luni, 20 iunie 2011

Inelul cu diamant

Un ucenic într-ale spiritalității merse la maestrul său cu o problemă:
- Maestre, mă simt o nulitate, nu am puterea de a reacționa la ceea ce mi se întâmplă. Toți spun că nu sunt bun de nimic, că sunt un idiot. Cum aș putea să mă schimb și să devin capabil să fac ceva durabil? Ce trebuie să fac pentru ca ceilalți să mă respecte mai mult?
Maestrul îl privi și spuse:
- Îmi pare rău dar acum nu te pot ajuta. Lasă-mă întâi să-mi rezolv o problemă. După o pauză îi spuse:
- Dacă mă ajuți să-mi rezolv problema, după aceea poate te ajut și pe tine…
- Sigur, răspunse ucenicul.
Maestrul scoase un inel cu diamant și-i spuse:
- Du-te la în târg cu acest inel și vinde-l! Dar să nu accepți pe el mai puțin de trei galbeni!
Tânărul luă cu grijă inelul și plecă.
Ajuns în târg, încercă să găsească cumpărători, dar nimeni nu-i oferea mai mult de un galben. Când el le spunea prețul pe care-l cerea, toți se puneau pe râs, un singur bătrânel i-a explicat că acel inel nu valorează mai mult de un galben.
Se întoarse întristat la maestrul învățat și-i spuse:
- Maestre, îmi pare rău, dar este imposibil să obțin prețul pe care l-ați cerut!
- Este important ce-mi spui, tinere, răspunse maestrul zâmbind. Trebuie întâi să aflam valoarea lui exactă, așa că, mai bine mergi la un bijutier, vezi cât îți ofera el, dar nu-l vinde, adu-l înapoi.
Tânarul merse la bijutier și-l întrebă cu cât îi poate cumpăra inelul cu diamant. Bijutierul îi spuse:
- Pot să-ti ofer cel mult 10 galbeni în acest moment, dar…, dacă nu se grabește maestrul tău să-l vândă, aș putea să-i dau și mai mult de atât.
Tănărul se întoarse la mentorul său și era nerăbdător să-i spună cât i-a oferit bijutierul.
- Ia loc, îi spuse maestrul. Vezi, tu ești precum acest inel cu diamant, unic și prețios, dar poți fi evaluat doar de un expert. Credeai că oricine îi poate ști adevarata valoare?
Spunând acestea , iși puse din nou inelul pe deget.
Noi toți suntem precum o bijuterie. Prețioși și unici, mergem prin viață pretinzând ca persoane necunoscătoare să ne aprecieze. Numai Divinitatea ne cunoaște adevărata valoare. De aceea, nu accepta ca viața să-ți nege asta…
Gândește-te la adevărata ta valoare!
Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

DESCOPERIRE EPOCALA PREZISA DE EDGAR CAYCE SI ASCUNSA DE AUTORITATI (VIDEO)



SURSA POZA: COLECTIONARUL.INFO
Ceva incredibil se întâmplă pe platoul de la Gizeh, chiar sub una dintre labele Sfinxului. Pentru cei care au citit unele din profeţiile lui Edgar Cayce este surprinzător să constate cum se împlinesc. “Într-o zi se va găsi înţelesul vieţii şi al creaţiei într-un loc cunoscut drept Sala Datelor, într-o încăpere de sub Sfinx, pe platoul de la Gizeh, din Egipt.”
Ei bine, de curând a început o operaţiune fără precedent: chiar în această zonă au fost excavate tone de material, scos la suprafaţa în saci, de diferite echipe de lucrători despre care nu se ştie nimic. Clipul de mai jos arată clar cum se lucrează intens, se văd saci, lăzi etc, dar nu ne putem da seama nici măcar dacă echipele sunt formate din muncitori americani sau europeni.
Ceea ce alimentează teoriile conspiraţioniste este faptul că echipele sunt vizitate de elita specialiştilor în antichitatea egipteană. Mai pe scurt, de însuşi Zahi Hawass, un arheolog şi egiptolog renumit, secretarul general al Consiliului Suprem Egiptean al Antichităţilor. Faptul în sine este misterios, Hawass fiind cunoscut drept unul dintre cercetătorii care oferă cele mai banale explicaţii despre crearea piramidelor, care exclud din start varianta unei asistenţe din partea vreunei civilizaţii superioare, eventual de pe altă planetă. Deşi s-a demonstrat că piramidele de-abia dacă pot fi construite cu tehnologia actuală, Hawass este unul dintre cei care susţine cu tărie că sclavii şi numai sclavii au participat la ridicarea lor. Mergând mai departe, Hawass pretinde să controleze drepturile de autor pentru reproducerea în orice formă artistică a piramidelor.
În orice caz, faimosul explorator Brooks Agnew a scos la lumina acest film şi fotografii ale sitului, lăsând la înţelegerea fiecăruia ceea ce se întâmplă acolo şi dacă are vreo legătură cu ce a prezis Cayce. Şi încă ceva: este foarte interesant cum, după ce excavările au avansat serios, s-a oferit explicaţia oficială că totul se datorează amenajării unui teren pentru sporturi extreme, sponsorizat de Red Bull. Astfel, turiştii care fac poze sunt îndemnaţi să părăsească locul, pentru că nu e nimic de văzut, doar nişte săpături pentru pregătirea unei competiţii de sporturi extreme. Oare organizatorii vor păstra pentru ceremonia de deschidere miile de saci cu “ceva” scos din subteran?Vezi şi cristiannegureanu.blogspot.com.
Iată ce spune Brooks Agnew pe Facebook: “Este chiar sub laba dreaptă a Sfinxului, la vreo 30 de metri de Sfinx. Adâncimea excavaţiei este în jur de 30 de metri. După mai multe încercări, în care aparatura s-a prăjit pur şi simplu, radarul subteran a obţinut o imagine a Sălii.” (S.C.)

SURSA: COLECTIONARUL.INFO




Sursa: 2000 si CeVa…

Vine, vine…. dictatura…

Noua lege a Apărării Naţionale îi permite preşedintelui SUA să utilizeze armata fără consimţământul autorităţilor locale pentru a suprima orice situaţie calificată de el drept „dezordine publică”.
Acesta reprezintă un pas important în instaurarea unei dictaturi militare şi intră în conflict cu alte legi care interzic amestecul armatei în chestiunile civile. Urmând modelul american, şi alte ţări (printre care şi România) şi-au creat mega-structuri militaro-poliţieneşti gata să intervină în forţă asupra maselor.
Legea marţială poate fi instaurată sub orice pretext
Legea marţială poate fi instaurată în caz de „atacuri sau incidente teroriste” dar şi într-o serie de situaţii care de fapt nu au nicio legătură cu aceasta: „dezastre naturale, epidemii, alte urgenţe de sănătate publică sau orice altă condiţie”. Lista rămâne deschisă prin adăugarea precizării „sau în orice altă condiţie”, astfel încât preşedintele SUA are libertatea să declare legea marţială practic în orice situaţie. Tot el este singura persoană care poate stabili „dacă violenţele civile au atins nivelul necesar pentru a instaura legea marţială” şi „dacă autorităţile de drept ale statului sunt incapabile, refuză sau eşuează să obţină ordinea publică”. În acest caz, el va cere intervenţia armatei pentru a suprima „orice insurecţie, act de violenţă civilă, adunare ilegală sau conspiraţie”.
Fonduri uriaşe pentru înarmarea împotriva populaţiei paşnice
Noua lege alocă Pentagonului fonduri uriaşe, de 532,8 miliarde de dolari pentru a realiza raiduri armate împotriva oricărei persoane pe care o consideră indezirabilă: protestatari, imigranţi sau oricine este bănuit a fi un potenţial terorist. Aceşti bani vor fi utilizaţi şi pentru construirea de centre de detenţie şi pentru a dota forţele de ordine cu tehnologie şi arme de ultimă oră.
CONCLUZIE
  • Din toate aceste demersuri ale statului nu putem deduce decat ca brutalul control asupra populatiei inspira de fapt frica celor bogati si puternici, o frica justificata deoarece lumea vrea o schimbare.

Postul Sfintilor Petru si Pavel

Postul San-Petrului, adica al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, e asezat in cinstea acestor doi Sfinti Apostoli, a caror moarte muceniceasca se serbeaza la 29 iunie si care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei si pentru raspandirea credintei crestine. Totodata ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, impreuna cu Varnava, s-au pregatit inainte de trimiterea lor la propovaduire, din porunca Duhului Sfant (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7). Acest post are o lungime schimbatoare, intrucat inceputul lui atarna de data Rusaliilor. Se lasa sec in Duminica intai dupa Rusalii (a tuturor Sfintilor) si se posteste pana in ziua de San-Petru (29 iunie). Daca aceasta zi cade miercuri sau vineri nu mancam de dulce.
Cititi va rog si:
DESPRE POST: Cand postim, cum postim?

Sursa: Saccsiv’s Weblog

Lectia americana

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
Va amintiti de Sarah Palin? Prima guvernatoare in Alaska, cel mai tanar guvernator al Alaskai, prima femeie republicana nominalizata pentru vice-presedintie, etc. In perioada mandatului sau de guvernator aceasta a primit circa 24.000 de e-mail-uri, atat pe adresa oficiala, cat si pe o adresa personala, de yahoo, in calitatea sa de guvernator. Pentru ca in 2012 se aude ca ar putea sa candideze la prezidentiale (nu si-a exprimat inca optiunea, dar nici nu a respins-o ferm) ziarele au inceput deja sa-i analizeze mesajele. Numai ca numarul lor, foarte mare, le depaseste capacitatile. Prin urmare ziarele au dat publicitatii toate mesajele, rugandu-si cititorii sa ii ajute sa le analizeze. Ce ar putea invata Romania de aici? Ca cine incepe sa creasca in sondaje trebuie decapitat electoral inca de mic- vezi cazul Mona Musca. Ca lupta electorala se declanseaza si cu mai bine de 1 an inaintea alegerilor- vezi campania electorala perpetua in care se afla actuala putere din Ro. Si ca acei candidati implicati prefera sa se distruga reciproc, dandu-si in vileag toate matrapazlacurile/chestiunile discutabile comise, in loc sa-si dea mana peste capetele alegatorilor. Cine castiga dintr-o atare situatie? Poporul. Pentru ca, atunci cand va vota, o va face in cunostiinta de cauza, stiind ceva mai multe despre preferatul sau. Si totul datorita presei. Una nu neaparat independenta, dar dedicata cauzei pe care o sustine. Si care are dreptul la o opinie, fie ea si de tip parti pris.
Mi-ar placea ca Romania sa fie cel putin la fel de transparenta ca in cazul de mai sus. Ca presa sa fie lasata sa dezvaluie tot ce afla, indiferent in cine loveste, pentru ca aceasta ii este menirea. Ar fi grozav ca politicienii romani sa inteleaga ca o societate democratica este construita pe dualitatea putere-opozitie. Discursurile demagogice sustinute pentru camerele de luat vederi nu mai pacalesc pe nimeni; ca sa castige e nevoie sa se lupte cu adevarat cu puterea. Ar mai fi necesar ca politicienii nostri sa intealeaga ca populatia trebuie informata, pentru binele colectiv. Deoarece altfel totul se va narui, mai devreme sau mai tarziu, si nu se stie de care parte a baricadeii ii va prinde acel moment.
Pana cand Romania si politicienii sai vor intelege aceste aspecte noi, poporul, traim asa cum ni se da voie de sus. Adica prost!

Sursa: Digerate

Pomenirea Sfantului si dreptului si mult-patimitorulul prooroc IOV

 
   În luna mai, în ziua a şasea, pomenirea sfântului şi dreptului şi mult-pătimitorulul prooroc Iov.
Acesta era din ţara Avsitidei, din hotarele Idumeii şi Arabiei, fiu din fiii lui Isav, de era el al cincilea de la Avraam. Pe tatăl său îl chema Zaret şi pe mama sa, Vosora. Însă mai înainte se numea Iovav, şi a proorocit patruzeci şi cinci de ani şi a apucat înainte de venirea lui Hristos o mie nouă sute douăzeci şi cinci de ani.
Pe acesta l-a ispitit diavolul, pentru că îl declarase Domnul drept şi fără prihană şi întrecând pe toţi cei de pe pământ. Şi despuindu-l diavolul de toată averea lui şi chinuindu-l cu îngrozitoare şi nemângâiate răni, a fugit diavolul de la dânsul ruşinat, pentru că dreptul s-a arătat neînduplecat şi neîntors la pornirile pe care i le însufla diavolul. Pe acesta, la sfârşitul nevoinţelor sale, l-a mărturisit de sus Dumnezeu şi i-a întors îndoit toate câte îi fuseseră luate, precum arată cu amănuntul istoria lui. Şi a trăit după această încercare o sută şaptezeci de ani, de s-a făcut toată vremea vieţii lui două sute patruzeci şi opt de ani.
Cititi va rog si:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai06.htm
http://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/42/Iov
 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

CERUL IN MISCARE