Ambasadorul Statelor Unite în libia şi-a pierdut viaţa marţi la Benghazi după incendierea consulatului american provocată de focurile oamenilor înarmaţi, dar circumstanţele precise ale morţii diplomatului şi ale altor trei cetăţeni americani rămân un mister, relatează AFP.
Un oficial american a recunoscut în timpul unei conferinţe de presă telefonice organizată miercuri de către Departamentul de Stat "că se munceşte în confuzia primelor informaţii" fiindcă "multe detalii asupra a ce s-a întâmplat la Benghazi rămân necunoscute sau puţin clare".
Totuşi, a dezvăluit o "mică parte cronologică" a "atacului complex" angajat împotriva consulatului din Benghazi marţi seara.
Este ora 20:00 în Libia în timp ce incinta clădirilor care găzduiesc misiunea americană este vizată de "tirurile unor extremişti libieni neidentificaţi", a povestit oficialul. Un sfert de oră mai târziu, "atacatorii pătrund în complex, deschid focul asupra clădirii principale, declanşează un incendiu". Gărzile de securitate libiene şi americane au "ripostat"atunci.
În acel moment, ambasadorul Stevens, un angajat de la comunicaţie, Sean Smith, şi un ofiţer american pentru "securitate regională" sunt în clădirea principală a consulatului. Dar incendiul, care degajează "un fum negru dens", îi constrânge la "a se separa" şi la "a încerca să evacueze clădirea în foc", a continuat oficialul.
"Agentul de securitate regională reuşeşte să iasă, apoi se întoarce cu un alt agent în clădirea în foc pentru a aduce a-i salva pe Chris (Stevens) şi pe Sean (Smith), a explicat oficialul, salutând "un efort eroic". Cei doi oameni îl descoperă atunci pe "Sean, deja mort, astfel că ei părăsesc clădirea".
Ambasadorul Stevens este de negăsit.
Mai mulţi ofiţeri de securitate încearcă să se întoarcă în clădirea principală. De fiecare dată sunt "respinşi de focuri de armă şi se pun la adăpost în anexa consulatului", a relatat în continuare oficialul. Americanii reiau "controlul clădirii principale spre ora locală 21:20".
Apoi, de această dată "anexa" consulatului este mitraliată "timp de două ore".
"Acesta este momentul când doi agenţi americani au fost ucişi şi alţii doi răniţi", potrivit oficialului.
Conform relatării sale, "era 02:00 la Benghazi când forţele de securitate libiene ne ajută să reluăm controlul situaţiei".
"La un moment dat, în mijlocul acestei întâmplări, iar noi nu ştim când anume, credem că ambasadorul Stevens a ieşit din clădire şi s-a dus într-un spital la Benghazi. Nu avem informaţii referitor la starea sa în acel moment", a asigurat oficialul american, adăugând că "trupul său a fost înmânat ulterior agenţilor americani la aeroportul din Benghazi".
"Nu vedem clar asupra circumstanţelor între momentul în care (ambasadorul) a fost separat restului grupului în clădirea în foc şi momentul în care ni s-a anunţat că era într-un spital din Benghazi", a recunoscut el.
FBI a deschis o anchetă şi o autopsie se va face.
Atacul a făcut în total patru morţi, Stevens şi Smith, doi alţi americani neidentificaţi, precum şi între trei şi cinci americani răniţi. De asemenea, nişte agenţi de securitate libieni au fost ucişi.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu