Proaspăta retrogradare a riscului american și recentele convulsii de pe piețele internaționale sunt doar manifestarea de suprafață a unui proces secular de schimbare a polilor de putere ai lumii.
După ce au dominat autoritar mapamondul în urma victoriei în Primul Război Mondial, SUA dau semne de oboseală în competiția necruțătoare pentru supremație mondială. Lumea se reașază pe noi aliniamente de competitivitate economică și sustenabilitate demografică, iar în această nouă ecuație geopolitică a viitorului, Europa și America au pierdut rolul de primadone.
Locomotiva economică a lumii devine Asia, bătrânele doamne din Occident se zbat isteric să-și prezerve drepturi și beneficii sociale pe care economiile lor ancrasate nu și le mai pot permite de multă vreme. Punând atât criza economică a ultimilor trei ani, cât și recentele ori viitoarele turbulențe financiare în acest context al deplasării centrului de putere mondial către Extremul Orient, devine mult mai clar de ce nu avem de-a face doar cu o panică temporară a piețelor ori cu o simplă recesiune. Evenimentele ultimilor ani se datorează divergenței tot mai mari între resursele economice diminuate ale Occidentului și alocările fabuloase, majorate an de an, pentru asistența socială și pentru întreținerea unor aparate de stat bugetofage, scăpate de sub control.
Una dintre marile slăbiciuni ale sistemului politic democratic o reprezintă sacrificarea intereselor pe termen lung, strategice, ale unei națiuni, în favoarea satisfacerii nevoilor presante ale cotidianului. Politicienii aleși periodic, de toate culorile și din toate geografiile, acționează exclusiv în interesul votanților de azi - singurii care îi pot aduce la putere sau disloca de acolo. Urmarea: câteva decenii de gonflare, la fiecare ciclu electoral, a beneficiilor imediate acordate generațiilor votante în dauna generațiilor viitoare. O vreme, până către anii ‘80, această alocare - incorectă istoric, dar și imorală - în favoarea generațiilor actuale s-a făcut în Vest din sporuri de productivitate și cu sprijinul decisiv al așa-numitului „dividend demografic“.
Când aceste premise au dispărut, politicienii occidentali, unii din inconștiență, alții cu rea-credință, au continuat prăduirea banului public, de data aceasta prin îndatorare - desigur, în contul generațiilor viitoare, care oricum nu votează. În timp ce America și Europa Occidentală - cu excepția notabilă a Germaniei, care merită o discuție separată - se afundau în deficite finanțate prin împrumuturi pentru a păstra un nivel de trai cu mult peste posibilitățile lor economice, Asia tânără și muncitoare acumula zi de zi excedente valutare, își îmbunătățea infrastructura și investea în educația viitorilor lideri.
Declinul Vestului este ireversibil, în absența unei treziri bruște la realitate a politicienilor, scenariu pe care personal nu pun mare bază. Până la aniversarea, în 2018, a „secolului american“, probabil că China va fi devenit deja cea mai mare putere economică a lumii; India e deja iubita investitorilor, Indonezia, Malaiezia și Vietnamul duduie, iar o Coree reunită va răsturna clasamentele mondiale; mai aproape de noi, Turcia se poziționează deja programatic drept puterea regională care va înlocui în Orientul Mijlociu o Americă neinspirată diplomatic și mioapă geostrategic.
Viitorul este la Răsărit, așa cum și trecutul civilizației umane - cu excepția ultimelor două-trei secole - a fost tot acolo. Cât de pregătită este România pentru această schimbare radicală a axelor de putere e o temă la care, din păcate, am rămas din nou corigenți. Sper ca mult amânata vizită a premierului Boc în China să marcheze măcar începutul trezirii politicienilor români la realitatea viitorului mileniu.
Doru Lionăchescu, președinte, Capital Partners
