Se afișează postările cu eticheta MICA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MICA. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Sfanta Maria Mica, cea mai mare Sarbatoare a Toamnei! Traditii si obiceiuri romanesti

Exista o sumedenie de obiceiuri si traditii legate de sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului (sau Sfanta Maria Mica) si merita a fi cunoscute:

Maica Domnului este ocrotitoarea fecioarelor, a mamelor, a femeilor nemaritate, a femeilor care isi doresc un copil si a femeilor insarcinate, o prezenta feminina menita sa aline suferintele si necazurile feminine. Daca inalti o rugaciune curata la biserica in aceasta zi, Maica Domnului va mijloci in fata lui Dumnezeu pentru tine pentru o nastere usoara, pentru dezlegarea pantecelui sau pentru grabirea casatoriei.

Nasterea Maicii Domnului reprezinta si un prilej de cinstire a memoriei celor dragi, trecuti pe lumea cealalta. Gospodinele impart struguri si prune pentru sufletul lor. Si fiindca este dezlegare la peste in aceasta zi si se crede ca “este bine” sa consumi peste, gospodinele de pretutindeni pregatesc, dupa retete traditionale, bucate gustoase pe baza de peste.
struguri prune

In partile maramuresene, ploaia in ziua de 8 septembrie este considerata drept un semn divin de rod si belsug. Ea anunta o toamna indelungata si capricioasa, cu ploi multe care or sa potoleasca uscaciunea pamantului. Daca in schimb, in preajma Sarbatorii Nasterii Maicii Domnului, perii si merii sunt in floare – se spune ca toamna va fi lunga si insorita. 

sfanta maria(1)
Numele “Maria” este unul dintre cele mai frumoase, cunoscute si indragite nume ale culturii universale si are o etimologie interesanta, neelucidata in totalitate nici in ziua de astazi. Conform unor surse, cuvantul “Maria” ar insemna “copil dorit” (ebraica), conform altora “amaraciune” (evreiasca). In general, acestui cuvant i-a fost asumata o origine ebraica, crezandu-se ca provine din numele compus “Maryam/ Miryam - sora lui Moise (Mar +Yam)”, ce inseamna picatura din mare. Pe de alta parte, in interpretarea egipteana, numele de Maria ar proveni din Maryam, prima parte a cuvantului insemnand "a iubi, a alege pe cineva".


Si uram pe aceasta cale tuturor celor care poarta acest nume sfant sau derivate ale lui un calduros “La multi Ani.” Multa fericire tuturor si intotdeauna zile ca de sarbatoare!

Foto interior: Sxc.hu
Foto homepage: Shutterstock.com


Sursa: www.garbo.ro

marți, 29 mai 2012

HAARP? INCA DOUA CUTREMURE DE FOARTE MICA ADANCIME IN ITALIA. CEL PUTIN 12 MORTI


Acest articol apartine blogului Saccsiv



Cutremure cu magnitudinea peste 5 au fost resimţite marţi în nord-estul Italiei, în Emilia-Romagna, regiune deja afectată în urmă cu zece zile de un seism soldat cu şase morţi şi mii de sinistraţi, a anunţat marţi Institutul de geofizică şi vulcanologie (INGV).

UPDATE 15:10 – Cutremurul cu durată foarte mare şi cu magnitudinea peste 5 resimţit marţi la prânz în Emilia-Romagna, în nord-estul Italiei, a fost de fapt o serie de trei seisme a anunţat marţi Institutul naţional de geofizică şi vulcanologie (INGV).

INGV a precizat ulterior că a fost o secvenţă de trei cutremure produse între 10.56 GMT şi 11.01 GMT (13.56-14.01 ora României). Primul cutremur a avut magnitudinea de 5,3 şi hipocentrul la o adâncime de 6,8 kilometri. Al doilea a avut magnitudinea de 5,1, iar ultimul a fost, de asemenea, peste 5, dar institutul nu a precizat magnitudinea exactă.

UPDATE 15:00 – Un cetăţean român a fost rănit la un picior în cutremurul produs marţi dimineaţă în zona de Nord a Italiei, fiindu-i deja acordate îngrijirile medicale necesare, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE, Ovidiu Dranga.

Cel puţin 11 persoane au murit marţi dimineaţă într-un cutremur puternic înregistrat în provincia Modena, cu o magnitudine de 5,8 grade potrivit primelor date ale Institutului naţional italian de Geofizică şi Vulcanologie, relatează postul RAI News24 în pagina electronică.

Două dintre cele şase victime sunt din Mirandola, unde o persoană a murit prinsă sub dărâmăturile locuinţei sale, iar alta sub dărâmăturile unui depozit industrial.

UPDATE 14:10 – Nou cutremur cu magnitudinea peste 5

Potrivit datelor preliminare ale institutului, noul cutremur s-a produs la o adâncime de doar un kilometru. Seismul de durată foarte mare a fost resimţit de jurnaliştii televiziunilor de ştiri şi la protecţia civilă din Modena, unde birourile au fost evacuate, a declarat un purtător de cuvânt.

Trei persoane au murit la San Felice del Panaro în urma prăbuşirii unei uzine, două în localitatea apropiată Mirandola, una în Concordia şi alta în Finale, a anunţat comandantul carabinierilor din Modena, Salvatore Iannizzotto. Potrivi lui, un preot a decedat dar nu se ştie dacă din cauze medicale sau din cauza prăbuşirii clădirii.

În oraşul Mirandola mai multe biserici, între care catedrala au fost grav avariate. În toată zona, noul cutremur a provocat prăbuşirea clădirilor deja afectate de seismul cu magnitudinea 6 din 20 mai.

Potrivit Institutului naţional de geofizică şi vulcanologie, noul seism “cu magnitudinea de 5,8″ s-a produs la ora 09.00 GMT (10.00 ora Romîniei), la o adâncime cuprinsă între cinci şi zece kilometri.

Cutremurul a fost resimţit în toată zona central-nordică a Italiei, de la Bolzano, în apropiere de frontiera cu Austria, până la Milano, a constatat un jurnalist al AFP, precum şi în Toscana, unde mai multe birouri publice au fost evacuate ca măsură de precauţie.

În oraşul Bologna, circulaţia trenurilor a fost întreruptă către Verona, Milano, cât şi către Mantova şi Modena, au anunţat căile ferate italiene.

Autorităţile au decis să efectueze evacuări până în Val d-Aoste, la frontiera cu Franţa şi foarte multe persoane au ieşit pe străzi. Momente de panică au fost înregistrate şi în Veneţia, unde o statuie a căzut, atingând uşor o persoană, în apropiere de Piazzale Roma, piaţa gării feroviare.

Centralele pompierilor şi protecţiei civile a fost asaltate de apeluri şi comunicaţiile telefonice au fost perturbate în minutele de după cutremur.

De zece zile, Italia a înregistrat numeroase seisme sau replici ale seismului din 20 mai, al cărui epicentrul a fost localizat în apropiere de Ferrara. În total 417 cutremure au fost înregistrate până luni, dintre care trei cu magnitudinea peste 5, potrivit presei.

În Emilia-Romagna (regiunea în care se află Modena şi Ferrara), 7.000 de persoane sunt asistate de aproximativ 1.400 de membri ai echipelor de salvare şi 89 de centre au fost instalate în şcoli, terenuri de sport sau hoteluri.

Iata si ce putem citi despre efectele cutremurului din 20 mai:


Cutremurul din Italia, care a omorat sapte oameni si a lasat alti 5.000 pe drumuri, a dat o lovitura dureroasa economiei locale.

Pe langa monumente istorice de marca, cutremurul a distrus si numeroase fabrici. 2.000 de companii au fost nevoite sa-si intrerupa temporar activitatea, iar in agricultura pagubele trec de 200 de milioane de euro. Asta insemna ca mii de angajati, printre care s-ar putea regasi si romani, au ramas fara locuri de munca.

Guvernul italian se baza pe bogata regiune Emilia Romagna sa puna umarul la iesirea economiei italiene din recesiune.

Dupa cutremurul de duminica dimineata insa, aceste sperante au disparut. Seismul cu magnitudine sase pe Richer a produs pagube serioase in agricultura. Cateva sute de animale au pierit, strivite sub grajduri, iar echipamentele agricole si sistemele de irigatii au fost avariate.

Afectati au fost si producatorii de parmezan. Aproape 16.000 de tone de cascaval au fost distruse. Asta inseamna pagube de aproape 200 de milioane de euro si o gaura in piata care va duce la scumpirea produselor.

De asemenea, marile companii producatoare de autovehicule si numeroasele fabrici din zona au avut de suferit.

Din cauza seismului, multe companii si-au inchis temporar portile ori si-au incetat activitatea pe o perioada nedeterminata, iar 15.000 de italieni au ingrosat randurile somerilor.

Premierul Italian a decretat stare de urgenta in zona, pentru a putea debloca fonduri guvernamentale in valoare de 50 de milioane de euro si a promis reduceri de taxe pentru firmele care au fost nevoite sa isi sisteze activitatea.

Comentariu saccsiv:

Vizionati va rog si:


Italia se clatina economic. Inca o serie de astfel de cutremure o vor pune in genunchi. Asa ca nu putem exclude ipoteza HAARP.

Cititi va rog si:


sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Cutremur în România, cu câteva minute înainte de „fatidicul” 11:11. Coincidenţă, avertisment sau firesc?

În ultima perioadă, predicţiile apocaliptice apar din ce în ce mai des şi capătă amploare în preajma momentului despre care superstiţioşii sau chiar unii oameni de ştiinţă vorbesc ca fiind ultimul pe care omenirea îl va experimenta în viaţă. Unul dintre acestea a avut loc astăzi, 11.11.2011, la ora 11.11, când se credea că întreaga populaţie va fi martora unei “treziri” pe plan global, ba chiar se va deschide un portal care ne va transporta într-o altă dimensiune. Momentul a trecut (cel puţin pentru ţara noastră), omenirea nu a dispărut, însă aşa-zisele dovezi privind efectele acestei zile nu întârzie să apară. Evident, nici România nu este ocolită.

Cu câteva minute înainte de ora 11:11, pe teritoriul ţării noastre s-a produs un cutremur de intensitate uşoară. Seismul, cu o magnitudine de 2,2 pe scara Richter, a fost înregistrat la ora locală 10:48, la 35 kilometri Nord-Vest de Ploieşti şi 12 kilometri Sud-Vest de Maneciu, la o adâncime de 12 kilometri. Astfel de cutremure au loc relativ frecvent în România, lucru care, însă, nu îi va opri pe cei care cred în predicţii apocaliptice să susţină că ţara noastră a fost, practic, la un pas să fie rasă de pe faţa Pământului.

În ultimele luni, în România au avut loc zeci de astfel de cutremure uşoare, care nu se soldează cu victime sau pagube materiale însemnate şi nici nu sunt resimţite pe distanţe mai mari de câţiva kilometri [...]
Sursa: b1.ro

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Un asteroid de mărimea unui portavion va trece marţi la mică distanţă de Terra

Un asteroid de mărimea unui portavion va trece marţi la mică distanţă de Terra, au anunţat joi specialiştii americani de la NASA, care au precizat totodată faptul că nu există riscul unei coliziuni cu planeta noastră.
Potrivit Agenţiei spaţiale americane, acesta va fi cel mai mare asteroid care va trece pe lângă Terra, din 1976 până în prezent.
Asteroidul cu o lungime de 400 de metri, denumit 2005 YU55, se va apropia cel mai mult de planeta noastră marţi, 8 noiembrie, la ora 23.28 GMT, şi va trece la o distanţă de 324.600 de kilometri de Terra.
Sursa: MISTERELE LUMII

vineri, 4 noiembrie 2011

Vine mica eră glaciară. Cum arată ea? IMAGINI FASCINANTE

Meteorologii britanici au stârnit o uşoară îngrijorare luna trecută când au anunţat că ne-am putea confrunta cu o nouă mică eră glaciară. Se ştie că ultima mini-glaciaţiune a avut loc în Evul Mediu. Dar există şi imagini care să depună mărturie pentru frigul din iernile ce au lovit Bătrânul Continent?

Vânatori în zăpadă - de Pieter Bruegel cel Bătrân (Ţările de Jos) / FOTO: wikipedia
Imaginea 1/5
Mica eră glaciară din Evul Mediu, o perioadă de răcire a temperaturii care a afectat Vestul Europei, a durat între anii 1550 şi 1850, potrivit NASA. Specialiştii au anunţat că mini-glaciaţiunea care ar putea veni acum este una mai mică.
Dar cum au trecut oamenii prin precedenta perioadă de răcire? Se ştie, evident, că iernile au fost foarte friguroase şi au ţinut mai mult. Printre consecinţe: coloniştii din Groenlanda au dispărut, orăşele din Alpi au fost distruse de extinderea gheţarilor, potrivit The Guardian. Canalele şi râurile din Marea Britanie erau frecvent îngheţate. Reducerea temperaturii se simţea şi în timpul verilor, care erau răcoroase şi umede.
Mica glaciaţiune a avut un efect negativ asupra activităţii economice şi asupra agriculturii în mod special. Prin urmare, mai multe perioade de foamete au avut loc în unele regiuni.
Dincolo de datele din documente, au rămas şi imagini din perioadă cu pricina. Peisaje cu ierni geroase şi aşezări îngheţate au fost surprinse de pânzele pictorilor vremii. Reprezentativ este probabil Pieter Bruegel cel Batrân şi tabloul său "Vânători în zăpadă", imaginea iernii absolute într-un orăşel din Ţările de Jos. Tamisa îngheţată apare în două dintre tablourile lui Abraham Danielsz, un olandez care a pictat o mare parte a vieţii la Londra.
Profesorul Hans Neuberger, fostul şef al catedrei de Meteorologie la Universitatea din Pennsylvania, a analizat mai bine de 12.000 de tablouri din perioada micii glaciaţiuni pentru a-şi demonstra teoria potrivit căreia picturile pot oferi o măsurătoare destul de corectă a temperaturii.

Sursa:  REALITATEA.NET

vineri, 26 august 2011

O tara mult prea mica pentru o lupta atat de mare

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
Astazi s-au aruncat noi teme pe piata legate de alegerile viitoare: comasate din motive financiare, uninominale da’ altfel decat pana acum. Si, de de ce nu, renuntarea la pragul electoral. Ca cica ar fi mai bine. In timp ce acum un an, in aprilie, seful suprem al partidului (chiar daca nu oficial), spunea ca pragul electoral ar trebui dublat. Pana la urma care-i faza cu pragul asta? El e bagat ca sa stopeze un partid de buzunar sa intre in parlament. Oricat de nedemocratic ar suna e bine sa existe pentru eficientizarea procesului legislativ. Pentru ca altfel vom avea 40-60 de partide politice in parlament si va fi foarte greu spre imposibil ca ele sa lucreze impreuna. Modelul democratic este cu 2-3 partide mari si cateva mai micute pe langa. Plus minoritati. Iar daca tineti cu actuala opozitie… feriti-va sa va doriti noi partide pe scena politica, mai ales in acest moment. Orice noua forta politica va incerca sa intre pe piata acum nu va face altceva decat sa disloce electoratul opozitiei. Si cum se doreste alegerea intr-un singur tur inseamna ca puterea ramane cu acei 35% pe care se bazeaza, iar cei 45% ai opozitiei se impart : 25% USL, 15% verzi si restul partide care nu exista. Cum ar fi ala al poporului. Deci, puterea castiga.
Ca tot veni vorba de noi formatiuni ieri dimineata am realizat cine e Alba ca Zapada. Daca mai aveam 4 ani ma gandeam la domnisoara aia frumusica dar slaba de inger, insa mult prea simtitoare cand e vorba de erotism (doar a sculat-o cu un pupic. Pe Alba ca Zapada, dragilor, n-am zis altceva!). Cum am depasit bine de tot acea varsta m-am gandit imediat la verde. Cum ar veni… Partidul Ecologist Roman. Care a obtinut un scor incredibil la alegerile partiale recente si a dat un comunicat in care ii facea cu ou si cu otet pe cei de la … USL. Cum pozitiile s-au radicalizat rezulta ca cine nu e cu USL e impotriva lui. Pe principiul “dusmanul dusmanului meu e prietenul meu” va las sa concluzionati. Inca un indiciu- in goana dupa rebranduire puterea foloseste de mult culoarea verde.
Ca sa va dau si o veste buna la final… in curand durerile de cap provocate de politica si de cum se face ea la romani vor putea fi tratate prin scufundari. In apele termale ale Bucurestiului. Momentan platim doar pentru planul de marketing. Pana la realizarea centrului balnear… noi sa fim sanatosi, ca nu cred ca mai apucam in timpul vietii noastre. Macar generatiile viitoare sa se bucure de ce am realizat. Problema e ca natalitatea la romani urmeaza destinul Titanicului. Adica se scufunda…
Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.
 

Sursa: Digerate

vineri, 1 iulie 2011

Un asteroid gigant va trece la o mică distanţă de Terra!


Un asteroid gigant va trece la o mică distanţă de Terra!
Un asteroid descoperit recent va trece luni pe lângă Pământ la o distanţă de 17.700 de kilometri, fiind de 23 de ori mai aproape de noi decât Luna.
Corpul ceresc va lăsa în urma sa o lumină destul de putervică ce va putea fi văzută cu ajutorul unul telescop mic.
Asteroidul a fost observat pentru prima dată miercuri de către un telescop robotic amplasat New Mexico, care scanează cerul pentru a identifica astfel de riscuri. Acum, cei de la International Astronomical Union’s Minor Planet Center din Massachusetts au intrat în stare de alertă.
Corpul ceresc a fost observat şi de Peter Birtwhistle, care a descoperit până acum sute de asteroizi din propriul său observator aflat în Marea Britanie. Deşi, atunci cand asteroidul va trecele pe lângă Pământ, în Anglia va fi zi, alţi astronomi din zone precum America de Sud îl vor putea vedea cum traversează cerul înstelat.
Lăţimea asteroidului, ce a fost numit 2011 MD, este estimată de oamenii de ştiinţă a fi între 9 şi 45 de metri.
Suntem siguri că va trece pe lângă noi, dar, dacă ar fi intrat în atmosferă, un asteroid de astfel de dimensiuni ar fi ars ca o minge de foc strălucitoare, sfărâmândă-se eventual în câţiva meteoriţi“, a spus Dr. Emily Baldwin, un expert în asteroizi.
Sursa: The Telegraph
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA