marți, 12 februarie 2013

Misterele “Gânditorului” de la Hamangia - Cunoșteau anticii din România Proportia de Aur acum 6.000 de ani ?!?


În anul 1956, la Cernavodă, pe Dealul Sofiei, un grup de arheologi conduşi de Dumitru Berciu au început săpăturile după ce s-a descoperit faptul că lucrările care se desfăşurau la Canalul Dunăre – Marea Neagră distrug urmele unor civilizaţii vechi.
Într-o aşezare, cimitir de inhumaţie neolitică, aparţinător culturii de Hamangia au fost descoperite două figurine de lut ars, reprezentînd un bărbat şezînd pe un scăunel într-o poziţie ce imită gestul gândirii, motiv pentru care a fost numit „gînditorul” şi o femeie şezînd alături, probabil consoarta lui. Conform datării realizate, statuetele au o vechime de 5.500-6000 ani (3500 -4000 î.e.n.) şi sunt considerate capodopere ale artei primitive universale.



Ceramica de tip Hamangia excelează şi abundă prin decoruri cu motive triunghiulare dispuse în zone concentrice pe umăr sau pe partea superioară a vaselor, „iar plastica este cu totul excepţională, figurinele fiind apropiate ca tip de cele cicladice, caracterizându-se prin stilizarea formelor anatomice în volume şi planuri triunghiulare”.
culturile mileniului V i.Hr.Cultura care aparţine „Gînditorului” a fost prima dată atestată într-un sit arheologic de lîngă oraşul Baia, de pe litoralul Mării Negre. Este nivelul primei populaţii stabilite pe coasta occidentală a Mării Negre, civilizaţie meridională.


Hamangia este de tip neolitic mijlociu, respectiv mileniul VI î.e.n. Descoperirile arheologice care caracterizează cultura au fost făcute în aşezările de la Ceamurlia de Jos, Baia, Medgidia, Tîrguşor şi în Cernavodă şi Durankulak. Caracteristice pentru Hamangia sunt statuetele antropomorfe cu ţinută artistică deosebită.
„Puţine statuete la noi sau aiurea au provocat asupra privitorilor atîta fascinaţie precum Gînditorul de Hamangia. Piesă importantă a patrimoniului cultural naţional şi mondial, aprobat de UNESCO, mica statuetă ascunde ceva deosebit. Dar, de ce? Impresia este mai mult mărită şi întreţinută de gestul gînditor al statuetei” spune Vasile Droj în lucrarea „Gînditorul de Hamangia – cheia civilizaţiilor arhaice”.


În anul 2000, statueta de la „Hamangia” a fost desemnată, de către o comisie internaţională, unul din cele 10 artefacte ale culturii pămîntene care ar trebui să ne reprezinte planeta. Respectiv, „Gînditorul” ar trebui să fie unul dintre simbolurile care să fie trimise în spaţiu pentru o eventuală întîlnire cu o civilizaţie extraterestră.
„În acest mediu favorabil al formelor geometrice, Gînditorul, îşi relevează adevăratele virtuţi, o serie de relaţii matematice interesante şi importante impunîndu-se încă de la început prin parametrul înălţime, 113 mm, care nu este deloc întîmplător şi 355 mm circumferinţa cercului în care se înscrie, întrucît aceste valori sunt unice în perimetrul matematicii, fiind singurele numere întregi al căror raport este chiar „Pi”, cu o imprecizie de numai 3 zecimi de milionimi”. 355 : 113 = 3,1415929 faţă de 3,1415926 …. cunoscut.
Aceste numere au fost păstrate cu străşnicie de iniţiaţii vechilor popoare, ele fiind atestate mai tîrziu şi de învăţaţi geto-daci, codificate şi în structura sanctuarelor de la Sarmisegetuza Regia. Vechii egipteni le cunoşteau şi ei iar la chinezi apar ceva mai tîrziu. Înălţimea „gînditorului” nu a fost făcută la întîmplare, dovedind că strămoşii noştri aveau cunoştinţe de matematică şi geometrie, iar această operaţie de obţinere a lui Pi din două numere întregi reprezintă poate cea mai veche atestare a relaţiei fundamentale.
Valoarea numerică 355 poate fi obţinută, spune V. Droj, şi prin dublarea înălţimii medii a omului, care este în jur de 175- 180 cm.175+180 : 2= 177,5 x 2 = 355. În afară de aceasta, V. Droj, mai face următoarea observaţie şi anume faptul că este posibil ca sistemul zecimal să fi fost cunoscut. Acest sistem are o virtute de excepţie, pe care anticii au observat-o şi anume că înmulţind sau împărţind orice valoare numerică cu 10, 100, 1000, valoarea va rămîne neschimbată, modificarea fiind numai cantitativă, valorile numerice păstrîndu-şi personalitatea.
La fel, legat de dimensiunile piramidei Keops , 239 m baza şi 148 m înălţimea, împărţite la 10 se obţine o piramidă construită pe dimensiunile craniului uman în care intră perfect “gînditorul”. Dimensiunile amintite sunt şi cele care au fost folosite în programele de cercetare din România, Polonia, Bulgaria, Cehia etc. Autorul remarcă faptul că “gînditorul” şi Piramida Keops au fost construite avînd unul şi acelaşi model /măsură: OMUL.
ganditorul-de-la-hamangia-1“Gînditorul” este o statuetă multifuncţională căci răsturnînd statueta cu faţa în jos, se poate observa că vîrful nasului, antebraţele şi genunchi sunt pe aceeaşi linie, dovedind o poziţie de rugăciune dar şi construite spre a fi instalate şi în alte poziţii. “Prin gestul său meditativ, gînditorul, reflectă probabil, spune autorul, acea Profundă Sinteză a Cunoaşterii, singura capabilă să armonizeze sinuozităţile evolutive – cumulul erorilor civilizaţiilor Pămîntului”.
Dar gînditorul nu a fost conceput să rămînă singur, dovadă fiind statueta feminină cu aceeaşi alură. Astfel, doi gînditori identici, aşezaţi cu spatele unul către altul în aşa fel încît vîrful picioarelor scăunelelor şi punctul de contact al spatelui lor, poziţie nefortuită şi unică coincid din nou cu piramida lui Keops; dar de data aceasta, linia dreaptă a mâinilor lor este paralelă cu muchiile piramidei. Inversînd poziţiile celor doi gînditori şi punîndu-i faţă, aşa încît vîrfurile nasurilor, mâinilor, genunchi să fie lipite, constatăm că suprafaţa plată a cefelor lor este paralelă cu liniile muchiilor piramidei lui Keops. Acelaşi lucru se întîmplă şi în situaţia în care cei doi gînditori stau cu spatele spre observator şi cu faţa spre piramidă, uniţi prin punctele de contact ale braţelor, antebraţelor şi capetelor (poziţie nefortuită) reproduc din nou modelul piramidei cu ajutorul liniei marginale, drepte, a gîturilor, ce se suprapun peste muchiile piramidei.
V. Droj apreciază că cele două vestigii antice au la bază unul şi acelaşi concept din care nu şi în ultimul rînd, Originea şi evoluţia “antropologică” şi “antropometrică” – “Omul fiind măsura tuturor lucrurilor”.O observaţie realizată de autor este legată de lăţimea care cuprinde gîtul şi ceafa care sunt plate şi au lăţimea exact cît anvergura deschiderii picioruşelor scăunelului. În parametrul lăţimii gîtului se relevă o valoare şi o unitate de măsură de excepţie: numărul de aur – 1,6180339.
Aşezate cîte trei statuete în diverse poziţii în cadrul combinaţiilor stabilopodice acestea realizează un adevărat sistem de comunicare în care forma fiecărei poziţii ar reprezenta “arhetipul unei hieroglife – litere şi combinaţii de litere”.
Între “Gânditorul ” de Hamangia, “Sfinxul” din Bucegi, Sanctuarele geto-dacice de la Sarmisegetuza-Regia, Sfinxul şi piramidele de la Gizeh există o legătură strînsă, aşezată pe fundamentul unor calcule şi interrelaţii geometrico-matematice deosebite, trădînd o precizie şi o profunzime capabile să incite invidia celor de azi şi totodată să ne pună în faţa unei mari întrebări: Ce origine au toate acestea?
sarmizegetusa_regia_zona_sacra_the_sacred_zoneV. Droj scrie “Iată o primă relaţie a acestei posibile înrudiri: pe un model schematic al Sanctuarului Mare Rotund de la Sarmisegetuza, făcut la scara de 1/100, se aşează doi gînditori în poziţie culcată, în lungul unei axe a pragurilor, astfel încît vîrfurile picioarelor acestora să atingă cercul exterior cu diametrul de 29,40m, respectiv 29,40cm. Prelungind linia dreaptă a cefelor lor, se observă cu surprindere că acestea se întîlnesc exact în centru Sanctuarului.
Aşezînd în jurul cercului interior de 28,02m respectiv 28,02 cm, cot la cot, umăr la umăr patru “gînditori” se observă închiderea perfectă unui sfert de cerc, adică distanţa dintre două axe a pragurilor. Cercul întreg de 360 grade va fi ocupat de 4×4 gînditori adică 16. Acest cerc alcătuit din cei 16 “Gînditori” este “Hora tăcută” în care fiecare gînditor se uită în centrul cercului, ca spre un loc foarte important. Autorul spune că acesta este Locul geometric al Conştiinţei, Centrul, iar Conul este format de axa pragurilor, Sinteza Holografică Circulară.”
Numărul 16 de excepţie, atît în sine cît şi în cadrul unei serii ca progresia geometrică în baza 2, simbol simultan al diviziunii şi multiplicării, cultul solar, luminii, ambele fiind simbolizate şi reprezentate prin 8 sau 16 raze. De asemeni numărul 16 este totodată un reprezentant de serie al dezvoltărilor spaţiale.
Astfel, anumite concepte cum este cel al efectului piramidei au persistat timp îndelungat în spaţiul carpato-dunărean. Astfel, într-una din cărţile rare ale lumii “Stematographia sive armorum illuzricorum delineatio, descritio et restitutio”, publicată în 1701 datorită lui Paul Ritter Vitezovic, este descrisă stema Daciei care are următoarea înfăţişare: scut roşu, mobilat cu o piramidă de argint – cu partea din stînga umbrită – figură heraldică ce porneşte de la baza scutului şi se înalţă pînă la partea superioară a acesteia, de o parte şi de alta a piramidei aflîndu-se doi lei de aur rampanţi şi afrontaţi, aşezaţi faţă în faţă.
Ritter menţionează că “odinioară, când era bogată şi a avut eroii ei proprii”, leii “urcau spre înălţimi”. Piramida semnifică – potrivit aceluiaşi autor – “o perfecţiune deosebită şi culmea gloriei” atestînd virtuţile care au stăpînit Dacia pînă la domnia lui Decebal. Plasarea Piramidei în centrul stemei ne arată că simbolurile cele mai importante şi reprezentative au fost bine precizate de către populaţia veche.
Conceptul încadrării capului în trunchi – prezent la “Sfinxul” de la Piramide, precum şi la “Gînditorul” de Hamangia este atestat arheologic şi prin categoria de fibule triunghiulare – cum este cea de la Coada Malului, jud. Prahova. Dovezi noi ale continuităţii, dar mai ales ale răspîndirii modelului arhetipal al “Gînditorului”, sunt de exemplu la Grădiştea – Coslogeni, unde figurinele antropomorfe descoperite se apropie de alura generală a “Gînditorului”.
the-thinker-of-hamangia-and-his-woman1Concluzia autorului, expusă atunci în anul 1986, arată că ideea creatorilor statuetei în diversele ipostaze răspîndită pe Terra a fost aceea că va exista cineva, cîndva care, găsind un “Gînditor”, va descifra mesajul lor, incitînd gîndirea contemporanilor.
Autorul încheie spunînd: ” Toate aceste observaţii – ce constituie doar o mică parte, infimă, a argumentelor aduse – confirmă că “Gînditorul” de la Hamangia reprezintă una dintre cele mai complexe statuete care s-au realizat vreodată, constituind o veritabilă «cheie de cod» în descifrarea Mesajului vestigiilor noastre istorice şi a multora din alte părţi ale Terrei, deoarece la baza acestora stă un concept comun ideomatematic. Enigmele trecutului constituie paradigma prezentului şi soluţia viitorului”.
Multe din aceste experienţe care s-au repetat pe această statuetă pot fi verificate. Nu cred că sunt numai potriviri sau observaţii întîmplătoare. Sigur că se pune problema relevării adevărului despre capacitatea spirituală şi de creaţie. Cert este faptul că la baza acestora stau fenomene energo-informaţionale cunoscute şi, de ce nu, codificate. Cercetarea trecutului ne poate pune în faţa unor noi surprize.


           danielroxin.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu