vineri, 6 aprilie 2012

FULFORD: URMEAZĂ ARESTĂRI – LISTA COMITETULUI CELOR 300 A FOST LIVRATĂ CĂTRE CIA


Acest articol apartine blogului Biblioteca Secreta - 4 Aprilie, 2012 - 43 accesari

Japonia a înfiinţat fondul de 1 milion de miliarde de yeni, dar se teme de implicaţiile geopolitice,
Articolul de săptămâna aceasta a fost întârziat cu o zi datorită negocierilor sensibile dintre guvernele SUA, Rusiei, Chinei şi Japoniei, printre alţii. Negocierile încă sunt în plină desfăşurare, aşa încât multe lucruri nu se pot spune deocamdată. Totuşi, putem confirma că guvernul japonez a fost de acord în principiu pentru alocarea unui fond de 12.000 miliarde USD (în yeni) cu scopul de a eradica sărăcia, de a opri distrugerea mediului înconjurator, şi de a pune în folosul public, în mod responsabil, tehnologiile ultra-secrete care până acum au fost ţinute “sub cheie”. Problema este acum găsirea unor rezolvări la multiplele implicaţii geopolitice pe care acest fond le creează.

În ceea ce poate fi o evoluţie legată de acest subiect, se pare că s-a înfăptuit o schimbare de regim în China, deoarece Xi Xinping, omul care era dat ca şi următorul preşedinte al Chinei, nu a mai apărut deloc în ştirile agenţiei oficiale chineze Xinhua începând cu 31 martie 2012, în timp ce contracandidatul său, Li Keqiang, este prezent în mai toate ştirile. Acesta este doar unul dintre multiplele semne de schimbări masive care au loc acum în sfera guvernelor din întreaga lume.

În SUA, Pentagonul a început să solicite cetăţenilor americani să-şi facă provizii de alimente suficiente pentru 72 de ore (3 zile) deoarece ar putea apare o scurtă penurie de alimente ca urmare a înlocuirii iminente a dolarului SUA (USD) cu adevăratul dolar emis de trezoreria SUA, conform unor surse din California. Această înlocuire este extrem de probabil să fie acompaniată de o purificare atât a centrului financiar Wall Street, cât şi a guvernului SUA pentru a elimina corupţia din aceste entităţi şi pentru a reda SUA statutul moral şi economic pe care l-a avut la începuturi.

Noul dolar american emis de Trezoreria SUA va avea iniţial o valoare de cumpărare internaţională mult mai mică decât actuala hârtie verde. Ceea ce va face ca americanii să cumpere produse fabricate în SUA şi va face exporturile SUA să fie din nou competitive. Acum este încă un bun moment să cumpăraţi produse chinezeşti de la Wall-Mart înainte ca acestea să se scumpească brusc. De asemenea, urmaţi sfatul Pentagonului şi asiguraţi-vă un stoc de alimente pentru a rezista pe parcursul tranziţiei.

Un alt semn este cererea ramurii europene a CIA adresată către Societatea Dragonului Alb pentru a obţine adresele exacte împreună cu numele concrete ale membrilor următoarelor organizaţii: Comitetul celor 300, Grupul Bilderberg, Consiliul pentru Relaţii Externe, Clubul de la Roma, Comisia Trilaterală şi Comisia Europeană. Toate aceste cereri au fost acum onorate pe deplin. Iată mai jos un link cu ceea ce pare a fi o listă credibilă cu membrii Comitetului celor 300:

Abdullah II, Rege al Iordaniei
Abramovich, Roman
Ackermann, Josef
Adeane, Edward
Agius, Marcus
Ahtisaari, Martti
Akerson, Daniel
Albert II, Rege al Belgiei
Alexander, Print Regal al Iugoslaviei
Amato, Giuliano
Anderson, Carl A.
Andreotti, Giulio
Andrew, Duke of York
Anne, Princess Royal
Anstee, Nick
Ash, Timothy Garton
Astor, William Waldorf
Aven, Pyotr
Balkenende, Jan Peter
Ballmer, Steve
Balls, Ed
Barroso, JosĂƒďż˝Ă‚ÂŠ Manuel
Beatrix, Regina Olandei
Belka, Marek
Bergsten, C. Fred
Berlusconi, Silvio
Bernake, Ben
Bernstein, Nils
Berwick, Donald
Bildt, Carl
Bischoff, Sir Winfried
Blair, Tony
Blankfein, Lloyd
Blavatnik, Leonard
Bloomberg, Michael
Bolkestein, Frits
Bolkiah, Hassanal
Bonello, Michael C
Bonino, Emma
Boren, David L.
Borwin, Duce de Mecklenburg
Bronfman, Charles
Bronfman, Edgar Jr.
Bruton, John
Brzezinski, Zbigniew
Budenberg, Robin
Buffet, Warren
Bush, George HW
Cameron, David
Camilla, Ducesa de Cornwall
Cardoso, Fernando Henrique
Carington, Peter
Carl XVI Gustaf, Rege al Suediei
Carlos, Duce de Parma
Carney, Mark
Carroll, Cynthia
Caruana, Jaime
Castell, Sir William
Chan, Anson
Chan, Margaret
Chan, Norman
Charles, Print de Wales
Chartres, Richard
Chiaie, Stefano Delle
Chipman, Dr John
Chodiev, Patokh
Christoph, Print de Schleswig-Holstein
Cicchitto, Fabrizio
Clark, Wesley
Clarke, Kenneth
Clegg, Nick
Clinton, Bill
Cohen, Abby Joseph
Cohen, Ronald
Cohn, Gary
Colonna di Paliano, Marcantonio, Duce de Paliano
Constantijn, Printul Olandei
Constantine II, Rege al Greciei
Cooksey, David
Cowen, Brian
Craven, Sir John
Crockett, Andrew
Dadush, Uri
D’Aloisio, Tony
Darling, Alistair
Davies, Sir Howard
Davignon, Ăƒďż˝ĂŻÂżÂ˝tienne
Davis, David
de Rothschild, Benjamin
de Rothschild, David RenĂƒďż˝Ă‚ÂŠ
de Rothschild, Evelyn
de Rothschild, Leopold
Deiss, Joseph
Deripaska, Oleg
Dobson, Michael
Draghi, Mario
Du Plessis, Jan
Dudley, William C.
Duisenberg, Wim
Edward, Duce de Kent
Edward, Earl of Wessex
Elizabeth II, Regina Marii Britanii
Elkann, John
Emanuele, Vittorio, Print de Napoli
Ernst August, Print de Hanovra
Feldstein, Martin
Festing, Matthew
Fillon, FranĂƒďż˝Ă‚Â§ois
Fischer, Heinz
Fischer, Joschka
Fischer, Stanley
FitzGerald, Niall
Franz, Duke of Bavaria
Fridman, Mikhail
Friso, Print de Orange-Nassau
Gates, Bill
Geidt, Christopher
Geithner, Timothy
Georg Friedrich, Print de Prussia
Gibson-Smith, Dr Chris
Gorbachev, Mikhail
Gore, Al
Gotlieb, Allan
Green, Stephen
Greenspan, Alan
Grosvenor, Gerald, al 6-lea Duce de Westminster
GurrĂƒďż˝Ă‚Â­a, JosĂƒďż˝Ă‚ÂŠ Ăƒďż˝ĂŻÂżÂ˝ngel
Hague, William
Hampton, Sir Philip
Hans-Adam II, Print de Liechtenstein
Harald V, Rege al Norvegiei
Harper, Stephen
Heisbourg, FranĂƒďż˝Ă‚Â§ois
Henri, Mare Duce de Luxembourg
Hildebrand, Philipp
Hills, Carla Anderson
Holbrooke, Richard
Honohan, Patrick
Howard, Alan
Ibragimov, Alijan
Ingves, Stefan
Isaacson, Walter
Juan Carlos, Rege al Spaniei
Jacobs, Kenneth M.
Julius, DeAnne
Juncker, Jean-Claude
Kenen, Peter
Kerry, John
King, Mervyn
Kinnock, Glenys



Kissinger, Henry
Knight, Malcolm
Koon, William H. II
Krugman, Paul
Kufuor, John
Lajolo, Giovanni
Lake, Anthony
Lambert, Richard
Lamy, Pascal
Landau, Jean-Pierre
Laurence, Timothy
Leigh-Pemberton, James
Leka, Printul Regal al Albaniei
Leonard, Mark
Levene, Peter
Leviev, Lev
Levitt, Arthur
Levy, Michael
Lieberman, Joe
Livingston, Ian
Loong, Lee Hsien
Lorenz of Belgium, Arhiduce de Austria-Este
Louis Alphonse, Duce de Anjou
Louis-Dreyfus, GĂƒďż˝Ă‚ÂŠrard
Mabel, Printesa de Orange-Nassau
Mandelson, Peter
Manning, Sir David
Margherita, Arhiducesa de Austria-Este
Margrethe II, Regina Danemarcei
MartĂƒďż˝Ă‚Â­nez, Guillermo Ortiz
Mashkevitch, Alexander
Massimo, Stefano, Print de Roccasecca dei Volsci
Massimo-Brancaccio, Fabrizio Print de Arsoli si Triggiano
McDonough, William Joseph
McLarty, Mack
Mersch, Yves
Michael, Print de Kent
Mihai, Rege al Romaniei
Miliband, David
Miliband, Ed
Mittal, Lakshmi
Moreno, Glen
Moritz, Prince and Landgrave of Hesse-Kassel
Murdoch, Rupert
NapolĂƒďż˝Ă‚ÂŠon, Charles
Nasser, Jacques
Niblett, Robin
Nichols, Vincent
NicolĂƒďż˝Ă‚ÂĄs, Adolfo
Noyer, Christian
Ofer, Sammy
Ogilvy, Alexandra, Lady Ogilvy
Ogilvy, David, 13th Earl of Airlie
Ollila, Jorma
Oppenheimer, Nicky
Osborne, George
Oudea, Frederic
Parker, Sir John
Patten, Chris
PĂƒďż˝Ă‚ÂŠbereau, Michel
Penny, Gareth
Peres, Shimon
Philip, Duce de Edinburgh
Pio, Dom Duarte, Duce de Braganza
PĂƒďż˝Ă‚Âśhl, Karl Otto
Powell, Colin
Prokhorov, Mikhail
Quaden, Guy
Rasmussen, Anders Fogh
Ratzinger, Joseph Alois (Papa Benedict XVI)
Reuben, David
Reuben, Simon
Rhodes, William R.
Rice, Susan
Richard, Duce de Gloucester
Rifkind, Sir Malcolm
Ritblat, Sir John
Roach, Stephen S.
Robinson, Mary
Rockefeller, David Jr.
Rockefeller, David Sr.
Rockefeller, Nicholas
RodrĂƒďż˝Ă‚Â­guez, Javier EchevarrĂƒďż˝Ă‚Â­a
Rogoff, Kenneth
Roth, Jean-Pierre
Rothschild, Jacob
Rubenstein, David
Rubin, Robert
Ruspoli, Francesco, 10th Prince of Cerveteri
Safra, Joseph
Safra, Moises
Sands, Peter
Sarkozy, Nicolas
Sassoon, Isaac
Sassoon, James
Sawers, Sir Robert John
Scardino, Marjorie
Schwab, Klaus
Schwarzenberg, Karel
Schwarzman, Stephen A.
Shapiro, Sidney
Sheinwald, Nigel
Sigismund, Grand Duke of Tuscany, Archduke of Austria
Simeon de Saxa-Coburg si Gotha (Rege al Bulgariei)
Snowe, Olympia
SofĂƒďż˝Ă‚Â­a, Regina Spaniei
Soros, George
Specter, Arlen
Stern, Ernest
Stevenson, Dennis
Steyer, Tom
Stiglitz, Joseph
Strauss-Kahn, Dominique
Straw, Jack
Sutherland, Peter
Tanner, Mary
Tedeschi, Ettore Gotti
Thompson, Mark
Thomson, Dr. James
Tietmeyer, Hans
Trichet, Jean-Claude
Tucker, Paul
Van Rompuy, Herman
VĂƒďż˝Ă‚ÂŠlez, Ăƒďż˝ĂŻÂżÂ˝lvaro Uribe
Verplaetse, Alfons
Villiger, Kaspar
Vladimirovna, Maria, Grand Duchess of Russia
Volcker, Paul
von Habsburg, Otto
Waddaulah, Hassanal Bolkiah Mu’izzaddin, Sultan of Brunei
Walker, Sir David
Wallenberg, Jacob
Walsh, John
Warburg, Max
Weber, Axel Alfred
Weill, Michael David
Wellink, Nout
Whitman, Marina von Neumann
Willem-Alexander, Prince of Orange
William, Print de Wales
Williams, Dr Rowan
Williams, Shirley
Wilson, David
Wolfensohn, James
Wolin, Neal S.
Woolf, Harry
Woolsey, R. James Jr.
Worcester, Sir Robert
Wu, Sarah
Zoellick, Robert


Un mesaj pentru toţi cei care fac parte din aceste grupuri: vă rugăm să nu ne staţi în cale.

În orice caz, detaliile concrete vin din Japonia unde oficialii guvernamentali spun că, din motive tehnice şi administrative, va fi nevoie de câteva săptămâni pentru a pune pe picioare acest fond de 1 milion de miliarde de yeni. Aceste motive includ menţinerea în funcţionare a liniilor de creditare, a pensiilor, a taxelor şi impozitelor, şi a celorlalte asemenea responsabilităţi. Acum este cert ca în Japonia nu mai există nicio marionetă controlabilă de vreun Kissinger, Nakasone, Bush, Rockefeller, Rothschild, Koizumi (oamenii Cabalei), aşa încât îndepartarea lor de la puterea asupra Japoniei este un fapt împlinit.

Marele semn de întrebare care trebuie rezolvat acum este cum să fie implementate mecanismele de accesare a acestui fond uriaş de către statele lumii. Singurul lucru care s-a decis clar este că nu va fi deloc un sistem secret, centralizat în mâinile unor entităţi private. Există un acord în principiu pentru ca Japonia să contribuie cu jumătate de milion de miliarde de yeni la acest fond, iar restul de jumătate va fi obţinut de însăşi această agenţie LIFE prin măsuri proprii.

Această agenţie numită în mod intenţionat LIFE (Long Term Investments for Everyone, adică Investiţii pe Termen Lung pentru Toţi) va asigura finanţarea restructurării Uniunii Europene şi a SUA, şi va promova proiecte de dezvoltare în toată lumea. Dar înainte de a fi operaţională, o mică comisie de planificare va începe selectarea talentelor internaţionale care vor conduce agenţia. Momentul exact când se vor petrece toate acestea încă nu este stabilit, fiind în prezent un punct de discuţie în negocierile care se desfăşoară, dar se poate spune încă de pe acum că primele fonduri utilizabile vor fi disponibile la mijlocul lunii aprilie 2012.

Naţiunile BRICS vor înfiinţa propriul lor fond comun de finanţare, aşa cum a fost anunţat la întâlnirea BRICS de săptămâna trecută. Acest fond va fi operat de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, şi va folosi mai multe valute, dar va fi dominat de Renminbi şi de Rublă. Acest grup va lucra îndeaproape împreuna cu grupul ţărilor G20, conform cu declaraţia de la http://mea.gov.in/mystart.php?id=190019162.

Înapoi în China, se pare că agenţia de ştiri oficială Xinhua publică zilnic informaţii despre premierul Wen Jiabao, preşedintele Hu Jintao şi Le Keqiang. Discursul lui Le Keqiang de la Forumul Boao este disponibil la http://news.xinhuanet.com/english/china/2012-04/03/c_131504700_2.htm şi se pare că acesta este un candidat moderat de centru care pare un compromis între taberele puternice din spatele scenei politice chineze. Ştim din mai multe surse că şeful partidului din Changqing, Bo Xilai era marioneta lui Henry Kissinger şi a Cabalei vechii ordini mondiale (a foştilor puternici). Nu e de mirare că îi fusese promis postul de dictator al Chinei şi chiar lumea întreagă în schimbul cooperării sale. Informare pentru Kissinger şi pentru Comitetul celor 300: lumea nu vrea niciun dictator.

Când lucrurile se vor aşeza, lumea va avea o conducere colectivă armonioasă.



Sursa: AIM

MIROASE A SFÂRȘIT DE REGIM…


Acest articol apartine blogului Newsro123.com 
Cititi si:


Andreea Pora, una din cele mai aprige apărătoare ale regimului Băsescu, a lansat un atac de o duritate extremă la adresa Elenei Udrea, neocolindu-l nici măcar pe protectorul de la Cotroceni al fostei ministrese.

Pornind de la excluderea lui Cristian Preda din partid, mișcare a cărei inițiatoare a fost chiar blonda prezidențială, Pora a tăvălit-o pe Udrea cu o virulență de neimaginat până în urmă cu câteva zile. ”


Excluderea lui Cristian Preda din PDL este încununarea politicii şubrede, eminamente oportuniste, fără vreo fărâmă de viziune şi onestitate, consecinţa şirului stupid de gafe făcute de Elena Udrea în Bucureşti. Doamna poate deja să strige triumfătoare: „v-am ciuruit” ”, scrie ziarista în editorialul ei din Revista 22.Și Pora – până mai ieri alaltăieri o foarte bună prietenă a regimului Băsescu-Udrea, a continuat rechizitoriul aceleia pe care ea o numește încă din titlul ” colivăreasa PDL”: ” Întreaga conducere a PDL este dominată de antiintelectualism, de tipologia Prigoană-Udrea- Oltean-Blaga, baronii sub a căror greutate moare strivită orice urmă de reformă şi modernism. Vreo mirare? Nu. Încă de la bun început, tinerii reformişti au fost văzuţi cu ochi răi, impuşi de Băsescu, prea idealişti, principiali şi oneşti pentru gustul baronilor şi baroneselor. ” , afirmă Andreea Pora.
Ziarista cu carnet de membru la GDS a taxat-o pe fosta ministresă și pentru îndrăzneala acesteia de a se fi comparat cu Margaret Thatcher. ” Cu egoul umflat până la a se închipui o Margaret Thatcher a României, avidă de putere, în goană după notorietate, cu gesturi excesive şi incapabilă să înţeleagă constrângerile unei poziţii oficiale, cu un mariaj şi nişte relaţii nepotrivite cu banul public, Elena Udrea a devenit de neoprit şi de necontrolat. Cu parfumul său de clientelism, bugetul lăbărţat de la Ministerul Dezvoltării, tenacitatea şi ostentaţia confruntării, Elena Udrea a ajuns să fie cel mai detestat membru al Cabinetului Boc, dar şi al PDL. ” , crede blonda jurnalistă.
Dezamăgită, precum o amantă înșelată, Andreea Pora s-a arătat dezgustată de susținerea permanentă a Elenei Udrea de către Traian Băsescu: ” Anarhia organizatorică din PDL, dominaţia exercitată de la Congres încoace de noua tripletă Udrea-Anastase-Oltean, plecarea lui Frunzăverde cu toată filiala şi un întreg cortegiu de primari, pierderea majorităţii la Senat, toate sunt consecinţa directă a incapacităţii lui Emil Boc de a gestiona partidul. A puterii excesive deţinute Elena Udrea prin susţinerea acordată continuu de Traian Băsescu. ”
Am trăit să o vedem și pe asta: Udrea făcută pulbere de Pora! Miroase a sfârșit de regim? Andreea Pora știe!!!

BABILONUL IMPUNE INTERCEPTAREA MAIL-URILOR SI APELURILOR TELEFONICE. ROMANIA VA INTRA IN PROGRAMUL “BIG BROTHER” AL UE. ALTFEL VOM PLATI O AMENDA DE 170 DE MILIOANE DE EURO PE LUNA


Acest articol apartine blogului Saccsiv - 5 Aprilie, 2012 - 26 accesari


Iata ce aflam din articolul Liber la interceptări de mail-uri şi apeluri telefonice. România va intra în programul “Big Brother” al UE:

Statul român vrea să ştie tot ce facem. Orice convorbire telefonică, SMS sau e-mail va fi înregistrat şi stocat timp de jumătate de an. Va fi posibil odată cu legea Big Brother pe care UE ne obligă să o adoptăm cât mai repede. Altfel vom plăti o amendă de 170 de milioane de euro pe lună.
Românii vor intra curând în programul Big Brother, legea europeană care permite monitorizarea telefoanelor şi a email-urilor.
Companiile telecom vor stoca informaţii despre apelurile pe care le facem sau le primim – inclusiv cine şi cât ne sună, în ce zi şi la ce oră. Chiar şi durata convorbirii.
Firmele de telefonie vor fi păstra inclusiv informaţiile despre aparatul de la care vorbim sau suntem apelaţi şi locaţia acestuia. În cazul e-mailurilor se vor reţine IP-urile.
Ce vorbim va rămâne secret, spun autorităţile.
Legea va obliga compania telecom să dea statului informaţiile despre clienţi în 48 de ore. Oricine va avea acces la bazele de date va putea afla care sunt cercurile de cunoştinţe ale unei persoane, de cât timp este în aceste cercuri şi cât de des intră în contact cu ele.
La finalul perioadei de stocare a datelor, operatorii sunt obligaţi să distrugă ireversibil informaţiile.
O iniţiativă asemănătoare a fost declarată neconstituţională în 2009. Nici atunci, nici acum legea nu garanta securitatea datelor personale.
În calitate de membru al Uniunii Europene, România e obligată să aplice legea Big Brother. În caz contrar va plăti o amendă de 170 de milioane de euro lunar.

Vizionati va rog si:

http://observator.a1.ro/video/cbiZpucgV8k

Sursa: Saccsiv’s Weblog

joi, 5 aprilie 2012

S-AU INVERSAT ROLURILE DIN 2005?! PARCĂ ERA TOT ÎN VREMEA SĂRBĂTORILOR DE PAŞTE, NU?


Acest articol apartine blogului Mihai Calinescu 

Un şofer este nevoit să oprească maşina din cauza traficului blocat. Cineva îi bate în geam făcându-i semn să deschidă. Cu precauţie deschide şi întreabă:

- Ce s-a întâmplat?

- Teroriştii l-au răpit pe Traian Băsescu şi cer un milion de euro răscumpărare, altfel ameninţă că îl vor stropi cu benzină şi-i vor da foc în Piaţa Revoluţiei. Acum mergem din maşină în maşină şi facem o chetă.

- Am înţeles. Cât dă fiecare?

- Cam 5 litri!


Important: articolul prezentat mai sus este primit prin email.

Omul care susţine că a fost de patru ori în Rai


Sud-africanul Sibusiso Mthembu (64 de ani) spune că a vizitat Raiul de patru ori, prima dată în 1998, apoi în 2004, 2006 şi 2008, potrivit odditycentral.com.
Totul a început în 1993, când un om alb (aparent, un înger) l-a vizitat pe Sibusiso Mthembu şi i-a spus că este nevoie de el în Rai, relatează odditycentral.com. Iar acum, după mai multe vizite, sud-africanul s-a apucat să schiţeze o hartă a Raiului. 
Mthembu merge şi mai departe şi susţine că există, de fapt, 11 Raiuri, iar el a fost dus prima dată în al cincilea, Crista, într-un oraş denumit Sharmony, unde l-ar fi întâlnit pe Iisus Hristos. Raiul principal, spune sud-africanul, este Salem, locul unde se află templul lui Dumnezeu.

„Şi dacă Dumnezeu a fost de fapt femeie?“. Un istoric englez bulversează din nou Biserica


Bettany Hughes, un istoric de sex feminin din Marea Britanie, a pus o întrebare care va bulversa telespectatorii unei emisiuni de la BBC: „dacă nu cumva Dumnezeu a fost o femeie?".
Istoricul va prezenta o emisiune în care va pune la îndoială credinţă că femeile nu pot fi preoţi şi a spus că, iniţial, Biserica era un loc unde femeile erau respectate şi deţineau roluri importante, scrie „The Daily Mail".

„Cine ştie dacă Dumnezeu nu a fost de fapt femeie. Oricum, umanitatea s-a întors către noi când a avut nevoie de idei bune", a declarat Hughes. Ea a continuat: „Instituţiile noastre monoteiste ar trebui să se uite în cartea experienţei umane şi să construiască un consens între Divinitate şi femei".

Ea va aminti în cadrul emisiunii de la BBC, „Divine Women", dedicată perioadei de Paşti, că primii 200 de ani de creştinătate au fost marcaţi de femei, iar jumătate dintre bisericile din Roma au fost ridicate de către acestea. Astfel, ea a numit femeile „sângele care a dat viaţă" creştinismului şi a spus că femeile au fost diaconi, preoţi şi cardinali în primele secole de după moartea lui Iisus Hristos.

De asemenea, 65% din cei care se duc la Biserici în Marea Britanie sunt femei.
Deşi Hughes nu se bazează pe un fapt istoric, ci doar pe un exerciţiu de imaginaţie, nu este prima teorie de acest fel. Luna trecută, un teolog de sex feminin a spus că Dumnezeu ar fi fost de fapt hermafrodit. Susannah Cornwall de la Universitatea din Manchester a adăugat că faptul că Iisus nu a avut copii adaugă şi mai multă incertitudine asupra masculinităţii acestuia.

Noile SUPERARME ale Rusiei. Putin a comandat un arsenal care transformă duşmanii în "zombies"


Printre primele măsuri luate după ce a fost ales preşedinte, fostul premier rus, Vladimir Putin, a aprobat planul de fabricare a unor arme ale viitorului, armele "psihotronice”, care vor reduce "duşmanul” la un simplu "zombie”, aceste arme acţionând direct asupra sistemului nervos central,  după cum scrie Daily Mail. 
Acest tip de arme a fost realizat de cercetătorii ruşi pentru a echipa armata ţării cu tehnologie militară performantă, astfel încât Rusia să poată face faţă oricărui  eventual atac din partea unor inamici din afara ţării sau chiar din interiorul ei.
Surse din Moscova care au dorit să-şi păstreze anonimatul au precizat pentru tabloidul britanic că armele psihotronice vor fi perfecţionate şi vor deveni funcţionale până la sfârşitul acestui deceniu.  Aceleaşi surse au  mai dezvăluit că Putin s-a referit la armele psihotronice în sensul că acestea sunt "instrumente complet noi pentru atingerea unor scopuri politice şi strategice". Sursele mosovite au dezvăluit de asemenea că, de fapt, armele psihotronice ar fi destinate în primul rând "disidenţilor ruşi”.
Armele psihotronice folosesc radiaţia electromagnetică de tipul celei pe baza căreia funţionează cuptoarele cu microunde. "Acest tip de arme este comparabil, ca efecte, cu armele nucleare, dar va fi mult mai acceptabil în termenii ideologiei politice şi militare", s-a exprimat Putin când a vorbit despre armele psihotronice. Planurile privind fabricarea şi folosirea superarmelor au fost anunţate într-un cerc restrâns, la sfârşitul lunii martie, de către ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov.
"Dezvoltarea armamentului bazat pe principii psihice - arme cu energie directă, armament geofizic, arme genetice, arme psihotronice şi aşa mai departe - este un program care face parte dintr-un plan mai extins privind viitoarele arme ale Rusiei, ce va fi finalizat până în 2020", a declarat Serdiukov.
Cu toate acestea, programele militare de acest gen nu sunt însă o noutate. Atât Statele Unite, cât şi Rusia şi fosta URSS fac cercetări în secret, în domeniul armelor electromagnetice, încă din anii '50. Acum însă, Putin pare mai hotărât ca niciodată să-i întreacă şi să-i domine astfel pe americani, după cum au comentat surse avizate care au dorit să-şi păstreze anonimatul.