duminică, 13 noiembrie 2011

Prinţul Charles, regele României?

 
 

     Wild Carpathia: Prinţul Charles, care ar renunţa la tron în favoarea fiului său, William, ar putea deveni viitorul rege Carol al III-lea al României. Surprinzătoarea teorie este vehiculată de Ziua de Cluj, care scrie că demersul atacurilor fără precedent la adresa regalităţii, realizate de preşedintele Băsescu în ultimele luni, încep să fie devoalate prin dezvăluiri uluitoare despre unul dintre scenariile elaborate în laboratoarele establishment-ului marilor puteri cu privire la România şi Bulgaria. O posibilă revenire la monarhie a celor două ţări este luată ca variantă de lucru pentru viitor.
O idee mai veche
 
     Ideea unui principe străin în România apare pentru întîia oară în 2006 şi este redată de un reputat istoric. Conform surselor diplomatice ale publicaţiei citate, posibilitatea este discutată şi acum în mediile europene înalte. Tom Gallagher, reputatul istoric şi publicist britanic, unul dintre specialiştii cu greutate în istoria României, nota într-un editorial din România Liberă, pe 30 iunie 2006, că a fost adresată o invitaţie Prinţului Charles de a „deveni şeful unui stat“ pe care l-a îndrăgit. Adică al României. Contextul era mai larg, în editorialul intitulat „Acarul Păun european”, însă iată fraza completă: „Iar dacă, utopic vorbind, Alteţa Sa Regală (Prinţul Charles - n. red.) ar fi decis să renunţe la a mai aştepta ca mama sa să treacă la nefiinţă, ar fi învăţat româneşte şi ar fi hotărît să dea curs invitaţiei de a deveni şeful unui stat pe care l-a îndrăgit - vizitele sale regulare şi gesturile de protejare a unui patrimoniu deseori ameninţat - poate că se dovedea în final chiar cel mai bun domnitor de care România ar fi avut parte de la marele Carol I încoace”. (Articolul mai poate fi găsit doar în formă tipărită, în arhiva electronică a României Libere nemaiexistînd, cu toate că apar editorialele aceluiaşi autor din ediţiile din 29 iunie şi din 2 iulie 2006. Cel din 30 iunie 2006 nu mai este de găsit niciunde, cu nici un motor de căutare).


Prinţul Charles este „o miză în viitorul României”
 
     Prinţul Charles apare în documentarul „Wild Carpathia“, difuzat de Travel Channel UK, care prezintă unele dintre cele mai frumoase zone din Munţii Carpaţi, se arată pe site-ul postului de televiziune. Transilvania este prezentată, în clipul publicitar al emisiunii, ca fiind „un loc al mitului şi legendei” unde „urletul lupilor îţi dă fiori în aerul răcoros al nopţii“. „Carpathia”, numele pe care prezentatorul Charlie Ottley îl dă spaţiului din interiorul munţilor Carpaţi, din România, este „aproape la fel de întinsă ca Marea Britanie” şi este pentru realizatorul filmului, un loc în care s-a păstrat sălbăticia şi un spaţiu unde încă mai trăieşte ursul brun. În documentar, Prinţul Charles spune că este descendentul lui Vlad Ţepeş. Imediat după aceea, biroul din Londra al Associated Press a publicat, sub titlul „Prinţul Charles îşi clamează rudenia cu Vlad Ţepeş”, următorul material: „Adevărul iese la iveală: Prinţul Charles este legat de Vlad Ţepeş. Succesorul tronului britanic spune că este legat de Vlad Ţepeş, crudul domnitor român din secolul al XV-lea, cel care a inspirat nuvela «Dracula» (1897), a lui Bram Stoker. El a făcut aceste comentarii în show-ul TV, care urmează să apară pentru a-şi promova interesul în a proteja pădurile din Transilvania. Charles spune că genealogia arată legăturile sale cu Vlad Ţepeş, conferindu-i o miză în viitorul României. Prinţul militează de multă vreme pentru conservarea pădurilor şi şi-a cumpărat o casă în Transilvania. Într-o vizită de la începutul anului în România, prinţul a numit Transilvania o comoară naţională datorită peisajelor nealterate şi a tradiţiilor agricole de secole“.


Un scenariu discutat în mediile europene
 
     În ultimele 6 luni, surse diplomatice au declarat pentru Ziua de Cluj, scrie ziarul transilvănean, că scenariul principelui străin este unul - printre multe altele - care continuă să fie discutat în mediile europene. În acelaşi timp, Casa Regală din România, înrudită cu cea din Regatul Unit, este atacată din toate poziţiile de preşedintele Băsescu, iar Prinţul Charles face pe Travel Chanel cel mai mare serviciu României: îşi descoperă descendenţa comună cu Vlad Ţepeş şi vorbeşte despre Transilvania, unde are cîteva proprietăţi, ca despre o comoară unică în Europa. Iată aşadar că cea mai bună reclamă turistică a României este acelaşi Prinţ Charles. Canalul de televiziune Travel Chanel a început să difuzeze, într-o serie de 4 episoade, filmul „Wild Charpatia“ (Carpaţii sălbatici). Filmul va fi tradus în 20 de limbi şi va putea fi vizionat în 119 ţări ale lumii. O avanpremieră a producţiei a avut loc în clubul bucureştean Luft Lounge, în prezenţa reprezentanţilor Casei Regale a României şi a ministrului Turismului, Elena Udrea. Producătorul principal al documentarului este Paul Lister, alături de fundaţia pe care o conduce, The European Nature Trust. Coproducătorul şi prezentatorul documentarului, Charlie Ottley, se aventurează în inima munţilor Carpaţi şi a pădurilor carpatine puţin cunoscute. Aceasta e poate ultima mare zonă sălbatică din Europa, unde trăiesc urşi, lupi şi rîşi greu de zărit, conform capital.ro. În trailer-ul filmului, Charlie Ottley apare intervievîndu-l pe Prinţul Charles la reşedinţa acestuia din Scoţia. „După ce am filmat o scenă foarte frumoasă în care am reuşit să surprindem păsări în sălbăticie chiar lîngă casa pe care Prinţul Charles a restaurat-o în Valea Zălanului, am mers şi am vorbit cu el în Scoţia, la casa sa de lîngă Belmont. Pe drum am condus printr-o zonă de sălbăticie, unde nu este nimic, nu sînt copaci, este foarte arid. În timpul documentarului puteţi vedea contrastul uimitor dintre ceea ce poţi vedea în România în comparaţie cu ce poţi vedea în Scoţia”, a declara pentru gandul.info Charlie Ottley, prezentatorul şi coproducătorul “Wild Carpathia”. „Iubesc la România veşnicia ei. Un lucru atît de remarcabil. Este aproape ca în poveştile copilăriei. Oamenii de aici îşi doresc acest sentiment de apartenenţă la ţinuturile lor. Trebuie să redescoperim aceste trăiri, să ne reîntoarcem la ele, iar eu vreau să mă asigur că modul lor de viaţă va dăinui”, a declarat Charles, Prinţul de Wales, un cunoscut susţinător şi promotor al valorilor româneşti. „Arborele meu genealogic arată că sînt descendentul lui Vlad Ţepeş, aşa că am ceva legături cu România”, mai spune prinţul.


Cu Transilvania în sînge
 
     „Transilvania este probabil în sîngele meu”, a afirmat Prinţul Charles, care a spus că apreciază Transilvania ca fiind „un ţinut special“, informa Mediafax în mai 2008, cu ocazia unei vizite a prinţului. Charles a spus că stră-stră-străbunica lui, Contesa Claudia Rhedley, este înmormîntată în Mureş, iar de la Saschiz va merge la mormîntul acesteia, la Sîngeorgiu de Pădure, ca să depună flori. Prinţul Charles a spus că, dincolo de legătura de familie, are un interes special pentru acest ţinut, mai ales pentru zona Carpaţilor „care este aproape neatinsă”. Prin Fundaţia „Mihai Eminescu”, Prinţul Charles finanţează restaurarea mai multor edificii arhitectonice ale Transilvaniei, asigurînd o parte dintre fondurile pentru restaurarea Palatului Banffy din Bonţida.
Orice e posibil, dar trebuie referendum
 
     În opinia contemporaneistului Virgil Ţârău, conferenţiar universitar în cadrul Catedrei de Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), orice modificare a formelor de exercitare a puterii trebuie să urmeze căile contituţionale, inclusiv cele de modificare a legii fundamentale, prin referendum. „Acum există un mecanism constituţional. Forma de guvernămînt a fost decisă în 1991 prin Constituţie şi tot acolo sînt şi mecanismele de modificare a acesteia, însă este obligatoriu apoi referendumul. E în puterea unui popor a-şi alege forma de guvernare, inclusiv monarhia”, a apreciat istoricul clujean. În opinia sa, un principe străin - idee pe care o vede drept scenarită - se înscrie aceleiaşi voinţe a poporului, prin referendum.


Prinţul Charles are opt case în România
 
     Prinţul Charles (62 de ani), moştenitorul coroanei britanice, e fascinat de peisajele sălbatice româneşti şi ori de cîte ori vine la noi în ţară îşi mai cumpără cîte o căsuţă sau vreun conac, într-un sat izolat de lume. Astfel, prinţul britanic a ajuns să deţină opt proprietăţi risipite prin toată România. În satul făgărăşean Viscri, prinţul şi-a achiziţionat, în 2006, o căsuţă veche. Fostă proprietate a unei familii de saşi, locuinţa a fost construită în 1758. Pentru ea, Charles a scos din buzunar 15.000 de euro, iar acum este vecin cu o importantă comunitate de ţigani, care s-au aşezat pe unde au nimerit, în imobilele părăsite de saşi. Intenţia moştenitorului coroanei britanice era ca, în cîţiva ani, Viscri să devină un punct important al turismului internaţional. La prima lui vizită în România, în 1993, Prinţului Charles i-au căzut ochii pe conacul Apafi, din localitatea sibiană Mălîncrav. Pentru că imobilul era în proprietatea statului, nu l-a putut cumpăra. După ce conacul a fost revendicat de comunitatea luterană, prinţul a reuşit, în 2002, să-l cumpere cu 5.000 de lire sterline. În renovarea lui a investit însă aproape 100.000 de lire sterline. Charles mai deţine două proprietăţi în satul Valea Zălanului, Covasna, potrivit primarului din localitate. Una e o casă de veche de 100 de ani, pe care prinţul a renovat-o complet. În apropiere se află şi o căsuţă pentru oaspeţi, care îi aparţine tot prinţului. În 2003, prinţul Charles şi-a cumpărat, în localitatea maramureşeană Breb, patru case construite în stil tradiţional. Destinaţia preferată a prinţului este însă satul mureşean Saschiz, aflat la cîţiva kilometri de Sighişoara. Localitatea, de o frumuseţe deosebită, face parte, aproape în întregime, din patrimoniul UNESCO.

Sursa: monitorfg.ro

Explozie la o bază militară dion Iran. Începe războiul?

O explozie s-a produs sâmbătă la o bază militară situată în vestul Teheranului, a anunţat un oficial iranian citat de presa locală. Pe de altă parte, ONU a prezentat imagini din satelit cu bazele nucleare ale Iranului.

Imagini de la bazele iraniene / FOTO: Daily Mail
Imaginea 1/2
niţial s-a crezut că explozia s-a produs la o staţie de benzină, dar aceasta a avut loc de fapt "într-o bază militară" din vestul capitalei, a declarat Alireza Janeh, responsabil de securitate, pe lângă guvernatorul Teheranului, citat de agenţia ISNA.
Iranul "nu are nevoie de bomba atomică" pentru a înfrunta Washingtonul şi aliaţii săi, a reafirmat marţi preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, în timp ce AIEA se pregăteşte să publice un raport care confirmă suspiciunile occidentale privind activitatea nucleară militară iraniană.
Rusia consideră că o intervenţie militară împotriva Iranului ar constitui o "gravă eroare", a declarat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov, reacţionând astfel la afirmaţia preşedintelui israelian Shimon Peres privind această posibilitate.
"Nu este pentru prima dată când oficiali israelieni vorbesc despre un posibil atac asupra Iranului. Poziţia noastră este cunoscută: aceasta ar fi o gravă eroare, ce ar putea avea consecinţe imprevizibile", a spus şeful diplomaţiei ruse într-o conferinţă de presă comună cu omologul său irlandez, transmisă de Rossia-24.

Serghei Lavrov a reiterat că problema nucleară iraniană, ca şi oricare altă problemă a lumii contemporane, nu poate fi soluţionată pe care militară.

"Implicarea militară duce doar la multiplicarea victimelor şi a suferinţelor umane. Orice conflict poate fi soluţionat exclusiv pe baza principiilor aprobate de comunitatea internaţională în statul ONU. (...) Utilizarea forţei este permisă doar în două situaţii: fie în caz de autoapărare, când un stat este atacat, fie la decizia Consiliului de Securitate al ONU", a explicat ministrul rus de externe.

În opinia sa, unica soluţie pentru eliminarea îngrijorărilor vizând Iranul este "crearea condiţiilor pentru reluarea negocierilor între Teheran şi grupul celor şase mediatori (Statele Unite ale Americii, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie plus Germania)". Lavrov a adăugat că Rusia promovează de mai bine de un an propuneri concrete pentru depăşirea impasului

Sursa:  REALITATEA.NET

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

NASA alungă apocalipsa mayaşă: Sfârşitul lumii nu va fi anul viitor

Agenţia spaţială americană NASA a emis un comunicat de presă în care precizează că Pământul nu va distrus de o furtună solară de dimensiuni gigantice în 2012, informează USA Today.

Soarele nu are destulă energie ca să proiecteze un bulgăre de foc spre Pământ / FOTO: NASA
"SoarelePur şi simplu  nu are îndeajuns de multă energie ca să proiecteze un bulgăre de foc ucigaş spre Pământ, pe o distanţă de 93 de milioane de mile", precizează un expert al NASA în comunicat.

Potrivit NASA, deşi activitatea solară este în creştere, acest fenomen este unul natural şi se înscrie într-un ciclu standard de 11 ani care se repetă de milenii. Astfel, orice om de pe Pământ care a depăşit deja vârsta de 11 ani a trăit deja un astfel de punct maxim al activităţii solare, fără să i se întâmple ceva. În plus, comunicatul agenţiei spaţiale relevă că activitatea Soarelui va atinge punctul maxim nu anul viitor ci către sfârşitul anului 2013, dacă nu cumva chiar în 2014.

Precizările NASA vin într-o perioadă în care zvonurile şi teoriile despre iminenţa apocalipsei au devenit o modă, cum ar fi "predicţiile" calendarului Maya potrivit cărora lumea se va sfârşi în 2012 sau profeţiile lansate anul acesta de predicatorul american Harold Camping.
 Sursa: REALITATEA.NET

Un satelit rusesc a ratat Marte şi ameninţă Terra. VEZI LIVE EVOLUŢIA

Phobos-Grunt, satelitul care trebuia sa aduca Rusia inapoi in misiunile interplanetare dupa o inactivitate de 20 de ani a ramas captiv intr-o orbita in apropierea Pamantului. Separarea de racheta Zenit a avut loc corect insa modulul auxiliar de propulsie ce trebuia sa scoata satelitul de sub influenta gravitatiei terestre nu a executat manevrele pentru care fusese programat.

Phobos-Grunt
S-a dovedit astfel inca o data managementul prost practicat de agentia spatiala rusa si guvern in ultima decada, un management in urma caruia s-a pierdut foarte multa tehnologie. In aceste conditii este vizibil chiar si pentru observatorii mai putin avizati cat de greu este sa reincepi un program spatial de la zero, scrie spacealliance.ro.

URMĂREŞTE LIVE EVOLUŢIA

Inginerii nu au pierdut toate sperantele pentru ca rezerva de combustibil a modulului auxiliar de propulsie este neatinsa si deci, cel putin teoretic, manevrele se pot relua. Satelitul insa, neproiectat pentru acest tranzit prelungit in jurul Pamantului, are de suferit. Momentan se fac eforturi pentru reluarea comunicatiei, analiza datelor de la bord, stabilirea cauzelor si a unui nou scenariu de lucru- si in final daca se va putea fortarea satelitului de a intra pe o orbita de transfer catre Marte.
 Sursa: REALITATEA.NET

O furtună solară ar putea crea haos pe Terra VIDEO

Explozia solară care a lovit câmpul magnetic al Pământului sâmbătă ar putea produce un adevărat haos dacă ar fi să ne luăm după scenariile celor mai pesimiști specialiști, care susțin că furtunile magnetice care-i urmează pot da peste cap sateliţii, sistemele de comunicaţii şi reţelele electrice.

O furtună solară ar putea afecta Pământul
Reţelele de energie, navigaţia prin GPS, călătoriile cu avionul, serviciile financiare şi comunicaţii radio de urgenţă ar putea fi afectate. Trecerea sateliţilor în modul inactiv şi deconectarea transformatoarelor de la centralele electrice ar putea proteja aceste dispozitive de efectul distrugător al furtunii solare.
Specialiştii NASA susţin că 2012 va fi un vârf al acestor furtuni solare, dar au exclus că acestea ar putea aduce un pericol major pentru Terra.
Cea mai mare explozie solară din ultimii cinci ani a avut loc în august, fenomenul lansând în spaţiu un nor de zece miliarde de tone cu viteza de peste opt milioane de kilometri pe oră.
Oamenii de ştiinţă au avertizat că exploziile solare ar putea avea efecte devastatoare pentru tehnologia umană peste aproximativ doi ani, când vor atinge punctul maxim.
Kathryn Sullivan, secretar la Administraţia Oceanică şi Atmosferică a SUA, a declarat că furtunile reprezintă o ameninţare în creştere pentru comunicările prin satelit, sistemele de navigaţie şi echipamentele de transmisie electrică. Furtunile solare eliberează particule care pot dezactiva temporar sau chiar distruge circuitele computerelor.
O furtună solară puternică ar putea cauza economiei americane pagube de 20 de ori mai mari decât cele produse de uraganul Katrina în 2005, a avertizat Academia americană de ştiinţe, într-un raport publicat în 2008. Costul acestor pagube ar putea ajunge la două trilioane de dolari în primul an după o astfel de catastrofă.

Acest raport a relevat în premieră vulnerabilitatea unor sectoare cheie: reţelele electrice, sistemul de localizare GPS, transporturile aeriene, tranzacţiile financiare şi comunicaţiile prin radio.
Pe 13 martie 1989, o furtună magnetică provocată de un flux de particule solare încărcate cu sarcină electrică au provocat o pană a reţelei Hydro-Québec, privând de electricitate peste 6 milioane de canadieni vreme de nouă ore.
În 2003, o furtună magnetică a cauzat distrugerea transformatoarelor din Africa de Sud, privând de electricitate o mare parte din populaţia acestei ţări. Şi America de Nord a fost afectată serios de acea furtună.
În 1921, o furtună magnetică a generat o serie de curenţi la sol, de 10 ori mai puternici decât cei înregistraţi în 1989 în Québec


Sursa:  REALITATEA.NET

Cum se schimbă clima în următorii 100 de ani: Caniculă în Europa, secetă în Africa şi inundaţii în insule. Unele regiuni ar putea deveni de nelocuit

Episoadele de vreme extremă - valuri de căldură din ce în ce mai intense în Europa, secetă periodică în Africa, inundaţii din ce în ce mai devastoare pe insule - vor fi mult mai frecvente din cauza încălzirii climatice, iar diferenţele regionale se vor accentua, potrivit unui raport citat de AFP.
Cum se schimbă clima în următorii 100 de ani: Caniculă în Europa, secetă în Africa şi inundaţii în insule. Unele regiuni ar putea deveni de nelocuit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Acest raport al Grupului de experţi interguvernamental pentru evoluţia climatului (Giec), discutat în această săptămână în Uganda şi care urmează să fie publicat în zilele următoare, este munca cea mai completă desfăşurată până în prezent în eforturile de măsurare a impactului pe care îl poate avea încălzirea climei asupra intensităţii şi frecvenţei fenomenelor climatice extreme.
Potrivit celor mai pesimiste scenarii stabilite de acest organism ştiinţific de referinţă în ceea ce priveşte clima, unele regiuni ar putea deveni practic de nelocuit, avertizează versiunea provizorie a rezumatului raportului, obţinută de AFP.
"Dacă dezastrele vor surveni din ce în ce mai frecvent şi/sau cu o amploare mai mare, unele regiuni vor deveni mai inadacvate ca zone de locuit sau de menţinere a activităţilor de subzistenţă", afirmă acesta.
"În unele cazuri, emigrarea va deveni permanentă şi va putea introduce noi presiuni în noile zone de primire, pentru regiuni ca atolii", adaugă documentul.
Versiunea definitivă a rezumatului va fi dezvăluită vineri la Kampala, la încheierea unei reuniuni care a început luni în capitala ugandeză, cu circa zece zile înaintea deschiderii conferinţei anuale a ONU privind clima, prevăzută pentru perioada 28 noiembrie - 9 decembrie la Durban, în Africa de Sud.
Pe un subiect sensibil, asupra căruia climatologii avansează prudent, analiza exhaustivă a mii de studii recente conchide că schimbarea climatică va creşte frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură, a cicloanelor şi secetei.
Dar nu toate regiunile vor fi afectate cu aceeaşi intensitate sau în acelaşi mod, subliniază oamenii de ştiinţă.
În plus, aminteşte raportul, vulnerabilitatea zonelor populate depinde mai degrabă de gradul de pregătire şi de capacitatea de a acţiona, decât de evenimentele naturale extreme în sine.
Europa de vest pare să fie zonă de risc pentru valurile de căldură, mai ales pe ţărmurile Mediteranei. Vara lui 2003, când temperaturile caniculare au provocat moartea a aproximativ 70.000 de persoane pe tot continentul, ar putea să fie o vară obişnuită la jumătatea secolului XXI, apreciază Giec în document.
Temperatura medie a planetei a crescut cu aproximativ 1 grad Celsius în secolul trecut. Oamenii de ştiinţă anticipează o creştere suplimentară de 1 până la 5 grade Celsius până în 2100, în funcţie de nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES).
Statele Unite şi Caraibii ar urma să se confrunte cu uragane cu potenţial mai devastator decât în prezent din cauza rafalelor puternice de vânt şi ploilor mai intense, arată raportul.
În micile state insulare, principala ameninţare o reprezintă creşterea nivelului mării, sursa eroziunii zonelor de coastă, poluarea apei, pierderea terenurilor agricole şi, în caz de furtună, creşterea riscului de inundaţii.
Deja măsurabile, aceste impacturi se vor înrăutăţi "foarte probabil" pe măsura trecerii timpului.
"În unele cazuri, ar putea fi necesar să se aibă în vedere o evacuare permanentă", apreciază rezumatul provizoriu al raportului.
În Africa de Vest, modelele climatice prevăd mai multă secetă în regiunile unde malnutriţia este deja răspândită.
În Asia de Sud şi Sud-Est, oamenii de ştiinţă se aşteaptă la o dublare a frecvenţei furtunilor violente. În estul continentului, canicula va fi din ce în ce mai intensă.
Acest raport urmează să contribuie la conţinutul celui de-al cincilea mare raport Giec privind schimbările climatice, aşteptat în 2014, în timp ce ultimul datează din 2007.
Sursa: mediafax.ro

O altă mare problemă a grecilor: Rămân fără petrol. Doar "dușmanul" americanilor le mai vinde

După ce că abia dacă-i mai împrumută cineva, grecii au acum încă o mare problemă: furnizorii se feresc până să le mai și vândă ceva, de frica faptului că nu-și vor mai primi banii.
Despre ce este vorba mai precis? Reuters scrie că Grecia nu mai poate importa petrol din Rusia, Azerbaijan și Kazakhstan, pentru că furnizorii tradiționali se tem de faptul că există pericolul ca Grecia să intre în incapacitate de plată sau să iasă din zona euro, ceea ce va afecta contractele expirmate în euro.

Cu toate acestea, o singură țară din Orientul Mijlociu s-a arătat dispusă să vândă petrol Greciei: Iranul. Numai că Iranul începe să sufere impuneri de sancțiuni din partea Uniunii Europene, scriu cei de la Financial Times, care citează agenția Reuters arătând că mai multe cargouri de petrol au fost văzute îndreptându-se spre Grecia din septembrie până în noiembrie.
Potrivit datelor obţinute de Reuters, patru tancuri petroliere au plecat din portul egiptean Sidi Kerir spre Grecia în luna septembrie iar trei în luna octombrie. Traderii susţin că toate navele au transportat ţiţei iranian şi că alte nave sunt aşteptate în luna noiembrie.
Grecia depinde în întregime de importurile petroliere iar anul trecut 46% din importurile sale de ţiţei au venit din Rusia, 16% din Iran, în timp ce Arabia Saudită şi Kazahstanul au asigurat fiecare 10%, Libia 9% iar Irakul 7%.
Americanii și UE vor sancțiuni pentru Iran
Statele Unite ale Americii şi aliaţii săi urmează să facă presiuni pentru impunerea de sancţiuni şi mai dure împotriva Teheranului. 
Uniunea Europeană pregăteşte noi sancţiuni împotriva Iranului Uniunea Europeană pregăteşte o nouă serie de sancţiuni împotriva regimului iranian şi a controversatului său program nuclear, care ar putea fi aprobată în următoarele săptămâni, au declarat joi, la Bruxelles, mai multe surse diplomatice, citate de France Presse şi Reuters.

Informaţia survine în contextul în care Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a emis la începutul săptămânii 'serioase îngrijorări' privind programul nuclear iranian, bazându-se pe informaţii 'credibile' care ar indica faptul că Teheranul a lucrat la punerea la punct de bombe atomice.

Londra şi Parisul au pledat pentru 'sancţiuni noi şi puternice' după publicarea raportului AIEA privind posibila dimensiune militară a programului iranian, în timp ce Rusia şi China, membre cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, au exclus această posibilitate.

Discuţiile preliminare între experţii statele membre asupra noilor sancţiuni au început, iar unele surse diplomatice citate de Reuters au precizat că noul pachet de măsuri ar putea fi oficializat printr-o întâlnire a miniştrilor de externe din UE care ar urma să aibă loc la 1 decembrie la Bruxelles.

'Experţii discută un număr de opţiuni, însă este dificil de anticipat rezultatul dezbaterii', a afirmat un oficial UE, care a adăugat că nu se ştie când va putea fi găsit un consens. Un alt diplomat UE citat de Reuters a precizat că se aşteaptă să se ajungă la o decizie finală la 1 decembrie.
Sursa: capital.ro