Black Knight, satelitul extraterestru

Satelitul Black Knight este un obiect misterios care înconjoară Pământul, ce are o origine necunoscută şi care poate fi, eventual, de origine extraterestră. Povestea sa spune că el se află chiar acum pe orbită în jurul Pământului şi că datează de 13.000 de ani. Similar cu cele mai multe poveşti despre fenomene ciudate, legenda satelitului Black Knight începe cu Nicola Tesla. Se spune că acesta a recepţionat, în mod repetat, un semnal radio în anul 1899 despre care credea că provine din spaţiu, după cum a declarat într-o conferinţă. În anii 1920, radioamatorii au reuşit să recepţioneze acelaşi semnal. Apoi, oamenii de ştiinţă din Oslo, Norvegia, care experimentau transmisiile radio pe unde scurte în spaţiu au descoperit, în anul 1928, ecouri întârziate denumite Long Delay Echoes (LDEs), un fenomen care nu era înţeles în totalitate şi care constă în recepţia unor ecouri la câteva secunde după începutul transmisiei radio. O aparentă explicaţie a fenomenului a apărut în cele din urmă în anul 1954 atunci când unele reviste (inclusiv St Louis Post Dispatch şi San Francisco Examiner) au comunicat un anunţ din partea US Air Force în care se spunea că au fost descoperiţi doi sateliţi care se aflau pe orbită în jurul Pământului, într-o perioadă în care nicio naţiune nu avea încă posibilitatea de a le lansa. Se părea că Black Knight ar fi fost identificat din mai multe surse şi, de asemenea, ar fi fost confirmat de către US Air Force. Din anii 1960, atât ​​Statele Unite, cât şi Uniunea Sovietică au sateliţi pe orbită. Dar în data de 11 februarie 1960, ziarele anunţau peste tot o veste alarmantă cum că altcineva ar avea, de asemenea, un obiect aflat pe o orbită în jurul Pământului. Pe un ecran radar proiectat de către US Navy pentru a detecta sateliţii de spionaj inamici, a apărut ceva ce a fost descris ca fiind un obiect întunecat aflat pe o orbită în jurul Pământului. Nu era nici al americanilor şi nici al sovieticilor. A doua zi, ziarele au prezentat mai multe informaţii. Obiectul misterios orbita la circa 79 grade în afara ecuatorului şi nu la 90 de grade, ceea ce ar fi corespuns unei orbite polare. Orbita sa era, de asemenea, extrem de excentrică, având un apogeu de 1,728, km dar un perigeu de numai 216 km. Obiectul realiza o orbită completă după 104,5 minute. La momentul respectiv, marina urmărea un obiect ce provenea de la un satelit lansat anterior, mai exact o jumătate din capsula satelitului ce avea o lungime puţin mai mică de 6 metri. Discoverer VIII a fost lansat în data de 20 noiembrie 1959 şi a reprezentat o piatră de hotar în vederea lansării unui om în spaţiu şi a recuperării acestuia într-o capsulă paraşutată. Lansarea satelitului a avut loc conform planului stabilit, dar misiunea sa de a evacua capsula de 136 kg pe care o conţinea nu a mers atât de bine. Carcasa capsulei s-a desprins aşa cum a fost planificat, dar capsula în sine a rătăcit pe o orbită oarecum similară cu cea a obiectului misterios şi în cele din urmă ea a fost declarată pierdută. Marina urmărea o parte din carcasa satelitului care efectua o orbită după 103 minute la 80 de grade deasupra ecuatorului, având un apogeu de 950 km şi un perigeu de 187 km. Obiectul Black Knight avea o orbită similară, dar nu identică cu aceasta.

Ulterior, în anul 1963, astronautul Gordon Cooper a declarat că a văzut un OZN verzui atunci când parcurgea orbita cu numărul 15 la bordul misiunii spaţiale Mercury 9. Această misiune a fost urmărită pe ecranele radar de aproximativ 100 de persoane din cadrul Muchea Tracking Station a NASA aflată lângă Perth, Australia. O explicaţie oficială a acestor declaraţii a apărut mai târziu şi în aceasta s-a afirmat că o parte din echipamentele electronice au funcţionat cu întreruperi ceea ce a cauzat apariţia unei cantităţi mari de CO2 care i-ar fi produs halucinaţii lui Gordon Cooper. Existenţa lui Black Knight părea să fie incontestabilă. În anul 1973, cercetătorul scoţian Duncan Lunan a dorit să confirme într-un mod categoric existenţa lui Black Knight. El s-a întors la datele oamenilor de ştiinţă norvegieni cu privire la fenomenul LDE şi le-a analizat din nou. Lunan a descoperit, după decodarea semnalelor recepţionate, că acestea reprezentau o hartă stelară ce indica totodată direcţia către Epsilon Boötis, o stea dublă aflată în constelaţia Boötes. Orice ar fi fost Black Knight, acesta părea să transmită o invitaţie din partea oamenilor din Epsilon Boötis. Această invitaţie ar fi fost transmisă în urmă cu 12.600 ani, în conformitate cu cercetările efectuate de Lunan. Ultima dovadă privind existenţa lui Black Knight a apărut în anul 1998 atunci când naveta spaţială Endeavor a efectuat primul său zbor spre Staţia Spaţială Internaţională având indicativul STS-88. Astronauţii aflaţi la bordul lui Endeavor au obţinut mai multe fotografii ale obiectului ciudat care au fost făcute publice pe site-ul NASA. Dar foarte curând toate fotografiile au dispărut. Ele au reapărut ceva timp mai târziu, având adrese URL noi şi diferite descrieri în care se arata că în toate acestea se observă bucăţi de moloz sau resturi spaţiale. Fotografiile erau de o înaltă calitate şi ele arătau, fără urmă de îndoială, un anumit tip de vehicul spaţial. Cam atât se cunoaşte în prezent despre Black Knight. Noi ştim cum arată, de unde a venit, când a venit, care este scopul său (un fel de ambasador) şi el a fost confirmat de mulţi martori de încredere din cadrul programului spaţial. Şi atunci de ce nimeni nu ştie despre el şi de ce nu recunoaşte NASA existenţa sa?


Sursa articol : http://www.2012en.ro/2014/05/black-knight-satelitul-extraterestru/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FaMYX+%282012+Era+Noastra%29 | Magazin Cultural Ştiinţific

https://www.youtube.com/watch?v=lT4Vq32zlDs

Un satelit va lovi Pământul. Ce s-ar putea întâmpla?

Agenţia Spaţială Europeană este în alertă. Un satelit, care a rămas fără combustibil în octombrie, se va prăbuşi pe Pământ, mâine sau poimâine. Nimeni nu ştie însă exact momentul şi locul unde vor cădea fragmentele.

Cea mai mare parte din satelit, care are o lungime de 5,3 metri şi o greutate de peste o tonă, se va dezintegra la intrarea în atmosferă. Agenţia Spaţială Europeană a precizat însă că mai multe resturi de mici dimensiuni vor ajunge la suprafaţa Pământului.

"Ţinem legătura cu agenţiile naţionale de protecţie civilă în Europa, cu statele membre ale Agenţiei Spaţiale Europene astfel încât să obţinem toate informaţiile pe care le au cu privire la predicţiile legate de intrarea în atmosferă. Avem în vedere inclusiv informaţii cu privire la situaţii de urgenţă în caz că bucăţi din satelit vor ajunge în zone locuite.", spune un specialist Agenţia Spaţială Europeană.

Specialiştii spun că, cel mai probabil, bucăţile de satelit se vor prăbuşi în ocean sau în zone nepopulate. Zona care ar putea fi afectată va fi totuşi cunoscută cu o precizie mai mare pe măsură ce se apropie momentul intrării în atmosferă. 

Satelitul a fost lansat pe orbită în 2009, pentru a realiza harta câmpului gravitaţional al Pământului, şi şi-a epuizat rezervele de combustibil la 21 octombrie. Atunci, Agenţia Spaţială Europeană a anunţat încheierea misiunii.

Sursa: www.realitatea.net/

Un satelit se va prăbuşi pe Pământ pe 14 iunie

 

© Foto: Vesti.Ru

Pe 14 iunie, satelitul militar rus Molnia de 1,74 de tone va intra în straturile dense ale atmosferei, a comunicat Centrul de Cercetări ale deşeurilor spaţiale din cadrul corporaţiei Aerospace.

Aparatul Molnia 3-53 a fost lansat pe orbită pe 20 iunie 2003 de pe cosmodromul Pleseţk. Satelitul a fost destinat telecomunicaţiilor şi activităţii în cadrul sistemului unic de comunicaţii prin satelit al forţelor militare ruse. De obicei, termenul de funcţionare pentru asemenea sateliţi este de 3 ani.

Militarii americani consideră că satelitul va intra în atmosferă pe 15 iunie.

Sursa: http://romanian.ruvr.ru

Cavalerul Negru, satelitul extraterestru care ne spioneaza de 80 de ani

În urmă cu 80 de ani, a fost descoperit un obiect misterios care gravitează în jurul Pământului. Acest fapt misterios a fost ținut secret chiar dacă mai multe imagini au ajuns în centrul opiniei publice. Denumit Cavalerul Negru, obiectul misterios este de origine artificială și de-a lungul anilor a fost monitorizat de agențiile guvernamentale din întreaga lume.

De asemenea, stațiile de monitorizare din întreaga lume au raportat că acest obiect misterios transmite semnale neregulate pe anumite frecvențe în diverse momente ale zilei. Aceste rapoarte au fost reconfirmate chiar anul acesta de către o agenție australiană de monitorizare a gunoiul din spaţiu.

Conform unor surse neoficiale se crede că misteriosul obiect este un satelit extraterestru care monitorizează activitatea terestră. Semnalele emise de acest satelit sunt ținute sub supraveghere de către toate puterile lumii, dar până în prezent nu s-au putut decodifica.

Apariția Cavalerului Negru în mass-media s-a produs undeva pe la mijlocul anilor ’50 când guvernul american a presupus că este un satelit rusesc. În același timp și rușii au crezut că sunt spionați de americani. În cele două națiuni, Cavalerul Negru a devenit unul dintre cele mai controversate subiecte. Unii se temeau de forța tehnologică a celorlalți, dar fără să existe motive reale de panică.

Primele fotografii oficiale au fost efectuate de către Sputnic I atunci când satelitul extraterestru se afla deasupra Venezuelei. Ciudat este că acest satelit extraterestru gravitează în jurul Terrei de la est la vest. Apoi, în anii ’60, când astronautul american, Gordon Cooper, a fost lansat în spațiu la bordul unei navete, a transmis către bază că are contact vizual cu un obiect neidentificat, de dimensiuni foarte mari, care orbitează în jurul planetei noastre. Atunci când misiunea s-a terminat, la conferința de presă la care a participat, Cooper a declarat că a avut halucinații și că totul a fost închipuirea sa.

Nimeni nu poate preciza cu exactitate ce caută acest obiect misterios pe orbita Pământului, dar conform calculelor efectuate, Cavalerul Negru ne spionează de mai bine de 80 de ani. Proiecțiile efectuate pe calculator arată că satelitul extraterestru are o orbită de 11,456 ani în jurul sistemului nostru solar după care orbitează în jurul Terrei.

Sursa: http://www.efemeride.r

Un satelit rusesc s-a ciocnit cu un fragment chinezesc

Colaj: Vocea Rusiei

Microsatelitul rusesc Blits s-a ciocnit cu un fragment al satelitului meteo chinezesc Fengyun-1C. Potrivit cercetătorilor, greutatea fragmentului ar fi fost de doar 0,08 grame. Însă acest lucru a fost suficient pentru a modifica parametrii orbitei satelitului cu greutatea de 7,5 kilograme. Este al doilea caz din istorie de ciocnire a unor obiecte artificiale pe orbită.

Satelitul Blits (Ball Lens In The Space) este un reflector de sticlă proiectat pentru a lucra cu sistemul internaţionale de detectare cu laser.

Fengyun-1C este un aparat, care a fost distrus în fragmente în anul 2007, în timpul testării de către China a unei arme anti-satelit.

Este necesară o monitorizare suplimentară pentru a stabili nivelul de avariere a Blits şi oportunitatea utilizării sale anterioare.

Sursa: romanian.ruvr.ru

Pe 12 ianuarie pe Pământ va cădea un satelit sovietic

© Foto: SXC.HU

A fost stabilită data căderii pe Pământ a fragmentelor satelitului Kosmos 1484. Site-ul Comandamentului Strategic al SUA precizează că elementele satelitului lansat de URSS vor cădea pe Pământ pe 12 ianuarie. Mai înainte s-a presupus că aceasta se va întâmpla pe 19 octombrie, ulterior aceste informaţii au fost revizuite.

Calculele efectuate dovedesc că pe 11 ianuarie satelitul va intra în straturile dense ale atmosferei. Dimensiunea lui este de 6 metri şi se presupune că el nu va avea timp să ardă complet în atmosferă.

Sursa: romanian.ruvr.ru

SSI, ameninţată de fragmente dintr-un satelit japonez

© Foto: Flickr.com/ TopTechWriter.US /cc-by-nc-sa 3.0

În legătură cu faptul că Staţia Spaţială Internaţională este ameninţată de ciocnirea cu fragmentele unui satelit japonez, în următoarele ore se va lua o decizie în privinţa desfăşurării unei manevre de înclinare, a anunţat un reprezentant al Centrului de Dirijare a Zborurilor din Rusia. Manevra urmează să fie realizată în următoarele 30 de ore.

Sursa: romanian.ruvr.ru

Imaginea care da peste cap planurile NASA. Obiectele uriase vazute de cercetatori in apropiere de Saturn

Sonda Cassini de la NASA a observat ceva inedit langa cei 60 de sateliti ai planetei.

In apropierea Planetei Saturn exista sute de bulgari de zapada, de pana la 800 m diametru, a descoperit sonda Cassini de la NASA. Mingile orgiteaza in jurul planetei, pe unul dintre inelele sale.

Apa este unul dintre elementele necesare existentei vietii in forma pe care o cunoastem, prin urmare cercetatorii au primit o confirmare importanta ca acest element se intalneste relativ des in Univers.

Cel mai probabil, uriasii bulgari de zapada au fost creati de cativa dintre cei 60 de sateliti ai lui Saturn, ca de exemplu Prometeu. 

„Acesta e cel mai ciudat inel al lui Saturn, iar imaginile noi arata ca este chiar mai dinamic decat am crezut. Practic, inelul F este format din sute de obiecte de cateva sute de metri diametru, care creeaza un spectacol deosebit”, spune Carl Murray, care a analizat imaginile trimise de Cassini.

Bulgarii uriasi de zapada se afla pe inelul exterior al lui Saturn, care are o raza de 140.000 de kilometri.

Sursa: dailymail

Sursa: www.yoda.ro

NASA A ANUNŢAT DESCOPERIREA UNUI LAC IMENS CU APĂ PE UN SATELIT AL LUI JUPITER!

Acest articol apartine blogului Astro 

O sondă a NASA a constatat că sub suprafaţa de gheaţă ce acoperă Europa, unul din sateliţii planetei Jupiter, se află un imens corp de apă subterană. Apa lichidă este un ingredient necesar pentru toate formele de viaţă pe care le cunoaştem, această descoperire sugerând că Terra nu este singurul loc din sistemul nostru solar în care există viaţă.

Lacul subteran descoperit de proba Galileo are un volum similar Marilor Lacuri din America de Nord, iar cercetătorii spun că mai multe lacuri de acest tip ar putea exista în zonele subţiri ale scoarţei de gheaţă de pe Europa.

Suprafaţa de apă descoperită este acoperită de bancuri de gheaţă care se dezintegrează, iar cercetătorii cred că acest mecanism permite transferul de nutrienţi şi de energie dinspre suprafaţă către corpul de apă subteran, astfel că Europa este un habitat mult mai prietenos vieţii decât se credea până acum.

Britney Schmidt, geofizician la Universitatea din Texas, a explicat că “până acum, majoritatea oamenilor de ştiinţă credeau că gheaţa de pe Europa este prea groasă pentru a fi un habitat prietenos vieţii. Noile dovezi arată că există porţiuni mai subţiri, în care există lacuri gigant. Acest lucru sugerează că oceanul de pe Europa este un loc în care ar putea exista forme de viaţă”.

“Nu am fi putut înţelege procesele prin care aceste lacuri de apă de pe Europa s-au format dacă în ultimii 20 de ani calotele glaciare ale Pământului nu ar fi fost studiate intens”, a adăugat Don Blankenship, co-autor al studiului.

Europa nu este singurul corp ceresc din sistemul nostru solar care are potenţialul de a găzdui viaţă. Cercetătorii suspectează că şi Enceladus, unul din sateliţii lui Saturn, ar putea găzdui forme de viaţă.

Agenţiile spaţiale din SUA şi Europa plănuiesc misiuni spre lunile lui Jupiter, pentru a le studia la faţa locului. Acestea ar putea fi lansate spre finalul acestui deceniu sau la începutul deceniului următor.

Sursa: ……Astro……

PRIVIND DIN CER SPRE TRECUT: ARHEOLOGIA CU AJUTORUL SATELIŢILOR / MIHAELA STĂNESCU

+ zoom Privind din cer spre trecut: arheologia cu ajutorul sateliţilor

Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic 

Cândva, arheologia se făcea.. pe jos. Adică jos, pe Pămînt, şi mai jos, în pământ, săpând gropi şi şanţuri, pentru a descoperi urmele trecutului. Dar progresele tehnologiei îşi găsesc aplicaţii nebănuite iniţial de inventatori, iar azi, arheologia se face nu doar de pe pământ, ci şi din cer: înainte de a se apuca de excavaţii, oamenii de ştiinţă cercetează, de la mare altitudine, cu ajutorul dronelor sau al sateliţilor, suprafaţa planetei şi au şansa să descopere, în şesuri pustii, deşerturi sau pe înălţimile unor platouri montane, urme ale unor aşezări omeneşti. Abia apoi urmează munca „de jos”: săpăturile, care vor aduce în concret şi realitate comorile bănuite sub straturile de pământ.

Privirea de sus oferă întotdeauna o perspectivă mai largă şi mai completă; din vârful unui deal, poţi vedea jos, în câmpie, lucruri pe care nu le-ai zărit când te aflai şi tu jos. Pornind de la acestă banală observaţie, arheologii zilelor noastre caută să privească şi mai de sus Pământul, spre a identifica anumite caracteristici ale terenului care să arate că acolo s-a aflat cândva a aşezare umană. Uneori, chiar şi alcătuiri mai mici pot fi văzute din cer de ochii atotvăzători ai sateliţilor şi, mai recent, ai dronelor.

Aşa s-a întâmplat cu remarcabilele descoperiri făcute cu ajutorul programului Google Earth: de la apariţia lui, au fost găsite numeroase obiective de interes arheologic pe care, altfel, cine ştie când (şi dacă) le-ar fi descoperit savanţii.

Iată câteva dintre descoperirile pe care le datorăm proiectului Google Earth:

David Thomas, un student in arheologie al Universitatii La Trobe din Melbourne, Australia, s-a folosit de programul Google Earth pentru a descoperi, în premieră, din faţa computerului, un sit istoric situat intr-o zona răvăsita de razboaie din Afganistan. Folosindu-se de Google Earth, David Thomas a găsit alte 450 de posibile situri arheologice in provincia Registan, situată în apropierea provinciilor Helmand şi Kandahar din sudul Afganistanului. 

O formaţiune pietroasă neobişnuită, în formă de “V”, aflată pe fundul râului Teifi din Marea Britanie, a fost identificata ca fiind o străveche capcană pentru peşti, lungă de 250 metri şi veche de aproximativ 1.000 de ani. 

Cu ajutorul programului “Google Earth” s-au putut culege date importante care, în cele din urmă, au dus la descoperirea unui sit arheologic în apropierea orasului Timişoara. Se pare că vestigiile descoperite acolo datează din anul 1200 î.e.n. şi aparţin perioadei mijlocii a epocii bronzului.

Un mare avantaj al sateliţilor este că aceştia pot fi dotaţi cu echipamente speciale, care văd dincolo de suprafaţa solului, în adânc. Lucruri care n-ar putea fi văzute în fotografii obişnuite, făcute în lumină vizibilă, sunt dezvăluite atunci când se utilizează radiaţia infraroşie, de exemplu. Descoperiri uimitoare au fost făcute cu ajutorul unor asemenea metode speciale – captarea de imagini în infraroşu şi alte tehnologii moderne performante.

Altinum, un oraş roman, predecesor al Veneţiei, a fost descoperit sub culturile agricole din apropierea lagunei veneţiene, cu ajutorul unui sistem imagistic aerian sofisticat. 

O noua tehnologie de monitorizare,ce utilizează sateliţii, a reuşit să penetreze straturile de pământ şi de piatră din zona deşertului Cahuachi din Peru, identificând în subsol o piramida antică, realizata dintr-un amestec argilos. 

Imaginea de mai jos a fost realizată în anul 1994, în timpul unui zbor orbital al navetei spaţiale Endeavour, cu ajutorul unui sofisticat sistem de captare de imagini, numit Spaceborne Imaging Radar-C/X-band Synthetic Aperture Radar (SIR-C/X-SAR). Imaginea înfăţişează oraşul cambodgian Angkor, unde se găseşte vestitul Angkor Wat, un spectaculos complex de temple, construit în secolul al XII-lea în oraşul care, pe atunci, era o magnifică cetate a Asiei, capitală a Imperiului Khmer. În afară de Angkor Wat, oraşul adăposteşte alte peste 60 de temple, unele mult mai vechi, datând din secolul al IX-lea. În epoca sa de glorie, care a durat până în secolul al XV-lea, Angkor avea, cred specialiştii, peste 1 milion de locuitori. Apoi, a decăzut şi fost părăsit, pentru a fi redescoperit în zilele noastre, devenind un foarte important sit arheologic şi obiectiv turistic, admirat anual de aproape 2 milioane de vizitatori. Angkor şi împrejurimile sale sunt, în prezent, locul desfăşurării unor ample programe de excavaţii şi de restaurare a sutelor de temple, multe ruinate, împrăştiate printre lanuri şi păduri. Multe dintre preţioasele ruine sunt acoperite azi de junglă, ceea ce face foarte dificilă localizarea lor de la sol. Dar ochii din cer văd mai bine, iar restul e o problemă de interpretare. Specialiştii cred că cel puţi8n una dintre zonele de culoare albastră-violacee ar putea reprezenta construcţii încă nedescoperite, care să aducă informaţii noi privind naşterea, creşterea şi prăbuşirea acestui oraş.

O scanare aeriană a Egiptului a dus la identificarea a 17 piramide necunoscute, a peste 1000 de morminte şi a cca. 3000 de aşezări străvechi, dispărute, multe dintre ele acoperite de nisipurile deşertului. În centrul fotografiei de mai jos, realizată de arheologii de la Universitatea din Alabama, SUA, este vizibil tiparul străzilor şi al caselor aflate în ruină, parţial îngropate, din străvechiul oraş egiptean Tanis, din Delta Nilului.

Cea mai recentă realizare în domeniu aparţine unei echipe alcătuite din Jason Ur, arheolog şi profesor de ştiinţe sociale la Universitatea Harvard, SUA, şi Bjoern Menze, cercetător ăn cadrul Laboratorului de Informatică şi Inteligenţă Artificială de la MIT. Cei doi au dezvoltat un sistem care identifică existenţa unor vechi aşezări umane pe baza fotografiilor din satelit. Sistemul cuprinde un program de computer care analizează mii de imagini satelitare, căutând anumite indicii care pot să arate că în regiunea respectivă au existat localităţi: de exemplu, anumite modificări de culoare ale solului sau forma distinctă a unor movile care arată că acolo au existat construcţii din cărămizi de chirpici, care s-au prăbuşit.

Rezultatele au fost incredibile: analizând o zonă cu suprafaţa de 23.000 kmp din nord-estul Siriei, Ur a descoperit aproximativ 9.000 de posibile aşezări – de cel puţin 10 ori mai mult decât estimaseră arheologii bazându-se doar pe date istorice şi pe informaţii “de la sol”.

Pentru a cerceta o suprafaţă de asemenea mărime explorând-o de la nivelul solului, ar fi nevoie de ani de zile. Cu ajutorul hărţii realizate de Ur şi Menze, arheologii pot merge de acum aproape la sigur – aproape referindu-se doar la a afla ce este în locurile respective, dacă era sau nu vorba despre o aşezare, deoarece localizarea respectivelor situri nu mai pune probleme. Sistemele GPS îi îndrumă pe specialiştii exact la locul potrivit, fără ca aceştia să mai consume timp şi bani rătăcind prin peisaj în căutarea unui loc în care ar merita să sape. E o mare economie de resurse, într-un domeniu care este, în general, costisitor. Efortul material necesar pentru finanţarea cercetărilor poate fi astfel optimizat, ceea ce permite abordarea mai multor situri. Iar a cerceta cât mai multe locuri devine cu atât mai important, cu cât aceeaşi hartă satelitară dovedeşte un grad de ocupare a teritoriului, în ultimele 7-8 milenii, cu totul remarcabil. În acest interval, nenumărate aşezări s-au înălţat şi apoi au pierit, generaţii după generaţii s-au succedat, fiecare lăsând urma trecerii ei, iar istoria s-a depus straturi-straturi, aşteptând să fie redescoperită.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

UN SATELIT NOAA FOTOGRAFIAZA UN OZN GIGANTIC IN 1999

Acest articol apartine blogului Enigme


National Oceanic si Atmospheric Administration (NOAA) are mai multi sateliti aflati pe orbita geosincrona, care observa meteorologia si imprejurimile Terrei. La 21 noiembrie 1999, ora 14:45 unul dintre acesti sateliti a facut o fotografie surprinzatoare a unui OZN la aproximativ 100 de mile deasupra planetei, situat in dreptul Washington. Fotografiile surprinse de satelit se gasesc la Universitatea din Colorado.

Unul sintre sateliti este cunoscut pentru obtinerea de esantioane de vapori sau de urme de apa in spatiu. S-a constatat ca OZN-ul degaja vapori… O fotografie similara luata la 8 iunie 1995, deasupra Americii de Sud a fost publicata si prezinta un OZN care are hublouri sau deschideri si emana caldura in spectru infrarosu.

Sursa: Enigme

Oamenii de stiinta din Marea Britanie pentru a ajuta la protejarea sateliţilor Dodge de furtuni solare

• 
  
  în
• 
  

(Reuters) - oameni de stiinta britanici au dezvoltat un sistem pentru a ajuta la protejarea sateliţii de comunicaţii şi 

de navigaţie,  de  furtuni solare  potenţial devastatoare, au spus vineri.

Servicii care acoperă totul, de la telefoane mobile la armament sofisticat depind tot mai mult pe sistemul de pozitionare globala, sau GPS-ul, tehnologia. Cu toate acestea daune de o explozie masivă de energie solara ar putea scoate din satelitii GPS si le trimite schimbare a direcţiei în căile de o altă navă sau coate comunicaţiilor lor.

Condus de o echipa de la British Antarctic Survey (BAS), cercetătorii din şase ţări europene vor utiliza datele prin satelit şi la sol, pe bază de măsurători ale câmpului magnetic al Pamantului de a prognoza evoluţia radiaţiilor. Care le va permite operatorilor de satelit pentru a alerta de o creştere bruscă în particule periculoase şi să le dea timp să se mute ambarcaţiunea din calea răului.

"Pentru prima data, putem prognoza acum nivelurile de radiaţii pentru o întreagă gamă de orbite diferite, de la geo-staţionară la orbita terestră medie în cazul în care există o creştere spectaculoasă a numărului de sateliţi", a declarat cercetatorul Richard BAS Horne, care a condus proiect."Nimeni nu a făcut că, înainte de."

Sateliţii GPS sunt deosebit de vulnerabili, deoarece orbita mai aproape de pământ, care trece prin centura Van Allen - un câmp magnetic care inconjoara planeta şi o sursă de radiaţii supărătoare pentru sateliţi, la toate timpurile.

"Stim ca nivelul radiatiilor de acolo sunt mult mai mari decât în ​​orbită geostaţionară, dar ele sunt încă supuse la mari schimbări şi avem o mulţime de informaţii mai puţin cu privire la aceste locaţii medii orbita Pământului", Horne a declarat pentru Reuters.

STORM Brewing

Creştere spectaculoasă în sateliţii GPS sisteme din mai multe ţări, printre care Galileo a Europei, înseamnă că monitorizarea aproape spaţiu-Pământ a devenit tot mai importantă.

Riscul de furtuni este în creştere. Ciclul de 11 ani de activitate a soarelui este setat să înceapă un vârf de activitate furtunoase în 2012-13, a face previziuni cu atât mai important.

Desi radiatiile solare pot lua o zi şi jumătate pentru a călători de la soare la pământ, noul sistem va mai fi doar în măsură să ofere operatorilor de satelit câteva ore de la notificare, datorită unei furtuni la datele de la o distanţă relativ NASA prin satelit, 1.3 milioane km (800.000 mile) în spaţiu.

Preţul de 2,54 milioane de euro (3.39 milioane de dolari) de sistem este mica in comparatie cu pierderea chiar şi doar un satelit.

O repetare a unei "superstorm", cum ar fi văzut că în 1859 ar putea sa provoace o valoare estimată de 30 de miliarde pagube la numai sateliţi, în conformitate cu guvern-finantat de BAS.

În 2003, o furtună geo-magnetică a provocat mai mult de 47 de sateliţi pentru a merge razna şi a condus la pierderea de un satelit evaluata la 640 milioane dolari.

Operatorii comerciali sunt precaut, doar despre cât de vulnerabile sunt sateliţii lor sunt la furtuni solare, dar un purtator de cuvant al Virginia, pe bază de producător prin satelit pe orbită Stiinte Corporation a spus astfel de furtuni au fost o preocupare bine-cunoscut.

"Space vreme, desigur, este un factor care contribuie la performanta prin satelit pe termen lung", a declarat purtătorul de cuvânt al Barron Beneski. "Dacă există un instrument nou, care va fi, probabil, bun venit."

Un satelit pe orbită a atras atenţia, în 2010, când aceasta nu răspunde şi a rămas de luni de zile, o defecţiune a declarat compania ar fi putut fi cauzate de vreme spaţiu.

($ 1 = 0.7501 de euro)

(Raportarea de Ethan Bilby; Editarea de Ben Harding)

Sursa: http://www.reuters.com

Un satelit rusesc a ratat Marte şi ameninţă Terra. VEZI LIVE EVOLUŢIA

Phobos-Grunt, satelitul care trebuia sa aduca Rusia inapoi in misiunile interplanetare dupa o inactivitate de 20 de ani a ramas captiv intr-o orbita in apropierea Pamantului. Separarea de racheta Zenit a avut loc corect insa modulul auxiliar de propulsie ce trebuia sa scoata satelitul de sub influenta gravitatiei terestre nu a executat manevrele pentru care fusese programat.

 

Phobos-Grunt

Imaginea 1/1

S-a dovedit astfel inca o data managementul prost practicat de agentia spatiala rusa si guvern in ultima decada, un management in urma caruia s-a pierdut foarte multa tehnologie. In aceste conditii este vizibil chiar si pentru observatorii mai putin avizati cat de greu este sa reincepi un program spatial de la zero, scrie spacealliance.ro.

URMĂREŞTE LIVE EVOLUŢIA

Inginerii nu au pierdut toate sperantele pentru ca rezerva de combustibil a modulului auxiliar de propulsie este neatinsa si deci, cel putin teoretic, manevrele se pot relua. Satelitul insa, neproiectat pentru acest tranzit prelungit in jurul Pamantului, are de suferit. Momentan se fac eforturi pentru reluarea comunicatiei, analiza datelor de la bord, stabilirea cauzelor si a unui nou scenariu de lucru- si in final daca se va putea fortarea satelitului de a intra pe o orbita de transfer catre Marte.

 Sursa: REALITATEA.NET

Satelitul german ROSAT se va prăbuşi necontrolat pe Pământ. Şansele de a lovi o zonă populată sunt mai mari decât în cazul satelitului NASA UARS

 Foto: ESA

La sfârşitul lunii octombrie sau începutul lui noiembrie, satelitul astronomic german ROSAT se va prăbuşi necontrolat pe Pământ. Deşi este mai mic decât satelitul NASA UARS, este aşteptat ca acesta să aibă mai multe piese la reintrarea în atmosferă.

Satelitul german ROSAT a fost lansat în 1990, a "murit" în 1998 şi cântăreşte doua tone şi jumătate, informează Mediafax.

Agenţia spaţială germană estimează că acesta are o şansă la 2000 de a lovi o zonă populată - mai mare decât una la 3.200, cât a apreciat NASA pentru UARS, potrivit Daily Mail.

Potrivit agenţiei germane, 30 de bucăţi, cântărind mai puţin de două tone, vor supravieţui reintrării în atmosferă. Printre resturi pot fi cioburi ascuţite de glindă.

Din nou, informaţiile cu privire la locul şi momentul în care satelitul va cădea pe Pământ se pare că sunt insuficiente, însă şansele ca o persoană să fie lovită de vreo bucată din satelit sunt de unu la 14 trilioane.

Heiner Klinkrad, şeful Biroului de deşeuri cosmice de la Agenţia Spaţială Europeană, a declarat într-o postare pe site-ul Centrului German Aerospace că "nu este posibil să se prevadă un exactitate reintrarea ROSAT".

"Incertitudinea va scădea odată cu apropierea momentului reintrării. Nu va fi posibil să se facă nicio previziune valabilă despre locul în care satelitul va ateriza, până la aproximativ una sau două ore înainte de eveniment", a adăugat Heiner Klinkrad.

Resturile desprinse din satelitul american Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), căzut sâmbătă pe Pământ, au ajuns într-o zonă nepopulată din sudul Oceanului Pacific, potrivit reprezentanţilor NASA.

Specialiştii de la Joint Space Operations Center al bazei aeriene Vandenberg din California au ajuns la concluzia că UARS a reintrat în atmosferă deasupra Oceanului Pacificîntr-o zonă ce are coordonatele 14,1 grade latitudine sudică şi 170,2 longitudine vestică, a anunţat un comunicat emis de NASA.

Zona cu aceste coordonate se află în apropiere de insulele Samoa din Oceanul Pacific. Resturile desprinse din UARS s-au împrăştiat pe o suprafaţă cuprinsă între 500 de kilometri şi 1.300 de kilometri de la punctul de reintrare în atmosferă.
Sursa: gandul.info

Un satelit al NASA, de şase tone, s-ar putea prăbuşi în zone masiv populate de pe Pământ la sfârşitul lunii

Un satelit, cu o greutate de şase tone, care orbitează necontrolat, ar putea reintra în atmosfera Pământului la finalul acestei luni, rezidurile sale reprezentând o ameninţare pentru anumite zone de pe Glob, potrivit Agenţiei spaţiale americane (NASA).

Un satelit al NASA, de şase tone, s-ar putea prăbuşi în zone masiv populate de pe Pământ la sfârşitul lunii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Satelitul UARS (Upper Atmosphere Research Satellite), care a fost inclus într-un proiect de cercetare în valoare de 750 de milioane de dolari şi a fost lansat în urmă cu 20 de ani pentru a studia schimbările climarice, este aşteptat să reintre în atmosfera terestră peste câteva săptămâni, adică la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, relatează foxnews.com.
Satelitul a fost scos din funcţiune în urmă cu şase ani, după ce a rămas fără combustibil.
Oficialii NASA au dat avertizări, potrivit cărora fragmente ale satelitului s-ar putea prăbuşi în zone masiv populate de pe cele şase continente.
Pe de altă parte, reprezentanţii NASA au mai spus că riscul ca prăbuşirea satelitului să pună în pericol siguranţa publică este extem de mic.
Ei au mai precizat că din anii 1950 - începutul erei spaţiale - şi până la acest moment nu au existat pagube sau victime cauzate de reintrarea în atmosfera terestră a unor obiecte spaţiale. Totuşi, alţi reprezentaţi ai Agenţiei spaţiale americane au mărturisit că situaţia îi îngrijoarează, dat fiind că mai mult de jumătate de tonă de fragmente ale satelitului vor rezista după reintrarea în atmosfera terestră. Momentan este imposibil de precizat care ar fi aria geografică afectată de căderea resturilor metalice ale satelitului.
Momentan, UARS orbitează la o distanţă de aproximativ 250 de kilometri deasupra Terrei, având o înclinaţie de 57 de grade faţă de Ecuator.
Sursa: mediafax.ro

Atentie ! Luna se micsoreaza incet, dar sigur

Conform unor studii si masuratori recente, se pare ca Luna, singurul satelit natural al Terrei, se afla in plin proces de micsorare. Cercetatorii americani se bazeaza pe faptul ca tinerele formatiuni geologice lunare s-au structurat in momentul in care corpul planetar s-a racit, fenomenul de contractare a rocilor continuand si in prezent

Misiunile spatiale Apollo 15, 16 si 17 au fotografiat circa 70 de fisuri lobate in apropierea Ecuatorului lunar, insa NASA's Lunar Reconnaissance Orbiter a mai descoperit 14 astfel de formatiuni geologice, situate in zone diferite ale Lunii, o dovada in plus a faptului ca fenomenul micsorarii astrului noptii este unul de amploare.

"Odata ce nucleul Lunii se raceste, miezul lunar se contracta si se micsoreaza, iar crusta de la suprafata Lunii trebuie sa se ajusteze pentru a compensa astfel noul volum creat" explica Thomas Waters, din cadrul Center for Earth and Planetary Studies, centru aflat in componenta National Air and Space Museum din Washington DC.
Pe baza analizei noilor fisuri, profesorul Waters si echipa sa de specialisti au calculat ca diametrul Lunii s-a micsorat cu 182 metri de la momentul formarii acestui corp ceresc.

Sursa: NationalGeographic

Sursa: descopera.ro

Luna este mai tânără decât se credea până acum

Satelitul natural al Pământului, Luna, s-a format mai târziu decât se credea până acum, conform unui nou studiu publicat de o echipă de cercetători americani.

Principala teorie privind originea Lunii susţine că aceasta s-a format în urma unui impact masiv între un obiect cosmic de dimensiunile unei planete şi planeta Pământ (aflată încă în starea de formare). Energia acestui impact a fost suficient de puternică încât Luna s-a format din materialul topit aruncat în spaţiu. Pe măsură ce Luna s-a răcit, această magmă s-a solidificat în mai multe componente minerale.
O analiză a unor roci lunare despre care se crede că au ca sursă magma din care s-a format satelitul Terrei a permis oamenilor de ştiinţă să ofere o nouă estimare a vârstei Lunii.
Conform acestei teorii privind formarea Lunii, un tip de rocă intitulată "anortosit ferroan" (FAN) este cel mai vechi tip de rocă din crusta satelitului planetei noastre. Până acum, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să dateze cu succes acest tip de rocă. Acum, o echipă formată din oameni de ştiinţă de la Unviersitatea din Copenhaga, Universitatea Carnegie din SUA şi de la Laboratorul Naţional Lawrence Lviermore din SUA a reuşit să folosească noi tehnici de datare pentru a determina vârsta unei roci de tip FAN.
Echipa de cercetători a analizat izotopii de plumb şi de neodimiu din această rocă, aflând astfel că vechimea acesteia este de 4.36 miliarde de ani. Până acum, oamenii de ştiinţă credeau că Luna este aproximativ la fel de "bătrână" ca sistemul nostru solar, adică că are o vârstă de 4.568 miliarde de ani.
Noua vârstă estimată pentru satelitul natural al Pământului este similară cu cea a celor mai vechi minerale terestre descoperite până acum (zirconiul din vestul Australiei), sugerând că elementele cele mai vechi ale crustelor terestre şi lunare s-au format în acelaşi timp, imediat după impactul gigant.
"Vârsta extraordinar de tânără a acestor roci lunare arată că fie Luna s-a solidificat mult mai târziu decât se credea până acum, sau că trebuie să modificăm tot ceea ce credeam că am înţeles până acum despre istoria geochimică a Lunii", susţine unul dintre cercetătorii care au efectuat acest studiu.
Sursa: Eurekalert

Sursa:  descopera.ro