SPANIA. Cel puţin două persoane au fost rănite miercuri, la Madrid, în cursul unor confruntări care au izbucnit între mineri şi poliţişti, după ce un grup de manifestanţi a aruncat cu pietre şi sticle în direcţia membrilor forţelor antirevoltă care încercau să îl disperseze.
Mii de persoane participau la un miting în apropierea Ministerului Industriei, organizat în semn de protest faţă de reducerea subvenţiilor către bazinele miniere.
Incidentele au izbucnit în momentul în care un grup de manifestanţi tineri a început să arunce cu diverse proiectile, inclusiv petarde, sticle şi pietre asupra poliţiştilor din dispozitiv, care au utilizat scuturile pentru a se proteja.
Cel puţin două persoane au fost rănite, şi anume un fotograf şi un manifestant, care a declarat că a fost atins de un glonţ din cauciuc, potrivit unei jurnaliste AFP.
Trei persoane au fost arestate, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Zeci de autospeciale de poliţie erau prezente la locul protestului, iar forţele de ordine au format un cordon în faţa ministerului.
Câteva sute de mineri, aflaţi în grevă din mai, au sosit marţi la Madrid, după ce au parcurs pe picioare câteva sute de kilometri din nordul Spaniei, pentru a participa la această manifestaţie, la care sindicatele aşteptau 25.000 de persoane.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu