luni, 12 august 2013

O analiza interesanta asupra posibilei prabusiri a unui OZN in Atarctica

Pe 21 noiembrie, 2012 comunitatea internauţilor a intrat în „fibrilaţie” datorită unei fotografii cel puţin ciudate, care pare a fi dovada prăbuşirii unui obiect neidentificat în apropiere de baza americană MacMurdo din Antarctica:



Cele patru obiecte din fotografia de mai sus par a fi nişte tancuri poziţionate în faţa unui singur obiect, posibil o rămăşiţă a ceea ce s-a prăbuşit iniţial şi care totodată a lăsat o urmă adâncă şi lungă în gheaţă. 

Ulterior a apărut o updatare a evenimentului, prin care se observă ceea ce ar putea fi obiectul ce a produs impactul cu gheaţa, precum şi numeroase alte urme de vehicule în jurul locului de impact. Analiza şi fotografia suplimentară pot fi urmărite aici:





Guvernul American si oficiali din Armata SUA au dat declaratii despre existenta extraterestrilor la Simpozionul OZN – 29 iunie, 2013


 
Colonelul în retragere Charles Halt vorbeşte despre experienţa pe care a avut-o la una dintre bazele militare unde a activat, referitoare la urmărirea unui OZN care mai întâi a ripostat cu mai multe fascicole laser, apoi s-a „transformat” în mai multe „mingi de lumină” ce s-au deplasat cu o viteză de aprocimativ 6500 km/h, luând curbe la 90 de grade şi lăsându-se înregistrate pe radarele militare operaţionale ale bazei. Colonelul a fost unul dintre numeroşii martori care au luat cuvântul la Simpozionul Investigaţiilor Oficiale şi Ştiinţifice ale OZN-urilor, care s-a desfăşurat în marea sală a War Memorial Auditorium din Greensborro (Carolina de Nord – SUA), pe 29 iunie, 2013.

 

Evenimentul a inclus luări de cuvânt din partea unor oficiali guvernamentali, oameni de ştiinţă, astrofizicieni şi ofițeri din armată. Unul dintre aceştia, Kent Spencer, a declarat că Chile, Franţa şi Belgia au recunoscut deja în mod oficial existenţa OZN-urilor ca avand o natură extraterestră. Şi atunci se pune întrebarea: de ce acest lucru foarte important pentru omenire nu este prezentat în mod sistematic pe canalele mass-media, de ce media internaţională încă „se face că plouă”? 


Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Fotografiile expuse de NASA ofera dovezi clare despre existenta unor baze pe Marte

Construcţiile surprinse în fotografiile furnizate de NASA (posibil printr-o „scurgere” intenţionată de informaţie, aşa cum s-a mai petrecut de altfel în ultimul an) reprezintă fără îndoială o structură artificială, foarte posibil o bază la suprafaţa planetei Marte. Într-un astfel de caz, construcția nu ar putea avea – din cele ce se ştie în mod „oficial” până în prezent – decât o origine extraterestră. 
Cu toate acestea, există multe mărturii ale unor foşti lucrători în cadrul proiectelor ultra-secrete americane, neguvernamentale (aşa-zisele Black Projects sau Black Ops), care atestă cu o mare siguranţă - oferind destul de multe detalii - existenţa unor aşa-numite „jump rooms”, adică a unor camere de teleportare, prin care fiinţele umane sunt proiectate pe planeta Marte, în camere special amenajate în acel loc. Prin urmare, există posibilitatea ca acele structuri, surprinse în fotografiile ce înfăţişează o anumită zonă a planetei Marte, să fie în realitate opera pământenilor și să includă de asemenea şi aceste „jump rooms”, ca punct terminus al teleportării pe Planeta Roșie.
Unul dintre cei care au făcut publice aceste informaţii este Andrew Basiago, despre care noi am mai scris şi în alte articole în legătură cu anumite experimente legate de mari distorsiuni temporale şi de călătorii în timp în cadrul aceloraşi Black Projects. Basiago afirmă că în ceea ce priveşte călătoria pe Marte, această „necunoscută” sau „dorinţă” a umanităţii a fost demult rezolvată, existând două variante distincte pentru realizarea ei: fie prin intermediul teleportării aproape instantanee în camerele de teleportare („jump–rooms”), fie prin călătoria cu o navă cosmică ultratehnologizată, de proveniență terestră, caz în care călătoria durează numai 33 de ore. Să sperăm că destul de curând adevărul va ieşi la iveală datorită proiectului Disclosure (Dezvăluirea) şi întreaga populaţie a planetei va putea cunoaște toate aceste secrete ce ne-au fost ascunse cu bună ştiinţă timp de zeci de ani. Până atunci însă nu putem decât să ne folosim imaginaţia şi credinţa fermă în probitatea şi sinceritatea celor care fac astfel de dezvăluiri.

Mai sus putem vedea două fotografii diferite ce înfăţişează exact aceeaşi structură. Fotografiile provin de la compania Malin Space Science Systems (MSSS) din San Diego (SUA), care este specializată în proiectarea şi realizarea aparaturii sofisticate de fotografiere în cosmos, ce este plasată pe sondele, roboţii şi roverele spaţiale atunci când acestea sunt trimise pentru a explora diferite planete sau sateliţi.
În cazul pe care îl analizăm, fotografiile au fost luate de către satelitul Mars Global Surveyor. De notat faptul că aceste fotografii, care au fost luate în urmă cu aproximativ 20 de ani, sunt calitativ mai bune decât hărţile planetei Marte puse la dispoziţie de către Google Mars Map. 
Satelitul a fost lansat în anul 1996, deci cele două fotografii au deja o vârstă! În una dintre fotografii structura se află în cincimea de sus a pozei, iar în cea de a doua fotografie ea se află în cincimea de jos.
Astfel de fotografii ne pot face să ne întrebăm: cum pot unii oameni să nege în continuare existenţa extratereştrilor?! Dar, evident, Grădina lui Dumnezeu este mare, astfel încât acolo au loc şi astfel de ființe umane, care imbina intr-un mod nu prea inspirat scepticismul cu prostia. Zeci şi chiar sute de astfel de structuri identificate pe Lună şi pe Marte reprezintă dovezi de netăgăduit pentru existenta extraterestrilor. Fotografiile de mai sus sunt două astfel de exemple clare. Ele reprezintă închiderea unei structuri ce a fost confirmată într-o a doua fotografie, luată câteva secunde mai târziu. Cu alte cuvinte, două fotografii ce confirmă existenţa aceleiaşi structuri.

Horoscop: O săptămână a reuşitelor!

Interacţiunea Jupiter–Pluton-Uranus despre care am vorbit săptămâna trecută ne atrage în această săptămână într-un moment important pentru evoluţia noastră, atât la nivel individual cât şi la nivel de grup, comunitate, la nivel de masă.
Planeta Jupiter construieşte un aspect de trigon cu Nodul Nord, astfel că ne-am putea întâlni cu un moment de şansă, cu o oportunitate care să ne conducă spre o reuşită.
Dar este importantă deschiderea mentală, lărgirea maximă a viziunii, renunţarea la judecată şi la prejudecăţi.
Această colaborare astrală ne oferă o îndrumare preţioasă pe care o putem prelua doar cu mintea larg deschisă şi pe care ar fi potrivit să avem curajul să o urmăm, pentru că există şi riscul de a rata Calea şi înţelesul drumului.

Pe acest fond astral cele două planete ale mentalului, Mercur (mentalul inferior) şi Uranus (mentalul superior) colaborează printr-un trigon, aspect foarte constructiv, care creşte viteza şi originalitatea procesului de gândire, ne orientează atenţia către subiecte noi şi naşte idei originale.

Este posibil să traversăm un punct critic în evoluţia intelectuală (cu maxim de influenţă miercuri şi joi), dacă rămânem în limitele aşteptărilor obişnuite, dacă ne raportăm la “cum a fost” până acum, indiferent ce a fost: o situaţie, o relaţie, o experienţă de orice tip.

Pentru cei care sunt preocupaţi de evoluţia lor spirituală şi care lucrează în mod curent cu planurile energetice, putem spune că aceste zile le aduc în preajmă ghizii de care au nevoie acum, sau, este posibil ca în aceste zile căile de comunicare cu aceşti ghizi să fie mai uşor accesibile.
Poate fi vorba despre o pregătire suplimentară faţă de programul normal de şcoală, din cadrul ciclului evolutiv. Cumva, profesorul de care avem nevoie îşi alocă momentul potrivit pentru a ne transmite ajutorul necesar.

Vineri planeta Venus părăseşte semnul Fecioarei şi intră în semnul Balanţei pe care îl va tranzita până pe 11 septembrie 2013.

Schimbarea regimului vibrational al planetei Venus se realizează pe fondul colaborării cu vestita cuadratură formată de planetele Uranus şi Pluton cu care va interacţiona până la sfârşitul lunii august.

Energia planetei Venus preia caracteristicile zodiei tranzitate şi de data aceasta ne stimulează tendinţa de a ne manifesta armonios şi simplu propriile sentimente precum şi de a avea o disponibilitate mărită de a le înţelege pe ale celorlalţi; este posbil să fim mai sociabili, să urmărim armonia şi proporţia în ceea ce facem.
Se poate să căutăm împlinirea prin relaţiile noastre, care se restructurează pe baza legăturilor de suflet, ceea ce ar putea conduce la o armonizare a parteneriatelor de orice tip.
De asemenea, se poate manifesta mai liber şi mai puternic simţul dreptăţii în relaţii. Însă această tendinţă spre echilibru şi armonie va fi încercată prin aspectele pe care le va forma planeta Venus.
Aceste colaborări astrale ne pot aduce răsturnări de situaţii în planul relaţiilor în general, dar şi în domeniul finanţelor.
În plan particular ne pot ajuta să ne extindem viziunea privind manifestarea sentimentelor, a iubirii, pe orice direcţie, în strânsă legătură cu zona din harta natală tranzitată.

În cadrul ciclului lunar curent, săptămâna începe cu eventuale oportunităţi pe care le putem valorifica dacă le vedem la timp.
Miercuri se formează cuadratura Soare - Lună şi apare o eventuală tensiune care ne va arata dacă ceva nu merge conform planului, dar şi ce anume avem de corectat pentru a obţine rezultatul dorit.

Sfârşitul de săptămână devine un moment foarte creativ.  Dacă nu am demarat încă un plan, sau un proiect nou, ziua de vineri poate să fie un moment foarte potrivit pentru a face un prim pas concret, sau pentru a iniţia o altă etapă în cursul unui program aflat deja în derulare.
Astrolog Ana Gabriela Tautu

Autismul afectează diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor


Autismul afectează diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor

Autismul afectează în mod diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor, relevă un studiu britanic, citat de BBC, preluat de agerpres.ro.
Experţi britanici au studiat tomografiile a 120 de femei şi bărbaţi, jumătate dintre cei studiaţi suferind de autism. Diferenţele descoperite de studiu, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Brain, demonstrează că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a înţelege modul în care sunt afectate fetele de autism, spun oamenii de ştiinţă. Experţii susţin că fetele care suferă de autism riscă să fie mai stigmatizate de societate decât băieţii şi, de altfel, ar putea fi mai greu pentru ele să fie diagnosticate corect. Autismul afectează mai mult indivizii de sex masculin şi de aceea majoritatea cercetărilor se concentrează asupra acestora. 
În acest studiu, experţi de la Centrul de Cercetare a Autismului de la Universitatea Cambridge au folosit imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) pentru a examina modul în care autismul afectează creierul bărbaţilor şi al femeilor. 
Studiul s-a concentrat pe diferenţele dintre creierul bărbaţilor sănătoşi şi creierul bărbaţilor care suferă de autism, precum şi pe creierul femeilor cu sau fără autism. 
Cercetătorii au descoperit că, în cazul femeilor cu autism, creierul lor arăta mai mult ca cel al bărbaţilor sănătoşi, deşi nu chiar identic, atunci când era comparat cu creierul femeilor sănătoase. Însă nu s-a descoperit acelaşi tip de diferenţă în cazul bărbaţilor cu autism. 
Ceea ce ştiam până acum despre autism reprezintă o viziune mai mult din perspectiva bărbaţilor afectaţi de boală, a declarat medicul Meng-Chuan Lai, care a lucrat la studiu. „Această cercetare demonstrează că este posibil ca efectul autismului să se manifeste diferit în funcţie de sexul persoanei. Prin urmare, nu trebuie să presupunem că tot ceea ce am descoperit în cazurile de autism la bărbaţi se aplică şi femeilor”, a adăugat el. Cercetătorul este de părere că este nevoie de studii suplimentare atât la bărbaţi, cât şi la femei pentru a descoperi asemănările şi deosebirile. 
„De-a lungul timpului, cercetările despre autism au pornit de la studierea în principal a bărbaţilor şi băieţilor care suferă de această boală. Acest studiu important ne va ajuta să înţelegem felul în care boala diferă de la un sex la altul. Fetele se adaptează mai uşor decât băieţii şi pot dezvolta strategii care adesea maschează ceea ce noi considerăm a fi simptome tradiţionale ale autismului. Această disimulare poate provoca un stres enorm, iar multe fete pot dezvolta probleme secundare, precum anxietatea, probleme de nutriţie sau depresie”, a declarat Carol Povey, director al Centrului pentru Autism din cadrul Societăţii Naţionale a Autismului.

Sursa: http://jurnalul.ro

Medicii au ÎNCREMENIT: Ce s-a întâmplat cu un bebeluş, după ce a fost deconectat de la aparatele care-l ţineau în viaţă


Medicii au ÎNCREMENIT: Ce s-a întâmplat cu un bebeluş, după ce a fost deconectat de la aparatele care-l ţineau în viaţă
Un bebeluş de numai 3 săptămâni, bolnav de meningită, a fost mutat de medici la un azil unde urma să moară. Micuţul, despre care medicii au spus că nu-i mai dau nicio şansă de supravieţuire, era ţinut în viaţă doar de aparate, relateazăDaily Mail.


Băieţelul se îmbolnăvise imediat după naştere şi a fost botezat în spital, medicii fiind convinşi că nu va supravieţui.



Harrison Ellmer a fost dus la un azil special, în Scheffield, unde părinţii Adam Ellmer şi  Sam Baker au fost chemaţi să-şi ia rămas bun de la fiul lor, înainte ca aparatele care îl ţineau în viaţă să fie deconectate.



Cei doi au acceptat ca aparatele să fie oprite, însă după 20 de minute s-a produs un miracol. Băieţelul a început să respire singur şi, treptat, şi-a revenit. 


Harrison Ellmer (imagine cu părinții lui Samantha Baker și Adam Ellmer) contractat meningită când avea doar trei saptamani-vechi.  Medicii crezut că nu a putut fi salvat astfel încât el a fost dus la un ospiciu

"Am oprit aparatele şi timp de 20 de minute nimeni n-a spus nimic. El respira singur şi pe măsura ce trecea timpul, se simţea tot mai bine", povesteste mama lui, Samantha.



Harrison are acum 6 luni. Boala i-a afectat auzul şi l-a lăsat cu o formă uşoară de paralizie cerebrală. "Acum este un copil vesel, normal, este micul nostru miracol", mai spune Samantha, care a decis să strângă fonduri pentru azilul unde fiul ei s-a recuperat.

Viața este acum, deci uita de așteptare - Isus, prin Ioan - Îndrumări de la un frate mai mare

COMENTARIU SFATUITOAREA:
Va cer scuze pentru greselile de traducere, dar nu am avut timp sa o corectez. 
Va multumesc pentru intelegere.

Planul lui Dumnezeu este genial, frumos, perfect. Aici, în lumea spirituală, suntem în uimire încântat constant ca aceasta continua sa se desfasoare la fel cum El dorește. Pentru tine pe Pamant, absorbit in realitatea voastra iluzorie, este și va rămâne în totalitate dincolo de înțelegere - în fapt, marea majoritate dintre voi sunteți conștienți că planul lui Dumnezeu chiar există. Nu intreba "Care plan?", Într-un glas nedumerit, deoarece nu există decât un singur plan: Planul lui Dumnezeu - care este câmpul de energie creatoare, în care toate că intenționează loc. Și toate că intenționează mereu apare tocmai în conformitate cu acest plan. Trezirea umanitatii este un aspect al acestui plan și va fi, prin urmare, se întâmplă exact așa cum divin a voit și intenționat. Ghiduri dvs., mentori, și canale în lumea spirituală au fost ținându-vă la curent cu privire la aspectele care efectul direct. Asa ca fiti atenti, asculta sfaturile și îndrumarea lor, duceți-l la inimă și să acționeze pe ea.
Ca asteptati omenirii eoni de-a lungul a trezi se apropie de sfârșit, aceasta poate fi foarte înălțătoare pentru tine de a reflecta asupra uimitor progresul evoluția spirituală a făcut în ultimele trei sau patru decenii. Dacă veți compara cantitatea de informații spirituale disponibile pentru a vă acum prin mai multe surse, în comparație cu ceea ce a fost disponibil în 1960, creșterea este fenomenal. Și ca urmare a din care este creșterea enormă a numărului de persoane care doresc să trăiască mai mult cu dragoste, mai conștient, și mai mult compasiune.
Omenirea este nerăbdător să se trezească, foarte nerăbdător - ceea ce este bine, deoarece mai devreme de a trezi mai bine - dar, atunci când ia în considerare eoni care iluzia a existat în comparație cu un timp de viață umană, nerabdarea ta se pare un pic de loc, amintindu- de asemenea, că aceste eoni au durat, în realitate, ci o clipă. Deci, în loc de concentrându-se pe sperăm așteptare pentru un eveniment viitor, trăiesc în prezent, apoi savurați fiecare moment de ea, pentru că este atunci când viața se întâmplă.
Ai putea privi înapoi peste viața dumneavoastră și amintesc ceva la care, în timp, ați fost cu entuziasm cu nerăbdare sau, dimpotrivă, temîndu-și poate aminti, precum și o ocazie sau oportunitate care sa întâmplat în perioada în care ați fost în așteptare, pe care l-ai lăsat alunecare de, în mare parte neapreciat, și care mai târziu poate cauzat de mult regreta. Viața este acum, uita astfel de așteptare, care poate fi o distragere a atenției mormânt, un factor de descurajare care arestări tine, se oprește în piesele tale, atunci ai putea fibucura de viață!
Îngrijorare este un aspect de frică, și bucuria este un aspect al iubirii, dar doar Dragostea este real! Concentrați-vă pe dragoste, vă schimba, și de a schimba astfel lumea. Schimbarea voi înșivă și schimbând astfel în lume este, de fapt, exact ceea ce faci, dar nu strică să-și intensifice se concentreze pe dragostea prin reorientarea frecvent, de exemplu, prin aducerea atentia înapoi la Iubirea ori de câte ori vine în minte. Ca în orice practică regulată, cat exersezi mai mult cu atât mai ușor devine și mai vrei să-l faci la fel de calificare și crește bucurie.Când permiteți iubirii să vă ghida, viața curge mult mai lin, și orice supără sau dezamăgirile vă confruntați sunt mult mai ușor de tratate. Ei par a fi într-un fel mult mai puțin important, ca, desigur, acestea sunt! Amintiți-vă sunt limitate într-o iluzie, în care nimic din ceea ce se întâmplă este cu adevărat real, și bule care este iluzie este pe cale de a izbucni.
Realitate, adevarata pornire, este pe cale de a fi dezvăluit după ce a fost ascuns de la punctul dumneavoastră de vedere, conștiința ta, cunoștințele de alegerea ta de a trage cu urechea în iluzia dintre toate tristețe și teamă. Norii sunt ridicarea, Lumina este strălucire ca ai schimba atenția de la ireal de a iubi, domeniul atotcuprinzătoare a energiei divine în care aveți existenta ta veșnică.Ca Lumina se intensifică, va fi imposibil să ții ochii închiși, să nu mai vorbim rămâne adormit. Starea ta naturala este complet treaz, pe deplin conștient, pe deplin conștient, și, prin urmare, cunoașterea lui Dumnezeu.
Fratele tău iubitor, Isus.