O sondă NASA a realizat prima imagine a cometei ISON, cunoscută drept "cometa secolului", ce va putea fi văzută şi de pe Pământ, cu ochii liberi, în luna noiembrie.
Cometa ISON
Foto: NASA
Imaginile au fost realizate de sonda Deep Impact de la NASA şi înfăţişează cometa ISON drept o minge luminoasă care se mişcă pe un fundal plin de stele. Cometa se afla la 793 de milioane de km distanţă de Terra.
Cometa ISON va face un spectacol minunat pe cer, în luna noiembrie, când se va apropia de Soare şi va putea fi văzută cu ochii liberi. Unii astronomi spun că obiectul spaţial va străluci atunci chiar mai puternic decât Luna.
Cometa ISON a fost descoperit în septembrie 2012 de astronomii ruşi Vitali Nevski şi Artyom Novichonok. Ea nu este singura cometă ce va putea fi văzută anul acesta de pe Pământ. În luna martie, cometa Pan-STARRS va putea fi văzută cu ochiul liber pe cerul nopţii.
Sursa: www.rtv.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu