Când Franţa şi Olanda au respins prin referendum, în 2005, Constituţia Europei, rezultat care a condus, în bună măsură, la blocajul instituţional de astăzi din cadrul UE, nimeni nu a spus că olandezii sau francezii sunt nişte prăpădiţi, nişte deşănţaţi, iar politicienii lor nişte neghiobi. Patru ani a mai bătut Europa pasul pe loc din cauza refuzului olandezilor şi al francezilor de a accepta un compromis negociat până la ultima virgulă de toţi membrii UE, vreme de cinci ani.
Când, în urmă în urmă cu câteva zile, Angela Merkel pregătea extinderea planului de salvare a Euro, ea l-a negociat la Bruxelles după care s-a întors la Berlin şi a mers în Bundestag să ceară acordul asupra lui – adică permisiunea poporului, prin reprezentanţii săi aleşi în mod legitim în Parlament.
Când premierul grec cere acordul poporului său pentru planul de austeritate, deodată grecii devin nespălaţii Europei, leneşii Europei, care nu vor să strângă cureaua după ce s-au ghiftuit cu banii noştri – drept urmare hai să face noi un referendum să-şi scoatem din Europa cum propune tabloidul antieuropean Bild.
Sau hai să-i învăţăm noi – democraţii Europei şi stăpânii pieţelor – ce înseamnă referendum pentru că ţara în care s-a născut democraţia (cuvânt compus din grecescul “demos” – popor şi “kratos” – putere, într-un cuvânt “puterea poporului”) nu ştie ce înseamnă ea în zilele noastre. Pentru că ei, grecii, nu au învăţat că, în zilele noastre, “democraţia” nu înseamnă puterea poporului, ci puterea pieţelor.
“Puterea” sau “voinţa” poporului este stâns legată de ideea de “suveranitate a naţiunii” şi nu de “suzeranitate” (dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă). Spre acest ultim drum se îndreaptă Grecia, iar premierul are tot dreptul să-şi întreabe poporul: Vreţi asta?
Ei bine, nu. “Pieţele” şi politicienii consideră că democraţia nu este pentru căţei. Drept urmare păstrăm pentru noi aparenţele democratice, vă lăsăm cu referendumul vostru, dar vă impunem întrebarea.
Asupra Greciei se fac presiuni puternice din partea Berlinului şi a Parsiului ca “întrebarea destinului” să arate într-un anume fel. Adică grecii să răspundă dacă vor sau nu în euro şi, prin extensie, în UE, de parcă s-ar fi pus vreodată această problemă.
Asupra Greciei se fac presiuni puternice din partea Berlinului şi a Parsiului ca “întrebarea destinului” să arate într-un anume fel. Adică grecii să răspundă dacă vor sau nu în euro şi, prin extensie, în UE, de parcă s-ar fi pus vreodată această problemă.
Este adevărat că obţii răspunsuri în funcţie de ce întrebări pui. Este adevărat că obţii răspunsuri şi în funcţie de momentul în care pui întrebările. Şi sunt de acord cu cei care sunt miraţi că premierul grec s-a trezit abia acum să cheme ţara la referendum, la zeci de ani distanţă de când un astfel de exerciţiu democratic nu mai fusese utilizat în Grecia. Împărtăşesc bănuiala că Papandreou vrea să împuşte doi iepuri cu un singur foc.
Dar mă întreb. Nu este Grecia la o răscruce a destinului ei? Dacă nu acesta este momentul în care întrebi Oracolul din Deplhi, atunci care este?
Nu discut acum dacă premierul grec a procedat bine sau nu (probabil că este una dintre cele mai mari prostii pe care le-a făcut-o vreodată). Şi nu mai are relevanţă dacă şeful guvernului din Atena demisionază cum se zvoneşte sau mâine, în Parlament, guvernul său cade.
După ziua de ieri şi de astăzi nici nu mai are importanţă dacă acest referendum va mai avea loc sau nu. Pieţele au fost întrebate deja ce cred. Toţi lideri politici au fost întrebaţi. Iar bursele s-au exprimat. Toţi, în afară de grecii ţintuiţi la stâlpul infamiei. Toţi au dat acelaşi răspuns: Ceea ce este democraţie pentru unii este pericol mortal pentru alţii.
În sfârşit, lucrurile se decantează. Unii comentatori din Vest – rămâne la latitudinea fiecăruia să-i numească comunişti nenorociţi, anticapitalişti oneroşi – vorbesc despre “degenerarea valorilor”. Nimic mai fals. Este ceva din ADN-ul liderilor occidentali.
Nimic nu s-a schimbat în ultimii zeci de ani. Avem de-a face cu aceeaşi democraţie a occidentului care funcţionează doar când unora le este bine. Avem de-a face cu acceaşi lideri care l-au pupat pe bot pe Muammar Gaddafi (Bravo Sarkozy!) câtă vreme dictatorul a deschis drum “pieţelor” spre rezervele de “petrol dulce” ale Libiei.
Da, faptul că Merkel s-a dus în Parlament să consulte poporul german, dacă euro merită salvat sau nu, este democraţie. Da, faptul că grecii trebuie consultaţi în legătură cu destinul lor este prostie.
“Binele” trebuie făcut cu forţa! Iată răspunsul Oracolului, la întrebarea destinului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu