Mulţi dintre noi îşi găsesc alinarea în mâncare în momentele de criză din viaţa personală, dar cercetări recente arată că acest fenomen este asociat şi cu criza economică la nivel naţional. De exemplu, ştirile cu conţinut negativ privind starea proastă a economiei naţionale ne pot face să consumăm un număr mai mare de calorii decât în mod obişnuit şi să ne îngrăşăm.
DEMONSTRAT ŞTIINŢIFIC. Veştile proaste despre STAREA NAŢIUNII ne fac să mâncăm mai mult / Foto: gizmodo.com.au
Cercetările au fost realizate la Universitatea din Miami, SUA, şi au arătat că persoanele care erau condiţionate subconştient cu ajutorul unor mesaje cu sensul „trăieşte prezentul, că nu ştii ce va fi mâine” aveau tendinţa de a consuma cu aproape 40% mai multă mâncare decât cei care receptaseră mesaje cu conţinut neutru, scrie descopera.ro.
Într-un alt experiment, voluntarii participanţi la studiu au receptat mesaje care indicau faptul că sunt vremuri grele, dar, când li s-a spus că mâncarea pe care o primiseră avea puţine calorii, au mâncat cu cca. 25% mai puţin.
Oamenii de ştiinţă au explicat că, atunci când credem că resursele de hrană sunt (sau vor fi) limitate, devenim interesaţi de hrană mai bogată în calorii.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu