joi, 30 august 2012

Şapte (7) lecţii pe care le putem învăţa de la copii


„Atunci când încetăm să mai fim copii suntem deja morţi” 

Constantin Brâncuşi



Creştem, credem că ne maturizăm şi ne grăbim să devenim serioşi, foarte ocupaţi, să ne cumpărăm ceas şi servietă diplomat. Pe lângă starea de minunare, inocenţă şi curiozitate, spiritul ludic şi inventiv, fericirea fără motiv, puritatea spiritului şi a minţii, umilinţa, recunoştinţa şi mulţumirea, un copil ne învaţă în primul rând, să iubim total şi să ne dăruim complet. 
Toate acestea sunt rezultatul unei credinţe de nezdruncinat în Creator, iar de aici şi libertatea, abandonul şi bucuria de a descoperi minunatele surprize ale vieţii. Desigur, nu putem fi asemeni unor copii de trei sau şapte ani la 20, 30 sau 50 de ani, dar discernământul şi bunul simţ ne pot ajuta să integrăm armonios aceste calităţi în viaţa de adult. Şi este uimitor că atunci când eram mici aşteptam cu nerăbdare momentul când vom creşte, iar ajunşi „mari”, ne este dor de copilărie, pentru că uităm să fim fericiţi, să ne bucurăm de viaţă, să fim spontani şi încrezători. 



Amintindu-ne momentele minunate ale copilăriei noastre şi evocând calităţile extraordinare ale stării arhetipale de copil, putem să facem faţă multor provocări din viaţa noastră. Dacă ne oprim un pic, doar câteva minute şi observăm un copil, vom simţi cum fiinţa noastră este cuprinsă instantaneu de o stare de bine, de bucurie şi împlinire sufletească. Cu excepţia copiilor răzgâiaţi şi prost crescuţi, orice copil ne poate învăţa cel puţin şapte lecţii importante. Aceste lecţii depăşesc sfera preocupărilor educaţionale clasice pe care ni le putem imagina. Aceste lecţii pot fi învăţate doar dacă avem inima deschisă. Vom descoperi cu încântare cât de mult ne place să ne jucăm, cât de natural şi normal este să dăruieşti, vom descoperi că suntem spontani şi curioşi să surprindem magia din tot ce ne înconjoară. 
Când a început lumea? Astăzi dimineaţă! 
Lecţia 1 – A trăi bucuria momentului prezent. 
Copiii au capacitatea de a percepe fiecare zi ca pe un nou început. Ei uită repede trecutul. Dacă doi copii se ceartă azi, mâine ei redevin cei mai buni prieteni. Iertând spontan, ei ştiu să fie fericiţi şi să trăiască din plin în momentul prezent.



Capacitatea de a trăi în prezent este de asemeni principala calitate a sfinţilor şi a înţelepţilor. La copii, surprinzător pentru unii, aceasta se manifestă spontan. De altfel, în cazul lor, capacitatea de a încadra evenimentele în timp începe să se dezvolte abia odată cu vârsta preşcolară.
Copiii ne învaţă în primul rând să ne bucurăm de lucrurile simple. Făcând aceasta, putem intui sacrul ce se ascunde în profan. Copiii sunt mereu entuziaşti şi nu amână nici măcar pentru o clipă să fie fericiţi, nu aşteaptă evenimente importante pentru a se bucura din plin. Ei savurează fiecare clipă şi astfel fiecare clipă devine un motiv de încântare. Sunt optimişti şi gustă viaţa din plin.
Pentru un copil, totul se desfăşoară în timp real, în faţa ochilor lui, el este actorul
principal al evenimentelor şi se abandonează cu totul prezentului. Adulţii au tendinţa de a se raporta predominant fie la trecut, fie la viitor. Astfel, ajung să se blocheze, să rămână „consumaţi” de aceste condiţionări temporale, uitând cu totul de momentul prezent. Cei care nu reuşesc să se desprindă de trecut devin prizonierii unor trăiri care în timp capătă un vector descendent. Pe de altă parte, cei care trăiesc predominant în viitor, construind sau mai bine zis proiectând amăgiri legate de anumite planuri şi proiecte sau îngrijorându-se pentru lucruri care se pot petrece, acumulează frustrări şi devin stresaţi pentru că „viitorul fericit” nu devine realitate. De altfel, numeroase studii demonstrează faptul că, cu cât o persoană aleargă mai mult după fericire, cu atât este mai puţin fericită, alocându-şi din ce în ce mai puţin timp pentru bucuriile personale. 
De ce copacii sunt verzi? Ca să ne reamintească că totul este posibil! 

Lecţia 2 – A fi plin de curiozitate 
Având o stare de deschidere şi curiozitate permanentă, copiii experimentează totul cu un mare interes. 
Ei nu cunosc rutina, sunt naturali, neobosiţi, gata s-o ia oricând de la capăt. Această curiozitate ne arată că aproape orice lucru poate fi foarte important şi plin de miez pentru un copil. Această atitudine şi percepţie le conferă nebănuite resurse fizice, mentale şi sufleteşti. 
Începând cu vârsta de trei ani, copiii încep să pună o mulţime de întrebări. Curiozitatea liber exprimată, fără reţinere sau restricţie, ar trebui să rămână o trăsătură a spiritului nostru, indiferent de vârstă. 
Platon spunea: „Nu ştiu cum le par a fi celorlalţi, dar în sinea mea, eu mă consider a fi un mic copil, minunându-se clipă de clipă de vastele ţărmuri ale cunoaşterii şi, apoi, mă descopăr cu încântare şi mulţumire ca fiind o mică pietricică strălucitoare de pe acest ţărm”. 

Ce sunt baloanele de săpun? Sunt pistruii îngeraşilor! 


Lecţia 3 – A trăi în inimă 
Copiii sunt foarte sinceri şi dezinvolţi şi descoperă lumea prin sfera lor emoţională şi afectivă.
 Se ştie că, în general, copiilor le este caracteristic faptul că, deşi au învăţat să vorbească, nu verbalizează tot ce trăiesc, fiind lipsiţi de mentalul discursiv care apreciază, alege şi judecă. Seninătatea, inocenţa şi puritatea lor 
caracteristică ar putea fi antidotul stresului, insomniilor şi al multor dintre bolile adulţilor. Reacţiile şi logica celor mici nu încetează să ne surprindă. Iată câteva exemple: 
1. La ce folosesc sprâncenele? Sprâncenele folosesc ca să ţină fruntea sus, să nu ne vină pe ochi. 
2. Ce sunt buruienile? Buruienile sunt nişte plante folositoare doar lor.
3. De ce ceaşca are o ureche, iar cratiţa le are pe amândouă? Ceaşca are doar o ureche, deoarece aşa vrea ea să fie mai elegantă şi nu clăpăugă ca o cratiţă.
4. Un băieţel s-a pierdut pe culoarele unei săli de gimnastică şi a nimerit la cabinele femeilor. Acestea au început să ţipe, să înşface prosoape să se acopere şi să fugă în toate părţile ca să se ascundă. Băieţelul le-a privit uimit, după care a întrebat senin: „Ce s-a întâmplat? N-aţi mai văzut un băieţel în viaţa voastră?”



5. O fetiţă abia terminase prima săptămână de clasa întâi şi vine uimită acasă: „Îmi pierd vremea cu şcoala!”, îi spune mamei. „Nu ştiu să citesc, nu ştiu să scriu şi nici să vorbesc nu mă lasă!” 
Copiii au acces la cunoaşterea bazată pe trăire afectivă, care mai apoi este înglobată integral în memoria afectivă a fiinţei lor. Fiind deschişi şi liberi, ei se îmbogăţesc foarte repede cu multe şi variate impresii. 
Trăind predominant în inimă şi datorită purităţii lor, copiii sunt mult mai receptivi la planurile subtile, spre deosebire de majoritatea adulţilor care sunt închişi şi opaci la realitatea zânelor, elfilor sau a îngerilor. Dat fiind acest dar nativ cu care mulţi copii sunt înzestraţi, părinţii suficient de înţelepţi ar putea să-i înveţe pe aceştia să viseze conştient, să-i încurajeze şi chiar să-i inspire în explorarea tărâmurilor astrale paradisiace. 
Ce este bătaia inimii? Bătaia inimii este ecoul dorului de Dumnezeu! 

Lecţia 4 – A iubi necondiţionat
În iubire copiii sunt foarte devotaţi, ei iubesc necondiţionat şi complet, fără teamă sau egoism.
 Ei iubesc aproape orice şi pe oricine, fără a fi influenţaţi de împrejurări. Adulţii îşi proiectează adeseori propriile aşteptări asupra persoanei iubite. Ulterior ei devin frustraţi pentru că persoana iubită nu le răspunde aşteptărilor lor, se simt răniţi şi dezamăgiţi. Apoi trag concluzii pripite, puerile şi total deplasate despre iubire. 
Copiii iubesc detaşat, necondiţionat, se dăruiesc şi se abandonează cu o uşurinţă dezarmantă. Sunt spontan atenţi şi pe deplin concentraţi asupra a ceea ce este aici şi acum. 
Când un copil admiră un fluture, el este complet absorbit de culorile lui minunate. Pe chipul lui citim uimire şi încântare. Un copil se identifică spontan cu obiectul sau cu fiinţa pe care o admiră şi întotdeauna acel obiect sau acea fiinţă va fi prioritatea momentului respectiv. Copilul devine, astfel, un exemplu remarcabil pentru că el trăieşte într-un singur Univers atotcuprinzător, unde nu există interior sau exterior, el este un punct Unic şi în acelaşi timp inseparabil de Tot. 
Ce este o stea? Când vezi o stea înseamnă că Dumnezeu îţi face cu ochiul! 

Lecţia 5 – A iubi jocul şi a te juca iubind



Un mare înţelept spunea: „Ca să redevină copii, oamenii trebuie să înveţe din nou să se joace.
” Copiii sunt foarte rar plictisiţi sau dezinteresaţi, ei trăiesc din plin şi experimentează total surprizele jocului. Niciun eşec nu-i descurajează. Copiii ştiu să se bucure de jocul propriu-zis şi nu doar de rezultatul lui; prin joc, ei se încarcă cu energie şi optimism. 
O serie de studii au arătat că un adult se simte mai bine dispus după 15 minute de mişcare şi joc, decât după ce a urmărit la televizor emisiunea preferată timp de jumătate de oră, având ceva de ronţăit alături. De fapt, ce trebuie
 să învăţăm sau, mai bine spus, să ne amintim – este imensa bucurie pe care ne-o aduce jocul şi mişcarea. Şi iar, copiii ne dau multe idei în această direcţie, 
care mai de care mai interesante şi mai năstruşnice. Ei sar, ţopăie, dansează, se aruncă în zăpadă, se bucură permanent de jocul nesfârşit şi fără hotare! 
Copiii dau deseori dovadă de imaginaţie creatoare şi chiar de intuiţie atunci când se joacă. Învăţând să se joace din nou, adulţii îşi pot redinamiza aceste calităţi în fiinţa lor, calităţi care în timp au fost mai greu accesate sau uitate. Aşadar, una din consecinţele stării ludice este bucuria neîntreruptă de a trăi, care ne umple de o energie divină elevată. 
Ce este un curcubeu? Un curcubeu este zâmbetul lui Dumnezeu! 

Lecţia 6 – A fi fericit fără motiv 
O altă calitate a copilăriei este fericirea debordantă, ce îşi află sursa în
lipsa oricăror limitări exterioare sau interioare. Copiii îşi exprimă dorinţele şi caută să şi le împlinească imediat; de aceea, ei trăiesc deseori bucuria perfectă şi fericirea împlinitoare. Procedând astfel, pentru ei nu există refulare, complexe, frustrare, proiecţii inutile, inhibiţii, teamă, nu au tendinţe egoiste sau agresive, ataşamente sau posesivitate. Prin urmare, ei nu cunosc nici noţiunea de păcat sau sentimentul de vinovăţie, ideea de greşeală, competiţie şi recompensă. Ei sunt liberi, nu-i judecă pe ceilalţi şi nu au mecanismele de apărare specifice personalităţii de adult. 
Ce vezi când te uiţi la cer? Îl văd pe Dumnezeu! 

Lecţia 7 – A fi mulţumit şi recunoscător 



Pe lângă toate calităţile enumerate mai sus, copiii ne oferă, de asemenea, un bun 
exemplu de umilinţă, mulţumire şi recunoştinţă spontană în multe situaţii de viaţă. Odată cu trecerea timpului, însă, adulţii, respectiv părinţii şi profesorii, le imprimă gradat modele comportamentale înguste şi limitate, din ignoranţă sau dintr-o iubire prost înţeleasă.



În loc de concluzie... 
Ce înseamnă să fii copil? 



Înseamnă să crezi în iubire, în frumuseţe, să ai credinţă. Înseamnă să fii atât de mic încât spiriduşii să 
ajungă să-ţi şoptească la ureche, înseamnă să fii plin de imaginaţie, să fii capabil să transformi lucruri şi fiinţe, să faci tot ce vrei din nimic, căci orice copil are o zână bună în sufleţelul său.



Câteva răspunsuri inspirate ale copiilor... 
• Cum ştiu cei de la televizor că mâine va fi vreme urâtă sau frumoasă? Omul de la televizor ştie că mâine plouă, că are un bilet şi citeşte. Biletul i l-a scris mama lui. (6 ani) 



• Ce este inima? Inima e o carne care stă pe sufletul oamenilor, ca să trăiască oamenii cu suflet. (7 ani) 
• Ce este sufletul? Suflet e când îţi pune mama prăjituri pe farfurie şi îi laşi şi lui ăla mic. (8 ani) Sufletul are o formă de inimă. (8 ani) 
• Ce este tristeţea? Tristeţe înseamnă când un om vine la altul şi bea mult. (7 ani) 
• Ce este timpul? Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5 ani) 
• Ce este zâmbetul? A zâmbi înseamnă sa râzi parcă în gândul tău. (8 ani) 
• La ce foloseşte steagul? Steagul foloseşte, ca atunci când veneau turcii peste noi, ei nu ştiau pe ce ţară veneau şi atunci noi le arătăm steagul şi după aia ei ştiau. (6 ani) 
• Ce este igiena? Igiena este când vin neamurile şi văd ce curat e în casă. (7 ani) 



• Din ce se face săpunul? Săpunul se face din mai mulţi clăbuci, la un loc. (6 ani) 



Câteva citate inspirate despre copii şi copilărie... 
„Copilăria este inima tuturor vârstelor.” Lucian Blaga 
„Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.” Paulo Coelho 
„Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere.” Antoine de Saint Exupery 



„Când vezi sufletul curat şi nevinovat al unui copil, îţi vine parcă să zici că orice mamă e o «născătoare de Dumnezeu»”. Francis Bacon



sursa
de Ana-Maria Dorde




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu