miercuri, 11 iulie 2012

Construcție gigantică la 2.400 de metri sub Polul Sud


O construcţie gigantică îngropată la 2,4 kilometri sub Polul Sud va încerca să descifreze misterele Universului.
Misterul particulelor neutrino ar putea fi deslușit în curând datorită telescopului construit la 2.400 de metri sub gheața antarctică, la Polul Sud, relatează Reuters.
Oamenii de știință intenționează să îl folosească pentru a elucida originile Universului. Mega-detectorul poartă numele de IceCube și a fost construit într-o perioadă de 10 ani, costând aproximativ 280 de milioane de dolari. Aparatul poate observa particulele neutrino, emise de stelele care explodează și care se deplasează cu o viteză apropiată de cea a luminii.

Săptămâna trecută a fost anunțată posibila descoperire a bosonului Higgs, un element de bază al Universului, numit și particula lui Dumnezeu, iar reintrarea în atenția cercetătorilor a lui IceCube a fost iminentă. Bosonul HIGGS este particula despre care se spune că ar da masă întregii materii din Univers.

Cercetătorii vor urmări particulele pentru a descoperi unde își au originea, putând astfel să înțeleagă ce se petrece în spațiu, în special în zonele cu ”materie neagră”, adică zonele necunoscute din Univers.

Jenni Adams, un fizician de la University of Canterbury din Noua Zeelandă ce lucrează la IceCube a declarat că ”Aceste particule ne vor conduce spre locul din care se nasc”.


Sursa:  REALITATEA.NET 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu