miercuri, 23 mai 2012

SCENARIUL APOCALIPTIC de ieşire a Greciei din ZONA EURO


Scenariul, care ia în calcul intervalul de la închiderea bursei din SUA vineri până la deschiderea pieţei din Noua Zeelandă luni, a fost realizat de Bloomberg prin sinteza analizelor a 21 de economişti, analişti şi academicieni. În cele două zile, liderii Greciei ar trebui să calmeze tulburările sociale în timp ce administrează o posibilă încetare de plăţi a statului, recapitalizează băncile, opresc ieşirile de capital şi caută modalităţi de a plăti facturile şi după întreruperea ajutorului financiar extern. Există riscul ca această sarcină să copleşească orice nou guvern într-o ţară care a trebuit salvată de două ori de la colaps pentru că nu-şi poate administra finanţele.

"Ieşirea din zona euro este dificilă şi dezordonată. Oricine se gândeşte că este uşor greşeşte. Grecii trebuie să fie raţionali şi să se ferească de decizii pripite, pe care le-ar regreta. Ieşirea din zona euro nu este răspunsul la problemele lor", a declarat într-un interviu telefonic, Lorenzo Bini Smaghi, fost membru al consiliului director al Băncii Centrale Europene.


Liderii europeni vorbesc tot mai deschis despre o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, după ce alegerile din 6 mai nu au asigurat suficientă susţinere parlamentară niciunei forţe politice pentru formarea de guvern. Noile alegeri, programate pentru 17 iunie, ar putea consemna ascensiunea pe prima poziţie în rândul partidelor politice a Syriza (Coaliţia Stângii Radicale), formaţiune care se opune măsurilor de austeritate incluse în acordul de ajutor financiar extern.Ieşirea Greciei din zona euro "ar fi în cărţi" aproape imediat ce se formează un nou guvern care ar refuza să respecte termenii acordului de finanţare, a afirmat Marco Annunziata, fost director în cadrul FMI şi economist şef la General Electric."Timpul este foarte important. Evenimentele s-ar putea desfăşura mai repede decât ne aşteptăm. Riscul este că declaraţiile antireformă ale unui nou guvern pot declanşa un val masiv de retargeri", a spus Annunziata.
O astfel de retragere masivă a depozitelor ar putea determina Banca Centrală Europeană să oprească, începând din prima vineri, finanţarea băncilor elene, într-o perioadă în care guvernul nu are bani pentru a le recapitaliza, a spus Carsten Brzeski, fost economist la Comisia Europeană, iar în prezent angajat la ING Group în Bruxelles.Întrucât plăţile prin acordul de asistenţă ar fi blocate, liderii europeni aşteptând să vadă direcţia în care se îndreaptă un nou guvern elen, iar conturile statului s-ar goli rapid, opţiunile guvernului ar fi din ce în ce mai puţine.
Un nou guvern ar putea fi nevoit să recurgă la măsuri de control al capitalului pentru a împiedica populaţia, confruntată cu devalorizarea economiilor, să-şi retragă banii din bănci, a afirmat Dawn Holland, cercetător la Institutul Naţional de Cercetare Economică şi Socială din Londra.
"Totul trebuie să se întâmple foarte repede, deoarece retragerea capitalului a început deja. Într-un astfel de moment situaţia devine urâtă, întrucât nu poţi învinui populaţia care vrea să păstreze euro", a spus el.
Depozitele din băncile elene au scăzut cu circa 23 miliarde de euro de la mijlocul anului trecut până în martie, la 160 miliarde de euro, potrivit datelor băncii centrale.
Dacă Grecia se va decide să părăsească euro, ar trebui să ceară o întâlnire a miniştrilor de Finanţe şi liderilor ţărilor din zona euro pentru stabilirea condiţiilor.
Pregătirile de ieşire din uniunea monetară ar putea începe odată cu închiderea pieţei obligaţiunilor din New York vineri la ora 17:00 în SUA, ora 23:00 la Frankfurt şi Bruxelles, respectiv miezul nopţii la Atena.
"Trebuie să presupunm că unele planuri au fost deja făcute. Dacă nu, angajaţii FMI şi BCE nu-şi îndeplinesc îndatoririle faţă de acţionari şi contribuabili", a declarat Gabriel Stein, director la Lombard Street Research din Londra.


O ieşire a Greciei din zona euro ar putea fi "tehnic" controlată, a declarat Patrick Honohan, membru în consiliul guvernatorilor BCE, care a analizat într-o lucrare dezmembrarea uniunii monetare între Marea Britanie şi Irlanda în 1984. "Nu este obligatoriu ceva fatal, dar nici atractiv", a spus el. Pentru a acoperi orice deficite de dolari pe piaţa financiară internaţională, ca urmare a panicii, Rezerva Federală a SUA, Banca Angliei, Banca Japoniei şi Banca Elveţiei vor trebui probabil să pună la dispoziţie liniile de swap majorate după criza financiară din 2008.


După ce Grecia ar cere ieşirea din zona euro, miniştrii de Finanţe s-ar putea întâlni sâmbătă la Bruxelles pentru a pregăti pentru duminică un summit al liderilor statelor, în care să fie finalizat planul, consideră Carsten Brzeski de la ING Group. Grecia se poate aştepta cel mult la un împrumut care să ajute la atenuarea şocului economic, a spus Brzeski."Europa le va arunca probabil câteva oase pentru a se asigura că nu aruncă ţara afară ca pe un câine vagabond", a spus el. În timp ce oficialii eleni ar negocia la Bruxelles, statul elen ar putea anunţa sâmbătă că intenţionează să introducă o nouă monedă, probabil purtând vechea denumire de drahmă. La fel ca cea precedentă şi aceasta va avea un curs liber. Băncile vor trebui însă să convertească toate activele şi pasivele, inclusiv conturi bancare, salarii şi datorii scadente, la un curs de schimb prestabilit. "O ţară care iese din zona euro ar trebui să introducă noua monedă la paritate cu euro", consideră analiştii firmei de cercetare Capital Economics. Guvernul ar putea, de asemenea, să comande noi bancnote şi monezi în acest timp.


Compania De La Rue din Marea Britanie, care tipăreşte bancnote pentru peste 150 de ţări, se pregăteşte deja pentru reintroducerea drahmei, a informat, la sfârşitul săptămânii trecute cotidianul britanic Times.
Până la livrarea noilor bancnote şi monezi, euro ar putea fi folosiţi în continuare pentru achiziţii mici, în timp ce transferurile electronice, precum cele prin intermediul băncilor şi cardurilor, vor creşte, ca urmare a încercărilor populaţiei de a-şi păstra euro pe care îi deţin, potrivit Lombard Street Research.
În acelaşi timp, Grecia ar putea desfăşura trupe chiar de sâmbătă dimineaţa, ar închide graniţele şi ar pregăti ştampilarea euro ca drahme, pe post de soluţie temporară, odată cu anunţul public, afirmă Holland şi Brzeski.


În plus, statul elen va intra aproape imediat în încetare de plăţi, cu o datorie de 280 de miliarde de euro, şi nu va avea acces la opţiuni normale de finanţare precum FMI şi pieţele de capital, potrivit profesorului Charlotte Gaitanides şef de Studii Europene la UIniversitatea Flensburg din Germania.
"Economia Greciei este încă necompetitivă. Valoarea redusă a noii monede va conduce aproape imediat la un deficit masiv al balanţei de plăţi. Asta înseamnă că ţara va trebui să recurgă la FMI", a a spus Gaitanides într-un interviu telefonic.


Negocierile cu FMI se vor derula probabil pe parcursul celei mai mari părţi a weekend-ului, Grecia încercând să câştige concesii la implementarea de reduceri de cheltuieli bugetare. FMI va căuta cele mai stricte condiţii pentru a acorda ajutor ţării, care s-ar găsi în situaţia de a fi încălcat precedenta înţelegere cu instituţia. Fondul trebuie să asigure, astfel, susţinerea acţionarilor mai săraci la un ajutor pentru Grecia.
"FMI trebuie să fie pregătit tehnic pentru orice, întrucât aceasta este treaba sa. Nu este soluţia preferată, dar este una dintre opţiuni", a spus directorul Fondului, Christine Lagarde, într-un interviu săptămâna trecută la postul public de televiziune din Olanda. Miniştrii europeni vor analiza, într-un scenariu al ieşirii Greciei din zona euro, şi statutul de membru UE al Greciei. "Europa nu se va retrage complet. Situaţia este deja extrem de instabilă în Grecia, iar ultimul lucru pe care l-ar vrea politicienii este ca ţara să cadă în anarhie", a spus Thomas Mayer, economist şef la Deutsche Bank.Sarcina istorică a revenirii la drahmă ar putea fi peste puterile unui guvern proaspăt instalat într-o ţară care are deja probleme cu îndeplinirea condiţiilor de bază ale acordului de ajutor financiar, precum colectarea taxelor. "Sunt convins că nu vor putea derula o ieşire ordonată din zona euro. Grecia este o ţară care nu poate implementa legi. Cum vor putea să ia în secret deciziile de a tipări bani, de a controla băncile, fluxurile de capital şi să creadă că totul se va desfăşura ordonat? Este imposibil", a spus Erik Nielsen, economist şef la UniCredit.
Oricât ar dura pregătirile, informaţii referitoare la ieşirea din zona euro ar putea ajunge în presă, iar grecii, îngrijoraţi de economiile pe care le au în bănci, vor ieşi în stradă. Dintr-un astfel de moment, guvernul naţional şi autorităţile europene se vor grăbi să termine negocierile, să limiteze speculaţiile şi să restabilească ordinea înainte de a informa oficial publicul că euro nu mai este moneda ţării.
"Nu avem niciun motiv să credem că nu vor exista revolte şi violenţă. Ar fi o situaţie dezastruoasă. Oamenii nu înţeleg consecinţele unei ieşiri din zona euro", a declarat Lefteris Farmakis, analist la Nomura International. Odată cu apropierea serii de duminică în Europa, traderii din Wellington, Noua Zeelandă, vor fi primii care se vor confrunta cu deschiderea pieţelor valutare şi de obligaţiuni, odată cu deschiderea acestora la ora locală 7:00 în dimineaţa zilei de luni."Toată lumea va fi online când se deschide piaţa din Noua Zeelandă. Toţi managerii de fonduri din New York vor urmări duminică în SUA ce se întâmplă în Noua Zeelandă", a declarat Sean Keane, analist la firma de consultanţă Triple T Consulting, din Auckland.

Sursa: De Mediafax 

Sursa:  realitatea.net

O cantitate "fără precedent" de obiecte luate de tsunamiul din Japonia a eşuat în Alaska (VIDEO)


O cantitate "fără precedent" de materiale care pluteau în derivă după tsunamiul care a afectat Japonia în martie 2011 a eşuat pe coastele din Alaska, au anunţat marţi ecologiştii, relatează AFP. Ei au lansat un apel către toţi locuitorii din Alaska, pe care îi îndeamnă să participe la operaţiunile de curăţare.

Timp de 12 zile, activiştii şi voluntarii vor colecta şi sorta materialele, care vor fi mai apoi reciclate. Cel mai grav, spun ecologiştii, este faptul că obiectele pun în pericol vieţuitoarele marine şi pot să polueze apele.

„Obiecte venind din Asia eşuează de mai mulţi ani pe coastele din Alaska, dar cantitatea înregistrată recent este fără precedent. Nu am constatat niciodată până acum un asemenea număr de obiecte plutitoare. Înainte, găseam câteva zeci de geamanduri negre, utilizate în acvacultura japoneză, acum găsim sute. Nu există altă cauză posibilă pentru această creştere decât tsunamiul”, a declarat Patrick Chandler, un activist din Alaska.

Conform estimărilor oficiale, tsunamiul provocat de seismul din Japonia ar fi antrenat între cinci şi douăzeci de tone de materiale, care plutesc în derivă de mai bine de un an şi se îndreaptă acum către est.

O parte dintre rămăşitele purtate de apele oceanice au ajuns şi pe ţărmurile Canadei ori Statelor Unite, iar unele dintre obiecte au poveşti interesante. Spre exemplu, o motocicletă Harley Davidson, înmatriculată într-o provincie din Japonia, a fost găsită intactă, dar uşor ruginită, pe o plajă din Canada.

La 11 martie 2011, un cutremur cu magnitudinea 9 pe scara Richter s-a produs în nord-estul Japoniei, şi a provocat un val seismic gigantic, care a distrus totul în cale.

Sursa: jurnalul.ro 

Tolec: Cum faci să evoluezi spiritual?


Tolec vorbeşte despre modul în care s-a vindecat singur de traumele pshiho-emoţionale induse de societatea actuală.

Nota AIM: Pentru cititorii neavizaţi, Tolec este numele reprezentantului pe Pământ al Consiliului Andromeda (un consiliu de guvernanţă galactică din Calea Lactee).

Totul se poate explica făcând referire la două categorii principale de forţe care determină acţiunile şi motivaţiile oamenilor: iubire şi frică. Iubirea guvernează întreaga paletă de trăiri pozitive: bunătate, bunăvoinţă, recunoştinţă, iertare, ajutarea celorlalţi prin acţiuni benefice, dăruirea de sine fără a aştepta nimic în schimb, etc. Frica guvernează răspunsuri emoţionale negative: anxietate, supărare, furie, obsesie, lăcomie, violenţă, lipsă de respect, răutate, etc. - toate sunt de fapt forme de frică.

Tolec spune că toate aceste răspunsuri ne afectează subconştientul, ne modeleză şi ne transformă subconştientul. De aceea, unii oameni acţionează de pe o bază de emoţii negative, iar alţii se comportă în mod diferit pentru că au la bază o sumă de caracteristici pozitive.

Cel mai bun lucreu pe care-l putem face ca să ne eliberăm noi înşine şi să trăim o viaţă lipsită de frică şi plină de iubire şi fericire este să transmutăm toate aceste emoţii negative (bazate pe frică) care ne fac mereu probleme, şi să le "dăm drumul" din conştiinţa noastră. Pentru că, atâta timp cât menţinem în noi aceste energii negative, ele ne vor conduce viaţa, ele ne vor dicta răspunsul emoţional pe care-l oferim în diversele împrejurări ale vieţii.

Energiile emoţiilor negative pe care le adăpostim în noi sunt ca nişte gunoaie, ca nişte mizerii care zac pe fundul paharului cu apă. Este clar că apa din pahar nu poate fi cu adevărat curată până nu eliminăm toată mizeria. Toată.

Pe parcursul vieţii, vor exista anumite evenimente care vor declanşa ridicarea la suprafaţă a acestor gunoaie, a acestor mizerii negative. Este exact ca atunci când începi să agiţi apa din pahar. Totul devine tulbure.

Pe măsură ce va trece timpul, apa se va linişti şi va părea că este din nou curată. Dar asta e doar o aparenţă. Pentru că nu poţi avea apa curată până nu scapi de toată murdăria din pahar. De aceea, aceste energii negative trebuie să fie transmutate pentru a fi apoi eliberat de tirania lor.

Aceste emoţii negative au o anumită energie care este îngropată acolo...

Dar cum putem să creem noi emoţii pozitive care să stea la baza unei fundaţii solide pentru o viaţă fericită?

Mai întai trebuie să scoatem afară toata murdăria şi să scăpăm de ea, prin transmutarea acestor energii negative.

Pentru aceasta trebuie să pui deoparte egoul tău, trebuie să te detaşezi de toate aceste negativităţi care îţi dictau viaţa mizerabilă de până acum. Este posibil ca egoul tău să vrea să "apere" aceste emoţii negative, să vrea să le păstreze acolo, pentru ca numai astfel el simte că există. Aceste emoţii negative fac parte din "bagajul" emoţional al egoului, şi el simte că există numai datorită acestor emoţii care fac parte din experienţa personală. Acesta este un lucru extrem de important, chiar crucial, şi trebuie înţeles foarte bine.

Scopul nostru este să ajungem la adevărata esenţă a noastră, dar ca să ajungem acolo trebuie să dăm la o parte tot ce ne stă în cale, iar emoţiile negative şi egoul care le apără ca un câine de pază trebuie îndepărtate printro detaşare exemplară de ele.

Nu egoul ne defineşte ca fiinţe, nu emoţiile adunate de-a lungul vieţii ne definesc ca fiinţe. Doar esenţa noastră ultimă (care are o natură dumnezeiască - nota AIM) ne face să fim ceea ce suntem: fiinţe conştiente de sine.

Dar cum oare putem să realizăm această transmutare a tuturor emoţiilor negative pe care le-am adunat cu conştiinciozitate încă de la naştere? Cum putem avea, în sfârşit, o viaţă minunată, fericită şi lipsită de frici?

Tolec recunoaşte că nu ştie decât modul în care a procedat el însuşi, el nu poate să facă o descriere a altor moduri pe care nu le-a folosit. Tolec recunoaşte că el nu este nici psiholog, nici medic, nici învăţător spiritual. El nu este decât un om care a reuşit să se elibereze de povara emoţiilor negative.

Povestea lui personală serveşte ca ilustraţie a procesului pe care l-a realizat.

În urmă cu 12 ani, el avea o relaţie cu o femeie. El avea peste 40 de ani, iar ea era mai tânără cu câţiva ani. Ei nu erau căsătoriţi. Cam la 6 luni de la începerea relatiei, Tolec şi-a dat seama că era ceva în legătură cu această femeie. Ea îşi schimba dispoziţia brusc şi foarte mult, devenea anxioasă, apărea frica care nu părea să fie bazată pe ceva real.

El dă exemplu câteva ocazii în care, la sfârşitul săptămânii, când plecau în afara oraşului la vreun picnic sau să-şi petreacă timpul liber în natură, ea devenea foarte agitată, şi atunci ei trebuiau să se întoarcă înapoi în oraş, înainte de a ajunge la locul destinat.

El şi-a dat seama că ea simţea nevoia imperioasă să rămână mereu acasă, să stea cât mai aproape de casă.

După 6 luni în care aceste episoade s-au repetat, au hotărât să caute ajutor specializat, un consilier pentru relaţia de cuplu. El o iubea şi era hotărât să facă tot ce se putea face ca să aibă o relaţie fericită cu ea. Aşa că au ajuns la consilier. Astfel, au început aceste şedinţe de terapie de cuplu, care au durat aproape 8 luni.

Deşi relaţia nu a reuşit să se consolideze, ci a eşuat, el şi-a dat seama că femeia avea anumite probleme datorită unei copilării nefericite. La vârsta de 3 - 4 ani, ea a suferit traume emoţionale care s-au păstrat până în momentul în care au izbucnit la suprafaţă în relaţia cu Tolec.

Pe parcursul terapiei de cuplu, Tolec şi-a dat seama că şi el avea anumite probleme păstrate în subconştientul lui încă din copilarie, probleme ce ţineau de relaţia cu mama lui, cu tatăl lui, cu rudele apropiate, şi cu ceilalţi copii.

Terapia de cuplu a implicat şi metode de dinamizare a creierului cu unde alfa, beta, delta şi theta, prin ascultarea unor casete audio cu muzică specială peste care erau suprapuse aceste sunete specifice, şi anumite fraze afirmative pentru programarea subconştientului în mod pozitiv.

Aceste sunete schimbau răspunsul automat al subconştientului la mizeriile depuse acolo. De fiecare dată când termina de ascultat casetele, Tolec îşi aminteşte că se simţea mult mai liber, mai conştient de sine, mai fericit. El spune că a ascultat aceste casete audio cu perseverenţă, pe tot parcursul perioadei de terapie.

Tolec recunoaşte că de fiecare dată descoperea noi şi noi aspecte ale sinelui său. Îşi aminteste că atunci când a ascultat ultima dată o casetă în care predominau afirmaţii de genul "Este o lume minunată, plină de fericire şi bucurii", "Există lucruri minunate pe care le descopăr", el a constatat că era plin de energie, plin de entuziasm, dornic să traiască viaţa din plin.

Tolec subliniază că această metodă l-a ajutat foarte mult să scape de "zaţurile" negative din subconştientul sau. El şi-a dat seama că aceste mizerii nu-l ajutau deloc şi astfel s-a detaşat de aceste aspecte, şi a renunţat în mod conştient la ele. Locul lăsat liber l-a umplut cu sentimente pozitive, cu iubire, fericire, compasiune şi bunătate.

La un moment dat Tolec şi-a schimbat serviciul şi a fost angajat undeva unde avea un şef care obişnuia să urle la toata lumea. Era modul lui de a se face înţeles. Dar, din moment ce Tolec îşi rezolvase problemele bazate pe frică, el a constatat că oricât ar fi urlat şeful lui, el nu era absolut deloc afectat.

El nu mai avea în subconştientul lui acea energie a fricii, astfel că el nu mai simţea frica pe care o transmitea şeful lui. Trecea pe lângă el fără să-l afecteze. Şeful nu-l putea controla, ca pe ceilalţi. După 4 luni, şeful l-a concediat.

Tolec spune că e minunat să trăieşti ca o fiinţă lipsită de frică, liberă şi fericită.

Abia după această eliberare omul poate cu adevărat să se întrebe "Cine sunt eu?", "De unde vin?", "Ce caut eu aici?", etc. Aceste întrebări au un sens mult mai plin, mai important, pentru omul care s-a eliberat de frică.

Tolec aminteşte că a fost întrebat de multe ori "Câţi oameni crezi că vor reuşi să evolueze împreună cu planeta în dimensiunea superioară?".

Iată răspunsul lui: Comandantul principalei biosfere a Consiliului Andromeda a răspuns acestei întrebări afirmând că va fi cam 50 % din populaţia planetei, restul alegând să plece înainte de a face această tranziţie "în masă". Motivele pentru care ei vor dori să plece sunt importante şi interesante: aceia care vor dori să nu facă tranziţia sunt cei care încă nu au acumulat suficientă experienţă în această densitate fizică, şi care simt că mai au nevoie de astfel de experienţe; soluţia pentru ei este să continue să experimenteze viaţa întro lume fizică pe o altă planetă, aflată în alt sistem stelar, din galaxia Calea Lactee. Ei vor ajunge acolo graţie transportului oferit de Consiliul Andromeda la bordul unei biosfere, călătorie care va dura 10 - 12 ani, timp în care vor avea ocazia să se familiarizeze cu aspectele specifice acelei planete, care există deja în Universul fizic, şi care este în prezent nelocuită.

Tolec aminteşte că Pământul este o planetă specială, aparte, în acest cosmos imens. Diversitatea formelor de viaţă de pe Pământ este unică în galaxie, este practic ca un microcosmos local, în miniatură. Nicăieri în această galaxie nu există o aşa de mare varietate de plante, de animale, de rase umane, de peisaje şi de forme de relief. Terra este un experiment unic.

Tocmai de aceea viaţa pe această planetă oferă mult mai multe lecţii, mai multe ocazii de evoluţie decât în alte locuri din Univers. Este ca o şcoală unde procesul de învăţare se poate face la modul "intensiv". Aici avem ocazia să "o luăm pe scurtătură", dacă avem voinţa şi puterea necesare.

În final, răspunzând unei alte întrebări, Tolec mărturiseşte că atunci când se află în natură, când mintea se linişteşte, când se umple cu energia armonizatoare a naturii, atunci el primeşte imagini şi răspunsuri sub formă telepatică şi vizuală... Astfel, el petrece în natură suficient timp pentru a fi adesea întro stare armonioasă şi superioară.

Sursa: AIM

NAVA SPAŢIALĂ ENTERPRISE – REALIZABILĂ ÎN 20 DE ANI (VIDEO)



Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic 

În universul ficţional al serialului „Star Trek”, prima navă spaţială Enterprise a fost construită în 2245. Astăzi, însă, un inginer specialist în sisteme electrice susţine că prima navă de acest fel va putea fi construită în lumea reală în mai puţin de 20 de ani.
Nava ar avea capacitatea de a ajunge pe Marte în 90 de zile şi pe Lună în doar trei. Ea va putea fi utilizată pentru a călători de la o planetă la alta, având posibilitatea de a plasa sonde sau utilaje în drumul său.
Proiectul este prezentat în totalitate pe site-ul Build The Enterprise, unde se găsesc toate detaliile, de la conceptului de design, până la programul de finanţare. Nava va fi construită în totalitate în spaţiu, având gravitaţie artificială.


Dimensiunea şi aspectul său vor fi asemănătoare cu cele ale USS Enterprise din Star Trek.Foarte puţine aspecte legate de design vor fi modificate şi asta doar pentru a permite performanţe mai bune. Enterprise va avea trei roluri: ea va servi ca navă, ca staţie spaţială şi ca port spaţial. În total, la bordul navei se vor putea afla o mie de oameni, o parte fiind membrii echipajului şi o parte vizitatori.
Nava nu va călători cu viteze mai mari decât cea a luminii. Ea va avea un motor cu propulsie ionică realizată de un reactor nuclear de 1,5 GW. Alte trei reactoare nucleare vor genera toată electricitatea de care este nevoie la bordul navei. Partea din faţă a navei va avea un diametru de 536 de metri, iar întreaga construcţie ar fi mai mare decât cea mai înaltă clădire ridicată până în prezent.
Pentru început, nava va fi utilizată ca staţie şi port spaţial, urmând ca mai apoi să fie utilizată pentru misiuni pe alte planete. Proiectul presupune construirea a trei nave pe secol, câte una la 33 de ani, urmând ca fiecare navă nouă să fie mai performantă decât cea precedentă.
Ideea îi aparţine lui BTE Dan, un personaj care afirmă că este inginer în sisteme electrice, dar despre care nu se cunosc detalii, având în vedere că nu răspunde la mailurile jurnaliştilor.

Sursa: msnbc

CAFEAUA – SECRETUL LONGEVITĂŢII?


Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic


Conform unui studiu desfăşurat pe o perioadă de 13 ani pe un eşantion de bărbaţi şi femei băutori de cafea, consumul moderat al acestei băuturi a dus, în timp, la ameliorarea unor afecţiuni precum cele de inimă, respiratorii, sau chiar a diabetului. Cu toate acestea, consumul de cafea s-a dovedit total ineficient împotriva cancerelor.
“Am observat unele legături surprinzătore între consumul de cafea şi incidenţa unor afecţiuni care duc, în cele din urmă, la deces. Efectele benefice ale cafelei au fost observate atât în rândul femeilor, cât şi al bărbaţilor, indiferent de vârsta şi greutatea subiecţilor sau de faptul că unii dintre ei erau fumători, iar ceilalţi nu”, declară cercetătorul Neaf Freeman din cadrul National Institute of Health.
E important de subliniat, totuşi, că studiul evidenţiază o legătură, dar nu una de cauzalitate directă, între consumul de cafea şi scăderea ratei mortlităţii.
În pofida studiilor anterioare, conform cărora consumul de cafea are efecte nocive pentru sănătate, aceste noi cercetări se adaugă unei serii de descoperiri recente, conform cărora consumul de cafea nu doar că nu este periculos, dar aduce chiar unele beneficii clare pentru sănătatea oamenilor, susţine şi Jeanine Genkinger, profesor de epidemiologie în cadrul Columbia School of Public Health din New York.
Prof. Genkinger este de părere că cele mai mari benefiicii apar în urma consumui de cafea neagră simplă, adăugarea de frişcă, zahăr sau alţi aditivi asemănători fiind dăunătoare sănătăţii.
Cercetătorii au studiat un eşantion de 402.260 voluntari cu vârste cuprinse între 50-71 ani. În perioada de 13 ani a studiului, un număr de 52.515 voluntari au decedat din cauze naturale.
“Noul studiu elimină din calcul efectele negative ale fumatului şi băuturilor alcoolice, concentrându-se strict doar pe efectele consumului de cafea. Una dintre dificultăţile studiului este faptul că, adesea, băutorii de cafea fumează şi consumă alcool”, este de părere Edward Giovannucci, profesor de nutriţie şi epidemiologie din cadrul Harvard School of Public Health din Boston.
Cheia este moderaţia: conform unui studiu anterior realizat de Clinica Mayo, consumul a mai mult de 4 ceşti de cafea pe zi poate provoca dureri de cap şi de stomac, stări de nelinişte şi accelerarea ritmului cardiac, toate acestea fiind atribuite cafeinei.
Cu toate acestea, se pare că populara băutură conţine mulţi antioxidanţi şi compuşi chimici care pot preveni multe afecţiuni.
“Unele substanţe din cafea sunt printre cei mai puternici antioxidanţi naturali din dieta noastră zilnică”, susţine prof. Giovannucci.
Cafeaua este bună şi pentru creier: neurologii au descoperit că băutorii de cafea prezintă riscuri mai mici de a dezvolta afecţiuni cerebrale pe măsură ce îmbătrânesc, comparativ cu cei care nu beau cafea. La fel, cercetătorii atribuie mari beneficii polifenolilor din cafea, care ne ajută să ne îmbunăţim capacităţile cognitive.
“Cafeaua, şi nu cafeina, este cea care ne aduce beneficii clare pentru starea generală a sănătăţii, ducând la reducerea riscului de a avea boli cardiovasculare şi diabet”, este de părere şi Terry Graham, profesor de nutriţie la Universitatea din Guelph, Canada.


NU E SF: PACIENŢII COMPLET PARALIZAŢI POT MANEVRA BRAŢELE ROBOTICE CU AJUTORUL GÂNDULUI! (VIDEO)




Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic

Ceea ce acum câţiva ani ar fi părut SF, astăzi este realitate: două persoane paralizate, care nu şi-au putut mişca membrele în ultimii 15 ani, au reuşit să controleze un braţ robotic doar cu ajutorul minţii, reuşind să bea cu succes dintr-o sticlă conţinând cafea.
Cei doi pacienţi care au participat la studiu, Cathy şi Bob, au suferit atacuri cerebrale care le-au afectat trunchiul cerebral, devenind tetraplegici, fără a avea capacitatea de a vorbi. Neurochirurgii le-au implantat în cortexul motor un dispozitiv de mici dimensiuni, conţinând aproximativ 100 de electrozi de grosimea unui fir de păr, pentru a înregistra cu ajutorul acestuia semnalele neuronale asociate intenţiei de mişcare.
În imaginile filmate de cercetători, se poate observa cum Cathy îşi foloseşte gândurile pentru a manevra un braţ robotic, pe care îl face să strângă în mână o sticlă de cafea şi să o aducă la nivelul buzelor sale. Pacienta bea şi zâmbeşte. „Nu vom uita niciodată acest zâmbet”, a declarat Leigh Hochberg, neuroinginer la Universitatea Brown din Rhode Island şi totodată coautor al studiului.

Secretul reuşitei cercetătorilor constă în decodarea cu succes a semnalelor neuronale ce sunt înregistrate cu ajutorul implantului şi convertirea acestor semnale în mesaje digitale cu ajutorul cărora este controlat dispozitivul robotic. Cu cât mişcarea este mai complexă, cu atât sarcina de decodare este mai dificilă.
John Donoghue, directorul Institutului Brown pentru Ştiinţele Creierului, laboratorul în cadrul căruia a avut loc cercetarea, afirmă că acesta este un prim pas, dar că drumul deschis de acest studiu promite să fie lung. „Momentan, mişcările sunt prea lente şi nu au suficientă acurateţe, astfel că trebuie să îmbunătăţim algoritmele de decodare”, a declarat Donoghue.
Pe termen lung, cercetătorii vor să construiască sisteme care să nu mai necesite folosirea firelor. Donoghue afirmă că sistemele wireless sunt deja în proces de dezvoltare. Ulterior, în viitorul mai îndepărtat, cercetătorii speră să nu mai fie nevoie de roboţi, reuşind să transmită semnalele cerebrale decodate direct în muşchii pacientului paralizat.

Sursa: Nature


PÂI, TOCMAI DE-AIA !

Acest articol apartine blogului Prioritate de dreapta 
Pâi, tocmai de-aia deficitele “nu mai pot fi finanţate prin credit”, că se respectă eurodiktatul fiscal !

Stânga şi dreapta în contextul austerităţii
Cu ani în urmă, imediat după 1990, când o dezbatere publică pe aceste teme era dificilă nu numai din cauza lipsei informaţiilor relevante, dar şi din cauza structurii economiei româneşti care nu putea fi considerată o economie de piaţă, dezbaterile din plenul parlamentului erau singurele surse de informare. Or, încă de pe atunci opoziţia liberală (mai ales tinerii liberali desprinşi din PNL) criticau dur bugetele lui Nicolae Văcăroiu şi Florin Georgescu, cerând deficite mari orientate către dezvoltare. E adevărat că esenţa politicii duse de opoziţie pe vremea aceea consta în demantelarea economiei comuniste, retragerea subvenţiilor pentru industriile neprofitabile şi privatizarea pe scară largă, dar, în expunerea ideilor generale cu valoare mai curând teoretică, reveneau mereu propunerile legate de deficit şi dezvoltare. Cu siguranţă lumea era alta şi modelul occidental, aflat pe atunci la apogeul său, funcţiona irezistibil.
Aşadar ar trebui ca discuţia despre deficite şi gradul de îndatorare să fie mai bine încadrată căci altfel se perpetuează o mulţime de confuzii de care pot profita malonest ambele tabere. Preşedintele Franţei, bunăoară, susţine, continuând un discurs din campania electorală, că nu poate accepta pactul fiscal câtă vreme nu prevede măsuri de creştere economică. Francois Hollande sugerează astfel că interlocutorii săi de dreapta s-ar împotrivi creşterii, ceea ce este cu siguranţă greşit. Este o tactică de delegitimare care a avut succes în campanie, dar care se va lovi cu siguranţă de altă replică pe plan european.
În România există tentaţia inversă. Partizanii PDL sugereau, până nu demult, că stânga ar face din creşterea îndatorării o doctrină proprie şi avertizau că venirea la putere a opoziţiei ar fi un dezastru inimaginabil.
Stânga şi dreapta a trebui în orice caz să-şi regândească politicile şi chiar să se redefinească pe sine în noul context în care deficitele nu mai pot fi finanţate prin credit.