marți, 29 ianuarie 2013

Inima are propriul ei „creier” şi este „conştientă”



Până nu de mult, opinia ştiinţifică şi a celor mai mulţi oameni era aceea că sursa conştiinţei este creierul. Această viziune materialistă şi totodată penibilă prin îngustimea ei de percepţie şi înţelegere tinde să fie înlocuită tot mai mult de studii şi observaţii de ultimă oră, care atestă faptul că conştiinţa provine mai curând dintr-o acţiune comună a creierului şi a trupului. 

În acest proces, se pare că inima joacă un rol determinant. Oamenii de ştiinţă au ajuns în sfârşit la concluzia că inima nu este doar o simplă „pompă” a organismului, ci ea reprezintă un sistem foarte complex care integrează un „creier” propriu. A luat astfel naştere o disciplină, numită neurocardiologie, care demonstrează că inima este un organ senzorial şi totodată un centru foarte activ pentru primirea şi procesarea feluritelor informaţii de la organism.
Sistemul nervos al inimii (sau „creierul” ei) îi permite să înveţe, să-şi amintească şi chiar să ia decizii active în ceea ce priveşte modul ei de funcţionare, într-un mod independent de creierul central al fiinţei. Mai mult decât atât, numeroase experimente au arătat că semnalele pe care inima le trimite neîncetat creierului influenţează funcţionarea centrilor nervoşi superiori care implică percepţia, cunoaşterea şi procesarea emoţiilor. 

Pe lângă reţeaua neurală complexă de comunicare dintre inimă şi creierul fiinţei (sau trupul ei),
 s-a descoperit că inima comunică de asemenea numeroase informaţii cu creierul şi întregul organism prin intermediul câmpurilor de natură electromagnetică. De fapt, se poate spune că inima este organul care generează cel mai puternic şi extins câmp electromagnetic din întregul nostru organism. În comparaţie cu câmpul electromagnetic produs de creier, cel care este generat de inimă este de 60 de ori mai intens, pătrunzând fiecare celulă a corpului. Uluitor este faptul că din punct de vedere magnetic, câmpul este de 5000 de ori mai puternic decât cel produs de creier şi poate fi detectat chiar şi de la câţiva metri depărtare de trup cu ajutorul magnetometrelor performante.

Inima generează o serie continuă de pulsuri electromagnetice în care intervalul de timp dintre fiecare bătaie variază într-un mod dinamic şi complex. Chiar şi ritmurile cerebrale se sincronizează după activitatea ritmică a inimii; de asemenea, s-a observat că atunci când fiinţa este cuprinsă de sentimente profunde de iubire şi 
apreciere, presiunea sângelui şi ritmul respiraţiei, pe lângă alte sisteme oscilatorii, sunt corelate cu ritmul inimii. Se poate spune astfel că ritmul inimii, ce generează un câmp vibratoriu specific în întregul organism, reprezintă totodată un semnal de sincronizare pentru întreaga fiinţă. Cu alte cuvinte, inima radiază neîncetat un puls
 energetic care este ritmic, ce interacţionează cu organele trupului şi cu alte structuri ale sale. Această viziune avangardistă, dar corectă, presupune că ştiinţa clasică să facă un pas înainte şi să înveţe faptul că modelele informaţionale pot fi codate energetic şi transmise astfel prin intermediul câmpurilor de unde.
Informaţiile despre starea emoţională a unei fiinţe umane sunt de asemenea comunicate în întregul corp prin intermediul câmpului electromagnetic al inimii. Astfel, ritmul bătăilor inimii se modifică în mod semnificativ în funcţie de natură emoţiilor pe care le trăim. Emoţiile negative, cum ar fi mânia sau 
frustrarea, sunt asociate cu o funcţionare dezordonată şi incoerentă a ritmului. Prin contrast, emoţiile pozitive – cum ar fi iubirea sau aprecierea - determină modele ritmice ordonate şi coerente ale inimii. La rândul lor, modificările în ritmul de bătaie al inimii determină schimbări corespunzătoare în structura câmpului electromagnetic ce radiază din inimă, ce sunt măsurabile printr-o tehnică numită analiza spectrală. Savanţii au arătat astfel că manifestarea continuă a unor stări emotive pozitive, benefice, determina un mod armonios de funcţionare a organismului, numit coerenţă psihofiziologica. Acest model de funcţionare al organismului implică un nivel considerabil micşorat de stres al fiinţei, diminuarea „monologului interior al minţii”, claritate mentală, discernământ şi performante intelectuale.

sursa

 

Sursa: http://adevarul2012.blogspot.ro

Aserviţi previziunilor sumbre


De la o vreme, oamenii au devenit dependenţi numai şi numai de veşti rele. Mai bine zis, li se distribuie, în lanţ, anunţuri, anticipări, preziceri în faţa cărora păleşte, uneori, până şi cea mai curată speranţă. Televiziunile, în goana lor după rating, abundă în ştiri de zile negre, care anihilează până şi puţinele minute ale unei zile bune. Şi oricât ne-am strădui să înţelegem de ce sunt expediate, în avalanşă, numai şi numai ştirile înspăimântătoare, tot nu reuşim să ne obişnuim cu ideea că aşa stau lucrurile.

Am observat, însă, că “tabloul” relelor ce urmează să se năpustească asupra lumii este mai bine împănat pe timp de iarnă. De unde şi regretul oamenilor normali - şi sunt mulţi ! - că iernile noastre, chiar şi atunci când sunt frumoase şi blânde, nu mai seamănă demult cu poveştile spuse la gura sobei. Le-au fost luate şi căldura, şi tihna, şi basmul. Cum să mai semene, când nu e zi în care să nu auzi că urmează să fii atacat. Ba de viruşi, scăpaţi de sub control; ba de curba neabătut ascendentă a crizei economice, financiare şi de orice natură; de viforniţe, de impozite, de creşterea, fără precedent, a preţurilor la alimentele de bază. De boli neiertătoare şi, se înţelege, de moarte. Şi suntem abia la startul viruşilor, cei mai agresivi, din această iarnă. În curând, epidemia de gripă - (aviară sau porcină) - îşi va face de cap. Se aşteaptă la zeci de mii de victime! Mai e puţin şi ne vor mai da târcoale alte tipuri de viruşi - unii care au pus la pământ atâţia oameni acum un deceniu sau două.
Nu mai contează, oricum “e de rău”! Iar răul ăsta, de a fi subjugat previziunilor sumbre, ia forma unui balaur cu şapte capete, care înghite tot ce întâlneşte, care distruge orice licărire de încredere în puterea antidotului. Ei bine, atunci intră în scenă companiile farmaceutice. Ele deţin secretul suprem: au de toate, pentru orice! Bani să fie în buzunarele celor care sunt programaţi să sufere! Numai că bani nu prea mai sunt. Nici în buzunarele viitoarelor victime, nici în desaga statului. Şi, pe deasupra, prorocirea că anul în care tocmai am intrat va fi, bineînţeles, cel mai negru din istoria recentă a nemiloasei crize. Cu o completare, pe acelaşi ton: trebuie “să ne aşteptăm la ani şi mai întunecaţi!”. Parcă previziunile neîmplinitei Apocalipse aveau… o faţă ceva mai umană.
Explicaţia ar fi una singură: în capitalismul sălbatic, cetăţeanul trebuie neapărat să fie condamnat la mâhnire; altfel nu-şi mai caută menirea. E vorba de cetăţeanul care nu aspiră la vreun rang politic; cetăţeanul normal, cu dragoste de oameni, cu sentimentele întregi, cu forţe şi rezerve emoţionale nelimitate. Cetăţeanul votant. Fragil sau ferm, îndurător şi resemnat, stăpân pe sine, dar nu şi pe veniturile lui. De fapt, ţinta acestei “politici a spaimelor” ar putea fi deposedarea de suflet a individului. Fiindcă în spatele mâhnirii oricărui om este un suflet. El trebuie întors pe dos; desfrumuseţat, rănit, umilit, înspăimântat. Pentru ca insul să-şi piardă aplecarea spre umanitate, să-şi părăsească obiceiurile bune, să se dedea cât mai mult viciilor. Reamintim, toate aceste tactici sunt practicate, cu perseverenţă, şi în crudul capitalism sălbatic de la noi. Aşteptăm să ne contrazică cineva că lucrurile stau cu totul altfel. Să ne demonstreze că, la noi, în sufletul oamenilor cu venituri medii şi submedii, mai există speranţă; şi răbdare. Că bunăstarea este uşor de atins. De fericire nu vorbim! Că nu există nicio nuanţă ascunsă în intenţiile şi declaraţiile oamenilor politici. Că o mână politică de drepta nu o spală pe alta de stânga sau de centru. Şi invers. Că braţele vânjoase ale politicii autohtone, indiferent de conţinutul platformelor de partid, nu se îmbrăţişează, tăcut şi complice, în spatele scenei din piaţa publică. Chiar nu se zăreşte cu ochiul liber ce se întâmplă ?! Chiar nu mai este nimeni în stare să privească şi în ochii cetăţenilor?!
Autor: Veronica Marinescu
sursa: curierulnational.ro
http://gandeste.org

Ţineţi-mă că sparg FMI-ul


fmi-avvoltoiUn dialog între un deputat şi şeful delegaţiei FMI:
“Noi am mai facut privatizari sub influenta ca sa nu spun presiunea organismelor internationale care ne arata ca nu au fost deloc avantajoase”, a spus Rusanu.
“Faceti acuzatii fara temei”, i-a raspuns iritat de Vrijer. (sursa)


De Vrijer a cerut ieşirea presei din sală.

Ce înţelegem de aici. Că “le-a zis-o” Ruşanu?
Ar trebui să vedem contextul zilei. După ce anunţaseră oricum un buget de austeritate, guvernanţii au oferit noi informaţii printr-o scrisoare de intenţie către FMI.

Coplata în sănătate (pe care acum un an PSD-ul o contesta vehement) va intra în funcţiune. O cutie a Pandorei deschisă către plata serviciilor medicale. Se anunţase şi o intenţie de scădere a contribuţiei la sănătate pentru angajatori. Angajaţii însă să plătească, peste tot, pe unde apucă. Doar asta înseamnă “stînga”. E stînga din aia de Tony Blair, asta e.

Apoi, au adoptat fără probleme, ba chiar au accelerat diverse intenţii de privatizare. Practic, FMI-ul nu pare să fi întîmpinat vreo poziţie mai fermă, aşa cum ar fi trebuit să vină totuşi de la o guvernare împinsă de un val popular antiausteritate.

Dar totul e rezumat perfect de celebra frază de cartier: “ţine-mă că-l bat”, o glumă care desemnează exact atitudinea de faţadă, neputincioasă, în faţa unui pe care de fapt îl recunosc din start superior.
Cam asta a făcut şi Ruşanu. În loc să se revolte pentru chestiuni deja devenite istorice – pentru că, în principiu, are dreptate, o putea citi în zeci de texte despre privatizările dezavantajoase la care ne-a împins fie vreo forţă externă, fie interesele vreunei puteri interne, fie prostia pur şi simplu – ar putea să inventeze o minimă poziţie de rezistenţă în negocierile din aceste zile. Or, acest guvern megasusţinut, megaputernic politic pare paralizat în faţa FMI. Toate sînt de la sine înţelese: de la privatizările strategice şi managementul privat, pînă la liberalizări de preţuri. Pentru că le-au demarat alţii şi asta e. Ca să nu mai zic de o defecţiune ideologică în înţelegerea lumii de azi şi a noului nivel la care ne-a adus criza.
Christine Lagarde vorbeşte ca Ion Iliescu în 90, iar ai noştri vorbesc ca nişte neoliberali convinşi.
Acum un an, în ianuarie, s-a strigat împotriva privatizărilor, împotriva tendinţei de muta toată criza pe umerii celor vulnerabili. Chestiunea continuă. Doar că apare ceva culoare. Un Ruşanu care le-o zice ălora la FMI, un Nicolaescu care ataca “bogaţii” din spitalele private iar apoi dă înapoi etc. Multă vorbă, nicio faptă.
În ritmul ăsta, după ce am vîndut toate companiile strategice, după ce vom avea preţul la gaz şi curent de două ori mai mare, toţi guvernanţii vor putea deveni în sfîrşit cu adevărat de stînga.
Bugetul pe 2013 putea suna foarte simplu: noi nu avem altă soluţie decît FMI, iar direcţia ne-a fost deja trasată, v-am pupat.
autor: Costi Rogozanu
         gandeste.org

Asistăm la o demoralizare colectivă!


Catalin ZamfirDomnule profesor, istoria se repetă, sociologia românească devine din nou Cenuşăreasă la fel ca în perioada comunistă. Mai avem nevoie de sociologi?

Rolul sociologiei este cel mai bine definit de Dimitrie Gusti, fondatorul Şcolii Sociologice de la Bucureşti. El a spus că „sociologia este ştiinţa naţiunii”, înţelegând prin aceasta ştiinţa societăţii în care sociologul trăieşte, pentru că, vedeţi, realitatea politică este peste tot la fel pe glob şi există o singură fizică, valabilă în toate zonele lumii. Societatea este însă foarte diversă, de aceea sociologiile au caracter naţional, în sensul de contextual. Sociologiile au ca principală misiune întocmirea hărţilor sociale. Pentru că aşa cum avem nevoie de harta geografică a României, avem nevoie şi de o hartă socială, deoarece actorii politici caută să schimbe realitatea socială în care trăiesc şi e nevoie să înţeleagă ce se întâmplă, care este configuraţia societăţii româneşti şi de-aici să tragă concluziile necesare. În al doilea rând, sociologia trebuie să şi explice de ce în societatea noastră se întâmplă lucrurile într-un fel sau altul şi de asemenea să încerce să facă şi predicţii, să dezvolte sugestii pentru politici sociale, deoarece sistemul politic nu are doar funcţia de a dezvolta o politică economică, ci şi un pachet mare de politici sociale.

Se uită politicianul într-o oglindă pe care i-o puneţi la dispoziţie şi se sperie de ceea ce vede? Se vede urât şi neputincios şi adoptă apoi politica struţului?
Nu neapărat, problema este că avem de-a face cu un proces social-economic, iar factorul politic poate influenţa negativ sau pozitiv acest proces. Vreau să vă dau un exemplu: în 1991, noi, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, am lansat un program de cercetare a sărăciei în România, în ideea că tranziţia va fi dură şi că unul dintre efectele ei va fi şi sărăcirea societăţii, neştiind însă în ce proporţie. Am făcut cercetări. M-am întâlnit pe-atunci cu prim-ministrul, iar acesta mi-a spus: ”Măi, Cătălin, de unde scoateţi voi atâţia săraci? Eu n-am văzut niciun sărac clătinându-se pe stradă de foame!”. Ăsta era punctul de vedere al prim-ministrului… Ca să vedeţi că de multe ori factorul politic nu înţelege ce se întâmplă. În cei 23 de ani de existenţă am publicat studii ştiinţifice şi ceea ce numim noi rapoarte. Rapoarte ce reprezină analize ale unor probleme grave ale societăţii româneşti, prezentate într-o formă „citibilă” de către publicul larg, de către politicieni. Uneori, politicul şi-a manifestat interesul faţă de aceste rapoarte.
În ultimii trei ani însă, guvernarea a strâmbat din nas şi a fost foarte supărată pe aceste rapoarte…
Noi nu criticam guvernul, ci ofeream o imagine a societăţii, „iată ce se întâmplă!”.
Ne putem raporta acum la anii ’90? Întreb, deoarece am văzut destui oameni clătinându-se pe stradă de foame…
E destul de greu să compari. Coşul zilnic demonstrează un lucru extrem de îngrijorător. Dinamica acestui coş zilnic minimal pentru a trăi a ajuns la nivelul celui din ’89 de-abia acum cinci ani, în 2008, şi a început iarăşi să se deterioreze. Tranziţia a fost foarte dură pe ansamblu. Am asistat timp de douăzeci de ani la un proces masiv de sărăcire a segmentului salarial al societăţii noastre. Din păcate a crescut enorm segmentul de populaţie nesalariată. Vă daţi seama, în 1989 erau 8.400.000 de salariaţi, salariul reprezentând o sursă foarte importantă de venit pentru majoritatea gospodăriilor. Acum avem mai puţin de jumătate, aproape 4.200.000 de salariaţi. A dispărut o masă mare de salariaţi. Unde s-au dus aceştia? Au mai migrat unii, alţii au intrat în economia gri sau neagră, asistăm la o subocupare mai ales în zona rurală, deci din punctul de vedere al stării societăţii, tranziţia a fost extrem de dură.
Decidentul, confruntat cu oglinda despre care vorbeam, a avut grijă să vă „tragă pe linie moartă”…
Ce se întâmplă? Aici era o discuţie în legătură cu evaluarea sociologilor. În ultimii ani, secţia de resort a ministerului a fost dominată de un grup de sociologi care au dus o politică de dezagregare a acestei ştiinţe, de deturnare a ei, de creare a unei rupturi de realitatea socială. Obiectivul propus sociologiei de acest grup este să publice în Occident. Foarte bine, să publice acolo, numai că vei publica doar anumite teme de interes mai general. Temele care sunt de interes critic pentru România au fost devalorizate, depunctate, iar tinerii sociologi sunt năuci, ei trebuie să publice în Occident, ăsta e obiectivul lor, nu să-şi realizeze misiunea lor de sociologi, şi anume cercetarea societăţii româneşti.
Pe cine deranjează? Devine ea o piedică în calea globalizării, a ştergerii identităţii naţionale?
Ce se întâmplă? Haideţi să luăm ţările importante. În Anglia, o mare producătoare de sociologie, peste 90% dintre cercetările în domeniu se referă la realitatea Angliei şi publică masiv despre realităţile de acolo. Francezii de asemenea… Doar 10% sunt cercetări cu teme mai comode care se publică în alte ţări occidentale. Şi sociologia noastră ar trebui să meargă pe această linie, adică 90% din efortul nostru să fie orientat spre cercetarea realităţii societăţii noastre.
Cercetarea se face numai că există acest grup care promovează un „mondialism gol” şi o politică de denigrare a cercetării de relevanţă românească.
Este un grup care în schimbul burselor şi granturilor obţinute apără interese oculte, de pulverizare-atomizare a „românescului” şi în acest domeniu?
Nu ştiu cât la sută este finanţare, cât la sută este prostie şi cât ambiţie personală. Nu sunt încă date suficiente. Problema este că ei, în vreo cinci-şase ani, au ocupat puncte de control politic în Ministerul Educaţiei. Trebuie schimbată acum această mentalitate, această politică distructivă în sociologie…
În primul rând trebuie ca în minister să se schimbe radical viziunea de evaluare a sociologiei, să nu mai fie evaluată sociologia la fel ca fizica.
Apar tot soiul de politruci care - ei şi numai ei - deţin adevărul absolut şi ne prezintă din când în când „adevărata” stare a naţiunii, cum stăm cu PIB-ul, cu arieratele, numai despre coşul zilnic şi prăpastia creată între instituţii şi oameni nu vorbeşte nimeni…
Institutul nostru (n.r. - Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii) a lansat pentru 2013 un mare program de cercetare - „Diagnoza stării sociale a României” - pentru că nu există o analiză clară, care este starea societăţii româneşti, nu în sistem politic, ci cum trăiesc cu adevărat oamenii.
Noi am propus guvernului să susţină un asemenea program, pentru că el nu se poate face în lipsa unor resurse. Politica de desfiinţare a cercetării sociologice a fost dusă la extrem prin finanţările prosteşti ale vechii guvernări. E nevoie măcar acum în ceasul al 12-lea de o analiză ştiinţifică corectă a realităţii pe care o trăim.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, sigur, starea de bine în social depinde în bună măsură de planul economic. Economia noastră se află într-o criză structurală ce s-a consolidat de-a lungul întregii perioade de tranziţie. Agricultura este destructurată - trebuie să fie găsite căile de restructurare şi de creştere a potenţialului ei -, iar pe de altă parte, industria a fost în mare parte distrusă. Este necesar un amplu program de reconstrucţie economică, problema este extrem de complexă…
Dar le puteţi pune în faţă decidenţilor o radiografie pertinentă a socialului nostru în anul de graţie 2013…
Asta o putem face, putem da şi unele sugestii, dar problemele sunt extraordinar de complexe şi factorul politic este în situaţia de a lua deciziile care ne-ar putea scoate din criză.
În procesul de schimbare social-economică, unul dintre efectele extrem de negative este creşterea inegalităţii, a polarizării societăţii. Ne tot comparăm cu Bulgaria, care suferă la fel ca noi, dar noi am devenit cea mai polarizată societate din Europa. Programul construcţiei europene este promovarea - să zicem - a unei societăţi mai echilibrate. E interesant că în ultimii ani Uniunea Europeană vorbeşte tot mai mult despre ceea ce se cheamă „o societate bună”. Cum ar arăta ea? Nu neapărat una prosperă, dar echilibrată social, de asemenea se vrea o stare de spirit pozitivă şi o apropiere între cetăţeni şi instituţiile publice.
Noi moştenim o stare nu numai de dezamăgire, ci şi un sentiment de „n-ai ce face”. Sentimentul de „n-ai ce face” este generat de faptul că instituţiile nu sunt interesate de părerea cetăţenilor pe care-ar trebui să-i servească. Cetăţenii n-au nicio modalitate de a influenţa mersul sistemului public. Aici este o mare problemă, asistăm la o demoralizare colectivă. Şi aici, pe lângă reconstrucţia economiei, trebuie să luăm în calcul şi acest obiectiv. Moralul este o parte foarte importantă a dezvoltării sociale. La televizor vezi mereu: ”Dom’le, aşa se întâmplă! Şi ce să faci?”. Apoi mai există o expresie extrem de păguboasă, şi-anume: „Tot aşa va fi, nimic nu se va-ntâmpla!”.
Există o ruptură între colectivitate şi instituţiile publice. Democraţia înseamnă că populaţia participă la decizii şi are un sentiment de încredere în instituţiile pe care le-a votat. Neîncrederea este însă dominantă la acestă oră în socialul românesc, iar guvernarea actuală mai are încă o misiune extraordinar de grea: aceea de a recâştiga încrederea populaţiei în instituţiile statului.
autor: Marcel Bărbătei
http://gandeste.org

Cine nu are pe cineva ca Hordur Torfason pentru a incepe o revolutie ca in Islanda, sa-si faca rost!


Islanda, mica tara-insulara Nord-Europeana experimenteza in prezent una din cele mai mari reveniri economice ale tuturor timpurilor. Dupa privatizarea sectorului bancar finalizata in anul 2000, economia a fost aruncata intr-o vrie, cand, intr-o perioada de cinci ani, bancheri privati au imprumutat 120 de miliarde de dolari (de 10 ori mai mult decat intreaga economie islandeza).

S-a creat o bula economica uriasa, care a facut ca preturile la case sa se dubleze, astfel incat un mic procent din populatia islandeza s-a imbogatit destul de mult incat sa faca investitii in afara, sa cumpere resedinte, yacht-uri, avioane private, in timp ce restul islandezilor trebuiau sa se descurce sa plateasca o datorie de neplatit.

Islanda se confrunta cu un faliment national. Ca reactie la sistemul bancar esuat, in octombrie 2008 a inceput revolutia Islandei impotriva acestei tiranii financiare, in strada, mai degraba neoficial, in fata adunarii generale islandeze.

In 5 luni, principala banca a Islandei a fost nationalizata, oficialii guvernului au fost obligati sa demisioneze, vechiul guvern a fost lichidat si inlocuit cu un nou guvern. Prin martie 2010, populatia Islandei a votat la referendum exprimaandu-si refuzul de a plati datoria de 3 miliarde jumatate de euro creata de bancheri, astfel incat in jur de 200 de bancheri si persoane cu functii executive responsabile pentru criza economica din tara au fost arestate sau au fost puse sub acuzare.
In luna februarie a anului 2011, o noua adunare constitutionala s-a intrunit pentru a rescrie constitutia acestei tari micute, prin care se urmarea sa se evite capcana imprumuturilor in valute straine. In 2012, se preconiza ca economia islandeza urma sa depaseasca euro si media pentru tarile dezvoltate, conform Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica de la Paris.
Acest fragment video preluat din filmul Inside Job dezvaluie cateva aspecte referitoare la ce anume a cauzat criza financiara in Islanda.
Asadar, cum a prins radacini o astfel de revolutie incat i-a activat pe cetateni sa riposteze in mod eficient la hotia la scara mare infaptuita de bancheri si politicieni?
Lui Hordur Torfason, activist toata viata lui in Islanda i se atribuie organizarea asa-zisei “Revolutii din Bucatarie”, incepand cu o simpla veghe in fata Parlamentului, menita sa-l informeze pe trecator si sa ridiculizeze infractiunile ostentative ale elitei care lucra acolo. Cand comunitatea financiara externa (Fondul Monetar International si Uniunea Europeana) au facut presiuni asupra Parlamentului islandez poruncindu-i sa plateasca datoriile realizate in mod privat de bancheri, revolutia s-a declansat in mod oficial si aproape ca a devenit violenta atunci cand cativa islandezi au inceput sa arunce cu pietre asupra capitoliului, in incercarea de a presa guvernul sa reactioneze.
Torfason si sustinatorii sai stiau ca o abordare non-violenta ar fi mai eficienta, astfel incat au format un “zid uman” intre protestatarii furiosi care aruncau cu pietre si fortele de ordine , “zid” care se evidentia clar prin culoarea portocalie a hainelor pe care le purtau oamenii. Torfason era de parere ca o miscare este eficienta daca se utilizeaza ratiunea , informatia si demonstratiile pasnice, pentru a trimite un mesaj puternic catre politicieni ca populatia refuza sa plateasca datoria bancherilor.
Rezultatul final al rezistentei pasnice la tirania economica este un model pentru toate natiunile vestice care in momentul de fata sunt ruinate de catre un sistem bancar corupt.
Aceasta poveste este cu mult diferita fata de ce s-a intamplat in Statele Unite de cand a inceput criza bancara in 2008. Ajutoare financiare uriase au fost acordate bancherilor si nicio parte responsabila nu a fost pusa sub acuzare. Se pare ca inca suntem la mila cartelului care controleaza valuta si dolarul se confrunta cu o distrugere totala.
In Islanda, primul ministru a fost pus sub acuzare si peste 200 de acuzatii au fost aduse impotriva bancherilor si toti executivii celor mai mari 3 banci au fost arestati. Noul guvern a sprijinit cetatenii efectuand plati catre banci prin care se acopereau datoriile care depaseau 110 la suta din valoarea caselor detinute de datornici. Ca rezultat, “bancile au sters imprumuturi echivalente cu 13 la suta din produsul intern brut, usurand povara datoriilor pentru mai mult de un sfert din populatie”. (conform Bloomberg.com)
Da, tara a continuat eforturile financiare dupa revolutia din 2008. Dar deja in prezent Islanda prospera, cu o crestere economica de 2.9% in 2011 si 2.4% estimata de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica OECD pentru 2012 si 2013.
“Lectia care trebuie sa fie invatata din criza Islandei este ca daca alte tari se gandesc ca e necesar sa fie consemnate datoriile, ar trebui sa ia aminte la cat de mult succes a avut acordul de 110 la suta. A fost cel mai amplu acord care s-a incheiat”.- Thorolfur Matthiasson, profesor de economie la Universitatea Islandei din Reykjavik (conform Bloomberg.com)
“Este vorba despre viata noastra si despre viitorul copiilor nostri, al generatiilor de tineri.”- Hordur Torfason (sursa: vimeo.com)
Poate America sa spere la un miracol bancar ca al Islandei si cumva sa-si adune fortele pentru a cere sfarsitul coruptiei economice? Sau poate ca Hordur Torfason este disponibil sa ajute si America sa se mobilizeze.
Sursa: trueactivist.com
Autor: Alex Peitrowski, Contributor Activist Post
Traducerea: Alina Stredie
Sursa: gandeste.org

Despre călătoria Creatorului Prim



Omenirea este rezultatul unui experiment. Şi ea a apărut în urma unui proiect, ca de altfel creaţia în plenitudinea ei. Cu mult timp în urmă, Creatorul Prim şi-a început experimentele creatoare în acest univers cu scopul de a se explora, de a se desfăta şi de a se exprima în sinea sa şi pe sine. Prin extensia sinelui său, Creatorul Prim a atras în acest univers energiile şi esenţele vieţii, pe care le-a transmis mai departe prelungirilor sinelui său. A binevoit să dea de la el aceste daruri. Există şi alte universuri, ca şi multe alte modalităţi de a le crea; numai că acesta este deosebit prin faptul că a fost creat ca zonă a liberului arbitru, unde totul este permis.

Creatorul Prim le-a grăit acestor extensii ale sale: „Mergeţi şi zămisliţi şi aduceţi la sânul meu toate aceste zămisliri." Oare nu era aceasta o misiune cât se poate de simplă? Cu alte cuvinte, Creatorul Prim le spunea: „Pe mine mă dau vouă. Daţi-vă şi voi acestui univers, ca toate creaţiile voastre să se regăsească în mine."

Aceste extensii ale Creatorului Prim, pe care le vom numi de acum încolo zei creatori, au început sa experimenteze cu energia Creatorului, pe care o aveau cu toţii în fiinţa lor. Şi-au creat o ierarhie proprie, din care s-au născut altele în timp. Fiecare succesor îşi asigura, la rândul lui, succesorul, oferindu-i din propria esenţă şi dându-i astfel, posibilitatea de a participa la dezvoltarea universului. Până la urmă, într-un sistem galactic a fost instrumentat un plan de transformare a Pământului în centru intergalactic al transferului informaţional. Planul era incredibil de ambiţios. Încă dinainte, Pământul era bine cunoscut ca o planetă minunată, aflată la periferia unui sistem galactic şi uşor accesibilă din toate punctele Universului. Se găsea în proximitatea multor portaluri intergalactice, prin care undele energetice străbat enormele zone ale spaţiului.

S-a muncit mult atunci, până când s-a stabilit câte o ambasadă pentru fiecare galaxie, aici pe planetă. Unii dintre zeii creatori erau reputaţi geneticieni. Au modificat, făcând uz de poziţia lor înaltă, lanţurile moleculare—şi au codificat în aceste catene identitatea, frecvenţa şi sarcina electrică—cu scopul de a crea viaţa. Multe dintre civilizaţiile avansate ale timpului au oferit mostre din propriul ADN pentru a fi reprezentaţi în enciclopedia vie a Pământului. În urma acestei acumulări gigantice de informaţie genetică, zeii creatori au conceput diverse specii, unele umane, unele animale. Planul sortit Pământului era cu adevărat grandios.

Primii Arhitecţi ai Pământului erau membri ai Familiei de Lumină, entităţi care lucrau şi erau asociate cu un aspect al conştiinţei denumit lumină. Lumina este informaţie. Familia de Lumină a creat acest centru al tranzitului informaţional întocmai cum îl plănuiseră; era un loc menit să adune cunoaşterea din nenumăratele sisteme galactice, pe care toţi urmau să o împărtăşească. Pământul ar fi devenit o bibliotecă intergalactică, unde s-ar fi experimentat diverse moduri de a stoca informaţia prin intermediul frecvenţelor şi al geneticii.

În afara cadrului temporal, o sută de mii de ani trec la fel de repede ea un an terestru. Zeii creatori nu erau supuşi rigorii timpului pe care îl cunoaşteţi voi. Pentru ei, o sută de mii sau un milion de ani erau egali cu zero.

Energii din diverse locuri au fost canalizate atunci spre Pământ. Unele specii umane au ajuns astfel să dezvolte civilizaţii foarte avansate în urmă cu cinci sute de mii de ani. Nu intră în discuţie civilizaţiile pe care voi le numiţi Lemuria şi Atlantida; pentru noi, acestea aparţin modernităţii. Vorbim despre civilizaţii cu adevărat vechi, îngropate adânc sub calota glaciară a îndepărtatului continent austral Antarctida.

Proiectul Bibliotecii Vii de pe Pământ a ajuns într-un final să fie disputat de tabere adverse. Era destul de tentant să pui stăpânire pe o asemenea bază de date. În istoria primitivă a acestei planete s-au dus lupte în spaţiu pentru dominaţie. Nu v-aţi întrebat niciodată cine stăpâneşte Pământul? Doar este un teritoriu de prima mână. Chiar credeţi că nimeni în spaţiul cosmic nu şi l-a revendicat?

Au avut loc ciocniri, care au dus la crearea unei dualităţi. Unii zei creatori, care au putut să-şi aroge dreptul de a face tot ce poftesc—tocmai pentru că Pământul era o zonă a liberului arbitru—au preluat conducerea. Cunoaştem aceste evenimente drept „cotropirea" Pământului. A fost aidoma tendinţelor „cotropitoare" ale companiilor financiare de pe Wall Street. Zeii creatori au invadat Pământul acum aproximativ trei sute de mu de ani—în epoca propusă de savanţi drept zorii civilizaţiei omeneşti. În realitate, cu greu putem accepta această eră ca începuturile civilizaţiei. Cel mult, ea nu a fost decât o fază timpurie a omenirii moderne.

În acele vremuri, una dintre grupările care şi-au disputat supremaţia asupra planetei a câştigat acest teritoriu. Nici unul din aceşti stăpâni nu a permis băştinaşilor—oamenii—să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Neinformată, specia devenea mult mai lesne de controlat. Din acelaşi motiv, lumina este echivalentă cu informaţia, iar întunericul nu este decât lipsa acesteia din urmă. Cuceritorii au alungat lumina o dată cu instaurarea lor pe Pământ. Asta vă face să vedeţi lumina dintr-o perspectivă cu totul nouă, nu-i aşa? Radioactivitatea şi reacţiile nucleare erau foarte intense în acele timpuri şi pârjoleau Pământul. Specia predominantă, oamenii, suferiseră multe distrugeri şi acum se răzleţiseră.

Zeii creatori, noii, stăpânitori, se pricepeau de minune la experimente genetice. Aprofundaseră ştiinţa creării vieţii şi, în acelaşi timp, voiau aceste teritorii pentru motive numai de ei ştiute. Teritoriile sunt create şi menţinute prin intermediul unor energii speciale din mai multe motive, printre care cel al conştiinţei omniprezente în natură.

Conştiinţa comunică în permanenţă. Ea vibrează, sau poate fi făcută să vibreze, la atingerea Unor valori electromagnetice precise. Aceste energii pot fi manipulate să vibreze la o anumită frecvenţă pentru a servi drept sursă de hrană. Asemeni merelor care pot fi pregătite şi mâncate într-o multitudine de feluri, la fel conştiinţa poate fi pregătită şi ingerată într-o sumedenie de moduri.

Pe parcursul propriei evoluţii, anumite entităţi au descoperit că pot să se hrănească de pe urma modulării frecvenţei în forme specifice ale conştiinţei creaţiilor lor; aceasta le dădea posibilitatea de a controla procesul în permanenţă. Cu timpul au înţeles că acesta era modul de hrană al însuşi Creatorului Prim. Acesta din urmă îşi trimite extensiile cu scopul de a menţine o anumită frecvenţă electromagnetică, care este pentru el sursa de hrană.

Noi proprietari aveau: apetituri şi preferinţe diferite de stăpânitorii anteriori. Lor le plăcea să se hrănească cu haos şi frică. Numai aceste stări îi puteau hrăni, îi stimulau şi le menţineau intacte puterile.

Aceşti cuceritori de acum trei sute de mii de ani sunt uriaşii de care se vorbeşte în Biblie, în tăbliţele babiloniene şi sumeriene şi în toate celelalte texte sacre ale omenirii. Au ajuns pe Pământ şi au modificat specia umană anterioară. Le-au rearanjat ADN-ul, astfel încât fiinţele omeneşti să nu mai poată emite decât într-un anumit interval limitat de frecvenţe, care îi putea hrăni pe ei şi care să le confere putere.

Omul originar era o fiinţă colosală, al cărei ADN avea douăsprezece catene, primite de la o multitudine de civilizaţii avansate. La sosirea noilor stăpâni, ADN-ul uman a fost redus la două catene, iar o nouă specie umană a luat fiinţă. ADN-ul priginar a fost porţionat şi împrăştiat în celula umană, dar în stare dezactivată; fusese deconectat.

În fiecare celulă umană se găsesc filamente fotocodificate, fire extrem de subţiri de energie care sunt purtătoare; de informaţii. Prin unificarea tuturor acestor fire, ADN-ul devine funcţional. La rearanjarea din trecut, nu v-a rămas decât dubla elice a acestuia. Restul de informaţie, lipsită de importanţă pentru supravieţuirea omului, a fost deconectat, pentru a vă menţine într-O poziţie de subordonare, din care nu aţi mai fost capabili să emiteţi decât pe anumite frecvenţe pe care ei le puteau controla.

Planeta a fost apoi împrejmuită cu o barieră de blocare a frecvenţelor, asemeni unui gard electric, care permitea numai fluxul informaţiilor acceptate de zeii creatori. Îndeosebi frecvenţele luminii —informaţiile—au fost împiedicate să pătrundă pe Pământ. Chiar dacă, într-un final, lumina a reuşit sa străbată această barieră, pe Pământ nu mai rămăsese nici o altă frecvenţă de lumină care să o poată recunoaşte. ADN-ul uman fusese deconectat, filamentele foto fuseseră împrăştiate, în consecinţă razele purtătoare de creativitate din spaţiul cosmic nu au avut la ce să se conecteze.

Ce rol aveţi voi în toată această poveste? Sunteţi membri ai Familiei de Lumină. Însuşi faptul că în acest moment citiţi această carte demonstrează apartenenţa voastră. Unora vi se pare că vă amintiţi ca prin vis. Nu facem decât să readucem la suprafaţă cunoaşterea care este îngropată adânc în Voi. Am venit pe această planetă să reactivăm memoria umană—să conferim întregii specii umane amintirea a ceea ce a fost cândva, prin intermediul frecvenţei de lumină, pentru a vă putea crea o realitate proprie, modificând astfel frecvenţa planetei pentru a vă asuma stăpânirea asupra acestui teritoriu şi asupra voastră înşivă.       

Noi, Pleiadienii, ne-am întors în timp—în ceea ce ar putea fi numit propriul nostru trecut—în postura de reprezentanţi ai luminii. Am făcut acest pas pentru a împărtăşi cu voi o anumită frecvenţă, pe care toţi aţi fost de acord să o purtaţi aici, pentru a rearanj a ADN-ul rasei umane modificate. Este o ştire extrem de importantă. Ar putea chiar să fie pusă în cap de afiş.

Arhitecţii Primi ai planetei nu au de gând să cedeze teritoriul de bunăvoie. Nu ar avea nici un motiv să o facă. Au apelat la Familia de Lumină ca să se insinueze în acest proiect, ca membrii ei să se întrupeze rând pe rând şi să aducă lumina—sub formă de raze cosmice creatoare, purtătoare de informaţii—acolo unde ea fusese pierdută. Familia şi-a început astfel lucrarea într-un sistem unde lumina şi informaţia erau absente. Cu timpul, razele cosmice au determinat modificarea legilor genetice ale omenirii şi s-au insinuat în fiecare entitate, la început la nivel individual, apoi in colectivităţi din ee în ce mai numeroase. De-a lungul timpului, puţine astfel de iradieri au penetrat cu succes fieful terestru. Au fost purtate multe războaie ca să se împiedice infiltrarea luminii sau a informaţiilor care ar fi trezit oamenii la realitate. În ciuda aparentei înfrângeri, Arhitecţii Primi au înţeles că, la scară macrocosmică, cedarea planetei însemna înţelegerea în profunzime a liberului arbitru din zona Pământ.

Arhitecţii au stabilit astfel un plan colateral care să intre în vigoare o dată cu alterarea frecvenţei pe Pământ, într-un moment în care noii proprietari s-ar fi dezintegrat în absenţa frecvenţei lor specifice. Afectivitatea este o sursă de hrană. Hrana multora este dragostea, pe care şi Arhitecţii Primi au plasat-o ca frecvenţă fundamentală pe Pământ Numai că hrana zeilor creatori este formată din frică, nelinişte, haos, foamete şi dependenţă, stări care trebuie înlăturate din viaţa omului.

Cine este atunci responsabil de eliminarea lor? Chiar voi înşivă! În postura de membri ai Familiei de Lumină, sunteţi toţi nişte renegaţi. Voi subminaţi sistemele, capabili în orice moment să vă învingeţi propria frică şi să demonstraţi planetei că frica este totalmente inutilă. E în fiinţa voastră să căutaţi pericolul şi să îl sfidaţi. Tot voi, ca Familie de Lumină, sunteţi cunoscuţi pretutindeni ca purtători ai informaţiei şi modificatori ai frecvenţelor. Nu este treaba voastră să-i convertiţi pe alţii. Doar vă infiltraţi în respectivul sistem şi vă comportaţi ca nişte receptacule; înmagazinaţi razele cosmice în corpul pe care îl gestionaţi ca oameni. Înfăţişarea umană este, însă, numai un camuflaj, care vă permite să desfăşuraţi acest proces.

Şi voi sunteţi programaţi să îndepliniţi anumite sarcini care, o dată cu reapariţia memoriei, se conturează în planul de modificare a frecvenţelor pe care îl aveţi de îndeplinit pe Pământ Veţi începe cu menţinerea unei frecvenţe specifice prin intermediul căreia veţi supravieţui. Acceptarea identităţii ca frecvenţă înseamnă acceptarea identităţii dintre pulsaţiile electronice şi totalitatea corpurilor fizic, mental, emoţional şi spiritual. Când trăiţi pe o anumită frecvenţă, aceasta îi afectează pe toţi cei din jur, oriunde v-aţi afla. Acest lucru vi se întâmplă deja. Mulţi vă înţelegeţi deja misiunea, în timp ce alţii abia acum se dumiresc.

Sarcina de a modifica modularea frecvenţei care controlează specia umană implică rearanjarea ADN-ul ui şi a filamentelor energeticc pe care le deţine fiecare dintre voi. Acum, misiunea vi se pare copleşitoare ca anvergură. Planeta susţine, în această manieră, evoluţia întregului Univers. Numai Pământul poate găzdui astfel de evenimente: este locul fierbinte, unde trebuie să ne angajăm în luptă. Aici se articulează planul, iar evenimentele de aici vor avea efecte în multe alte lumi.

Aţi fost de acord, ca membri ai Familiei de Lumină, să vizitaţi Pământul de nenumărate ori—sub multe înfăţişări şi în diverse epoci—pentru a studia terenul şi a afla cum stau lucrurile—adică pentru a vă antrena. Era nevoie de o îndelungată experienţă pe Pământ ca să fiţi pregătiţi pentru perioada în care ar fi demarat modificarea frecvenţei, moment în care v-aţi fi întrupat cât mai mulţi pentru a vă îndeplini misiunea.

Pretutindeni, membrii Familiei de Lumină încep să se regăsească între ei. Trebuie să puneţi accentul pe lucrurile care vă unesc, nu pe, cele care vă diferenţiază. Pentru a vă recăpăta puterile de membri ai Familiei, trebuie să aduceţi informaţia pe Pământ camuflată, pentru propria voastră expansiune. E nevoie de asta—evoluţia voastră va afecta evoluţia întregii planete.

ADN-ul vi se va multiplica de la două la douăsprezece catene. Acestea corespund unor centre energetice, sau chakra, aflate atât în interiorul, cât şi în afara corpului. Mai multe milioane vă aflaţi deja în misiune pe Pământ şi aţi acceptat să menţineţi frecvenţa care vă ajută să duceţi totul la bun sfârşit. Atât de mulţi reuşiţi să atingeţi perfecţiunea, iar perfecţiunea voastră se răsfrânge asupra tuturor. În curând veţi şti limpede cine sunteţi şi care vă este misiunea.

Este un progres individual fantastic pentru oricine participă la un astfel de proces, care va prinde un ritm ameţitor în următorii douăzeci de ani. Unora deja vi s-au rearanjat cele douăsprezece catene nucleare. Acestea interacţionează între ele în interiorul şi în afara corpului. Conexiunea lor este un semnal de activare a celor douăsprezece centre de energie, care vor menţine astfel un tranzit informaţional permanent.

După cum ştim din; tradiţii, şapte dintre centre sunt plasate în corpul omenesc, iar cinci în afara lui. Sunt cunoscute sub denumirea de chakra şi se aliniază după rotaţia celor douăsprezece corpuri celeste ale sistemului solar pe care le cunoaşteţi până acum —douăsprezece surse de vibraţii ale realităţii tridimensionale. Rotirea lor generează informaţie: se învârt în acelaşi ritm cu sistemele chakra care se întind departe, spre capetele Universului şi transmit mişcarea ADN-ului pe care îl purtaţi în voi.

Prin rearanjarea ADN-ului uman în cele douăsprezece catene se va descoperi o incomensurabilă sursă de informaţii şi un izvor nesecat de putere. Prin simpla alăturare a indivizilor, în trup, dar mai ales în spirit şi în intenţii—împletiţi într-un receptacul telepatic al energiilor pan-cosmice—Universul se va transforma integral.

Numim mutaţie procesul de restructurare a ADN-ului. Când voi, ca membri ai Familiei de Lumină, veţi găsi puterea de a susţine mutaţia în structura voastră celulară, veţi putea deschide cele douăsprezece centre de informaţie. Veţi înţelege că vă puteţi crea experienţele, că aveţi şansa de a deveni, creatori conştienţi. Mai mult, veţi conştientiza ceea ce sunteţi de fapt.

La deschiderea ultimelor trei chakra, veţi fi capabili să introduceţi energii extra-terestre în existenţa cotidiană. Cu cât sunteţi mai mulţi cei care menţin frecvenţele înalte, cu atât o mai mare concentraţie din aceste energii vor fi canalizate către Pământ. A zecea chakra asigură legătura cu sistemul solar, a unsprezecea cu întreaga spirală galactică, iar ultima cu un loc îndepărtat din Univers. Prin ele veţi obţine o informaţie uimitoare, şocantă pentru întreaga lume.

Indivizii, culturile chiar, vor fuziona, multe „ordine ale lumii noi" vor apărea, iar haosul şi confuzia vor împânzi lumea. Postura de membri ai Familiei de Lumină nu vă permite decât să observaţi, dar fiţi siguri că haosul şi confuzia sunt necesare pentru prăbuşirea vechiului sistem şi reconstruirea celui nou în lumină. Trebuie să înţelegeţi necesitatea acestui proces evolutiv, deci evoluţia implicită a celor care vor menţine frecvenţa schimbării. Pământul chiar este un loc minunat în aceste vremuri, un loc unde trebuie să te afli cu orice preţ. Nu-i acesta cel mai bun plan?



Fragment din cartea "MESAJE  DIN CONSTELAŢIA PLEIADELOR" 
de BARBARA  MARCINIAK
Sursa: www.evolutiespirituala.ro