte legale care decurg din acţiunile lor. Trainingul de Formare Media a fost predat de către Vlad Teichberg, un anarhist din New York, membru al Glass Bead Collective (colectivul „ siragului margelelor de sticla” ) [??!], un grup activist artistic.
După ce am participat la aceste reuniuni de socializare cu cei prezenţi, mai mulţi dintre membrii echipei noastre au fost adăugati la toate listele de discuţii de pe grup. Acesta este modul în care am creat arhiva de e-mail pe care le impartasesc cu voi (vezi mai jos). Pe langa implicarea socialistilor, anarhistilor si a altor radicali, mailurile au evidenţiat, de asemenea implicari masive ale sindicatului, de la inceputul miscarii, precum şi discuţii despre rolul Partidului Democrat, şi modul în care mişcarea ar trebui să răspundă la Preşedintele Barack Obama.
E-mailurile, de asemenea, arată că Miscarea de Ocupare a încercat să provoace Departamentul de Poliţie din New York, înainte de unele ciocniri care au avut loc cu activiştii.
În plus, e-mailurile au evidenţiat multele eforturi eşuate al Anonimilor. Dacă aceste eforturi ar fi reuşit, ar fi putut avea efecte negative asupra economiei globale.
Nota editorului: La sfarsitul acestei postari, veti gasi linkurile pentru a downloada arhiva de e-mailuri (…)
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Astronomii au descoperit cometa care a exterminat dinozaurii

Astronomii au descoperit o cometa care, cred ei, a rezultat din coliziunea a doi asteroizi, scenariu posibil pentru uciderea dinozaurilor cu milioane de ani in urma. Obiectul, cunoscut sub numele de P/2010 A2, a fost observat saptamana trecuta de telescopul spatial Hubble, la aproximativ 90 de milioane de mile (144 milioane km), de Pamant in centura de asteroizi dintre Marte si Jupiter.


In legatura cu aceasta cometa, omul de stiinta David Jewitt de la Universitatea din California, declara: “Adevarul este ca inca luptam pentru a intelege ce inseamna acest lucru,” “Este cel mai probabil rezultatul unei coliziuni recent intre doi asteroizi. “Daca este asa, a spus el, “ar fi primul caz in care a fost observata coliziunea dintre doi asteroizi. Obiectul seamana cu o cometa, dar nucleul sau este rupt de la coada, care “are un aspect foarte ciudat, pe care niciodata nu l-am vazut pana acum”, a spus Jewitt. Studii cu privire la acest obiect ar imbunatati intelegerea de catre oamenii de stiinta a modului de producere si a consecintelor care deriva din acest gen de coliziune, oferind  informatii care pot fi utile pentru a contracara un viitor impact asupra Pamantului. Faptul ca cei doi asteroizi s-au ciocnit si distrus reciproc, “s-ar putea chiar sa ne ajute sa intelegem cum putem distruge un asteroid si cum putem preveni un eventual impact”, a spus Jewett.
Oamenii de stiinta cred ca o cometa sau un asteroid urias a lovit Pamantul acum circa 65 de milioane de ani, acesta fiind motivul disparitiei dinozaurilor,  prin formarea de nori de praf chimic, care a blocat patrunderea luminii solare sau prin aprinderea de incendii la nivel mondial. Calculele arata ca orbita obiectului P/2010 A2 este legata de grupul de asteroizi, cunoscut sub numele de  familia Flora, care a produs aceasta cometa.
Bugetul agentiei NASA propus pentru anul viitor include o crestere cu 16 milioane dolari anual, in incercarea de a-si intensifica eforturile pentru descoperirea si incercarea de distrugere a obiectelor care pot fi o amenintare asupra Pamantului.
Sursa:  agentia.org

Sursa: MISTERELE LUMII

Asteroidul care loveste Terra in 2036: Secretul lui Apophis


Fiziceni, astronomi, matematicieni si ingineri rusi se vor intalni la Moscova, cu usile inchise, pentru a gasi o solutie impotriva lui Apophis * Americanii au avansat si ei ideea unui ”tractor” spatial * Daca asteroidul nu va lovi la prima trecere, atunci o va face la a doua, dupa alti sapte ani apocaliptici
Oameni de stiinta rusi se vor intruni in ianuarie 2010, la Moscova, intr-o sedinta secreta, pentru a impiedica un asteroid urias - Apophis – sa se prabuseasca pe Terra peste 26 de ani, a anuntat miercuri directorul Agentiei Spatiale ruse, Anatoli Perminov.
“Consiliul nostru stiintifico-tehnic se va intruni in curand, cu usile inchise, si va analiza ce putem face” pentru a impiedica asteroidul Apophis sa distruga o parte a planetei Terra in 2036, a declarat Perminov pentru postul de radio Vocea Rusiei. “Mai bine cheltuim cateva milioane de dolari pentru a crea un sistem care sa permita prevenirea unei coliziuni, decat sa asteptam ca aceasta sa se produca, antrenand moartea a mii de persoane”, a adaugat el, fara a intra in detalii. Daca asteroidul Apophis, cu un ciclu de rotatie de sapte ani, cu un diametru de aproximativ 350 de metri, ar lovi planeta in cursul trecerii sale, asteptata in 2036, coliziunea ar crea un nou desert de marimea Frantei, potrivit agentiei RIA Novosti.
Sapte ani apocaliptici
La randul ei, Agentia Spatiala Americana (NASA) a anuntat, in octombrie, ca potrivit unor noi calcule, probabilitatea unei coliziuni intre asteroid si planeta in 2036 s-a redus in mod semnificativ. “Noi tehnici de calcul si noi date disponibile arata ca posibilitatea ca Apophis sa intre in coliziune cu Terra la 13 aprilie 2036 a scazut de la 1/45.000 la 1/250.000″, preciza NASA intr-un comunicat. Potrivit RIA Novosti, asteroidul ar putea trece la 30.000 de kilometri de planeta, in 2029, mai aproape decat unii sateliti geostationari, si ar putea intra in coliziune cu Tera sapte ani mai tarziu.
Tractorul spatial ar putea evita coliziunea
Un “tractor” spatial cu o greutate de peste 10 tone ar putea sa devieze de pe traiectoria de coliziune orice asteroid din univers, cu multi ani inainte ca o potentiala ciocnire cu Terra sa aiba loc. Acest dispozitiv spatial, care se bazeaza pe forta gravitationala, este conceput de compania spatiala EADS Astrium. Proiectul se afla inca intr-un stadiu incipient, iar reprezentantii acestei companii britanice au declarat ca nu au fabricat deocamdata prototipul. Reprezentantii NASA, prin Near Earth Object Programme, au anuntat ca au monitorizat pana in prezent 1.068 de “asteroizi potential periculosi”, insa estimeaza ca numarul acestora in spatiu este mult mai mare. Ideea unui ”tractor” spatial apartine astronautilor americani Edward Lu si Stanley Love, a explicat Ralph Cordey, directorul companiei EADS Astrium.
Desi a crezut la inceput ca este doar o idee fantezista, el si-a reconsiderat pozitia fata de acest proiect dupa ce a studiat mai multe probleme tehnice, inclusiv cele legate de dimensiunea acestui vehicul spatial si metodele de propulsare, declarand, in cele din urma, ca proiectul este realizabil. “Tractorul” spatial ar urma sa intercepteze asteroidul la o distanta de doar 48 de metri in fata acestuia si sa exercite o mica forta gravitationala asupra lui, tractand astfel asteroidul pe o noua orbita si evitand, implicit, coliziunea cu Terra. Acest dispozitiv ar putea sa fie alimentat cu energia furnizata de mai multe panouri solare. Totusi, dispozitivul ar trebui sa fie lansat cu cel putin 15 ani inaintea unei eventuale coliziuni, iar o echipa de specialisti va trebui sa monitorizeze intreaga operatiune de la sol.
Apophis va lovi in Oceanul Pacific
In luna decembrie a anului 2004, astronomii au descoperit un asteroid a carui orbita calculata se apropie periculos de mult de Pamant. Corpul astral a fost denumit Apophis, dupa zeul egiptean al Raului si al Distrugerii, iar specialistii sunt de parere ca in anul 2036, in timpul urmatorului sau ciclu de rotatie, asteroidul ar putea sa ne loveasca planeta. Pentru a intregi scenariul apocaliptic, oamenii de stiinta au indicat si mai exact momentul consumarii evenimentului, estimand impactul in luna aprilie a anului 2036 si chiar locul acestuia, Oceanul Pacific, la 500 kilometri vest de Santa Monica. (A.M.)
Sursa: MISTERELE LUMII
 

BOGATUL NEMILOSTIV SI SARACUL LAZAR

Ev. Luca XVI, 19-31
19. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. 
20. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, 
21. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. 
22. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. 
23. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. 
24. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. 
25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. 
26. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. 
27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, 
28. Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. 
29. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. 
30. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. 
31. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. 
Cititi va rog si:
BOGATUL NEMILOSTIV SI SARACUL LAZAR. Sa nu trecem ca lemnele pe langa cei ce ne cer ajutorul

 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Decriptarea unui articol informativ din presa din Decembrie 89


Pe 18 decembrie 1989 apare in ziarul Scinteia tineretului un articol cu sfaturi pentru cei care stau la plaja prea mult. De unde plaja in decembrie si poate nu era vorba de soare ci de Soare. Textul in original si decriptarea lui asa cum a fost facut de experti militari. Ce scrie la gazeta, citeste toata lumea si intelege cine trebuie….Un articol in ziar, o conspiratie la care multi am fost prezenti si dintre care acum multi inchid ochii sau baga capul in pamint ca strutul ascunzindu-se de realitate.
In data de 18 decembrie 1989, in timp ce in Timisoara era razboi civil, “Scanteia Tineretului” a publicat, in pagina 5, un text straniu, care nu avea nicio logica. Textul a facut valva la acea vreme, ca si in anii imediat urmatori Revolutiei. Erau sfaturi pentru cei ce se bronzau in acel moment, adica in mijlocul lunii decembrie, la mare. Textul a atras atentia imediat, in sensul ca semana cu un semnal incifrat pentru a se declansa ceva – dar pana azi contextul aparitiei sale nu a fost elucidat. A ramas ”o gluma”. In decembrie 2007, un general activ din contraspionajul romanesc a trimis decriptarea textului pentru a fi citita intr-o sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). El era consilier in cadrul CSAT la acea vreme.
Textul din Scanteia Tineretului:
”Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”
*Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.
* Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropuiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.
* Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.
* Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.
* Si inca ceva – daca aceste v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea. (S.P.)”
Aceasta este decriptarea trimisa CSAT in 2007
1 – Declansati, pe neasteptate, planul ”Soare”. Incepeti prudent, cu operatiuni scurte, de 10-15 minute, simultan in mai multe zone, pana la acoperirea intregii tari.
2 – Nu depasiti obiectivele. Altfel sunteti in mare pericol si nu va va ajuta nimeni.
3 – Bazati-va pe sprijinul trupelor speciale care au rol activ intre orele 5,30 si 7,30 in scopul recuperarii ranitilor.
4 – Devastati librariile si distrugeti ”operele alese” (cartile lui Ceausescu – n.r.) pentrui instigare si intimidare.
5 – Pentru nehotarati: nu tradati scopul, daca va iubiti tara.
Autorul spune ca a fost o gluma
Autorul articolului, Sorin Preda, a declarat atat in fata anchetatorilor Ministerului Apararii cat si in presa, ca el a scris un text umoristic si atat. Adica cele cinci paragrafe, care au avut trimitere pe prima pagina, nu aveau nicio legatura cu Revolutia si a fost o simpla intamplare faptul ca au sunat atat de straniu in acele zile. Trebuie mentionat aici ca fisetul in care se pastrau manuscrisul si spaltul acestor ”sfaturi” a fost spart iar obiectele mai sus mentionate au disparut in timpul evenimentelor de dupa 22 decembrie 1989.
http://piatza.net/decriptarea-unui-articol-informativ-din-presa-din-decembrie-89/

Sursa: MISTERELE LUMII

Lumi disparute


Lumi disparuteVizavi de misteriosul continent Atlantida exista multe ipoteze, dar toate acestea nu ar fi incepu niciodata daca nu ar fi existat relatarile lui Platon, filozof grec (427-347 i.Hr). In doua dialoguri ale sale el povesteste urmatoarele: Atlantida era o insula mult mai mare decat Asia si Libia luate la un loc si s-ar afla dincolo de coloanele lui Hercule (probabil stramtoarea Gibraltar). Cu 6 milenii inainte de Solon (640-558 i.Hr), Atlantida era un regat puternic cu o civilizatie rafinata o constitutie politica rafinata si cu baze politice ideale. Din cauza decaderii si a dorintei de a cucerii atlantii au starnit mania zeilor si Atlantida a fost scufundata sub ape. Platon spunea ca auzise povestea de la Critias, care o auzise la randul lui de la bunicul lui, iar strabunicul lui Critias o auzise de la Solon insusi.
O poveste similara era cunoscuta si in Egipt (2000-1700 i.Hr). Intr-un papirus se povesteste de intamplarile unui calator naufragiat egiptean, care in timp ce calatorea spre minele faraonului, corabia sa a esuat. Dup ace a fost aruncat pe tarmul unei insule necunoscute, de valuri, acesta a fost tras de catre un dragon in salasul lui, fara insa ai face un rau. Dragonul i-a povestit ca insula era canva locita de 75 de dragoni feiiti, si ca insula ar fi fost un taram al dorintelor implinite si al bogatiei. Dar in present nu mai traia decat el, restul fusesera arsi de o stea cazatoare. Dragonul, dup ace l-a asigurat ca va fi salvat de o corabie egipteana a adaugat ca niciodata nu va mai revedea aceasta insula caci ea va fi inghitita de ape.
O alta poveste despre o fericita si prospera insula care avea sa fie scufundata in mare apare si in Mahabharata, epopeea indienilor, putand fi vorba de un mit comun mai multor popoare sau ca acestea ar fi avut cunostinta sau contact cu Atlantida.
Dovezi istorice recente presupun faptul ca in trecut ar fi existat o astfel de insula, arheologii incercand sa o localizeze in teren. Arheologul grec S. Marinatos, a gasit centrul unui mare oras in care casele s-au conservat cu toate cele 2 sau 3 etaje ale infatisand scene din viata de zi cu zi. Au fost gasite de asemenea aproape intacte mobilierul, vase de ceramica insa nici o urma de oseminte omenesti sau bijuterii.
Toate acestea au fost descoperite pe mica insula vulcanica Santorini din Marea Egee. Multi sunt de parere ca acest Vulcan izbucnind ar fi acoperit si scufundat misteriosul continent Atlantida, pentru ca in urma calculelor vulcanologice explozia a fost de 4 ori mai puternica decat cea a vulcanului Cracatoa aflat intre Sumatra si Java. Cenusa scuipata in urma exploziei ar fi putut acoperi anumite portiuni ale insulei cu un strat de 30 de m grosime.
O alta ipoteza a fost lansata de vulcanologul francez Fouque Ferdinand, care a descoperit pe insula Tera in Marea Egee un oras ingropat in cenusa vulcanica peste 3000 de ani in urma. Autorii medievali cosiderau Atlantida drept un loc real, cunoscand povestea Atlantidei de la geografii arabi. Ei considerau Atlantida o insula paradisiacal numita insula fericitilor, insula celor 7 orase sau insula Brendan si erau toate marcate pe hartile secolelor XIV-XV. Vindecatorul si mediumul ameican Edgar Cayce (1877-1945), a profetit ca continenul Atlantidei va incepe din nou sa se ridice de sub ape, precizand chiar si locul, in Bahamas in anul 1968 sau 1969. O extraordinara coincidenta facea ca pilotii unei linii aeriene sa fotografieze in 1968 siluetele unor constructii in largul acestei insule Bimini, din Bahamas iar explorarile submarine au scos la iveala pe fundul marii drumuri pietruite, ziduri ciclopice, piramide si cercuri din pietre. Edgar Cayce credea ca atlantii controlau energia Atomica si cunosteau principiile zborului si ca civilatia ar fi fost distrusa de 3 dezastre nucleare, ultimul in jur de anul 10.000 i.Hr.
Madam Blavatsky sustinea ca Atlantida se afla in Atlanticu de nord si era populate de atlanti foarte rafinati care descindeau din lemurieni ca “a patra rasa originala a omenirii”.
De asemenea alti ocultisti sunt de parere ca atlantii manipulau energia cristalelor si a elementelor naturii folosind tehnologii foarte avansate, bazate pe principiile naturii. Se presupune ca erau finite foarte avansate spiritual, putand comunica telepatic, avand o constitutie bazata pe iubire si toleranta mentinandu-si astfel mult timp imperiul spiritual.
http://piatza.net/lumi-disparute/
Sursa: MISTERELE LUMII

Misterele planetei Marte


Misterele planetei MartePrimul eşantion de sol marţian colectat de sonda americană Phoenix a demonstrat că Marte este propice vieţii. În viitor, când Terra nu va mai putea susţine viaţa, omenirea îşi va găsi refugiul pe Planeta Roşie.
Dat fiind nutrienţii minerali conţinuţi de solul marţian, viaţa a fost posibilă şi în trecut şi va fi posibilă şi în viitor, după cum a subliniat Samuel Kounaves. Solul conţine magneziu, potasiu, sodiu şi clorură de sodiu. Aciditatea acestuia este mai ridicată, prezentând un pH de 8-9, dar nu într-atât încât să afecteze creşterea plantelor.
„Solul de pe Marte este de acelaşi tip cu acela care se găseşte pe ogorul dumneavoastră şi în care puteţi planta sparanghel fără probleme”, a susţinut Kounaves într-o conferinţă de presă. Asta este chiar o veste bună, mai ales de când studiile au demonstrat că sparanghelul scade colesterolul până la limitele normale! Aşadar, viitorii colonişti marţieni vor duce o viaţă sănătoasă.
Albă ca Zăpada
Rezultatele preliminare ale analizei solului demonstrează că “apa în stare lichidă a fost prezentă pe solul marţian la un anumit moment în istoria sa şi ar putea fi în prezent sub scoarţa marţiană”. De altfel,­ era un lucru bănuit dintotdeauna şi ştiut cu certitudine de când Phoenix a excavat, la 15 iunie, un şanţ în solul arctic de pe Marte.
Opt bucăţele dintr-un material strălucitor au fost identificate de către cercetătorii de la NASA ca fiind gheaţă, când au observat, patru zile mai târziu, că fragmentele s-au evaporat.
“Bucăţile de material au dispărut complet pe parcursul a câtorva zile, dovadă perfectă că este vorba de gheaţă. Iniţial, unii au crezut că putea fi sare, însă aceasta nu ar fi trecut prin procesul de sublimare”, a declarat dr. Peter H. Smith de la Universitatea din Arizona, coordonatorul-şef al misiunii.
Teoria este susţinută şi de o altă săpătură, în care braţul robotizat al sondei Phoenix­ s-a ciocnit de o suprafaţă dură, despre care se credea că ar fi un strat de gheaţă, care nu a putut fi străpunsă nici după trei încercări.
Noul şanţ a fost numit sugestiv “Albă ca Zăpada 2″, iar suprafaţa dură pe care o adăposteşte se află la acelaşi nivel, sub solul marţian, cu fragmentele albe găsite anterior. Cercetătorii NASA plănuiesc acum să străpungă această suprafaţă cu un burghiu aflat în dotarea sondei, pentru a obţine câteva mostre.
Phoenix a ajuns pe Marte pe 25 mai, găsirea dovezilor că există gheaţă pe Planeta Roşie fiind cel mai important obiectiv, după ce, în 2002, măsurătorile realizate de sonda Odyssey au sugerat că solul din regiunea arctică marţiană ascunde, la doar câţiva centimetri dedesubt, cantităţi masive de apă în stare solidă.
Clima marţiană este în prezent prea rece pentru a permite prezenţa apei în formă lichidă, însă, în trecut, dacă axa planetei s-ar fi înclinat ocazional, regiunile polare ar fi putut înregistra temperaturi de peste zero grade Celsius.
Vântul solar interacţionează direct cu ionosfera marţiană, din această cauză atmosfera fiind mai rarefiată decât în mod normal. Presiunea atmosferică la suprafaţă are o valoare de doar 0,7-0,9 kPa, în comparaţie cu cea a Pământului, de 101.3 kPa.
Compoziţia atmosferei este de 95% dioxid de carbon, 3% nitrogen, 1,6% argon, conţinând urme de oxigen şi apă. Viaţa la suprafaţa planetei ar fi posibilă doar în condiţii amenajate, iar ingredientul esenţial este apa.
Oamenii de ştiinţă cred că zona în care se află acum sonda Phoenix ar fi putut fi, cândva, un mediu capabil să susţină forme de viaţă, iar acestea ar fi putut să-şi continue existenţa dacă s-ar fi adăpostit în subsol atunci când planeta şi-a pierdut magnetosfera. Este posibil să se fi întâmplat aşa.
Viaţă subterană
Scanerele de pe Mars Odyssey au descoperit un complex de şapte peşteri, ale căror intrări au fost fotografiate în detaliu.
Ele se află în zona vulcanică “Arsia Mons” şi ar putea fi, conform specialiştilor de la NASA, singurele adăposturi naturale care ar putea proteja dezvoltarea unor forme de viaţă primitive şi ar putea adăposti apă în formă lichidă.
Cu deschizături verticale, având adâncimi de la 80 de metri la 130 de metri, cele şapte peşteri sunt ferite de particulele de energie care bombardează suprafaţa planetei, de radiaţiile ultraviolete, variaţiile bruşte de temperatură de la 20oC la –140oC, păstrând condiţii constante pentru un habitat subteran.
Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar, care se stârnesc, cu predilecţie, când planeta este în poziţia cea mai apropiată de Soare, crescând temperatura la sol.
Trecutul lui Marte, descifrat în particulele de gheaţă
Existenţa metanului indică faptul că pe planetă a existat şi există o sursă de viaţă bazată pe carbon. Sursa generatoare de metan ar putea fi, conform cercetătorilor de la NASA, microorganisme, ca metanogenele. Cert este că poveştile cu marţieni care au existat întotdeauna în folclorul popoarelor pot avea un sâmbure de adevăr.
Oamenii de ştiinţă sunt încrezători că vor afla trecutul Planetei Roşii studiind particulele de gheaţă. Dacă gheaţa conţine impurităţi, acest lucru poate oferi informaţii despre trecutul climatic. Marte s-a format, ca şi Pământul, în urmă cu 4,6 miliarde de ani.
Este posibil ca ea să fi trecut şi printr-o perioadă umedă, propice unei vieţi diversificate la nivelul solului. Alţi doi roboţi americani, Opportunity şi Spirit, care explorează suprafaţa lui Marte la ecuator, au descoperit indicii ale prezenţei apei în trecutul planetei.
Anotimpurile marţiene
Marte are anotimpuri care se aseamănă celor de pe Pământ, însă sunt de două ori mai lungi, iar distanţa mai mare faţă de Soare face ca anul marţian să fie de aproape două ori mai mare ca al planetei noastre, iar ziua marţiană durează cu o jumătate de oră mai mult decât ziua terestră.
În lunile de iarnă, când polii sunt permanent în umbră, suprafaţa îngheaţă, iar 25-30% din întreaga atmosferă se condensează în bucăţi groase de gheaţă din CO2. Totuşi, geografia planetei arată că a avut o activitate tectonică, vulcanică, iar oceanele acopereau o mare parte din planetă, polii fiind acoperiţi cu gheaţă, ca Terra.
În 1840, după 10 ani de studiu, Mädler desena prima hartă a planetei. Un crater mic, numit “Airy-0″, localizat în “Sinus Meridiani”, a reprezentat punctul prin care trece meridianul de 0.0° longitudine. Suprafaţa planetei prezintă câmpii plane, acoperite cu praf şi nisip bogat în oxid de fier roşiatic, considerate “continente”, cărora li s-au dat nume ca “Arabia Terra” sau “Amazonis Planitia”.
„Şesurile”, considerate “mări”, poartă denumiri ca “Mare Erythraeum”, “Mare Sirenum” şi “Aurorae Sinus”. Scutul vulcanic este format din mai mulţi vulcani, dintre care “Olympus Mons” (Muntele Olimpus), este cel mai înalt munte cunoscut din sistemul solar. Are 25 km înălţime şi o bază de 600 km în diametru.
În aceeaşi regiune se află alţi trei vulcani, “Arsia Mons” (17 km înălţime), “Pavonis Mons” (14 km înălţime) şi “Ascraeus Mons” (18 km înălţime), şi cel mai mare canion, “Valles Marineris”, lung de 4.000 km şi adânc de 7 km. Pe Marte sunt şi numeroase cratere de impact. Cel mai mare crater de pe Marte este “Hellas Planitia”, care are 2.000 km în diametru şi 6 km adâncime.
Sfinxul fotografiat de Viking
Conform studiilor cu tehnologie ultramodernă, la “faţa locului” s-a aflat că înfăţişarea roşiatică a planetei se datorează oxidului de fier de la suprafaţă. Este uimitor cum, încă din antichitate, astrologii ştiau că Marte era asociată cu fierul, astfel guvernând sistemul sanguin.
În plus, astrologii considerau că Planeta Roşie guvernează capul şi faţa (!!). Să fi ştiut astrologii despre figura Sfinxului de pe Marte, fotografiat de sonda Viking în 1976? De ce nu, din moment ce din mitologia antică ne parvin povestiri despre o civilizaţie misterioasă, venită de pe altă planetă, Nibiru, care construise pe Marte un avanpost.
Survolând sectorul “Cydonia”, o întinsă suprafaţă plană din emisfera nordică, sonda Viking a fotografiat o suprafaţă asemănătoare cu un chip uman, foarte bine conturată, ce părea să scruteze spaţiul, având o lacrimă pe obrazul stâng. Conturul oval avea doi ochi, nas, gură, bărbie, frunte şi un păr care încadra faţa, ca în picturile egiptene.
Cercetătorii de la NASA au negat existenţa unui asemenea chip, spunând că era vorba de un joc de lumini şi umbre, aparatura fotografică a sondei spaţiale nefiind foarte performantă. Imaginile surprinse în 1998 de Mars Global Surveyor, sub o lumină diferită şi cu o rezoluţie mult mai bună, arătau un Sfinx care îşi pierdea conturul precis, deşi, prelucrate cu profesionism, chipul aducea mult mai bine cu Sfinxul egiptean.
Însă fotografiile publicate de NASA ilustrau doar o masă amorfă, un munte cu nişte “cratere” foarte ciudate ca poziţionare. Specialiştii NASA sunt zgârciţi cu explicaţiile despre Cydonia, de aceea pare bizar că s-a născut un folclor fabulos legat de această regiune.
Nu departe de “faţa care plânge”, transmiţând parcă un mesaj disperat către alte vieţuitoare ale galaxiei, Viking a fotografiat o altă formă de relief ciudată, o piramidă, care poartă numele “D&M”, după numele celor care au pus-o în evidenţă, DiPietro şi Molenaar.
Aceştia au concluzionat, în urma analizării fotografiilor, că nu era o piramidă obişnuită, ci una cu cinci feţe, părea ca să fie rodul eroziunilor vântului turbat de pe Marte. Nebunia de-abia acum începea. Foarte aproape de piramidă, DiPietro şi Molenaar au „descoperit” şi ruinele unui oraş, dar şi pe cele ale unei fortăreţe.
Cydonia se părea că fusese în “antichitatea” Planetei Roşii un oraş de câmpie foarte activ. Cea mai mare ciudăţenie e faptul că întregul complex este poziţionat după aceleaşi coordonate ca şi cel de la Gizeh.
Staţia marţiană a zeilor sumerieni
Mitologia sumeriană, prima mărturie scrisă din istoria omenirii, începe cu întâmplări de pe altă planetă, Nibiru, a zecea din sistemul nostru solar, de unde “zeii” au coborât pe Pământ. În drumul lor spaţial, Pământul era considerat a şaptea planetă, numită ŞU.GI. Ei au lăsat coordonatele numerice ale “căii lui Enlil” pe un astrolab găsit în ruinele bibliotecii de la Ninive şi aflată acum la Muzeul Britanic din Londra.
Astrolabul indică şi “primul popas” al călătoriei spaţiale dintre Nibiru şi Terra, pe planeta Marte (indicată de steaua cu şase colţuri, fiind considerată a şasea planetă spre Terra). Sumerienii o numeau planeta APIN, care, prin traducerea semnelor pictografice, înseamnă “acolo unde se stabileşte calea cea bună”. Calea lui Enlil, “Stăpânul Comenzii”, printre planete este descrisă pe planisferă în opt segmente, care conţin instrucţiuni clare de zbor.
Detaliile despre traseul printre planete sunt conţinute de chiar denumirea lor: Pluto – “Paznicul lui ŞU”, unde ŞU indică porţiunea de spaţiu care cuprinde cele şapte planete importante, Pluto fiind prima pe “calea” zeilor, Neptun -”Cea cu vegetaţie mlăştinoasă” (!!), Uranus – “Planeta care este dublă”, părând a fi sora geamănă a planetei Neptun, care era descrisă ca “planeta strălucitoare a vieţii verzi”.
Dincolo de Uranus, gigantica planetă Saturn, cu un câmp gravitaţional uriaş, era numită “Marele Ucigaş”, pentru că, aşa cum descrie un alt text, “din cauza furtunilor sale înşelătoare, Zburătorul Suprem s-a zdrobit de ea şi toţi şi-au găsit moartea”. Urma Jupiter, BARBARU, “strălucitoarea”, “călăuza cea bună din ceruri”, după care urma “brăţara” de asteroizi care “desparte apele cerului de sus de apele cerului de jos”.
În sfârşit, Marte, “lumina de la poarta apelor”, “Primul Popas”, “unde se stabileşte calea cea bună” spre Şu.Gi, a şaptea planetă, Terra. Unii istorici spun că aceste “metafore şi epitete” ţin de cosmogonia sumeriană, dar specialişti în aeronautică sunt de părere că este vorba de un zbor spaţial, mai ales datorită coordonatelor numerice, nedescifrate încă, deoarece nu se ştiu unităţile de măsură folosite de “zeii” sumerieni.
O plăcuţă de lut, cu o vechime de 4.500 de ani, care acum poate fi găsită într-un muzeu din St. Petersburg, Rusia, descrie legătura dintre Pământ şi staţia de pe Marte. Zeul Enlil (indicat de semilună, simbolul său), aflat pe Pământ (indicat de cele şapte cercuri) se află într-o legătură de comunicaţie cu un personaj de pe Marte (indicată de steaua cu şase colţuri), personaj al cărui costum îl arată un zeu al adâncurilor.
E posibil ca şi pe vremea zeilor sumerieni, planeta Marte să fi avut ocean subteran şi acolo să fi fost staţia “zeilor”. Între cei doi se află un desen stilizat care seamănă cu un satelit, iar la mijloc ceva ce seamănă cu o staţie orbitală, dotată cu panouri solare şi antene.
Misiunea anunakilor
Conform descifrării textelor sumeriene de către istoricul şi arheologul Zacharia Sitchin, planeta Nibiru, de unde veniseră zeii sumerieni, reprezentată de o cruce cu raze, face parte tot din sistemul nostru solar. Nibiru are, însă, o orbită eliptică foarte alungită şi îi trebuie 3.600 de ani pământeni pentru a efectua o rotaţie completă în jurul Soarelui, iar atunci când se apropie de Terra, stârneşte multe cataclisme.
Scrierile sumeriene îi numesc pe cei sosiţi de pe Nibiru “anunaki”, care se traduce literalmente prin „cei care au venit din cer pe pământ”. Dat fiind ritmul biologic al planetei lor, aveau o viaţă foarte lungă şi păreau nemuritori pentru pământeni, de aceea i-au şi crezut zei, deşi textele sumeriene arătau exact cine erau şi de unde veniseră.
Şi mai ales de ce – să caute aur, pentru că atmosfera planetei lor se deteriorase, ceea ce se pare că s-a întâmplat şi cu Marte, şi o puteau reface prin pulbere de aur. Enki, fratele lui Enlil, şi sora lor, Ninharsag, au amestecat ADN-ul primatelor găsite pe Pământ cu ADN-ul lor, creând astfel omul, lucrare povestită în multe epopei care arată câte greşeli genetice şi câte experienţe au făcut până au obţinut oameni “după chipul şi asemănarea” anunakilor, “înalţi, cu piele albă, blonzi”.
Numărul anunakilor pare a fi fost 900, 600 veniţi pe Pământ în grupuri de câte 50, în “şemuri”, aparate de zbor, alţi 300 fiind numiţi după funcţia lor, “igigi”, “cei care văd şi se rotesc în jurul Terrei”, probabil aflaţi pe staţii orbitale. Mai târziu, spre supărarea lui Enlil, anunaki le-au găsit foarte atrăgătoare pe fiicele oamenilor, şi s-au căsătorit cu ele, însă, din unirea lor, s-au născut uriaşii din vechime.
Anunaki le-au dat copiilor lor informaţii privind crearea sistemului solar, date astronomice, i-au învăţat agricultură, cum să-şi construiască oraşe, i-au uns regi şi unora le-au dat chiar şi aparate simple de zbor, dar, ce era mai important, i-au învăţat, la un moment dat, că există un singur Dumnezeu, pe care îl venerau şi ei. Apoi au plecat. Sau nu. Unde se încheie misiunea anunakilor, începe misiunea pământenilor.
Agenţia Spaţială Europeană speră să trimită oameni pe Marte prin 2030-2035. Dar înainte de asta, agenţia va lansa o misiune de recunoaştere, ExoMars, în 2013. De asemenea, astronauţi vor fi trimişi pe Lună între 2020 şi 2025.
Iniţial, ESA plănuise să fie o misiune comună cu SUA, dar legile americane interzic transmiterea de informaţii legate de tehnologia spaţială, ceea ce a determinat o competiţie între cele două. De ce această competiţie? Poate că renumitul om de ştiinţă Stephen Hawking avea dreptate: “Nu cred că specia umană va supravieţui în următorii 1.000 de ani dacă nu începem să călătorim în spaţiu. Sunt prea multe accidente care se pot întâmpla pe o singură planetă şi care pot duce la extincţie”.
Nu există nimic în sol care să împie­dice existenţa vieţii, acesta fiind lipsit de toxicitate
Samuel Kounaves, responsabil al sistemului Thermal and Evolved Gas Analyzer (TEGA)
http://piatza.net/misterele-planetei-marte/