Dana Purgaru
Jurnalul National
Jurnalul National
Zapada si gheata de 800 de metri grosime si o clima mai aspra decat in Siberia. Glaciatiune de cel putin 100 de ani si un razboi continuu pentru supravietuire. Foamete, evacuari masive si o amenintare de 10 ori mai periculoasa decat terorismul. Acestea sunt previziunile cercetatorilor pentru Terra in urmatorii 50 de ani.
Protocolul de la Kyoto pe tema schimbarii climatice, cel mai constrangator acord pe tema mediului incheiat pana in prezent, a intrat in vigoare miercuri, la ora 05:00 GMT (07:00, ora Romaniei).
Acesta a fost adoptat la 11 decembrie 1997 si obliga tarile industrializate sa isi reduca pana in 2012 emisiile a sase gaze cu efect de sera: CO2 (dioxid de carbon), CH4 (metan), N20 (protoxid de azot), precum si trei gaze pe baza de floruri (HFC, PFC, SF6), care provoaca modificari importante ale climei.
Aceste masuri trebuie sa conduca la diminuarea utilizarii energiilor fosile, produse prin arderea de carbuni, petrol si gaze, care reprezinta 80% din emisiile care provoaca incalzirea atmosferei. Toate bune si frumoase, insa Statele Unite au respins Protocolul in 2001.
Aceasta mare putere mondiala, care ar fi trebuit sa-si reduca emisiile cu 7%, estimeaza o crestere a acestora cu 35% pana in 2012, ceea ce explica decizia ei de a nu ratifica acordul de la Kyoto.
Astfel, deoarece SUA produc 40% din cantitatea de gaze cu efect de sera eliberate in atmosfera de tarile industriale si 21% din emisiile mondiale, acordul va avea o eficacitate diminuata din cauza refuzului lor, care a fost urmat de cel al Australiei.
SCHIMBARI.
Atmosfera si oceanul, inexorabil legate una de alta in crearea climei, au suferit modificari dramatice in ultima perioada si continua sa se schimbe rapid. Din pacate, aceste lucruri ne spun doar jumatate din ceea ce se intampla in realitate.
William Curry, director al Institutului de Studii ale Schimbarilor de Clima si cercetator stiintific in geologie si geofizica, studiaza rolul oceanului in modificarea climei.
Bazandu-se pe inregistrari geologice, el a demonstrat ca istoria pe termen lung a Pamantului este punctata de numeroase schimbari de clima, produse cu o rapiditate de cativa zeci de ani, care cauzeaza impacturi cu o durata de la sute de ani pana la un mileniu. “Aceste schimbari nu sunt omogene, asa ca unele regiuni se incalzesc in timp ce altele se racesc, devin aride sau umede.
Ele sunt direct proportionale cu modificarile circulatiei oceanice, in mod particular cele ale curentilor subpolari nord-atlantici, care au devenit extrem de desalinizati, in vreme ce zonele tropicale ale oceanelor au devenit exagerat de sarate”, a declarat Curry, care a mai lucrat la catedra de Studii Oceanografice si in cadrul proiectelor Fundatiei Nationale de stiinta si in NOAA
(Administratia Nationala a Oceanelor si Atmosferei).
DESALINIZARE.
Oceanul contine 97% din apa planetei si joaca un rol important in ciclul hidrologic al pamantului, care reprezinta traseul apei pe Terra. In regiunile calde tropicale, apa se evapora din oceane, crescand tot mai mult concentratia de sare.
Sub forma de vapori, ea este apoi transportata de atmosfera spre latitudini mai mari, de unde cade sub forma de ploaie si zapada inapoi in oceane, diluand astfel concentratia de sare. Cercetatorii au observat ca, in numai 40 de ani, zonele tropicale si subtropicale ale Oceanului Atlantic au devenit exagerat de sarate, cu o intensificare a fenomenului in ultimii 10 ani.
O echipa multinationala de cercetatori a anuntat, la o zi de la intrarea in vigoare a Protocolului de la Kyoto, constatarea unor schimbari rapide in temperatura si salinitatea apelor de adancime din apropierea Antarcticii.
Steve Rintul, coordonatorul echipei, a declarat ca in urma cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca apele de adancime din apropiere de Antarctica sunt mai reci si mai sarate decat in urma cu 10 ani. Amploarea si rapiditatea schimbarilor i-au surprins pe cercetatori, care au explicat ca fenomenul poate avea ca origine reducerea vitezei curentilor, a precizat el.
“Curentii oceanici exercita o influenta puternica asupra climei. De aceea este important sa intelegem ce se intampla si de ce se intampla atat de repede”, a precizat Rintul. Incalzirea globala la care asistam neputinciosi intensifica procesul de evaporare, adaugand tot mai multa apa dulce in zonele nordice si lasand tropicele tot mai sarate.
Astfel, apele adanci devin tot mai putin sarate in zone critice nord-atlantice, unde cele sarate si dense se scufunda. Prin urmare, daca sectiunea nord-atlantica devine prea dulce, apele ei raman la suprafata si curentul isi incetineste viteza, cauzand disruptii climaterice. “Gheata din Antarctica – cu o adancime medie de 2.
200 de metri – contine 90% din apa proaspata, dulce, a planetei noastre si, daca aceasta s-ar topi, nivelul oceanelor s-ar ridica cu 70 de metri”, este de parere Tim Naish de la Institutul pentru Cercetari Geologice si Nucleare din Noua Zeelanda.
REZULTAT.
Fenomenul incalzirii globale este in atentia specialistilor de peste 40 de ani, dar pana acum nu i s-a dat importanta cuvenita. Ideea generala era aceea ca acesta este un proces lent si ca umanitatea va avea timp sa descopere solutii ingenioase in urmatorii 50-100 de ani.
Insa noi dovezi extrem de bine documentate sugereaza ca acest scenariu este complet gresit si ca trebuie sa ne pregatim pentru schimbari climatice deosebit de abrupte. “Rata de crestere a temperaturii medii globale va creste de patru ori in urmatorul secol fata de cea din ultimii 100 de ani, ceea ce inseamna o crestere de 3°C.
Acest proces nu poate fi stopat, iar efectul va fi diferit de la o regiune la regiune”, a declarat Peter Barrett de la Universitatea Victoria, din Wellington, Noua Zeelanda. “Jucam ruleta ruseasca cu mediul inconjurator si nimeni nu poate sti daca glontul se afla pe teava”, a mai spus cercetatorul cu peste 30 de ani de experienta in domeniu.
Efectele principale ale incalzirii globale sunt: topirea calotelor polare, mai ales cele nordice, temperaturi extreme zi-noapte, iarna-vara, vanturi foarte puternice si fenomene meteo de intensitate anormal de mare, inundatii extreme si generalizarea lui “El Nino” in toata emisfera sudica pana in cel mult anul 2050 – si ierni severe si lungi in emisfera nordica incepand cu 2010.
O alta urmare ar fi activitatea vulcanica exagerata, care poate fi simtita chiar in acest moment. Numarul de eruptii, durata si intensitatea acestora au crescut de 100 de ori in ultimii 14 ani, ca si numarul de vulcani activi, de la cateva sute in 1990 la peste 1.500 in 2004.
Etna a erupt la 1 august 2004, Hawaii a aruncat in atmosfera CO2 si SO2 in cantitati de 50 de milioane de kilograme pe zi, iar la eruptia din 1991 a vulcanului din Filipine, peste 20 de miliarde de tone CO2 si SO2 au fost improscate, cauzand perturbari climatice timp de doi ani si o crestere a temperaturii cu 2 grade.
S-a observat, de asemenea, o crestere exagerata a numarului de cutremure si a intensitatii maxime de la gradul 8 Richter in 1990 la 9 grade in 2004. Pe 26 decembrie 2004, un cutremur de gradul 9 Richter a zguduit puternic zona Oceanului Indian, producand pagube imense. In urmatoarele zile au avut loc peste 2.500 de replici, dintre care peste 50 au fost de grad mai mare de 5.
Au urmat apoi temperaturi extreme – Argentina, peste +40°C, SUA, sub –30°C si viscole de magnitudine iesita din comun, plus o tornada in Brazilia. De asemenea, viteza de rotatie a Pamantului a crescut, ceea ce a condus la scurtarea duratei unei zile cu 0,3 microsecunde.
In acelasi timp, axa de rotatie a Pamantului s-a inclinat cu cateva secunde de grad si s-a mutat cu 5 cm pe directia cutremurului, iar Insula Sumatra s-a deplasat cu 24 de metri. Nu mai trebuie adaugat numarul urias de morti si disparuti.
SEMNALE.
Una dintre acele aluzii ca ar putea fi altfel decat ceea ce ni s-a spus (mai ales in SUA) a fost prima data publicata in revista Discovery Magazine in septembrie 2002 sub titlul “Incalzire globala surprinzatoare: O noua era glaciara”. Acesta atentiona populatia ca oceanografii au descoperit un rau urias de apa dulce in Atlantic care s-a format din topirea calotei polare.
“Ei ne atentioneaza asupra posibilitatii perturbarii grave a Curentului de Convectie Termosalina Nord-Atlantic, ceea ce ar putea avea ca efect aruncarea intregii emisfere nordice intr-o iarna vesnica”. Au trecut ani buni de atunci si nimeni nu a dat importanta cuvenita acestui lucru.
In ianuarie 2004, David King, ministrul pe probleme stiintifice in Anglia si important om de stiinta, i-a facut o vizita lui Tony Blair, vorbindu-i acestuia despre dezastrul iminent mondial si necesitatea de a se comunica intregii lumi ceea ce se intampla.
Desi Blair i-a ordonat sa pastreze tacerea, King a considerat ca este mult prea important subiectul, asa ca a publicat concluziile stiintifice in Jurnalul American de stiinta. “Dupa parerea mea, schimbarile climatice sunt cele mai severe probleme de care se loveste intreaga umanitate, mult mai severe decat amenintarea terorista”, spunea King in acel articol.
O luna mai tarziu, in februarie 2004, Pentagonul s-a implicat intr-un proiect care a tulburat lumea si atunci s-a aflat ca autoritatile americane studiau de ani buni fenomenul incalzirii globale. S-a initiat un studiu special condus de Andrew W. Marshall, care a durat pana in octombrie 2003 si a fost trimis Pentagonului.
Continutul documentului a depasit toate asteptarile expertilor de la Pentagon.
Fiind constient de posibilitatile incredibile ale acestuia, Marshall a luat decizia de a trece peste toate barierele – se stie ca presedintele George W. Bush sta pe o pozitie negativista in ceea ce priveste incalzirea globala – si a publicat raportul in Fortune Magazine.
In articolul sau, aparut pe data de 9 februarie 2004, el explica in ce fel topirea calotelor polare nordice si sudice reprezinta factorul decisiv in dezastrul meteorologic global.
Curentul de Convectie Termosalina Nord-Atlantic este un curent de apa calda care se deplaseaza dinspre Ecuator la suprafata oceanului si se indreapta spre zonele nordice, unde are loc schimbul de caldura prevenind racirea excesiva a Europei de Vest si a Canadei. Totodata, acest curent sustine intreaga structura climatica de anotimpuri cu care suntem obisnuiti.
Cand acest curent incepe sa se raceasca, el patrunde in adancurile oceanului si isi schimba directia de deplasare sub forma unui rau spre sud, unde se incalzeste din nou si se ridica treptat la suprafata, dupa care se reintoarce la cursul initial intr-un proces continuu de convectie.
“Motorul Termosalin” care face posibila aceasta miscare a curentului se afla in nord, unde se intalneste cu diferenta de salinitate dintre apa sarata a Ecuatorului si cea dulce de la pol. Aceasta diferenta face ca raul sa se scufunde in adancuri, dupa ce a eliberat in prealabil o anumita cantitate de caldura in atmosfera si astfel apa este “impinsa” de acest motor salin.
In momentul actual, calotele se topesc si cantitati uriase de apa dulce ajung in Atlantic, amestecandu-se cu apa sarata de la Ecuator. Rezultatul este ca diferenta de salinitate scade dramatic.
Astfel, “Motorul Termosalin”, care mentine curentul in miscare perpetua, a scazut in putere, schimbul de caldura in regiunile nord-atlantice a incetinit, iar structurile anotimpurilor au suferit modificari vizibile.
POLII SE TOPESC.
Cu doua veri in urma s-a observat topirea integrala a Polului Nord pentru prima data in istoria pe care o stim. Atat navele civile, cat si cele militare au putut naviga direct prin Polul Nord, deoarece aceasta zona nu a avut decat o “pojghita” de gheata groasa de 4 m.
Ghetarul Larsen A de la Polul Sud s-a spart in bucati cu numai cativa ani in urma. La acea vreme, personalul stiintific calificat a declarat ca nu e mare scofala, deoarece ghetarul era conectat printr-o portiune relativ subtire cu Polul Sud de cateva zeci de mii de ani.
Aceiasi cercetatori au adaugat faptul ca ghetarul Larsen B, care se afla in spatele lui Larsen A, nu se va topi si nici nu se va rupe, pentru ca “este bine ancorat in masa de gheata a Arcticii”. Cu toate acestea, in anul 2003, Larsen B s-a spart si s-a raspandit in ocean.
Aceiasi oameni de stiinta au explicat apoi ca, de fapt, ghetarul s-a topit intr-o perioada de sase luni din cauza dimensiunilor sale uriase (cam cat suprafata unui judet din Romania). Explicatiile lor au dat insa gres. Fotografiile luate prin satelit au aratat ca acest ghetar s-a topit in numai 35 de zile si, mai mult decat atat, a facut sa creasca nivelul intregului ocean planetar cu 2 cm.
Dupa ce ambele sectiuni polare, Larsen A si Larsen B, au disparut in ocean, este expus topirii uriasul numit Ross’s Shelf, iar singura legatura care ar fi putut preveni ruperea in bucati a acestui colos era tocmai Larsen B.
In momentul de fata, Ross’s Shelf se afla intr-un avansat proces de faramitare si, daca acest colos se va rupe, va elibera atat de multa apa, incat nivelul oceanic planetar va creste cu aproximativ 6,10 metri, ceea ce ar duce la scufundarea mai multor insule si orase aflate in apropierea tarmurilor.
IGNORANTA.
In martie 2004, Senatul SUA a realizat importanta concluziilor Pentagonului si a aprobat un proiect de 60 de milioane de dolari pentru studiul schimbarilor climatice globale abrupte.
Acest lucru s-a intamplat, cu toate ca in primul mandat al actualului presedinte SUA s-au discutat teoriile despre topirea calotelor polare, dar “elita”, inclusiv presedintele, Guvernul si corporatiile multinationale, a spus ca oamenii de stiinta gresesc in concluziile lor si ca, de fapt, nu e vorba de nici o problema majora.
Din moment ce numai SUA “contribuie” cu 21% din emisiile de CO2 care intaresc fenomenul incalzirii globale, practic orice discutie cu George Bush despre politica incalzirii globale este un paravan greu de trecut. “In timpul campaniei pentru cursa prezidentiala, Bush a spus ca va face din problematica incalzirii globale o prioritate de varf in mandatul sau de presedinte.
Dar odata ajuns presedinte, promisiunea sa de a reduce emisiile CO2 a fost prima din lista electorala pe care a incalcat-o”, se arata intr-un articol publicat pe 19 mai anul trecut de revista Rolling Stones.
“La doua luni de la inscaunarea sa, el a retras tratatul global al protocoalelor de la Kyoto semnat in 1997 de SUA prin care se garantau limite stricte de emisii de CO2, iar in locul acestui plan, Bush a propus un altul de voluntariat in care firme care doreau sa impuna in productia lor norme de limitare a noxelor erau liberi sa o faca.
Presedintele a mai fondat un comitet care sa monitorizeze schimbarile climatice, condus de nimeni altul decat Don Evans, fost director executiv in industria petrolului si gazelor naturale”, se mai arata in respectivul articol.
Pe 29 iunie 2004 a avut loc o sedinta la sediul Natiunilor Unite, iar cele 154 de tari membre, participante la aceasta, au considerat ca singurul lucru care se mai poate face e eliminarea noxelor din utilizarea combustibililor fosili. Nu exista, practic, o alta solutie.
“Tot ceea ce putem intreprinde este sa ne pregatim pentru socul teribil”, este mesajul cercetatorilor Sir David King si Andrew Marshall.
In sustinerea acestei deznadejdi a venit lansarea, pe 13 iulie 2004, a primului din seria de trei sateliti al caror rol este de a studia incalzirea globala, de a observa stratul de ozon, salinitatea si temperatura oceanelor pentru a putea prezice nu daca, ci in cat timp se vor manifesta evenimentele teribile.
“VALUL UCIGAS” SE VA INTOARCE
Proportiile calamitatii care s-a abatut asupra Asiei la sfarsitul anului trecut vor pali in comparatie cu evenimentul apocaliptic care se apropie, avertizeaza oamenii de stiinta englezi si americani.
Ei sustin ca un val tsunami enorm, provocat de viitoarea eruptie a vulcanului din La Palma, Insulele Canare, va acoperi coasta de est a Statelor Unite si vestul Europei, inecand milioane de locuitori. Aici se afla ceea ce savantii considera a fi pericolul numarul unu pentru omenire: vulcanul Cumbre Viejo.
In anul 1949, eruptia lui a provocat o crapatura imensa in partea vestica a versantului vulcanului, iar peretele de roca a alunecat patru metri spre mare. De-abia in anii ’90, cercetatorii au realizat cat de aproape a fost prapadul. Datele adunate arata ca urmatoarea eruptie va provoca prabusirea in ocean a unei mase de roca de 500 de kilometri cubi, cantarind 500 de miliarde de tone.
Consecinta va fi un tsunami de proportii gigantice. Potrivit lui Bill McGuire, directorul Centrului Benfield de la Universitatea din Londra, valul va avea cateva sute de metri inaltime si o viteza de 800 de kilometri pe ora. “Va fi afectat intregul Ocean Atlantic. Dupa ce va devasta insulele din imprejurimi, megatsunami va atinge intr-o ora coasta de vest a Africii.
In opt-noua ore, valuri cuprinse intre 20 si 50 de metri vor traversa aproape 7.000 de kilometri si se vor napusti asupra Insulelor Caraibe si coastelor estice ale Statelor Unite si Canadei”, sustine McGuire. La patru ore, valuri de pana la zece metri vor lovi coastele Marii Britanii, Spaniei, Portugaliei si Frantei.
Partea de sud a Angliei va fi inundata, iar zone joase din Olanda vor fi potopite.
