miercuri, 14 noiembrie 2012

România (a)trasă în țeapa fondurilor europene


Foarte mulți specialiști au văzut și continuă să vadă în fondurile europene o cale sigură (sau singura) spre prosperitate, dezvoltare și bunăstare. Mulți au militat pentru integrarea în Uniunea Europeană tocmai pentru a beneficia de astfel de mecanisme de dezvoltare prin stat. Tragedia care a lovit România pe final de an (suspendarea fondurilor europene pentru majoritatea programelor) provoacă mari frisoane deopotrivă politicienilor care au de promis pâine electoratului (că circ avem cu prisosință), bancherilor centrali care văd cursul de schimb în pericol și beneficiarilor care și-au pus în multe cazuri întreaga avere și viitorul lor la bătaie pentru a accesa aceste fonduri.

Un prim mit este acela al gratuității acestor bani. În fond, acești bani provin în mare parte din taxele percepute românilor care au fost colectate la bugetul statului și apoi transferate către bugetul UE pentru a se reîntoarce în final înspre statul român în vederea redistribuirii lor prin proiecte selectate de funcționarii români în cadrul unor programe propuse inițial tot de funcționarii români (cu obiectivele aferente, criteriile de eligibilitate aferente). Acești bani nu sunt deloc gratuiți pentru că provin din taxele noastre. Mai mult, pentru a accesa acești bani trebuie să faci și tu rost de cofinanțare (e drept că pentru o mică parte din bugetul total al proiectului). Și evident, toată birocrația cu care vin la pachet aceste fonduri generează un cost important și, din păcate, în creștere având în vedere întârzierile majore care au început să apară datorită neregulilor constatate (pentru a nu rata proiectul beneficiarii consumă enorm din resursele lor, dacă au aceste resurse).
Un alt mit care merită discutat este acela al beneficiilor nete pentru societatea românească pe care fondurile europene le-ar produce. Acești bani, în cea mai mare parte a lor, gravitează în jurul statului. Piața și consumatorul final au o implicare redusă în a decide prioritățile pentru alocarea acestor fonduri. Decizia în alocarea acestor fonduri este mai degrabă una politică și nu una economică, iar când se întâmplă acest lucru haosul decizional e inevitabil. Aceste fonduri au un efect redistribuționist puternic întărind mai degrabă implicarea statului în economie și  alterarea, în consecință, a mecanismelor pieței. Instituțiile publice și private au propus proiecte cu precădere apropiate de competențele lor (parcuri, patinoare, stații de teleschi, îmbrăcări de blocuri în polistiren), proiectele importante și complexe suferind de întârzieri majore și amânări aproape permanente (autostrăzi, racordări la rețeaua de apă, sisteme de canalizare, sisteme de epurare a apei). Proiectele dezvoltate de programele adresate companiilor private pun accentul mai puțin pe ”eficiența economică” și mai mult pe ”eficiența socială” – e mai importantă crearea de locuri de muncă cu orice preț / cost decât ceea ce produc aceste locuri de muncă (rata internă de rentabilitate nu trebuie să fie mai mare de 5% pentru că altfel proiectul ar merita să fie finanțat de pe piețele private). În alocarea acestor fonduri se operează cu dublu standard greu de explicat și apărat cu argumente economice: ajutorul de stat direct (subvenționarea activității unei companii sau a unui sector) este recunoscut ca fiind complet anti-piață și cu probleme mari pentru echilibrul economic în timp ce ajutoarele mascate în fondurile europene sunt trecute cu vederea și acceptate tacit. Atunci când acceptăm că aceste fonduri europene trebuie să joace un rol fundamental în dezvoltarea noastră ca țară (ignorând complet cele furnizate de piața privată) apare clar hazardul moral la nivelul clasei politice (nici nu mai contează cât de ostil e mediul de afaceri pentru căaceste afaceri europene vor rezista în piață indiferent de cât de mari și birocratice sunt taxele plătite de antreprenori; în fond ele nu se derulează pentru profitul economic ci pentru cel social). În plus, țara se va dezvolta numai după cum a setat inițial Tătucul de la butoane direcțiile de dezvoltare (împreună de cele mai multe ori cu apropiații săi din mediul privat). Nici UE nu distribuie fondurile chiar pe orice tip de proiecte, cele în care i-am concura direct și care au nivel tehnologic ridicat fiind insuficient finanțate sau neregăsindu-se pe lista de domenii prioritare (oricum sunt incluse doar dacă au o rentabilitate foarte mică).
Există și mitul că aceste fonduri sunt singura șansă pentru România în perioada următoare. Prin promovarea acestor fonduri în fond se continuă perpetuarea ideii că bunăstarea trebuie să vină doar din mâna darnică a statului și că fără stat economia ar avea mult de suferit. Dimpotrivă, astfel de fonduri alimentează inevitabil corupția pentru că alocarea resurselor este politică și nu economică. Răspunsul autorităților la corupție este de a crea autorități care se controlează reciproc. În acest fel se alimentează birocrația atât la nivel local cât și la nivel supraregional. În final aceste fonduri europene ajung să coste mult mai mult și să producă foarte puțin pentru societate. Stimulentele negative pe care le induc aceste fonduri la nivel de antreprenoriat sunt și ele importante: tot mai mulți antreprenori caută conectarea la stat și la subvențiile pe care acesta le oferă. Ei nu vor rezista pe piață în momentul în care proiectele lor europene vor ajunge la final. Fie vor căuta noi proiecte, fie vor presa statul să continue să finanțeze aceste erori imense. Deficitele și datoria publică cresc inevitabil și exponențial fiind alimentate de nevoia de acoperire de către stat a problemelor economice apărute din intervenționismul său care capătă valențe tot mai regionale. Cazurile Greciei, Spaniei, Italiei, Irlandei – performeri în a atrage fonduri europene pentru a se dezvolta – sunt elocvente pentru problema de față.
Fondurile europene sunt de fapt o formă de extindere a intervenționismului și redistribuționismului la nivel regional menit să justifice ideea de integrare ”economică” și să asigură o susținere politică suficientă pentru existența instituțiilor europene. Sunt o formă de a prelungi agonia socialismului economic și de a-i da o dimensiune regională pentru a salva de la faliment state asistențiale cu dare de mână. Pentru țările cu administrație slabă cum este și România (cu funcționari prost pregătiți, prost remunerați) aceste fonduri tind să devină o mare decepție (chiar un coșmar). Soluția este o regândire din temelii a modului în care este privit și încurajat antreprenoriatul real în România. Libertatea economică (taxe mai mici, birocrație mai mică) devine vitală inclusiv pentru a salva ce se mai poate salva. Degeaba le oferi antreprenorilor programe europene de formare a antreprenoriatului sau pentru deschiderea unei afaceri, incubatoare, parcuri tehnologice, subvenționarea pentru achizițiile de echipamente dacă în paralel impui taxe sufocante sau oferi prea puțin de aceste taxe. România trebuie să devină performeră nu în atragerea de fonduri europene ci în atragerea de fonduri private. Ori aceste fonduri private nu vin din afară sau nu se pun în mișcare pe plan local dacă mediul de afaceri este unul ostil și dacă găsesc condiții mult mai favorabile oriunde în jurul României pe o rază de mii de kilometri (România încheie în scădere abia pe locul 62 din 179 de țări anul 2012 în topul Heritage Fundation privind libertatea economică, fiind depășită de Bulgaria, Albania, Ungaria, Cehia, Macedonia, Ungaria). Fondurile private sunt mult mai greu de accesat în absența unor proiecte reale(care exclud șmecherii ieftine) concentrate pe consumatorul final (de aici sau de pe piețele externe). Aici nu există cale de păcăleli sau de garduri frumos vopsite.
Iluzia pe care ne-o oferă fondurile europene are efecte perverse și adverse pe care cu greu le vom putea îndepărta ulterior. Faptul că nu putem să le absorbim nu trebuie să ne îngrijoreze neapărat. Trebuie însă clar să ne dea de gândit și să ne repoziționeze în raport cu modul în care inițiem și dezvoltăm afaceri în piață și în raport cu modul în care decidem să le finanțăm. Odeschidere mai mare spre capitalul privat autentic (local și străin) încurajată de un mediu de afaceri mult mai puțin ostil nu ar strica. Dejațeapa cu fondurile europene începe să doară mult prea tare.
sursa: cristianpaun.finantare.ro
          gandeste.org

Va onoram pentru ca va conduceti lumea catre o era noua, a iubirii, pacii si armoniei cu toate cate sunt in Natura. Mesaj Matei



Postat Maria

Sunt Matei, cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. S-ar putea ca, in mod special in randul Lucratorilor intru Lumina, care stiu ca iesirea Pamantului din cea de-a treia dimensiune este iminenta, sa existe ingrijorare in legatura cu tulburarile care nu se mai linistesc si chiar, in unele cazuri, par sa sa se amplifice. Vrem sa va linistim mintile in legatura cu acest aspect si sa va explicam de ce este aceasta situatie in lume, pornind de la Inceputuri.
Iubitilor, ceea ce voi diferentiati ca fiind stiinta si spirit sunt, in realitate, unul si acelasi lucru. Nu poate exista separare, pentru ca originea si componenta fiecarui lucru din cosmos este energie. Aceasta energie este esenta pura a Iubirii-Lumina a Creatorului, Fiinta Suprema a cosmosului, Sursa, Toate Cate Sunt, Totalitatea, EU SUNT.
Fiecare dintre voie este un suflet sine unic, independent si neatins, in infinita si eterna interconectare a Toate cate sunt, fiecare locuitor al Pamantului fiind, in acelasi timp, un microcosmos al planetei. Pamantul este, la randul sau, un microcosmos al sistemului vostru solar, sistemul este un microcosmos al caii Lactee si galaxia voastra este un microcosmos al acestui univers. Universul nostru este un microcosmos al cosmosului, ale carui Inceputuri au fost ceea ce voi numiti „Big Bang” si, din acel moment, nimic nu mai exista numai pentru sine si ceea ce se intampla oriunde, afecteaza totul, pretutindeni.
In ultimele cateva decenii, Pamantul a fost scena centrala a acestui univers, datorita usurintei si amplorii fara precedent a schimbarilor de pe planeta, care au fost atribuite stiintei – si a schimbarilor din interiorul popoarelor sale, care au fost atribuite spiritului. Cu toate acestea, toate schimbarile in curs de desfasurare – atat pe Planeta, cat si in interiorul vostru – au fost puse in miscare cu vreo saptezeci de ani in urma, atunci cand i-ati dat noi directii energiei, ca sa spunem asa.
Energia este neutra, dar fluxurile de energie pot fi directionate de catre atasamentul lor la formele-gand. Aceste forme sunt, in realitate, substante – invizibile, de altfel, pentru voi – care sunt create de fiecare gand, sentiment si actiune, a fiecarei vieti existente. Astfel, atasamentele pot fi atat de natura pozitiva, cat si de natura negativa – acest univers lucrand cu amandoua.
Cu cat cineva se afla mai aproape de orice miscare a energiei, cu atat este mai puternic afectat. Pentru ca lumea voastra este inundata de componentele negative ale dualitatii – frica, contradictii, diviziune, furie, lacomie, minciuna, coruptie, saracie si violenta intamplatoare – voi va aflati in epicentrul dinamic al unui cutremur.
Acele atasamente negative ale fluxurilor nu numai ca sunt generate aici – dar sunt si emise mai departe. Prin legile fizicii care guverneaza viata in acest univers, oriunde ar fi generata energia, ea este aruncata in spatiu, unde atrage si se ataseaza de cea mai apropiata energie similara – dupa care, asemenea unui bumerang, se reintoarce intarita. Deoarece sunt emise, din abundenta, fluxuri din zona limitei negative a dualitatii Pamantului, acestea atrag si aduc inapoi exact ceea ce s-a emis. Datorita acestei legi imuabile a atractiei, lumea voastra este cuprinsa inca de turbulente.
Si de aceea v-am cerut, cu staruinta, sa va concentrati asupra a ceea ce va doriti in viata si in lumea voastra! Cei multi care sunt preocupati sa se gandeasca la ce nu vor si la anxietatea, deznadejdea, furia, tristetea si nerabdarea lor legate de aceste situatii, creaza mai mult din toate acestea, in viata lor personala si in lume. Acest gen de ganduri si de sentimente sunt pline de o negativitate care nu face altceva decat sa prelungeasca situatiile de care doresc sa scape!

Singura solutie de a opri acest carusel este Iubirea, cea mai puternica forta din cosmos. Iubirea – aceeasi energie ca si Lumina, numai ca exprimata diferit – este ceea ce au transmis cu intensitate catre Pamant, timp de decenii, Fiintele de Lumina din intregul univers. Aceasta infuzie initiala de Lumina este cea care a salvat viata planetei si i-a dat puterea de care avea nevoie, pentru a se desprinde din adancurile celei de-a treia densitati si a porni pe calea inaltarii.
Cu aceasta infuzie de Lumina, Pamantul a avut mai mult de oferit tuturor locuitorilor sai, microcosmosurilor Fiintei sale – iar cei care si-au deschis inimile si mintea au primit aceasta Lumina, generand apoi propria Lumina, forta lor vitala, mai din abundenta. Ne-am bucurat cu – si pentru – fiecare dintre ei! Nu numai ca vietile lor au fost ridicate spre iluminarea spirituala constienta, dar reactia lor a creat fluxuri de energie pozitiva, de ale caror atasamente au beneficiat, pe mai departe, Pamantul si alte suflete receptive.
Deoarece iubim fiecare suflet din lumea voastra, este trist pentru noi sa vedem ca mai sunt inca unii care refuza Lumina care le-ar inlocui frica si chinurile, cu vindecare si bucurie. Atata timp cat cei intunecati au detinut controlul lumii voastre, s-au simtit puternici. Cu cativa ani in urma, atunci cand acest control a inceput sa se erodeze, s-a instaurat frica. Acum, Iluminatii sunt disperati, vazand cum ultimele ramasite zdrentuite ale influentei lor – mijloacele de comunicare in masa si segmente ale fortelor armate si ale economiei – dispar. Conducatorii tiranici fug si ei, ingroziti de faptul ca tovarasii lor din alte tari au fost inlaturati de popor. Multe milioane de oameni mai traiesc inca in frica, din cauza activitatilor acestor intunecati.
Frica este o emotie amplificata, ce emite cea mai puternica negativitate. Chiar daca frica generata pe Pamant are, dupa cum am spus, efecte universale, ea efecteaza cel mai profund viata de pe planeta. Ganditi-va cat de des am subliniat importanta trimiterii de Lumina catre verigile cele mai slabe ale lantului de suflete al familiei noastre – celor care au devenit captivi in intuneric.
Chiar daca Legea Creatorului, privind liberul arbitru, le da dreptul de a-si nega Lumina, ei nu pot opri imensa putere cosmica a acesteia. Calea inaltarii Pamantului a atins un nivel vibrational de supratensiune intensa a energiei – si intunecatii blocheaza calea fluxurilor energetice, cu o negativitate furibunda. Din moment ce aceste fluxuri negative nu se pot intoarce si nici nu pot inainta catre a patra densitate, ele sunt fortate sa se consume repede si cu furie.
Aceasta este cauza tulburarilor la care asistati si noi ne grabim sa va asiguram ca aceste ciocniri nu se vor incheia exploziv! Lumina venita de la familia noastra universala, combinata cu Lumina voastra, sunt cu mult mai puternice decat negativitatea care inconjoara planeta! Si un semn clar ca planeta gestioneaza, cu prudenta, ceea ce se intampla este numarul, mult mai scazut decat pana acum, al mortilor si al pierderilor materiale rezultate in urma recentelor cutremure – modul principal de eliberare a negativitatii sale.
Am declarat ca scopul mesajelor noastre este de a ilumina,de a incuraja si de a oferi indrumare spirituala, pe parcursul unei etape fara precedent in istoria universala. Am mai spus si ca suntem apolitici – asemenea tuturor fiintelor spirituale evoluate, am progresat cu mult dincolo de aspectul politic al naturii noastre.
Si atunci, de ce sa mai vorbim despre politica? Stiind cat de incarcata de negativitate a devenit lumea voastra, este esential pentru intelegerea inaltarii Pamantului – si nu va putem da o explicatie, omitand motivatia – sa va eliberati de imensa negativitate determinata de efectele ideologiilor politice.
Deciziile politice afecteaza viata populatiei – drepturile civile, legile, educatia, somajul, tipul de informatie diseminata, practicile culturale, conditiile economice, taxarea, votul, ingrijirile medicale, orientarea religioasa si desemnarea „inamicilor”. Fundamentul majoritatii guvernelor lumii voastre a fost constituit, vreme indelungata, din razboi, coruptie, minciuna si oprimarea unuia de catre celalalt – iar toate acestea au produs o negativitate acerba.
Pe parcursul erelor, grupuri conducatoare combative au determinat varsari de sange fara sfarsit, care aproape ca v-au ucis planeta. De aceea Gaia, sufletul Pamantului, a ales sa isi scoata corpul din a treia densitate, in care infloreste intunericul si sa calatoreasca spre densitati superioare, in care ideologiile politice puternic polarizate si rezultatele lor tragice nu mai exista.
Deciziile si actiunile guvernului Statelor Unite au o mare influenta pretutindeni si de aceea alegerile din aceasta tara sunt de interes global. Am vorbit despre misiunea presedintelui Obama, in contextul planului director al Epocii de Aur a Pamantului, care este in conformitate cu dorinta Gaiei pentru o lume a pacii, in care toti traiesc in armonie cu Natura. Dorinta ei si planul care o materializeaza transced politicile tuturor natiunilor.
Obama, care a trait multe vieti in pozitii de conducere, a acceptat misiunea monumentala de a aduce pacea in lumea voastra – si el a venit cu intelepciunea, viziunea, daruirea si integritatea morala si spirituala, necesare pentru a deschide calea. Nici el si nici misiunea lui nu s-au schimbat.
Cu toate acestea, pe parcursul manadatului sau, eforturile i-au fost subminate de catre Iluminati – cei din Congres, sprijiniti de altii din afara. Un exemplu al lucrarii lor combinate, pe care il puteti recunoaste, este „Obamacare”, planul sau atat de judecat, care a ramas doar o umbra a ceea ce intentiona Obama. Pentru a putea aduce reformele pe care le dorea pentru oamenii tarii sale, el nu a avut de ales decat sa schimbe anumite prevederi si sa adauge sau sa elimine altele, astfel incat Congresul sa aprobe Legea Asistentei Medicale Accesibile.
In curand, toti indivizii ale caror actiuni sunt motivate de lacomie si control, nu vor mai exista. Atunci veti vedea de ce consiliul universal suprem a ales sufletul nascut ca Barak Obama sa joace unul dintre cele mai importante roluri in lumea voastra de astazi. Lucrurile ar fi fost mult mai clare si in primul mandat, daca nu ar fi existat tenacitatea celor intunecati.
In ciuda capacitatii lor de a amana evolutia importanta a reformelor, Pamantul, impreuna cu avangarda sa de suflete luminate a continuat sa se miste constant, catre cea de-a patra densitate. Cum numaratoarea inversa a ajuns acum la nivelul saptamanilor, in curand veti putea vedea tulburarile si conflictele actuale evoluand catre o dorinta unita pentru o lume a pacii si pentru instaurarea Epocii de Aur a Pamantului.
Sa va vorbim despre primele etape ale vietii, in aceasta Epoca. In ultimul nostru mesaj, am enumerat proiectele prioritare. Acum, va vom descrie la ce sa va asteptati, in ceea ce priveste natura generala a societatii.
Dupa cum am mai spus, intreaga glorie a Epocii de Aur nu va va astepta chiar imediat ce ii treceti pragul. Si nici nu va fi o societate complet diferita sau iluminata, de indata ce ajungeti acolo. Atat Pamantul cat si Nirvana vor continua sa fie scoli excelente pentru sufletele care evolueaza in fiinte androgine –  fiinte avand un echilibru perfect intre energiile masculine si feminine – si ceea ce este nevoie sa se echilibreze sunt, in special, emotiile, datorita faptului ca ele influenteaza atitudinile si alegerea intre actiune si reactiune.  
Simpla intrare in Nirvana nu schimba natura unei persoane si nici simpla intrare in Epoca de Aur. Nu vorbim despre respectarea contractului sufletului – oricine se abate, in mod serios, de la prevederile acestuia, ignorand indrumarea constiintei si alegand constient caile intunecate, va pleca – noi ne referim la trasaturile voastre personale, interese, idei, standarde, aspiratii, indemanari si talente.
De exemplu, un pesimist nu va deveni optimist si lenesul nu va deveni, brusc, harnic. Timizii nu vor deveni obraznici – si invers. Cineva care analizeaza o situatie in detaliu nu va incepe sa se comporte cu spontaneitate, iar o persoana obisnuita sa faca o treaba mediocra, nu va deveni perfectionista. Suporterii de fotbal sau baseball nu vor deveni pasionati de arta – si nici artistii nu se vor apuca sa se antreneze pentru Olimpiada. Fermierii nu isi vor schimba ocupatia si nici profesorii, asistentele medicale, mecanicii, vanzatorii, bucatarii, arhitectii, tamplarii, programatorii sau oricine altcineva, a carui munca ii aduce implinire.
Pe scurt, caracteristicile, aptitudinile, slujbele, hobbiurile voastre si asa mai departe – tot ce compune individul unic care sunteti fiecare – nu va fi diferit, pana cand nu alegeti voi asta. Vrem sa clarificam putin. Indivizii carora le place sa vaneze si sa pescuiasca vor trece rapid la alte forme de recreere, la fel de satisfacatoare, care sa onoreze toata viata de pe taramurile Naturii.
Marea diferenta, de care se vor bucura toti, este dorinta de a incepe sa vedeti situatiile din perspectiva celorlalti, de a adopta atitudini care sa conduca la discutii si decizii armonioase si de a actiona, astfel incat sa poata fi servite interesele tuturor. Veti trai in vibratiile Iubirii-Lumina, care sustin aceasta abordare si inspira actiuni in consecinta.
Legea fizicii referitoare la „ce se aseamana se aduna” creaza conexiuni si intre persoanele care au spirite inrudite din punct de vedere energetic. Relatiile – in familie, la locul de munca, activitatile in comunitate sau organizatiile nationale – care se bazeaza pe aceasta fundatie, vor rezista, cele care nu o fac, nu. Intelegand ca scopul tuturor sufletelor este cresterea constiintei spirituale treze, se poate ajunge la o intelegere amiabila, atunci cand a o lua pe cai diferite ofera ocazia evolutiei.
Problemele serioase de sanatate se vor ameliora treptat, fara ca bolile cronice sa dispara brusc. Oricum, odata aflati in vibratiile celei de-a patra densitati, veti incepe sa va simtiti foarte revigorati la corp, minte si spirit. Timp de ani la randul ati fost asaltati de o multitudine de toxine care si-au luat din plin obolul din randul populatiei. Niciunul din aceste elemente toxice nu mai exista in cea de-a patra densitate si, pe masura ce continuati sa treceti in aceste vibratii mai inalte si mai puternice, perfectiunea corpurilor va fi restaurata.
Stim cat sunteti de nerabdatori sa aflati cand vor veni printre voi membri familiei noastre spatiale, spre a fi primiti oficial. Bunul nostru prieten, Hatonn, ne spune ca totul este pregatit, se mai asteapta doar semnalul din partea consiliului universal suprem, care actioneaza sub indrumarea lui Dumnezeu.
Se stabilizeaza economia cu adevarat – sau este totul o manipulare iluzorie a Iluminatilor? Economia globala – care e ca sa spunem asa, produsul fumului si oglinzilor – este ireparabila. Fundatia noului sistem a culisat sub cea veche, astfel incat, atunci cand aceasta se va prabusi, noua fundatie va fi deja la locul ei. Aceasta va permite tranzitia usoara, de la vechiul sistem la ce nou.
Vor fi instituite schimbari personalizate, legate de valute, banking, imprumuturi, taxe, comert si investitii, intr-un ritm care sa minimizeze confuzia, proritatea economica fiind absolvirea de datorii rezultate din imprumuturile FMI, catre tarile in care banii nu au ajuns la masele saracite, asigurandu-se astfel cele esential necesare acestor multe milioane de oameni. Alte prioritati le constituie rezolvarea problemei acute a somajului, a celor lipsiti de adapost si a refugiatilor.
Pentru voi, suflete dragi care ii trimiteti mamei intrebari cu caracter personal – cum ar fi unde si cand sa va mutati, care va este misiunea, daca aveti destula Lumina pentru a insoti fizic Pamantul, daca va puteti vindeca – noi nu avem raspunsurile pe care le cautati. Voi insa le aveti – tot ce este important sa aflati se afla in sufletul vostru!
In multe mesaje v-am cerut, cu staruinta, sa nu va mai bazati pe surse exterioare, pentru a va afla raspunsurile, ci sa va orientati spre launtrul vostru. Linistiti sporovaiala mintii voastre 3D si lasati sa vina mesajele sufletului, asa cum vin ele – prin intuitie, instinct, inspiratie, aspiratie si constiinta, indrumarea care va tine pe calea stabilita prin contractul sufletului vostru.
In orice caz, in ceea ce priveste misiunea, va repetam ceea ce am spus in legatura cu cei putini care sunt doriti pentru a ocupa posturile de conducatori. Cei mai multi dintre voi au ales sa fiti deschizatori de drumuri, prin raspandirea Luminii personale si va impliniti acest rol pur si simplu fiind cel care sunteti, unul dintre copiii preaiubiti ai lui Dumnezeu, inrudit cu toti ceilalti din familia Lui – toata omenirea, animalele, regatul plantelor si sufletele nepretuite din taramurile Device de pe Pamant.
Este important si sa aveti discernamant, in legatura cu informatia legata de evenimentele care se petrec in lume, deoarece dezinformarea este inca prezenta din plin, in principalele mijloace de comunicare in masa, in publicatiile private si pe Internet, asta incluzand si mesajele transmise prin channeling. Va spunem din nou sa mergeti inlauntrul vostru si sa fiti atenti la ce senzatii apar. Daca informatia curge usor, este foarte probabil sa fie adevarata, daca simtiti orice fel de rezistenta, e destul de probabil sa fie falsa. Nivelul scazut al constiintei unei minti inchise va face oricum ca persoana respectiva sa respinga toate informatiile care nu ii sustin credintele rigide.
Mai presus decat orice, nu va lasati atrasi de informatii care induc frica – nu aveti de ce sa va temeti! Este vremea sa va simtiti fericiti, entuziasmati si victoriosi! Va aflati la un minuscul segment de timp linear departare de linia de final – ati si castigat deja!
Va onoram pentru vitejia si statornicia cu care stati in Lumina. Onoram perseverenta si naturaletea cu care depasiti toate obstacolele ce va sunt puse in cale de catre intuneric si va admiram rabdarea pe care o aveti in fata intarzierii. Va onoram pentru ca va conduceti lumea catre o era noua, a iubirii, pacii si armoniei cu toate cate sunt in Natura. Va rugam sa va onorati si voi, la fel cum o facem noi!
IUBIRE si PACE
Suzanne Ward
Sursa: eulinterior.blogspot.ro

Esti curios ce aspect aveau hartile antice ? [Partea 1]


În perioada antică oamenii vedeau lumea într-un mod cu totul diferit. Această colecţie de hărţi include unele dintre cele mai ciudate reprezentări create vreodată pentru a descrie modul în care oamenii priveau lumea.




















Sursa: www.cerceteaza.eu

Un calugar budist l-a vazut pe Buddha in iad si recunoaste ca doar crestinii detin adevarul





Povestea de mai jos e scrisa de un fost calugar budist. Redau cateva fragmente din ea:

“Buna! Numele meu e Athet Pyan Shinthaw Paulu si sunt din Myanmar. M-am nascut in 1958 in orasul Bogale din sudul Myanmar-ului. Parintii mei erau budisti devotati, asa cum sunt marea majoritatea a oamenilor din Myanmar. La 18 ani, am fost trimis la o manastire budista pentru a deveni calugar novice. In Myanmar, multi parinti incearca sa-si trimita fiii intr-o manastire budista, considerand ca e o mare onoare in a servi in felul acesta.

Cand am implinit 19 ani si 3 luni (in 1977), am devenit calugar obisnuit. Calugarul senior de la manastirea mea mi-a dat un nou nume budist, acesta fiind obiceiul in tara noastra. El era cel mai faimos calugar budist din tot Myanmar-ul. Toata lumea stia cine era, fiind onorat pe scara larga de catre oameni si respectat ca un mare invatator. Din pacate, in 1983 el muri brusc, fiind implicat intr-un accident de masina mortal. Moartea lui a socat pe toata lumea. La momentul acela eram calugar deja de sase ani.

Am incercat din greu sa fiu cel mai bun calugar si sa urmez toate preceptele budismului. La un moment dat, m-am mutat intr-un cimitir unde am trait si am meditat continuu. Unii calugari care doresc sa cunoasca adevarurile lui Buddha fac lucruri ca mine. Unii se duc in adancul padurilor si duc o viata solitara. Am incercat sa ma detasez de gandurile mele egoiste si de dorinte, pentru a scapa de boala si suferinta si pentru a ma elibera de ciclul acestei lumi. Cat am stat la cimitir, nu mi-a fost frica deloc de fantome. Atunci cand am incercat sa ating pacea interioara, un tantar a aterizat pe bratul meu si, in loc sa-l alung, l-am lasat sa ma piste. Si asta pentru ca invataturile noastre budiste ne spun ca nu trebuie sa facem rau niciunei fiinte.

Putin timp dupa piscatul tantarului, m-am imbolnavit foarte grav. M-am dus la spital pentru tratament, iar medicii mi-au spus ca am atat febra galbena cat si malarie. Am stat o luna i spital, timp in care nu numai ca nu m-am facut mai bine, dar mi-era din ce in ce mai rau. Medicii mi-au dat drumul, spunandu-mi ca nu aveam nicio sansa de supravietuire.

Dupa ce am fost externat din spital, m-am intors la manastire, unde alti calugari au avut grija de mine. Mi-era atat de rau, incat, la un moment dat am intrat intr-o stare de inconstienta. Am aflat mai tarziu ca de fapt am murit timp de trei zile. Inima mea incetase sa mai bata, iar trupul meu a fost pregatit pentru incinerare, pentru a fi supus unui ritual de purificare conform traditiilor budiste.

Desi cei din jurul meu spuneau ca sunt mort, totusi mintea si spiritul meu erau constiente. Sa va povestesc acum experienta mea dincolo de moarte. Am simt deodata un vant foarte puternic si cand privi in jur vazui un loc pustiu, fara persoane. Am mers un timp, pana cand am vazut un rau. De partea cealalta a raului se afla un lac oribil de foc, asemenea iadului. In budism nu avem conceptul de iad. La inceput am fost confuz si nu am stiut ca era un iad pana cand l-am vazut pe Yama, regele iadului (n.t. Yama este numele atribuit regelui Infernului, in numeroase culturi din Asia). El avea un trup si o fata de leu, dar picioarele erau asemenea unui naga (spirit de sarpe). Pe cap avea o serie de coarne. Imi era extrem de frica. Tremurand, am intrebat cum il cheama. El a raspuns, “Eu sunt regele iadului, Distrugatorul”.

Regele iadului mi-a spus sa se uite in iazul de foc. M-am uitat si am vazut mai multi calugari budisti. M-am uitat mai aproape si am vazut capul ras al unui om. Cand m-am uitat la fata omului am vazut ca era calugarul meu senior, cel care a murit intr-un accident de masina in 1983. L-am intrebat: “De ce se afla el in acest lac de foc? El a fost un invatator foarte bun.” Regele iadului a raspuns: “Da, a fost un invatator bun, dar nu credea in Iisus Hristos. De aceea, el este in iad.”.

Mi s-a spus sa ma uit la o alta persoana care se afla in foc. Am vazut un barbat cu parul foarte lung infasurat pe partea stanga a capului sau. L-am intrebat regele iadului “Cine este acest om?” El a raspuns: “Aceasta este cel caruia voi va inchinati: Gautama Buddha”. Am fost foarte deranjat sa-l vad pe Gautama in iad. Am protestat: “Gautama a fost un om bun si a avut un caracter moral desavarsit. De ce sufera el in acest lac de foc?” Regele iadului mi-a raspuns: “Nu conteaza cat de bun a fost. El este in acest loc pentru ca nu a crezut in Dumnezeul cel vesnic.”

Am vazut apoi un alt om care purta o uniforma de soldat. El avea o rana mare pe piept. L-am intrebat: “Cine este acest om?” Regele iadului mi-a raspuns: “Acesta este Aung San, liderul revolutionar din Myanmar. El este aici pentru ca a persecutat si a ucis crestini, dar mai ales pentru ca nu crede in Iisus Hristos.”

Epilog

Dupa descrierea infieratoare a iadului, acest fost calugar budist ne descrie cum a vizitat si paradisul, in cele 3 zile cat timp el a fost mort. Apoi, ca un miracol el s-a trezit. Iata ce ne mai povesteste el:

Imediat am inceput sa le spun calugarilor si oamenilor lucrurile pe care le-am vazut si auzit. Toti au fost uimiti. Le-am spus despre cine se afla in iazul de foc, si le-am spus ca numai crestinii detin adevarul si ca stramosii nostri ne-au inselat de mii de ani! Le-am spus ca tot ce credem noi este o minciuna. Oamenii au fost uimiti pentru ca stiau ce fel de calugar am fost, plin de ravna pentru invataturile lui Buddha.

Dupa acest eveniment marcant, fost calugar deveni crestin si se lapada de credinta sa pentru Buddha.



Sursa :http://www.almeea.com
http://dincolo-de-orizont.blogspot.ro

„Perestroika” XXI


„Este de ajuns ca poporul sa fie lasat sa traiasca un timp in « democratie » pentru a-l transforma intr-o plebe dezordonata.” (Protocoalele inteleptilor Sionului, VII, 25)

Cei care au crezut in mai binele Poporului Roman, dezamagiti si descurajati abandoneaza, pe rand, sperantele morganatice ale readucerii Romaniei la statutul unui nivel de trai civilizat si la recapatarea demnitatii nationale. Dupa asasinarea „dictatorului” in ziua sfanta a Craciunului din 1989 (nimic nu este intamplator!), imaginea tarii, jefuita, sfasiata si supusa timp de peste doua decenii unui program intensiv de imbecilizare, aduce astazi cu imaginea unui sat parasit, fara caini. Fiarele si lotrii au invadat nu doar teritoriul ci si sufletele romanilor, rapindu-le pana si ce nu li s-a putut lua niciodata de-a lungul mileniilor: speranta.

Prin 2009, Mihail Gorbaciov, demolatorul prin „Perestroika” al Imperiului moscovit si initiatorul dezmembrarii acestuia, se mandrea cu rolul avut in conlucrarea cu Papa Ioan Paul al II-lea (oare numai cu el?), pentru edificarea Noii Ordini Mondiale (N.W.O.). Dupa cum se vede, si Papa si-a adus obolul la complotul conspiratiei.
Din pacate – afirma Gorby -, dupa sfarsitul razboiului rece, S.U.A. a fost dominata de complexul superioritatii victoriei, ignorand faptul ca „Misa” nu a murit. Doar a hibernat putin. Astazi, octogenarul „dalmatian” rade satisfacut, traind-si capatul anilor in bunastare, protejat de „licuricii” carora le-a executat porunca.
O ultima tresarire a orgoliului terfelit l-a indemnat sa afirme, cu prilejul prezentarii unei carti a sinistrului miliardar american Ted Turner[2]: „Americanii ar trebui sa inteleaga ca monopolul lor a luat sfarsit, desi America va fi un lider pentru un timp indelungat. [...] Ca va place sau nu, acesta e adevarul!”.
Adaptandu-si viziunile planetare dupa „indicatiile pretioase” primite din varfului piramidei, a inceput sa sune din trambita: „… Trebuie sa traim in pace in aceasta casa numita Europa, cu toate usile si ferestrele ei deschise [...] Numai in cooperare cu Rusia si S.U.A., Europa poate sa-si joace rolul in procesul global al crearii unei Noi Ordini Mondiale [...]
Actualul model nu are nevoie de adaptare, ci de inlocuire. Va fi un proces complex si dureros (romanii il simt din plin – n.a.). [...] in prezent, nevoia unei Perestroika de mare anvergura, pentru S.U.A. si intreaga planeta, a devenit mai clara decat oricand”. Despre marea China, niciun cuvant.
In treacat fie zis, se pare ca George Sörös si-a varat serios coada in Perestroika anilor ’80 a lui Gorbaciov. Devenind mentorul „dalmatianului”, Sörös si-a putut desfasura neingradit planurile, prin „Open Society” („Societatea Deschisa”), sustinuta financiar de „Sörös Fund Management. Drept recompensa, la sfarsitul misiunii, satrapul planetar a creat o fundatie pentru Gorbaciov, cu sediul in S.U.A.. Parca am mai auzit de formula „Pentru o Societate Deschisa” si de la trambitasii platiti ai posturilor tv din Romania! Nu-i asa? Sa fie simpla coincidenta? Nimic nu este intamplator!
„O reducere de 95% din prezentul nivel (al populatiei planetei – n. a. ), ar fi ideal!”
„Vom avea un Guvern Mondial, chiar daca ne place sau nu. Singura intrebare este daca va fi realizat prin cucerire sau asentiment.” (James Warburg, 17 februarie 1950, Senatul S.U.A.)
In acest moment traim faza finala a Perestroikai XXI, scopul ei fiind instaurarea oficiala a Noii Ordini Mondiale si a Guvernului Mondial. Ideea initiata in 1773, in casa firmei Rotschild, de pe strada evreiasca din Frankfurt si demarata in 1789 – o data cu revolutia franceza – a explodat violent in Romania anului 1989. Coincidenta!? Nimic nu este intamplator!
Faza in care ne aflam astazi este cea mai dura, cea mai cumplita si sangeroasa din intreaga istorie a umanitatii. Nu intamplator, acelasi papusar, Ted Turner, numea crestinismul ca fiind „religia invinsilor”, ii cataloga pe adversarii avortului drept „bozos”, adica niste prosti, incompetenti si mascarici. in anul 1998, Ted Turner a fagaduit solemn ca va dona O.N.U. mai mult de un miliard U.S.D. pentru a fi investiti in implementarea planurilor de decimarea a populatiei la scara planetara. S-a tinut de promisiune.
Promovand si amplificand declaratia lui Henry Kissinger din 1994: „Problema prioritara pentru lumea a treia este depopularea”, afirmatia lui Ted Turner dintr-un interviu acordat revistei Audubon Magazine este de-a dreptul stupefianta: „O populatie totala de 250-300 de milioane de oameni, o reducere de 95% din prezentul nivel, ar fi ideal.”[3]
Avand in vedere ca populatia planetei se pare ca deja a ajuns la 7 miliarde de oameni, „reducerea” ar reprezenta mai mult de 6,5 miliarde de redusi la tacere. Nu a precizat daca si propria-i persoana este sau nu inclusa in procentul de 95%, ca sa nu omit ca tot de numele lui se leaga si indobitocirea copiilor prin anumite emisiuni de desene animate. Ce Stalin ? Ce Hitler ? Ce Pol Pot?[4] Au fost mici criminali pe langa „licuricii” Guvernului Mondial. „Timpul nu mai are rabdare!” Vine 21 decembrie 2012. incepe depopularea! Nimic nu este intamplator!
- va urma -
——————————————–
[1] New World Order – Noua Ordine Mondiala
[2] Robert Edward (Ted) Turner III (n.19 noiembrie 1938, Cincinnati, Ohaio ( este un magnat american al mass-media. Este mai bine cunoscut pentru ca a fondat Turner Broadcasting System (T.B.S.) și Cable News Network (C.N.N.), pentru casatoria sa cu Jane Fonda, ca și pentru suma de un miliard de dolari (USD) donata Organizaíei Natiunilor Unite (O.N.U.). A revoluționat media de informație, reușind sa transmita practic in direct dezastrul navetei spațiale Challenger, in 1986 și cele mai importante momente din Razboiul din Golf, in 1991. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ted_Turner)
[3] Cititi va rog si articolul:
[4] Pol Pot, pe numele sau Saloth Sar, a fost un om politic, prim-ministrul Cambodgiei in perioada 1976-1979. S-a nascut la 19 mai 1928 si a trait 80 de ani. A fost membru al teribilei organizatii Khmerii Rosii, fiind considerat astfel responsabilul vinovat pentru uciderea, de catre aceasta grupare, a cca. 1,7 milioane de combodgieni.
Sursa: gandeste.org

Curajul asasinului care se întoarce unde-a ucis



Băsescu s-a întors. S-a întors într-o Românie asasinată. El a asasinat-o dar nu îndeajuns. I se pare că mai mişcă, mai dă semne de viaţă, îşi mai face, muribundă, iluzia că poate renaşte. Băsescu s-a întors cinic, obraznic, neruşinat, anunţând că va ucide din nou. Românii cred că în decembrie pot vota, iar prin votul lor îşi pot decide viitorul. Fals, zice Băsescu. România nu e capabilă de alegeri, dovadă – nu? – că nu m-aţi reconfirmat la referendum. Sunteţi, ca atare, inapţi pentru democraţie, impotenţi civic. Ca atare, după alegerile parlamentare, voi pune nu premierul care rezultă din exerciţiul votului, ci premierul pe care-l consider eu, IO, bun pentru ţară.

Tu nu eşti ţara, Băsescule! Tu nu eşti poporul, Băsescule! Ţi-au strigat-o oamenii în stradă, iar eu, ca şi alţii, e drept nu mulţi, am scris-o de o mie de ori. Cine te crezi? Dumnezeu sau Scaraoschi? Puterile iadului, din care pari izvodit la ceas de seară, cu faţa cinic congestionată, minţind isteţ şi dezinformând cu dezinvoltura profesioniştilor spionajului, nu sunt nelimitate. Îţi simţi limita şi ataci din nou murdar. Ce? Ţara şi poporul. Nu democraţia ai atacat-o din nou, pe o reţetă exersată, ci România pe care eşti în stare s-o cari în prăpastie. Discursul tău de 40 de minute aruncă în aer tot, murdăreşte tot, spurcă şi ameninţă. E o minciună şi o instigare de la un capăt la celălalt. „Lasaţi să-şi facă datoria instituţiile statului” e, în traducere exactă, „Lăsaţi instituţiile MELE să facă ce le cer”. Care-s instituţiile tale ameninţate? ANI? Să fie suspendaţi cei patru demnitari USL, din care trei sunt miniştri? Păi o altă instituţie a statului Curtea Constituţională, care e tot a ta, a zis că abia după o decizie judecătorească pot fi măsurate vinovăţiile. Minţi adânc, minţi trainic, minţi în forţă. Dar adâncimea şi trăinicia şi forţa sunt ale falsului pe scheletul căreia ţi-ai construit discursul obraznic din această seară. Nu-l ştiai pe Sorin Blejnar dar îl alintai Sorine, Sorinele, într-o frăţietate ghiduşă.
Traian Băsescu a ieşit public cu cel mai periculos şi murdar atac la adresa nu doar a democraţiei, ci a României ca fiinţă statală integră, civilizată, locuită de oameni şi nu de moluşte. Curajul acestui individ care a preluat de două ori prin furt şi şmecherie, odată la alegerile prezidenţiale ultime şi a doua oară la referendum, funcţia prezidenţială, te poate înspăimânta. Trag nădejde că românii nu se trag din sclavi, ci mai ales din oameni curajoşi şi eroici. Băsescu pregăteşte vinderea cu totul nu doar a cuvântului patrie, ci a patriei cu totul, în fiinţa şi substanţa ei. Atenţie, seara de luni, 12 noiembrie, condensează în ea tot gunoiul unui personaj care, pentru a se salva – fiindcă îl pasc imense pericole, cel mai mare pericol fiind legea – poate comite orice crimă, inclusiv asasinarea ţării lui.
Autor: Lucian Avramescu
sursa: jurnalul.ro
Sursa: gandeste.org

Vizită paşnică a preşedintelui Israelului la Moscova ori „calmul dinaintea furtunii”?


перес россия перес израиль россия израиль
Shimon Peres. Foto: RIA Novosti

Vă prezentăm opinia cititorului nostru, domnul Mihail Gavril Popa, cu privire la scopurile vizitei preşedintelui israelian, Shimon Peres, în Rusia, pe data de 8 noiembrie.

"O vizită suspectă, dacă am putea caracteriza într-un singur cuvânt vizita din data de 8 şi 9 noiembrie 2012, a preşedintelui Israelului Shimon Peres, la invitaţia preşedintelui Federaţiei Ruse, domnul Vladimir PUTIN.
Momentul vizitei a fost fixat cu grijă cu mult timp înainte pentru a coincide cu alegerea noului preşedinte al SUA.
Oare de ce?
Nici n-apucă bine înaltul oaspete israelian să facă primii paşi de pe scările avionului prezidenţial, pe covorul cel roşu de la aeroport, pe pământul Moscovei, că presa internaţională a vuit deja cu ştirile privind două demisii la vârf, din cadrul apărării şi securităţii naţionale a celor mai mari puteri nucleare de pe planetă!
Intempestiv şi fără a da vreo explicaţie oficială adresată publicului larg, Şeful Statului Major al Forţelor Armate ale Rusiei, generalul Nikolai Makarov, şi-a înaintat demisia! De asemenea, în aceste zile
preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a demis şi pe ministrul Apărării, Anatoli Serdiukov, fiind numit în locul său Serghei Şoigu, care a ocupat postul de guvernator al regiunii Moscova.
Or, să fie oare o neînsemnată coincidenţă a hazardului că exact în ziua de 8 noiembrie 2012, când preşedintele Israelului aterizează la Moscova, pentru a se întâlni cu omologul său preşedintele Federaţiei
Rusiei, demisionează nu numai Şeful Statului Major al Forţelor Armate ale Rusiei, generalul Nikolai Makarov, dar şi adversarul său de peste Oceanul Atlantic, Şeful CIA, domnul David Petraeus?
De asemenea exact în ziua 8 noiembrie şeful CIA, David Petraeus, a trimis cererea sa de demisie preşedintelui SUA, explicându-şi demisia din „motive personale”.
Evident, dacă vom analiza minuţios contextul internaţional, nu putem să credem că cele trei evenimente nu pot să nu aibă o strânsă legătură cauzală, din data de 8 noiembrie, chiar cu riscul să fim acuzaţi de teoria conspiraţiei.
Ne întrebăm la modul cel mai serios, lăsând la o parte “legenda”, inventată de spionajul american, respectiv istorioara neconvingătoare pentru cei avizaţi în domeniul informativ, cu iz de telenovelă latino-americană pentru neofiţi, privind o presupusă legătură extraconjugală, dacă oare demisia Şefului CIA, domnul David Petraeus, nu are de fapt adevărata explicaţie în refuzul domniei sale de a prezenta date false privind capacităţile nucleare ale Iranului şi care să “justifice” atacarea Iranului de Israel şi colonia sa SUA, prin ingerinţele şi controlul absolut pe care-l exercită Israelul prin lobby-ul său evreiesc, din Congresul SUA?
Oare la justificarea juridică, potrivit normelor Dreptului Public Internaţional, a agresiunii împotriva Irakului lui Saddam Hussein de către George Bush, nu s-a împotrivit însuşi şeful CIA de atunci domnul George Tenet?
Astfel şeful CIA, George Tenet a infirmat categoric teoriile mincinoase ale lui Bush şi directorul CIA a arătat cu dovezi irefragabile că Irakul nu deţine armament de distrugere în masă, iar invazia americană în Irak este lipsită de orice fundament juridic sau de oportunitate? Cele două demisii actuale sunt evenimente de natură a îngrijora orice persoană responsabilă de pe planetă, cu atât mai mult pe acelea din statele satelite care ar putea fi târâte într-un posibil război din care nu sunt excluse loviturile nucleare, cum este România.
Străbunii noştri romanii spuneau: "Fereşte-te de darurile grecilor!".
Or, această “vizită de taină“ a oaspetelui evreu Shimon Peres în Rusia deja a şi oferit, cu o proverbială dărnicie punică, un “cadou” Rusiei, respectiv demisia înaltului oficial al Forţelor Armate ale Rusiei.
Oare nu au legătură demisiile celor doi înalţi oficiali, rus şi american, cu vizita la aceeaşi dată de 8 noiembrie la Moscova a lui Shimon Peres în scopul tatonării reacţiei Rusiei faţă de un posibil iminent război nuclear declanşat de Israel în Iran?
Evident, dacă la Moscova ar fi fost primit la data demisiei un cu totul alt şef de stat decât al Israelului, cum ar fi fost din Burundi, din Congo sau chiar însuşi Traian Băsescu ca preşedinte al României, stat membru al NATO, nu ne-am fi făcut chiar nici cea mai mică grijă.
O asemenea afirmaţie n-ar face-o nimeni, deoarece previzibil ar stârnii ilaritatea generală, cascade de hohote de râs şi pe bună dreptate!
Numai că preşedintele Israelului nu este preşedintele României. Cu atât mai mult cu cât fără să se teamă că ar putea fi declarat de ţările “cumpărate”, ca o persona non grata, ori măcar de oprobiul opiniei publice din ţările “cumpărate”, domnul Shimon Peres, la data de 10 octombrie 2007, la trei luni după ce a devenit preşedinte al statului Israel la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faţa a sute de reprezentanţi ai cercurilor diplomatice evreieşti, a făcut public o afirmaţie zguduitoare prin cinismul său, anume că: “Israel cumpără Manhattan, cumpără Ungaria, cumpără Romania, cumpăra Polonia…”.
Ne întrebăm oare Israelul vrea să “cumpere” chiar şi pe preşedintele Vladimir Putin, cum au fost “cumpăraţi“, aproape toţi preşedinţii Americii?
Evident “cumpărătorul” Shimon Peres nu şi-a găsit omul potrivit în Vladimir Putin şi nici poporul care să se lase vândut şi cumpărat de Israel sau de altcineva.
Am putea spune şi poate nu greşim că domnul preşedinte al Israelului a plecat la “cumpărături”.
Poate tot la asemenea “cumpărături”, în aceeaşi perioadă de timp a mai plecat şi prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, care a participat la ceremonia de comemorare a victimelor atacurilor teroriste de la Toulouse, dar care a fost admonestat prompt de vigilentul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, care i-a aplicat o binemeritată corecţie şi l-a acuzat că a participat la ceremonia de comemorare a victimelor atacurilor teroriste de la Toulouse exclusiv în scopuri politice, considerând că şeful guvernului israelian este „obsedat de Iran”.
La deschiderea la Moscova a Muzeului Evreiesc şi Centrului Toleranţei, Shimon Peres a declarat cu patetism: „Ştiu că şi Rusia este interesată ca arma nucleară să nu ajungă în mâna Iranului. În trecut, Rusia a îndeplinit un rol decisiv în salvarea lumii. Şi astăzi ea trebuie să influenţeze felul în care va arăta lumea de mâine. Ne rugăm ca preşedinţii Rusiei şi SUA, Vladimir Putin şi Barack Obama, să-şi unească eforturile şi să pună capăt terorii şi ameninţărilor”.
Ce s-ar putea înţelege dincolo de hieratismul limbajului diplomatic?
Atunci când preşedintele evreu afirmă că ştie că Rusia este interesată ca arma nucleară să nu ajungă în mâna Iranului este de fapt o dorinţă exclusivă a Israelului, iar nu a Rusiei.
Mai mult se poate întrevedea o ameninţare voalată, spunându-i preşedintelui Rusiei, că Rusia “trebuie”, ori nu Israelul şi nici SUA, nu au dreptul să spună preşedintelui Rusiei ce trebuie să facă şi ce nu trebuie să facă Rusia.
Se pare că preşedintele Israelului, a uitat că este în vizită la Kremlin, iar nu la Casa Albă unde
poate să spună preşedintelui SUA ce “trebuie” să facă SUA şi ce nu “trebuie” să facă.
Credem că remarca dincolo de aparenta politeţe a limbajului diplomatic, transpare un ton de ameninţare. În acest sens, avem în vedere ultimele ştiri îngrijorătoare privind o posibilă apariţie în Marea Neagră, lângă coastele Rusiei a navelor SUA echipate cu sistem antirachetă Aegis, o acţiune de provocare la adresa Rusiei şi care va stârni la Moscova o reacţie foarte dură, potrivit declaraţiei vice-premierul rus, Dmitri Rogozin, care afirmă că, sistemul american de apărare antirachetă joacă un rol destabilizator în relaţiile dintre Rusia şi ţările NATO şi provoacă o cursă a înarmărilor.
Această vizită a lui Shimon Peres la Moscova, are loc într-un context de maximă tensionare a relaţiilor internaţionale, când o impresionantă flotă de război a SUA a intrat deja în Golful Persic pe vremea mandatului "paşnicului" Obama. Or, cum Obama, a fost reales, acum poate nestingherit să continue ceea ce a început, adică atacarea Iranului.
Să fim circumspecţi, să nu ne lăsăm vrăjiţi de aparenţe fals-liniştitoare, care de obicei sunt înşelătoare. Probabil pentru a-i salva preşedintelui Obama imaginea publică de pacifist şi democrat, SUA vor juca farsa pseudo-pacifistă şi nu vor ataca prima dată Iranul, ci Israelul îi va face acest serviciu.
În această logică, vizita lui Shimon Peres la Moscova nu este o vizită de curtoazie, ci o tatonare a unei mari puteri din lume. În limba romană este proverbul popular: "A încerca marea cu degetul".
Un alt motiv al declanşării războiului contra Iranului, este diversiunea în scopul abaterii atenţiei opiniei internaţionale, precum şi a sabotării iniţiativei preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas, de a adresa Adunării Generale a ONU cererea de a recunoaşte Palestina ca membru cu drepturi depline al ONU.
Considerăm pe bună dreptate că în momentul actual, întregul edificiu al construcţiei politice internaţionale, postbelice este complet prăbuşit, iar instituţii ca ONU sau NATO nu mai pot să fie funcţionale.
Organizaţia Atlanticului de Nord, este o organizaţie defunctă, care şi-a dat obştescul sfârşit, nu creştinesc, în orice caz, cu ocazia delirului paranoic al preşedintelui George Bush, în acel ridicol Război împotriva terorismului, unde cele patru state membre ale NATO, respectiv, Franţa, Germania, Belgia şi Luxemburg, spre cinstea şi onoarea lor, au respins invocarea abuzivă de către SUA a art.5 din Tratatul de la Washington, care prevede: “Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individual sau colectiv recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini partea sau părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice”. SUA pe atunci invoca art.5 din Tratat, susţinând că Irakul, prin Saddam Hussein a ameninţat Turcia.
De asemenea, nici potrivit art.42, din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, care prevede: “În cazul în care Consiliul de Securitate va socoti că măsurile prevăzute în Articolul 41 nu ar fi adecvate ori că s-au dovedit a nu fi adecvate, el poate întreprinde, cu forţele aeriene, navale sau terestre, orice acţiune pe care o consideră necesară pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale. Această acţiune poate cuprinde demonstraţii, măsuri de blocadă şi alte operaţiuni executate de forţe aeriene, maritime sau terestre ale membrilor Naţiunilor Unite”.
Or, nu cred că Rusia şi China vor aproba vreodată o asemenea ilegitimă intervenţie militară în aceste state suverane.
Dimpotrivă, normele dreptului internaţional, inclusiv eternul IVS GENTIVM, recunoaşte dreptul natural şi suveran la autoapărare al popoarelor şi statelor lumii, drept subiectiv la existenţă consacrat în articolul 51, din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite care prevede: “Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui membru al Naţiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Măsurile luate de membri în exercitarea acestui drept de autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate, în temeiul prezentei Carte, de a întreprinde oricând acţiunile pe care le va socoti necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale”.
Toate aceste norme internaţionale pe care învingătorii, Naţiunile Unite le-au impus nu doar naţiunilor învinse, dar culmea chiar şi celorlalte naţiuni, care nu au participat la cea de a doua conflagraţie mondială, nu mai există, învingătorii nord-americani fiind primii care le încalcă.
Cât de mult a decăzut viaţa politică internaţională de astăzi, de cea a strămoşilor noştri, romanii antici, care vorbeau de IUS GENTIUM!
Azi nu mai există nimic sacru şi divin între oameni şi naţiuni, adevărul şi cinstea, respectarea normelor nescrise şi scrise ale Dreptului Internaţional nu mai există, fiind înlocuite cu ameninţările armate, şi dezinformările şi minciunile cele mai oribile.
Rămâne de văzut dacă va învinge calea înţelepciunii, raţională a păcii, ori cea a războiului, eu unul sunt sceptic, războiul este inevitabil. ALEA IACTA EST.
E o chestiune de timp, cel mult. Nimic mai mult.
Cel de al Treilea Război Mondial ar putea deja oricând izbucni.
Revenind, rămâne să vedem numărătoarea inversă a atacului Israelului asupra Iranului".
Sursa: romanian.ruvr.ru